RSS

Arhive pe categorii: Actualitate

Le tout nouveau testament – Ce facem cu viața noastră?

(Farsă comică amăruie) 

Mădălina DumitracheSurpriză, mare surpriză întâlnirea cu Dumnezeu interpretat de Benoît Poelvoorde în Le tout nouveau testament, o comedie amăruie, franco-belgiană, semnată de autorul peliculelor Le huitième jour/The Eighth Day.Din această perspectivă, Creatorul nu este o persoană frecventabilă. Jaco Van Dormael lansează o provocare prin acest nou film voit iconoclast, lansat la Cannes; filmul a fost într-un tur de forţă al festivalurilor şi a câştigat deja premiul publicului la Festivalul Biografilm, precum şi la Festivalul Internaţional de Film din Norvegia.

S-au tot făcut referiri la Dumnezeu, dar, de data aceasta, Dumnezeu nu este ceea ce crezi. Este mic, slab, prost și rău cu lumea (ironic!). Și numele lui este … Benoît Poelvoorde. E distractiv, nu? Celebrul artist belgian joacă rolul divinității într-un Bruxelles suprarealist, gri și rece. Dumnezeu își duce traiul într-un apartament degradat, alături de soția sa (Yolande Moreau) și de fiica lor, Ea (Pili Groyne). În ținută neglijentă (pijama și papuci) peste care-a trântit un halat încheiat anapoda, tiranul domestic abia se târâie ca să-și desfacă o cutie de bere. În afara faptului că este cam arțăgos, ba chiar irascibil, ciudatul Tată găsește amuzant modul în care își tratează soața (ca pe o retardată) sau… îi mai altoiește fiicei sale câte o lovitură de curea dacă nu respectă vreuna dintre “legile” sale. Viața lui se organizează după trei timpi: iritat familia, moțăit și sforăit în fața micului ecran și jocuri video în fața monitorul din biroul său. Din spatele ecranului, acest cinic răzbunător născocește noi legi absurde și meschine de genul celor prin care telefonul sună fix când plonjezi în cada de baie sau fata se strecoară în fața cozii la casa de la supermarket. Mizantropul din spatele calculatorului construiește legi dure, nemiloase.

Le tout nouveau testament 2

Desigur, ne sună a impietate sau erezie, dar încecăm să-i dăm de cap ideii năstrușnice a lui Van Dormael. Deloc reverențios, acesta a ales să prezinte versiunea greu digerabilă cu scopul de-a trezi reacții. Cineastul nu ne scutește de glumițe cu tentă religioasă, legând puncte din scenariu de evenimentele prezentate în Biblie: Geneza, Cântarea Cântărilor, Exodul. Bunăoară, vom avea parte de ghidușii vizuale, de-o urâțenie ilustrativă uluitoare ce ne amintesc, pe rând, de: copilărie, probele inițiatice, etapa marilor decizii, lupta dintre voință și soartă, inadaptarea la mediu. Fiecare secvență durează cam douăzeci de secunde și te orbește. Piruetele cinematografice, impuse de Van Dormael în această peliculă, servesc unei morale voit populiste, etalând inutilitatea unui “trai-de-rahat”. Delirul vizual este justificat de tonalitatea pesimistă, dar, de sub carapacea ironiei acide, răzbate și o plăpândă undă de tandrețe, de râsu’-plânsu’. În cele din urmă, Dumnezeu nu este decât o extensie logică a explorărilor ironice ale creaturilor duios numite muritori de rând”, iar Jaco Van Dormael nu face altceva decât să se joace cu spațiul și timpul.

Le tout nouveau testament 1

În această fabulă trăsnită, Dumnezeu poate face rău, desigur, prin urmare, fiica Lui trimite oamenilor SMS-uri prin care-i anunță ora decesului. Eroina, interpretată cu aplomb de adolescenta talentată Pili Groyne, este animată de-un optimism absolut incredibil. Obosită de atâtea războaie inutile, de mizeria și violența care cotropesc oamenii în astfel de momente, puștoaica se consultă cu “fratele ei” – Iisus Hristos (o statuie din porțelan, animată) – și caută șase apostoli (un cocktail exploziv de caractere) cu ajutorul cărora să re-scrie un Nou Testament. Intriga se leagă fiindcă tânăra Fiică va părăsi familia și va descoperi lumea de afară. Scenariul și regia devin un veritabil montagne russe în care aventurile se țin lanț. Umorul cineastului belgian demonstrează, în mod constant, empatie pentru eroii lui. Acesta chiar a reușit să facă să râdă un sinucigaș aflat în imposibilitatea de a-și lua viața.

Le tout nouveau testament 3

Deși toate personajele din poveste sunt marginale, pot fi recunoscute, totuși, cu ușurință. Într-adevăr, în cazul în care viața lor nu le mai aparține, se pot face simțite trăiri și emoții precum: bucurie, dezamăgire, tristețe, frică, dragoste (așteptați să o vedeți pe Catherine Deneuve îndrăgostită nebunește de-o gorilă uriașă; este hilar). În acest sens, Jaco Van Dormael exprimă idei îndrăznețe despre existența umană, încurajând privitorul de a trăi pe deplin viața, de a fi liber. Filmul  este un îndemn la lupta pentru propria fericire, trecând prin mai toate paradoxurile speciei umane: mizantropia, dar și altruismul, ura, dar și dragostea.

Le tout nouveau testament 4

Paradoxal, dar și răul își are și el partea lui bună, în acest caz, fiindcă toți se vor trezi întrebându-se ce ar mai putea face în puținul timp rămas până la final. Evident, opțiunile sunt diferite: unii își planifică jocuri de noroc, dar alții își reconsideră prioritățile din viață. Odată plasați într-un vertij existențial, oamenii sunt determinați să conștientizeze propriile limite și să se decidă ce vor să facă pentru viața lor. Adevărat, nu mai este vorba despre acel Dumnezeu care merge pe apă, ci unul oprit de poliție ca un nebun și pentru așa ceva a fost nevoie de mare… îndrăzneală. Lăsând deoparte aerul de farsă blasfematoare, găsim fărâma de umanism pe care o căutăm toată viața, pentru că Le tout nouveau testament este o satiră usturătoare, amuzantă și originală la adresa societăţii contemporane.

Regizor: Jaco van Dormael
Scenarist: Jaco van Dormael, Thomas Gunzig
Operator: Christophe Beaucarne
Producător: Jaco van Dormael
Monteur: Hervé de Luze

Distribuţia:
Pili Groyne (Ea)
Benoît Poelvoorde (Dieu)
Catherine Deneuve (Martine)
François Damiens (François)
Yolande Moreau (La femme de Dieu)
Laura Verlinden (Aurélie)
Serge Lariviére (Marc)
Didier De Neck (Jean-Claude)
Marco Lorenzini (Victor)

Durata: 1h 50

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Le tout nouveau testament – Ce facem cu viața noastră?

Scris de pe iulie 28, 2020 în Actualitate, Cinema, Film, Relativitate

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Noi orizonturi – TNB a inaugurat noul Amfiteatru

Mădălina DumitracheExistă spaţii vrăjite în care sabia timpului îşi pierde puterea. Adesea, după ce treci poarta unor astfel de lăcașuri păşești aievea în veşnicie, departe de o eternitate în care „timpul mort îşi întinde trupul” (M. Eminescu), în miracolul conservării timpului viu, care amestecă deopotrivă vremurile. Mereu în căutarea propriei identități, arta teatrului se reflectă în spațiul în care se naște. De la vastele amfiteatre ale tragediei antice, până în actualitate, se impune o reconfigurare a spațiului, care articulează și un alt tip de raportare la universul teatral. Așa cum susținea Mircea Eliade – „fiecare epocă își creează propriile mituri, născute nu doar din experiențele imediate ale sacrului, ci și din realitatea concretă, mediată sau imediată” – în exploatarea noilor limbaje și în integrarea lor într-un context scenic înnoit, teatrul se dăruiește cu totul deliciilor globalizării.

La finele lunii lui „Florar”, Teatrul Național din București a deschis porțile unui nou lăcaș… Amfiteatrul. Condiția teatralității, în orice spațiu, poartă în ea amprenta amfiteatrelor grecești, metamorfozată într-o mereu altă viziune. O seară petrecută pe acest tărâm poate deveni, oricând, o breșă, o ruptură în unitatea spațială și temporală a ceea ce numim, de obicei, „realitate”. Aici, la cotele cele mai înalte – la propriu și la figurat – cerul se reflectă în lumea personajelor, dar și a spectatorilor; spațiul acumulează energiile umane care îl animă. Întâlnirea cu artiștii devine firească pentru o astfel de atmosferă. Reeditând succesul spectacolului Magic Național, împrospătat cu elemente de dans contemporan, o infuzie de vitalitate s-a răspândit odată cu derularea spectacolului-eveniment de pe acoperișul Naționalului.

Amfiteatrul TNB

În dans, unde cuvântul e tăcere și armonie, spațiul reflectă interacțiunea corpurilor, el se naște din energia carnală, deloc brutală, a dansului contemporan. Momentul, de la înălțime, susținut de Lari Giorgescu (Coregrafia: Gigi Căciuleanu) s-a conjugat perfect cu senzualitatea dialogului susținut de grațioasa Monica Petrică în compania „felinei brune”/Momo Sanno. Mișcările rămân pe retina spectatorului după acest moment dansant, așa cum și cuvintele rostite cu har de „junele încă la pupitru”/Ion Caramitru se grevează în mintea celor care-au rezonat cu „verdele de albastru” stănescian. Așadar, spectacolul – ca formă de artă – pare a fi revalorificat. O glisare de la povestea cântată la o combinație de imagini și senzații se declanșează în sferele acestui nou lăcaș. Grație măiestriei artistului Adrian Naidin, sunetele suave șușotesc sub lumina blândă a lunii și stârnesc percepția publicului, prin toate porțile simțurilor, trăirile prind viață și dialogul artiști-spectatori aprinde flacăra comunicării. Chiar și în actualitatea eclectică, supravegheată de drone, unicul element  – a cărui axialitate poate fi dislocată numai în sens metaforic – rămâne spațiul, locul în care actorii și spectatorii coexistă.

Întreaga echipă – prezentă în seara de 24 mai la altitudini celeste – a oferit o baie de spiritualitate și un prilej de trăiri emoționale, de destindere, de acumulări sufletești, de încântare, într-o veritabilă sarabandă a trăirilor. Inaugurarea Amfiteatrului a fost un triumf al inovației, o paradă a măiestriei artistice și tehnice, un salt până la… nori. Amfiteatrul sparge barierele, strivește rutina, aduce un suflu nou, cucerește spirite, răspândește o molipsitoare bucurie pentru a trăi frumos. Merită să-i treceți pragul!

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Noi orizonturi – TNB a inaugurat noul Amfiteatru

Scris de pe iunie 15, 2020 în Actualitate, Muzică, Postmodernitate, Teatru

 

Etichete: , , , , , , ,

Lecțiile lui Alfred Hitchcock, valabile în perioada de carantină

Îmbinând umorul cu cinefilia, fără să alunece în derizoriu sau într-un anecdotic ieftin, editorii de la The New Yorker ne propun un «ghid de supraviețuire» în plină pandemie. În aceste zile pline de încărcătură emoțională, să ne amintim de «lecțiile» Maestrului Suspansului, Alfred Hitchcock. Cu siguranță, ar fi un thirller în care s-ar putea să nu-și dorească nimeni să fie actant:

Alfred Hitchcock

🏷️„Rear Window

🎥 Rezumatul filmului: Bărbatul blocat (n.n. un fotograf paralizat în urma unui accident) în apartamentul său privește, toată ziua – prin fereastră – viețile/activitățile vecinilor. Rămâne întrebarea: „Coace turta sau a i-o coace?”.

🤳 Concluzia pentru carantină: Niciun hobby/nicio pasiune nu dăunează vieții.


🏷️ „Psycho

🎥 Rezumatul filmului: Femeia părăsește orașul, chiar dacă probabil ar fi trebuit să rămână acasă. Cel mai singuratic băiat din lume deține un han, dar nu îl face mai simpatic deloc. Prietenul său imaginar îl forțează să facă numeroase „liftinguri”.

🗡️Concluzia pentru carantină: Evitați escapadele neesențiale.

 

🏷️„Vertigo

🎥 Rezumatul filmului: Bărbatul este în stare de șoc după o serie de evenimente neașteptate. Are amețeli îngrozitoare, cum ar fi cele pe care le-ar putea experimenta după ce-a urmărit șase ore reconstituirea  unei crime adevărate. Are sarcina de a urmări o femeie, păstrând mereu o «distanțare socială» apreciabilă.

✔️ Concluzia pentru carantină: nu (vă) ignorați simptomele.

 

🏷️„Strangers on a Train

🎥 Rezumatul filmului: Doi bărbați se angajează – în transportul public – într-o conversație aprinsă, fără ca vreunul dintre ei să poarte «mască de protecție». Chestia asta nu face bine niciunuia dintre ei.

🚆Concluzia pentru carantină: Nu este cel mai potrivit moment pentru a călători.

 

🏷️„Dial M for Murder

🎥Rezumatul filmului: un bărbat își face de zor griji în privința veniturilor și-a stilului confortabil de viață. De aceea, i se adresează unui «prieten» cu care nu a mai vorbit de mult timp și-i comandă «operațiunea» necesară.

📞 Concluzia pentru carantină: Afacerile se efectuează cel mai bine prin intermediul telefonului.

 

🏷️„North by Northwest

🎥 Rezumatul filmului: Un bărbat mănâncă la restaurant, punându-și, astfel, viața în pericol. Bărbatul solicită asistență, pentru problemele sale, de la un oficial guvernamental, dar rezultatele sunt dezamăgitoare. Toată lumea traversează o criză de identitate.

✈️ Concluzia pentru carantină: Avioanele = pericol


🏷️„The Man Who Knew Too Much

🎥 Rezumatul filmului: Haos la nivel internațional (n.n. un atentat politic), prin urmare, serviciile și concertele sunt perturbate. «Refrenul» este că „nimeni nu mai răspunde cu adevărat/cu sinceritate la întrebările nimănui”.

📻 Concluzia pentru carantină: nu e bine să fii prea informat.

 

🏷️„The Birds

🎥 Rezumatul filmului: în exteriorul casei, se petrec fapte înfiorătoare. Acestea sunt provocate de păsări. Bunăoară, chiar dacă nu ai văzut personal păsările sau nu ai cunoscut vreodată pe cineva care să fi fost atacat de păsări, e bine să te asiguri de existența lor.

🦅 Concluzia pentru carantină: teama de a sta în aer liber.

 

[Traducere și adaptare după articolul Quarantine Lessons from Alfred Hitchcock ]

 

 
Comentarii închise la Lecțiile lui Alfred Hitchcock, valabile în perioada de carantină

Scris de pe iunie 13, 2020 în Actualitate, Cinema, Filme de Oscar, Modernitate

 

Etichete: , , , ,

Julianne Moore – vârsta de aur

Finețea interpretărilor sale actoricești și farmecul personalității sale au făcut deja ca Julianne Moore să fie considerată o veritabilă stea din constelația hollywoodiană. Star ce aduce mari încasări și profituri, muză a cinema-ului independent, ambasadoare pentru L’Oréal Paris, ea cunoaște și-o altă dimensiune: este o militantă feministă, democrată pentru care „solidaritate” reprezintă mai mult decât un simplu cuvânt.

Din actualitate

Odată cu trecerea anilor, Julianne Moore a devenit marea actriță pe care o știm astăzi, admirată de public și răsfățată de cronicari. Orice-ar face, suntem cuceriți de această frumoasă persoană, actriță ce realizează compoziții și care își conduce spre a doua parte cariera marcată de originalitate, exigență și radicalism. Înainte de-a ajunge un star la Hollywood, Moore a fost muza inspiratoare a cineaștilor americani din zona independentă, dar și o figură iconică în Europa, urcând cu forță pe aceste paliere până în 2015. În acel moment, a fost răsplătită cu premiul Oscar pentru rolul din pelicula Still Alice în care interpreta, cu o bulversantă rezervă, o femeie măcinată de maladia Alzheimer. Apoi, am regăsit-o ca flamboiantă ambasadoare a parfumului L’Oréal pentru care a susținut și o ședință foto (Madame Figaro). Caldă și amicală, Julianne Moore ne arată rapid fotografia copiilor săi: Caleb, student, Liv, fiica, o roșcată care-i seamănă perfect: «Au crescut prea repede», zice ea, ca o mamă a tuturor. Chiar și Hollywood-ul se schimbă. După această întâlnire, Julianne Moore s-a poziționat în favoarea victimelor lui Harvey Weinstein. Actrița își dorește ca nedreptatea să dispară și-a aderat fără nicio reținere la mișcarea lansată de actrițele care-au fost victime ale hărțuirii sexuale – Time’s Up. Nimic din ceea ce înseamnă viață social nu îi este străin acestei dulci umaniste, dublate de-o inflexibilă democrată.

Misterul jocului

«Să fii o actriță bună? Pentru mine, înseamnă să elimin tot ceea ce-ar putea părea superficial cu scopul de-a fi credibilă și de-a reda densitatea omenescului. A fi o bună actriță înseamnă să fii mereu vie și adevărată la modul în care spectatorul ar putea regăsi în tine ceva ce îi este familiar. Nu mi-a plăcut să mă las ghidată de standarde fixate de teatralitate. Niciodată nu am lucrat cu un „coach ”. Un antrenor trebuie să fie necesar doar când trebuie să înveți ceva foarte precis – să cânți, să dansezi, să deprinzi un accent, dar, trebuie să îmi consolidez toate capacitățile, de aceea chestia asta cu antrenorul nu a funcționat niciodată la mine. Nu-mi place să fiu constrânsă, ar însemna să mă simt oarecum resticționată. Îmi place ideea de a fi capabilă de orice, să pot încerca orice, fără bariere sau ierarhizări. De unde vine esența jocului ? Nu știu. De exemplu, în Wonderstruck de Todd Haynes, am partenere de joc tinere, chiar o fată de treisprezece ani. Văzând-o cum joacă, mi-a spus: este o actriță, mă recunosc în ea. Așa ceva nu se poate explica.»

3e66ad529573212f60385cc474a9879c

Tușa franțuzească

«Franța este țara (stăină) în care-mi petrec cel mai mult timp, cu toate astea, nu sunt capabilă să vorbesc franceza și îmi pare așa de rău. Ador să aud cum spun franțujii:„C’est impossible”. Aceasta e una dintre expresiile mele favorite. Francezii o spun de patru sau de cinci ori, apoi, sfârșesc prin a o lăsa mai moale: „Oui, d’accord”. La americani, nu înseamnă nu, dar, adesea un da poate spune chiar și nu! Probabil asta face interesantă munca peste tot, să treci de barierele culturale și să te confrunți cu amuzantele coduri ale limbajului.»

julianne moore 50

Forța roșcatelor

«Nu cred că suntem prea multe, bănuiesc că în acest lot suntem destul de restrânse. Poate ar treui să înființez, alături de Isabelle Huppert, un club. (Actrița râde) Serios, ceea ce e interesant  la roșcate e că, adesea, la un moment dat în copilăria lor, au fost ostracizate – au fost ținute la distanță sau puse în carantină. E o treabă bună pentru mai târziu, când ajung actrițe. Pe de-o parte, să te confrunți de tânără cu experiența vaccinului respingerii, într-o profesiune în care fluctuațiile sunt mari și dese, ai șansa de a observa mai bine și, astfel, de a înțelege oamenii și lumea și, evident, de-a putea îmbogăți un personaj.»

Parcursul combatantei

«Viața la Hollywood poate fi considerată dificilă de sufletele sensibile. În tinerețe, suntem salvați de o anumită doză de naivitate. Atunci nu ai idee de ceea ce ți s-ar putea întâmpla, știi    că sunt mulți chemați, dar puțini aleși, iar asta mai relativizează puțin lucrurile. Când are loc debutul, există multă bravură sau, mai degrabă, puțină inconștiență, fără a mai aminti tenacitatea. În ceea ce mă privește, mereu m-am concentrat pe munca mea, am trăit ziua fără să mă gândesc la termene de lungă durată. Și am reușit mai târziu. Înainte de vârsta de treizeci de ani, chiar m-am gândit să mă opresc. Tocmai ajunsesem la New York ca să turnez pentru un serial-foileton, jucam în câteva spectacole la teatrele din zona off-Broadway, o duceam destul de greu. Mi-am spus: asta e tot, viața mea de actriță la asta s-ar reduce? Atunci a avut loc schimbarea, în mijlocul anilor 1990, când am început să-mi fac un loc în lumea cinemaului independent, alături de Robert Altman, Paul Thomas Anderson ou Todd Haynes.»

Power Lady

«Niciodată dezbaterile despre raporturile dintre bărbați și femei nu au fost atât de aprinse. E aproape grotesc să știi că mai există discuții despre egalitatea bărbați-femei, în ce lume trăim? Cred, totuși, că lucrurile se schimbă. Uitați-vă la succesul pe care l-a avut anul trecut Marșul femeilor de la Washington. Eu sunt un cetățean activ, nu îmi subestimez dreptul meu de vot, iar una dintre responsabilitățile mele este de a îmi face auzită vocea atunci când ceva mi se pare nedrept sau anormal.

91b3e27dd032400b61cd442ed7a24486

Caruselul/Les montagnes russes

«Dacă am exclude faptul că ele activează într-o meserie bizară, actrițele sunt și ele femei ca oricare alta. Ca și celelalte, sunt mamă, am o familie, muncesc și trebuie să jonglez rolurile între soț, cei doi copii și viața socială. Cum să îți găsești echilibrul între viața personală și cea profesională ? – asta da întrebare. Uneori, astfel de întrebări își pun chiar și bărbații. Dar eu sunt conștientă că sunt o privilegiată, de vreme ce am o relație stabilă (n.n. actrița trăiește din 1996 alături de realizatorul Bart Freundlich) și am ceea ce mi-am dorit mereu: detest situațiile fluctuante de tip carusel. Când eram mai tânără, apreciam entuziasmul schimbărilor din viață, dar, astăzi îmi place doar ceea ce rimează cu echilibrul. Citez mereu cu plăcere fraza lui Flaubert: „Soyez régulier et ordonné dans votre vie afin que vous puissiez être violent et original dans votre travail” /„Fii mereu ordonat în viața personală cu scopul de-a deveni mai puternic și mai original în munca ta”. Aceasta mi se potrivește cel mai mult.»

(Traducere și adaptare după articolul realizat de Richard Gianorio, Madame, 18 ian. 2018)

 

Articol  publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Julianne Moore – vârsta de aur

Scris de pe iunie 3, 2020 în Actualitate, Cinema, Feminin, Morală

 

Etichete: , ,

Nicole Kidman: “Mi-ar plăcea să las imaginea unei femei care a fost capabilă de a iubi”

Cea mai celebră actriță australiană a fost invitată recent, la Printemps Haussmann, să inaugureze vitrinele pregătite pentru Crăciun. Cu această ocazie, s-a închegat o mică discuție cu starul australian despre eleganță, horticultură și… Isabelle Huppert.

De sub cupola Art deco a marelui magazin din Paris, care pare o adevărată catedrală, s-a ivit făptura cu un ten translucid, cu ochii precum albastrul lagunei, cu o voce  dulce, având o alură virginală. În ținuta sa, cu o fustă-creion, de un verde smarald care-i conferă aspectul unui trandafir, Nicole Kidman este ireal de mare. Prea mare, prea diafană, prea inaccesibilă pare o apariție boticelliană (Annunciazione di Cestello), purtându-și buclele blonde, picioarele interminabile, înveșmântată în muselină de-un albastru celest. Vorbește șoptit, ca la o confesiune, povestește cu prudență și ironie, te hipnotizează cu privirea și-și lasă la vedere cerceii în formă de scorpion, care coboară spre gâtul ei lung.

MFIG-KIDMAN1257-1m

Nicole Kidman poartă o bluză din voal albastru și o fustă-creion din bumbac verde, Fendi, a fost coafată de John Nollet și machiată de Christophe Danchaud

Și-asta ca să-ți amintești că în spatele acestui aer angelic se ascunde chiar eroina enigmatică din Eyes Wide Shut de Stanley Kubrick sau ucigașa din To Die For de Gus Van Sant? Nu știi dacă Miss Kidman, la cei cincizeci de ani și-un Oscar, e înger sau demon. Îți amintești doar că la momentul în care i s-a conferit o stea pe celebra „Hollywood Walk of Fame”, a rostit o replică devenită celebră: „Niciodată nu m-a încântat ideea că, peste ani, oamenii vor călca peste mine.” Ea pare să nu-și amintească  de replica aceasta, dar surâde ca o madonă, cu ochii plecați, așa cum face un copil care a pus mâinile pe borcanul de dulceață.

Fendi: o pasiune pentru Karl

Fendi, partener al casei Printemps Haussmann pentru sărbătorile de la sfârșitul anului, prezintă o vitrină de Crăciun cu tema călătoriei și cu un pop-up store feeric, situat în atriumul/curtea iterioară (a) marelui magazin.

„De ceva timp, am devenit o bună amică a casei și, de ceva mai mult timp, a directorului casei de creație, genialul Karl Lagerfeld, care prelungește viața acestei mărci mitice cu fabuloasele sale colecții, veșmintele luxoase, în care el știe să îmbine texturile, asimetria rochiilor, bluzele cu volane precum cea pe care eu o port astăzi, lejere, feminine, sexy, confortabile. Fendi este dintre puținii care știu să combine blana, lâna, antilopa sau crocodilul. Acest dezmăț din materiale este inedit. Și, ceea ce mă atrage, este relația privilegiată pe care casa a întreținut-o cu cinemaul italian, când Fendi  îmbrăca starurile de la Cinecittà, Sophia Loren sau Silvana Mangano.”

Moda: „Este indispensabilă fiindcă e un mijloc de amuzament. Să schimbi look-ul, identitatea și starea. Îmi place să port veșminte frumoase. Pentru mine, acestea sunt opere de artă. Am o deosebită afecțiune și admirație pentru designeri precum Raf Simons, Calvin Klein și, bineînțeles, Karl. Reprezintă, pentru mine, artiștii, artizani ai posterității. Nu-mi place cuvântul empowerment, pe care îl utilizăm mereu când vrem să le sugerăm femeilor să se afirme.

O femeie nu are nevoie de nimeni ca să știe ce imagine vrea să aibă. Ea știe întotdeauna să se îmbrace pentru orice situație: când merge să se angajeze, când vrea să obțină un rol sau când  vrea să seducă.”

NICOLE KIDMAN, PARIS 7/11/2017 Hair: John Nollet Makeup: Christophe Danchaud Blouse en voile de coton bleu ciel et jupe crayon en coton stretch vert émeraude, FENDI

Modele ale stilului

„Desigur, Katharine Hepburn în The Philadelphia Story de George Cukor, cu rochiile sale din muselină și pantofii cu strasuri. De asemenea, e Catherine Deneuve în Belle de jour, cu hainele sale clasice de burgheză rătăcită. Cred că o astfel de imagine e imbatabilă.”

 Obiectele de bază

„Tricoul și un jeans. Totuși, fiicelor mele nu le place când sunt îmbrăcată simplu. Când mă duc să le iau de la școală, trebuie să fiu înveșmântată precum o doamnă, cu fustă, pantofi cu toc înalt și bine cizelată (machiată & coafată). Fetițele mele sunt foarte, foarte… fetițe. Ele îndrăgesc rochiile, pantofii cu paiete și tutu-urile. Duminica, când mergem la liturghie, ele se gătesc ca în gravurile de modă.”

Nashville

„Când l-am întâlnit pe soțul meu, Keith Urban, nu aveam casă, nu aveam vreo ancoră. Nimic nu mă reținea nicăieri. Atunci, el mi-a spus: Să mergem în Nashville, e orașul meu. Acolo, muncesc eu. I-am răspuns că mi-a găsit acea home sweet home în care mi-ar plăcea să merg cu plăcere. Și iată. Trăiesc în Tennessee. Aici sunt râuri, lacuri și păduri în care să ne plimbăm cu copiii noștri. Avem și o grădină de legume. Anul viitor, intenționez să obțin o diplomă în horticultură. Mama mea se ocupa de grădinărit. În copilărie, o vedeam adesea întorcându-se din bush-ul australian, plină de julituri pe brațe și pe picioare, dar încărcată cu ciupercile pe care le culesese. Era radioasă. De la ea am învățat că pădurea este locul în care îți poți găsi pacea. De fapt, fericirea rezidă în culesul florilor din grădină, alături de copii, la sfârșitul zilei și să te lași îmbătat de parfumul de iasomie.”

'Inside Llewyn Davis' Premiere - The 66th Annual Cannes Film Festival

Photo by Dave J Hogan/Getty Images

Îndrăzneala

„Este pofta. Înseamnă cheful de-a construi, de-a evolua și chiar de-a te pune în pericol. De asemenea, înseamnă să accepți să fii vulnerabil ca să poți depăși o stare. Eu cred că am făcut dovada cutezanței mele, realizând anumite filme, așa cum sunt cele recente, turnate alături de cineastul grec Yórgos Lánthimos, The Killing of a Sacred Deer sau Destroyer, un thriller de Karyn Kusama.”

Eternitatea

„Mi-ar plăcea să las imaginea unei femei care a fost capabilă de a iubi – familia sa, meseria și viitorul său. Să știi să iubești înseamnă cel mai mult. Să fii pasionată este indispensabil în viața personală, dar și în cea profesională. Și nu e deloc ușor, fiindcă trebuie să știi să accepți și eșecul și decepția și chiar să pierzi ființe dragi. Deși sunt fragilă, sunt rezistentă la șocuri. E forța mea. Când mă simt mâhnită, o sun pe sora mea, Antonia, pe care o și văd apoi. Ea locuiește în Singapore, alături de cei șase copii. Îmi las capul pe umărul ei și mă simt foarte bine. Această osmoză e naturală. Vine din faptul că am dormit în același pat, că ne-am jucat împreună, ne-am pierdut tatăl împreună și, atunci când mama era bolnavă, tot împreună ne-am ocupat de ea. Ne susținem reciproc. Tocmai și-a obținut, prin corespondență, diploma de avocat. Mi-a spus că și-ar dori să ajute lumea.”

Eleganța

„Fără îndoială, este cel mai greu să o exprimi. Tocmai am zărit o femeie mergând pe stradă. Purta un mantou de culoarea mierii și o eșarfă ocru care flutura. Probabil că eleganța înseamnă să știi să pui lucrurile laolaltă ca să obții armonie. Ca într-un tablou impresionist în care rozaliul care însoțește verdele conferă lumină într-un apus. Acea femeie mergea plină de siguranță și lejeritate, în egală măsură, era o imagine a libertății absolute. Și, de asemenea, a eleganței.”

Isabelle Huppert

„Tocmai am primit de la ea un email, în care-mi spunea că ar fi bucuroasă să lucrăm împreună. Pentru mine, e ca o soră. Este frumoasă, complexă, pasională și mereu în formă. Dar trebuie să știi să o tratezi cu delicatețe.”

Angajamente

„Mi-am dăruit vocea și timpul Unifem, cu scopul de a opri violența împotriva femeilor. Mama a fost o feministă și mi-a explicat că e nevoie ca femeile să se considere atât inamici, cât și aliați. Am ascultat, acum cincisprezece ani, un program la BBC, în care se discuta despre fondurile pentru dezvoltarea Cambodgiei (femeile erau instruite în vederea obținerii unei calificări, ca să renunțe la prostituție). Mi-am depus toată energia și am organizat gale de caritate, am strâns bani pentru a acorda o șansă tuturor femeilor din lumea întreagă și pentru a le ajuta să-și recapete demnitatea. Aceasta mi-a dat sentimentul că am un loc al meu în lume.”

Traducere și adaptare după articolul realizat de Isabelle Girard din revista Madame (Le Figaro -25 nov 2017)

Articol publicat în revista Catchy.

 

Etichete: ,

„Trădăm plângând, râdem trădând” – Carnavalul

Care mai este (adevăratul) Caragiale ? Întrebarea ascunde o falsă problemă, fiindcă ceea ce l-a interesat pe Alexa Visarion este doar Caragiale al anului 2018. Cu siguranță, directorul de scenă a pornit de la premisa de a-l integra pe Caragiale sensibilității contemporane și a marșat din plin. Viziunea regizorală din spectacolul Carnavalul este una originală, în care textele lui Caragiale sunt decupate și reasamblate (Selecția textelor din dramaturgia Caragialiană: Ionel Nicolaev ), trimițând „măștile” într-o neliniștitoare răspântie, la intersecția ultimelor veacuri (glisând cu energia disperării printre secolele XIX, XX, XXI). Trecând prin scene, desprinse – parcă – din acel teatru filmat al lui Gheorghe Naghi, cu decor și costume de veritabil ev galant francez, în mahalaua desfundată asemănătoare cu cea din celebrul film «De ce trag colopotele, Mitică ?» (Regia: Lucian Pintilie), se ajunge la marile aglomerări din actualitate. Spațiul devine un adevărat vector al aventurii teatrale, fiindcă actorii se amestecă, în mod voit, printre spectatori.

Afișul spectacolului © TNME

Directorul de scenă a avut dreptate optând pentru o altă realitate a piesei lui Caragiale, oferind publicului șansa întâlnirii cu un inedit univers spectacular. Așadar, după introducerea „căruței cu paiațe” (megieșe cu cele ale lui Matei Millo) și-a maselor zgomotoase din contemporaneitate (Expresie corporală: Irina Slobodeaniuc), zăbovim în atmosfera meschină a frizeriei lui Nae Girimea, cu oglinda pătată de muște și Iordache spălându-se impudic pe picioare în fața privitorilor, cu Mița cotrobăind printre rufele murdare ale amantului (ba chiar aruncând în sobă câteva !). Este atmosfera dezolantă a „antreului” cârciumei în care are loc carnavalul, cu pereții spoiți economic într-un alb-gri murdar, cu closetul folosit drept garderobă de „dame” și „fanți” (de fapt, persoane „onorabile”). Este carnavalul care se consumă derizoriu și astăzi, în spații largi, un bal de mahala (Scenografia: Irina Gurin ) devorată de tragismul existenței sale obscure, dar (voit) sclipicioasă (ghirlandele luminoase din fundal ne trimit cu gândul al iluminatul marilor orașe din perioada Crăciunului). Este o mizerie generală, tomberoanele invadează spațiul scenic, iar unele tablouri par desprinse din distopia ecranizată recent, The Handmaid’s Tale. În acest context, comicul nu este numai sarcastic, ci și – inevitabil – trist (aluzia la Chaplin este iminentă – bărbieritul, globul pământesc din fundal).

Consecvente convenției, personajele lui Caragiale sunt esențe umane firești surprinse involuntar în situații comice. Exemplul strălucit este Mița Baston transformată de interpretarea actriței Ana Tkacenko într-o explozie de energie comico-tragică. La fel este și Iordache (Iurie Focșa), mai ales în partea a doua, când agitația fadă l-a obosit. «Bibicu’» (Petru Hadârcă) și Pampon (Ion Mocanu) sunt variante nuanțate, pline de-o vervă seducătoare, ale interpretărilor magistrale realizate odinioară de Grigore Vasiliu-Birlic și Constantin Giugaru. Un candit-perfid portret realizează și Ghenadie Gâlcă în rolul «Catindatului», care umple scena de voioșie, amintind de memorabila interpretare a lui Aurel Cioranu. Didina Mazu (Olesea Sveclă) și Nae Girimea (Anatol Durbală) sunt mai aproape de modelele actualității (costumele se află undeva la granița dintre epoci, mixând elemente de sec. XIX cu XX/XXI), iar Nae în versiunea lui Anatol Durbală exploatează erotismul excesiv și poantele de limbă ale lui Caragiale (alegând gagul chaplinian), elocvent prin însăși ambiguitatea sa. Comicul de limbaj și ridiculizarea fizionomiei personajelor desăvârșesc satira. Când ies pe scenă, Autorul și actorii arată ca niște posedați, care nu iartă nicio clipă publicul. Permanent, spectatorul este conectat la un delir «fără oprire… fără poticnire… fără împotrivire… fără scăpare… fără sfârşit… Desăvârşit!» – aşa cum mărturisește însuși regizorul Alexa Visarion.

Viciile diurne (ipocrizia, absenţa unei orecare spontaneităţi morale) sunt experienţe răvăşitoare noaptea, căci eul diurn caragialian joacă într-un decor de carnaval/bâlci nocturn, iar actorii Anatol Durbală, Ion Mocanu, Petru Hadârcă, Ghenadie Gâlcă, Iurie Focşa, Ana Tkacenko, Valentin Zorilă, Mihai Zubcu, Dan Melnic, Olesea Sveclă/Cornelia Maros-Suveică, Angela Ciobanu, Nicolae Ghereg, Doriana Zubcu-Mărginean, Draga-Dumitriţa Drumi, Ecaterina Mardari racordează, cu farmec și dăruire, spectatorul contempran la o matrice spirituală cunoscută – mahalaua, spiritul gregar. Fără îndoială, inserturile din celelalte texte caragialiene au fost necesare pentru a reliefa „banalitatea răului”. De mare efect este introducerea personajului Râsu’ Plânsu’(expresiv-emoționantă actrița Ecaterina Mardari), un fel de alter-ego al Autorului, pentru că „masca” ne conduce, precum un ghid-comentator, printre beteșugurile unei lumi pestrițe și zgomotoase, dar găunoase. Întreaga echipă ne ajută să înțelegem mult mai bine că efervescenţa lui Caragiale se înscrie sub semnul nopţii (evident, nu este noaptea romantică, fertilă în visuri, trăiri şi afectivitate, bântuită de figurile şi simbolurile marilor corespondenţe cosmice); e noaptea încărcată de evenimente (umane), de trădări şi confruntări dramatice. Bunăoară, devine mai ușor de înțeles că scrisoarea de adio a funcționarului e vârâtă neglijent în plicul la care nimeni nu se uită («Un plic contabil. Un pachețel cu un pol în foiță. „Milioane, boule!”»); enigma plutește. Așadar, privitorul din fotoliu trebuie să răspundă singur provocării lansate de autor & realizator: „De ce s-o fi omorât Anghelache?”. Un important element al contrabalansării devine ilustrația muzicală (Ilustraţie şi aranjament muzical: Şerban Fleancu) – JohannStrauss, Vivaldi, Boccherini, Carl Orff/Carmina Burana contrapunctați de melosul lăutăresc.

Lectura regizorală ne propune împrospătarea percepției în contact direct cu relevanța extraordinară a unei înțelegeri în densitate. De un estetism aparte și cu o viziune orginală (inteligent articulată), Carnavalul montat la TNME se impune prin adânca putere de pătrundere a textelor lui Caragiale – „Râsu-Plânsu și Nimicu’/E tripticu’-șiretlicu’/Vieții triste de paiață../Rezistăm- sau facem față?!…

„Carnavalul” după Ion Luca-Caragiale

Regie: Alexa Visarion

Adaptare: Alexa Visarion

Scenografie: Irina Gurin

Expresie corporală: Irina Slobodeaniuc

Selecţia textelor: Ionel Nicolaev

Ilustraţie şi aranjament muzical: Şerban Fleancu

Durata: 2 h 40 min / Pauză: Da

Spectacol prezentat de Teatrul „Mihai Eminescu” din Chișinău

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent.

Articol publicat în revista Bel-Esprit

 
Comentarii închise la „Trădăm plângând, râdem trădând” – Carnavalul

Scris de pe ianuarie 15, 2020 în Actualitate, Morală, Moravuri, Teatru

 

Etichete:

Înapoi spre viitor cu Steven Spielberg – Ready Player One

Decalajul dintre lumea virtuală – internet și V.R. (Virtual Reality) – și cea reală încă ne dă fiori? Dacă răspunsul este afirmativ, merită să urmărim pelicula Ready Player One. Actori charismatici, muzică înnebunitoare, efecte speciale novatoare – toate reprezintă elementele fundamentale din Ready Player One.

Neobositul Steven Spielberg girează cu talentul său această producție science-fiction-retro, după ce a trecut prin culisele scandalului de la The Post. De astă-dată, Spielberg omagiază cultura populară, dar, în egală măsură, lansează un avertisment către cei care s-au lăsat pradă dependențelor: lumea virtuală & gadgeturile ei. Cel de-al treizecilea lungmetraj al lui Spielberg devine o pledoarie pentru (unica) realitate. Așadar, filmul – care se bazează pe romanul-bestseller (un adevărat fenomen în ultimii ani) omonim al lui Ernest Cline – plasează acțiunea într-o distopie, în anul 2045, când suprapopularea şi resursele limitate îi obligă pe oameni să trăiască la granița sărăciei, în containere aruncate unele peste altele, parcă la întâmplare. Prin urmare, omenirea se află în haos și la un pas de colaps. Însă lumea și-a găsit refugiul în OASIS, un univers online bazat pe realitate virtuală, creat de genialul, dar excentricul James Halliday (Mark Rylance). După moartea sa, Halliday lasă – prin testament – întreaga lui avere primei persoane, oricare ar fi aceasta, care va găși “Oul de Paște” ascuns undeva în OASIS. De aici, o competiție acerbă pornește în toată lumea. Wade Watts (Tye Sheridan) intră în ametitoarea cursă fantastică și devine unul dintre cei mai vânați utilizatori, după ce reușește să treacă primul de indiciul inițial.

Sub înfăţişarea lui Parsifal, avatarul său din OASIS, Wade este gata de orice pentru a câştiga, dar pentru asta va trebui să înfrunte competiţia corporaţiei IOI, condusă de Nolan Sorrento (Ben Mendelsohn), un afacerist pentru care OASIS e doar un premiu financiar, ci nu un mod de viaţă. De la primele secvențe, sesizăm emergența democratizării internetului: un soi de joc à la Minecraft. Imaginea devine un fel de materie a cărei fluiditate e limitată doar de frontierele spiritului. Acest nou «blockbuster» nu e opera unui artist pălit de narcisism sau aflat în căutarea notorietății de odinioară. Construcția scenaristică, fidelă celei furnizate de Ernst Cline, păstrează caracterizarea personajelor, urmărind evoluția lor emoțională și arta de a îmbina umorul cu suspansul, realismul cu fantasticul. Septuagenarul Spielberg rămâne fidel lui însuși, cu tot aerul de nostalgie al anilor ‘80, și evită “reciclarea” propriei opere, distilând citatele cu ajutorul unei excelente coloane sonore.

Spielberg demonstrează că (mai) poate adapta un roman destul de greu de ecranizat, grație inepuizabilului său talent. Ready Player One este o veritabilă producție «marca Spielberg»  dacă ținem seama de “ingredinete”: o poveste fantastică într-un ritm susținut, spirit ludic, poveste complexă, dar accesibilă (fir narativ ușor de urmărit), referințele culturale (seriale, personaje   din cultura populară, filme-cult/The Iron Giant, Lara Croft, Duke Nukem, Nathan Drake sau Chucky /“Sixer #1: It’s fucking Chucky! ”) și substratul moralizator (pledează pentru fair-play și dezavuează influența nefastă a puterii/banilor). OASIS e o lume minunată în care orice mișcare a camerei de filmare poate releva o altă fațetă a spațiului. La Spielberg, virtualul îmbogățește experiența din real și devine chiar o poartă de acces. Un plan sintetizează acest raport de interacțiune dintre virtualitate și realitate – când Wade se află pe punctul de a se conecta la OASIS, primește un mesaj ce ia forma unei holograme piramidale. Printr-un singur gest, incrustația numerică – combinată în 3D – permite operarea celor trei forțe distincte, reunite într-una singură: mâna la stânga, ochiul la dreapta și spiritul în centru. Pendularea între cele două universuri (lumea reală și cea virtuală) nu urmărește să le pună în anititeză, ci, mai degrabă, să indice îmbunătățirea (mutuală) a realității. Viitorul spre care ne-ndreptăm cu o viteză amețitoare și pericolul din spatele așa-zisei democrații online îl determină pe veteranul cineast să contureze portretul lucid al unei lumi noi: World Wide Web.

Totuși, filmul nu pică în capcana autocitării narcisistice, ci multiplică punctele de vedere asupra culturii pop optzeciste, într-un dens și coerent univers vizual, care nu parazitează textul de la baza scenariului.

Bunăoară, devine o reală plăcere să descoperi entuziasmul lui Wade/Parzival, câştigă acestuia acoliţi atât în viaţa reală, cât şi în OASIS. Unica dorință a lui Wede este să câștige, dar pentru că e cel mai priceput și nu trișează, așa cum face IOI, aruncând în OASIS adevărate armate de angajaţi. Wade face slalom printre capcanele din OASIS şi din viaţa reală, ghidând spectatorul către final, dar și către refleție. Scopul acestei pelicule vizează și o discuție «after-show», care să contorizeze timpul real petrecut în mediul virtual, comparativ cu cel petrecut efectiv în spațiului offline. Dialogul dintre Halliday și Wade surprinde esența: «Halliday:“Because reality is real. You understand what I’m saying?/Pentru că realitatea e reală. Înțelegi ce îți spun?”- Wade:Yes. Yes, I do./Da, da, înțeleg”».

Hibridând realul și imaginarul, într-un amețitor balet, Steven Spielberg construiește un film oximoronic în care contrariile își dau mâna și realizează o perfectă omogenizare. Ready Player One devine o miraculoasă oglindă care combină trecutul și viitorul pentru a ne ajuta să vedem mai clar actualitatea.

Regia: Steven Spielberg

Scenariul: Zak Penn, Ernest Cline după romanul Ready Player One de  Ernest Cline

Imaginea: Janusz Kamiński

Decorurile: Adam Stockhausen

Costumele: Kasia Walicka-Maimone

Sunetul: Kyrsten Mate

Montajul: Michael Kahn, Sarah Broshar

Muzica: Alan Silvestri

Distribuția:

Tye Sheridan – Parzival / Wade

Olivia Cooke – Art3mis / Samantha

Ben Mendelsohn – Sorrento

Lena Waithe – Aech / Helen

Mark Rylance – Anorak / Halliday

Simon Pegg – Ogden Morrow

T.J. Miller – i-R0ck

Hannah John-Kamen – F’Nale Zandor

Durata: 2h20

Articol publicat în revista Catchy

 

 

 
Comentarii închise la Înapoi spre viitor cu Steven Spielberg – Ready Player One

Scris de pe noiembrie 27, 2019 în Actualitate, Blockbuster, Cinema, Filme de Oscar, Modernitate, Postmodernitate, Uncategorized

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Farmecul feminității autentice – Doamna T.

Prin acuitatea intelectuală, grație puterii de creație, Camil Petrescu rămâne în literatura română unul dintre cei mai de seamă romancieri, un veritabil analist al lucidității și autenticitatii. Estetica modernă a romanului Patul lui Procust face posibil să întâlnim, astăzi, opinii ce țin de-o anume urbanitate erotică: „Doamna T, categoric. Pentru că sexiness-ul nu stă atît în calităţile personale, cît în aura de mister cu care învăluie pe cineva privirea admiratorului sedus.” – răspundea T. O. Bobe, în urma anchetei «Cel mai sexy personaj feminin din literatura română» realizate pentru Dilemateca de Marius Chivu.

Cochetărie Emilian Lazarescu

„Cochetărie” – pictură realizată de Emilian Lăzărescu

Camil Petrescu o descria astfel pe faimoasa eroină: „Nu înaltă și înșelător slabă, palidă și cu un păr bogat de culoare castanie (cînd cădea lumina pe el părea ruginiu) și, mai ales, extrem de emotivă, alternînd o sprinteală nervoasă, cu lungi tăceri melancolice (avînd, pe deasupra, un comerț, la propriu și la figurat, intens cu arta și cetitul), doamna T. Ar fi dat o viață neobicinuită rolurilor de femeie adevărată. Ca fizic, era poate prea personală ca să fie frumoasă în sensul obicinuit al cuvîntului. Ca fizic, era poate prea personală ca să fie frumoasă în sensul obicinuit al cuvîntului. Avea orbitele puțin neregulate, uşor apropiate, pronunțate, cu ochii albaştri ca platina, lucind, fremătînd de viată, care cînd se fixau asupra unui obiect, îl creau parcă. Bărbia feminină, delicată, dar prelungirea ei, întinsă frumos pînă sub ureche, cam aparentă, căci era lipsită de orice grăsime. Gura, foarte mobilă, vie ca o floare, plină. Gîtul lung, robust cu tendoane lămurite la orice întoarcere a capului. E ştiut, de altfel, că marile actrițe au fost totdeauna de un soi de frumusețe incertă, am spune „pe muchie de cutit” (cum sunt, de altfel, şi astăzi vreo cîteva dintre cele mai reputate interprete ale ecranului, ca Elisabeta Bergner sau Joan Crawford, de pildă). De o tulburătoare feminitate uneori, avea ades o voce scăzută, seacă, dar alteori cu mîngîieri de violoncel, care veneau nu – sonor – din cutia de rezonanță a maxilarelor, ca la primadone, ci din piept, şi mai de jos încă, din tot corpul, din adîncurile fiziologice, o voce cu inflexiuni sexuale, care dau unui bărbat amețeli calde şi reci.” (Patul lui Procust, Camil Petrescu, Editura 100+1 Gramar, București, 1997 – citatele respectă ortografia epocii în care a fost publicat romanul, n.n)

Autorul este un veritabil organizator al «dosarului de existențe». Bunăoară, cititorul regăsește, în paginile romanului, autenticitatea trăirii în conștiință a sentimentelor și faptelor obișnuite. Eroina, care încă mai stârnește pasiunea literaților, îl tulburase nespus de mult pe Fred Vasilescu, tânărul diplomat, aviator, care își amintea momentul crucial din existența lui – al cărui martor i-a fost George Ladima – o seară de durere, înecată în alcool, petrecută în fața ferestrei celei pe care o iubea: „Era singurul om de pe lume căruia i-aș fi încredințat taina, (…), faptul cumplit care e cancerul vieții mele, care mă face să fug de o femeie iubită.“ (Patul lui Procust, Camil Petrescu, Editura 100+1 Gramar, București, 1997)

‘The Kiss”, 1943 ©️ Tom Lovell Art (American illustrator and painter)

Așadar, misterioasa Doamnă T. încă mai seduce cititorii, așa cum mărturisea – (tot) în cadrul aceleiași anchete – și Doru Pop: „Doamna T este printre puţinele femei cu carne şi creier din literatura română, altfel populată de o sexualitate primitivă şi cam de mahala, după chipul, de exemplu, al lui Zoe Trahanache, ori primitiv obiect al dorinţei, ca Otilia calofilului Călinescu. Nici femeile celuilalt Petrescu, Camil, nu sînt altfel. Doamna T este matură, dar nu (f)rigidă precum Vitoria Lipan şi nici bărbătoasă şi castratoare, precum doamna Chiajna. Doamna T are o inocenţă lipsită de artificiu, ca Otilia lui Ionel Teodoreanu, şi, în plus, acoperă aceeaşi urbanitate erotică. Asta şi pentru că nu mi-au plăcut niciodată „ţărăncile” care par să fie pe gustul elitelor masculine de la noi – de la Sultănica lui Delavrancea, la Mara lui Slavici şi pînă la Ana lui Rebreanu. Doamna T are o stranietate niciodată egalată de prozatorii de la noi, poate doar Maia, din romanul recent al Simonei Sora, se apropie de acest ideal. Aştept în continuare apariţia unor «femei de la oraş» în proza noastră, femei adevărate, femei puternice, independente, deştepte şi care ştiu ce vor. Femei neprefăcute, turnate în propria identitate, fără să se definească prin alţii şi pentru alţii, femei autosuficiente, dar nu orgolioase, femei care să încînte şi să captiveze, dar care să nu devină ţinte gratuite ale sentimentalismului patetic.”

Prin urmare, anchetele literare sunt necesare, dovedind dorul clasicilor de a coborî în actualitate și nevoia unor lecturi actualizante.

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent.

Articol publicat în revista Bel Esprit

 
Comentarii închise la Farmecul feminității autentice – Doamna T.

Scris de pe octombrie 11, 2019 în Actualitate, Cultură, Cărți de colecție, Cărţi, Eseu, Feminin, Iubire, Modernitate, Moravuri

 

Etichete:

Cinci premiere cinematografice în această toamnă

Dacă ai în plan pentru această toamnă o cură de filme la cinema, atunci ţi-ai ales un moment bun. BBC a alcătuit o listă cu cele mai importante premiere care vor avea loc până în decembrie, iar noi am selectat cele mai interesante cinci dintre acestea.

Joker (Regia: Todd Phillips, Premiera în România: 4 octombrie 2019)

Premiat deja la Festivalul de Film de la Veneția, cu șanse mari și la o nominalizare pentru prestația actoricească specială a lui Joaquin Phoenix, Joker reprezintă studiul unui personaj disprețuit de societate care devine nu doar un sumbru caz social; ci și o poveste moralizatoare. Pelicula, care va avea premiera pe 4 octombrie, relatează originala poveste a inamicului lui Batman.

Așadar, Arthur Fleck, personajul negativ din seria de benzi desenate, e disprețuit de societate, iar Robert de Niro apare în rolul unei gazde de talk-show care îl face pe Joker să își piardă mințile. Dacă în King of Comedy, realizat de Martin Scorsese, personajul lui De Niro, comediant ratat, răpea pe un moderator de succes, dar de data aceasta rolurile se vor inversa: De Niro va fi moderatorul plin de el. Prin urmare, Joker devine un film glorios și exploziv, cu o poveste aproape la fel de răsucită ca și omul din centrul ei, plin de idei, dar înclinat spre anarhie.

Gemini Man (Regia: Ang Lee, Premiera în România: 10.2019)

Gemini Man este un film de acțiune, un fel de S.F. hollywoodian, cu buget mare, bazat mai degrabă pe un concept original decât pe un vechi serial cu supereroi. În acest thriller de acțiune inovator, cu Will Smith în rolul lui Henry Brogan, un asasin de elită. Acesta devine, la rândul lui, ținta unui agent operativ tânăr și cu abilități speciale, care îi permit să fie mereu cu un pas înaintea lui Henry.

Filmul e realizat cu o tehnologie nouă – HFR (High Frame Rate) și e produs de Jerry Bruckheimer, David Ellison, Dana Goldberg și Don Granger. Alături de Will Smith îi regăsim în distribuție pe Mary Elizabeth Winstead, Clive Owen și Benedict Wong.

Maleficent: Mistress of Evil (Regia: Joachim Rønning, Premiera în România: 18.10.2019)

Iată încă o șansă de a o vedea pe Angelina Jolie vorbind cu un vag accent englezesc, purtând aripi și coarne care să-i evidențieze (și) mai bine pomeții. Așadar, la câţiva ani după cele petrecute în Maleficent (remake-ul după desenul animat Sleeping Beauty din 1959), aventura fantastică continuă. Prin urmare, Maleficent 2 / Maleficent: Mistress of Evil va explora şi mai mult relaţia complexă dintre purtătoarea înfricoşătoarelor coarne şi cea care urmează să devină în curând Regină.

Noi alianţe se formează şi noi antagonişti apar în lupta pentru protecţia regatului Moors şi a creaturilor magice ce-l populează. Toate comploturile și alianțele (Aurora se va logodi cu prințul chipeș întrupat de Harris Dickinson) duc la un război ce se apropie mai degrabă de Game of Thrones decât de basm.

Parasite (Regia: Bong Joon Jo, Premiera în România:11.2019)

Cineastul Bong Joon-ho a realizat câteva filme apreciate de critică în vremea sa – Okja, The Host, Memories of Murder, dar Parasite este cel mai bine primit film al său; a câștigat Palme d’Or din acest an la Cannes, iar – la momentul scrierii – a avut scorul 100% pe Rotten Tomatoes. Așadar, povestea se învârte în jurul celor patru membri ai familiei Kim. Familia lui Ki-taek, de patru persoane, este unită dar toţi sunt şomeri, cu un viitor sumbru în faţă.

Fiul, Ki-Woo, este recomandat de către un prieten, student la o facultate de prestigiu, pentru un post bine plătit, lucru care dă naştere la speranţe privind un venit stabil. Înarmat cu aceste speranţe, Ki-Woo merge pentru un interviu la locuinţa familiei Park, proprietarul unei firme globale de IT. Ki-Woo o întâlneşte acolo pe Yeon-kyo, frumoasa gazdă. Totuşi, după această primă întâlnire, un lung şir de întâmplări neprevăzute se vor derula. Bunăoară, într-o singură poveste vor regăsi o amuzantă satiră de clasă, comedie neagră, comentariu social și acțiune.

Doctor Sleep (Regia: Mike Flanagan, Premiera în România: 22.11.2019)

Încă un nou capitol din Shining, un film horror psihologic din 1980, produs și regizat de Stanley Kubrick, filmul are la bază romanul lui Stephen King. Așadar, în Doctor Sleep, acţiunea se petrece la câteva decenii faţă de cea din The Shining, iar protagonist este fiul lui Jack Torrance, tulburatul Danny, ale cărui abilităţi de medium ies la iveală.

Datorită capacităţilor sale paranomale, ajunge să o cunoască pe Abra Stone, în vârstă de doisprezece ani, gata să devină victimă a unor entităţi periculoase. Alcătuind o inedită alianță, Dan și Abra se angajează într-o luptă fără milă contra lui Rose. Pus în fața inocenței fetei, Dan nu are altă șansă decât aceea de a-și mobiliza forțele, chiar dacă trebuie să-și învingă temerile și să viseze la fantome ale trecutului.

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Cinci premiere cinematografice în această toamnă

Scris de pe octombrie 2, 2019 în Actualitate, Blockbuster, Cinema

 

Etichete:

Monica Lewinsky va produce un serial despre relația ei cu Bill Clinton

Good for you, Monica Lewinsky!)

Mulți dintre noi consideră că deja o știu pe Monica Lewinsky, cea care – la sfârșitul anilor ’90 – apărea în presa vremii drept o calculată seducătoare. Titluri care dezlănțuiau îndelungate controverse în mass-media atrăgeau atenția asupra unei adevărate conspirații republicane pentru a-l înlătura pe cel care era președintele celui mai puternic stat din lume. Așadar, la peste 20 de ani după ce a devenit faimoasă pentru aventura cu președintele S.U.A., Monica Lewinsky revine în atenția publicului, de data aceasta în calitate de producător al unui sezon din serialul American Crime Story.

După fostul campion (sportiv acuzat de crimă) de fotbal american, O.J. Simpson, apoi, în al doilea sezon, creatorul de modă, Gianni Versace, fostul preşedinte american, Bill Clinton, se află acum în centrul seriei TV. Al treilea sezon, care va fi filmat și difuzat în 2020, narează povestea Monicăi Lewinsky, cea care a provocat destituirea lui Clinton la sfârşitul anilor ’90. Proiectul sezonului American Crime Story este evocat după trei ani. Beanie Feldstein (Booksmart, Lady Bird) o va interpreta pe Monica Lewinsky, iar Sarah Paulson (Glass, Ocean’s 8) va avea rolul Lindei Tripp, confidenta ei de la Casa Albă.

Primele știri au apărut în ianuarie 1998, informând publicul larg că tânăra stagiară (22 de ani la acea vreme) de la Casa Albă a întreținut relații sexuale cu Bill Clinton (49 ani), în Biroul Oval. La început, președintele a susținut, într-o conferință de presă: “Nu am avut relații sexuale cu acea femeie, domnișoara Lewinsky”. Replica, devenită rapid faimoasă, s-a dovedit a fi falsă. Căsătorit cu Hillary Clinton, președintele a recunoscut apoi în fața întregii lumi: “Am avut o relație cu domnișoara Lewinsky și nu a fost o relație adecvată”. În urma acestei situații, Monica Lewinsky a fost nevoită să plece din țară.

Citiți și Felația, pardon, relația cu Monica Lewinsky

Monica Lewinsky va fi interpretată de Beanie Feldstein

Departe de atenția publicului, s-a orientat o vreme către afaceri, apoi a revenit ca vedetă TV. În 2015, Lewinsky a susținut o conferință TED despre rușinea suferită în urma difuzării acestor „știri”. Monica Lewinsky a încercat  să recupereze povestea vieții sale și să o spună în termenii ei. De asemenea, în 2018, într-o intervenție apărută în Vanity Fair, Lewinsky considera: “Orice adult cu un modem poate citi cu atenţie o copie din raportul Starr şi poate afla lucruri despre conversaţiile mele private, despre meditaţiile mele personale (ridicate din computerul personal, de acasă) sau, şi mai rău, despre viaţa mea sexuală“.

Acum, la vârsta de 46 de ani, se întoarce la Hollywood. Fosta stagiară de la Casa Albă va figura de altfel pe generic, pentru că ea va face parte din echipa de producători a serialului. Filmările ar trebui să înceapă în februarie, iar difuzarea este programată în Statele Unite, pe 27 septembrie 2020, potrivit lui John Landgraf, preşedinte FX Networks. Această dată stârneşte deja polemici, pentru că alegerile prezidenţiale americane ar trebui să aibă loc pe 3 noiembrie. Unii estimează că difuzarea aventurilor lui Bill Clinton va avea un impact asupra campaniei, mai ales că actuala dezbatere stârneşte polemici în tabăra democraţilor, care discută dacă să înceapă o procedură de destituire contra preşedintelui republican, Donald Trump. “Nu cred că asta va determina cine va fi viitorul preşedinte al Statelor Unite”, a afirmat John Landgraf, subliniind că “oamenii vor fi foarte interesaţi de subiect” atât de aproape de alegeri.

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Monica Lewinsky va produce un serial despre relația ei cu Bill Clinton

Scris de pe august 12, 2019 în Actualitate, Cinema, Film, Film documentar, Morală, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web