RSS

Arhivele lunare: ianuarie 2013

Bovarism vs. Oblomovism

Două romane ale sec.  al XIX-lea, apărute la distanță de doi ani, Madame Bovary (1857) și Oblomov (1859), au lăsat marii literaturi două personaje celebre. Astăzi, acestora li se asociază anumite stări, atitudini. Gustave Flaubert și I. A. Goncearov au fost ”părinții” bovarismului și oblomovismului.

*

Deși comun și puțin clișeizat azi, faptul divers inițial, al secolului al XIX-lea, a evoluat într-o dramă pasională devenită un reper al literaturii și, de ce nu, al psihologiei și al istoriei mentalităților. De aceea, bovarismul a ajuns să semnifice o Ea care iubește un El sau, mai degrabă, iubește iubirea și riscă totul pentru a se împlini prin aceasta.

Bovarismul, ca și oblomovismul surprind atitudinea celor în cauză față  de persoana iubită, față de iubire în general.

**

Redus la esență, bovarsimul vizează o Ea plină de nostalgii, mai mult sau mai puțin justificate, de la inofensive tristeți până la  freudienele frustrări de natură diversă, o Ea care visează la altceva decât ceea ce are și lasă ca aceste reverii să ia o turnură reală, nu totdeauna constructivă. O Ea atinsă de bovarism este oarecum conștientă de propria mediocritate, puțin pervertită (și convertită) de lecturi. Bovarismul înseamnă o Ea ce încearcă să iasă din banal și mediocru prin iubire.

Emma vs Oblomov

Oblomovismul este varianta masculină a lucrurilor –  un El nonșalant, comod, puțin boem, dar cu destule complicații intelectuale, care iubește o Ea. Spre deosebire de Emma Bovary, nu face nimic pentru această iubire. Simplul fapt de a iubi îi este suficient, pe de o parte, iar pe de alta, nu poate sacrifica propria liniște, inactivitate…lene.

Patetismul, deși frecvent numit apanaj al femeilor, este adesea ridicol. Oblomov se salvează de la ridicol, conștient sau nu, tocmai prin teribila sa comoditate/lene. Emma, însă, optează pentru ”dinamism afectiv”, ignorând iminentul faliment al acestei noi dimensiuni.

***

Frustrarea se întoarce violent împotriva doamnei Bovary – bovarismul este condiţia activă şi autodestructivă a unei condiţii sociale refulate; oblomovismul – condiţia pasivă şi autodestructivă a unei condiţii sociale inaccesibile şi… doar intenţionate.

Lui Oblomov i se întâmplă, Emma caută cu tot dinadinsul să i se întâmple.

 
 

Etichete: , , , ,

Eleganță vs. Kitsch

Kitsch-ul și eleganța sunt niște dimensiuni psihologice ale ființei umane, niște stări de spirit, anumite tipuri de gândire și de comportament care generează obiecte sau acțiuni de prost-gust sau de bun-gust.

Pe o scală imaginară a elegenței putem stabili, la un anumit nivel, grația. Definită, în dicționare (Webster, 1913), așa cum este înțeleasă,” se referă la mișcările corpului și este un grad inferior al frumuseții. Poate să fie un dat nativ și, astfel, manierele unei țărănci pot fi grațioase, dar cu greu pot fi considerate și elegante”.

Eleganța presupune o sumă de calități: grație, rafinament, bun-gust, absența ostentației/aroganței, echilibru, proporție, stil, inteligență, detașare, seninătate și… lista poate continua. Dar, eleganța fără o continuă rafinare moare precum o plantă neudată.

Principiul care călăuzește viața fiineței umane este continua căutare a plăcerii. Eleganța este modul rafinat, rasat, elevat, inteligent și natural deopotrivă de a căuta, găsi și administra plăcerea.

Eleganța este să savurezi orice obiect/subiect al plăcerilor tale, nu să te înfrupți animalic. E important să păstrezi echlibrul între excese și rețineri. Eleganța spiritului este suma dintre calm, detașare, echilibru, umanitate, dialog, polemică, bunăvoință, altruism, toleranță.

Less is More

Eleganța poate fi un lux interior, o combinație de rafinament, seducție și rigoare înțeleasă ca formă a respectului de sine și a respectului față de ceilalți. Arta de a deposeda, cu grație, adversarul, evitând faultul și fluierul arbitrului înseamnă tot eleganță. Este un produs social, un artificiu util, care înlesnește interacțiunile cu ceilalți.

Aparent paradoxal, kitsch-ul are ”eleganțele” lui. Prejudiciul moral datorat sentimentalismului dulceag, ca și senzualismului desuet al kitsch-ului, constă în aceea că, în intenția sa de a poetiza proza vieții, el prozaizează și aplatizează în fapt, poezia ei autentică.

Kitsch-ul întruchipează ”răul moral” înălțând la rang de pricipiu existențial inautenticul și minciuna. Kitsch-ul e fandosit și ipocrit, păcălește ușor. Mulți îi pică în plasă și confundă miezul vieții cu vacanțele pline de zâmbete, cu campaniile sociale cu prunci trandafirii, cu fotografiile unui lux studiat.

În spatele perfecțiunii de carton, se găsește graba socială, funciară, teama de a se întâlni cu un sine golit, dar hrănit cu iluzii.

***

Între eleganță și kitsch, fericirea pare un termen stingher și cețos în certitudinile semantice ale dicționarelor.

 
 

Etichete: , , , ,

An Nou

S-a  mai spulberat încă un an din viaţa noastră şi ne-a lăsat în suflet gânduri şi trăiri profunde; ne-a scrijelit la colţul ochiului încă un rid.

Ne canonim să aşezăm izbândă lângă izbândă, deznădejde sub deznădejde, visuri pe care am putea să  le preschimbăm în fapte, fapte cărora le-am putea dărui nemurirea preschimbându-le în vis. Atât timp cât încă nu renunţi să aştepţi cu speranţă, viaţa ta continuă să capete sensuri noi, care ar putea să o facă mai fumoasă. E minunat să poţi condimenta o viaţă bine rânduită şi cu un strop de nebunie, care să-i dea culoare şi un gust neîncercat încă.

Nu mai avem nevoie decât de un strop de NOROC şi, poate, viaţa noastră va lua neaşteptata întorsătură spre BINE, întorsătură pe care o aşteptăm cu toţii de ceva vreme.

Astrologii anunţă venirea  unui an interesant; noi  ne concentrăm gândul, ne rugăm cu pioşenie, ne dorim din tot sufletul să vină peste noi  un an mai liniştit, mai îmbelşugat, un An Nou… (mai) Bun.

Porţile  fericirii ne sunt încă deschise dacă mai avem o anumită disponibilitate pozitivă, o anumită răbdare şi  nu renunţăm la speranţă. Chiar dacă această speranţă este adesea pudrată cu un roz fanat, totuşi e subtil.

An Nou

E bine să ne cultivăm acea “resemnare” în faţa vieţii şi să acceptăm că bogăţia ei poate consta mai mult  în intensitatea trăirilor decât în multitudinea întâmplărilor. Această atitudine poate răscumpăra, uneori,  nefericirile şi înfrângerile.

“Păunul face roata,

Hazardul face restul,

Iar Dumnezeu se instalează înuntru

Şi omul îl împinge. “

(Jacques Prévert)

La porţile celor care râd, vine …Norocul.

La Mulţi Ani!

 

Etichete: , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web