RSS

Arhive pe categorii: Filme de dragoste

La umbra unei tinere în floare – „Chloe” (dramă erotică actualizată)

Producătorul renumitelor filme Ghostbusters, No String Attached sau Up in the Air, Ivan Reitman, a încercat să adapteze Nathalie de Anne Fontaine, lucrând alături de scenarista Erin Cressida Wilson şi de realizatorul de origine armeniană, născut în Egipt, Atom Egoyan.  A crezut că a găsit, astfel, ingredientele de care avea nevoie pentru a oferi un remake seducător.

În 2004, Anne Fontaine a reunit pe ecran cuplul mitic Ardant-Depardieu, din La Femme d’à côté de François Truffaut, pentru filmul Nathalie. Relaţia dintre cei doi iubiţi intrase într-o zonă moartă, de aceea Bernard (Gérard Depardieu) îi mărturiseşte soţiei sale, Catherine (Fanny Ardant). Aceasta (stereotipul burghezei pariziene) se decide să o angajeze pe Marlène (Emmanuelle Béart), o animatoare, ca să-i testeze fidelitatea soţului ei. De la acest triunghi amoros pleacă şi regizorul peliculei Chloe încercând să obţină mai mult decât reuşise Anne Fontaine.

„Chloe” – US theatrical release Poster/Afișul oficial al filmului

În versiunea nouă, rolul soţiei este interpretat de Julianne Moore, care se îndoieşte de fidelitatea soţului ei (Liam Neeson), profesor de muzică la o universitate. În rolul tinerei escorte (escort girl), menită să-l seducă pe stimabilul profesor, a fost distribuită Amanda Seyfried, descoperită graţie peliculei Mamma Mia!, deşi senzuala Scarlett Johansson ar fi putut fi o versiune mult mai ”apetisantă”. Prenumele protagonistei nu a fost ales la întâmplare, ci datorită semnificaţiei sale etimologice, simbolizând înverzirea (întinerirea), poate de aceea  a fost distribuită (ingenua şi senzuala) Amanda Seyfried.

Amanda Seyfried © Sony Pictures Classics

După fiecare întâlnire, seducătoarea Chloe îi povestea soţiei aventurile cu soţul, presărând amănunte picante. În acest mod, se naşte o relaţie ambiguă între cele două femei, legătură ce va bulversa total viaţa familială a lui Catherine.

Amanda Seyfried & Julianne Moore © Sony Pictures Classics

Dacă scenariul a rămas aproape neschimbat, realizatorii au adus unele modificări subtile ca să imprime suspans acestui thriller. Aici, Catherine este măcinată de nelinişte, dar nu are nicio dovadă clară, câtă vreme în Nathalie, soţul îşi mărturisise singur infidelitatea. Din aceste frământări se va naşte intriga din filmul Chloe, scoţând la iveală un permanent joc de-a v-aţi ascunselea. Spectatorul se regăseşte prins între meandrele suspiciunilor lui Catherine. Liam Neeson interpretează cu mare fineţe psiholgică eminentul profesor, admirat de studentele sale, şi lasă publicul să descopere că rolul său a fost doar un pretext pentru construirea relaţiei dintre cele două femei.

Liam Neeson & Julianne Moore © Sony Pictures Classics

Dacă în filmul lui Anne Fontaine, acţiunea se derula într-un Paris istoric, producătorul canadian şi-a turnat remake-ul în Toronto, făcând o adaptare modernă. În ambele pelicule cele două femei aparţin unor lumi diametral opuse, dar Atom Egoyan a încercat să nu dea mare importanţă clivajului social dintre eroine. Chloe se adaptază rapid decorurilor luxoase în care evolueză, aşa cum i-o cerea meseria ei, să fie cameleonică. Arta de a se camufla este subliniată prin vestimentaţia ei, mereu adecvată mediului în care acţiona. Ea nu este, ca Nathalie, o caricatură a prostituatei, ci trece cu uşurinţă de la seducătoarea înfocată la tânăra fragilă, anunţând o personalitate complicată.

Ceea ce incită la acest film este procesul de narare utilizat, care va rămâne aproape liniar. Nu vedem pe ecran decât o dată cuplul Liam Neeson (soţul) – Amanda Seyfried (Chloe). Relaţia dintre cei doi apare doar în povestirile fetei şi în imaginaţia lui Catherine. Realizatorul exploatează resorturile dramaturgiei clasice printr-o modalitate modernă, raportându-se mereu la aparenţe şi la fragilitatea sinelui. De aceea, operatorul utilizează jocul plastic dintre lumini şi umbre şi accesorizează scenografia cu oglinzi.

Liam Neeson & Julianne Moore © Sony Pictures Classics

Locuinţa familiei Stewart indică aparteneţa la burghezia înstărită şi este refugiul acestei familii. Fiecare membru are spaţiul său personal – fiul, un adolescent rebel contra autorităţii materne, se refugiază în camera sa, iar tatăl său se izolează în biroul propriu. Cei doi bărbaţi rămân conectaţi la restul lumii prin intermediul Internetului, în timp ce Catherine pare să fi pierdut legătura cu mediul exterior. Regizorul Egoyan a relevat impactul pe care tehnologia actuală îl are asupra relaţiilor umane. Băiatul surfează pe Net, tatăl său poartă discuţii discrete, pe chat, cu studentele sale, ceea ce stârneşte neliniştea Catherinei. Ea devine chiar intruzivă penetrând, pe rând, spaţiul intim al celor doi bărbaţi din viaţa sa, care comunicau pe web. În mod paradoxal, reţeaua mondială este (aici) un spaţiu al intimităţii. Totuşi, acest element al vieţii moderne rămâne doar anecdotic şi nu se constituie într-un punct important al naraţiunii filmice. Internetul inserat în acest remake are rolul de-a aminti de noile medii de comunicare.

Adaptarea semnată de Atom Egoyan nu ne conduce, din păcate, spre mari interogaţii, ci ne transformă doar în simpli spectatori pasivi. Finalul moralizator al acestui thriller erotic indică doar o actualizare a vechii reţete a dramei erotice. Lăsând deoparte răceala din poveştile intelectuale cu care şi-a obişnuit publicul, regizorul Egoyan creează o dramă intimistă, senzuală (graţie trioului actoricesc), captivantă, deşi previzibilă pe alocuri.

Regizor: Atom Egoyan. Scenarist: Erin Cressida Wilson. Compozitor: Mychael Danna. Operator: Paul Sarossy. Producător: Jeffrey Clifford, Joe Medjuck, Ivan Reitman. Monteur: Susan Shipton.
Distribuţia: Amanda Seyfried (Chloe), Julianne Moore (Catherine Stewart), Liam Neeson (David Stewart), Max Thieriot (Michael Stewart), Meghan Heffern (Miranda)

 

Via WebCultura

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent.

Articol publicat în revista Bel-Esprit

 
Comentarii închise la La umbra unei tinere în floare – „Chloe” (dramă erotică actualizată)

Scris de pe august 12, 2020 în Cinema, Film, Filme de dragoste

 

Etichete:

Iubirea pământească dintre „campioni ai imperfecțiunilor” – Only You

O femeie frumoasă (trentagenară), dar singură nu mai reprezintă nicio noutate în zilele noastre, dar când începe o relație cu un bărbat mai tânăr decât ea cu nouă ani, lucrurile se precipită. Harry Wootliff a lansat, la Festivalul Internațional de Film (2018) drama romantică Only You mizând pe farmecul celor doi actori din rolurile principale: Laia Costa și Josh O’Connor. Cineastul aduce în prim-plan o temă actual: infertilitatea în cazul cuplurilor (încă) tinere.

Așadar, doi tineri diferiți se cunosc întâmplător. Elena (Laia Costa) are 35 de ani și provine din Spania. Jake (Josh O’Connor) are 26 de ani. Cei doi „se ciocnesc” în Glasgow, în ajunul Anului Nou, când se ceartă pentru același taxi. Dar, în loc să pornească în direcții diferite, ei decid să petreacă împreună începutul Noului An. Fermecător de stângaci, lunganul studios (își pregătea teza de doctorat, dar își câștiga traiul zilnic din activități colaterale: DJ în cluburi) e atras de focoasa bruntenă. Brutal de sinceră, aceasta îi mărturisise franc cum își petrecuse Revelionul.  Cu toate că e fermecătoare, senzuala Elena (întrupată de șarmanta actriță catalană Laia Costa) își confecționează „o armură” de cinism, așa cum îi șade bine unei administratoare de artă. Odată cu această neașteptată și neprogramată întâlnire, începe o relație pasională. Nu după mult timp, Jake se mută definitiv în apartamentul Elenei. Ba, mai mult, chiar își doresc să aibă o familie. Totuși, pe măsură ce timpul trece, realitatea îi prinde din urmă. Cel mai ușor a fost să se îndrăgostească, dar își pot păstra iubirea când viața nu le dă tot ceea ce și-au dorit? În fapt, începe o idilă pământească între doi „campioni ai imperfecțiunilor”. Cei doi tineri actori au multă charismă  și-am putea să-i comparăm chiar cu James Dean și Natalie Wood, flirtând în Rebel Without a Cause.

Bunăoară, de la o aparentă relație de-o noapte („one-night-stand”), legătura dintre cinica Elena și romanțiosul-studios Jake capătă contururi ferme. După ce-au parcurs etapele în care și-au consumat infatuarea, chiulul de la muncă sau vorbitul ore în șir, s-au convins că merită să clădească o relație serioasă. Rezerva femeii în raport cu șansa acestei noi relații se explică: provenea dintr-o familie în care părinții divorțaseră, iar legăturile emoționale fusesră doar eșecuri. De aceea, tergiversează dezvăluirea vârstei reale. Jake se distrează, însă, pe seama acestor temeri și o asigură că nu era interesat deloc de un astfel de aspect. Tânărul dornic de-a își întemeia o familie ducea povara unei copilării fără mamă, fusese crescut cu devotament de tatăl său, fiindcă mama lui Jake se prepădise când puștiul avea doar șapte ani. Bunăoară, două familii disfuncționale lăsaseră fără prea mari speranțe doi tineri. Acum, pare momentul în care fiecare dintre ei să-și acorde o șansă în plus față de ce avuseseră în copilărie. Deși se iubesc, ceva le scapă. După șase luni de relație, Elena ratează sarcina mult-dorită. După o neplăcută suită de încercări (tratamente și „dragoste cu programări”), femeia clachează și abandonează relația.

În scenele în care Elena verifica testele de sarcină, actrița arată precum un samurai gata de «seppuku». Mereu optimist, dar – totuși – incapabil să înțeleagă severitatea stării în care se afla iubita sa, Jake se simte lezat de propunerea ei și-i declară că nu va reveni în cazul în care ea și-ar mai dori. Ambițioși în orgoliu, cei doi rup tot ceea ce clădiseră și pornesc pe drumuri diferite.

Rătăcirile celor doi foști amorezi îi conduc spre înțelegerea situației: încăpățânarea tinerească de a visa la perfecțiune îi îndepărtase de la firesc. Atât Elena, cât și Jake înțeleg – retroactiv – importanța afinităților elective.  Când biologicul dă greș, e bine să crezi doar „în (al)chimie”.

Finalul optimist lasă ușa deschisă și îndrăznește să treacă peste prejudecăți și alte idei prefabricate, în concordanță doar cu refrenul lui Elvis Costello: „Oh my baby baby, I love you more than you can tell. ”

De fapt, întreaga ilustrație muzicală ilustrează rafinamentul regizorului care-a optat pentru temele lui Emilie Levienaise-Farrouch mixate cu bucăți muzicale de le Elvis Costello, Bronski Beat sau Lhasa de Sela. Amestecând drama (de natură emoțională & medicală) cu romanța de modă veche, Harry Wootliff a livrat o poveste cinematografică menită să stârnească emoție, empatie și înțelegere. Only You nu e doar o convențională poveste de dragoste cu doi „nepotriviți”, nici o diagramă Venn a pasiunii și-a durerii, ci o reconciliere cu aspirațiile care strivesc. În definitiv, doi oameni obișnuiți, care străbat pas cu pas lungul drum al iubirii, merită să-și găsească înțelegerea și să semneze „pacea cu sinele”. Un film indie (independent) stabilește punți între naturalism și romantism și devine o emoționantă fabulă contemporană despre maturizare.

Regia: Harry Wootliff

Imaginea: Shabier Kirchner

Montajul: Tim Fulford

Muzica: Emilie Levienaise-Farrouch

Distribuția:

Laia Costa – Elena Aldana

Josh O’Connor – Jake

Peter Wight – Andrew

Lisa McGrillis – Carly

Stuart Martin – Shane

Durata: 119 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Iubirea pământească dintre „campioni ai imperfecțiunilor” – Only You

Scris de pe august 3, 2020 în Cinema, Feminin, Film, Filme de dragoste, Filme indie (independente), Modernitate

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Când o plagă infectează ținutul, iar pasiunea vexează inima – „The Painted Veil”

Intensitatea emoțională e la cote maxime dacă analizăm seria de  ‘coincidențe’: anii ‘20, China, epidemie. În egală măsură odă masculinității rănite, elegie a iubirii, dar și imn închint devotamentului și abnegației medicale, The Painted Veil devine și o pasionantă incursiune întru descoperirea sinelui. Așadar, în Londra anilor ‘20 un cuplu de tineri se confruntă cu problemele iscate după un mariaj de convenție. Avem de-a face cu o dramă amoroasă într-un context istoric bine determinat. Pelicula realizată de John Curran reprezintă a treia ecranizare după romanul omonim al scriitorului W. Somerset Maugham. Destul de îndepărtat de genul melodramatic în care strălucise odinioară Greta Garbo, filmul, recompensat cu Globul de Aur, se bucură de un scenariu semnat Ron Nyswaner. În 1993, acesta a primit premiul Oscar pentru „Cel mai bun scenariu” pentru filmul Philadelphia. Ron Nyswaner rafinează – în  The Painted Veilun ‘Bildungsroman‘ într-o sensibilă poveste de iubire.

The Painted Veil aduce în prim-plan o situație pe care cei mai mulți o cunoaștem din realitate: într-o relație, unul oferă, iar celălalt nu știe să se bucure de ceea ce primește, până nu pierde totul. Bunăoară, este momentul potrivit să (re)vedem doi actori fenomenali (Edward Norton și Naomi Watts), o vibrantă poveste de dragoste, țesută pe canavaua unui scenariu de Oscar, o istorie plasată într-un decor autentic. Chiar dacă e destul de asemănătoare cu Out of Africa, iar aspectul de carte poștală ilustrată ne duce cu gândul la vechile litografii din crom, The Painted Veil aparține cinemaului britanic clasic: o poveste de dragoste atemporală care impresionează prin evoluția sa de la indiferență (cazul lui Kitty) și blocaj emoțional (cazul medicului) la pasiune și iubire puternică.

Naomi Watts & Edward Norton © Glen Wilson/Warner Independent Pictures

Așadar, pentru Kitty Fane (Naomi Watts) superficialitatea burgheziei londoneze înseamnă refugiul ideal. Din momentul în care familia a refuzat să-i susțină capriciile de ‘fetiță răsfățată’ din înalta societate, singura ei salvare a venit din partea lui Walter Fane, timidul medic care o ceruse de soție și i-a propus să se mute la Shanghai. La prima vedere, Walter avea aparența unui gentleman: degaja eleganță și avea știința bunelor maniere. Statutul său de medic îi aduce beneficii acestui intelectual introvertit. La rândul său, Walter își redefinește sensul vieții în contextul mariajului cu frumoasa Kitty. Cuplul ajunge să locuiască la Hong Kong, spațiul în care răzgâiata Kitty va întreține o relație adulterină cu șarmantul Charlie Towsend, la rândul său căsătorit cu o altă femeie. Mistuitoarea gelozie îl determină pe Walter să adopte decizii care le modifică personajelor viața într-un fel în care nici nu și-ar fi imaginat. Aparent stângaci, dedicat totalmente muncii sale de bacteriolog, Walter se va izbi de aspectul mistuitor al iubirii orbite de gelozie, în momentul în care va  descoperi infidelitatea soției sale. După ce s-a convins că soția îl înșală cu un alt bărbat, reputatul bacteriolog o duce într-un teritoriu îndepărtat (Ching Yan) din China colonială, încercând să combată devastatoarele efecte ale holerei. Din păcate pentru Kitty, Charlie nu este dispus să renunțe la poziția lui socială pentru o simplă aventură. Rănită de abandonul amantului ei, Kitty își însoțește soțul într-o regiune în care epidemia de holeră răpusese mare parte din populația și așa rărită din pricina războiului. Confruntându-se cu refuzul lui Townsend de a-și părăsi propria soție, Kitty îl urmează pe medic. Chiar dacă inițial nu îl iubise pe soțul ei, Kitty realizează eroarea în care se aflase. ‘Vălul’ pică de pe fruntea tinerei și încearcă să îl recucerească pe tăcutul Walter. Acesta din urmă își pierde viața tot din cauza cumplitei maladii și își petrece ultimele clipe din viață alături de soție. Kitty se întoarce în Anglia. Tragedia continuă. Moartea subită a mamei sale o determină să-și urmeze tatăl, avocat numit judecător într-o colonie din Caraibe. Din acel moment, Kitty se hotărăște să-și dedice viața educației copilului pentru ca acesta să nu repete greșelile care îi marcaseră ei viața.

Naomi Watts © Glen Wilson/Warner Independent Pictures

Drama multiformă iradiază datorită prezenței cuceritoare a magneticei Naomi Watts. Acțiunea se articulează în jurul evoluției eroinei întrupate de frumoasa Naomi Watts. Naturală și rafinată, actrița dă la iveală un personaj simpatic, în pofida superficialității inițiale. Realizatorul flirtează cu academismul, dar – în unele cadre – pică in extremis. Filmului nu-i lipsește amploarea, ci ritmul (redundanța obosește uneori). În rest, povestea devine credibilă, iar scenele de amor electrizante dintre Naomi Watts (perfectă în ținutele din teribilii ani ‘20) și Liev Schreiber (amantul ei) întrețin atmosfera încinsă deja de contextul istoric. Dragostea și spiritualitatea se îngemănează pe teritoriul oriental: nebănuitele căi și ocolișuri îi dezvăluie lui Kitty profunzimi pe care nu le bănuise. Datorită credințelor orientale (filosofia Tao), tânăra femeie înțelege că „puternic este cel care se cucerește pe sine”. Tot ea îi recunoaște lui Walter meritul de a fi un om cu adevărat superior. Măicuțele catolice din Franța completează atmosfera de profunde transformări sirituale, deoarece ‘frivola de odinioară’ înțelege acum ce ]nseamn[ compasiunea și oferă ajutor copiilor defavorizați. Diana Rigg este credibilă în postura Maicii Starețe. Talentatul Edward Norton ne convinge de capacitatea sa de seducție – chipul lui ilustrează deplin interiorizarea profundă a unor trăiri autentice.

Edward Norton © Glen Wilson/Warner Independent Pictures

Pe fundalul unei Chine rurale, o femeie superficială a descoperit în soțul ei o ființă generoasă, capabilă să ierte și să-i acorde înțelegere. Trădarea, iubirea, devotamentul, dar și dorința de iluminare modifică traiectoria personală a eroinei. Occidentalii dominatori, suferința și boala unei populații vlăguite de lupte sângeroase – toate conferă accente de actualitate unei pelicule de o mare frumusețe vizuală. Plasticitatea imaginii, «cuplul-vedetă» și tema (transformarea profundă și reevaluarea priorităților din viață) fac din pelicula The Painted Veil un film perfect pentru orice tip de criză.

Naomi Watts & Edward Norton © Glen Wilson/Warner Independent Pictures

Regia: John Curran

Scenariul: Ron Nyswaner, bazat pe romanul „Vălul pictat”de W. Somerset Maugham

Imaginea: Stuart Dryburgh

Muzica: Alexandre Desplat

Montajul: Alexandre de Franceschi

Distribuția:

Edward Norton – Walter Fane

Naomi Watts – Kitty Garstin Fane

Toby Jones – Waddington

Diana Rigg – Maica Stareță

Anthony Wong Chau Sang – Colonelul Yu

Liev Schreiber – Charles Townsend

Juliet Howland – Dorothy Townsend

Durata: 125 min.
Articol publicat în revista Bel-Esprit

 
Comentarii închise la Când o plagă infectează ținutul, iar pasiunea vexează inima – „The Painted Veil”

Scris de pe august 2, 2020 în Cinema, Cărţi, Film, Filme de dragoste

 

Etichete:

Nicio viaţă nu poate fi citită ca o simplă probă într-un dosar – „The Reader”

La mai bine de un deceniu de la premieră, ecranizarea romanului lui Bernhard Schlink – The Reader – (re)aduce în atenție dualitatea: condamnarea și necesitatea înțelegerii. The Reader abordează chestiunea Holocaustului dintr-o perspectivă aparte: un bărbat din „a doua generație” din Germania postbelică. Sumbra pagină din istoria omenirii, Holocaustul, e întoarsă cu subtilitate de cineastul britanic, dornic să ilustrează, aici, «Vergangenheitsbewältigung/working through the past». Amestec de vinovăție, frustrare și reproș, lungul termen definește ceea ce, probabil, au simțit adolescenții germani din deceniile cinci și șase, când au conștientizat implicarea (fie și pasivă !) a părinților în perioada Holocaustului. Realizat într-un sistem narativ de tip academic, antrenând anumite greutăți cu facilitățile, The Reader indică multe chestiuni îndrăznețe, ce țin de morală și sunt bine articulate. Totuși, în centrul poveștii, se poziționează romanța dintre un adolescent și o femeie matură.

„Noțiunea de «secret» este centrală în literatura occidentală” – le explică un profesor elevilor săi, în film. Secretul și literatura devin «piesele de bază» în lungmetrajul lui Stephen Daldry. Încă de la apariție, acest proiect a suscitat atenția atât a criticilor, cât și-a publicului larg. Autorul celebrelor pelicule Billy Elliot și The HoursStephen Daldry – știe să păstreze spiritul cărților pe care le-a ecranizat. Prin urmare, în The Reader, după ce a dansat în Billy Elliot și a făcut slalom între Statele Unite și Regatul Unit (în The Hours), Stephen Daldry se rezumă la „a răsfoi” o istorie (individualizată) a Germaniei ultimelor decenii din veacul al XX-lea. Grație fascinantei Kate Winslet, pelicula furnizează câteva minute prețioase, intime, sublim conturate de talentata britanică. Germania începuse să se refacă încet, dar sigur. Copiii mergeau la şcoală, străzile erau pline de viaţă; războiul rămăsese departe, închis ermetic în gândurile celor care i-au supravieţuit.

Theatrical release poster © Impawards.com

Așadar, când  introvertitul adolescent în vârstă de cincisprezece ani – Michael Berg (David Kross)  – se îmbolnăvește de scarlatină și se prăbușește pe stradă, este ridicat și condus până acasă de Hanna Schmitz (Kate Winslet). Această misterioasă femeie, având dublul vârstei lui, avea să-i marcheze existența lui Michael. La scurt timp după ce-și revine, tânărul o caută pe străină ca să îi mulțumească pentru ajutorul acordat. Deși există diferențe majore, între cei doi se naște o legătură amoroasă pasională și intensă. Următoarele luni Michael şi Hanna îşi trăiesc idila departe de lumea dezlănţuită, fără ştie prea multe unul despre celălalt. Fericirea se termină brusc, în momentul în care Hanna dispare fără nicio explicație din viața lui Michael.

Kate Winslet & David Kross © The Weinstein Company

Opt ani mai târziu, în Germania de după cel de-Al Doilea Război Mondial, Michael Berg – student la Drept, urmărind cu interes procesele naziștilor acuzați de crime de război – o reîntâlnește (în împrejurări total diferite) pe cea care i-a frânt inima și l-a părăsit într-o stare de confuzie totală. Hanna Schmitz era judecată pentru o crimă și, întrucât refuză să se apere la proces, Michael începe să suspecteze faptul că femeia pe care a iubit-o cu aproximativ o decadă în urmă ascundea un secret pe care îl consideră mai rușinos chiar și decât crima: a fost gardiană la Auschwitz și ar putea fi răspunzătoare pentru moartea a sute de  ființe. Procesul ei, care face vâlvă în epocă, e considerat obligatoriu de urmărit de către profesorul de Drept al de-acum studentului Michael.

David Kross & Bruno Ganz © The Weinstein Company

Realizatorul nu aruncă anatema asupra nimănui, lasă privitorul să decidă singur cine e vinovat într-un război atât de mare și hrănește năzuința spre idilă. Așa se explică tandemul  fizico-spiritual, mănos ilustrat: scenele de pasiune carnală alternează cu lungi sesiuni de lectură, Michael citindu-i Hannei ba Odiseea, ba Lady Chatterlay. Cineastul întinde capcane spectatorului care se aventurează să pătrundă miezul acestei relații. Ambiguitatea pune stăpânire și nu te lasă să înțelegi exact ce anume trebuie să fi simțit o femeie trecută de prima tinerețe atunci când un june îi citește cu voce tare pasaje romantice din marea literatură. Gardiana SS se volatilizează treptat, lăsând-o  în urmă doar pe Hanna, o femeie în care nu mai poți avea încredere, dar pe care ți-e greu s-o acuzi. Permanent, flashbackurile abat atenția de la ororile războiului. Cineastul pune în evidență privirea plină de omenesc pe care Michael o aruncă asupra Hannei, o privire intensă și contradictorie, care-i va tulbura întreaga viață. Studentul Michael, viitorul avocat, conchide de parcă ar dori mai degrabă să se autoconvingă: „motivul acestor procese, este ca lumea să priceapă tot ce s-a petrecut.” Omul legii nu a reuşit să înţeleagă şi nici să depăşească cele întâmplate în tinereţe, precum nici Hanna nu a reuşit să înţeleagă monstruozitatea faptelor ei chiar și după deceniile petrecute în închisoare.

Kate Winslet (Hanna) © The Weinstein Company

Această peliculă ar putea, indirect, să răspundă unei întrebări simple, dar legitime: „Cum de astfel de orori au putut să se nască într-o lume civilizată ?” Pe alocuri, mizerabilă, dar și pardonabilă, eroina portretizată perfect de Kate Winslet (recompensată cu un premiu Oscar) nu e deloc detestabilă în pofida acelor fapte de care se face (indirect) responsabilă. Ceea ce au realizat tinerii din „a doua generație” râmăne o mărturie clară a capacității de înțelegere și detașare: ei au căutat resorturile ascunse dintre culpabilitate și oroare și-au găsit sensuri acolo unde totul părea de neînțeles. Michael, tânărul taciturn, care păstrează distanța față de propria sa familie, se lansează într-o relație incertă, plină de tăceri.

Kate Winslet & David Kross © The Weinstein Company

Totuși, legătura aceasta bizară se plasează sub semnul literaturii, simbol al culturii, dar și al elevației sentimentale. Regia rafinată, scenele intimiste dintre Michael și Hanna oferă momente de reflecție și de bucurie vizuală. Acestea contrabalansează porțiunile care vizează procesul și conferă anumită gravitate în a doua parte a peliculei. Scenele se justifică prin intenția realizatorilor de-a conferi greutatea cuvenită istoriei în contextul unei vieți întregi. Într-o interpretare (doar) justă, rafinatul Ralph Fiennes caută explicații pentru ceea ce a trăit. Expresia răvăşită a lui Ralf Fiennes, la ultima lor întâlnire, nu lasă loc de speranţă. El încercă să o ajute pe prima lui iubită, dar nu găseşte puterea de a o ierta sau de a o înţelege pe Hanna, fostă gardiană analfabetă. În pofida machiajului și-a îmbătrânirii, Hanna/Kate Winslet portretizează o tipologie feminină greu de uitat. „Nu contează ce simt, nu contează ce gândesc, contează că morţii rămân morţi“, sunt cuvintele rostite apăsat, cu pumnii strânşi de Hanna Schmitz întrupată de fascinanta Kate Winslet.

Chiar dacă nu reușește să satisfacă toate nivelurile (istoria, iubirea, morala), The Reader rămâne o peliculă emoționantă, elegantă, doldora de înțelesuri profunde.

Regia: Stephen Daldry

Scenariul: David Hare după romanul omonim (în germ. Der Vorleser) scris de Bernhard Schlink

Imaginea: Chris Menges

Montajul: Claire Simpson

Muzica: Nico Muhly

Distribuția:

Kate Winslet – Hanna Schmitz

Ralph Fiennes – Michael Berg la maturitate

David Kross – Michael Berg în adolescență

Bruno Ganz – Professor Rohl, supraviețuitor al Holocaustului

Alexandra Maria Lara – Ilana Mather, victimă a lagărului de concentrare

Durata: 124 min

 

Premiile Oscar (2009)

Categoria Rezultatul
Cel mai bun film
Anthony Minghella Nominalizat
Donna Gigliotti Nominalizat
Redmond Morris Nominalizat
Sydney Pollack Nominalizat
Cel mai bun regizor – Stephen Daldry Nominalizat
Cea mai buna actrita in rol principal – Kate Winslet Câștigător
Cel mai bun scenariu adaptat – David Hare Nominalizat
Cea mai buna imagine
Roger Deakins Nominalizat
Chris Menges Nominalizat

Premii Globul de Aur (2009)

Categoria Rezultatul
Globul de Aur pentru cel mai bun film (drama) Nominalizat
Globul de Aur pentru cea mai buna actrita in rol secundar – Kate Winslet Câștigător
Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu – David Hare Nominalizat
Globul de Aur pentru cel mai bun regizor – Stephen Daldry Nominalizat

Premiile BAFTA (2009)

Categoria Rezultatul
Premiul BAFTA pentru cel mai bun film
Donna Gigliotti Nominalizat
Anthony Minghella Nominalizat
Redmond Morris Nominalizat
Sydney Pollack Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă, rol principal – Kate Winslet Câștigător
Premiul BAFTA pentru cea mai bună imagine
Chris Menges Nominalizat
Roger Deakins Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cea mai bună regie – Stephen Daldry Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cel mai bun scenariu adaptat – David Hare Nominalizat

Premiile  Academia Europeana de Film (2009)

Categoria Rezultatul
Cel mai bun film Nominalizat
Cel mai bun actor – David Kross Nominalizat
Cea mai buna actriță – Kate Winslet Câștigător

 

 

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent.

Articol publicat în revista Bel Esprit

 
Comentarii închise la Nicio viaţă nu poate fi citită ca o simplă probă într-un dosar – „The Reader”

Scris de pe iulie 23, 2020 în Cinema, Cultură, Feminin, Filme de dragoste, Filme de Oscar, Morală, Moravuri

 

Etichete:

Când toate cărările duc spre amor – All Roads Lead to Rome

Mădălina DumitracheAll Roads Lead to Rome marchează impetuoasa reapariție pe marele ecran a starului din Sex and the City, după New Year’s Eve (2011). Sarah Jessica Parker și eroina sa lansează, de această dată, provocatoarea întrebare: „O veche iubire mai merită o a doua șansă?”

Într-un film cu un scenariu banal, încercăm să descoperim noi fațete ale comediilor romantice. Așadar, Maggie/Sarah Jessica Parker este mama („up-to-the-minute”) unei adolescente (evident!) rebele, cu părul vopsit în roz, purtătoare a unor tatuaje, ba chiar și consumatoare (ocazională) de „iarbă”, aflată mereu în conflict cu adulții. Năvalnica Summer/Doris Day face risipă de condimente verbale („bitch”, „sh*t” etc.) și se consideră „răpită” de către mama sa, care-i confiscase minunatul smartphone și o îndreaptă spre o deconectantă vacanță în Italia. „Tratamentul” aplicat acestui Goe în fustă este bivalent, fiindcă Maggie a divorțat de tatăl șturlubaticei blondine și așa simte nevoia regăsirii de… sine, undeva, departe de zgomotosul New York; de aceea decide să pornească într-o călătorie în Toscana, într-un sat pe care obişnuia să-l viziteze în tinereţe. Acolo, se reîntâlneşte cu chipeşul (și încă burlac) Luca – o iubire din trecut -, care locuieşte cu mama lui, Carmen.

All Roads Lead to Rome 1

Referințele la comediile romantice cu americance în Lumea Veche ori cu femei pornite pe drumul reconcilierii sunt lesne de recunoscut (Diane Lane în Under the Tuscan Sun) sau chiar replicile puștoaicei care o tachina pe mama ei amintindu-i de celebrul road-movie Thelma and Louise. Romanța pe care este țesută intriga se ițește în trei direcții: amorul năbădoios al junei cu iubitul din categoria „bad boy” privat de libertate pentru utilizarea unor substanțe interzise, vechea dragoste dintre Maggie și șarmantul italian și, nu în ultimul rând, iubirea de multe decenii dintre „Nonna” Carmen/Claudia Cardinale și Marcellino, așa cum chiar titlul ne sugerează, toate drumurile vor duce la …Roma/iubirea regăsită. Având în centru un mariaj, comedia romantică realizată de suedeza Ella Lemhagen nu ratează referirile la celebra peliculă muzicală Mamma Mia!. Precum în vechiile comedii din literatura latină, relațiile dintre copii-părinți-bunici sunt tratate cu amuzament, dar vizând îndreptarea tarelor, astăzi denumite lipsă de comunicare sau „lupta” dintre generații. Astfel, cele două cupluri, aparent incompatibile, petrec suficient timp împreună, astfel încât să se apropie şi chiar să ajungă la o mai bună înţelegere a celuilalt. Povestea se va derula pe baza acumulării unor incidente, elipse și situații accelerate, devenind o fantezie deservită de actori cu faimă.

All Roads Lead to Rome 2

Parcursul celor două blondine newyorkeze – pe drumurile Italiei însorite – este pigmentat cu dialoguri pline de nerv, dar asezonate cu imagini tip cartolină. Idilicele peisaje oferă moment de respiro între desele curse printre vile cu vechime, străduțe elegante, clădiri-monument și grădini edenice scăldate de lumina bine filtrată de operatorul Gergely Pohárnok. Deloc surprinzătoare, având în vedere forma respectuoasă de a-și lua în considerare starurile, Claudia Cardinale aduce nota de umor atât de necesară dezamorsării încordărilor dintre generații. Mama lui Luca, octogenară, se străduiește să scape de sub „tutela” fiului său – Luca – și dorește să ajungă la Roma pentru a se căsători cu iubirea ei din tinerețe. Împănat cu prea multe clișee, scenariul este salvat de actorii din distribuție și de imaginile acestui ghid turistico-matrimonial de ocazie. Regăsirea, deloc întâmplătoare, dintre Maggie și Luca este repede lăsată în urma unei curse nebunești către vechea Cetate/Roma: bunica și nepoata devin partenere de drum fără voia lor. Itinerarul presărat cu obstacole (urmăriri facilitate de crainice de televiziune, motiv pentru apariția câtorva cadre cu focoasa Paz Vega – devenită catalizator pentru vechiul amor dintre cei doi foști iubiți – aflați acum la maturitate) este salvat doar de peisajele scăldate de soarele mediteraneean.

All Roads Lead to Rome 4

În această farsă de tip cross-country/Italia nu poți să nu observi admirația pentru peninsulara Cizmă: „It’s so relaxing in Italy” spune Maggie „People are so laid back.

All Roads Lead to Rome  3

Experimentată în comedii de gen, Sarah Jessica Parker nu pare aici, totuși, să găsească ritmul potrivit cu cel al carismaticului Raoul Bova; chimia dintre ei este lipsită de scântei. Partitura din această comedie romantică pare o zburdălnicie de marketing menită să ajute consiliul toscan pentru revigorarea turismului local. După 90 de minute cu imagini încărcate de culori pastel și câteva monumente din vechea Cetate, alături de o ex-Carrie în ținute șic (dar adecvate unei mame de adolescentă), de Claudia Cardinale fără glamour, dar ciufulită și brădată de riduri și de seducătorul Raoul Bova, latin-lover – toți aflați în căutarea unor firimituri de bucurie. Reconcilierea apare, iar muzica semnată de Alfonso González Aguilar îndepărtează umbrele de insuficiență și alungă oful… sentimental.

All Roads Lead to Rome 5

De te-nhami la car, poți ajunge și la satisfacție pentru că, deși bătătorite și încurcate, toate potecuțele duc spre amor.

Regizor: Ella Lemhagen
Scenarist: Josh Appignanesi, Cindy Myers
Operator: Gergely Pohárnok
Muzica: Alfonso González Aguilar
Producător: Silvio Muraglia, Monika Bacardi, Andrea Iervolino
Producător executiv: Frank Konigsberg, David Rogers, Jason Garrett, David Wyler
Monteur: Thomas Lagerman

Distribuţia:
Sarah Jessica Parker (Maggie)
Claudia Cardinale (Carmen)
Raoul Bova (Luca)
Rosie Day (Summer)
Barney Harris (Tyler)
Chiara Bassermann (Nurse)
Luis Molteni (Preotul)
Federico Rossi (Green Man)
Marco Bonini
Paola Lavini
Paz Vega

 
Comentarii închise la Când toate cărările duc spre amor – All Roads Lead to Rome

Scris de pe iulie 21, 2020 în Cinema, Estival, Feminin, Film, Filme de dragoste, Iubire

 

Etichete: , , ,

Ambivalența atracției – Already Tomorrow in Hong Kong

Poate fi controlată pasiunea? Distanța poate eroda legăturile afective? Nu știm prea bine, dar, cu siguranță, te poți îndrăgosti de Hong Kong după ce vizionezi Already Tomorrow in Hong Kong. Așa cum – probabil – și unii expați se vor mai gândi la genul de relație pe care îl au și vor fi mai atenți la capitolul curtoazie, după ce vor fi vizionat acest film delicat. Ruby (Jamie Chung) – o americancă (de origine chineză) – se rătăcește, într-o seară, pe străzile întortocheate din Hong Kong. Îi vine în ajutor un necunoscut, americanul-evreu Josh (Bryan Greenberg), care trăia de zece ani în Hong Kong. Din această banală întâmplare, se va țese o întreagă poveste despre stereotipuri, pe fundalul „walk and talk”.

Formula utilizată de Emily Ting (aflată la prima sa producție în triplă postură: scenaristă, regizoare și producătoare) este una des întâlnită (The Clock, Brief Encounter, Dogfight, trilogia Before (…) semnată de Richard Linklater), dar care-a funcționat bine. Dialogurile, fermecător livrate de cei doi protagoniști, se leagă cu ușurință, iar diferențele culturale nu se fac simțite. Desigur, nu-i putem asemui pe Ruby și Josh cu eroii interpretați de Meryl Streep și Robert DeNiro în Falling in Love, nici măcar cu tandemul de excepție Scarlett Johansson-Bill Murray din Lost in Translation, sensibila peliculă realizată de Sofia Coppola. Fiecare poveste își are momentele sale, după cum și scurta întâlnire dintre Ruby și Josh are legătură cu eroii mai sus amintiți, dar se situează pe un alt palier (de vârstă, experiență și preocupări).

Already Tomorrow in Hong Kong 0

Principalul motiv al acestei pelicule este dificultatea de-a jongla cu structurile narative. Already Tomorrow in Hong Kong povestește despre diferențele semnalate chiar din titlu, apoi, delicatețea și seriozitatea conversațiilor  îi reunesc pe cei doi tineri. Relația stabilită între ei este mai degrabă cerebrală decât sentimentală (Ruby:„It’s so weird watching you speak Chinese”. Josh: „It’s weird watching you speak English”).

Already Tomorrow in Hong Kong 1

În această comedie romantică, Ruby, designer de jucării în L.A., vizitează Hong Kong-ul pentru prima oară în interes de serviciu. Aici, îl întâlnește pe Josh, un american expatriat, care se oferă să îi prezinte orașul în drum spre destinația ei (Lan Kwai Fong). Plimbându-se, noaptea, pe străzile care pulsează de energie, cei doi se lansează în conversații lejere și nu pot nega atracția dintre ei (Josh: „I’ve had a few Asian girlfriends, and suddenly, like, I’m the white guy with an Asian fetish”). Când situația începe ia turnură amoroasă, romanța/„chatty romance” le este spulberată de o „revelație”. La un an distanță, Josh și Ruby, care (acum) trăiesc permanent în Hong Kong, se întâlnesc pe un feribot ce se-ndrepta din Hong Kong către Kowloon. Deși, fiecare dintre ei are pe cineva în viața personală, ajung să petreacă noaptea împreună prin Kowloon. Deloc întâmplător, Josh citește, pe feribot, cartea scrisă de Haruki Murakami (Norwegian Wood). Povestea deşirată în timp a ajuns la acel moment în care magia de dinaintea miezului nopţii mai dăinuie, dar nu ştim pentru cât timp. În clipa în care cei doi tineri intră într-un club underground, nu își mai pot tempera sentimentele pe care le au unul față de celălalt. Totuși, la sfârșitul nopții – când li se oferă ocazia să meargă mai departe – nu știm sigur dacă își vor lua inima în dinți pentru pasul următor… înșelarea partenerului de viață.

Already Tomorrow in Hong Kong 2

Elementul esențial din această istorioară este întrebarea dacă cei doi eroi au cu adevărat nevoie unul de celălalt. Spectatorii vor decide dacă tinerii, atât de diferiți, trebuie să rupă legăturile vechi, aparent nefuncționale și doar comode, pentru a începe o relație bazată pe o afecțiune autentică. Fiecare dintre ei are o „destinație”, dar nu e sigur că este ceea ce îi trebuie cu adevărat. Josh își exprimă insatisfacția față de locul său de muncă din domeniul financiar, dorind să își dea demisia ca apoi să se dedice vocației de scriitor (bineînțeles, va face pasul). Ruby pare surprinsă de atitudinea lui și, necunoscându-l bine, îi servește un discurs inspirațional despre șansă și racordul cu aspirațiile, mai ales că și ea tăinuia unele visuri neîmplinite. Uimiți ei înșiși de energia ivită din această banală întâlnire, amândoi își vor schimba cursul vieții. Atât Ruby, cât și Josh au câte o persoană alături de care trăiesc, iar prezența acestor parteneri se face simțită pe ecran prin acele sms-uri sau notificările primite pentru comunicare prin Skype. Se simt mereu stânjeniți de frecvența prea mare a acelor apeluri.

Already Tomorrow in Hong Kong 3

Operatorul Josh Silfen ne prezintă o varietate de unghiuri pentru modalitățile de conversație, iar camera de filmare îi urmărește pe tinerii presați de conversațiile domestice în timpul acelor întâlniri cu fundal „dreamy” (luminile din Hong Kong creează atmosfera propice). În acest film, Hong Kongul devine o variantă extinsă a celebrei  Times Square din ajunul Anului Nou. Interacțiunile dintre Ruby și Josh au loc mereu în contextul atenției/supravegherii duble. Greenberg este cuceritor și plin de farmec, iar Jamie Chung devine credibilă, magia există, ambii transformând o idilă de tip „Bond” într-o (posibilă) „nouă șansă”. Cuvintele celor doi actori acţionează ca un laser utilizat mai mult pentru incizii decât pentru cauterizare, printre cadre ce alternează hoinăreala cu conversaţiile lungi. Este un  joc al oglinzilor, în care fiecare îşi vede imaginea proiectată de celălalt.

Already Tomorrow in Hong Kong 4

Singularitatea şi forța acestui tip de poveste constă în dorinţa de a ancora naraţiunea filmică într-o dimensiune paralelă cu propria noastră existenţă, pedalând pe iluzia că Ruby şi Josh  şi-au consumat povestea, în vreme ce noi o trăim, fiecare, pe-a noastră. Fără vreo dorinţă de-a edulcora realitatea, Already Tomorrow in Hong Kong se termină aşa cum a început, cu amăgirea unei vieţi care continuă şi care ne pune iar şi iar în faţa altor întrebări.

Regia: Emily Ting

Scenariul: Emily Ting

Imaginea: Josh Silfen

Montajul: Danielle Wang

Muzica: Rob Lowry

Producător: Emily Ting

Distribuția:

Jamie Chung –  Ruby

Bryan Greenberg  – Josh

Richard Ng  –  Ghicitorul

Sarah Lian  –  Monica

Durata: 78 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Ambivalența atracției – Already Tomorrow in Hong Kong

Scris de pe iunie 27, 2020 în Cinema, Film, Filme de dragoste

 

Etichete: , , , ,

Voulez-vous un croissant, Monsieur? – It’s Complicated!

Mădălina DumitracheCu siguranță, pentru scenarista şi regizoarea Nancy Meyers, rețetele de comedii romantice cu mare priză la public nu reprezintă ceva complicat. Dimpotrivă, după atâtea reușite (What Women Want, Something’s Gotta Give,  The Holiday, The Intern) mai picură, cu subtilitate, puțină satiră într-o comedie de moravuri, bine deghizată într-una romantică. S-ar putea spune că cineasta se numără printre inițiatorii acestei noi subspecii holywoodiene, „comedia romantică pentru doamnele-copte-dar-încă-bune-de-iubit”. Mai mult decât atât, lansează interogații pe cât  de hilare (aparent) pe atât de des întâlnite în ultimii ani: „Să devin amanta fostului soț?” Bunăoară, în pelicula ce poartă un titlu cu rezonanță de status bun de postat pe rețelele de socializare – It’s Complicated ! – tratează o relație matură („Older people have s*x, too!”) menită  să stârnească hazul, dar și multe emoții. În fruntea distribuției (de cinci stele), o regăsim pe uimitoarea Meryl Streep; simpla ei prezență face acceptabilă orice scăpare  scenaristico-regizorală, inerentă într-o comedie bulevardieră în care marivodajul e la el acasă.

Meryl

Sursă foto: http://www.universalpictures.com

Personajele sunt încredințate unor actori cu state vechi în comediile romantice de succes: Jane (Meryl Streep) este o prosperă proprietară a unui restaurant din Santa Barbara, are trei copii mari şi de zece ani, este divorţată de Jake (Alec Baldwin), un avocat cu care a rămas în relaţii amicale. Din perspectiva prezentată pe ecran, totul decursese într-o normalitate firească până în ziua în care Jane şi Jake ies la cină, după ce participaseră la festivitatea de absolvență a fiului lor. Cadrul general este îmbietor – locuința eroinei pare decupată dintr-un album art-deco de lux, în vecinătatea Pacificului, dar tot se simte nevoia unei modificări. Gentilii californieni locuiesc în case idilice (aici, «Home sweet home» chiar e o realitate), frecventează numai localuri/hoteluri  de lux, iar copiii sunt merituoși, absolvind cu succes școli înalte. Cele două fiice și mezinul o respectă, îi sunt mereu alături, iar Harley, viitorul ginere, o adoră pe Jane cea solitară. Totuși, amintirile anilor frumoşi, petrecuţi ca soţ şi soţie, se pare că au un efect neaşteptat asupra cuplului Jane-Jake, care se aruncă într-o aventură pasională.

it s complicated

Ca în orice comedie, lucrurile nu par deloc atât de simple, fiindcă Jake e însurat cu Agness (Lake Bell), o femeie mult mai tânără decât el, iar Jane este curtată de Adam (Steve Martin), arhitectul pe care îl angajase ca să-i reamenajeze  bucătăria. Cu toate că suferise în urma divorțului, Jane trecuse cu brio, având o profesie care-i aducea venituri substanțiale, dar îi lăsa liberă creativitatea; bineînțeles, nu lipsește grupul restrâns de „cele mai bune patru prietene”/4BFG, iar confidențele scăldate cu vin de fină calitate le eliberează de orice greutate sufletească. Cu astfel de date și cu o strălucitoare distribuție, zigzagul între romanțiozitate și hohote de râs e asigurat. Înșelată după douăzeci de  ani de mariaj/devotament, divorțată, dar curtată de un onest arhitect, Jane se găsește într-o postură ingrată, pe care mult timp o detestase, aceea de amantă a fostului soț. Nancy Meyers orchestrează cu măiestrie comedia tipic hollywoodiană, dozând umor, emoție și mici „porcărele de efect” (vomismente sau glumițe misogine/ «Home sweet home» cu o altă conotație). Copil hoinar, amorul dă zdravene bătăi de cap; Jane încearcă să afle dacă e suportabilă poziția de „cealaltă femeie”, pe când Jake se trezeşte că este foarte (a)prins de această relaţie plăcută, dar și stranie. Deși nu îi convine să fie atras într-un triunghi amoros, Adam, care tocmai încerca să-şi revină după propriul divorţ, îşi dă seama că s-a îndrăgostit de Jane. Oare Jane şi Jake ar trebui să-şi vadă fiecare de viaţa lui şi să renunţe la această relaţie clandestină, sau dragostea e într-adevăr mai dulce când se întâmplă a doua oară? Chiar pare complicat!

38252626_10216110799977738_2412997650065391616_n

Cineasta încearcă să integreze, într-o manieră fluidă, situaţii aproape similare – persoane mature, situate la graniţa fină dintre culpabilitate şi solitudine. Micile bătălii stârnesc hazul, dar fiecare parte din ansamblu are ca numitor comun dorinţa, tentaţia şi adulterul. Jake (admirabil, ca de obicei, Alec Baldwin) și-a părăsit soața pentru mai juna Agness (rimează cu ssss), o femeie cu trup sculptural, dar și cu năravuri înfocate (a derapat de la mariaj și i-a adus un „trofeu” – un băiețel născut dintr-o relație pasageră). Înhămat la noua căsnicie, confruntat cu problemele inerente ale vârstei (Jake: „And what’s with the “big guy”? Is it because I’m fat?”), bietul Jake suspină cu gândul la brioșele bine coapte de Jane. În această ruptură „tantrică” , se strecoară discretul arhitect, bine intenționat și cu vădită dorință de a construi temeinic noul cămin al talentatei Jane (care făcuse cursuri de de gastronomie la Paris).

it_s_complicated01

Mecanica este bine pusă la punct şi filmul ajută spectatorul să parcurgă, pe ritmurile perfect acordate scenelor (Coloana sonoră: Hans Zimmer & Heitor Pereira) peripețiile eroilor surprinși între cine romantice, aventuri în budoar și … iChat (setat cu opțiunile Camera &Screen Sharing). Prin urmare, cu regizoarea Nancy Meyers, lucrurile sunt clare – personajele sale nu luptă pentru apărarea democraţiei şi a libertăţii, nici împotriva hoardelor de terorişti, ci doar permite simplităţii asumate să ofere momente agreabile. Cele mai des întâlnite clișee despre viața californienilor aflați la a doua tinerețe capătă forme „digerabile” grație ingeniozității regizorale și montajului abil. Optimistă, cineasta oferă spectatorilor varianta finalului just, eliberând-o pe Jane de povara trecutului. Vine o vreme la care celebra „Voulezvous danser avec moi” trebuie înlocuită cu „Voulez-vous un croissant, Monsieur ?”.  It’s Complicated! este, cu certitudine, o comedie cu îndemnuri pentru iubirea sinceră, o peliculă ornată cu puțin roz (și verde!/joint), ce nu te poate lăsa rece.

its-complicated-816152l

Regia: Nancy Meyers

Scenariul: Nancy Meyers

Imaginea: John Toll

Montajul: Joe Hutshing

Muzica: Hans Zimmer & Heitor Pereira

Distribuția:

Meryl Streep – Jane Adler

Steve Martin – Adam Schaffer (architect)

Alec Baldwin – Jacob “Jake” Adler (fostul soț al lui Jane)

Lake Bell – Agness Adler (soția lui Jake)

Hunter Parrish – Luke David Adler (fiul cuplului Jane & Jake)

Zoe Kazan –  Gabby Adler (fiica cea mică a cuplului Jane & Jake)

Caitlin FitzGerald – Lauren Adler (fiica cea mare a cuplului Jane & Jake)

John Krasinski – Harley (logodnicul lui Lauren)

Mary Kay Place – Joanne

Rita Wilson – Trisha

Alexandra Wentworth – Diane

Durata: 120 min

 

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Voulez-vous un croissant, Monsieur? – It’s Complicated!

Scris de pe iunie 26, 2020 în Cinema, Feminin, Film, Filme de dragoste, Fugit Irreparabile Tempus, Iubire, Moravuri, Uncategorized

 

Etichete: ,

Dragoste la prima vedere, clasa întâi – It Boy /20 ans d’écart

Deși e forfotă mare în comedia franțuzească, în care se mișcă soți încornorați, amante, fete răsfățate ori amorezi aiuriți, în Paris nu s-a atins paroxismul care-a invadat de mult timp marile ecrane de peste Ocean. Așadar, David Moreau încearcă să repare acest “neajuns” cu pelicula: It Boy /20 ans d’écart înhămându-se la un fel de “Cherchez la cougar“.

Alice Lantins (Virginie Efira) – la 38 de ani – este o mamă celibatară frumoasă, ambițioasă și probează o impecabilă conștiință profesională. Cu toate acestea, mai uită de viața ei privată. Ar fi putut să devină redactor-șef al revistei Rebelle (referire directă la celebrele reviste glossy Elle sau Vogue), fie și numai pe baza imaginii ei de femeie stăpână pe sine. Aflată în cursă cu o colegă quebecheză – Lise (Amelie Glenn) – depune eforturi să îl convingă pe șeful ei că ea merită acel post, ci nu  Într-o călătorie cu avionul, tânărul Bathazar (Pierre Niney) își intersectează privirea cu cea a lui Alice și, în pofida celor douăzeci de primăveri ale sale, simte ceva misterios…un veritabil coup de foudre.

Ițele se-ncurcă à la comédie française. Alice devine conștientă că promovarea depinde numai de ea, transformă peripeția cu junele într-o idilă plină de farmec. Presată de lipsa de timp (aproape permanentizată), Alice pierde un stick/USB în avion, dar agilul Balthazar îl recuperează și încearcă să i-l returneze femeii. După câteva tentative eșuate, temerarul izbutește să o găsească pe neglijenta damă și-i propune o întâlnire pentru a-i returna prețiosul obiect. La locul de întâlnire – un bar – tinerii colegi ai lui Balthazar surprind și imortalizează în fotografii câteva ipostaze interpretabile în care se găseau cei doi protagoniști, apoi le “ciripesc” /twittering. De-aici, începe… “catastrofa“, sugerată și de titlul franțuzesc: 20 ans d’écart. Convinsă, că aceast mic incident i-ar putea compromite cariera, încearcă din răsputeri să convingă lumea că se-nșală.

Realizatorul David Moreau (The Eye) se îndepărtează pentru întâia oară de genul său predilect – filmul horror – și abordează comedia romantică. Mai ales că este la prima încercare, pelicula pare o reușită. Fără pretenții sociologice reale, cineastul a ales un subiect din actualitate: diferența mare de vârstă dintr-un cuplu, femeia “la modă”: matură, seducătoare, eichetată adesea (vulgar): cougar /MILF. În Statele Unite, aceasă temă e devenită deja clasică și oferă șansa multor actrițe aflate între două vârste să-și regenereze doza de sex-appeal: Michelle Pfeiffer, Catherine Zeta-Jones, Jennifer Aniston, mergând pe urmele magnificei Anne Bancroft, cea care l-a sedus pe tinerelul Dustin Hoffman, în clasicul The Graduate (1967). În Franța, acest subiect este departe de a fi comun, iar comedia semnată de Moreau încearcă să mai estompeze clișeele vulgarizatoare.

Încredinând rolurile principale unui duo șarmant și osmotic, realizatorul ocolește capcanele din tematica aleasă: nu cedează nici tentației, nici lejerității maladive. Fără prea multă political correctness, filmul găsește echilibrul, capătă o justețe a tonalității și aduce simțul umorului în matca naturală. Plin de spirit ludic, fără a se îndepărta de altoiul seriozității (scenariul este semant de Moreau și Amro Hamzawi) – mai ales în lumea malițioasă în care lucrează Alice -, It Boy reface alianța dintre surâs și râs, umor și tandrețe și scoate la iveală o comedie spumoasă.

Având un ritm bine cumpănit, detaliile subtile ale portretului sunt adăugate cu entuziasm de entuziaștii actori. Trebuie să fie priviți doar cu atenție.Virajul de 180° este benefic pentru cineast. Dialogurile bine susținute de cei doi eroi, regia lipsită de ornamente pun în mișcare pe ecran un mecanism bine-uns ce declanșează un râs molipsitor. Alchimia din cuplul Efira/Niney este evidentă. Virginie Efira (Second Chance, My Worst Nightmare)  este perfectă în postura de cougar” marcată astăzi de fantasmele sociale, respectându-și, în egală măsură, rangul de actriță talentată și respectată din generația ei. Artista trasmite gânduri ce se transformă în hohote de râs, grație expresivității.

Pierre Niney (Romantics Anonymous) – deja societar al Comediei Franceze (deține recordul de-a fi fost, la 24 de ani, cel mai tânăr actor din casa lui Molière!) își găsește cu ușurință locul în acel binom surprinzător. Nici regizorul, nici interpreții n-au lăsat să le scape vreo nunață didacticistă în ceea ce privește diferența “neregulamentară” de vârstă, tratată adesea în zeflemea. Aici, happy-endul nu este decât o piruetă socială bine gândită, după o teribilă cursă printre quiproquo-uri . Montajul (Cyril Besnard) plin de dinamism menține vie atenția spectatorilor invadați de muzica compusă de Guillaume Roussel.

 It Boy /20 ans d’écart rămâne o formă de divertisment de bună calitate, cu o viguroasă formă de umor și multă prospețime. Filmul este o comedie luminoasă tocmai bună într-o zi mohorâtă, cu ceață deasă și ger.

It Boy /20 ans d’écart

Regizor: David Moreau
Scenarist: David Moreau și Amro Hamzawi
Compozitor: Guillaume Roussel
Operator: Laurent Tangy
Producător: Abel Nahmias
Monteur: Cyril Besnard

Distribuţia

Virginie Efira (Alice Lantins)
Pierre Niney (Balthazar Apfel)
Charles Berling (Luc Apfel)
Gilles Cohen (Vincent Khan)
Amélie Glenn (Lise Duchene)
Camille Japy (Elisabeth Lantins)
Michael Abiteboul (Simon)

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete:

Far from the Madding Crowd – Educația sentimentală a unei femei libere

Dacă viziunea lui Thomas Hardy  asupra societății britanice este ceva mai sumbră decât cea a lui Jane Austen, era nevoie să sufle și un vânticel mai romantic asupra romanului Far from the Madding Crowd. Cineastul Thomas Vinterberg a realizat o ecranizare (pe baza unui scenariu de David Nicholls) cu scene ce țin de naturalism, dar și de lirism, în Far from the Madding Crowd (2015). Chiar dacă opera lui Thomas Hardy a cunoscut cea mai inspirată adaptare în capodopera lui Roman Polanski (Tess,1979), merită apreciată și truda din 2015 a realizatorului peliculelor Festen/The Celebration (film-șoc despre incest, 1998) și The Hunt (film despre drumul aproape christic al unui bărbat acuzat, pe nedrept, de o fetiță, 2012).

În plină epocă victoriană, o tânără – Bathsheba Everdeene – trebuie să administreze ferma moștenită de la unchiul său. Frumoasa Bathsheba, orfană de la o vârstă fragedă, încearcă să se descurce singură, fără ajutorul vreunui bărbat, fapt care displace multora, inclusiv muncitorilor care-i lucrau terenurile. Bathsheba nu vrea să se căsătorească decât cu un bărbat pe care să-l (și) iubească. Seducătoarea moșieriță este curtată, simultan, de trei bărbați: oierul Gabriel Oake, bogatul ei vecin – domnul Boldwood – și sergentul Troy. La vremea când scria acest roman, Thomas Hardy nu era decât un promițător poet din Dorset, ci deloc controversatul autor al pesimistelor și modernelor romane Jude the Obscure  și Tess of the d’Urbervilles, care au făcut ca el să ajungă o remarcabilă figură a literaturii. Soarta încăpățânatei orfeline, care-a îndrăznit să refuze un vajnic păstor doar pentru că era mândră de singura ei moștenire: educația, este prezentată, cu fior liric, în cea mai recentă ecranizare a danezului Thomas Vinterberg.

FAR FROM THE MADDING CROWD (2015)

Filmul restaurează frumusețea rurală a Wessex-ului (comitatul fictiv în care peisajul a fost modelat după comitatele reale Berkshire, Devon, Dorset, Hampshire, Somerset și Wiltshire, cu locuri fictive bazate pe așezări reale) din opera lui Hardy. Deși a fost adeptul manifestului Dogmei95 (care pleda pentru un tip de cinema crud, eliberat de orice artificiu), cineastul danez și-a schimbat optica în această nouă ecranizare. Astfel, camera va îmbrățișa cu bunăvoință canoanenele clasicismului somptuos, de aceea proximitatea falezelor de unde veneau oile, în deschidere, se opune cadrelor largi cu câmpurile mângâiate de soarele radios. Frumusețea decorurilor naturale este magnific surprinsă în această peliculă (explozie de culoare și claritate pentru colțurile de rai din sudul Angliei). Vinterberg îndrăgește opera lui Hardy și, probabil, de aceea a ales unul dintre romanele optimiste, adaptat și pentru ecran, și pentru radio și televiziune, dar și pentru scenă.

Film Far From The Madding Crowd

Romanescul scăldat în apa de roze care este irigat în paginile acestei cărți – în care o eroină prinsă între virtute, rațiune și muncă – a atras un cineast de factura lui Vinterberg. Modernă pentru epoca sa, Bathsheba își decide singură soarta, refuzând mariaje promițătoare, construindu-și domeniul ei/ferma idilică, prin muncă. Tot ea este cea care se va abandona unui tenebros soldat, departe de oamenii buni, mai puțin atrăgători, dar puternici în felul lor: unul este norocos (Michael Sheen), altul are neșansă (Mathias Schoenaerts), fiind cel care își sacrifică fericirea pentru a o proteja pe cea pe care o iubea cu atâta ardoare. Nemulțumită de curtea făcută de cei trei bărbați, eroina lui Hardy va găsi un temerar admirator în cineastul danez. Vinterberg va face uz de toate artificiile pentru a da strălucire cinematografică unei asemenea povești. Îndrăgostiții de literatura romantică a secolului al XIX-lea vor aprecia distribuția aleasă de realizator și vor putea decide dacă forța și temperamentul lui Carey Mulligan se pot alătura succesului celebrei Nastassia Kinski din Tess (R: Roman Polanski, 1979).

Far from the madding crowd 2

Eliberată de grijile financiare, Bathsheba se va îngriji de educația sentimentală, pe fondul unor lovituri ale sorții. Numeroși spectatori vor avea de luptat cu prejudecata de-a o asemui pe eroina din această nouă adaptare cu senzuala Bathsheba/Julie Christie din ecranizarea lui John Schlesinger (1967), rol care-a marcat o întreagă generație. Thomas Vinterberg a ales o eroină mai puțin cochetă, dar hotărâtă să fie o desăvârșită stăpână pe moșie (deși îl refuzase pe Gabriel, i se alătură în apă, la scăldatul oilor, spre uimirea și satisfacția tuturor angajaților). Angrenată în acel trio masculin, de curtezani, eroina lui Vinterberg se va lăsa antrenată într-o tandră complicitate cu oierul Oak. Încă din primele cadre ale filmului, Gabriel Oak îi va rămâne fidel pănă la ultima secvență. Matthias Schoenaerts întrupează forța telurică, dar și vulnerabilitatea „uriașului cu suflet duios”. Nicio secundă vânjosul actor nu lasă privitorul să confunde trăinicia și devotamentul cu slăbiciunea. Fiecare gest al său ascunde un gând profund.  În dialog cu acest partener, Carey Mulligan devine și ea o prezență vivace, aluncoasă ca un pârâu de munte, deși actrița ne obișnuise cu rolurile de femeie pasivă în The Great Gatsby și Drive.

Far from the madding crowd 3

Lipsit de dinamism și ușor patetic pare Michael Sheen în acord cu naivitatea și, apoi, cu nebunia tragică a personajului William Boldwood. Tom Sturridge patinează cu stările emoționale și manipulează femeile, în postura sergentului Troy. În toată această romanță, pe mai multe voci, un rol sublim  l-a jucat decorul, în acord perfect cu muzica compusă de  Craig Armstrong. Cineastul a realizat scenele cruciale din roman în exterioarele ce aparțin unui Dorset aproape de arhetipul domeniilor britanice victoriene. Directorul de fotografie (admirabila Charlotte Bruus Christensen) a surprins nimbul de lumină de deasupra pajiștilor, apusurile, falezele scăldate de soarele roșiatic și claritatea de cristal a apei mării. Dominantele cromatice alese de echipa lui Vinterberg au variat de la roșu intens, la albastru profund până la verde-crud. Aceste efecte au dus la sublimarea protagoniștilor, cu riscul de-a netezi anumite asperități ale operei lui Hardy.

Far from the madding crowd 4

Regizorul a pus în umbră celebra vanitate a eroinei care-a precedat-o pe, nu mai puțin renumita, Scarlett O’Hara din romanul Gone With the Wind (1936). În ecranizarea actuală, unele elemente tehnice par să împiedice lectura aprofundată a personajelor (montajul lasă la vedere elipsele și schimbările de atmosferă). Mulțimea care contribuia, în creația originară, la nașterea și la răspândirea zvonurilor/bârfelor este, aici, mai puțin vizibilă, fiind conturată destul de vag. Deși farmecul vieții rurale descris de Hardy este – pe alocuri – diminuat, răzbate plin de forță romantismul poveștii de iubire. Această fascinantă poveste ne face să ne gândim dacă nu cumva, subjugat de trăinicia iubirii, danezul Vinterberg nu și-a vândul sufletul Hollywood-ului. Totuși, în vremuri cinice, e bine să păstrezi valorile care-au făcut lumea să dureze: devotamentul și iubirea.

Regizor: Thomas Vinterberg
Scriitor: Thomas Hardy
Scenarist: David Nicholls
Compozitor: Craig Armstrong
Operator: Charlotte Bruus Christensen
Producător: Andrew Macdonald, Allon Reich
Monteur: Claire Simpson

Distribuţia:
Carey Mulligan (Bathsheba Everdene)
Matthias Schoenaerts (Gabriel Oak)
Michael Sheen (William Boldwood)
Tom Sturridge (Troy)
Juno Temple (Fanny Robin)
Jessica Barden (Liddy)
Bradley Hall (Joseph Poorgrass)

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Far from the Madding Crowd – Educația sentimentală a unei femei libere

Scris de pe mai 28, 2020 în Cinema, Feminin, Film, Filme de dragoste

 

Etichete: , , ,

Sclipirile diamantelor – Breakfast at Tiffany’s

E aproape imposibil ca un cinefil să nu fi auzit vreodată refrenul «Moon River/ Wider than a mile/ I’m crossing you in style/ Someday… » De la Frank Sinatra la REM, mai toți muzicienii au intonat melodia lui Henry Mancini, compusă în mod special pentru filmul realizat de amicul său, Blake Edwards. Așadar, memoria ne-o în fățișează, în acest context, pe delicata Audrey Hepburn, murmurând suav și atingând, cu lungile-i degete, coardele chitarei. Când un  realizator de success (comediile bine „prizate” de public: Pink Panther & The Party) întâlnește o actriță, a cărei eleganță naturală va fermeca generații întregi, nu poate rezulta decât o capodoperă, la fel de dulce precum o cupă de șampanie și la fel de amăruie precum o zi în care ploaia nu mai încetează.

Breakfast at Tiffany’s continuă să seducă spectatori, iar copiile sale se vând în peste 30 000 de copii anual. Calitățile sunt vizibile și astăzi, la aproape 60 de ani de la apariție (1961): imaginea (Technicolor) semnată de Franz Planer este frumos echilibrată, culoarea fiind în aceleași tonuri pe tot parcursul peliculei (fie în exterior, fie în interioare). Sunetul lui Hugo Grenzbach și John Wilkinson e de prim rang, iar montajul realizat de Howard A. Smith este excelent.

«Este povestea unei fete care trăiește singură și care e plină de temeri.» Iată cum o descria Paul Varjak (fermecătoarul George Peppard), un tânăr scriitor aspirant la glorie, aflat în pană de inspirație (totodată, gigolo pentru o damă matură, dar bogată) pe tinerica sa vecină, cu voce voalată, Holly Golightly – Lula Mae Barnes (numele ei real). Aparent, Holly era o femeie plină de viață, care „respira doar fericire”. Zilele sale se derulau între cupe de șampanie rostogolite de la prânz și scurtele escapade până la teribila «Sing Sing» pentru a recupera un „buletin meteo” de la vreun „naș” mafiot, culminând cu zgomotoasele petreceri din apartamentul ei. Nu știm sigur ce fel de activități desfășura Holly pentru a-și subvenționa trebuințele, dar ne este permis a crede că, în timp ce domnii îi ofereau  50 de dolari pentru a se „(re)pudra” în toaletele cluburilor de noapte, nu ne putem aștepta să fi făcut „conversații de salon”. Burlăcița vioaie căuta „tătuci” bogați care să devină o cârjă aurită cu care să înlăture dureroasele traume ale copilăriei curmate brusc. Fericirea acestei tinere era prea zgomotoasă ca să poată fi sinceră. Modul său de a vorbi încontinuu despre nimicuri, evitarea tăcerii, fentarea oricărei întâlniri cu sine și cu gândurile sale negre, ne lasă mari semne de întrebare. Cel mai bizar mod de a petrece un așa-zis mic dejun a fost o hălăduială printre luxoasele vitrine de la magazinul de bijuterii Tiffany’s.

Execentrică, sclipitoare, „defazată”, Holly e un veritabil personaj de cinema, ca și cum viața reală nici nu ar fi existat. Totuși, nimic din acest cortegiu de aparențe, croite cu dibăcie, nu o împiedică să fie umană, mai ales în momentele în care lăsa garda jos și nu își mai putea controla reacțiile. În fond, Holly rămâne fetița care-a ieșit brusc din copilărie și care a văzut viața în mai toate nuanțele ei, fiind nevoită să stea singură pe propriile picioare, deși era înconjurată de nisipuri mișcătoare. Tânăra gracilă și gălăgioasă visa la o libertate asigurată de un mariaj cu un bărbat bogat, dragostea nexistând într-o astfel de ecuație.

Adaptarea după romanul omonim (publicat în 1958) al lui Truman Capote se concentrează doar asupra unui personaj: Holly și evită filonul tragic. Celelalte personaje sunt fascinate de șarmul și de extravaganța acestei tinere și i se subordonează. Cel care o analizează și conferă poveștii un punct de vedere este scriitorul Paul Varjak. El este persoanjul care ne-o prezintă pe Holly obiectiv: o pasăre închisă într-o colivie aurită, care mai scapă pe ici-colo și rătăcește fără rost, dar care se întoarce rapid, fiind incapabilă să se adapteze lumii înconjurătoare și «ticăloșilor» care-o populau. În cvasi-totalitate, scenele filmului se derulează într-un imobil în care viețuia Holly și, prin care, Blake Edwards încearcă să ne ilustreze modul în care se derula existența acestei „Luminițe”. Excentricele ei escapade o făceau să revină în acel spațiu în care ea se considera apărată, chiar dacă inima sa devenise aproape imună la dragoste.

Pentru o astfel de eroină, Blake Edwards se gândise să o distribuie pe Marilyn Monroe (care turna The Misfits). Se pare că cel mai renumit sex-symbol feminin avea să sufere  după această premieră, conștientă fiind că ratase o ofertă de calibru. Bunăoară, șansa de a primi „rolul vieții” sale i-a revenit lui Audrey Hepburn. Actrița i-a împrumutat lui Holly Golightly fragilitatea și eleganța dusă la rafinament. Așadar, cele mai mari orori puteau fi rostite cu clasă, fără pic de vulgaritate, iar rochiile semnate Givenchy păreau turnate pentru gracila ființă care hălăduia dimineața pe trotuarele din Fifth Avenue/New York.

Citiți povestea:

Breakfast at Tiffany’s: de ce Audrey Hepburn a câştigat rolul creat pentru Marilyn Monroe

Firescul era la el acasă, Holly Golightly devenise ea. Prin urmare, și cineastul a renunțat la glumițele de tipul celor din «Laurel & Hardy» și-a abandonat gagurile burlești. Realizatorul a abordat tonalitatea comicului matur, adesea tragic, după modelul lui Chaplin. Chiar dacă există multe gaguri, ele sunt ritmate de muzica (jazz) lui Henry Mancini, iar impresia generală devine una de film dulce-amărui. Să nu uităm că în anul în care se realize pelicula, funcționau încă restricțiile impuse de „Codul de producție” în ceea ce ținea de portretizarea prostituției pe ecran. Cu toate acestea, ecranizarea se îndepărteză de la profunzimile romanului și se rezumă la o prezentare holywoodiană  a unei femei cu spirit liber („free-spirited women”) devenite aici un fel de «fetiță pierdută în marele oraș».

Chiar dacă  are parte de „happy-end”/final fericit, Breakfast at Tiffany’s lasă loc de interpretări și de o suită de întrebări: Ochelarii negri chiar puteau să-i ascundă lacrimile ? Și-au terminat micul-dejun la Tiffany’s? Chiar ar fi putut Paul să o facă fericită pe Holly, fără să o sufoce? Pelicula rămâne cel mai celebru cocktail de sofisticare urbană, în care anxietățile sunt date uitării într-un nostalgic Manhattan, în care întreg New York-ul devine terenul de joacă al unor tineri aflați la răscrucea timpurilor (finalul anilor ‘50 și început de ’60). Locul de joacă al identității și al pretenției, completat de măști, duce la o pisică îmbibată de ploaie pe o alee murată de apă (parte integrantă a artifcialității identității). Avem încă nevoie de această ecranizare, fie și sentimentală, ca să găsim adevărurile din spatele sofisticării, așa cum ne place să admirăm, ca și Holly, infinitele sclipiri ale diamentelor.

Regia: Blake Edwards

Scenariul: George Axelrod (după romanul omonim scris de Truman Capote)

Imaginea: Franz Planer

Montajul: Howard A. Smith

Muzica: Henry Mancini

Producători: Martin Jurow, Richard Shepherd

Distribuția:

Audrey Hepburn (Holly),

George Peppard (Paul),

Patricia Neal (Mrs Failenson),

Buddy Ebsen (Doc Golightly),

José Luis de Vilallonga (José),

Alan Reed (Sally Tomato),

Stanley Adams (Rusty Trawler),

Mickey Rooney (M. Yunioshi)

Durata: 1h55

Pe Mădălina o puteți găsi și aici

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Sclipirile diamantelor – Breakfast at Tiffany’s

Scris de pe mai 22, 2020 în Cinema, Feminin, Film, Filme de dragoste, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web