RSS

Arhivele lunare: mai 2016

Nume ale păcatelor

Uneori, a trăi înseamnă a trăda…

Viaţa este o trădare; oricine are sufletul nemuritor şi a primit viaţa e un trădător. Nu există o formă de viaţă care să poată satisface postulatul nemuririi. A trăi înseamnă (şi) a trăda ceea ce avem mai preţios. Aşa cum harta nu este teritoriu, literatura nu este realitatea, ci reprezentarea comică, nihilisă sau romantică a lumii. Aflăm, astfel, că iubirea trădează iubirea fiindcă trebuie să fie mai prejos decât visul despre iubire.

Eroii sunt vanitoşi, iar geniile leneşe. Conducătorii, chiar şi cei mai buni dintre ei, se transformă, adeseori, în monştri. Proştii sunt plini de trufie, chiar şi ucigaşii caută aplauzele. Negustorii înşală la cântar, iar înţelepţii la argumente. Preoţii sunt cuprinşi de disperare, deşi ei cântă bucuria. Femeile frumoase îşi machiază chipurile, iar bancherii fură aur.

Şi marii scriitori ai omenirii au fost preocupaţi să redea cele şapte păcate capitale. Astfel, lăcomia e rabelaisiană, iar lenea e oblomoviană (Goncharov) şi aristocratică. Moliciunea, surdina, dulceaţa reveriei i se potrivesc perfect lui Oblomov; el e liniştit ca apele stătătoare.

Mânia e shakespeariană (de fapt, cam toate păcatele pot fi shakespeariene). Lear e unul dintre cei mai renumiţi mânioşi ai scenei lumii. E un tiran “afectiv”: îi alungă, îi pedepseşte pe cei care îl iubesc şi-i înalţă pe ipocriţii care-l măgulesc. El se-nrudeşte cu regele din povestea Sarea în bucate. Orgoliul e dostoievskian. Are îndrăzneala lui Raskolnikov de a stabili cine merită să trăiască şi cine nu şi are febra gândului – urâtul care-l macină pe Ivan Karamazov. Orgoliul e o boală a inteligenţei şi, când nu e hybris, e hamartia. Şi, precum în Antichitate, se pedepseşte.

Adeseori, literatura îi face pe tineri generoşi, pe bătrâni strânşi la pungă. Zgârcenia e molièrească. Toţi zgârciţii literaturii – de la personajele lui Plaut la cele balzaciene, de la Inimă rece a lui Wilhelm Hauff la Scrooge şi de la Hagi Tudose la Moş Costache – au ceva înduioşător, ca orice bolnav care suferă atât de mult, încât i se iartă totul. În forma ei poetică, concupiscenţa e baudelairiană, dar are şi o formă comică – la Boccaccio sau în poveştile corosive ale lui Creangă. Invidia e mioritică. Păcatul-păcatelor e, însă, plictiseala. În mare parte, păcătoşii par mai degrabă bolnavi decât răi. Ei acţionează orbeşte.

***

Uneori, a trăi înseamnă a trăda, a fi mai prejos de Valoare, de Cerinţe. La toate acestea, se adaugă şi comicul livrat de “trufia” datelor. Fiecare zi vrea să aibă “numărul ei” – tot atâtea roluri de jucat. Pentru a ne mistui lumea, fugim în “universuri” – Plaut şi Sofocle, Molière şi Dostoievski, Caragiale şi Kafka şi, mai ales, Shakespeare. Căutăm solidarităţi profunde pentru a ne păstra solitudinea. Epuizarea prin trăire nădăjduită şi disperată în umanitate ne mai poate echilibra.

Lumea e dublă, mereu ruptă. Viaţa e mereu… nuanţată.

Nume-ale-pacatelor

(foto: Christine von Diepenbroek)
Articol publicat în revista WebCultura

Reclame
 

Etichete: ,

Faţetele eşecului

Porţile fericirii ne sunt încă deschise dacă mai avem o anumită disponibilitate, o fărâmă de răbdare şi nu ne pierdem speranţa.

Omul învaţă şi din încercările prin care a trecut, dar nu nu mai atât. Orice nereuşită trebuie privită doar ca pe o experienţă de viaţă, deloc de neluat în seamă.

Eşecului nu trebuie să i se acorde însă proporţiile unei catastrofe, care ne prăbuşeşte în neputinţă. Capacitatea omului de a iubi, speranţa – sunt factori care dinamizează acţiunile întreprinse de el în orice domeniu. Luciditatea şi candoarea, însă, fac casă bună doar împreună – când niciuna nu se străduieşte să o domine, la modul absolut, pe cealaltă.

Dacă excesul de luciditate, care duce la anihilarea trăirilor afective te transformă într-un personaj rigid, inconfortabil atât pentru ceilalţi, cât şi pentru tine, hotărârile pripite repetate echivalează cu încercarea de a înghiţi apa mării pentru a vedea dacă este sărată.

La orice pas, în viaţă, există riscul de a greşi, deoarece chiar şi pe fundalul celor mai minuţioase calcule, imprevizibilul îşi poate face apariţia, iar greşeala-i scrisă şi ea în legile omeneşti.

Firea omului poate fi disimulată de educaţie şi de conjuncturile care-i cer prudenţă. Cu toate acestea, oricât de mult s-ar asemăna doi oameni, există ceva lăuntric ce nu se arată la tot pasul; diferenţe poate insesizabile, care deranjează când sunt descoperite. Se întâmplă, însă, ca tocmai acestea să-i ajute să se completeze unul pe celălalt, atât într-o prietenie, cât şi într-o relaţie de iubire.

Un eşec nu este, totdeauna, o catastrofă. Precizia scopurilor, motivarea acţiunilor pentru ceea ce (ne) dorim să realizăm, solicită stăpânire de sine şi răbdarea de a-l asculta pe celălalt. Sunt elementele esenţiale în asigurarea succesului pe drumul ales împreună. Aşa cum jocul afectiv implică o infinită tandreţe, înţelegere şi poezie, dar necesită şi o tentă de umor. Rămâne mereu actual “refrenul”: «Qui s’aime se taquine.».

Există mereu opţiunea, posibilitatea de comunicare şi de identificare a fiecăruia cu imaginea celuilalt despre sine. Există şansa libertăţii de a fi şi de a rămâne tu însuţi/însăţi, fără a distruge ceea ce iubeşte celălalt în tine.

***

Porţile fericirii ne sunt încă deschise dacă mai avem o anumită disponibilitate, o fărâmă de răbdare şi nu ne pierdem speranţa. Chiar dacă această nădejde este adesea pudrată cu un roz fanat, totuşi e subtil. E bine să cultivăm acea “resemnare” în faţa vieţii şi să acceptăm că bogăţia ei poate consta mai mult în intensitatea trăirilor decât în multitudinea întâmplărilor. Această atitudine poate răscumpăra, uneori, nefericirile şi înfrângerile.

Fatetele-esecului

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete:

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web