RSS

Nevoia de Amélie

11 dec.

A existat o vreme în care cine alegea să devină medic, profesor, cercetător, chiar dacă nu ajungea celebru în profesie, avea, totuşi, un statut de invidiat.

Astăzi, miturile care-au prins foarte repede sunt bogăţia materială, banul câştigat uşor, viaţa scumpă şi extravagantă. De fapt, societatea ar trebui să dea semne de preţuire şi faţă de nonvedetă, omul  competent şi serios, care trăieşte decent din munca lui.

Nonvedetele sunt “sarea pământului”. Omul temeinic și modest ar trebui să se simtă respectat, stimat la loculsău de muncă  pentru a reduce fascinaţia carierei senzaţionale cu orice preţ în favoarea profesiei bine făcute, a unei profesii nonsenzaţionale, dar utile şi respectate.

Vocaţia fericirii “mici” o manifestă (şi) celebrul personaj de film Amélie.

AmeliePelicula este un semn de ironie fină, este un filmuleţ delicat ca un diminutiv. Este cadrul perfect pentru peripeţiile unei zâne. Ea are o revelaţie microscopică: comoara găsită este cu siguranţă mai importantă decât evenimentul exterior, fără ezitare, televizorul este oprit, iar atenţia eroinei se îndreaptă  spre conţinutul cutiei.

Apar dileme instinctuale: “Deşi sunt unic, o să râmân un necunoscut?”. Comoara e lângă noi,  în camera noastră, e fabuloasă căci e ignorată,  ni se relevă doar sub asaltul mediatic ca o ultimă disperată salvare – a face bine pentru a fi fericiţi.

Amélie e bună ca pâinea caldă şi isteaţă foc; ea este zâna cartierului Montmartre, al 19-lea arondisment parizian. Are propriul Montmartre: numai cafenele primitoare (Les deux  moulins), muzică de acordeon şi vecini echipaţi cu manii amuzante.

“Frumuseţea de tip american are o replică delicată: să fii un om obişnuit, dar profund.”

Amélie e ceea ce se poate chema un “fenomen”. Dacă ar fi trăit Jacques Brel, i-ar fi dedicat un cântec, Jacques Prévert un poem, iar Serge Gainsbourg ar fi luat-o drept muză. Cu frizura ei à la Louise Brooks, hainele colorate şi ghetele de cercetaşă în Munţii Căpăţânii, Amélie ar putea să lanseze oricând o modă – casual-ul licean – montagnard c-un pic de chic parizian.

Amélie n-ar avea “probleme de imagine”, n-ar face nazuri şi nu s-ar certa cu fotografii, fiind la fel de încântată să pozeze cu băieţii care cântă muzică pop. Ea este mereu proaspătă ca un buchet de zambile parfumate.

Avem nevoie de absurditatea lirică şi fericită a lui Amélie ca să descoperim că frumuseţea de tip american are o replică delicată: să fii un om obişnuit, dar profund. Lecţia acestei zâne pariziene este nevoia de temeinicie, întoarcerea la valorile normale, la respectul de sine şi pentru ceilalţi.

Alors, on valse avec la vie.

 

Articol publicat în revista WebCultura

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe decembrie 11, 2017 în Cinema, Feminin, Film, Tipare

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

 
RSS Psychologies.com

True strength is delicate

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

aufeminin.com

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web

Catchy

True strength is delicate

%d blogeri au apreciat asta: