RSS

Alice în Țara Minunilor și Absurdul

01 iun.

Alice în Ţara Minunilor şi absurdul  

(150 de ani de la apariția cărții)

De peste o sută de ani, prin poeziile şi poveştile lui Lewis Carroll (27 ianuarie 1832- 14 ianuarie 1898), copiii au avut ocazia să viziteze a lume magică, unde regulile logicii sunt uitate, unde nimeni nu se comportă cum trebuie, unde nimeni nu face ceea ce i se spune. Deşi Lewis Carroll a scris Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor pentru divertismentul copiilor, mulţi cercetători au căutat să descopere influenţele care stau la baza operei sale. Cărţile au fost explicate din toate punctele de vedere: influenţe psihanalitice freudiene, matematică, satira politică, ba chiar influenţa drogurilor (efectele consumului de substanţe halucinogene). Chei secrete au încercat şi psihanaliştii (A.M.E. Goldschmidt, Paul Schilder Phyllis Greenacre) care interpretează simbolistica absconsă a literaturii lui Charles Lutwige Dodgson, alias Lewis Carroll, în funcţie de complexele sale reale sau presupuse. Cărţile acestui autor au fost întotdeauna un subiect favorit pentru analiză, după cum povestea însăşi se pretează la diverse interpretări.

Atunci când analizele ne oferă date asupra excentricului profesor de matematică de la Oxford, ele vin în sprijinul cunoaşterii omului şi, mai mult sau mai puţin, la tălmăcirea operei. Toţi, sau aproape toţi scriitorii care s-au aventurat în zona absurdului, constituie cazuri privilegiate pentru psihanalişti. Atunci când încearcă să interpreteze creaţia pornind exclusiv de la date ce ţin de o psihé inconştientă a creatorului, cercetările analitice eşuează. Drama autorului e numai în subsidiar psihologică. Sciziunea interioară a eului, la Carroll, este o asemenea dedublare existenţială, ireductibilă la o simplă tulburare a personalităţii psihice. Diaconul conferenţiar de la Oxford recunoaşte prezenţa unui alter ego dând scriitorului dinlăuntrul său un alt nume. Ambivalenţele sunt numeroase la structurile a căror identitate intimă e alterată. Atunci când a fost întrebat despre sensul poemului sau: “Vânătoarea de Snark”, Carroll însuşi a scris următorul text unui prieten din America : “Sunt foarte multe, însa mi-e teamă că nu înseamnă nimic, doar prostii. Totuşi, ştiţi, cuvintele înseamnă mai mult decât ne-am întelege să exprime atunci când le folosim, astfel, o carte întreagă ar fi trebuit să însemne mult mai mult.”

Fiul arhidiaconului Dodgson, născut în 1832 la Daresbury, un sat din Lancashire, unde tatăl său era pastor, creşte în ascultarea legii, având însă totodată o timpurie patimă pentru jocul excentric. Casa parohială, izolată, în care trăieşte pâna la unsprezece ani e, în acelaşi timp, templu puritan şi intrare în “Ţara Minunilor”. Preceptele severe (care îi vor face mai târziu pe toti copiii pastorului refractari la căsătorie) sunt urmate fără împotrivire. Dar natura e prezentă, aproape, domestică în ferma, insolită în flora şi fauna din regiune. Copil, Charles Dodgson are o preferinţă pentru vietăţi, îndeobşte, evitate: râme, broaşte râioase, melci. Jocurile, de toate felurile, vor constitui – pentru el – o statornică pasiune. Se pare că Lewis Carroll a introdus, în Anglia, careurile de cuvintele încrucişate. El este, în orice caz, inventatorul unui mare număr de enigme matematice şi lingvistice, sisteme mnemotehnice, jocuri de cifre. Lumea din cele două opere importante ale scriitorului Alice’s Adventures în Wonderland şi Through the Looking-Glass este un asemenea univers ierarhizat, supus unor bizare legi proprii, univers al jocului – de cărţi în prima lucrare, de şah în a doua. Lewis Carroll a admirat şi jocul pretinzând schimbarea identităţii. Tot ce presupune mimare, travestire, mască, poză îl interesează. În copilărie, organizează un teatru de casă: aranja mici spectacole, costumându-se. De asemenea, adora marionetele. Bun păpuşar, face o trducere a Tragediei Regelui Ioan, jucându-l pe Shakespeare pe o micuţă scenă cu păpuşi. El însuşi scrie scurte piese pentru repertoriul marionetelor sale. Adora teatrul pe care-l frecventa cu asiduitate, în pofida interdicţiilor care-l opreau pe un cleric să pătrundă într-o asemenea “sală de perdiţie”. Nici culisele nu-i erau străine. A fost prieten cu celebra actriţă Ellen Terry. În sfârşit, tot de această pasiune a spectacolului ţin şi îndeletnicirile sale perseverente în domeniul fotografiei. Făptură eminamente ludică, Lewis Carroll este însă în acelaşi timp conferenţiarul lipsit de umor, destul de anost, al catedrei de Matematică şi Logică, de la Universitatea din Oxford.

Neîndoielnic, tema cardinală – care poate fi găsită în Aventurile lui Alice în Ţara Minunilor-este frica de a creşte, teama de maturizare. În acest volum, a vrut să descrie modul în care un copil vede lumea adulţilor, inclusiv toate lucrurile care în ochii celui mic par stupide şi arbitrare norme precum ego-ului sau obiceiurile rele pe care le dezvoltăm în timpul vieţii noastre. Ce este de fapt Wonderland (Ţara Minunilor) în care pătrunde Alice, alunecând în vis, căzând în vizuina unui iepure? Un univers feeric, de basm? Un plan abisal, al inconştientului? Tărâmul ireal în care posibilul îşi lărgeşte sfera la nesfârşit? Spaţiul în care coboară Alice se află aproape de centrul pamântului (către care se îndreaptă şi alţi eroi ce intră într-o altă lume, căzând în pământ, precum eroina ficţiunii lui Frank Baum: Dorothy and the Wizard in Oz. De fapt “Ţara Minunilor” este alcătuită după topografia lui Lewis Carroll doar din câteva încăperi şi o grădină. În “ţinutul de dincolo de Oglindă”, altă regiune onirică în care pătrunde Alice (Through the Looking-Glass), spatiul care se deschide dincolo de o încăpere şi o grădină este un imens teren parcelat ca o tablă de şah. Tărâmul miraculos îl repetă, în parte, pe acela al realităţii cotidiene, dar într-o altă ordine, conform unor reguli absurde. Miraculosul e o repetiţie deformată a naturalului. La intrarea în Wonderland, Alice descoperă un mod de viaţă şi un raţionament destul de diferit de al ei. Dă peste o ducesă care este hotărâtă să găsească o morală în toate. Dar, în timpul călătoriei prin Wonderland, Alice învaţă ceva mai mult: să înţeleagă lumea adulţilor. De fapt, ea însăşi este în creştere, trăieşte propria-i maturizare. Acest lucru este, de asemenea, reprezentat de modificările fizice suferite în timpul poveştii – creştere şi micşorare. Căzând în vizuina iepurelui, Alice alunecă printr-un tunel întunecos, pe ai cărui pereţi laterali se văd rafturi cu cărţi, picturi, hărţi, unele ustensile ale lumii scolastice sau un borcan de marmeladă pe care eroina, în treacăt, îl înhaţă. Ajungând într-o încapere închisă, vede, prin singura uşiţă pe care o poate deschide, dar prin care nu poate trece, o grădină cu flori şi fântâni, un Eden. Tot aşa, va observa – de la oarecare distanţă – imensul teren de şah, pe care, după depăşirea anumitor piedici, va păşi. Viziune paradisiacă: “E un joc uriaş de şah” – exclamă fetiţa încântata – “care se joacă în lumea întreagă, dacă peste tot aceasta e lumea…Oh, cât de amuzant!”

Paradisul copilului este paradisul lumii-joc. Spatiul privilegiat este acela al terenului de joc, iar timpul propriu este – ca în modelul cosmologic al lui De Sitter – dimensiune etern-staţionară. “Ceaiul nebun” la care participă Alice se desfăşoară în permanenţă, căci mereu e ora şase după-masă când el se serveşte. În Wonderland, ca în orice lume a feeriei, nonexistentul există, animalele vorbesc, fiinţele umane sunt în situaţii ori în relaţii imposibile, totul e admis. Nu există o raţiune a evenimentelor, a situaţiilor în “Ţara Minunilor”. Totul (metamorfozele fiinţelor, natura fabuloasă, artificialul, jocul, raţionamentele, semantica) e dirijat de o logică a absurdului. Motivul literar al metamorfozei (avatarurile lui Alice ca o primă încercare ce se asociază cu sentimentul existenţial al anxietăţii) apare în ficţiunile-coşmar în care se petrec perturbări. În “Ţara Minunilor”, Alice asistă la luptele dintre importanţa şi instabilitatea identităţii personale. Ea este, în mod constant, într-o încercare de a se identifica cu creaturile pe care le întâlneşte, dar are îndoieli cu privire la propria ei identitate. După ce trece prin gaura de iepure, Alice dă nişte teste pentru a stabili dacă ea a devenit o altă fată. Practic, are numeroase tulburări de identitate. În Wonderland, apar o întreagă floră şi faună Este cunoscută predilecţia lui Lewis Carroll pentru micile vietăţi, îndeobşte putin simpatizate – râme, broaşte. În casa lui Dante Gabriel Rossetti, pe care o frecventa, are bucuria de a întâlni asemenea făpturi mai puţin obişnuite – un hobby al poetului – precum: o cucuvea cu cioc galben, o marmotă, un vombat (mic marsupial din Australia) care dormitează pe masă în timpul dineului, inspirându-l pe Carroll atunci când descrie “ceaiul extravagant”din Wonderland. Animale ciudate, creaţii ale unei fantezii asemănătoare cu aceea a unui Hieronymus Bosch, populează lumea carrolliană. În Through the Looking-Glass ni se descriu insectele şi florile “din oglindă”. Dimensiunile lor prezintă, ca şi cele ale lui Alice din timpul “telescopărilor” ei, unele paradoxuri: o albină se dovedeşte a fi un elefant. Raporturile între mărimi diferite joacă acelaşi rol terifiant ori amuzant ca şi în peripetiile lui Gulliver: Alice micşorată e ameninţată de un căţel ce i se pare enorm. Cele două cărţi ale aventurilor lui Alice sunt construite, una pe temeiul jocului de cărţi (principalele personaje sunt cărţile de joc), alta pe schema jocului de şah. Cărţile de joc ca şi piesele de şah sunt personaje alegorice, reprezintă o întreagă istorie – cu regii, cavalerii, damele şi pionii ei. Chiar un şeptar sau un decar poate avea un simulacru de personalitate, ocupând un rang într-o ierarhie. Fireşte, specialiştii jocului de şah au demonstrat că întreg jocul din Through the Looking-Glass este neglijent, că personajele – piese ale jocului – înaintează nereglementar. Dar creaturile par demente, fantezia autorului lor urmează o logică a nonsensului; el nu respectă regulile jocului. Prin supunerea lor la regulile artificiale, lipsite de sens al unui joc, personajele dobândesc o alură absurdă. O societate guvernată prin legi impuse de un destin absolut arbitar, chiar dacă legile sunt coerente între ele – destin care nu respectă câtuşi de puţin natura însăşi a fiinţelor din acea societate – este absurdă. Relaţiile de simetrie-asimetrie, frecvente în opera lui Carroll, determină apariţia cuplurilor, a figurilor duble. Tweedledee şi Tweedledum sunt gemeni şi forme enantiomorfe (imagine unul a celuilalt, în oglinzi paralele). Cuplurile acestea anunţă obsesia dublului, a perechilor stranii din proza lui Kafka. Însă alegerea motivului oglinzii, permiţând o serie de jocuri ale dedublării simetriei, presupune o asemenea obsesie a dublului. Universul absurd al ţării miraculoase sau de dincolo de oglindă dublează lumea reală. E un fel de anti-univers creat cu o consecvenţă remarcabilă, demnă de un logician. Lewis Carroll nu neglijează niciun amănunt în descrierea acestei lumi întoarse. Memoria funcţionează, aici, pe dos: eroii îşi amintesc fapte înainte ca ele să se fi petrecut. Obiectele, făpturile tind spre formele tipic asimetrice: animale în tirbuşon, cărări în tirbuşon, în general dese aluzii la tirbuşon, structura în spirală elicoidală asimetrică, având profiluri de dreapta şi de stânga. Din acest univers absurd, din plin proces, după ce distinge lumea cărţilor de joc, Alice evadează… trezindu-se. Tensiunea ajunsese la punctul critic. Coşmarul închipuia un sabat al personajelor. Visul se întorsese împotriva visătoarei. Himerele se spulberă prin revolta eroinei, reprezentând consecvenţa (deşi ispitita de demonie, căzând uneori sub vrăji rele) a bunului-simţ, a raţiunii şi a umorului. Alice se revoltă împotriva Reginei şi a lumii ei: “Cui îi pasă de voi?… Nu sunteţi decât un pachet de cărţi.”

Alice in Wonderland

Revolta aceasta declanşează haosul, o apocalipsă a lumii cărţilor de joc. Ea reprezintă, oare, o revoltă a autorului? Trebuie să remarcăm apartenenţa tuturor acestor teme şi motive la universul tematic al barocului: motiv al oglinzii, metamorfoze, răsturnări, inversiuni, temă a labirintului de oglinzi şi, îndeoşebi, temă a lumii întoarse. Una din rădăcinile absurdului modern poate fi descoperită în grotescul baroc – expresie a “lumii răsturnate”. Evident, corespondenţele pe care le putem stabili între opera lui Lewis Carroll şi creaţia barocului literar şi artistic nu sunt de ordinul unor influenţe directe. Aceste corespondenţe revelează similitudini structurale, pun în lumină existenţa unor permanenţe. Totuşi, caracterul “baroc” al scrierilor lui Lewis Carroll apare şi în surâsul amestecat cu oroare – tipic barocului – pe care-l întâlnim în prozele acestuia. Am văzut că există elemente de coşmar în visele Alicei, o atmosferă derutantă şi neliniştitoare. Eroina lui este mereu curtenitoare – cu regi, cu regine, dar şi cu şoareci şi cu râme -, dar morala ei e mai curând o politeţe decât o cultivare a unor superioare valori etice. Întreg sistemul victorian se împotrivea cu multă fermitate unei răsturnări a tuturor convenţiilor social-etice. Lewis Carroll este fidel moralei victoriene şi, deopotrivă, infidel, printr-o frondă, printr-o subversiune involuntară: o revoltă pe care nici revoltatul nu o înţelege şi nu o vrea în mod conştient. Este, mai degrabă, răzvrătire în numele unei morale fără constrângeri. Asemenea tuturor operelor majore aparţinând literaturii absurdului, istoria Alicei poate fi – şi a fost – considerată o vastă parabolă a condiţiei umane, fie ca o ţesătură de simboluri şi alegorii, ca o scriere initiaţică, indicând un itinerar spiritual ori un simplu joc al imaginaţiei. Adesea, cartea Alice în Ţara Minunilor a fost considerată un prim exemplu de limită, de rupere dintre cartea veche de tradiţie luminoasă şi cea nouă. Discuţiile despre apartenenţa acestei cărţi sunt nesfârşite, de aceea este greu de sugerat un răspuns definitiv. Lectura acestor volume necesită noi şi noi chei de abordare.

Repere bibliografice:

  • The life and the letters of Lewis Carroll, Stuart Dodgson Collingwood, EchoLibrary;
  • Alice in Wonderland Psychoanalyzed, A M E Goldschmidt, The New Oxford Outlook (1933);
  • Alice’s Adventures in Wonderland and Through the Looking-Glass and What Alice Found There Lewis Carroll (Charles Lutwidge Dodgson) – Paul Schilder (1936).

Articol publicat în revista Comper

 

 

 

Etichete: ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web

%d blogeri au apreciat: