RSS

Arhivele lunare: mai 2013

Libertate – Egalitate – Fraternitate

Marianne

Mottoul republican care împodobeşte frontispiciul clădirilor publice franceze tronează în linişte de mai bine de două sute de ani. Triada “Libertate-Egalitate-Fraternitate” încă mai incită spiritele, invitându-ne la întrebări legate de aceste  trei concepte.

Filosofia ne învaţă că adevărul este abrupt şi ne incită. Nu din plăcere, poate doar cea a sofiştilor, ci din nevoie, dintr-o cerinţă critică, precum cea din epoca Luminilor care a reanalizat concepte vechi, ce păreau certitudini  se impune analiza.

Aceeaşi nevoie ne face să reanalizăm astăzi aceste concepte. Precum ideile luminoase de pe cerul lui Platon, libertatea, egalitatea şi fratenitatea păreau intangibile; totuşi, faimoasa trilogie pare a fi ameninţată, sub unele aspecte, de pericol.

Putem observa cu repeziciune cum, prin derivare lingvistică, cuvântul libertate a ajuns liberalism, cuvânt ce ne duce cu gândul la marfă. Indirect, acesta subminează fundamentele spirituale ale fiinţei umane.

Libertatea poltică ar fi lipsită de sens dacă nu ar face referire la fiinţe, înzestrate cu libertatea metafizică, capabile să-şi aleagă o conduită. Această libertate  înseamnă să fii o persoană cu demnitate umană.

Determinismul filosofic afirmă că libertatea n-a fost decât un concept pur teoretic. Noi toţi credem că această libertate pe care nu o putem înţelege, deoarece inteligenţa noastră doar gândeşte problema, după cum spune Bergson, nu poate concepe decât  determinări.

Cei care au cerut libertatea politică, în veacul al XVIII-lea, în special, au făcut-o în numele libertăţii metafizice, precum Voltaire, Rousseau şi Kant. Acestei  libertăţi, aparent lipsită de sens, i-au atribuit un conţinut moral. Libertatea noastră înseamnă să fim nişte fiinţe raţionale, care să acţioneze în conformitate cu preceptele  morale sau ca raţiunea să ne guverneze conduita. O conduită bună este una autonomă, dar al cărei maxim este universal, virtutea trebuie să fie aceeaşi pentru toţi şi trebuie să fie un scop, nu un mijloc.

Regăsim aici o limită a ei, dacă ne gândim la Emile sau Critica raţiunii practice, la cerinţele morale sterile din Evanghelii. Această cerinţă kantiană prevedea respectarea normei morale. Mai târziu, romantismul, o va transforma în inefabilul  ego transcendent.  Din acest “eu” romantic (incomunicabil), va trece, prin avataruri succesive precum “sinceritatea gidiană (a lui Gide), autenticitatea sartriană, stranietatea radicală a eroilor lui Camus (el însuşi kantian) sau, în final, la libertatea şaizecişioptistă şi ridicola sa interdicţie  de a interzice.

De-a lungul istoriei, constrângerile abuzive sau artificiale au făcut din libertate un act himeric, despre care însuşi Gide spunea în  Fructele pământului: ”Înspăimântător, o libertate care apasă mai mult decât o sarcină.” Cu certitudine, nu se mai poate vorbi de mult despre libertatea de tip kantian.

Înainte de a muri, Jean-Paul Aron, a aruncat o privire lucidă, plină de strigăte sfâşietoare, asupra inconsitenţei noastre funciare: ”Modernitatea  trăieşte în momente halucinante, greu de identificat. Acest lucru duce la o succesiune frenetică de moduri care se anulează unele pe altele..şi asta pentru totdeauna. Trăim în nimic, vidul unei lumi îngheţate.”

( Sud-Vest Duminică – 02/21/88). Aceste propoziţii, aproape profetice, nu spun totul, dar indică esenţialul. Să nu ne mire că libertatea ne face pe toţi sclavi.

Astăzi,  egalitatea a devenit o valoare ce a căzut în dizgraţie în societatea contemporană. Aceste fapt se poate constata cu uşurinţă, dacă luăm sub observaţie S.U. A şi Franţa, locul în care s-a născut triada “Libertate-Egalitate- Fraternitate”. Există obiceiul de a compara mereu societatea nord-americană liberală, unde valoarea libertăţii primează în toate, şi cea franceză, unde, dimpotrivă, noţiunea  de egalitate prevalează.

Dacă această opoziţie schematică este puţin caricaturală, este clar că în Franţa, în cadrul tripticului de valori ale acestei republici, într-adevăr,  egalitatea ocupă locul central.

Valoarea care pare mai încurajatoare în societatea franceză actuală este egalitatea. Cererea francezilor pentru egalitate se reflectă, azi, în varii domenii: atât în accesul la ocuparea forţei de muncă, responsabilităţi, educaţie, petrecerea timpului lber ş.a.m.d. Francezii doresc reintroducerea acestei valori în modelul social.

Analizând cifrele din lumea afacerilor, se poate sesiza că francezii preferă o concentrare mai mare asupra măsurilor de compensare; doresc să maximizeze minimul cu scopul de a ajunge la egalitarismul perfect, îmbunătăţind lotul celor defavorizaţi. Confruntându-se cu un sentiment crescând de perturbare al echlibrului dintre acţionari, patroni şi salariaţi, francezii preferă o repartizare mai echilibrată a profiturilor către cei mai săraci. (Francezii  fac parte dintre popoarele declarat anticapitaliste.)

În lumea politică franceză actuală, se observă o mai mare cerinţă pentru egalitate şi moralitate. Locuitorii din Hexagon pretind elitelor politice mai multă moralitate, doresc reducerea mandatelor duble şi vor ca egalitatea să fie cât mai vizibilă şi în această sferă. Puternic ataşaţi de această valoare, francezii consideră că egalitatea este astăzi în declin şi de aceea doresc ca toate condiţiile de realizare ale acestei valori să fie mai stabile.

Se pare că democraţia (un vot are valoare) este o ficţiune comodă, dar este cel mai potrivit model de guvernare în lumea actuală. Câteodată, prea multă democraţie poate ucide republica şi asta se poate vedea  în cazul excesului de opinii din preajma alegerilor electorale. Egalitatea riscă şi ea, din perspectiva conceptuală, să devină o noţiune ambiguă, atunci când reflectă lipsa de diferenţiere şi efectul multiplicator adus de mondializarea fără discernământ. Comunitarismul poate induce mari crize de identitate şi poate duce la înghiţirea individului de grupuri, comunităţi.

Cea de-a treia valoare a revoluţionarilor (comunarzilor) francezi, fraternitatea,  rima perfect cu o cauză comună, excluderea răului din rândurile celor care aveau o altă apartenenţă. Astăzi, apartenenţa se poate face la orice grup, fie religios, fie sportiv, fie artistic, sau etnic. De aceea, limitele departajării simpatizanţilor se face mai greu şi totuşi se mai poate întâlni ura sau dezacordul faţă de cei care nu aparţin unei grupări. Nu trebuie să uităm că prima crimă a apărut dintr-o rivalitate fraternă: Abel şi Cain. La fel, prima tragedie clasică, Antigona,   s-a născut pe baza unei rivalităţi dintre doi “fraţi- inamici”: Eteocles şi Polinice, fiii nefericitului Oedip. Cetatea Roma s-a  născut pe rămăşiţele luptei dintre doi fraţi: Romulus şi Remus.

Aşadar, pentru a vorbi despre fraternitate, trebuie să omitem faptele rele, să recurgem la reconciliere şi să plătim o taxă pe uitare, amintindu-ne vorbele lui Plotin:“Omul înţelept este uituc.” Prin urmare, este bine să nu uităm să iertăm, ca la rândul nostru şi noi să putem fi iertaţi. Pascal este cel care ne reaminteşte despre creştinism (cel confiscat de Republică):” Deismul şi ateismul, iată două lucruri pe care religia creştină aproape că le detestă la fel.”

Şi, astfel, revenim la cele spuse de Bergson: “Democraţia proclamă LIBERTATEA şi reconciliază cele două surori-inamice, reamintindu-le că sunt surori, punându-le deasupra FRATERNITĂŢII.” Fraternitatea este, deci,  esenţială între aceşti termeni relevând esenţa evanghelică a democraţiei şi că motorul ei este iubirea.

 

Etichete: , ,

Paştele

Dintotdeauna, la români, Paştele a semnificat sărbătoarea Învierii, dar a fost şi metafora mirifică a descătuşării de moarte.

Sfânta taină a Învierii devine însemnul, cu aură divină, al triumfului unui adevăr de credinţă, de existenţă umană, al speranţei renaşterii şi înălţării spre Lumină.

Paştele rămâne, pentru că a fost şi va fi, sărbătoarea de suflet a românilor ortodocşi, rămâne simbolul sfânt al descătuşării şi al credinţei în mai Bine şi mai Frumos.

Să luăm, dară, Lumină!

Lumină Sfântă

 
 

Etichete:

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web