RSS

Arhivele lunare: iunie 2018

Formarea pedagogică a cadrului didactic (Activitate de mentorat)

Formularea de întrebări în învaţarea unei teme sau rezolvarea unei sarcini poate sprijini înţelegerea diferitelor ei aspecte şi realizarea de corelaţii intra, interdisciplinare.
Instrumentul Cascada întrebărilor valorifică valenţele formative constructive ale întrebării de tip didactic. Specificul instrumentului consta în formularea de către studenţi a unor întrebări în raport cu o temă ştiinţifică, întrebări diferenţiate în funcţie de diferite criterii: scop şi obiective, operaţiile gândirii, adresabilitate, rol etc.

Mentor
Scopurile urmarite prin intermediul acestui instrument se refera la:
• angajarea studenţilor în demersul de construire a întrebărilor despre problematica domeniului educaţional;
• susţinerea şi conducerea activităţii de învaţare prin provocarea studentilor în demersul de exprimare a propriilor idei;
• verificarea nivelului de înţelegere în abordarea unor teme privind procesualitatea educaţiei;
• încurajarea studenţilor pentru a formula cât mai multe întrebări şi argumente, pentru a corela cu alte teme;
• construirea unei reţele de idei ale temei, ca bază pentru analiză, interpretare ;
• stimularea progresului cognitiv prin invitaţia la reflectie şi interogare permanenta.
Obiectivele care decurg din aceste scopuri sunt obiective de integrare, de construire de raţionamente, de luare a unor decizii, de rezolvare de probleme.
Sarcina didactica propusă studenţilor oferă posibilitatea unei abordări din multe unghiuri, a relevării unor aspecte sau nuanţe controversate.
Tema este una incitanta, cu privire la specificul comunicării didactice, cu deschidere spre alte teme referitoare la organizarea şi desfăşurarea procesului de învăţământ, dar şi spre realitatea sociala în care se desfăşoară şi din care se inspiră profesorul în conducerea procesului de învăţământ.
Printre procesele, acţiunile mentale activate se numără explorarea, căutarea raspunsurilor posibile, reflecţia, integrarea soluţiilor în cunoaşterea extinsă, căutarea de alternative posibile, monologul interior. Într-o prima faza, studenţii trebuie să construiască întrebările referitoare la tema propusă, identificând tipurile de întrebări, în funcţie de mai multe criterii:
 scopul urmărit
 ¬obiectivele domeniului cognitiv
 operaţiile gândirii
 rolul îndeplinit
În rezolvarea sarcinii, studenţii pot apela şi la alte instrumente cognitive constructiviste, în sprijinul lor venind lista de întrebări, eseul, tabelul explicativ.
Este important ca ei sa depisteze şi alte criterii de clasificare, plecând de la propunerile formulate în schemă. Cu cât vor construi o arie mai largă de tipuri de întrebări, cu atat le va fi mai uţor să genereze noi întrebări. Calitatea întrebărilor formulate de studenti depinde şi de calitatea comunicării anterioare dintre profesor şi studenţi.
Modul de construire a întrebărilor trebuie să sintetizeze trei dimensiuni importante, respectiv:

Respectând această cascadă, studenţii au posibilitatea să demonstreze dacă au decodificat corect mesajele profesorului prin identificarea unor întrebări limitative sau închise, cuprinzătoare sau deschise (după scop), de cunoaştere, analiză, sinteză (după obiective), de clasificare, comparaţie, evaluare (după operaţiile gândirii), de ghidare, conducere, de anticipare, de clarificare (după rolul îndeplinit), de stimulare a gândirii, productiv- conitive(după funcţie).

CUBUL DE ANALIZĂ

Acest instrument urmăreşte realizarea unor obiective de categorizare, conceptualizare (mecanismele abstracte, de întelegere) şi de construire a judecăţilor, raţionamentelor. Metoda analizei diverselor faţete ale unei probleme este cunoscută şi sub denumirea de metoda „Cubului”.
Metodologia de aplicare a instrumentului corespunde urmatoarelor operaţii ale gândirii care devin etape:
 descriere
 asociere
 comparaţie
 analiza
 aplicare
 argumentare.
Etapele mentionate au fost valorizate din perspectiva cognitiv- constructivistă ca niveluri ce pot reprezenta:
 activarea cunoştinţelor (prima faţetă a problemei, latura evidentă, vizibilă, autoperceptibilă);
 asamblarea cunoştinţelor, priceperilor, atitudinilor prin asociere, comparaţie (faţetele din stânga şi din dreapta cubului; construcţia parţială dobandeşte în această etapă stabilitate);
 consolidarea prin analiză, aplicare şi argumentare (ca definitivare a construcţiei: laturile din spate, jos şi sus);
 sinteza proprie, reflecţii (rezultatul final: cubul).
Construirea cubului se realizaează prin:
Activare

Asamblare

Consolidare

Sinteză proprie

Pentru a realiza o sarcină, trebuie definite faţetele cubului, pornind de la modul de punere a întrebărilor. Un cub poate fi construit folosind următoarele faţete:

ARGUMENTAŢI
ANALIZAŢI

ASOCIAŢI COMPARAŢI

APLICAŢI

Consideram acest instrument util în situaţiile când profesorii intenţionează analiza de profunzime a unui fenomen; alegerea instrumentului depinde şi de timpul didactic alocat, deoarece, fiind bazata pe o analiză detaliată, utilizarea lui consumă timp. Prin mecanismele şi operaţiile cognitive pe care le solicită, metoda analizei diverselor faţete ale unei probleme permite studenţilor să realizeze învaţarea secvenţiala şi progresivă şi stimulează reflecţiile proprii.
Este posibil ca analiza să fie realizată şi în alte variante: prin utilizarea unor tabele, prin formularea de întrebări, prin elaborarea unor concluzii care să evidenţieze specificul problemei analizate.

CUBUL DE COMPLETARE

Este o modalitate de analiza şi interpretare din perspective multiple a problematici, sarcinile de lucru fiind menţionate pe cele 6 laturi ale unui cub:
• Descrie!
• Compară!
• Asociază!
• Aplică!
• Analizează!
• Argumentează pro sau contra!
Utilizarea acestui instrument permite obţinerea unor informaţii cât mai cuprinzătoare în legatură cu o temă, un concept, acestea fiind rezultatul activităţi individuale progresive, care presupune parcurgerea mai multor etape în construirea înţelegerii, de la cea de cunoaştere simplă până la cea de argumentare, valorizare, exprimare a unor judecăţi de valoare.
Poate fi valorificat ca un instrument de învăţare constructivistă deoarece oferă subiectului punctele de sprijin necesare pentru realizarea, în mod independentend, a propriei cunoaşteri, a propriei înţelegeri, pentru construirea unei realităţi subiective, interioare, ca o reflectare a celei obiective, exterioare.
Sarcinile corespunzatoare fiecăreia dintre cele 6 feţe ale cubului presupun valorificarea cunoştintelor anterioare asimilate de fiecare subiect în parte, dar şi apelul la un material sau conţinut informativ care poate fi prezentat pentru analiza, dezbatere. Acestea constituie însă doar suportul teoretic necesar pentru realizarea unor analize, interpretari, comparaţii, asocieri, corelaţii între teme, idei, concepte date sau specifice ¬domeniului respectiv, dar şi altor domenii. Sarcinile propuse antreneaza astfel diferite operaţii ale gândirii, într-un demers progresiv, gradat. Ele îi solicită subiectului valorificarea unor abilităţi, capacităţi, competenţe multiple şi variate, respectiv de cele de prelucrare primară a informaţiilor până la cele bazate pe utilizazarea mecanismelor abstracte de înţelegere, respectiv:
 de orientare în tematica respectivă
 de identificare
 sesizare a aspectelor esenţiale
 de surprindere
 distingere a elementelor noi
 de explorare
 de prelucrare
 de reformulare
 exprimare în cuvinte proprii a anumitor idei
 de găsire de noi sensuri, semnificaţii
 de structurare, sintetizare a informatiilor
 de comparare, asociere a acestora cu altele mai vechi
 de stabilire de analogii
 de oferire exemple concludente
 de argumentare.

Toate aceste aspecte pot fi reflectate la nivelul cubului de completare:

Argumentează

Compară Aplică

Analizează

DIAGRAMA IDEILOR ESENŢIALE

Diagrama ideilor esenţiale reprezintă un instrument care poate fi folosit în instruirea de tip cognitiv-constructivist, în etapa de realizare a sensului, respectiv de descifrare, înţelegere proprie a unui text, de reprezentare mentală, într-o manieră personală a conţinutului ideatic transmis prin textul/fragmentul respectiv. Acest instrument poate fi folosit de către studenţi pentru a se familiariza cu conţinutul unor teme, creându-li-se posibilitatea de a face comentarii personale pe marginea textului, de a formula intrebări-problemă, ipoteze ameliorative, soluţii, alternative, toate acestea fiind utile în înţelegerea temei sau problemei respective, în construirea cunoaşterii de către fiecare individ în parte, într-un mod subiectiv, personalizat.
Diagrama ideilor esenţiale poate fi utilizată ca instrument în cadrul mai multor modele de instruire cognitiv-constructivistă, respectiv:
 în cadrul mode E-R-R (Evocare-Realizarea sensului-Reflecţie)
în cadrul modelului OLE (Open Learning Environments)
Rolurile profesorului într-o activitate bazata pe valorificarea unui asemenea instrument sunt de:
 mediator
 facilitator
 de organizare a condiţiilor
 de antrenare
 sustinere
 motivare
Activitatea studenţilor în realizarea acestui instrument presupune:
 descifrarea, intelegerea textului
 reformularea ideilor
 formularea de întrebări de înţelegere, de ipoteze, păreri personale
 organizarea, esenţializarea conţinuturilor sub formă de idei
 realizarea de analize critice
 negocierea în grup
 ¬cooperarea, argumentarea unei idei, susţinerea acesteia în faţa colegilor.

Realizarea acestui instrument presupune parcurgerea mai multor etape:
• lectura initiala, de recunoaştere, pentru familiarizarea cu conţinutul textului, cu ideile generale ale acestuia, cu elementele legate de grafică, de redactare: aşezarea în pagină, împărţirea textului pe capitole/subcapitole, evidenţierea unor concepte, idei;
• lectura de înţelegere, pentru descifrarea textului, personalizarea lui, respectiv exprimarea în cuvinte proprii a unor idei, formularea unor întrebări de înţelegere şi căutarea răspunsurilor celor mai potrivite. Pot fi efectuate mai multe lecturi, în funcţie de dimensiunile textului, de dificultatea lui, de abilitatea celui care citeşte de a surprinde esentialul.
• esenţializarea textului, structurarea, sistematizarea lui sub forma unor idei esenţiale

Reprezentarea instrumentului:

Acest instrument solicita apelul la informaţia ştiinţifica acumulată, 1a cunoştintele psiho-pedagogice şi metodice asimilate, la valorificarea corespunzătoare a limbajului pedagogic, de specialitate, dar şi la experienţa directa (din timpul activităţilor susţinute în faţa c1asei) sau indirecta (din observaţiile făcute în timpul activităţilor susţinute de cadre didactice, în timpul practicii pedagogice).

ANALIZA SWOT

Analiza sau tehnica SWOT este o modalitate prin care poate fi evaluată calitatea, eficienţa unei situaţii, a unei activităţi, care presupune identificarea de către fiecare subiect a:
• punctelor tari (strengths) – respectiv a calităţilor, trăsăturilor pozitive, a atitudinilor, comportamentelor corecte;
• punctelor slabe (weakness) – a unor neajunsuri care pot fi remediate;
• oportunităţilor (opportunities) – a posibilităţilor de dezvoltare, înlăturare a obstacolelor;
• ameninţărilor (threats) – care pot afecta buna desfăşurare a unei activităţi, care pot constitui potenţiale obstacole în dezvoltare.
În activităţile cu studenţii, acest instrument poate fi folosit pentru analiza unor situaţii, cazuri, probleme semnalate în practica educaţionala sau poate fi folosit un instrument de auto analiza, autocontrol, autoreglare. În primul caz, utilizarea ¬analizei SWOT presupune exersarea capacităţilor de analiză critică, obiectivă, realistă pentru identificarea aspectelor pozitive şi negative, dar şi a capacitaţilor predictive, anticipative, pentru formularea de soluţii optimizatoare sau pentru anticiparea unor posibile riscuri. În al doilea caz, în care analiza SWOT este valorificată pentru analizarea unor acţiuni sau demersuri proprii, ea se bazează special pe valorificarea metacogniţiei, a capacităţilor de monitorizare a propriului demers cognitiv întreprins, cu semnalarea aspectelor reuşite, dar şi celor nereuşite, ambele fiind utile pentru insuşirea unor tehnici de muncă intelectulă viitoare.
Rolurile studentilor constau, în acest caz, în autoobservarea şi autoanalizarea activităţii întreprinse, a rezultatelor obţinute, în identificarea aspectelor pozitive negative ale acestei activităţi, în valorizare, comparare a lor cu cele ale colegilor sau cu cerinţele formulate, în prelucrarea acestor informaţii obţinute, analizarea şi ¬formularea de judecăţi, predicţii, în autocontrol, autoapreciere, autocorectare, ameliorare a activităţii/rezultatelor viitoare.
Deoarece accentul cade pe activitatea studenţilor, cea a profesorului este ¬redusă la crearea contextului adecvat, la oferirea tuturor punctelor de sprijin ¬necesare, la coordonarea activităţilor şi la monitorizarea activităţii, astfel încât să fie evitate greşelile, nereuşitele, iar constatările, observaţiile studenţilor sa fie cât mai realiste, mai obiective, mai pertinente.

BLAZONUL PERSONAL

Acest instrument pune în evidenţă relaţia dintre experienţele anterioare de învăţare şi cele prezente şi viitoare, legăturile cognitive dintre acestea, care dau posibilitatea formulării de ipoteze, întrebări, reflecţii asupra temei. Prin prezentarea propriilor păreri studenţii sunt încurajaţi să contribuie la construirea universului teoretic şi practic al formării ca viitori profesori. Pornind de la experienţa personală studenţii au prilejul sa anticipe importanţa fiecărui factor al dezvoltării ¬personalităţii, contribuţia formelor educaţiei, precum şi rolurile profesorului în formarea personalităţii elevilor.
Acest instrument are ca scopuri:
• înţelegerea, asimilarea, acomodarea, echilibrul cunoştintelor de bază a pregătirii pedagogice;
• construirea mentală de interpretări proprii şi reflecţii privind rolul pregătirii psihopedagogice;
„Blazonul personal”, ca instrument de autoanaliză, dă posibilitatea prin reflecţie individuală studenţilor să analizeze şi să interpreteze fapte pe care le-au ¬trăit în scopul de a învăţa din ele. De asemenea, prin reflecţiile formulate ca viitori profesori pot înţtelege experienţele anterioare ca sprijin în adoptarea unor decizii menite să îmbunătăţeasca pregătirea în profesiunea didactica. Evaluarea experienţelor anterioare trebuie privită ca punct de plecare, ca temelie pe care studenţii işi construiesc, ca novici, cunoaşterea. Pentru înţelegerea subiectivă a temei studenţii relationează experienţa nonformală şi informală, precum şi cunoştintele şi experienţele anterioare.
În acest instrument autoanaliza şi autocunoaşterea critică sunt puncte de plecare în proiectarea acţiunilor viitoare de cunoaştere în domeniul pedagogiei.

DIAGRAMA DE STEREOTIPII, PREJUDECĂŢI, GREŞELI ŞI CONFUZII

Diagrama de prejudecaţi, greşeli şi confuziii este un instrument folosit cu succes în activitatea cu studenţii. Se pot identifica o seriee de prejudecati, greşelieli şi confuzii în domeniul educaţiei, în raport cu o serie de aspecte ce privesc problematica specifică.
Recurgându-se la formarea studenţilor în stil cognitiv-constructivist, prin intermediul acestui instrument se pot atinge urmatoarele scopuri:
• evaluarea gradului de înţelegere
• identificarea aspectelor problematice, care ridică semne de intrebare, care nu sunt lămurite, lasă loc interpretărilor şi comporta mai multe tipuri de analiză
• depistarea cauzelor care genereaza confuzii, care duc la comiterea de greşeli
• stabilirea principalelor aspecte pozitive şi negative, avantaje şi dezavantaje
• inventarierea prejudecatilor

Parcurgerea etapelor de constituire a diagramei de prejudecati, greşeli şi confuzii impune respectarea următoarelor reguli:
 identificarea corect a problemei supuse atenţiei
 realizarea brainstormingu-ului în vederea identificării aspectelor referitoare la conţinutul sarcinii
 examinarea listei de aspecte, elemente, probleme semnificative pentru sarcina dată
 construirea diagramei de prejudecăţi, greşeli şi confuzii

Pentru o mai bună aplicare a instrumentului definim conceptele cheie.
Stereotipizarea constituie acel proces de emitere a unor etichete generalizatoare care pleacă de la credinţe şi valori particulare, accidentale. Ne este greu să înţelegem şi să stăpânim diversitatea, multiplicitatea, particularul şi, de aceea, apelăm la categorizare prin simplificare şi generalizare. Stereotipurile sunt scheme rigide de înţelegere a altora, fiind axate pe nuanţări. Aceste etichete se fac de cele mai multe ori la adresa altora, la cei de alte etnii sau culturi. Pornind de la propriul sistem valoric şi de definire a celorlalţi se fac atribuiri premature care conduc la ierarhizări părtinitoare ale persoanelor şi grupurilor şi constituie comportamente discriminatorii prin ele însele.
Stereotipizarea, în general, se referă la imaginile mentale care organizează şi simplifică lumea în categorii pe baza proprietăţilor comune. Când sunt folosite în legătură cu rasa sau cu relaţiile etnice, stereotipurile se referă la un consens în ceea ce priveşte atributele generalizate ale celorlalţi, atât fizice, cât şi culturale. Generalizările sunt consecinţa stereotipurilor care reprezintă „ formule precodate” categorii cognitive necesare pentru ordonarea diversităţii. Deseori, stereotipurile dau naştere la discriminare şi la comportamente rasiste.
Definiţie
O definiţie simplificată poate desemna stereotipurile, în viziunea lui Leyens, ca :
 un ansamblu de convingeri împărtăşite vizavi de caracteristicile personale, de trăsăturile de personalitate, dar şi de comportament, specifice unui grup de persoane.
Originea conceptului
Inventatorul, cel care a consfinţit noţiunea de stereotip este Walter Lippmann, deşi termenul este prezent din 1798. Lippmann este cel care a tratat noţiunea de stereotip din punct de vedere psihosocial, fiind convins că stereotipul nu poate exista decât dacă este încărcat puternic cu o tonalitate afectivă, originea sa fiind una pur socială şi alimentată prin diversele pârghii sociale.
Lippmann a fost cel care s-a preocupat, în mod prioritar, de originea cognitivă a conceptului de stereotip, plecând de la ideea că noi suntem determinaţi să funcţionăm pe baza unor imagini din mintea noastră, a unor generalizări abuzive, a unor pierderi de memorie, aceste procese fiind impuse de nevoia de selecţie cognitivă care trebuie să se realizeze ca urmare a mediului foarte complex care acţionează permanent asupra noastră. Într-o abordare cognitivă a stereotipurilor, se consideră că individul asociază în memorie conţinuturile stereotipe şi etichetele categoriale. Pornind de aceste etichete şi generalizări nefondate putem prezenta o serie de afirmaţii care reflectă tendinţa de stereotipizare a unei populaţii etnice:
 “Ţiganii fură.”
 “Ţiganii sunt handicapaţi mental şi nu fac faţă la şcoală.”
 “Ţiganii trăiesc pe spinarea altora.”
 “Ţiganii sunt asociali şi distrug locuinţele pe care le au.”
 “Ţiganii au moravuri proaste – neam de lăutari şi scandalagii”
 “Ţiganii sunt uniţi, de aceea sunt periculoşi.”
 „Ţiganii nu vor să se integreze, să muncească, să înveţe şi să trăiască civilizaţi.”
 „Ţiganii sunt nespălaţi.”
 “Ţiganii ne strică imaginea în Europa.”
Aceste generalizări reprezintă startul unor fenomene periculoase precum rasismul, extremismul, discriminarea atât la nivel individual dau izolat la nivelul unor grupuri sau comunităţi, dar şi la nivel statal, prin politicile promovate şi prin extensia practică a acestora în instituţiile statului.
Prejudecata
Definiţii
 prejudecata reprezintă un grup de opinii nefondate şi de atitudini legate de un individ sau de un grup şi care îl prezintă pe acest individ sau grup într-o lumină nefavorabilă.
 prejudecata cuprinde credinţe personale şi raţionalizări care permit stereotipizări nedrepte din partea altor grupuri, diferite rasial sau cultural, şi predispune la acţiuni negative împotriva lor, deseori ducând la discriminare.
 fenomenul de prejudecată implică respingerea celuilalt, considerat ca membru al unui grup faţă de care se manifestă puternice sentimente negative.
 R. Z. Bourhis consideră că prejudecăţile sunt „ atitudini problematice în măsura în care ele impun generalizări defavorabile asupra fiecăruia din indivizii membri ai unui grup anume, indiferent de diferenţele individuale existente în interiorul grupului”.
Prejudecăţile sunt atitudini problematice în măsura în care ele impun generalizări defavorabile asupra fiecăruia din indivizii membri ai unui grup anume, indiferent de diferenţele individuale existente în interiorul grupului. Prejudecăţile pot apărea faţă de membrii oricărei categorii sociale diferită de cea proprie, în legătură cu care există sentimente negative, defavorabile. Prejudecăţile sunt deseori clasificate în funcţie de categorie socială care face obiectul generalizării. De pildă, sexismul este prejudecată în privinţa femeilor sau bărbaţilor; antisemitismul este prejudecată faţă de evrei, iar rasismul este prejudecată faţă de membrii unei alte „rase”.
Factori care declanşează şi întreţin prejudecata
Cele mai frecvente forme pe care le îmbracă prejudecata sunt sexismul, antisemitismul, rasismul. Aceste atitudini negative faţă de membri unei comunităţi sunt, de cele mai multe ori, induse prin intermediul:
 fenomenului de îndoctrinare realizat sub influenţa unei personalităţi autoritare. Psihologia socială a lansat ipoteza şi a demonstrat că în spatele implementării şi promovării prejudecăţilor se află cel puţin o persoană autoritară care este suficient de motivată şi dispune şi de mijloacele necesare de a realiza acestă îndoctrinare. Persoanele autoritare sunt acele persoane care o perioadă îndelungată de timp şi-au reprimat tendinţele agresive resimţite faţă de părinţi sau faţă de cei care i-au înconjurat şi care aveau drept de decizie asupra lor, a căror atitudine a fost severă şi ameninţătoare. Aceste atitudini şi le-au proiectat asupra asupra grupurilor minoritare, a indivizilor din cadrul ei. Acest proces, la rândul său, dă naştere unui ansamblu de convingeri iraţionale cu rolul de a „proteja” individul împotriva aspectelor inadmisibile ale sinelui şi ale realităţii sociale. Formele de autoritarism se caracterizează printr-un mod de gândire schematic şi rigid care predispune la prejudecată. Acest stil, rece, pur raţional, este expresia unei mentalităţi dogmatice care izolează convingerile individului, rezistă la schimbări de opinie şi face apel la autoritate ca ultim principiu de justificare a celorlalte principii adoptate, pe care încearcă să le impună cu orice preţ. Interpretarea efectului discriminatoriu s-a bazat pe conceptele de categorizare, comparaţie socială şi identitate socială.
 fenomenul de identitate socială în baza căruia se realizează categorizarea socială, fiind trasată linia de dominanţă existentă între grupuri în funcţie de care se fac etichetările ulterioare. Ca rezultat al procesului de categorizare, idividul se identifică cu anumite grupuri specifice caracterizate de sex, vârstă, etnie, clasă socială, rasă, religie, ajungând să-şi formeze în timp imagini distorsionate şi părtinitoare faţă de membri altor grupuri de cât cel propriu, stereotipuri, să adopte atitudini defavorabile, prejudecăţi- şi să recurgă la comportamente ce duc la prejudicierea acestora, discriminare.
 teoria conflictelor reale potrivit căreia prejudecăţile, fenomenele discriminatorii şi ostilităţile intergrupuri se datorează concurenţei care apare între grupuri pentru resurse limitate. Există o relaţie direct proporţională între aceste fenomene, sesizată de psihosociologul Jackson, care a demonstrat că prejudecăţile şi dicriminarea sunt cu atât mai intense cu cât există o mai mare competenţă pentru resurse limitate.

DIAGRAMA VENN A ASEMANARILOR ŞI DEOSEBIRILOR

Este o reprezentare grafică ce presupune intersectarea a două sau mai multe cercuri:în primul cerc se notează caracteristicile unui concept, în cel de-al doilea caracteristicile altui concept, iar în interscţia, se marcheaza notele, caracteristicile comune ale celor două ¬cercuri. Această reprezentare grafică este un instrument util în activarea operaţiilor esenţiale ale gândirii: analiză, sinteză, generalizare, comparare, abstractizare.

Avantajele utilizării diagramei Venn:
• Stimulează gândirea critică, analitică;
• Favorizează cunoaşterea directă a realităţii, prin stabilirea diferenţelor
specifice între două concepte;
• Facilitează cunoaşterea, cercetarea proprie;
• Invită la sintetizare, asociere, analogie, realizarea de distincţii;
• Implică funcţiile superioare ale gândirii;
• Favorizează formularea de reflecţii, observatţi, constatări;
• Favorizează implicarea activa şi chiar interactivă.

În general, descoperirea caracteristicilor unui concept, prin opozitie /analogie/ comparatie cu alt concept, concretizată într-o reprezentare grafică de tip diagrama Venn, necesită implicare activă şi efort individual. Totuşi, printr-o organizare eficientă a demersului de comparare, investigare, analiză, în sesizarea particularităţilor conceptelor respective pot fi implicati şi alti doi-trei parteneri, în vederea valorificării muncii în grup de tip cooperativ sau colaborativ.
O alternativă este reprezentată de bula dublă.:

Caracteristici proprii Caracteristici proprii Caracteristici proprii
concept X concept X+ Y concept Y

În construirea cunoaşterii, pe baza acestui instrument, sunt respectate principiile constructiviste ale instruirii. Este stimulată, susţinută învăţarea contextuală, situaţională, studenţii se implică activ şi interactiv în rezolvarea sarcinii, antrenând evaluări formative.

CIORCHINELE CUVINTELOR CHEIE

Acest instrument este util în procesul de descifrare, înţelegere a unui text, asigurând o bună esenţializare a acestuia. Extragerea cuvintelor cheie urmează, în linii mari acelaşi traseu ca şi cel pentru extragerea ideilor principale, respectiv unul care facilitează căutarea, descoperirea cunoştinţelor.
Avantaje:
 creează posibilitatea formării şi exersării unor capacităţi de studiu individual, de muncă independentă
 oferă condiţii pentru exersarea operaţiilor de analiză, sinteză ale gândirii
 oferă posibilitatea realizării unor generalizări
 asigură premisele necesare dezvoltării capacităţii de autoinstruire
Dezavantaje:
 superficialitatea
 dificultăţi privind relaţionarea corectă a conceptelor, ideilor
 insuficienta cooperare, colaborare, determinate de absenţa exerciţiului anterior îndelungat

Bibliografie selectivă:

• Toma, S. – Profesorul, factor de decizie, Bucuresti, Editura Tehnică, 1994;

• Gagne’, R.M, Briggs,L.J. – Principii de design al instruirii, Bucureşti, EDP,1977;

• Soitu,L. – Pedagogia comunicării, Bucureşti, EDP,1997.
Articol publicat în revista Comper

 
 

Etichete:

Pygmalion, varianta update – Her

În plină eră a tehnologiei avansate, Spike Jonze propune o versiune a lui Pygmalion pe măsura timpurilor noastre, o Her computerizată. Activitatea acestui cineast a fost sinonimă cu inovaţia, încă de la începuturile carierei sale de regizor – când realiza video clipuri muzicale, filme documentar – şi până la filme artistice precum Being John Malkovich (1999), Adaptation (2002) sau Where the Wild Things Are (2009).

În Her, cineastul plasează acţiunea undeva în viitor (dar nu unul prea îndepărtat, pesemne), în aglomerările urbane din Los Angeles. Theodore Twombly (Joaquin Phoenix), fiind angajat la firma BeautifulHandwrittenLetters. Com., redactează scrisori pentru clienţii incapabili să (mai) aştearnă vorbe încărcate de simpatie, recunoştinţă, durere sau dragoste. Paradoxal, el însuşi suferă de aceeaşi meteahnă ca şi clienţii săi. Soţia lui, Catherine (Rooney Mara), şi-a pierdut răbdarea alături de acest bărbat capabil ”să mângâie” mai mult tastatura. Actriţa Rooney Mara pare să fie urmărită de partitura fetei care-i spune adio “băiatului obsedat de computer”/Nerd, dacă avem în vedere primul ei rol de lungmetraj (The Social Network). În acest rol, ea apare mai mult în flashback-uri, fără să îl tulbure prea mult pe eroul care se întreţine cu amicii lui (Amy – creatoare de jocuri video şi Paul). Montajul curge alternând prezentul şi trecutul pe fundalul sonor pigmentat cu Karen O, Arcade Fire, The Breeders, într-o estetică magic-personală.

Theodore se “salvează” de la doliul despărţirii cu ajutorul unui sistem de operare nou, OS1. Când îl instalează, este încântat să facă cunoştinţă cu Samantha, o voce superbă de femeie (Scarlett Johansson), care pare a fi pătrunzătoare, sensibilă şi surprinzător de simpatică. Samantha este o ascultătoare perfectă, nu îl cicăleşte, nu-l judecă, este un factotum care-i organizează viaţa. Brusc, Theo găseşte un nou motiv de-a se trezi dimineaţa.

“Iubirea” lui este briliantul sistem OS1 care-i face traiul confortabil (programează viitoarele întâniri, triază email-urile, corectează scrisorile pentru clienţi, îi picură nimicuri dulci în ureche). La rândul său, Theodore o poartă cu el peste tot – prin oraş, la muncă, la plajă. Intimitatea trece şi pragul dormitorului; ”relaţia” lor progresează (Nu ar trebui să ne mire dacă ne gândim la atuurile GPS-ului sau Siri).

S-ar putea spune că Theodore este replica masculină a personajului interpretat de Scarlett Johansson în filmul Lost in Translation. Ca şi el, Charlotte trăieşte drama alienării lângă o persoană nepotrivită şi îşi descoperă sufletul-pereche într-un oraş aglomerat. Imposibilitatea de-a fi alături, în realitate, de persoana iubită este liantul dintre Theodore şi Charlotte. Spike Jonze (ex-soţul regizoarei Sofia Coppola) are, însă, o abordare total neconvenţională asupra naturii dragostei. Samantha (inteligenţă artificială, sofisticată) devine repede caldă şi empatică pentru acest eunuc – Theodore –  cu privirea albastru de tristă. Pe măsură ce lucrurile înaintează, Samantha (vocea senzuală a lui Scarlett Johansson) îşi relevă latura ei independentă, simţul umorului şi ironia, dar şi dorinţa de a ajunge la miezul lucrurilor. Ea are capacitatea de a încerca o varietate de emoţii (“I don’t like who I am right now”, “I need some time to think”) şi analizează matur ceea ce se petrece în acel Wonderland.

Că regizorul a optat să exploreze natura dragostei dintre un bărbat şi o entitate computerizată fără trup (OS) nu este ceva surprinzător. Şi Ridley Scott l-a făcut pe Harrison Ford să cadă pradă inteligenţei artificiale, în Blade Runner, iar Andrew Niccol a creat-o pe S1m0ne (2002). Vicleşugul din Her este că singuraticul Theodore conştientizează faptul că “dragostea” cu “Samantha”/Galatea evoluează ameţitor. Acest sclav al tehnologiei moderne trăieşte coşmarul alienării, dar o face în aşa fel încât singurătatea pare mult mai frumoasă în acest cadru futuristic. După nenumăratele întâlniri aranjate eşuate, acest Pygmalion ultramodern găseşte, precum romanticii, că “…totuşi, este trist în lume“. Prin el, regizorul nu aduce o satiră atât de virulentă simulacrului de viaţă ce ne-ar putea aştepta, cât transcende iubirea, proiectând-o în ideal, cu mult pathos.

Regizor: Spike Jonze. Scenarist: Spike Jonze. Compozitor: William Butler, Karen O. Operator: Hoyte Van Hoytema. Producător: Megan Ellison, Vincent Landay. Monteur: Jeff Buchanan, Eric Zumbrunnen

Distribuţia: Joaquin Phoenix (Theodore), Scarlett Johansson (Voce Samantha), Chris Pratt (Paul), Rooney Mara (Catherine), Kristen Wiig (SexyKitten), Amy Adams (Amy), Matt Letscher (Charles), Bill Hader (Spike Jonze).

Premii, nominalizări, selecţii: Globurile de Aur (2014) – Cel mai bun scenariu: Spike Jonze; Globurile de Aur (2014) – Cel mai bun actor – categoria film muzical şi de comedie, nominalizat: Joaquin Phoenix; Globurile de Aur (2014) – Cel mai bun film – musical şi comedie, nominalizat; Oscar (2014) – Cel mai bun film, nominalizat; Oscar (2014) – Cel mai bun scenariu original, nominalizat: Spike Jonze; Oscar (2014) – Cea mai bună imagine, nominalizat; Oscar (2014) – Cea mai bună muzică, nominalizat: William Butler

Articol publicat în revista Webcultura

 

Etichete: , , ,

Dragostea, ca un câmp de luptă fără învingători – Nebun din dragoste

 

“O poveste despre iubiri vinovate și secrete tragice de familie, despre trecutul care se transformă într-un demon ce naște în protagoniști un puternic conflict interior care devine sursă a violenței si iraționalității pasiunilor și acțiunilor lor. Un spectacol provocator despre dragoste și demonii ei, dar și despre diferența uneori periculoasă, alteori salvatoare dintre realitatea individuală, subiectivă și realitatea brută a faptului întâmplat.” (Claudiu Goga)

Scrise într-o societate postmodernă, o societate a spectacolului caracterizată prin “reînnoirea tehnică neîncetată”… secretul generalizat, falsul fără replică, un prezent perpetuu (Guy Debord),  o societate intrată în “era vidului” și-a individualismului, supusă unor neîntrerupte efecte de “simulare și de seducție”(Jean Baudrillard) – piesele lui Shepard respiră angoasa depășirii unui modernism lipsit de autenticitate și de nostalgia întoarcerii la tradiția americană, celebrând șamanic inocența originilor și recunoașterea spirituală. Sam Shepard a apărut în dramaturgie din ruptura și absența oricărei tradiții literare sau teatrale, aducând mai mult adevăr și o mai  clară intuiție a vieții, miros de prerie, o iconografie inspirată dintru-un action-paiting.

Precum o cartolină vintage, reprezentația Nebun din dragoste de la Teatrul Național din București propune o viziune a disperării izvorâte dintr-o obsesie maladivă. Regizorul Claudiu Goga convertește ideile scriitorului american (traducerea de Andrei Marinescu) în emoţii și transformă frazele într-un riff produs, parcă, de coada unui șarpe cu clopoței. A distribuit, în spaţiul scenic, fascicolul de semnificaţii degajat de textul dramaturgic cu ajutorul a patru actori talentați – veritabil careu de ași – și a galvanizat culoarea în raport cu alb-negru-roșu expresionist. Poveştile din îndepărtatul Vest american/Wild West amestecă pasiunea cu moartea, loialitatea cu trădarea, adevărul cu fantezia, speranţa cu disperarea, devoalând, în acest fel, iluziile acestor eroi.

Personajele se ciocnesc, se evită, se ating sau se regăsesc. Directorul de scenă a optat pentru o lectură din perspectiva contemporană a miturilor antice, mixând realismul psihologic cu realismul poetic, adăugând și-o tușă suprarealistă, dar a lăsat spectatorului opțiunea de-a descoperi “cărarea” potrivită. Piesa poate fi văzută, dintr-o anumită perspectivă,  ca o “twisted cowboy romance”, dar regizorul e subjugat de duritatea conflictelor, de percepția disecției psihologice, de actualitatea stărilor de spirit. În zilele noastre, când posturile de televiziune se întrec în a populariza emisiuni despre viața dublă sau despre situații similare celor descrise de Shepard / “Șamanul Lumii Noi”, în veacul trecut, realizăm că suntem părtași la o cercetare a zonelor subconștientului, rânduite într-o altă ordine decât cea logică. Suntem parteneri, alături  de artiști, la investigarea anormalității ce provoacă drama.

https://player.vimeo.com/video/112694501?title=0&byline=0&portrait=0

Claudiu Goga vede în Eddie dimensiuni multiple, iar distribuirea lui Gavril Pătru a fost inspirată deoarece există un flux dramatic al stărilor sale dincolo de cuvinte, în tăceri, în priviri, în gesturi. Silueta înaltă şi suplă, chipul  aproape imobil (cu o veritabilă alură de “Marlboro Man”) sunt semnalmentele unui personaj popular graţie decorativităţii. El intră într-o relaţie (bine controlată scenic) cu May, păstrând viziunea desenului psihologic. Eddie, întrupat de Gavril Pătru, domină adversarul chiar și de la orizontală, iar replicile sale trădează sensibilitatea eroului ros de problemele iscate din abuzul de alcool, dar și din complicațiile provocate de volatilele idile. Deși   are o legătură strânsă cu tatăl său, relația e complicată, iar Bătrânul îi bântuie mintea și așa destul de tulburată.

O prezență de o factură aparte, prin rigiditate (mai mult asistă dintr-un fotoliu-balansoar), dar și zeflemitoare, Bătrânul aduce tușa de suprarealism din acest spectacol.    Prezent atât în mintea lui Eddie, cât și în cea a lui May, Bătrânul devine catalizatorul relațiilor, dar și rezoneurul acestei piese (replicile sale circulare – rostite atât în introducere, cât și la final – reprezintă laitmotivul / “(..) și ea este doar în mintea mea”). Trecerile sale de la mişcările silenţioase la boscorodeli produc – deopotrivă – teamă şi fascinaţie, iar Mihai Călin, aflat sub presiunea rezervelor de care dispune, conferă o expresivitate nuanţată şi controlată a jocului, dând veridicitate portretizării. O inspirată translație regizoral-scenică în acel joc de umbre ferește reprezentația de trivialitate (inutilă).

Directorul de scenă alternează, fără granițe clar delimitate, punctele de vedere ale fiilor și ale tatălui lor.Topografia, specifică spațiului, e mai degrabă emoțională decât fizică, iar curgerea realistă a timpului este răsucită doar de vârtejurile produse de intervențiile Bătrânului (bea în paralel, redând gesturi “în oglindă” cu Eddie, dar el camuflează/ambalează sticla de tequila). Plasându-l pe Bătrân într-un spațiu de joc separat de cel în care apar Eddie și May, nu putem ști sigur cărui personaj îi aparține viziunea la care asistăm. Mihai Călin poate fi rezervat în detaşarea autoimpusă, dar şi exploziv atunci când este spulberată carapacea personajului său.

Pata de culoare, în acest cadru semiarid, o reprezintă vulcanica May, întrupată de tânăra Diana Cavallioti. Jocul ei este sinuos și flexibil; găsește tonalitățile potrivite – plonjează într-o disperare înghețată și ilustrează cu patos capriciile și neliniștea (dialogurile dintre May și Eddie sunt adevărate jocuri de putere, deghizate într-un ping-pong verbal). Deşi are o partitură mai redusă    – cea a lui Martin – Ioan Andrei Ionescu completează, cu acurateţe, galeria personajelor aduse în fața privitorilor. Martin, martorul inocent/copilul (de odinioară) adoptat, intră în scenă fără o istorie personală, dar va pleca schimbat, după ce asistă la devoalarea adevărurilor și la raportările la istoriile personale ale celorlalti eroi. Distribuirea actorului Ioan-Andrei Ionescu în rolul lui Martin s-a dovedit o idee sclipitoare. Într-un contreemploi, actorul reprezintă un adevărat seismograf emoțional, chipul său trădând perplexitatea amestecată cu naivitatea confruntatată cu haosul de tip familial.

Regizorul a exploatat mai mult latura realistă a piesei demonstrând că pasiunile și iubirile vinovate devin acei demoni care sunt motorul violenței și-al iraționalității; Claudiu Goga ocolește capcana simbolurilor ce-ar putea fi zărite la tot pasul (oglinda spartă – reflector al morții). Toate personajele se susţin şi pe sound design-ul semnat de Valentin Luca, fiecare intrare în scenă (notabilă) beneficiind şi de o completare acustică percutantă. Costumele realiste, concepute de Liliana Cenean, caracterizează deopotrivă personajele de pe scenă, iar decorul (Ştefan Caragiu, asistent scenografie: Iulia Popescu) îmbină concreteţea detaliului realist cu unele sugestii metaforice, într-o scenografie ce devine un spaţiu concomitent al închiderii în sine, dar şi al deschiderii către sine.

Întreg spectacolul are o fluenţă, o normalitate asigurată de o atentă dirijare a distribuţiei şi a celorlalte elemente ce ţin de spaţiul scenic, iar faptul că relațiile prezentate s-au consumat la voltaje înalte demonstrează că dragostea transcende totul. Este alcătuită din zboruri ale imaginației, între transă și paroxism, pe deplin imaterială, confirmând replicile Bătrânului. Nebun din dragoste oglindește, printr-un conflict romantic, dorința bărbatului de a controla povestea femeii. Bătălia dintre sexe – personificată de Eddie și May – este redată de opoziția dintre perspectiva masculină asupra lucrurilor și cea feminină. Deşi strigă în pustiul unei provincii americane, Nebun din dragoste – o poveste ca un western contemporan – adună tot  mai mulţi spectatori decişi să întâlnească emoţie vie, izvorâtă (doar) din dragoste.

Nebun din dragoste

Autor: Sam Shepard
Traducere: Andrei Marinescu
Regia: Claudiu Goga
Decor: Ştefan Caragiu
Costume: Liliana Cenean
Muzica: Valentin Luca
Asistent Scenografie: Iulia Popescu
Durata: 1 h 30 min

Distribuția

Eddie: Gavril Pătru
Bătrânul: Mihai Călin
May: Diana Cavallioti
Martin: Ioan Andrei Ionescu
Figurație: Camelia Moise

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete:

Salvați zânele verzi! – Dare To Be Wild

E plăcut să visezi, iar dacă visul se-mplinește înseamnă că te-ai întâlnit cu fericirea. Ca un frumos vis apare și filmul Dare To Be Wild. Când omenirea are mari probleme cu mediul înconjurător (încălzirea globală, poluarea, infestarea apei potabile ș.a.m.d.), cinemaul britanic pune la dispoziție soluții. Iată că a existat o poveste reală, ivită dintr-o zonă de nișă/horticultura, care să hrănească imaginația și să pună în mișcare o întreagă echipă de cineaști pentru a lansa filmul-mesaj: Dare To Be Wild. În 2002, Mary Reynolds (la doar 27 de ani) a devenit celebră fiind prima femeie britanică care-a reușit să obțină Medalia de Aur la renumita competiție „Chelsea Flower Show” datorită sanctuarului celtic proiectat și construit de echipa sa. Dorința  ei fusese aceea de-a aduce în atenția tuturor frumusețea și autenticitatea, așa cum se regăsesc în acele „countryside” pierdute de marile aglomerări urbane. Tânăra arhitectă a dedicat mult timp și multă energie simplității naturale contrapuse formalismului plat din grădinile urbane. Vivienne DeCourcy a ales această poveste adevărată ca punct de pornire în demersul său cinematografic: de-a rescrie istoria unui triumf răsunător împotriva convenționalismului și-al blazării.

Dare To Be Wild 1

Dare To Be Wild este genul de film biografic inspirațional, care introduce cu bună știință fantezia în planul realității și invită privitorul să îndrăznească mai mult și să tindă spre aspirații mai înalte. Privitorul face cunoștință, de la primele cadre ale filmului, cu micuța Mary, o fetiță înconjurată de zâne și druizi. Cronologia este necesară pentru a pătrunde mai bine sensul viitoarei sale profesii – horticultura: designer de peisaje. Copila de odinioară – Mary Reynolds (Emma Greenwell, cunoscută mai ales din pelicula Love and Friendship) – a fost crescută de tatăl ei (Don Wycherley) cu dragostea pentru habitatul natural, așa cum făceau vechii celți și a învățat-o să-și cultive spiritul de aventură/cunoaștere. Păstrându-și datele inițiale, Mary desenează grădini magice într-un tainic album, apoi ajunge să lucreze alături de Charlotte Heavey (Christine Marzano), în calitate de „garden designer to the rich and fabulous”. Șireata Charlotte  profită  din plin de talentul nativ al inocentei Mary și preia, fără jenă, multe elemente proiectate de aceasta. Cea mai bună prietenă – Eve (Lorna Quinn) – o avertizase deja pe naiva irlandeză: „Make sure you’re not ripped off”, dar fără efect. Trădată (în idealuri și proiecte) în lumea dură a societății din Dublin, perspectivele erau sumbre, dar Mary are o idee care poate schimba lumea.

Dare To Be Wild 2

Pentru a-și vedea visul împlinit are – însă – nevoie de multe lire sterline (£250,000 – înscrierea la concurs necesita garanția unor sponsori). Așa cum îi șade bine unei comedii romantice (ce-i drept, ivite, dintr-o poveste adevărată), se găsește și resursa financiară prin bunăvoința unor „zâne”. Frumușica Emma Greenwell a fost alegerea perfectă pentru idealista Mary, ilustrând cu mult farmec parcursul anevoios al tinerei artiste, pornite pe demolat idei preconcepute și pe injectat sălbăticie într-un domeniu anchilozat. Rămasă fără „job”, Mary se vede nevoită să intre în competiție cu rivalii/competitorii snobi de la concursul anual„Chelsea Flower Show ”; solicită ajutor colectivității hippie („Green Angels”). Aici, printre veselii și colorații botaniști, îl întâlnește pe expertul Christy Collard (Tom Hughes), care – inițial – i se împotrivește. Chipeșul activist pare mai interesat de reîmpădurirea ținuturilor deșertice din Africa decât de aranjamentele florale din Regatul Unit. Aprigă, în stare să dărâme și munții, Mary – pentru a-l convinge pe Christy să-i acorde ajutorul în planul său – călătorește până în Etiopia. După nenumărate „ups and downs”, Mary se regăsește pe sine mai puternică și gata să o înfrîngă pe „Cruella de Dahlia”, aspirând să devină cea mai importantă decoratoare în materie de horticultură.

Dare To Be Wild 3

Filmările efectuate de Cathal Watters și costumele realizate de Consolata Boyle confirmă imaginea de catalog Vogue a peliculei, astfel continentul negru devine o minunată oază încărcată de culoare și viață, printre orhidee și bisericuțe pitulate printre stânci, à la Out of Africa. Această buclă scenaristică nu a avut ca scop doar filonul romanțios (sudarea legăturii amoroase dintre tineri), ci promovarea ideii de conservare a mediului natural și de irigare a zonelor deșertice, de luptă împotriva încălzirii globale. Bazându-se pe distribuţie, costume și imagine, filmul poate părea un potpuriu de Nu-mă-uita, cu flashback-uri siropoase, cu multe clişee. Scenarista-regizoare – Vivienne Decourcy – a optat pentru o astfel de versiune, conștientă fiind de importanța mesajului și de profunzimea ideii de fond (ecologistă). În acest buchet de clișee din comediile romantice, nu se fac simțite ornamentele roz, fiindcă viorile celților domolesc și cele mai aspre spirite. Strania combinație dintre peisagistică și amor conferă o tonalitate aparte acestei romanțe boho-eco, iar legătura pare de-a dreptul organică. Mesajul central este evident: conservarea mediului natural și păstrarea purității, iar bombardamentul coloristic de pe ecran îl fac și mai ușor de acceptat. Dare To Be Wild poate fi un antidot pentru cinismul care ne copleşeşte în comediile (mai ales americane) actuale, încercând astfel să întărească ideea că dragostea nu a dispărut definitiv, iar natura trebuie conservată/salvată atât cât încă se mai poate.

Dare To Be Wild 4

Regia: Vivienne De Courcy

Scenariul: Vivienne De Courcy

Imaginea: Cathal Watters

Montajul: Nick Emerson

Costumele: Consolata Boyle

Muzica: Colm Mac Con, Iomaire

Efecte speciale: Niall Campion

Dare To Be Wild 0
Distributia:

Emma Greenwell – Mary Reynolds

Tom Hughes – Christy Collard

Alex Macqueen – Nigel Hogg

Janie Dee – Marigold

Christine Marzano – Charlotte ‘Shah’ Heavey

Lorna Quinn  – Eve

Alaa Safi – Imad

Michael Hough – Peter

Durata: 100 min.

 

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Salvați zânele verzi! – Dare To Be Wild

Scris de pe iunie 7, 2018 în Cinema, Film, Filme de dragoste, Iubire

 

Etichete: , , , ,

Magizoologie, marcaWarner Bros – Fantastic Beasts and Where to Find Them

Mădălina DumitracheDupă șapte romane adaptate pentru ecran în opt filme și după o piesă de teatru, J. K. Rowling  semnează primul ei scenariu original pentru o ecranizare cinematografică. Îndrăgita autoare rămâne fidelă universului creat în jurul eroului său, Harry Potter, dar… fără el. De această dată, locul său este preluat de Newt Scamander, autorul unei cărți – Fantastic Beasts. Chiar dacă realizatorul, David Yates, a semnat deja patru filme din franciza Harry Potter, iar rolul principal este deținut de Eddie Redmayne, oscarizat pentru interpretarea astrofizicianului Stephen Hawking, britanica își va mai adăuga un trofeu în palmares, odată cu acest nou proiect: Fantastic Beasts and Where to Find Them. La cinci ani după încheierea seriei cinematografice Harry Potter, studiourile Warner presară pulberi magice din vâlvătaia creatoare a  binecunoscutei J.K. Rowling.

fantastic-beasts-1

Vom regăsi o parte din ingredientele utile autorilor unei saga de succes: vietățile fantastice din titlu sunt la întâlnire,dar așezate, în ordine, ca într-un bestiar, apoi urmează o suită de scheciuri și, desigur… intriga. Acțiunea se concentrează în jurul unui adolescent, traumatizat de o mamă bigotă, dar care posedă miraculoase puteri malefice și care va amenința întregul New York, cu câteva decenii înainte de apariția lui Harry Potter. În New York-ul din 1926, tagma vrăjitorilor  se află mare într-un pericol. O forță misterioasă a iscat haos pe străzile orașului, prin urmare, comunitatea vrăjitorilor riscă să intre pe mâinile fanaticilor de la Non-Maj (versiunea americană pentru „Moldu”), iar temutul vrăjitor Gellert Grindelwald, după ce-a făcut ravagii prin Europa, a dispărut și rămâne de… negăsit. Ignorând tot acest conflict, Newt Scamander (Eddie Redmayne) debarcă la New York în ideea că va face un periplu de-a lungul lumii: el a clasificat un extraordinar bestiar de creaturi fantastice, dintre care multe sunt ascunse bine în sacoșa sa din piele – aparent – banală.

fantastic-beasts-2

Newt Scamander este autorul cărţii omonime, din care studiază Harry în timpul primului an la Hogwarts; Newt nu se lasă până nu devine cel mai faimos magizoolog din lume. Chiar de la începutul filmului, când debarcă în New York, în 1926, tânărul Newt seamănă cu un modest migrant din Europa, un britanic trecut prin furcile caudine din Long Island. Junele poartă asupra sa doar veșmintele dintr-o altă epocă și o simplă valiză din piele. În bagajul său, eroul transportă o veritabilă comoară zoologică. Tot felul de sunete se aud dinăuntru, dar „lumea Încuiaţilor” nu poate să vadă mai mult decât e nevoie. Newt Scamander taie calea unui anume Jacob Kowalski, muncitor fără puteri magice, mai pe scurt, un Moldu sau, mai degrabă, un Non-Maj’, așa cum îi denumește comunitatea americană de vrăjitori. Bineînțeles, se vor cunoaște într-o bancă. Newt face cunoştinţă cu  acest Jacob cel ce îi rătăceşte valiza magică, din care evadează câteva animale fantastice. Incidentul ar putea pricinui daune serioase atât în ţinutul magic, cât şi în cel pământean. Din acel moment, orașul este acaparat de o forță obscură, care perturbă întreaga viață a comunității, amenințând să arate existența unei confrerii a vrăjitorilor, dirijată de Macusa. Pornit în căutarea animalelor scăpate din valiza sa, Newt Scamander este acuzat pentru toate pagubele produse de acestea. Vinovat fără vină, Redmayne se va trezi singur împotriva tuturor și va trebui să demonstreze că animalele sale nu sunt responsabile de stricăciunile care s-au abătut asupra orașului New York. Cu ajutorul primit din afară, Newt se aruncă în aventură pentru ca totul să reintre – pe cât posibil – în normal.

fantastic-beasts-3

Călătoriile sale îi vor scoate în cale cele mai fantastice creaturi, unele dintre ele extrem de periculoase. În ceea ce îl privește pe Jacob Kowalski, Non-Maj’ – care nu se sinchisește de nimic -, slobozește, în mod accidental, câteva creaturi, pe străzile orașului. Catastrofa este iminentă. Încălcarea „Codului Internațional” al „Secretului Magic” apare în mod imperios. Situația se agravează și mai mult atunci când Percival Graves, misteriosul director de la „Securitate” (Congresul Magic al Statelor Unite ale Americii) începe să-i suspecteze pe Newt și pe Tina. Drept urmare, Newt, Tina și sora sa, Queenie, însoțiți de noul amic, Non-Maj’ Jacob, își unesc forțele pentru a găsi creaturile dispersate în natură înainte ca răul să se abată. Cei patru eroi involuntari, considerați fugari, trebuie să surmonteze obstacole mai grozave decât își închipuiseră pentru că trebuie să înfrunte forțe ale tenebrelor care riscă să declanșeze un război împotriva lui Non-Maj’și-a lumii vrăjitorilor. Firul poveștii este legat de cel dintr-o enciclopedie, cea de magizoologie a lui Newt, fervent partizan al studierii și protejării animalelor fantastice. Acest etern nomad cutreieră lumea-ntreagă cu scopul de a-și duce bun sfârșit misiunea.

fantastic-beasts-4

În această saga originală, care cultivă – la nivel mediu – atât feeria, cât și apariția unor monștri, realizatorii păstrează toate gadgeturile necesare: bagheta magică, obiectele zburătoare, bestiarul (animat) și revarsă un lirism aproape shakesperian pentru a reconstitui New York-ul „anilor nebuni” (perioada în care xenofobia și inechitățile social-economice erau accentuate). Harry Potter a reprezentat o minunăție a imaginației, care-a adus cu sine o adevărată constelație literară și cinematografică pe care-o putem califica drept cea mai influentă franciză a epocii actuale.   Din păcate, nu același lucru putem spune despre Fantastic Beasts ce pare, mai degrabă, o rudă îndepărtată. David Yates a livrat spectatorilor o poveste rocambolescă, țesută pe canavaua – sobră și palpitantă -, semnată de J.K. Rowling, dar cu oarecare diminuare a  farmecului pentru că e anevoie să creezi universul lui Harry Potter fără… Harry Potter.

fantastic-beasts-5

Probabil că ar fi necesar un  nou episod din Potter pentru a stabili dacă Fantastic Beasts and Where to Find Them este un divertisment magic. Până atunci, ne rămân aventurile unor eroi temerari care se luptă și înving răul. Printre numeroasele efectele speciale și muzica de excepție, Fantastic Beasts and Where to Find Them predică toleranța.

Regizor: David Yates
Scenarist: Joanne Kathleen Rowling
Operator: Philippe Rousselot
Producător: David Heyman, Steve Kloves, Joanne Kathleen Rowling, Lionel Wigram
Monteur: Mark Day

Distribuţia:
Eddie Redmayne (Newt Scamander)
Ezra Miller (Credence)
Jon Voight (Henry Shaw)
Carmen Ejogo (Seraphina Picquery)
Colin Farrell (Graves)
Ron Perlman (Gnarlack)
Samantha Morton (Mary Lou)
Dan Fogler (Jacob Kowalski)

Durata: 2h13 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Magizoologie, marcaWarner Bros – Fantastic Beasts and Where to Find Them

Scris de pe iunie 5, 2018 în Blockbuster, Cinema, Film

 

Etichete: , , , , , ,

Granița fragilă a iubirii – Room (survival claustrofobic)

Granița fragilă a iubirii – Room (survival claustrofobic)

Mădălina DumitracheProbabil, în forfota de dinaintea acordării premiilor Oscar, rare și limitate au fost discuțiile despre Brie Larson pentru prestația actoricească din Room. Pelicula semnată de Lenny Abrahamson i-a purtat noroc celei care a interpretat rolul unei mame sechestrate, alături de fiul ei, într-o cămăruță, devansându-le pe celebrele Cate Blanchett, Jennifer Lawrence și Charlotte Rampling. La Gala pentru decernarea Oscarurilor, Brie Larson a fost sobră, la fel de emoționantă ca și atunci când pe chip i se citea disperarea, transpusă în filmul care i-a adus mult-râvnita statuetă. Room este o dramă bulversantă, adaptată după romanul omonim scris de Emma Donoughe, care, la rândul ei, s-a inspirat din situații reale similare (fapte diverse sinistre, precum cazurile Natascha Kampusch, Elisabeth Fritzl sau Jaycee Lee Dugard).

Room 1

Precum ne anunță din titlu, filmul se derulează, în prima parte, într-o cameră ferecată. În interiorul acestei minuscule încăperi, sălășluiește o tânără mamă, aflată într-o stare aproape de agonie, alături de fiul ei, în vârstă de cinci ani. Micuțul s-a născut în acel spațiu și nu a avut niciun  contact cu lumea exterioară. Cu o răbdare de zeu olimpian, Joy și-a exersat imaginația zi de zi și a creat minunate povești pentru a face suportabil traiul copilașului ivit pe lume în urma unei agresiuni. Cineastul irlandez glisează între melodramă și thriller psihologic și-i conferă poveștii de pe ecran o dublă reconstrucție. Așadar, Room este divizat în două părți: în prima parte, e prezentată viața cotidiană a tinerei mame captive, iar a doua parte e dedicată evoluției băiețelului de numai cinci ani, după eliberarea din captivitate. Jack n-a văzut niciodată lumea, el personifică închisoarea în care s-a născut pe care-o numește simplu… Room, fără articol. În acea cameră, totul are o semnificație aparte, fiecare piesă de mobilier, fiecare obiect utilitar are și-o funcție simbolică („Say bye to Room, Ma”). Dulapul îl ferește pe băiețel de contactul vizual cu violențele la care era supusă mama lui. În acel spațiu asfixiant, Jack crește învățând totuși despre lumea „de afară”. Mama sa nu trăiește decât pentru el, dar pare, totuși, să alunce ușor către abis. În fiecare seară, îl primește în… vizită pe Old Nick. Mereu, Joy îi ascunde lui Jack adevărul existenței sale. Copilandrul cu codiță (părul lung, strâns la spate) este rodul unui viol. Șansa de-a evada din acel mic infern depinde doar de umorile și dispozițiile lui Old Nick.

Room 2

Lenny Abrahamson abordează un subiect delicat – răpire, viol, traume psihice – situații extreme, dar transcende teritoriul fragil și ajunge către punctele forte vizate: alienarea și frustrarea.

Cu minuțiozitate și cu mult tact, realizatorul evită sordidul și nu pică în plasa manipulării emoționale sau a voyerismului. Filmul începe cu prezentarea unor obiecte banale din camera în care Joy și Jack își duc traiul. Cu ajutorul gesturilor mici – pregătirea unui tort pentru aniversarea lui Jack – cineastul sondează relațiile dintre mamă și fiu. Spectatorul asistă la mișcările fine ale mamei care încearcă să-și țină puiul departe de acel infern și cum Jack devine singura ei rațiunea de-a mai fi. În pofida ororii din această poveste, Room caută să facă portretul unei speranțe, a unei voințe incredibile de a face față unui asemenea destin. Abrahamson construiește, din simple tăceri, speranța. Grație muzicii lui Stephen Rennicks și-a uimitoarei interpretări artistice (Brie Larson – Jacob Tremblay), Room deschide ușa emoțiilor profunde și stârnește un tsunami. Filmul nu eludează nicio dificultate, străbate toate nodurile dramatice din scenariul redactat de Emma Donoghue însăși (autoarea romanului-sursă). Cu toată tensiunea implicită, Room păstrează o notă decentă și evită dramatismul ieftin, având aportul naturaleții lui Brie Larson, secondată admirabil de Jacob Tremblay. Chiar și izolați între câțiva metri pătrați, privirile lor conțin o întreagă lume.

Room 3

Californiana Brie Larson a reușit să uimească publicul datorită performanței sale antiglamour, de-o sobrietate luminoasă, într-o partitură dificilă. Fără fard, ea oferă o interpretare brută, seacă, dar eficientă și impresionantă. Nu este de mirare că Hollywood-ul i-a pus la picioare multe recompense: Oscar, Golden Globe și Bafta.Trebuie reținut numele lui Jacob Tremblay. Puștiul care i-a fost co-partener laureatei a suscitat o imensă empatie și-a oferit o mostră de talent și maturitate „extraterestră”, etalând sub un torent emoțional reale veleități cinematografice.

Room 4

Deși prima parte a urmărit claustrarea și frustrarea, a doua parte vine să explice normalizarea vieții lui Jack, fiindcă revenirea mamei a fost mult mai grea. Micul erou din film își cedează, precum eroul mitologic (Samson)„puterea”, prin tăierea părului. În felul acesta, mama lui este salvată din abisul în care se aruncase. Admirabil de nuanțat și bine-măsurat, micul Jacob Tremblay conferă o densitate dramatică întregii pelicule.

Room 5

Room aduce în prim-plan situația unei femei care uită de sine în dorința de-a salva copilul născut în urma unui viol, gravitatea situație sale este dată și de percepția pe care ceilalți o au asupra ei, chiar tatăl lui Joy acceptă cu greu ideea că nepotul său este conceput dintr-o agresiune. După tipicul filmelor de calitate din cinema-ul american independent, Room rămâne o mărturie emoționantă care evită pathosul, o bulversantă poveste de iubire. Epigraful filmului este din Corinteni: „Love knows no boundaries.”

Regizor: Lenny Abrahamson
Scriitor: Emma Donoghue
Sscenarist: Emma Donoghue
Coperator: Danny Cohen
Muzica: Stephen Rennicks
Producător: David Gross, Ed Guiney
Monteur: Nathan Nugent

Distribuţia:
Brie Larson (Ma)
Jacob Tremblay (Jack)
Sean Bridgers (Old Nick)
Sandy McMaster (Veteran)
Matt Gordon (Doug)
Amanda Brugel (Parker)
Joe Pingue (Grabowski)

Premii, nominalizări, selecţii:
Globurile de Aur (2016) – Cea mai bună actriţă într-o dramă: Brie Larson
Oscar (2016) – Cea mai bună actriţă: Brie Larson
Premiul BAFTA (2016) – Cea mai bună actriţă: Brie Larson
Globurile de Aur (2016) – Cel mai bun film – dramă, nominalizat
Globurile de Aur (2016) – Cel mai bun scenariu, nominalizat: Emma Donoghue
Oscar (2016) – Cel mai bun film, nominalizat
Oscar (2016) – Cel mai bun regizor, nominalizat: Lenny Abrahamson
Oscar (2016) – Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Emma Donoghue
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Emma Donoghue

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Granița fragilă a iubirii – Room (survival claustrofobic)

Scris de pe iunie 3, 2018 în Cinema, Feminin, Film, Filme de Oscar, Modernitate, Relativitate

 

Etichete: , , , ,

Top cinci recomandări cinematografice pentru luna iunie

Ismael’s Ghosts/Les fantômes d’Ismaël (R: Arnaud Desplechin) Premiera în România: 08.06.2018

Pregătindu-și un nou lungmetraj, viața unui cineast e dată peste cap din pricina unor fantome ale trecutului. Bunăoară, pelicula Les Fantômes d’Ismaël îl aduce în prim-plan pe Ismaël Vuillard, regizor. Acesta urmează să realizeze un lungmetraj despre Ivan, un diplomat neortodox, inspirat de fratele său. Împreună cu Bloom, socrul și mentorul său, Ismaël este marcat de moartea (survenită cu douăzeci de ani în urmă) Carlottei; a luat-o de la capăt cu Sylvia, care devenise viața lui. Apoi, Carlotta se întoarce din morți… Iar Sylvia pleacă. Ismaël o respinge pe Carlotta. Înnebunit de aceste schimbări de situație, abandonează producția filmului și se retragere în casa lui din Roubaix, unde va trăi… printre fantome. Lungmetrajul realizat de Arnaud Desplechin beneficiază de participarea, în distribuție, actrițelor Marion Cotillard și Charlotte Gainsbourg.1- Les fantômes d'Ismaël

Jurassic World: Fallen Kingdom (R: J.A. Bayona) Premiera în România: 08.06.2018

Se pare că pofta de-a urmări saga dinozaurilor este greu de astâmpărat, lumea Jurassicului fascinează în continuare. Regizată de J.A. Bayona, saga reptilian readuce în prim-plan parcul tematic și luxoasa stațiune, Jurassic World, ce au fost distruse de dinozaurii scăpați din captivitate. Acum, Insula Nubar este abandonată de oameni, iar dinozaurii – care au supraviețuit – se află pe cont propriu în junglă. Când vulcanul adormit, de pe insulă, dă semne de reactivare, Owen și Claire lansează o campanie pentru a salva, de la erupția iminentă a vulcanului, dinozaurii care au mai rămas. Owen e hotărât să-l găsească pe Blue, raptorul său lider, care e dispărut în sălbăticie, iar Claire a ajuns să respecte aceste creaturi care au devenit acum o cauză în care crede și pentru care se luptă. Cei doi ajung pe insulă cu misiunea de a salva dinozaurii, dar descoperă o conspirație care ar putea reîntoarce întreaga noastră planetă la o stare de lucruri periculoasă, care nu a mai fost văzută din timpuri preistorice. Odată cu introducerea în poveste a unor specii noi, acest nou capitol din Jurassic World prilejuiește reîntâlnirea cu personajele favorite, surprinse într-o aventură plină de mister și suspans.

2 - Jurassic World Fallen Kingdom

Dovlatov/(Довлатов)  (R: Alexei German) Premiera în România: 15.06.2018

Dovlatov urmărește șase zile din viața renumitului scriitor sovietic, înzestrat cu un ascuțit simț al umorului, Sergei Dovlatov. Viziunea acestuia depășea constrângerile Uniunii Sovietice din anii ’70. Împreună cu poetul și prietenul său, Iosif Brodsky, Dovlatov s-a luptat să-și mențină talentul, dar și integritatea, fiind martor la suprimarea de către un sistem puternic, de neclintit, a celorlalți colegi de breaslă. Vor scăpa de astfel de opreliști doar odată cu emigrarea în New York, lăsând în urmă tot ce au construit. Pelicula a fost selecționată în competiția oficială a Festivalului de Film de la Berlin, 2018.

3- Dovlatov

Ocean’s 8 (R: Gary Ross) Premiera în România: 22.06.2018

Cinci ani, opt luni, douăsprezece zile… și timpul trece în continuare. Atât de mult a trecut de când Debbie Ocean (Sandra Bullock) proiectează cel mai mare jaf din viața ei. Pentru asta are nevoie de o echipă de profesioniste în domeniu, începând cu partenera ei de încredere Lou Miller (Cate Blanchett). Împreună recrutează „specialistele”: bijutierul Amita, hoața de buzunare Constance, experta în garduri Tammy, hackeriţa Nine Ball și designerul vestimentar Rose. Așadar, sora lui Danny Ocean, Debbie reunește o întreagă echipă de „tipe tari” ca să fure, în timpul Galei de la New York, un colier a cărui valoare era estimată la 150 milioane de dolari/(£113m). Această bijuterie e purtată de actrița Daphne Kluger (Anne Hathaway) care va fi starul celui mai mare eveniment al anului: Gala Met. Planul pare perfect. Dacă echipa vrea să pună mâna pe diamante, totul trebuie să decurgă fără nicio abatere, mai ales că totul… se face la vedere.

oceans 10644.dng

Sicario: Day of the Soldado (R: Stefano Sollima) Premiera în România: 29.06.2018

Benicio Del Toro și Josh Brolin revin pe marile ecrane din 29 iunie în continuarea filmului de succes, Sicario. Din păcate, Denis Villeneuve nu a mai revenit la acest sequel, iar ștafeta a preluat-o regizorul italian Stefano Sollima, cunoscut pentru serialul (pentru micul ecran) Gomorra.  În războiul drogurilor nu există reguli, iar în momentul în care cartelurile mexicane au început să infiltreze teroriștii în SUA, agentul federal Matt Graver (Josh Brolin) apelează la enigmaticul Alejandro (Benicio Del Toro) a cărui familie a fost asasinată după o reglare de conturi, sperând să limiteze daunele de război, după metode personale. Alejandro o răpește pe fiica șefului unui cartel de droguri pentru a inflama situația. Fetița este privită drept victima colaterală, devine un potențial risc, de aceea trebuie să se debarasese de ea. Drept urmare, soarta ei depinde de confruntarea directă dintre cei doi, care îşi analizează mai toate acţiunile din trecut.

5 - Sicario Day of the Soldado

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Top cinci recomandări cinematografice pentru luna iunie

Scris de pe iunie 2, 2018 în Cinema, Estival, Film

 

Etichete: , , , ,

Miracolul copilăriei

O lume fără copii ar fi ca un cer fără îngeri. Fărâma de puritate ce ne luminează existenţa o datorăm tocmai copilului fără vârstă care ne însoţeşte întreaga viaţă.

Uneori, pentru om, uitarea este necesară, alteori, o memorie prea încărcată de întâmplări neplăcute, de tristeţi şi nenorocuri ne-ar afunda  în apele adânci în care fiinţa noastră s-ar îneca irevocabil. Uităm clipele de oprelişte şi durerea pricinuită de oameni şi de soartă, urmărind fotograme din basmul viu al copilăriei.

Uităm senzaţiile sufocante ale nenorocirii şi disperării, uităm  chipuri, deprinderi şi vicii, remuşcări şi resentimente – ca să avem puterea de-a ierta şi de-a ne izbăvi. Uităm neîmplinirile de orice fel, uităm chiar şi emoţiile pozitive, gustul izbânzii şi binefacerea, veselia deplină. Trăirile extreme provoacă, de regulă, o criză a conştiinţei;dovadă sunt manifestările primare pe care le avem în astfel de momente.

Câmpul virgin al memoriei infantile reţine pentru totdeauna amprente ale impactului cu viaţa, grafemele primelor revelaţii. Suntem preaplini de copilul etern din noi, prea marcaţi – ultragiaţi şi, în egală măsură, alintaţi – de propria noastră copilărie. Întreaga noastră experienţă ulterioară nu se configurează decât pe temeiurile celor dintâi trăiri. Copilăria trebuie să fie cel mai frumos anotimp dintre vârstele omului.

Nimic nu poate egala tihna fără de griji, uimirea cu care descopeream tainele existenţei, nevinovăţia fiinţei care nu cunoaşte ranchiuna, invidia, ci doar supărările trecătoare şi repezi ca o ploaie de vară. Copilăria reprezintă cugetul neîntinat de presimţiri grele, regrete şi porniri pătimaşe, veselie nedisimulată, bucurie fără margini şi privilegiul de-a zugrăvi, în culori de vis şi basm, realitatea.

Principiile de viaţă, conduita şi convingerile omului matur nu sunt, la urma urmei, decât reflexul copilăriei sale. Rememorarea trăirilor – care însoţesc jocul cu imagini purtate de ochiul interior al adultului – trezeşte  liniştitoare nostalgii. Rememorarea are  darul de a odihni şi de a reechilibra, ba chiar de a remonta o persoană doborâtă de straturile succesive de întâmplări ale vieţii de adult. Universul copilăriei poate deveni refugiul de taină –  Edenul şi limanul în care sufletul, prea plin de sentimente, îşi află ocrotire. Aici, omul se regăseşte pe sine întreg sau se realcătuieşte din cioburile în care cutremurele vremii l-au sfărâmat.

Tocmai de aceea, oamenii mari, în vacarmul acestei lumi bulversate  de sine, ar trebui să fie mai procupaţi de contactele (cu realitatea) pe care le mediază  copiilor, de valorile şi reperele pe care le oferă.  Altminteri, nu ar rămâne decât coşmarul unei societăţi gata să se autodevoreze.

Articol publicat în revista WebCultura

 

 
Comentarii închise la Miracolul copilăriei

Scris de pe iunie 1, 2018 în Înţelepciune, Eseu, Estival, Fugit Irreparabile Tempus

 

Etichete: , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

Bel Esprit

Creer, c'est vivre deux fois.

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web