RSS

Joy – O Cenușăreasă din societatea consumistă

29 dec.

Joy (2015) se constituie într-o inspirată declarație de dragoste dedicată femeii, actriței Jennifer Lawrence, creativității, speranței și „visului american” (împlinit) de David O. Russel. Filmul se deschide chiar cu dedicația autorului: „Inspirat de povești adevărate despre femei îndrăznețe.”

Filmul are la bază întâmplări din viața (perioada 10-40 de ani) celei care-a creat numeroase obiecte menite să ușureze activitățile casnice: Joy Mangano. Faimoasa antreprenoare l-a inspirat pe David O. Russel, care a realizat, astfel, un portret cinematografic plin de tandrețe. Fără a avea genialitatea lui Orson Welles, care ne-a lăsat (1941) miticul Citizen Kane, David O. Russell rămâne unul dintre cei mai valoroși cineaști americani în activitate, artizanul capabil să îmbine aspecte din realitate cu parcele din clasicismul hollywoodian, menite nominalizărilor la numeroase premii. Începând cu Norma Rae (1979) până la Erin Brockovich (2000), trecând prin Tina (1993), cinema-ul hollywoodian a redat numeroase portrete ale unor femei care s-au luptat și-au ieșit învingătoare din încleștarea cu destinul potrivnic.

Joy 1

Până la eliberarea de bucurie din Joy, antreprenoarea Mangano și-a promovat cu migală imaginea, întreținută și protejată de ochii publicului. Toate informațiile despre viața ei privată de dinainte de-a născoci ingeniosul mop Miracle, în 1990, au fost reasamblate de David O. Russel în pelicula din 2015 (Joy Mangano este coproducătoare). Adevărata businesswoman s-a născut în Meadow Est, New York, în 1956. Tatăl său deținea o mică afacere (autobuze școlare și transporturi spre aeroport), cu o bază comercială în Deer Park. Elevă sârguincioasă, isteață, a absolvit liceul ca șefă de promoție. Din păcate, parcursul ei academic este întrerupt din pricina dificultăților financiare, venite în urma unui mariaj cu boemul Anthony Miranne. Cei doi tineri soți vor divorța, dar vor rămâne buni amici, contribuind în egală măsură la creșterea copiilor. Ani întregi, Mangano va trăi într-o permanentă hărțuială cu plata facturilor pentru a asigura liniștea familiei. În casa din Long Island, vor sălășui multă vreme membrii unei familii încercate de nevoi. În 1989, ideea de-a crea mopul Miracle îi va modifica în mod esențial destinul. În film, regăsim o răscolitoare poveste a patru generații: bunica, mama, Joy și fiica ei, dar este foarte probabil ca însuși cineastul să fi stercurat elemente preluate de la propria-i familie, realizând un portret care să adune calitățile femeii puternice în general. Nu vom fi deloc surprinși de unele modificări ale realității, necesare ficțiunii cinematografice (de exemplu, în film, Joy are doi copii, nu trei – Christie și Tommy -, iar cea mai bună prietenă – Jackie – devine Peggy, interpretată magistral de Elisabeth Röhm, iar Neil Walker/Bradley Cooper de la QVC este un amalgam obținut din trăsăturile fundamentale ale directorilor de vânzări cu care Joy a interacționat) știind că Russell este un fin cunoscător al publicului. Prin urmare, putem spune că Joy rămâne oda bucuriei, dedicată tuturor femeilor care-au știut să se ridice mereu când destinul le-a încercat, care au căutat și-au găsit forța de-a o lua de la capăt.

JOY

După succesul obținut cu Silver Linings Playbook, David O. Russell îi reunește pe minunații Jennifer Lawrence, Bradley Cooper și Robert de Niro într-un film cu patină (multe cadre sunt redate în Cinemascope, obținând efectul retro) și cu unele accente à la Scorsese (viziunea despre capitalismul american). Cu așa garnitură actoricească, regizorul-demiurg nu pare să aibă prea multe de făcut, doar să alinieze energiile vedetelor și să ilusterze conținutul dramaturgic (scenariul este scris de David O. Russell și Annie Mumolo). Deși sobră, regia, virează spre psihodramă: secvențele cu coșmarul în care Joy se regăsea adesea – prinsă alături de personaje din soap-opera/telenovele americane și unii dintre membrii familiei sale -, prezența onirică a bunicii protectoare, subliniind formele ușoare de alienare ale eroinei.

Joy 3

Joy rămâne permanent sfâșiată de două contradicții: pe de-o parte, dorința individualistă de a reuși (visul american), dar și devotamentul profund față de familia din care provenea. Deși, de multe ori, i-a pus bețe în roate și i-a blocat calea, familia i-a rămas mereu alături. Întotdeauna cina în familie (la sărbătorirea zilei Thanksgiving) a arătat diferit în viziunea lui Russell. În Joy, redă o casă plină de narcisiști: inimosul și iubărețul tată întrupat cu mult haz de inegalabilul Robert de Niro – adevărat maestru al driblingurilor comice -, o mamă (Virginia Madsen) asocială, dependentă de telenovele, un fost soț (Edgar Ramirez) prietenos, dar cu orgolii artistice și mereu șicanat de fostul socru, o soră vitregă (Elizabeth Rohm) – desprinsă parcă din Cenușăreasa-, plină de invidie. Alături de aceștia, doar înțeleapta bunică (Diane Ladd) și docila fiică (Gia Gadsby) îi sunt aliați de nădejde. Joy trebuie să reconcilieze mereu două voci: independența și altruismul, viitorul (acel Graal al oricărei self-made woman) și tradiția (familia și valorile ei). Fiecare cadru devine o metaforă din viața eroinei, chiar în debutul filmului, o vedem pe bunică în penumbră, iar pe mama ei, întinsă pe pat, scăldată de raze luminoase. Camera de filmare a lui Russell își găsește echilibrul pe chipul radios al lui Jennifer Lawrence și se susține pe coloana sonoră (în care îi regăsim pe Nat King Cole, Ella Fitzgerald, Edgar Ramirez, The Ronettes, The Rolling Stones, Bee Gees, Frank & Nancy Sinatra). Chiar și în momentele în care curăța petele de murdărie făcute de mama sa pe dușumeaua din dormitor, Jennifer este frumoasă și luminoasă. Secvența în care frumusețea blondei trece ecranul este cea în care intră în direct (on-air), pe platoul de filmare, în studioul televiziunii QVC – mai întîi copleșită și amuțită de emoție, apoi explozivă -, Jennifer Lawrence pare mai frumoasă ca oricând.

Joy 4

Cineastul evidențiază o simbioză între dorința de emancipare și încercarea de reconciliere cu trecutul, nucleul constituindu-l femeia puternică. Susținută de o Zână Bună – aici, bunica -, Cenușăreasa din vremurile moderne reușește să învingă toate obstacolele (ajutată de o „mătură-minune”) și invită la speranța conjugată cu multă abnegație. Joy este un omagiu adus virtuților de modă veche: modestie, curaj, perseverență și bunătate. Este cea mai potrivită alegere pentru acele zile în care te simți copleșit, dar simți că undeva bucuria există.

Regizor: David O. Russell
Scenarist: David O. Russell și Annie Mumolo
Operator: Linus Sandgren
Muzica: Danny Elfman
Producător: Megan Ellison, John Fox, Jonathan Gordon
Monteur: Alan Baumgarten, Jay Cassidy

Distribuţia:
Jennifer Lawrence (Joy)
Bradley Cooper (Neil)
Elisabeth Röhm (Peggy)
Robert De Niro (Rudy)
Virginia Madsen (Carrie)
Edgar Ramirez (Tony Miranne)
Isabella Rossellini (Trudy)
Articol publicat în revista Catchy

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web

%d blogeri au apreciat: