RSS

Arhive pe categorii: Actualitate

Farmecul feminității autentice – Doamna T.

Prin acuitatea intelectuală, grație puterii de creație, Camil Petrescu rămâne în literatura română unul dintre cei mai de seamă romancieri, un veritabil analist al lucidității și autenticitatii. Estetica modernă a romanului Patul lui Procust face posibil să întâlnim, astăzi, opinii ce țin de-o anume urbanitate erotică: „Doamna T, categoric. Pentru că sexiness-ul nu stă atît în calităţile personale, cît în aura de mister cu care învăluie pe cineva privirea admiratorului sedus.” – răspundea T. O. Bobe, în urma anchetei «Cel mai sexy personaj feminin din literatura română» realizate pentru Dilemateca de Marius Chivu.

Cochetărie Emilian Lazarescu

„Cochetărie” – pictură realizată de Emilian Lăzărescu

Camil Petrescu o descria astfel pe faimoasa eroină: „Nu înaltă și înșelător slabă, palidă și cu un păr bogat de culoare castanie (cînd cădea lumina pe el părea ruginiu) și, mai ales, extrem de emotivă, alternînd o sprinteală nervoasă, cu lungi tăceri melancolice (avînd, pe deasupra, un comerț, la propriu și la figurat, intens cu arta și cetitul), doamna T. Ar fi dat o viață neobicinuită rolurilor de femeie adevărată. Ca fizic, era poate prea personală ca să fie frumoasă în sensul obicinuit al cuvîntului. Ca fizic, era poate prea personală ca să fie frumoasă în sensul obicinuit al cuvîntului. Avea orbitele puțin neregulate, uşor apropiate, pronunțate, cu ochii albaştri ca platina, lucind, fremătînd de viată, care cînd se fixau asupra unui obiect, îl creau parcă. Bărbia feminină, delicată, dar prelungirea ei, întinsă frumos pînă sub ureche, cam aparentă, căci era lipsită de orice grăsime. Gura, foarte mobilă, vie ca o floare, plină. Gîtul lung, robust cu tendoane lămurite la orice întoarcere a capului. E ştiut, de altfel, că marile actrițe au fost totdeauna de un soi de frumusețe incertă, am spune „pe muchie de cutit” (cum sunt, de altfel, şi astăzi vreo cîteva dintre cele mai reputate interprete ale ecranului, ca Elisabeta Bergner sau Joan Crawford, de pildă). De o tulburătoare feminitate uneori, avea ades o voce scăzută, seacă, dar alteori cu mîngîieri de violoncel, care veneau nu – sonor – din cutia de rezonanță a maxilarelor, ca la primadone, ci din piept, şi mai de jos încă, din tot corpul, din adîncurile fiziologice, o voce cu inflexiuni sexuale, care dau unui bărbat amețeli calde şi reci.” (Patul lui Procust, Camil Petrescu, Editura 100+1 Gramar, București, 1997 – citatele respectă ortografia epocii în care a fost publicat romanul, n.n)

Autorul este un veritabil organizator al «dosarului de existențe». Bunăoară, cititorul regăsește, în paginile romanului, autenticitatea trăirii în conștiință a sentimentelor și faptelor obișnuite. Eroina, care încă mai stârnește pasiunea literaților, îl tulburase nespus de mult pe Fred Vasilescu, tânărul diplomat, aviator, care își amintea momentul crucial din existența lui – al cărui martor i-a fost George Ladima – o seară de durere, înecată în alcool, petrecută în fața ferestrei celei pe care o iubea: „Era singurul om de pe lume căruia i-aș fi încredințat taina, (…), faptul cumplit care e cancerul vieții mele, care mă face să fug de o femeie iubită.“ (Patul lui Procust, Camil Petrescu, Editura 100+1 Gramar, București, 1997)

‘The Kiss”, 1943 ©️ Tom Lovell Art (American illustrator and painter)

Așadar, misterioasa Doamnă T. încă mai seduce cititorii, așa cum mărturisea – (tot) în cadrul aceleiași anchete – și Doru Pop: „Doamna T este printre puţinele femei cu carne şi creier din literatura română, altfel populată de o sexualitate primitivă şi cam de mahala, după chipul, de exemplu, al lui Zoe Trahanache, ori primitiv obiect al dorinţei, ca Otilia calofilului Călinescu. Nici femeile celuilalt Petrescu, Camil, nu sînt altfel. Doamna T este matură, dar nu (f)rigidă precum Vitoria Lipan şi nici bărbătoasă şi castratoare, precum doamna Chiajna. Doamna T are o inocenţă lipsită de artificiu, ca Otilia lui Ionel Teodoreanu, şi, în plus, acoperă aceeaşi urbanitate erotică. Asta şi pentru că nu mi-au plăcut niciodată „ţărăncile” care par să fie pe gustul elitelor masculine de la noi – de la Sultănica lui Delavrancea, la Mara lui Slavici şi pînă la Ana lui Rebreanu. Doamna T are o stranietate niciodată egalată de prozatorii de la noi, poate doar Maia, din romanul recent al Simonei Sora, se apropie de acest ideal. Aştept în continuare apariţia unor «femei de la oraş» în proza noastră, femei adevărate, femei puternice, independente, deştepte şi care ştiu ce vor. Femei neprefăcute, turnate în propria identitate, fără să se definească prin alţii şi pentru alţii, femei autosuficiente, dar nu orgolioase, femei care să încînte şi să captiveze, dar care să nu devină ţinte gratuite ale sentimentalismului patetic.”

Prin urmare, anchetele literare sunt necesare, dovedind dorul clasicilor de a coborî în actualitate și nevoia unor lecturi actualizante.

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent.

Articol publicat în revista Bel Esprit

 
Comentarii închise la Farmecul feminității autentice – Doamna T.

Scris de pe octombrie 11, 2019 în Actualitate, Cultură, Cărți de colecție, Cărţi, Eseu, Feminin, Iubire, Modernitate, Moravuri

 

Etichete:

Cinci premiere cinematografice în această toamnă

Dacă ai în plan pentru această toamnă o cură de filme la cinema, atunci ţi-ai ales un moment bun. BBC a alcătuit o listă cu cele mai importante premiere care vor avea loc până în decembrie, iar noi am selectat cele mai interesante cinci dintre acestea.

Joker (Regia: Todd Phillips, Premiera în România: 4 octombrie 2019)

Premiat deja la Festivalul de Film de la Veneția, cu șanse mari și la o nominalizare pentru prestația actoricească specială a lui Joaquin Phoenix, Joker reprezintă studiul unui personaj disprețuit de societate care devine nu doar un sumbru caz social; ci și o poveste moralizatoare. Pelicula, care va avea premiera pe 4 octombrie, relatează originala poveste a inamicului lui Batman.

Așadar, Arthur Fleck, personajul negativ din seria de benzi desenate, e disprețuit de societate, iar Robert de Niro apare în rolul unei gazde de talk-show care îl face pe Joker să își piardă mințile. Dacă în King of Comedy, realizat de Martin Scorsese, personajul lui De Niro, comediant ratat, răpea pe un moderator de succes, dar de data aceasta rolurile se vor inversa: De Niro va fi moderatorul plin de el. Prin urmare, Joker devine un film glorios și exploziv, cu o poveste aproape la fel de răsucită ca și omul din centrul ei, plin de idei, dar înclinat spre anarhie.

Gemini Man (Regia: Ang Lee, Premiera în România: 10.2019)

Gemini Man este un film de acțiune, un fel de S.F. hollywoodian, cu buget mare, bazat mai degrabă pe un concept original decât pe un vechi serial cu supereroi. În acest thriller de acțiune inovator, cu Will Smith în rolul lui Henry Brogan, un asasin de elită. Acesta devine, la rândul lui, ținta unui agent operativ tânăr și cu abilități speciale, care îi permit să fie mereu cu un pas înaintea lui Henry.

Filmul e realizat cu o tehnologie nouă – HFR (High Frame Rate) și e produs de Jerry Bruckheimer, David Ellison, Dana Goldberg și Don Granger. Alături de Will Smith îi regăsim în distribuție pe Mary Elizabeth Winstead, Clive Owen și Benedict Wong.

Maleficent: Mistress of Evil (Regia: Joachim Rønning, Premiera în România: 18.10.2019)

Iată încă o șansă de a o vedea pe Angelina Jolie vorbind cu un vag accent englezesc, purtând aripi și coarne care să-i evidențieze (și) mai bine pomeții. Așadar, la câţiva ani după cele petrecute în Maleficent (remake-ul după desenul animat Sleeping Beauty din 1959), aventura fantastică continuă. Prin urmare, Maleficent 2 / Maleficent: Mistress of Evil va explora şi mai mult relaţia complexă dintre purtătoarea înfricoşătoarelor coarne şi cea care urmează să devină în curând Regină.

Noi alianţe se formează şi noi antagonişti apar în lupta pentru protecţia regatului Moors şi a creaturilor magice ce-l populează. Toate comploturile și alianțele (Aurora se va logodi cu prințul chipeș întrupat de Harris Dickinson) duc la un război ce se apropie mai degrabă de Game of Thrones decât de basm.

Parasite (Regia: Bong Joon Jo, Premiera în România:11.2019)

Cineastul Bong Joon-ho a realizat câteva filme apreciate de critică în vremea sa – Okja, The Host, Memories of Murder, dar Parasite este cel mai bine primit film al său; a câștigat Palme d’Or din acest an la Cannes, iar – la momentul scrierii – a avut scorul 100% pe Rotten Tomatoes. Așadar, povestea se învârte în jurul celor patru membri ai familiei Kim. Familia lui Ki-taek, de patru persoane, este unită dar toţi sunt şomeri, cu un viitor sumbru în faţă.

Fiul, Ki-Woo, este recomandat de către un prieten, student la o facultate de prestigiu, pentru un post bine plătit, lucru care dă naştere la speranţe privind un venit stabil. Înarmat cu aceste speranţe, Ki-Woo merge pentru un interviu la locuinţa familiei Park, proprietarul unei firme globale de IT. Ki-Woo o întâlneşte acolo pe Yeon-kyo, frumoasa gazdă. Totuşi, după această primă întâlnire, un lung şir de întâmplări neprevăzute se vor derula. Bunăoară, într-o singură poveste vor regăsi o amuzantă satiră de clasă, comedie neagră, comentariu social și acțiune.

Doctor Sleep (Regia: Mike Flanagan, Premiera în România: 22.11.2019)

Încă un nou capitol din Shining, un film horror psihologic din 1980, produs și regizat de Stanley Kubrick, filmul are la bază romanul lui Stephen King. Așadar, în Doctor Sleep, acţiunea se petrece la câteva decenii faţă de cea din The Shining, iar protagonist este fiul lui Jack Torrance, tulburatul Danny, ale cărui abilităţi de medium ies la iveală.

Datorită capacităţilor sale paranomale, ajunge să o cunoască pe Abra Stone, în vârstă de doisprezece ani, gata să devină victimă a unor entităţi periculoase. Alcătuind o inedită alianță, Dan și Abra se angajează într-o luptă fără milă contra lui Rose. Pus în fața inocenței fetei, Dan nu are altă șansă decât aceea de a-și mobiliza forțele, chiar dacă trebuie să-și învingă temerile și să viseze la fantome ale trecutului.

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Cinci premiere cinematografice în această toamnă

Scris de pe octombrie 2, 2019 în Actualitate, Blockbuster, Cinema

 

Etichete:

Julianne Moore – vârsta de aur

Finețea interpretărilor sale actoricești și farmecul personalității sale au făcut deja ca Julianne Moore să fie considerată o veritabilă stea din constelația hollywoodiană. Star ce aduce mari încasări și profituri, muză a cinema-ului independent, ambasadoare pentru L’Oréal Paris, ea cunoaște și-o altă dimensiune: este o militantă feministă, democrată pentru care „solidaritate” reprezintă mai mult decât un simplu cuvânt.

Din actualitate

Odată cu trecerea anilor, Julianne Moore a devenit marea actriță pe care o știm astăzi, admirată de public și răsfățată de cronicari. Orice-ar face, suntem cuceriți de această frumoasă persoană, actriță ce realizează compoziții și care își conduce spre a doua parte cariera marcată de originalitate, exigență și radicalism. Înainte de-a ajunge un star la Hollywood, Moore a fost muza inspiratoare a cineaștilor americani din zona independentă, dar și o figură iconică în Europa, urcând cu forță pe aceste paliere până în 2015. În acel moment, a fost răsplătită cu premiul Oscar pentru rolul din pelicula Still Alice în care interpreta, cu o bulversantă rezervă, o femeie măcinată de maladia Alzheimer. Apoi, am regăsit-o ca flamboiantă ambasadoare a parfumului L’Oréal pentru care a susținut și o ședință foto (Madame Figaro). Caldă și amicală, Julianne Moore ne arată rapid fotografia copiilor săi: Caleb, student, Liv, fiica, o roșcată care-i seamănă perfect: «Au crescut prea repede», zice ea, ca o mamă a tuturor. Chiar și Hollywood-ul se schimbă. După această întâlnire, Julianne Moore s-a poziționat în favoarea victimelor lui Harvey Weinstein. Actrița își dorește ca nedreptatea să dispară și-a aderat fără nicio reținere la mișcarea lansată de actrițele care-au fost victime ale hărțuirii sexuale – Time’s Up. Nimic din ceea ce înseamnă viață social nu îi este străin acestei dulci umaniste, dublate de-o inflexibilă democrată.

Misterul jocului

«Să fii o actriță bună? Pentru mine, înseamnă să elimin tot ceea ce-ar putea părea superficial cu scopul de-a fi credibilă și de-a reda densitatea omenescului. A fi o bună actriță înseamnă să fii mereu vie și adevărată la modul în care spectatorul ar putea regăsi în tine ceva ce îi este familiar. Nu mi-a plăcut să mă las ghidată de standarde fixate de teatralitate. Niciodată nu am lucrat cu un „coach ”. Un antrenor trebuie să fie necesar doar când trebuie să înveți ceva foarte precis – să cânți, să dansezi, să deprinzi un accent, dar, trebuie să îmi consolidez toate capacitățile, de aceea chestia asta cu antrenorul nu a funcționat niciodată la mine. Nu-mi place să fiu constrânsă, ar însemna să mă simt oarecum resticționată. Îmi place ideea de a fi capabilă de orice, să pot încerca orice, fără bariere sau ierarhizări. De unde vine esența jocului ? Nu știu. De exemplu, în Wonderstruck de Todd Haynes, am partenere de joc tinere, chiar o fată de treisprezece ani. Văzând-o cum joacă, mi-a spus: este o actriță, mă recunosc în ea. Așa ceva nu se poate explica.»

3e66ad529573212f60385cc474a9879c

Tușa franțuzească

«Franța este țara (stăină) în care-mi petrec cel mai mult timp, cu toate astea, nu sunt capabilă să vorbesc franceza și îmi pare așa de rău. Ador să aud cum spun franțujii:„C’est impossible”. Aceasta e una dintre expresiile mele favorite. Francezii o spun de patru sau de cinci ori, apoi, sfârșesc prin a o lăsa mai moale: „Oui, d’accord”. La americani, nu înseamnă nu, dar, adesea un da poate spune chiar și nu! Probabil asta face interesantă munca peste tot, să treci de barierele culturale și să te confrunți cu amuzantele coduri ale limbajului.»

julianne moore 50

Forța roșcatelor

«Nu cred că suntem prea multe, bănuiesc că în acest lot suntem destul de restrânse. Poate ar treui să înființez, alături de Isabelle Huppert, un club. (Actrița râde) Serios, ceea ce e interesant  la roșcate e că, adesea, la un moment dat în copilăria lor, au fost ostracizate – au fost ținute la distanță sau puse în carantină. E o treabă bună pentru mai târziu, când ajung actrițe. Pe de-o parte, să te confrunți de tânără cu experiența vaccinului respingerii, într-o profesiune în care fluctuațiile sunt mari și dese, ai șansa de a observa mai bine și, astfel, de a înțelege oamenii și lumea și, evident, de-a putea îmbogăți un personaj.»

Parcursul combatantei

«Viața la Hollywood poate fi considerată dificilă de sufletele sensibile. În tinerețe, suntem salvați de o anumită doză de naivitate. Atunci nu ai idee de ceea ce ți s-ar putea întâmpla, știi    că sunt mulți chemați, dar puțini aleși, iar asta mai relativizează puțin lucrurile. Când are loc debutul, există multă bravură sau, mai degrabă, puțină inconștiență, fără a mai aminti tenacitatea. În ceea ce mă privește, mereu m-am concentrat pe munca mea, am trăit ziua fără să mă gândesc la termene de lungă durată. Și am reușit mai târziu. Înainte de vârsta de treizeci de ani, chiar m-am gândit să mă opresc. Tocmai ajunsesem la New York ca să turnez pentru un serial-foileton, jucam în câteva spectacole la teatrele din zona off-Broadway, o duceam destul de greu. Mi-am spus: asta e tot, viața mea de actriță la asta s-ar reduce? Atunci a avut loc schimbarea, în mijlocul anilor 1990, când am început să-mi fac un loc în lumea cinemaului independent, alături de Robert Altman, Paul Thomas Anderson ou Todd Haynes.»

Power Lady

«Niciodată dezbaterile despre raporturile dintre bărbați și femei nu au fost atât de aprinse. E aproape grotesc să știi că mai există discuții despre egalitatea bărbați-femei, în ce lume trăim? Cred, totuși, că lucrurile se schimbă. Uitați-vă la succesul pe care l-a avut anul trecut Marșul femeilor de la Washington. Eu sunt un cetățean activ, nu îmi subestimez dreptul meu de vot, iar una dintre responsabilitățile mele este de a îmi face auzită vocea atunci când ceva mi se pare nedrept sau anormal.

91b3e27dd032400b61cd442ed7a24486

Caruselul/Les montagnes russes

«Dacă am exclude faptul că ele activează într-o meserie bizară, actrițele sunt și ele femei ca oricare alta. Ca și celelalte, sunt mamă, am o familie, muncesc și trebuie să jonglez rolurile între soț, cei doi copii și viața socială. Cum să îți găsești echilibrul între viața personală și cea profesională ? – asta da întrebare. Uneori, astfel de întrebări își pun chiar și bărbații. Dar eu sunt conștientă că sunt o privilegiată, de vreme ce am o relație stabilă (n.n. actrița trăiește din 1996 alături de realizatorul Bart Freundlich) și am ceea ce mi-am dorit mereu: detest situațiile fluctuante de tip carusel. Când eram mai tânără, apreciam entuziasmul schimbărilor din viață, dar, astăzi îmi place doar ceea ce rimează cu echilibrul. Citez mereu cu plăcere fraza lui Flaubert: „Soyez régulier et ordonné dans votre vie afin que vous puissiez être violent et original dans votre travail” /„Fii mereu ordonat în viața personală cu scopul de-a deveni mai puternic și mai original în munca ta”. Aceasta mi se potrivește cel mai mult.»

(Traducere și adaptare după articolul realizat de Richard Gianorio, Madame, 18 ian. 2018)

 

Articol  publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Julianne Moore – vârsta de aur

Scris de pe septembrie 20, 2019 în Actualitate, Cinema, Feminin, Morală

 

Etichete: , ,

Monica Lewinsky va produce un serial despre relația ei cu Bill Clinton

Good for you, Monica Lewinsky!)

Mulți dintre noi consideră că deja o știu pe Monica Lewinsky, cea care – la sfârșitul anilor ’90 – apărea în presa vremii drept o calculată seducătoare. Titluri care dezlănțuiau îndelungate controverse în mass-media atrăgeau atenția asupra unei adevărate conspirații republicane pentru a-l înlătura pe cel care era președintele celui mai puternic stat din lume. Așadar, la peste 20 de ani după ce a devenit faimoasă pentru aventura cu președintele S.U.A., Monica Lewinsky revine în atenția publicului, de data aceasta în calitate de producător al unui sezon din serialul American Crime Story.

După fostul campion (sportiv acuzat de crimă) de fotbal american, O.J. Simpson, apoi, în al doilea sezon, creatorul de modă, Gianni Versace, fostul preşedinte american, Bill Clinton, se află acum în centrul seriei TV. Al treilea sezon, care va fi filmat și difuzat în 2020, narează povestea Monicăi Lewinsky, cea care a provocat destituirea lui Clinton la sfârşitul anilor ’90. Proiectul sezonului American Crime Story este evocat după trei ani. Beanie Feldstein (Booksmart, Lady Bird) o va interpreta pe Monica Lewinsky, iar Sarah Paulson (Glass, Ocean’s 8) va avea rolul Lindei Tripp, confidenta ei de la Casa Albă.

Primele știri au apărut în ianuarie 1998, informând publicul larg că tânăra stagiară (22 de ani la acea vreme) de la Casa Albă a întreținut relații sexuale cu Bill Clinton (49 ani), în Biroul Oval. La început, președintele a susținut, într-o conferință de presă: “Nu am avut relații sexuale cu acea femeie, domnișoara Lewinsky”. Replica, devenită rapid faimoasă, s-a dovedit a fi falsă. Căsătorit cu Hillary Clinton, președintele a recunoscut apoi în fața întregii lumi: “Am avut o relație cu domnișoara Lewinsky și nu a fost o relație adecvată”. În urma acestei situații, Monica Lewinsky a fost nevoită să plece din țară.

Citiți și Felația, pardon, relația cu Monica Lewinsky

Monica Lewinsky va fi interpretată de Beanie Feldstein

Departe de atenția publicului, s-a orientat o vreme către afaceri, apoi a revenit ca vedetă TV. În 2015, Lewinsky a susținut o conferință TED despre rușinea suferită în urma difuzării acestor „știri”. Monica Lewinsky a încercat  să recupereze povestea vieții sale și să o spună în termenii ei. De asemenea, în 2018, într-o intervenție apărută în Vanity Fair, Lewinsky considera: “Orice adult cu un modem poate citi cu atenţie o copie din raportul Starr şi poate afla lucruri despre conversaţiile mele private, despre meditaţiile mele personale (ridicate din computerul personal, de acasă) sau, şi mai rău, despre viaţa mea sexuală“.

Acum, la vârsta de 46 de ani, se întoarce la Hollywood. Fosta stagiară de la Casa Albă va figura de altfel pe generic, pentru că ea va face parte din echipa de producători a serialului. Filmările ar trebui să înceapă în februarie, iar difuzarea este programată în Statele Unite, pe 27 septembrie 2020, potrivit lui John Landgraf, preşedinte FX Networks. Această dată stârneşte deja polemici, pentru că alegerile prezidenţiale americane ar trebui să aibă loc pe 3 noiembrie. Unii estimează că difuzarea aventurilor lui Bill Clinton va avea un impact asupra campaniei, mai ales că actuala dezbatere stârneşte polemici în tabăra democraţilor, care discută dacă să înceapă o procedură de destituire contra preşedintelui republican, Donald Trump. “Nu cred că asta va determina cine va fi viitorul preşedinte al Statelor Unite”, a afirmat John Landgraf, subliniind că “oamenii vor fi foarte interesaţi de subiect” atât de aproape de alegeri.

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Monica Lewinsky va produce un serial despre relația ei cu Bill Clinton

Scris de pe august 12, 2019 în Actualitate, Cinema, Film, Film documentar, Morală, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , ,

Exploatarea inocenților – The Paradise Suite

Un oraș cosmopolit și șase personaje în căutarea propriului adevăr ne propune regizorul Joost van Ginkel în pelicula The Paradise Suite. Privirea mozaicată a cineastului olandez aduce în prim-plan relativitatea, dar și speranța că nu clasa, religia, apartenența religioasă sau originea îți definesc destinul. Cu o evidentă tonalitate moralizatoare, dar și cu un acut simț al realității, cineastul olandez a reunit, în The Paradise Suite, personaje și situații total diferite.

Bunăoară, pentru frumoasa tânără bulgăroaică Jenya, călătoria ei la Amsterdam se dovedește a fi diametral opusă visurilor sale. Îngrozitoarea ei captivitate îl forțează pe sufletistul Yaya, de origine africană, să lupte pentru libertatea ei – o luptă periculoasă în care el pierde totul, mai puțin credința. Fostul criminal de război, sârbul Ivica, care tocmai a devenit tată, se confruntă cu teama că faptele lui nu vor rămâne nepedepsite. Bosniaca Seka trăiește doar pentru răzbunarea ei, dar după cum se va demonstra, tocmai dorința de revanșă îi va aduce înapoi, în viața sa, dragostea. Apoi, când Lukas, un virtuoz suedez al pianului, fuge din noua lui casă temporară, tatăl lui (Stig), își dă în sfârșit seama că pasiunea lor comună pentru muzică le afectează relația.

Așadar, un cumul de emoții, destine greu încercate, reflectă prin această suită actuala imagine a unei Europe multiculturale. Această rapidă radiografie socio-culturală păstrează nota de snapshot ce i se poate oricând aplica unui oraș zilnic traversat de călători, precum este Amsterdam-ul în care se derulează în mare parte acțiunea. Un simplu «gaze game» poate influența destinul eroilor de pe ecran. Joost van Ginkel încearcă să integreze, într-o manieră fluidă, aproape omogenă, personaje, situaţii şi spaţii diferite într-o suită a unui (ipotetic) paradis.

În Bulgaria, fermecătoarea Jenya (Anjela Nedyalkova) își ducea traiul alături de mama sa (Petia Silianova într-un modest cartier mărginaș din Sofia și visa la o carieră de model. Ofertată de un așa-zis contract în Amsterdam, ajunge – alături de alte două tinere, de aceeași condiție – prada unei rețele de proxeneți coordonați de criminalul de război Ivica (Boris Isakovic). Gorilele sârbului le anihilează pe bietele fete din primele ore petrecute în aeroportul olandez. Abuzată zilnic și forțată „să lucreze” pentru bărbații dornici de „plăceri interzise”, într-un «fancy gentleman’s club», va interacționa cu africanul Yaya (Issaka Sawadogo), un uriaș cu suflet de aur, plecat din Lumea a Treia în căutarea unui trai mai bun. Zilnic, acest refugiat își riscă sănătatea și chiar viața pentru a le ține departe de agenții de la Imigrări pe femeile africane alături de care conviețuia. Tocmai generozitatea și buna credință îl vor duce la pieire pe acest măreț salvator.

În paralel cu această lume a marginalilor, se derulează viețile celorlalte personaje – astfel, dirijorul suedez Stig (Magnus Krepper) întâmpină dificultăți în viața de familist. Sosit în Olanda pentru un concert, se confruntă cu probleme familiale. Fiul lui și-al violonistei Antoinette avea reale dificultăți de natură emoțională; presiunile și perfecționismul tatălui îi tulburaseră viața micului Lukas (Erik Adelow). Micuțul blondin, departe de mama care concerta prin lumea largă, aflat doar între bone ocazionale și un tată sever, devenise ținta „băieților răi” din școală și era permanent agresat. Repetițiile la pian nu mai reprezentau o sursă de plăcere, dimpotrivă, băiețelul dădea semne de aversiune. În paralel, Seka (Jasna Djuricic) încerca pe toate căile să îl aducă pe zbirul Ivica în fața justiției și încearcă să i-l răpească pe Mateja, bebelușul său drag, singura iubire adevărată a unei brute, sperând că astfel îl va pedepsi pentru uciderea bosniacilor.

Desigur, problematica e complexă, există situații cu puternic aspect melodramatic, dar Van Ginkel le gestionează pe toate cu pricepere și o anumită reținere din punct de vedere regizoral. „Tenorul” acestei suite dramatice l-ar reprezenta umanizarea, dorința de a readuce în prim-plan acele afecte care îl caracterizau pe omul modern. Din păcate, situațiile prezentate – persoane lipsite de adăpost, traficul de persoane și exploatarea sexuală, hărțuirea în rândul copiilor din școlile olandezilor înstăriți – toate surprind un anumit „spirit al timpului actual”. Temporar, Amsterdam-ul devine un veritabil loc geometric al viciilor unei lumi aflate în derivă.

Realitățile Europei contemporane ajută spectatorul să accepte „cusăturile cu ață albă” din scenariu, maniera este uşor artificială, fiindcă traiectoriile personajelor urmează un curs care este previzibil din momentul în care identificăm cine este o victimă și cine este exploatator. Contrastele sunt șocante: trandafirii și toate florile pe care le căra inițial africanul Yaya vor fi înlocuite cu trupul fragil al fetei din Europa săracă, frumoasa Jenya; adevărurile par inacceptabile. Cruzimea este expusă în mod realist. Printr-un stil discret, dar eficient, regizorul oferă publicului un portret incredibil de realist al Europei contemporane, unde fiecare dintre personaje întruchipează un stereotip actual conținut în inconștientul colectiv. Distribuţia internaţională, de o calitate superioară, ajută ca ritmul filmului să fie unul aproape firesc, în funcţie de problemele existenţiale pe care le ridică. Regăsim legături subtile, motivaţii esenţiale, chiar şi o raţiune, fie ea şi adormită – toate acestea fiind însă convergente.

The Paradise Suite aruncă o privire moralizatoare şi lansează interogaţii despre o copleșitoare realitate şi stârneşte spectatorul modern să caute propriul adevăr.

Regia: Joost van Ginkel

Scenariul: Joost van Ginkel

Imaginea: Andréas Lennartsson

Montajul: Bob Soetekouw, Teun Rietveld, Wouter van  Luijn

Muzica: Bram Meindersma, Alexander Doychev

Distribuția:

Isaka Sawadogo -Yaya

Anjela Nedyalkova – Jenya

Magnus Krepper – Stig

Jasna Đuričić – Seka

Erik Adelöw – Lukas

Dragan Bakema – Milijan

Raymond Thiry – Maarten

Sigrid ten Napel – Antoinette

Durata: 118 min

Regia: Joost van Ginkel

Scenariul: Joost van Ginkel

Imaginea: Andréas Lennartsson

Montajul: Bob Soetekouw, Teun Rietveld, Wouter van Luijn

Muzica: Bram Meindersma, Alexander Doychev

Distribuția:

Isaka Sawadogo -Yaya

Anjela Nedyalkova – Jenya

Magnus Krepper – Stig

Jasna Đuričić – Seka

Erik Adelöw – Lukas

Dragan Bakema – Milijan

Raymond Thiry – Maarten

Sigrid ten Napel – Antoinette

Durata: 118 min
Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Exploatarea inocenților – The Paradise Suite

Scris de pe august 2, 2019 în Actualitate, Cinema, Film, Filme de Oscar, Modernitate, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Sfaturi (de ieri) pentru femeia modernă

 

Modul în care oamenii integrează modelele este  prea complicat şi prea subtil pentru a fi tratate în termeni de bine sau de rău absolute. Iată, spre exemplu, două sfaturi pe care le oferea un mare scriitor din secolul al XX-lea unei tinere doamne: să nu-şi dezvelească genunchii în public şi să nu vorbească niciodată despre ea însăşi. Scriitorul nu s-a demodat, doar sfaturile lui. G. Călinescu îşi exprima punctul de vedere privind evoluţia în societate a femeii, rolul ei în viaţa unui bărbat şi, nu în cele din urmă, oferea unele “ponturi” întru reuşită. În (post) modernitate, noţiunea de  feminitate îmbracă forme mai pragmatico-cinice şi se transformă permanent. Frumuseţea însăşi a devenit un “bun de larg consum” ce poate fi cumpărat. A fi o femeie frumoasă nu mai este un dat, ci o datorie, un efect al simulatoarelor de frumuseţe, care inundă piaţa. Privind femeia de astăzi, putem lesne constata actualitatea sau in-actualitatea sfaturilor ce urmează:

Zece  sfaturi pentru femei din partea lui G. Călinescu

1. “Pentru o fată, reușita în viață nu e o chestiune de studiu și de energie. Rostul femeii este să placă, afară de asta nu poate fi fericire.”

2. “Poți fi savantă, poți fi artistă, dar nu uita că ești femeie. Nu trece în tabăra bărbaților.”

3. “Esențialul este nu de a fi desăvârșită trupește, ci expresivă. Bagă de seamă că expresia nu e numai a feței. Sunt femei care par distinse facial și sunt vulgare corporal. Genunchiul tău să inspire sentimente nobile.”

4. “Nu-ți fortifica în așa fel caracterul, încât să nu mai poți plânge. O femeie care nu știe să plângă și-a pierdut jumătate din farmecul ei.”

5. “Ferește-te de imperiul pe care îl au asupra fetelor fine firile înapoiate și brutale. Nu confunda virilul cu grosolanul.”

6. “Dar nici nu cădea în greșeala contrară de a căuta cu tot dinadinsul un învățat. Nu rareori aceștia sunt primitivi și egoiști și sufletul lor este sub nivelul intelectului. Caută un om adevărat.”

7. “Nu te căsători cu un bărbat care declară cinic că nu pricepe arta. Poate ascunde vicii îngrozitoare.”

8. “Dacă soțul tău va fi un bărbat excepțional, nu te extazia în fata celorlalți de ceea ce face, nu-l apăra de bârfeli. Îl vei obișnui să se considere intangibil.”

9. “Nu îndepărta brutal, fiind căsătorită, pe bărbatul pe care-l stimezi și crezi că te iubește cu adevărat. Poți întuneca astfel o existență. O prietenie delicată nu e un adulter.”

10. “Având copii, nu deveni ostentativ mamă. Întâlnești la unele femei cu progenitură o voluptate și o lipsă de pudoare neplăcute. Chiar cu copii, să fii pururi copilăroasă.”

The Conversation © Alex Ross (Alexander Sharpe Ross)

Interpretarea acestor sfaturi în actualitatea înconjurătoare-ne:

Zece opinii despre femeia modernă

1. Femeia de astăzi nu mai este deloc unul strict “decorativ”, dimpotrivă, unele dintre ele au devenit active, virilizate şi independente “graţie” bărbaţilor din ce în ce mai efeminaţi, deveniţi «mascul-obiect» .
2. În  jungla urbană de astăzi, se strecoară “eroine” ce îşi asumă un comportament masculin sau, mai degrabă, o psihologie transsexuală; au o prezenţă agresiv-decorativă.
3. “Păpuşile din porţelan” fin, îmbrăcate cu dantele şi mătăsuri de altădată  au fost înlocuite de “păpuşile din plastic”, echipate cu ţinute adaptabile  pentru «fast-love».
4. Dragostea, sensibilitatea şi afectivitatea nu mai sunt la modă. Se poartă cinismul, aroganţa şi atitudinea «hard to get» .
5. Deghizată sub “originalitate” sau “virilitate”, proasta-creştere, brutalitatea, ingratitudinea şi laşitatea pot fi matricile masculilor contemporani. Aceştia sunt (auto)-educaţi să nu îşi asumăm riscuri emoţionale. E mai puternic cel care iubeşte mai puţin. “Cine nu riscă nu câştigă” este deviza lumii moderne în orice altceva, mai puţin în dragoste. În iubire, este o dovadă de “slăbiciune”, ceea ce nu convine unui “viril”.
6.  Dominaţi de un puternic egoism, pentru unii reprezentanţi ai sexului puternic, femeia trebuie să fie frumoasă, feminină, gospodină şi… mai puțin inteligentă. Astfel, o femeie e plăcută în măsura  în care nu subminează în niciun fel orgoliul masculin, ci, dimpotrivă, îl măguleşte.
7.  Excentricii zilelor noastre nu mai sunt aristocraţii dandy de pe vremuri, au fost înlocuiţi cu nişte flamboianţi de show, ce practică cinismul într-un limbaj crud şi trăiesc experienţe liminare (aici, intră şi moda de-a schimba partenerele «fast-forward» ).
8.  În acest caz, se poate ajunge la ceea ce capriciosul Picasso conchidea: “Femeile sunt ori zeiţe ori preşuri.”
9.  Sentimetele de afecţiune pentru o persoană de sex opus, reflectate în fapte/gesturi, fie şi acele tachinări fine, sunt sobre şi nu sunt circumscrise animalicului.
10. Din păcate, astăzi întâlnim multe mame “cu/de statut”, care doar au bifat căsuţa sociologică de mamă, progeniturile fiind plasate în grija bonelor (pot fi şi rude ale lor) sau a creşelor de stat (sau particulare).

IIlustration (detail) above: Coby Whitmore

Ar fi frumos ca “femeia viitorului” să se întoarcă la modelul secolului al XIX-lea. În tinereţe, să fie fragilă, delicată, dar şi ageră şi “periculoasă ca o pisică”. Să ştie, apoi, ca o leoaică, să conducă o casă plină de copii, iar la maturitate să fie inteligentă şi să aibă umor.

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent.

Articol publicat în revista Bel Esprit

 
Comentarii închise la Sfaturi (de ieri) pentru femeia modernă

Scris de pe februarie 12, 2019 în Actualitate, Înţelepciune, Educaţie, Feminin, Modernitate, Morală, Moravuri

 

Etichete: ,

Jocul vieții și al morții între infinit și efemer – Regele moare

“Je préfère à l’expression absurde celle d’insolite.” (Eugène Ionesco)

“Suntem fericiți. Au fost niște luni de lucru de care ne-am bucurat până la ultima sorbire. Regele domnului Ionesco a îngăduit una dintre cele mai frumoase întâlniri pentru noi. Cu oameni de care ne-am îndrăgostit, cu oameni de care eram îndrăgostiți și pe care o să-i păstrăm așa cum ni s-au dat, cu zâmbete, cu frici, bucuroși, emoționați, netrucați. Regina care ne conduce, altă regină tremurândă, doctorul copleșit, guardul neputincios, menajera fragilă și un rege care moare. Învățăm de la ei cum se moare. E o poveste cu regi si regine, cu nori și copaci care cresc din podele, mari inventatori, frici, familie, dar mai ales cu și despre dragoste”. Andrei și Andreea Grosu

Moartea l-a mâniat pe omul modern, care nu a dispus de nicio consolare filosofică sau religioasă pentru a-i ameliora trista meditație despre “marea întâlnire finală” și sinceritatea dezarmantă din fața morții. În recenta montare a piesei Le Roi se meurt  a dramaturgului Eugène Ionesco, iubirea, frica și jocul  – toate – se transformă într-o metaforă a marii treceri.

În spectacolul Regele moare, montat pe scena din Sala Mare a Teatrului Național din București, cele trei fețe ale omului, descrise de filosoful Lucian Blaga în minunatele versuri: «Copilul râde: “Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”/Tânărul cântă: “Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!”/ Bătrânul tace: “Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!”» devin, acum, o imagine similară celei a unor vase comunicante în care se distribuie iubire, joacă și teamă. Textul este cea mai înduioșătoare și sinceră mărturisire a omului Eugène Ionesco despre agonia dinaintea morții. Descifrarea sensurilor acestui “cântec de lebădă” a revenit cuplului regizoral Andrei și Andreea Grosu.

afis_regele_moare_tnb_2017_

Cu o echilibrată alcătuire a ritmului, fără să-și propună să experimenteze sau să re-inventeze în materie de limbaj teatral, directorii de scenă au optat pentru o viziune integratoare a textului (Traducerea: Vlad Russo și Vlad Zografi) în armonie deplină cu sensibilitatea artistică   a actorilor din distribuție. Farsa tragică ionesciană  încearcă să exorcizeze angoasa morții în ritmul tragicomediei; în spectacolul de la Naționalul bucureștean, insolitul și patetismul coexistă. Lectura regizorală se regăsește pe coordonatele înțelegerii, manifestând compasiune față de splendoarea și mizeria condiției umane, în egală măsură. Grație jocului actoricesc, de o intensă concentrare dramatică, este valorificată drama existențială unde absurdul nu ascunde – pentru percepția actuală, cel puțin – tragicul, ci îl evidențiază și îl acutizează. Atât afișul, cât și caietul-program conțin desenele & picturile dramaturgului (puse la dispoziție prin amabilitatea doamnei Marie-France Ionesco, fiica celebrului scriitor).

Cu o viziune de ansamblu bine racordată textului, regizorii au creat o mizanscenă (Scenografia: Vladimir Turturică & Light design: Chris Jaeger) plină de semnificații – apartamentul lui Bérenger se află între “infinit și efemer”- delimitat bine în restul/hăul scenei întunecate.  Piesa cu accente de parabolă se derulează într-un spațiu care sugerează durere, nedatabilă si independenta de vreun context politic, dar în care mai există urme ale unui trai tihnit în care a sălășuit cândva și bucuria (apartamentul este înțesat de coroane regale din hârtie colorată, jucării (trenuleț electric, o mascotă/șoricel), cărți, lampadare,veselă, un radio cu lămpi și un necruțător ceasornic). Microuniversul domestic, imaginat scenic și scenografic, se conturează într-un crescendo emoțional, pe măsură ce revolta, frica, spaima, groaza, tristețea, bucuria, dorința de a trăi, amintirile, nostalgia, resemnarea lui Bérenger se împrășite într-un amestec insolit de expresii sublimate. Ființa în care deznădejdea se instalează devastator este încordată până la paroxism. Bérenger, desculț, precum un condamnat la moarte, se regăsește printre toate semnele existenței sale perisabile, fără a fi conștient de finalul iminent. Cele două femei – Marguerite (marcă a existenței orientale) și Marie (marcă a existenței occidentale) – reflectă   cele două filosofii despre viață  între care Ionesco a oscilat mereu: dorința bucuriei hedoniste     și renunțarea misticilor. Respectând opțiunea autorului (desenul original), realizatorii se conformează printr-o rezolvare plastică: Marguerite/Mariana Mihuț e sobră, drapată într-o   ținută neagră (cu mici inserturi bej), câtă vreme Marie/Ana Ciontea e tandră (costumată în roșu). Ceilalți participanți la joc sunt costumaţi în concordanţă cu tipologia căreia îi aparţin.

Aflat în pragul hăului, Bérenger întâiul, regele/Victor Rebengiuc ilustrează o senectute decrepită, dar cu reflexul adânc al unei nobleți purificate prin suferință. Angoasa e exorcizată de un Bérenger atașat visceral de viață. Cele două fețe ale aceleiași medalii, soția/femeia, îl însoțesc pe Rege în mica sa celulă (familială)/curtea “ferocelui monarh”. Atât “dama de inimă neagră”/Marguerite, cât și “dama de pică” întrețin iluziile încă nealterate ale monarhului, susținute de doctorul, care e și chirurg, călău, bacteriolog și astrolog/ Șerban Pavlu, Juliette, servitoare, infirmieră/ Florentina Țilea și Guardul/Richard Bovnoczki. Grație forței iubirii,  Marie se opune marșului nemilos al timpului, încercând să-l protejeze mereu pe rege, dar,  simbol al lucidității, Marguerite anunță inevitabilul final: “La sfârșitul spectacolului, într-o oră și jumătate, ai să mori. Te-ai gândit la asta?”. Bérenger parcurge toate stadiile revoltei.   Montarea e dominată de interpretările magistrale ale celor doi  actori, Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț, care copleșesc prin talent, dozându-și cu parcimonie efortul și momentele de brianță. Pe coridoarele palatului/ungherele casei se precipită mai toate spiritele. Toată lumea constată degradarea stării generale a regelui, dar și-a regatului său. Structura relaţională a actanţilor este, pe cât de ordonată, pe atât de semnificativă. Personajele sunt fixate într-o ţesătură geometrică de relaţii, bine susţinute de actorii reuniţi în această distribuţie.

Victor Rebengiuc și-a construit cu robustețe și convingere rolul, nuanțând îndoiala, reflexivitatea și joaca. Cu un lirism vibrant, își pregătește doliul, rememorând toate marile sale realizări, apoi micile plăceri ale vieții, care i-au transformat existența într-o perpetuă feerie, dragostea, dar și ființele din anturajul său. Deși pare pregătit, trecerea pe pasarela care unește tronul de neant e mereu amânată. Prăpastia dintre iluzie și realitate nu se face simțită în permanta sa pendulare, Victor Rebengiuc domolește patetismul care nu se resimte nici chiar atunci când regele strigă după ajutor. Cu o economie de mijloace remarcabilă, Mariana Mihuț a conturat ferm un profil   de mare dificultate; toate acestea într-o permanentă stare emoțională, care susținea fluidul magic dintre rege și prima sa soție. Printr-o complicitate tacită cu ceilalți parteneri de scenă (jucând    cu precizie, din străfulgerări de ochi și replici rostite cu dublă adresă), Mariana Mihuț, într-o elegantă serenitate, face să triumfe personajul, dus în zona arhetipului (ființă volitivă, inflexibilă în determinarea ei de un patos tragic înnourat). Impunătoare, convingătoare mai ales în scena de suferință, amplifică vibrația emoțională a spectacolului. O prezență distinsă este Ana Ciontea, care alternează slăbiciunile cu alinturile feline și cu nazurile copilărești, într-o combinație de sensibilitate și candoare, întărind solidul dispozitiv scenic. Deși se luptă și se opune din răsputeri, regele trebuie să accepte adevărul (ontologic) al naturii umane, care va impune concluzia. Atât doctorul, cât și slujitorii săi vor rememora valoarea creațiilor sale, dar fatalitatea nu mai poate    fi împiedicată. Conștiința colectivă, obiectivă, este întrupată de medicul (care e şi chirurg,   călău, bacteriolog și astrolog). Șerban Pavlu se îndreaptă spre un joc aproape de firesc, redând  cu acurateţe rigiditatea personajului său:“Vă simţiţi foarte rău şi nu mai puteţi face alt efort”. Florentina Țilea a lucrat cu meticulozitate şi răbdare, compunând un personaj viu şi fermecător prin naturaleţe, slujnica bună la toate (îngrijit, gătit, grădinărit) a cărei soartă niciodată nu l-a interesat pe rege: “În orice caz, ce păcat! Era un rege bun”. Tonul totdeauna just și fermitatea caracterizărilor conferă veridicitate personajului interpretat de Richard Bovnoczki; guardul       nu face altceva decât să repete ceea ce zic ceilalți:“Regele a murit! Trăiască regele!”

Axul emoțional al reprezentației îl constituie abdicarea, Béranger, regele se lasă condus în străfundurile hăului, iar micul univers coboară pe-o uriașă trapă. Pe măsură ce personajele se pierd în măruntaiele scenei, capacul se coboară ca peste un imens catafalc; plasticitatea invită    la reflecție. Ritualul trecerii devine o remontare fizică dintr-o lungă meditație metafizică.

Regele moare de la Naționalul bucureștean transformă spectatorii în martori ai unui spectacol de tensiune cerebrală, de luciditate tăioasă în planul ideilor cu un ritm și o alcătuire scenică judicios dirijate, beneficiind de interpretări de mare ținută artistică.

 

Regele moare de Eugène Ionesco
Traducere: Vlad Russo și Vlad Zografi

Regie: Andrei și Andreea Grosu
Scenografie: Vladimir Turturică
Light design: Chris Jaeger
Distribuția:
Bérenger întâiul, regele: Victor Rebengiuc
Regina Marguerite, prima soţie a regelui Bérenger întâiul: Mariana Mihuț
Regina Marie, a doua soţie a regelui Bérenger întâiul: Ana Ciontea
Doctorul, care e şi chirurg, călău, bacteriolog și astrolog: Șerban Pavlu
Juliette, servitoare, infirmieră: Florentina Țilea
Guardul: Richard Bovnoczki

Durata: 1 h 40 min/Pauză: Nu

Articol publicat în revista WebCultra

 

Etichete: , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web