RSS

Arhivele lunare: iulie 2016

Kafka, contemporanul nostru

Omul modern a picat într-o ​​lume în care “speranţele de dimineaţă sunt îngropate după-amiaza”…

Franz Kafka apare ca opţiune de lectură în formarea oricărui intelectual, la o vârstă relativ adolescentină. Întâlnirea cu el provoacă aproape necondiţionat un avânt nelămuritor, dar temeinic. Apoi, apele maturităţii au spălat entuziasmele şi le-au depozitat în străfunduri. La vârsta maturităţii, apropierea de lumea lui Kafka este mai sobră, dar scapă de snobismul distrugător al “contractului cultural” şi devine un soi de imersiune în alcel illo tempore al fiinţei.

Comparându-l cu Borges, în opera căruia labirinturile sunt geometrice sau șahiste – produc “angoase” intelectuale ivite din absoluta luciditate a elementelor puse în joc – la Kafka găsim coridoare tenebroase, fără capăt, inscrutabile. Neliniştea e una de coşmar – născută din absoluta nerecunoaştere a forţelor puse în joc.

La Kafka, fiinţează o lege inexorabilă, dar ignorată la infinit, personajele lui au îngrijorări pentru că bănuiesc existenţa a ceva, stăvilesc rezistenţa aşa cum te opui coşmarurilor nocturne, luptă împotriva Destinului; frumuseţea lor constă tocmai în această “zadarnică rezistenţă”. Astfel, experienţa lui K din Procesul este istoria exemplară a omului modern. Ea este mai mult decât o aventură, este o poveste a unei vieţi. Avem în faţă un roman gnostic, dar şi existenţial.

Pedeapsa lui K nu are nimic terifiant în ea, nu este ostilă şi absurdă, ci o modalitate de cunoaştere tragică. Departe de etichetarea “literatura absurdului”, tragedia lui K este o pledoarie pentru o “normalitate” modernă – cum a ajuns K dintr-un tânăr revoltat şi pur la o seninătate activă a inimii şi a minţii, un divorţ clar între esenţă şi aparenţă. Industrializarea a adus cu sine nu numai progresul, ci şi un sentiment de sufocare, izolare şi singurătate, “starea inconştientă a omenirii”. Omul modern a picat într-o ​​lume în care “speranţele de dimineaţă sunt îngropate după-amiaza”, o lume în care relaţiile familiale, de birou, de prietenie sunt convertite în iluzii aflate sub puterea instituţiilor autoritare. În lumea lui Kafka, “un punct de atracţie a existat între lege şi vină”. Conceptele de dreptate şi nedreptate, păcatul şi vina sunt strâns legate unele cu altele.

În faţa legii, Kafka a ţesut metafore uimitoare, matrici moderne, prin asocierea elementelor de mitologie cu teme creştine şi amestecul de basme evreieşti şi chinezeşti. Sentimentul profund de pesimism, resimţit în timpul lecturii din opera kafkiană, este surprinderea vieţii umane paralizate de o putere birocratică supremă, dar nevăzută, de care individul nu are nicio scăpare. Parabola este o oglindă care reflectă tensiunile absurdităţii, disperarea şi perplexitatea situaţiilor uimitoare create într-o lume nedreaptă. Acestea sunt controlate de un sistem birocratic labirintic şi fără chip.

Kafka

În paginile scrise de Kafka, găsim acele “mușcături şi înţepături” necesare înţelegerii falsului din realitatea cotidiană.
Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: ,

Meryl Streep – o provocare permanentă

Portret de femeie

Meryl-StreepMister! Mare mister în cazul acestei femei cu un fizic atât de special – ea poate fi admirată laolaltă cu splendidele “regine” contemporane ale frumuseții. Practic, în lumea saturată de tipul  Barbie californian, ea nu atrage atenția prin nimic spectaculos din punct de vedere fizic; talia ei este departe de a fi subţire, părul de un șaten nedefinit, are şi o deviaţie de sept vizibilă. Poate părea o apariţie incoloră şi fragilă într-o lume a bling-bling-urilor.

Chiar dacă este trecută binişor de cincizeci de ani, Meryl Streep rămâne una dintre cele mai valoroase actriţe ale deceniilor 8-9 din secolul al XX-lea care – şi continuă cursa, câştigând premii peste premii şi în anii 2000.

Enigma se dezleagă dacă analizăm ceea ce se ascunde în spatele unei frumuseţi – deloc fatale -, ci o frumuseţe discretă, maternă, caldă şi învăluitoare. Actriţa are acel “ceva” care face ca cea mai mică emoţie să-i transfigureze chipul, ce se luminează pe loc de o pasiune cu totul și cu totul  deosebită – talent.

Prin întreaga ei atitudine, din ultimii ani, omagiază tot ceea ce lumea modernă respinge în goana  nebună după tinerețea isterică: căldura, pasiunea uitată, tandreţea (greu de conceput la unele vârste) femeii care ştie să preţuiască fiecare minut şi… umorul dublat de replica fină, inteligentă. Meryl Streep întruchipează o frumuseţe pusă în umbră de idolii feminini ai acestui timp; chipul ei are însă o fineţe botticelliană, spiritualizată.

Cheia succesului stă în “pofta” de roluri mereu noi, diverse şi un mariaj echilibrat. Actriţa explica astfel longevitatea mariajului său: “Am știut că sunt făcută pentru a avea o familie și am găsit partenerul ideal. Există urcuşuri  şi coborâşuri, momente dificile, o provocare permanentă.”

Mamma Mia, what a Woman!

Articol publicat în revista WebCultura

 
Scrie un comentariu

Scris de pe iulie 7, 2016 în Cinema, Feminin, Film

 

Etichete: , , , , ,

Aurea mediocritas

Se schimbă valorile, se schimbă şi păpuşile…

Trăim, mai mult ca oricând, într-o lume de imagini; civilizația modernă a ales dintre simţurile noastre unul pe care îl hrăneşte cu prisosinţă – Văzul.

Aşa s-a ajuns ca televiziunea, publicitatea şi cinematograful au schimbat modul în care percepem lumea. Omniprezenţa reclamei TV – insidios maestru de ceremonii – ne “face” să simţim mirosul unui parfum ori să percepem senzaţiile produse de atingerea unei ţesături.

Au fost produse chiar şi tipăriturile 3D. Televiziunea a universalizat şi standardele de frumuseţe trupească, pe care le impune asiduu jumătăţii “civilizate” a omenirii. Felul în care oamenii integrează modelele este prea complicat şi prea subtil pentru a fi citite în termeni de bine sau de rău, absolutizându-le.

Expresia “frumoasă ca o păpuşă” desemna, acum mai bine de 60 de ani, un chip rotund, fără proeminenţe şi era asociat inocenţei, cuminţeniei şi pasivităţii (aidoma păpuşilor din acea vreme cu ochii mari, nasul cârn şi corpul învelit cu hăinuţe frumoase).

Astăzi, sintagma include şi un trup, nu numai, cu forme apetisante, ci şi cu unele caracteristici funcţionale. Astfel, păpuşa Barbie a zilelor noastre merge la bal îmbrăcată în rochii de prinţesă, dar şi înoată, schiază sau “practică” un job.

Se schimbă valorile, se schimbă şi păpuşile.

Păpuşile din porţelan fin, înveşmântate cu dantele şi mătăsuri au fost înlocuite de păpuşile din plastic, echipate cu ţinute adaptabile (fast-love). Se pare că Nora (A Doll’s House) lui Ibsen are succesoare ce-au depăşit cu mult modelul iniţial. Dornică să se descotorosească de tutela patriarhatului şi să iasă de sub încremenirea porţelanului, Nora a trecut la… silicon şi plastic.

Din păcate, aurea mediocritas / calea de mijloc este undeva între “compromis” şi lipsă de glamour.

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , , ,

Permanenţe ale istoriei

Câteva gânduri despre dăinuire

În general, dăinuirea unui popor rezidă în cultură, nu în divertisment. Aici, nu există globalizare, poate doar în sensul “fraternizării” valorilor egale.

Francezii au fost o naţie de tereştri, prin realismul lor de popor agrar, dar şi de călăreţi destoinici. Logica francezilor, celebrul lor raţionalism, nu e decât retorică, nu dovedeşte nimic altceva decât neistovirea lumii ca discurs. Francezii sunt mai maturi decât englezii, au viclenia şi cinismul omului trecut prin viaţă, în vreme ce englezii au un soi de timiditate adolescentină. Agnosticismul englezesc nu e decât teamă de a nu se da în spectacol, o neîncredere în retorică, în histrionism, în vreme ce ateismul francez e tocmai vanitatea propriului meşteşug sofistic.

Englezii s-au simţit foarte apropiaţi de vechii greci. Literatura picarescă, lăsată de Smolett, Fielding, Defoe, Byron cu al său Don Juan, e odiseică.

Tragedia clasică franceză e “telurică”, precum e şi drama romantică: nici urmă de naufragii, talazuri sau insule. Shakespeare născoceşte până şi-n Bohemia un ţărm de mare de care-şi izbeşte valurile versurilor. Totuşi, muzica apelor a pătruns şi în pictură la ambele naţii: francezii sunt maeştri ai tablourilor în ulei, pe câtă vreme englezii sunt acuarelişti neîntrecuţi.

De câte ori cârma istoriei a trecut de la popoarele mării la cele ale uscatului, de la greci la romani, de la genovezi şi veneţieni la turci, de la japonezi la chinezi, de la englezi la americani şi ruşi – omenirea a coborât de la artă la birocraţie, de la creaţie la administraţie.

Dacă Grecia mai reprezintă încă istorie, închipuire şi paradis turistic, America nu este altceva decât o fotografie polaroid vârâtă într-un plic cu destinaţie incertă. Totuşi, America este o dovadă vie a europenizării, lume de la care a preluat sofisticarea, curiozitatea, dar şi eclectismul. McDonaldizarea, Disneylandizarea (Disneyland =”Cernobîl cultural”) Coca-Colonizarea – toate converg spre trasnconsumerism.

Crescuţi în cultul muncii, un concept tradiţional, dedus din etica protestantă, americanii sunt predispuşi la acţiune. Lipsa de timp şi presiunea muncii “de la nouă la cinci” i-au transformat în consumatorul de  McDonald’s. Americanul adoră cumpărăturile la supermarket (superstore), weekend-urile la mall şi trăieşte sub hipnoza mass-media.

Altfel, există şi o  Americă în care se regăseşte sentimentul aventurii spiritului, conştiinţa ecologică, respectul pentru diferenţă şi atenţia “feroce” pentru libertatea individuală. Trebuie să admitem că reversul face parte  din complementaritate.

“Dumnezeu le-a lăsat englezilor marea, francezilor pământul şi germanilor văzduhul” conchidea romanticul german Jean-Paul Richter referindu-se la permanenţele istoriei.   Totuşi, nepieritor este poporul care îşi cunoaşte şi îşi preţuieşte valorile.

Permanente

 

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , ,

Las Vegas

Geografii subiective

Mirajul norocului “aplicat”, un loc selectiv, de acţiune, tumultuos, curajos, în care viața irupe odată cu lăsarea întunericului, acesta este fantasticul Las Vegas.

Nu e un tărâm uşor, kitsch-ul e o draperie, iar turismul o faţadă. Locul e o “imagine” prin excelenţă. Dar accesul la o astfel de lume costă. În acest iarmaroc al extravaganţei, al straniului fără limite, mobilul, premisa e câştigul. Este un loc al împătimiților de tot felul, iraţional şi anevoie de cucerit, malefic, faustic şi machiavellic. Cu pofte pantagruelice, oraşul e patronat de suflul câştigului, tăinuit de zeiţa Fortuna. E un loc imprevizibil, o cutie a Pandorei, cu o viaţă trepidantă, dar de suprafaţă, cu mult răsfăţ – zgomotoasă, dansantă –, plină de excese.

În toată această bizarerie de paradă, împănată cu exotisme, Las Vegas-ul îşi mai păstrează şi o faţă curată. În acest aluat cinic, încărcat de “replantări” ciudate, din Europa şi de aiurea, există şi unele lucruri de calitate.

În tot acest paradis al succesului facil, unde totul e permis şi nimic nu pare să lipsească, moda îşi are preţul şi prestaţia ei. Cinismul neîndurător al dolarului rămâne, totuşi, suveran. Îşi construieşte şi impune propria-i estetică şi nu-i pasă de nimeni şi de nimic. Se spune că banul n-are miros, dar nu e un lucru prea sigur. Aici, banul îşi are propriul iz – de cocleală şi de mână asudată – săţios, unic şi imposibil.

Repertoriul uman întâlnit aici e unic, complex şi determinant. Acest deşert cultural capătă diverse semnificaţii: “Land of dreams & suckers” sau locul în care “The life is those who dare“.

Euforia perpetuă de aici a dus, probabil, la situaţia în care niciun american mediu nu mai citeşte astăzi Shakespeare. Nu numai că nu simte nevoia de a-l citi pe dramaturg, dar este chiar mulţumit că se poate lipsi de el. I se pare un amănunt de-a dreptul exotic / bizar dacă cineva declară că citeşte (şi) piese de teatru.

În această lume OK-izată, cu acel “student way of life” (chefuri, băutură, nopţi albe, sex, muzică şi culturi alternative) idealul de de armonie ar suna ca… apa în pivniţă.

***

Frumosul înseamnă cumpătare, alegere a locului potrivit, între libertate şi necesitate”, dar nu în Las Vegas.

Şi totuşi… Las Vegas răsare pretutindeni.

Las-Vegas

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , ,

Veneţia

Geografii subiective

Accesul fiecăruia dintre noi la propria identitate este, la urma urmelor, dureros și surprinzător de mărginit.

Oricât am crede în educație, perfecţionare, maturizare, evoluţie, influenţă benefică, oricât efort am depune pentru a ne cizela eul, precum un sculptor, în cele din urmă există o limită în tot ceea ce putem face.

Se pare că fiecare avem, subiectiv, o Veneție a noastră, prin care rătăcim uneori obosiți, regretând tot ceea ce am vrea să fi făcut altfel. Există, de asemenea, şi un loc sigur, un teritoriu al certitudinilor ce ne apără de friabilitate; însă multe lucruri le percepem abia prin finitudinea lor, marea pierzându-și sensul în absenţa ţărmului. Aşa putem înţelege de ce nu e deloc simplă, cum ar părea iniţial, migraţia veneţienilor din lagună.

Veneţia favorizează iluzii care nu făgăduiesc nimic în afară de o beţie ușoară a simţurilor căreia să i te dedai, de bunăvoie, prizonier temporar. Aici, timpul nu are nicio măsură. Un an nu contează; zece ani nu (mai) înseamnă nimic. Să nu socoteşti, ci să creşti precum arborele pe care seva nu-l grăbeşte, care rezistă marilor furtuni ale primăverii fără să-i fie teamă că vara ar putea să nu mai vină.

Chiar și un spirit lucid sfârșește prin a se molipsi de o pasiune din care s-a născut Veneția și care lasă urme în credinţa noastră despre ce este îngăduit şi ce nu. Viaţa este, de fapt, acea izvorâre de fapte, de gânduri şi de simţiri peste care te îmbrânceşte mereu “nu-ştiu-ce”.

Este răsplata celor ce zăbovesc dincolo de alergătura voioasă a unei călătorii, recidivând într-o singurătate în care renasc iubirile şi păcatele. Vorba lui Meursault din Străinul… “suntem întotdeauna puţin vinovaţi”.

Venetia

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete:

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web