RSS

Arhive pe categorii: Fugit Irreparabile Tempus

Voulez-vous un croissant, Monsieur? – It’s Complicated!

Mădălina DumitracheCu siguranță, pentru scenarista şi regizoarea Nancy Meyers, rețetele de comedii romantice cu mare priză la public nu reprezintă ceva complicat. Dimpotrivă, după atâtea reușite (What Women Want, Something’s Gotta Give,  The Holiday, The Intern) mai picură, cu subtilitate, puțină satiră într-o comedie de moravuri, bine deghizată într-una romantică. S-ar putea spune că cineasta se numără printre inițiatorii acestei noi subspecii holywoodiene, „comedia romantică pentru doamnele-copte-dar-încă-bune-de-iubit”. Mai mult decât atât, lansează interogații pe cât  de hilare (aparent) pe atât de des întâlnite în ultimii ani: „Să devin amanta fostului soț?” Bunăoară, în pelicula ce poartă un titlu cu rezonanță de status bun de postat pe rețelele de socializare – It’s Complicated ! – tratează o relație matură („Older people have s*x, too!”) menită  să stârnească hazul, dar și multe emoții. În fruntea distribuției (de cinci stele), o regăsim pe uimitoarea Meryl Streep; simpla ei prezență face acceptabilă orice scăpare  scenaristico-regizorală, inerentă într-o comedie bulevardieră în care marivodajul e la el acasă.

Meryl

Sursă foto: http://www.universalpictures.com

Personajele sunt încredințate unor actori cu state vechi în comediile romantice de succes: Jane (Meryl Streep) este o prosperă proprietară a unui restaurant din Santa Barbara, are trei copii mari şi de zece ani, este divorţată de Jake (Alec Baldwin), un avocat cu care a rămas în relaţii amicale. Din perspectiva prezentată pe ecran, totul decursese într-o normalitate firească până în ziua în care Jane şi Jake ies la cină, după ce participaseră la festivitatea de absolvență a fiului lor. Cadrul general este îmbietor – locuința eroinei pare decupată dintr-un album art-deco de lux, în vecinătatea Pacificului, dar tot se simte nevoia unei modificări. Gentilii californieni locuiesc în case idilice (aici, «Home sweet home» chiar e o realitate), frecventează numai localuri/hoteluri  de lux, iar copiii sunt merituoși, absolvind cu succes școli înalte. Cele două fiice și mezinul o respectă, îi sunt mereu alături, iar Harley, viitorul ginere, o adoră pe Jane cea solitară. Totuși, amintirile anilor frumoşi, petrecuţi ca soţ şi soţie, se pare că au un efect neaşteptat asupra cuplului Jane-Jake, care se aruncă într-o aventură pasională.

it s complicated

Ca în orice comedie, lucrurile nu par deloc atât de simple, fiindcă Jake e însurat cu Agness (Lake Bell), o femeie mult mai tânără decât el, iar Jane este curtată de Adam (Steve Martin), arhitectul pe care îl angajase ca să-i reamenajeze  bucătăria. Cu toate că suferise în urma divorțului, Jane trecuse cu brio, având o profesie care-i aducea venituri substanțiale, dar îi lăsa liberă creativitatea; bineînțeles, nu lipsește grupul restrâns de „cele mai bune patru prietene”/4BFG, iar confidențele scăldate cu vin de fină calitate le eliberează de orice greutate sufletească. Cu astfel de date și cu o strălucitoare distribuție, zigzagul între romanțiozitate și hohote de râs e asigurat. Înșelată după douăzeci de  ani de mariaj/devotament, divorțată, dar curtată de un onest arhitect, Jane se găsește într-o postură ingrată, pe care mult timp o detestase, aceea de amantă a fostului soț. Nancy Meyers orchestrează cu măiestrie comedia tipic hollywoodiană, dozând umor, emoție și mici „porcărele de efect” (vomismente sau glumițe misogine/ «Home sweet home» cu o altă conotație). Copil hoinar, amorul dă zdravene bătăi de cap; Jane încearcă să afle dacă e suportabilă poziția de „cealaltă femeie”, pe când Jake se trezeşte că este foarte (a)prins de această relaţie plăcută, dar și stranie. Deși nu îi convine să fie atras într-un triunghi amoros, Adam, care tocmai încerca să-şi revină după propriul divorţ, îşi dă seama că s-a îndrăgostit de Jane. Oare Jane şi Jake ar trebui să-şi vadă fiecare de viaţa lui şi să renunţe la această relaţie clandestină, sau dragostea e într-adevăr mai dulce când se întâmplă a doua oară? Chiar pare complicat!

38252626_10216110799977738_2412997650065391616_n

Cineasta încearcă să integreze, într-o manieră fluidă, situaţii aproape similare – persoane mature, situate la graniţa fină dintre culpabilitate şi solitudine. Micile bătălii stârnesc hazul, dar fiecare parte din ansamblu are ca numitor comun dorinţa, tentaţia şi adulterul. Jake (admirabil, ca de obicei, Alec Baldwin) și-a părăsit soața pentru mai juna Agness (rimează cu ssss), o femeie cu trup sculptural, dar și cu năravuri înfocate (a derapat de la mariaj și i-a adus un „trofeu” – un băiețel născut dintr-o relație pasageră). Înhămat la noua căsnicie, confruntat cu problemele inerente ale vârstei (Jake: „And what’s with the “big guy”? Is it because I’m fat?”), bietul Jake suspină cu gândul la brioșele bine coapte de Jane. În această ruptură „tantrică” , se strecoară discretul arhitect, bine intenționat și cu vădită dorință de a construi temeinic noul cămin al talentatei Jane (care făcuse cursuri de de gastronomie la Paris).

it_s_complicated01

Mecanica este bine pusă la punct şi filmul ajută spectatorul să parcurgă, pe ritmurile perfect acordate scenelor (Coloana sonoră: Hans Zimmer & Heitor Pereira) peripețiile eroilor surprinși între cine romantice, aventuri în budoar și … iChat (setat cu opțiunile Camera &Screen Sharing). Prin urmare, cu regizoarea Nancy Meyers, lucrurile sunt clare – personajele sale nu luptă pentru apărarea democraţiei şi a libertăţii, nici împotriva hoardelor de terorişti, ci doar permite simplităţii asumate să ofere momente agreabile. Cele mai des întâlnite clișee despre viața californienilor aflați la a doua tinerețe capătă forme „digerabile” grație ingeniozității regizorale și montajului abil. Optimistă, cineasta oferă spectatorilor varianta finalului just, eliberând-o pe Jane de povara trecutului. Vine o vreme la care celebra „Voulezvous danser avec moi” trebuie înlocuită cu „Voulez-vous un croissant, Monsieur ?”.  It’s Complicated! este, cu certitudine, o comedie cu îndemnuri pentru iubirea sinceră, o peliculă ornată cu puțin roz (și verde!/joint), ce nu te poate lăsa rece.

its-complicated-816152l

Regia: Nancy Meyers

Scenariul: Nancy Meyers

Imaginea: John Toll

Montajul: Joe Hutshing

Muzica: Hans Zimmer & Heitor Pereira

Distribuția:

Meryl Streep – Jane Adler

Steve Martin – Adam Schaffer (architect)

Alec Baldwin – Jacob “Jake” Adler (fostul soț al lui Jane)

Lake Bell – Agness Adler (soția lui Jake)

Hunter Parrish – Luke David Adler (fiul cuplului Jane & Jake)

Zoe Kazan –  Gabby Adler (fiica cea mică a cuplului Jane & Jake)

Caitlin FitzGerald – Lauren Adler (fiica cea mare a cuplului Jane & Jake)

John Krasinski – Harley (logodnicul lui Lauren)

Mary Kay Place – Joanne

Rita Wilson – Trisha

Alexandra Wentworth – Diane

Durata: 120 min

 

Articol publicat în revista Catchy

Reclame
 
Comentarii închise la Voulez-vous un croissant, Monsieur? – It’s Complicated!

Scris de pe septembrie 14, 2019 în Cinema, Feminin, Film, Filme de dragoste, Fugit Irreparabile Tempus, Iubire, Moravuri, Uncategorized

 

Etichete: ,

Când luna de miere e plină de fiere – On Chesil Beach

Mădălina DumitracheDelicat și emoționant, filmul On Chesil Beach este primul lungmetraj al omului de teatru Dominic Cooke, care s-a aventurat pe cărarea ecranizărilor unor succese – romanul (nominalizat, în 2007, la Booker Prize) omonim al britanicului Ian McEwan. Recenta peliculă beneficiază de participarea actorilor Saoirse Ronan și Billy Howle și aduce în prim-plan povestea despre primele experiențe (cu caracter inițiatic/formator) din perioada în care țâșnea și trepidantul rock-and-roll, într-o Anglie puritanistă.

Premiera a avut loc la prestigiosul Toronto International Film Festival. Realizatorul face o radiografie a societății britanice, îndrăznind o lucidă analiză asupra frustrărilor unei tinere crescute după preceptele anilor ‘50. Trebuie să ne amintim doar primele rânduri din romanul-sursă: „They were young, educated, and both virgins on this, their wedding night, and they lived in a time when a conversation about sexual difficulties was plainly impossible” și ne lămurim mai bine despre o „ruptură lirică”. Adaptând un roman de succes, elegant și necruțător, filmul se păstrează reverențios față de roman și dă la iveală o dramă superb interpretată de Saoirse Ronan și Billy Howle. Permanenta glisare între tinerețe (înainte de Beatles și revoluția sexuală) și anii maturizării se realizează prin numeroase flashback-uri menite să dea contur evoluției personajelor.

1- On Chesil Beach

Așadar, în sudul Angliei anului 1962, doi tineri frumoși, Edward Mayhew și Florence Ponting, se întâlnesc pentru prima oară după absolvirea cursurilor universitare. El e un mare iubitor de istorie (scriitor aspirant), dar îndrăgește și rockul, iar ea este o talentată violonistă dintr-un cvartet de muzică clasică. Fiică a unui mic industriaș conservator și a unei profesoare (Emily Watson, terifiantă) de la Oxford – prietenă cu Iris Murdoch-, Florence se îndrăgostește de Edward Mayhew, fiul unui modest director de școală (Adrian Scarborough) și-al unei artiste care-și pierduse rațiunea în urma unui accident (Anne-Marie Duff, sfâșietoare). Povestea de iubire se înfiripă pe drumul de întoarcere și avem, astfel, ocazia să revedem vechile automobile Jaguar rulând pe străzile din Oxford, în acordurile unui amestec de muzică de varieteu britanic și gâlgâielile, pe-atunci, ale proaspătului rock’n’roll. Chiar dacă îi separă unele date – statutul social (implicit și backgroundul cultural), după o curte asiduă, fermecătorul Edward o cucerește pe bogata și conservatoarea Florence. Firesc, căsătoria va fi următorul pas, deși suava Florence are unele temeri, justificate de unele (presupuse) abuzuri suferite în copilărie, dar și din pricina unor coduri sociale ce aparținuseră altor epoci. Îndrăgostiții își petrec luna de miere într-un mic hotel din Doreset, la Chesil Beach.

2 - On Chesil Beach

Prezentul e ocupat de sosirea tinerilor căsătoriți în micuțul, dar cochetul hotel de pe plaja Chesil, din Dorset. Realizatorul, al cărui C.V. (Royal Shakespeare Company, BBC) garantează calitatea britanică, reconstituie – în mod minuțios – toate elementele specifice epocii: ultimele zile ale regimului conservator, chiar înainte de alegerea lui Harold Wilson și apariția trupei Beatles. Actorii sunt parte integrantă din peisaj, mai ales tânăra Saoirse Ronan (a mai exersat acest registru și în Brooklyn) care ne face să simțim panica amestecată cu pasiunea. Intensitatea trăirilor actriței irlandeze și ale partenerului ei salvează filmul de la unele semne de lentoare. Scenariul păstrează sobrietatea autorului Ian McEwan. Temătoare și din cauza comportamentului vulcanic al tânărului Edward, presată și de tarele molestărilor din copilărie, Florence îl acuză pe soțul ei de agresivitate. Inexistența unei educații sexuale adecvate face ca mariajul lor să meargă spre eșec. Lipsa lor de comunicare va duce la separare. Cei doi tineri vor urma cărări diferite în viață. Așa se face că, treisprezece ani mai târziu, în 1975, îl regăsim pe Edward un subtil deținător al unui magazin de discuri. Află, în mod accidental, că Florence este căsătorită, are un copil și își amintește de dragostea lor, fără să omită micile neînțelegeri sau nefericirea din final. Mult mai târziu, în 2007, Edward – însingurat – asculta la radio. Rămâne surprins când află că se transmitea un concert aniversar: cincizeci de ani de succes profesional al cvartatului din care făcea parte Florence. Edward participă la acest eveniment muzical, iar în clipa când privirile li se întâlnesc, țâșnesc lacrimile regretului.

3 - On Chesil Beach

Din paginile acestui scurt roman, se degajă vaporii aproape toxici ai unor ingrediente aparent inofensive din bucătăria britanică postbelică, parfumul marin învăluie mobilierul victorian, iar atmosfera de loisir constituie cadrul în care se consuma idila între Florence și Edward. Ian McEwan a transformat, acolo, un amor pe care protagoniștii îl considerau fără sfârșit într-o tragedie a cărei lovitură de teatru era un derizoriu accident psihologic. Nimic din acest mic „inventar” nu va lipsi din filmul lui Dominic Cooke, poate doar răutatea și suferința. Scenariul menține aceeași idee ca și flashback-urile – bascularea dramei.

4 - On Chesil Beach

Totul pare diferit: pozițiile sociale, educația, raporturile dintre tineri și părinții lor (mama ei era o burgheză austeră și dominatoare, câtă vreme cea a lui Edward suferea de multiple tulburări psihice). Acumulările vor conduce la acele momente de frustrare și de alienare care-au făcut ca mariajul să se destrame. Personajele vor traversa stările în acord cu epocile pe care le vor trăi – apatia, suferința în anii ‘50, dar și furia sau excesul din deceniile imediat următoare. Cadrele de pe ecran par desprinse dintr-o broșură a unei agenții de turism spre o destinație exotică, aliniind imagini (filmate între Portland și Weymouth) împrumutate din realitate. Imaginile vorbesc și exprimă multe, mai ales când în rolul lui ­Florence Ponting o regăsim pe uimitoarea Saoirse Ronan, în postura de tânără și fragilă soție, rănită chiar din noaptea nunții. Tumultoasa stațiune Chesil își justifică menționarea în titlu – oferă momente de mare intensitate și de-o ireală frumusețe. Pășitul peste pietricelele acestei plaje devine metafora unei existențe sinuoase și-al unui inexorabil calvar, în vreme ce eternul zgomot al apei care izbește pietrele contrastează cu aspectul bucolic al modestului hotel în care tinerii amorezi încearcă să-și „cucerească” trupurile. Plonjeul de peste decenii (contextul istoric, social și economic explică miezul poveștii) păstrează forța sentimentelor, iar licărul privirilor rămâne la fel de intens, chiar și sub machiaj, conferind luminozitate unei pelicule marcată de frumusețea picturală.

5 - On Chesil Beach

Regia: Dominc Cooke

Imaginea: Sean Bobbit

Montajul: Nick Fenton

Muzica: Dan Jones

Distribuția:

Saoirse Ronan – Florence Ponting

Billy Howle – Edward Mayhew

Emily Watson – Violet Ponting

Anne-Marie Duff – Marjorie Mayhew

Samuel West – Geoffrey Ponting

Adrian Scarborough – Lionel Mayhew

Bebe Cave – Ruth Ponting

Anton Lesser – Preotul Woollett

Mark Donald – Charles Morrell

Durata: 110 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Când luna de miere e plină de fiere – On Chesil Beach

Scris de pe iulie 12, 2019 în Cinema, Educaţie, Feminin, Film, Fugit Irreparabile Tempus, Iubire, Moravuri, Relativitate

 

Etichete: , , , , , , , ,

Nouă

(Din scrinul cu amintiri – ep.3)

Timpul nu are nicio măsură. Un an nu contează; zece ani nu (mai) înseamnă nimic. Să nu socoteşti, ci să creşti precum arborele pe care seva nu-l grăbeşte, care rezistă marilor vânturi ale primăverii fără să-i fie teamă că vara ar putea să nu mai vină. Aşa îmi spunea unul dintre bunici. Vara vine, zicea el, dar nu vine decât pentru cei care ştiu să aştepte ca şi când ar avea eternitatea în faţa lor.

(Re) Învăţ asta în fiecare zi, cu preţul suferinţelor pe care ar trebui să le binecuvântez. Şi reînvăţ din lecţia lui Octavian Paler: ” Să aștepți oricât. Să aștepți orice. Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.” (Viaţa pe un peron, 1981)

Viaţa este acea izvorâre de fapte, de gânduri şi de simţiri peste care te îmbrânceşte etern nu-ştiu-ce. Aşa se face că anumite tonuri din nouă ianuarie se pot înfrăţi au unele dintr-un  nouă iulie de mult apus. Dogoarea sevei geruite coincide cu cea a sevelor coapte şi naşte dileme. Astfel, dacă nimeni nu mă întreabă ce este timpul, ştiu ce este, dar dacă vreau să-i explic cuiva care mă întreabă, nu mai ştiu.

 Felicitarea de 9 iulie

“În lumea fast-food-ului, (…), trăind multiplu şi difuz realitatea unui timp care nu-ţi aparţine, neuitând bogăţia jocului, refuzând ridicolul disperării, uneori producând confuzii, alteori, temeri; iscând involuntar judecata tuturor,  din dorinţa de a nu-ţi trăda sufletul, avându-i pe toţi şi neavând pe nimeni, neobosind să te opui atunci când timpul trece fără să-ţi ceară voie şi peste acest prag, îl vei aştepta a „n”-a oară pe Moş Crăciun.

Şi, nu ştiu de ce, deşi te-ai născut prima, eşti cea mai mică dintre noi.

                                                                                        Fetele: G. M. G.

                                                                                              9 iulie ****, București “

Vânturi albe, vânturi noi se dezleagă din crucea anotimpurilor şi se rostogolesc peste obraz. Cu reevaluări  de năzuire şi împliniri, cu redesoperiri de sine, printre viforele iernilor, ostenind uneori printre atâtea nădejdi risipite, cu sufletul hălăduind prin livezile copilăriei, am lăsat în urmă (încă) o iarnă de aşteptări neterminate şi am intrat într-una nouă.

 

Etichete: , , , ,

Oracolul și amintirile

Este o vreme când fiori te-apucă aşa, ca din senin, când te frământă mii de doruri şi nici măcar nu ştii de unde-ţi vin…

Prin evantaiul de culori ale verii, o “revelaţie” ciudată ne-ar putea face să credem că priveliştile, spre deosebire de om, n-au vârstă. Ele nu obosesc, nu îmbătrânesc. Numai ochiul nostru, aşezat mereu pe o scară a timpului – obişnuit să raporteze totul la fila de calendar -, le percepe altfel. Probabil, tocmai de aceea, dacă n-am avea vârste, n-am avea nici percepţia schimbărilor din peisaj. S-au copt cireşele şi se aude: “A venit vacanţa cu trenu’ din Franţa!”

Este o vreme când fiori te-apucă aşa, ca din senin, când te frământă mii de doruri şi nici măcar nu ştii de unde-ţi vin. Memoria scoate fotografic, din adâncul depozitelor nevăzute, neînchegate, stări şi forme de viaţă reală. După ce ultimele ecouri, cu iz de romanţă, ale unui apus de vremi se vor fi stins în orizontul tot mai îndepărtat al clipei devenite trecut – adică amintire -, memoria afectivă mi-a scos, din scrinul cu amintiri, o pagină din Oracolul de la începutul adolescenţei mele.

La întrebarea “Ce este un prieten?”, Zenon (Stoicul) ar fi răspuns: “Un alt tu însuţi.” Adeseori, prietena mea, Gabrielle, mi-a luminat zilele cu bucuriile înţelepciunii şi solidarităţii discrete. Iată ce completase, la acea vreme, pe pagina pe care scria: “Stop! Pagina mea“.

Paiaţa

Am găsit-o acum câteva luni, poate acum un an – o “paiaţă”.

“Paiaţa” mea are ochi albaştri şi părul auriu, bogat. O cheamă Madeleine şi râde mereu cu râsul ei ca o maşină de scârţâit.

Râsul ei umple totul în jur de viaţă şi de veselie. Râsul Madeleinei este un râs de copil, totuşi descopăr uneori, cu părere de rău, că Made – “paiaţa mea” – nu mai este chiar un copil. Şi, cu toate acestea, m-am îndrăgostit de ea şi de chipul ei ce cuprinde tot ce poate fi mai simpatic pe lume. Glasul ei este un glas de “paiaţă”, care te umple de veselie chiar şi atunci când, supărată, îţi trânteşte un repezit, dar deloc ameninţător,”Du-te la naiba!”.

Madeleine este “paiaţa” vie care râde mereu, care merge cu paşi mici şi sprinteni de păpuşă, care roade cu dinţi de şoricel toate sacoşele din plastic şi pe care îţi vine să o săruţi când îţi cântă cu cel mai sincer şi mai copilăresc glas şi cu cea mai jucăuşă licărire de scântei în privire: “Cel mai bine e de mine / Că am cizme din cauciuc.” Negreşit, Madeleine este cea mai zglobie “paiaţă” din toate paiaţele lumii, iar eu sunt cea mai norocoasă “fetiţă cu fundiţe” pentru că Made este, câteodată, “paiaţa mea”.

Gabrielle A.

Acum, când copilul din sufletul meu se ascunde în pădurea unor ani trecuţi, optez pentru o şi mai bună înţelegere a simpaticei “paiaţe”.

paiata

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , , , ,

Book Club – Sex and The City în versiunea 65+

Mădălina DumitracheDragostea și sexul mai prezintă interes când nu mai ai douăzeci de ani și ești femeie? Iată o propunere incitantă pentru o suculentă comedie romantică ce reunește staruri hollywoodiene din categoria senioarelor (care au avut perioada de glorie în anii ’70-’80): Jane Fonda, Diane Keaton, Mary Steenburgen și Candice Bergen.

Pornind de la ideea (de bază) că „viața poate începe – din nou – la orice vârstă”, Book Club alimentează pofta de viață, stârnește hazul și înfruntă tabuurile. Careul de staruri din distribuție poate fi echivalentul cinematografic al produselor de patiserie americane: superdulci, hipercalorice, ornate din belșug cu frișcă și bezea. Cu siguranță, fiecare dintre spectatori e dornic de astfel de „plăceri vinovate”, fără să-i pese prea mult de …rețetă. Peliculele pentru publicul de vârsta a treia sunt atât de rare, încât nu le putem primi decât cu entuziasm, în ciuda tuturor beteşugurilor. Cele patru formidabile septuagenare californiene, din  comedia lui Bill Holderman, se lasă influențate de un bestseller. Viața acestora capătă o nouă turnură când, în clubul lor de lectură, se citește Fifty Shades of Grey: de la descoperirea unei noi romanțe, la reaprinderea unor flăcări vechi, ele se inspiră reciproc pentru a face din următorul capitol, cel mai bun capitol al vieții lor.

1- Book Club

Așadar, versiunea senior a celebrei S.A.T.C./Sex and the City implică patru prietene de-o viață, care fac parte dintr-un club de lectură. Trecute binișor de șaizeci de ani, amicele se întâlnesc, lunar, în jurul unei mese cu brânzeturi, delicatese, cupcakes și pahare de vin alb, pentru a dezbate teme literare. Diane a rămas recent văduvă după patru decenii de căsătorie. Jane se bucură de partenerul ei fără nicio obligație. Sharon încă se luptă să treacă peste un divorț de zeci de ani,  iar mariajul lui Carol se află într-o criză după 35 de ani. Cu toate acestea, viața acestor patru prietene se transformă radical, după ce ajung să citească „infamul roman”, care le proiectează într-o serie de alegeri și decizii scandaloase. Dacă, de obicei, titlurile alese erau mai relevante, iată că acum le pică în mână acest controversat roman – Fifty Shades of Grey. Discuțiile post-lectură le determină pe Diane (Diane Keaton), Vivian (Jane Fonda), Sharon (Candice Bergen) şi Carol (Mary Steenburgen) să-şi reconsidere vieţile amoroase şi prejudecăţile în ceea ce priveşte sexul. Gonflată pe alocuri, umezită bine cu Chardonnay, dar plină de haz, comedia tinde spre romanțiozitate, dar bifează motive ce nu prea mai cadrau cu statutul de „bunicuță”: una dintre  ele sucombă în fața șarmului unui necunoscut, o alta renunță la „ex-ul” ei, cealaltă încearcă să reaprindă flacăra pasiunii cu o mică doză de albastru (Viagra), iar cea de pe urmă se va obișnui cu site-urile de dating.

2- Book Club

Bunăoară, proprietară a unui mare hotel, Vivian (Jane Fonda) a fost mereu o „devoratoare de bărbați” –  a știut să păstreze întotdeauna granițele între povești și sentimente (Vivian:„ I don’t care what society says about women our age, sex must not be taken off the table”). Totuși, lucrurile  se complică atunci când își regăsește marea dragoste din tinerețe – Arthur. La rândul ei, Diane (Diane Keaton), văduvă de un an, e presată mereu de fiicele sale (Alicia Silverstone și Katie Aselton) care voiau să se instaleze mai aproape de ea. Respectabila Sharon (Candice Bergen) e surprinsă de un dublu eveniment: logdna fiului ei, dar și cea a fostului soț, care se reorientase către o jună. În final, Carol (Mary Steenburgen) trebuie să recurgă la trucuri pentru a trezi pasiunea în mariajul său anchilozat de vreme. Elanul necesar acestui simpatic cvartet apare odată cu nuanțele gri-erotice din bestsellerul lui E. L. James; ele sunt gata să revină la viaţă după ce niscaiva sex sado-maso, din hulita trilogie, le atrage atenţia că nu şi-au mai folosit de mult anumite părţi ale corpului.

3 - Book Club

Regia nu excelează în inventivitate, prezintă eroinele mereu preocupate să soarbă vinul alb în cadre luxoase, iar personajele par croite din juxtapunerea unor clișee, totuși, charisma și ironia veteranelor de pe ecran salvează pelicula. Prin urmare, femeia independentă nu cunoaște miezul sentimentului adevărat până nu dă cu ochii de prima sa iubire; văduva – infantilizată până la absurd de cele două fiice – ezită să trăiască idila alături de un pilot de avion; fermecătoarea divorțată își recapătă încrederea în sine după ce petrece ore întregi pe site-uri de întâlniri&relații. În fine, singura căsătorită încă – din acest careu -, dar veșnic plictisită, va încerca, într-un final, unele strategii de a-și condimenta viața de cuplu. Cu siguranță, sub egida lui Christian Grey, nu se va pune prea des problema literaturizării la reuniunile din acest club. Femeile ultra-mature dezlănțuite nu depășesc cu mult hotarele comediilor romantice (arhicunoscutele peripeții amoroase), dar cele patru legende vii de la Hollywood (Diane Keaton, Jane Fonda, Candice Bergen și Mary Steenburgen) probează, cu umor, că și femeile din „categoria 65+” pot să se bucure de viață, departe de casele de pensii. Super-bunicuțele redescoperă pofta de viață și datorită unor frumușei mai copți (Andy García & Don Johnson); dezinvoltura şi aplombul cu care se aruncă într-o avalanşă de glume kinky/fără perdea ne fac să credem că vârsta senectuții nu trebuie asimilată doar cu tricotatul sau cu supravegheatul (nepoților sau… vecinilor).

(L-R) Candice Bergen, Diane Keaton in the film, BOOK CLUB, by Paramount Pictures

Chiar dacă regăsim sex la orice etate și clișee la orice etaj – ca orice film din categoria „feel-good”-Book Club induce o (voită) stare de bine, departe de parfumul „nevestelor disperate”, fără să-și propună revoluționarea scenariilor de comedie. Merită apreciată tendința de la Hollywood de a arunca și o altfel de lumină asupra vârstei a treia, ca și în cazul comediei The Intern, și de a adopta o atitudine mai relaxată față de un proces firesc – îmbătrânirea. Desigur, rămâne valabil: vârsta reprezintă doar un număr (age is just a number); în rest ține de fiecare ce atitudine să adopte.

Regia: Bill Holderman

Scenariul: Bill Holderman și Erin Simms

Imaginea: Andrew Dunn

Montajul:Priscilla Nedd-Friendly

Muzica: Peter Nashel

Distribuția:

Diane Keaton- Diane

Jane Fonda  – Vivian

Candice Bergen – Sharon

Mary Steenburgen – Carol

Andy García –  Mitchell

Don Johnson  – Arthur

Durata: 103 min

 
Comentarii închise la Book Club – Sex and The City în versiunea 65+

Scris de pe mai 24, 2019 în Blockbuster, Cinema, Feminin, Film, Filme de dragoste, Fugit Irreparabile Tempus, Iubire, Modernitate, Moravuri, Tipare

 

Etichete: , , , , , ,

În căutarea boemei pierdute

Astăzi, boema artistică s-a demitizat şi, spre deosebire de perioada ei de pionierat, ţine de cel mai banal conformism. În plus, pe măsură ce ultimele acorduri ale modernităţii s-au risipit, a rămas şi fără aliatul ei mai preţios: actul artistic propriu-zis. Între timp, acesta a preferat să se mute într-o altă barcă.

Boema este o stare de spirit – a spiritului liber – care nu acceptă încorsetarea socială sau morală. Boema înseamnă libertate, iar aceasta se manifestă printr-un refuz total al ordinii pre-stabilite al valorilor bătute în cuie ale unei societăţi filistin-ipocrite. Boema este o stare de eternă graţie, în care omul se dezinteresează de cele ale trupului, dedicându-se în totalitate spiritului. Boema nu distruge totul, când este vorba de cei aleşi – foarte puţini şi foarte speciali. Rămâne mereu un mister al rezistenţei lor, care depăşeşte tot ceea ce poate descoperi şi diagnostica un medic.

Privită din acest punct de vedere, boema este o formă de ascetism. Să fii boem înseamnă să trăieşti în interiorul artei – dedicat trup şi suflet acesteia. Boemul adevărat este un călugăr a cărui religie este arta. Arta cu “A”, desigur. Boemul se oferă pe sine drept spectacol căci el este un artist al foamei, ca în povestirea kafkiană. Cum “materia primă” pentru arta boemului se constituie din chiar trupul şi viaţa sa, sacrificiul este suprem, iar acest fapt îl transformă pe boem într-un artist total. Boemul este un soi de “copil dezorientat”, lipsit de apărare, un fel de “orfan cu părinţi”, neatent cu el însuşi, teribilist, dar, în fond, dornic de ocrotire.

Boema este un produs al paradigmei romantice.

Boema

Din ramura iniţială a boemei, s-a desprins, în postmodernitate, arta de tip underground. Ca orice atitudine protestatară, este expresia unui tip de coeziune (de microgrup) şi se caracterizează prin refuzul contactului cu arhitectura socială. Creatorii ce aparţin acestei “confrerii” nu doresc expunerea publică şi îşi impun propriile valori cultice, pe principiul imersiunii de tip sectar. Din păcate, rosturile pătrund ilicit în răspântiile degradării. De aceea, printre faldurile boemei din postmodernitate se pitesc mulţi “oameni de prisos”, îmbătaţi de aburii propriei spaime de vid (aşa-zisa creativitate). Boema actuală devine, pe zi ce trece, un complex de venalitate deghizată, ipocrizie şi vulnerabilitate.

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , , ,

Lumina Sfântă

E primăvară iar şi aripi proaspete leagănă ornicul vremii deasupra speranţelor noastre. Muguri cruzi, muguri calzi înţeapă aerul de April. Cu sufletul hoinărind prin livezile năpădite de flori şi parfumuri de-nceput, n-ai cum să te laşi doborât de melancolii păguboase, resemnare, disperare sau apatie. E primăvară iar şi căutăm din nou drumul speranţei!

De mai bine de două mii de ani, sărbătoarea Învierii se aşteaptă împodobită de mâinile curate ale celor care o văd ca pe o speranţă a renaşterii şi înălţării spre o altă Lumină. Religia, dar, mai ales, creştinismul, este un mod de viaţă – un fel de-a fi în Univers, un fel de-a vedea Natura şi pe aproapele tău; ea dă sens şi profunzime existenţei, oferă nesperate şi înviorătoare răspunsuri. Dintotdeauna, la români, Paştele a semnificat sărbătoarea Învierii, dar a fost şi metafora mirifică a descătuşării de moarte. Sfânta taină a Învierii devine însemnul – cu aură divină-, triumfului unui adevăr de credinţă, de existenţă umană. Paştele rămâne, pentru că a fost şi va fi, sărbătoarea de suflet a românilor ortodocşi, rămâne simbolul sfânt al descătuşării şi al credinţei în mai Bine şi mai Frumos.

Reperele nerătăcitoare ale spiritualităţii creştin-ortodoxe nu se constituie în dovezi evidente ale existenţei lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu stă sub semnul “dovezilor”. Pentru acela care crede în Dumnezeu şi în Sfânta Lumină (de la Ierusalim) este un semn al faptului că Cel de Sus nu stă departe de noi, ci ne veghează şi ne poartă de grijă atâta vreme cât nu ne rupem de Adevăr. “(…) Iar acum rămân acestea trei: credinţa, speranţa şi iubirea. Dar mai mare decât toate acestea este iubirea”. (1 Corinteni 13,)

În lumea de astăzi, uşor se poate sesiza o greşită “ierarhizare” sufletească. Au fost date uitării iubirea aproapelui, cinstea, sinceritatea, dragostea curată (fără meschinării şi interese ascunse), respectul faţă de părinţi; lumea a uitat cinstirea înaintaşilor şi smerenia în faţa icoanei sfinte.

Sărbătoarea Învierii este încărcată de semnificaţii, dă omului încredere şi speranţă: încă nu suntem singuri şi neocrotiţi în faţa sorţii. Speranţa şi viaţa nu se termină aici, existenţa spiritului este veşnică. Sărbătoarea Învierii are darul de-a sădi şi de-a (re)deştepta în fiecare dintre noi Iubirea, Cinstea, Adevărul, Binele, Iertarea. Nimic din ceea ce are frumos şi înălţător omenescul nu-i este străin credinţei.

Jertfa de sine a Mântuitorului este cea mai înaltă şi mai emoţionantă pildă din câte se pot oferi omului. Exemplaritatea absolută: ispăşind prin Sine, Mântuitorul ispăşeşte pentru om şi în locul omului. Ridicându-se pe cruce, Hristos se ridică în noi, jertfa Lui este preţul credinţei noastre, iar Învierea Lui este leagănul etern al speranţei omeneşti într-o altfel de lume, mai bună şi mai drept aşezată. Respectând legile universale, rămânem în acord cu Natura din care facem parte. Să luăm exemplul ei! Să vedem în explozia de viaţă şi de puritate a Naturii, în bucuria şi frenezia de viaţă pe care Domnul le dăruieşte – în aceste clipe -, tuturor vieţuitoarelor, calea izbăvirii noastre, şansa unică de-a deveni ori redeveni Oameni.

La sărbătoarea Învierii, când Lumina Sfântă biruieşte întunericul, sufletul îşi află din nou nădejdea că dincolo de viaţă este VIAŢĂ.

Să luăm, dară, Lumină!

lumanare

 

 

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web