RSS

Arhive pe categorii: Iubire

O poveste nonconformistă de amor – Vita and Virginia

Afinități elective sau mai mult decât atât? Așa ne-am putea întreba – în epoca lui „politically correct” – despre noua biografie cinematografică, Vita and Virginia, ce le are în prim-plan pe scriitoarele Vita Sackville-West și Virginia Woolf.

Așadar, britanica Chanya Button „pune în scenă” legăturile intelectuale și sentimentale dintre două remarcabile femei ale veacului trecut. Această relație a fost romanțată într-una dintre cele mai reușite cărți ale Virginiei Woolf: Orlando. Scenariul a fost scris de regizoare în colaborare cu Eileen Atkins, iar distribuția le reunește pe faimoasele Gemma Arterton, Elizabeth Debicki și Isabella Rossellini. Realizatoarea britanică, Chanya Button (ea însăși scriitoare) se dovedește o fină cunoscătoare a operei faimoasei Virginia Woolf (i-a consacrat numeroase studii universitare în perioada studenției sale la Oxford).

În acest prim lungmetraj al realizatoarei, literatura e profund legată cu pasiunea, iar arta cu iubirea. Prin urmare, avem pe ecran o poveste de amor între două scriitoare, o istorie ce pare atât pasională, cât și toxică. Vita and Virginia redă cu finețe, printre subtilele dialoguri literare, o poveste de dragoste nonconformistă, reliefând raportările contrariate ale fragilei Virginia la sexualitate și la fericire. Actual în ceea ce privește studiile de gen, dar și subtil, filmul de epocă se dovedește a fi deopotrivă senzual și (nuanțat) feminist.

În ambianța încorsetată a Angliei anilor 1920, în permisiva atmosferă a grupului Bloomsbury, două personaje trăiesc cu pasiune: Vita e o femeie celebră, iar Virginia e o solitară cu tendințe sinucigaşe. Chanya Button se străduiește să ilustreze șocul a două personaje reunite de tot ceea ce le diferențiază, de la prima întâlnire din 1922 până la legătura care se va preschimba într-o strânsă prietenie. Secvența din deschidere face să i se succeadă inserturile cu rotativa de la Hogarth Press, editura care publica scrierile Virginiei Woolf, semnificând urgența creației. Animate de spiritul unei epoci în care plutea emanciparea, încercând să evadeze din carcasa societății victoriene de după Primul Război Mondial, cele două femei rup aceste coduri printr-o scriitură plină de forță.

Căsătorită cu un diplomat şi pusă la adăpostul unei astfel de poziții, Vita încercase adesea legături amoroase cu femei, iar de astă-dată, îi surâde Virginia. După apariția romanului Mrs. Dalloway, excentrica Vita încearcă să o cucerească pe Virginia, scriitoare genială, dar introvertită. Cele două femei emancipate, pline de creativitate, nu încetează să sfideze convențiile victoriene pentru a-și impune atât stilul, cât și modul de viață. În acest sens, secvența interviului radiofonic (Vita Sackville-West și soțul său își expuneau concepțiile despre căsătorie) este emblematică pentru afirmarea dorinței de emancipare. Lejeritatea, umorul british al cuplului, savuroasele jocuri de cuvinte – toate exprimă o viziune modernă asupra vieții. Îndată ce interviul se termină, cei doi soți se salută cordial și pleacă, fiecare în mașina sa decapotabilă, în direcții opuse.

Dacă modul de viață al Vitei și originile sale aristocratice pot explica la o primă vedere această libertate afișată, spectatorul se vede constrâns să înlăture ipoteza când va da cu ochii de lady Sackville. Întrupată de geniala Isabella Rossellini, mama Vitei e o apariție grotescă și periculoasă. Încă din copilăria Vitei, lady Sackville și-a exprimat în mod violent dezaprobarea în privința independenței fiicei sale, fapt care se va reflecta în relația dintre cele două scriitoare.

Mutuala fascinație răspunde cumva atracției contrariilor: eleganța Vitei contra discretei Virginia, vivacitatea aristocratei Vita contra tulburărilor psihice ale boemei Virginia. Optând pentru două actrițe fascinate, Chanya Button și-a asumat și riscul de a cocheta și cu ideea de a transforma biografia cinematografică într-un „roman-foto”; totuși, măiestria interpretelor poate salva pelicula de la această supoziție. Bunăoară, Vita/Gemma Arterton, cu o alură à la garçonne, dar în egală măsură ultra-feminină, traversează viața cu surâsul pe buze. De cealaltă parte, Virginia/Elizabeth Debicki, diafană, nu pică în ridicol atunci când silueta ei fragilă se apleacă sub asaltul păsărilor negre.

Realizatoarea a folosit adesea prim-planul, scrutându-le chipurile în căutarea misterului de după priviri, alternat cu recurentul schimb de epistole dintre cele două romanciere. Acestea au făcut necesare intervențiile jubilatoare ale Isabellei Rossellinni/«Madame mère», aplecate asupra principiilor sau ezitărilor sentimentale ale lui Ruppert Penry-Jones, remarcabilul „soț de fațadă”, pentru a da un alt impuls acestui exercițiu, dar și pentru a reliefa singularitatea magnetică a eroinelor. Magnificele costume inspirate de stilul șaptezecist al lui David Bowie și muzica, semnată de Isobel Waller-Bridge, reflectă legăturile complexe și indică avangardismul acestor femei celebre ale secolului al XX-lea. Incursiunile onirice, ce depășesc narațiunea, se susțin pe surprinzătoarea coloană sonoră. Din acest punct de vedere, filmul e unul contemporan și dă impresia că se ocupă mai degrabă de epoca actuală decât de cea a celebrului Bloomsbury Group.

Îndrăzneala formală poetizează atmosfera și îndreaptă spectatorul spre intimitate, pasiune și creație artistică; refrenele electro conferă ritm scriiturii. Femeia de excepție era caracterizată de o sensibilitate exacerbată, așa se explică distorsionările vizuale, care au menirea de a reflecta spiritul bolnăvicios al scriitoarei Virginia Woolf, victimă a halucinațiilor dureroase. Pelicula cu aspect de „roman-foto” restituie un climat artistic avangardist: emulație intelectuală, vernisaje, călătorii, cupluri libertine și homosexualitatea (din punct de vedere social refulată, dar asumată în intimitate).

Schimbul epistolar, reciprocitatea fascinației sunt relevate de multe procedee formale și de o vizibilă stilizare. Schimburile intelectuale dintre două femei retranscriu, pe ecran, și dimensiunea pasională/carnală a unei aventuri. Totuși, Vita and Virginia ține seama legăturile profunde, amoroase și reflectă modul în care o decepție sentimentală se poate transforma în creație literară.

Regia: Chanya Button

Scenariul: Eileen Atkins & Chanya Button

Imaginea: Carlos De Carvalho

Montajul: Mark Trend

Distribuția:

Gemma ArtertonVita Sackville-West

Elizabeth Debicki – Virginia Woolf

Isabella Rossellini – Lady Sackville

Rupert Penry-Jones – Sir Harold Nicolson

Peter Ferdinando – Leonard Woolf

Durata: 110 min

Articol publicat în revista Catchy

Reclame
 
Comentarii închise la O poveste nonconformistă de amor – Vita and Virginia

Scris de pe august 11, 2019 în Cinema, Feminin, Film, Filme de dragoste, Filme indie (independente), Iubire, Modernitate, Moravuri

 

Farmecul feminității autentice – Doamna T.

Prin acuitatea intelectuală, grație puterii de creație, Camil Petrescu rămâne în literatura română unul dintre cei mai de seamă romancieri, un veritabil analist al lucidității și autenticitatii. Estetica modernă a romanului Patul lui Procust face posibil să întâlnim, astăzi, opinii ce țin de-o anume urbanitate erotică: „Doamna T, categoric. Pentru că sexiness-ul nu stă atît în calităţile personale, cît în aura de mister cu care învăluie pe cineva privirea admiratorului sedus.” – răspundea T. O. Bobe, în urma anchetei «Cel mai sexy personaj feminin din literatura română» realizate pentru Dilemateca de Marius Chivu.

Cochetărie Emilian Lazarescu

„Cochetărie” – pictură realizată de Emilian Lăzărescu

Camil Petrescu o descria astfel pe faimoasa eroină: „Nu înaltă și înșelător slabă, palidă și cu un păr bogat de culoare castanie (cînd cădea lumina pe el părea ruginiu) și, mai ales, extrem de emotivă, alternînd o sprinteală nervoasă, cu lungi tăceri melancolice (avînd, pe deasupra, un comerț, la propriu și la figurat, intens cu arta și cetitul), doamna T. Ar fi dat o viață neobicinuită rolurilor de femeie adevărată. Ca fizic, era poate prea personală ca să fie frumoasă în sensul obicinuit al cuvîntului. Ca fizic, era poate prea personală ca să fie frumoasă în sensul obicinuit al cuvîntului. Avea orbitele puțin neregulate, uşor apropiate, pronunțate, cu ochii albaştri ca platina, lucind, fremătînd de viată, care cînd se fixau asupra unui obiect, îl creau parcă. Bărbia feminină, delicată, dar prelungirea ei, întinsă frumos pînă sub ureche, cam aparentă, căci era lipsită de orice grăsime. Gura, foarte mobilă, vie ca o floare, plină. Gîtul lung, robust cu tendoane lămurite la orice întoarcere a capului. E ştiut, de altfel, că marile actrițe au fost totdeauna de un soi de frumusețe incertă, am spune „pe muchie de cutit” (cum sunt, de altfel, şi astăzi vreo cîteva dintre cele mai reputate interprete ale ecranului, ca Elisabeta Bergner sau Joan Crawford, de pildă). De o tulburătoare feminitate uneori, avea ades o voce scăzută, seacă, dar alteori cu mîngîieri de violoncel, care veneau nu – sonor – din cutia de rezonanță a maxilarelor, ca la primadone, ci din piept, şi mai de jos încă, din tot corpul, din adîncurile fiziologice, o voce cu inflexiuni sexuale, care dau unui bărbat amețeli calde şi reci.” (Patul lui Procust, Camil Petrescu, Editura 100+1 Gramar, București, 1997 – citatele respectă ortografia epocii în care a fost publicat romanul, n.n)

Autorul este un veritabil organizator al «dosarului de existențe». Bunăoară, cititorul regăsește, în paginile romanului, autenticitatea trăirii în conștiință a sentimentelor și faptelor obișnuite. Eroina, care încă mai stârnește pasiunea literaților, îl tulburase nespus de mult pe Fred Vasilescu, tânărul diplomat, aviator, care își amintea momentul crucial din existența lui – al cărui martor i-a fost George Ladima – o seară de durere, înecată în alcool, petrecută în fața ferestrei celei pe care o iubea: „Era singurul om de pe lume căruia i-aș fi încredințat taina, (…), faptul cumplit care e cancerul vieții mele, care mă face să fug de o femeie iubită.“ (Patul lui Procust, Camil Petrescu, Editura 100+1 Gramar, București, 1997)

‘The Kiss”, 1943 ©️ Tom Lovell Art (American illustrator and painter)

Așadar, misterioasa Doamnă T. încă mai seduce cititorii, așa cum mărturisea – (tot) în cadrul aceleiași anchete – și Doru Pop: „Doamna T este printre puţinele femei cu carne şi creier din literatura română, altfel populată de o sexualitate primitivă şi cam de mahala, după chipul, de exemplu, al lui Zoe Trahanache, ori primitiv obiect al dorinţei, ca Otilia calofilului Călinescu. Nici femeile celuilalt Petrescu, Camil, nu sînt altfel. Doamna T este matură, dar nu (f)rigidă precum Vitoria Lipan şi nici bărbătoasă şi castratoare, precum doamna Chiajna. Doamna T are o inocenţă lipsită de artificiu, ca Otilia lui Ionel Teodoreanu, şi, în plus, acoperă aceeaşi urbanitate erotică. Asta şi pentru că nu mi-au plăcut niciodată „ţărăncile” care par să fie pe gustul elitelor masculine de la noi – de la Sultănica lui Delavrancea, la Mara lui Slavici şi pînă la Ana lui Rebreanu. Doamna T are o stranietate niciodată egalată de prozatorii de la noi, poate doar Maia, din romanul recent al Simonei Sora, se apropie de acest ideal. Aştept în continuare apariţia unor «femei de la oraş» în proza noastră, femei adevărate, femei puternice, independente, deştepte şi care ştiu ce vor. Femei neprefăcute, turnate în propria identitate, fără să se definească prin alţii şi pentru alţii, femei autosuficiente, dar nu orgolioase, femei care să încînte şi să captiveze, dar care să nu devină ţinte gratuite ale sentimentalismului patetic.”

Prin urmare, anchetele literare sunt necesare, dovedind dorul clasicilor de a coborî în actualitate și nevoia unor lecturi actualizante.

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent.

Articol publicat în revista Bel Esprit

 
Comentarii închise la Farmecul feminității autentice – Doamna T.

Scris de pe iulie 23, 2019 în Actualitate, Cultură, Cărți de colecție, Cărţi, Eseu, Feminin, Iubire, Modernitate, Moravuri

 

Etichete:

L’estate dell’anima – Summertime/L’estate addosso

Mădălina DumitracheRâsul este o atitudine în fața vieții – o fațetă a seriozității – care arată că, la urma urmei, tot distracția e cea mai inofensivă admonestare pentru tot ce e considerat reprobabil sau condamnabil în lumea asta. Iată cum, oferind o altă coloratură comediilor romantice, un regizor își poate regăsi rădăcinile – după ce a testat piața cu două producții în limba engleză (Playing for Keeps, Fathers & Daughters) – repoziționând Italia pe harta umorului odată cu pelicula Summertime. Gabriele Muccino se lansează în căutarea vârstei „fără griji și fără bani” – în care sentimentele năvalnice fac ravagii – și deschide o acoladă în zona minorităților sexuale (cuplurile gay). Această lecție de „educație sentimentală” se vrea tandră, lipsită de aciditate, o deschidere spre toleranță, dar și către acceptarea sentimentelor (fie și înfrângeri). Cineastul nu-și asumă mutații, ci pare mai degrabă că „trimite bezele” tinerilor din ziua de azi, fără a le ține prelegeri, dar păstrează, totuși, o anumită notă de gravitate solară.

Summertime 3

În vara de după absolvirea liceului, când totul capătă un aer contemplativ, viitorul pare pentru doi adolescenți atât de înfricoșător și, totuși, promițător. Gabriele Muccino știe să nareze cu simpatie și detașare despre iubirea adolescentină, dar și cu o fină atenție în ceea ce privește interogațiile specifice acestei perioade „de trecere”. Deși îi oferă spectatorului imagini fermecătoare ale unei veri toride, interesul e centrat pe interogațiile despre o anumită percepție  a vârstei „tuturor posibilităților”. Încă de la debutul filmului, realizăm ce fel de prototip este eroul principal, când – pe fundal sonor instrumental (ukulele) – se prezintă: „My name is Marco. I’m 18 years old. I often think about death.” Apoi, cel care fusese morbid câteva secunde, Marco (Brando Pacitto), devine adolescentul cu „capul în nori” și cu părul vâlvoi, care suferă un accident de motor-scuter. În urma nefericitului eveniment, se alege cu un picior în ghips, dar      și cu o poliță în valoare de 3000 de euro (despăgubiri). La sugestia amicului Vulcano (Guglielmo Poggi), vrea să viziteze California. Bucuros că-și va vedea un vis împlinit, Marco se trezește că fericirea e de scurtă durată: Vulcano îi aranjează același tip de vizită și Mariei (Matilda Lutz),    o puștoiacă îngâmfată, colegă din același liceu. Așadar, Maria și Marco, chiar dacă nu se prea înghit, ajung să petreacă o vacanță de vară împreună, la San Francisco. Prin intermediul comunicării (electronice) și-al unui amic comun, tinerii ajung să petreacă câteva zile în Statele Unite ale Americii. Deși nesiguri din pricina viitorului lor, dar nerăbdători să se aventureze    într-o călătorie în America, adolescenții aterizează la San Francisco, unde îi întâlnesc pe Matt (Taylor Frey) și Paul (Joseph Haro), un cuplu de homosexuali care le devin gazde. Catolică ferventă și cam rigidă, Maria nu își ascunde homofobia față de cuplul ce tocmai îi primise cu brațele deschise. Nici Marco nu se simte în apele lui, dar continuă să o bombardeze cu acuze doar pe Maria. În scurt timp, cei patru devin prieteni și pornesc într-o explorare a iubirii, a vieții și a propriilor evoluții, încercând să se descopere și să se definească. De-a lungul unei veri pe care nu o vor uita niciodată, tachinându-se reciproc, Marco și Maria se lasă purtați de magia verii și de farmecul locurilor, copleșiți de gentilețea gazdelor. Afectele sunt mereu în transformare și    într-o continuă progresie. Cineastul oscilează între justețea privirii și automatismele din scriitură. Această peliculă, cu aspect de carte poștală aseptizată cizelează, ilustrează într-un mod pitoresc maturizarea celor doi adolescenți.

Summertime 4

Zilele petrecute în casa celor doi amici se scurg între ciondănelile dintre Maria (care acaparase dormitorul pentru oaspeți) și Marco (dormind pe canapea, alături de câinele jucăuș, dar iritant)  și numeroasele escapade în orașul american. Pentru că se simțea nevoia și unui altfel de conflict, Maria se simte atrasă de Matt (bisexual), în pofida homofobiei declarate inițial. Egoista „cool chick” nu va reuși să modifice nimic din comportamentul cuplului Paul & Matt, își stăpânește izbucnirile și va face pași simțitori către maturizare. Bietul Marco se îneacă într-o mare de melancolie, fiindcă avansurile sale erau mereu refuzate de inabordabila Maria. Totuși, adolescenții rețin una din lecțiile lui Matt, care – adesea – le atrăgea atenția: „Life’s too short    not to be happy.” Astfel, uită de toate grijile și trăiesc la cote înalte o vară plină de peripeții, de la Roma la San Francisco, apoi în New York și în New Orleans. Veritabile imagini de cartolină ni se prezintă odată cu escapada celor patru amici în Cuba, acolo unde puștii de pe bătrânul continent vor descoperi ceea aflaseră doar din mediul virtual:„tropical-paradise beach”.

În vreme ce Marco și Maria se plâng de corupția endemică din Italia contemporană, cuplul    Matt și Paul se desprinde de materialista civilizație americană, când Paul – încurajat de Marco    – se decide să părăsească bănoasa slujbă/„job-ul” din domeniul finanțelor și se întoarce la o veche pasiune – natura, unde predă lecții de călărie. În vara petrecută împreună, cei patru amici scapă de inhibiții, iar adolescenții încep să înțeleagă sensul noțiunii de acceptare. Autenticitatea trăirilor o probează chiar Maria, când exclamă cu sinceritate: „I’m so happy right now”. Códa (twistul sentimental) din New York îi aduce și un alt tip de experiență, care-i alimentează și    mai mult melancolia lui Marco, acest Werther din Roma. Așa cum îi stă bine tinereții (vârstei juvenile), deloc monotonă, dar pe-alocuri dureroasă, trecerea spre o altă etapă a vieții se face ușurel, prin acea vibrație de„feel-good”.

Summertime 2

Summertime e o agreabilă pagină din calendarul vieții unor adolescenți abia ieșiți de pe băncile școlii, dispuși să se arunce degrabă în valurile vieții, dar și o invitație la mai multă înțelegere și toleranță.

Regia: Gabriele Muccino

Scenariul: Gabriele Muccino în colaborare cu Dale Nall
Producători: Marco Cohen, Benedetto Habib, Fabrizio Donvito

Imaginea: Paolo Caimi
Costumele: Angelica Russo
Muzica: Lorenzo Jovanotti Cherubini
Montajul: Alexandro Rodriguez, Valentina Brunetti
Directori de casting: Denise Chamian, Judith Sunga

Distribuția:

Brando Pacitto – Marco

Matilda Lutz – Maria (as Matilda Lutz)

Taylor Frey – Matt

Joseph Haro – Paul

Jessica Rothe – Jules

Scott Bakula – tatăl lui Paul

Ludovico Tersigni – Federico

Durata:108 min

 
Comentarii închise la L’estate dell’anima – Summertime/L’estate addosso

Scris de pe iulie 13, 2019 în Cinema, Educaţie, Estival, Film, Filme indie (independente), Iubire, Moravuri, Relativitate

 

Etichete: , , ,

Când luna de miere e plină de fiere – On Chesil Beach

Mădălina DumitracheDelicat și emoționant, filmul On Chesil Beach este primul lungmetraj al omului de teatru Dominic Cooke, care s-a aventurat pe cărarea ecranizărilor unor succese – romanul (nominalizat, în 2007, la Booker Prize) omonim al britanicului Ian McEwan. Recenta peliculă beneficiază de participarea actorilor Saoirse Ronan și Billy Howle și aduce în prim-plan povestea despre primele experiențe (cu caracter inițiatic/formator) din perioada în care țâșnea și trepidantul rock-and-roll, într-o Anglie puritanistă.

Premiera a avut loc la prestigiosul Toronto International Film Festival. Realizatorul face o radiografie a societății britanice, îndrăznind o lucidă analiză asupra frustrărilor unei tinere crescute după preceptele anilor ‘50. Trebuie să ne amintim doar primele rânduri din romanul-sursă: „They were young, educated, and both virgins on this, their wedding night, and they lived in a time when a conversation about sexual difficulties was plainly impossible” și ne lămurim mai bine despre o „ruptură lirică”. Adaptând un roman de succes, elegant și necruțător, filmul se păstrează reverențios față de roman și dă la iveală o dramă superb interpretată de Saoirse Ronan și Billy Howle. Permanenta glisare între tinerețe (înainte de Beatles și revoluția sexuală) și anii maturizării se realizează prin numeroase flashback-uri menite să dea contur evoluției personajelor.

1- On Chesil Beach

Așadar, în sudul Angliei anului 1962, doi tineri frumoși, Edward Mayhew și Florence Ponting, se întâlnesc pentru prima oară după absolvirea cursurilor universitare. El e un mare iubitor de istorie (scriitor aspirant), dar îndrăgește și rockul, iar ea este o talentată violonistă dintr-un cvartet de muzică clasică. Fiică a unui mic industriaș conservator și a unei profesoare (Emily Watson, terifiantă) de la Oxford – prietenă cu Iris Murdoch-, Florence se îndrăgostește de Edward Mayhew, fiul unui modest director de școală (Adrian Scarborough) și-al unei artiste care-și pierduse rațiunea în urma unui accident (Anne-Marie Duff, sfâșietoare). Povestea de iubire se înfiripă pe drumul de întoarcere și avem, astfel, ocazia să revedem vechile automobile Jaguar rulând pe străzile din Oxford, în acordurile unui amestec de muzică de varieteu britanic și gâlgâielile, pe-atunci, ale proaspătului rock’n’roll. Chiar dacă îi separă unele date – statutul social (implicit și backgroundul cultural), după o curte asiduă, fermecătorul Edward o cucerește pe bogata și conservatoarea Florence. Firesc, căsătoria va fi următorul pas, deși suava Florence are unele temeri, justificate de unele (presupuse) abuzuri suferite în copilărie, dar și din pricina unor coduri sociale ce aparținuseră altor epoci. Îndrăgostiții își petrec luna de miere într-un mic hotel din Doreset, la Chesil Beach.

2 - On Chesil Beach

Prezentul e ocupat de sosirea tinerilor căsătoriți în micuțul, dar cochetul hotel de pe plaja Chesil, din Dorset. Realizatorul, al cărui C.V. (Royal Shakespeare Company, BBC) garantează calitatea britanică, reconstituie – în mod minuțios – toate elementele specifice epocii: ultimele zile ale regimului conservator, chiar înainte de alegerea lui Harold Wilson și apariția trupei Beatles. Actorii sunt parte integrantă din peisaj, mai ales tânăra Saoirse Ronan (a mai exersat acest registru și în Brooklyn) care ne face să simțim panica amestecată cu pasiunea. Intensitatea trăirilor actriței irlandeze și ale partenerului ei salvează filmul de la unele semne de lentoare. Scenariul păstrează sobrietatea autorului Ian McEwan. Temătoare și din cauza comportamentului vulcanic al tânărului Edward, presată și de tarele molestărilor din copilărie, Florence îl acuză pe soțul ei de agresivitate. Inexistența unei educații sexuale adecvate face ca mariajul lor să meargă spre eșec. Lipsa lor de comunicare va duce la separare. Cei doi tineri vor urma cărări diferite în viață. Așa se face că, treisprezece ani mai târziu, în 1975, îl regăsim pe Edward un subtil deținător al unui magazin de discuri. Află, în mod accidental, că Florence este căsătorită, are un copil și își amintește de dragostea lor, fără să omită micile neînțelegeri sau nefericirea din final. Mult mai târziu, în 2007, Edward – însingurat – asculta la radio. Rămâne surprins când află că se transmitea un concert aniversar: cincizeci de ani de succes profesional al cvartatului din care făcea parte Florence. Edward participă la acest eveniment muzical, iar în clipa când privirile li se întâlnesc, țâșnesc lacrimile regretului.

3 - On Chesil Beach

Din paginile acestui scurt roman, se degajă vaporii aproape toxici ai unor ingrediente aparent inofensive din bucătăria britanică postbelică, parfumul marin învăluie mobilierul victorian, iar atmosfera de loisir constituie cadrul în care se consuma idila între Florence și Edward. Ian McEwan a transformat, acolo, un amor pe care protagoniștii îl considerau fără sfârșit într-o tragedie a cărei lovitură de teatru era un derizoriu accident psihologic. Nimic din acest mic „inventar” nu va lipsi din filmul lui Dominic Cooke, poate doar răutatea și suferința. Scenariul menține aceeași idee ca și flashback-urile – bascularea dramei.

4 - On Chesil Beach

Totul pare diferit: pozițiile sociale, educația, raporturile dintre tineri și părinții lor (mama ei era o burgheză austeră și dominatoare, câtă vreme cea a lui Edward suferea de multiple tulburări psihice). Acumulările vor conduce la acele momente de frustrare și de alienare care-au făcut ca mariajul să se destrame. Personajele vor traversa stările în acord cu epocile pe care le vor trăi – apatia, suferința în anii ‘50, dar și furia sau excesul din deceniile imediat următoare. Cadrele de pe ecran par desprinse dintr-o broșură a unei agenții de turism spre o destinație exotică, aliniind imagini (filmate între Portland și Weymouth) împrumutate din realitate. Imaginile vorbesc și exprimă multe, mai ales când în rolul lui ­Florence Ponting o regăsim pe uimitoarea Saoirse Ronan, în postura de tânără și fragilă soție, rănită chiar din noaptea nunții. Tumultoasa stațiune Chesil își justifică menționarea în titlu – oferă momente de mare intensitate și de-o ireală frumusețe. Pășitul peste pietricelele acestei plaje devine metafora unei existențe sinuoase și-al unui inexorabil calvar, în vreme ce eternul zgomot al apei care izbește pietrele contrastează cu aspectul bucolic al modestului hotel în care tinerii amorezi încearcă să-și „cucerească” trupurile. Plonjeul de peste decenii (contextul istoric, social și economic explică miezul poveștii) păstrează forța sentimentelor, iar licărul privirilor rămâne la fel de intens, chiar și sub machiaj, conferind luminozitate unei pelicule marcată de frumusețea picturală.

5 - On Chesil Beach

Regia: Dominc Cooke

Imaginea: Sean Bobbit

Montajul: Nick Fenton

Muzica: Dan Jones

Distribuția:

Saoirse Ronan – Florence Ponting

Billy Howle – Edward Mayhew

Emily Watson – Violet Ponting

Anne-Marie Duff – Marjorie Mayhew

Samuel West – Geoffrey Ponting

Adrian Scarborough – Lionel Mayhew

Bebe Cave – Ruth Ponting

Anton Lesser – Preotul Woollett

Mark Donald – Charles Morrell

Durata: 110 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Când luna de miere e plină de fiere – On Chesil Beach

Scris de pe iulie 12, 2019 în Cinema, Educaţie, Feminin, Film, Fugit Irreparabile Tempus, Iubire, Moravuri, Relativitate

 

Etichete: , , , , , , , ,

Licărul discret al optimismului – Midnight Sun

Mădălina DumitracheAsemenea unui ecou al celebrei Love Story din 1970, recentul lungmetraj Midnight Sun îi reunește pe Bella Thorne și Patrick Schwarzenegger (fiul lui Arnold) pentru a-i seduce pe adolescenții romantici din zilele noastre, cât și pe adulții nostalgic, amatori de „dying-girl movies”. Pornind de la o producţie japoneză, pelicula Midnight Sun este povestea lui Katie, o tânără de șaptesprezece  ani, rămasă fără mamă de la o vârstă fragedă, care trăiește alături de bunul ei tată. Din pricina unei boli foarte rare (maladia genetică XP/xeroderma pigmentosum), tânăra a fost nevoită să stea închisă în casă încă de când era mică. Cea mai scurtă expunere  la lumina soarelui îi pune viața în pericol, degenerând în necruțătorul „ucigaș” al ultimelor secole – cancerul. Prin urmare, tot timpul și-l consumă privind lumea doar de la fereastra camerei sale ori cântând la chitară. Soarta pare mai îngăduitoare cu ea abia atunci când îl cunoaște cu adevărat pe Charlie Reed. La căderea nopții, visele prind contur – ieșind din casă pentru a cânta, în gara din vecinătate -, se întâlnește cu Charlie, alături de care va trăi o poveste de dragoste de-o vară. Așadar, mixând trama din Cinderella și Twilight, se ajunge tot la un fel de „lonely beauty meets forbidden fruit”, dar cu nuanțele desprinse din actualitate (Instagram, WhatsApp ș.a).

1- Midnight Sun

E cunoscut: codurile melodramei au fost născocite pentru a bulversa spectatorul. Totuși, nicio lege nu interzice ajustarea nuanțelor. Prudența nu împiedică pe nimeni, nici măcar pe scenarist (care a făcut un remake mai ușurel după Taiyō no Uta, o peliculă niponă realizată în 2006) sau pe realizator (Step Up Revolution) să traseze, cu abilitate, tușa lor personală. De ce să arunci batista când poți să mai netezești puțin asperitățile condiției de «amor imposibil»?

2 - Midnight Sun

Katie (Bella Thorne), frumoasa jună – crescută fără mamă – își va alunga spleenul în gara locală (nu e nimic amuzant), iar încrucișarea cărării sale cu cea a lui Charlie (îl admirase în taină toată copilăria) va ameliora suferința. Cu toate că suspansul e cvasi-anulat, jocul va fi urmărit de iubitorii acestui gen. Emoția degajată de autenticitatea interpretării (mai ales cea a tinerei și charismaticei Bella Thorne și a lui Rob Riggie în postura de tată iubitor) îndepărtează neajunsurile scenariului previzibil. Deși filmul începe ca oricare alt film din categoria „teenager movies”, capătă – în mod progresiv – gravitate și nota de seriozitate.

4 - Midnight Sun

Montajul dinamic împrospătează genul (numeroasele efecte facile nu mai par jenante, iar lacrimile se pot prelinge justificat); fata frumoasă, dar grav bolnavă, suferă iubind și fiind iubită (are prieteni, merge la petreceri, folosește rețelele de socializare, e veselă și are o relație perfectă cu tatăl ei). „Copilă a Lunii”, această versiune modernizată a Cenușăresei (fuga dinainte de miezul nopții/Katie: „ I’m really busy during the day, but I can be free at night”) reprezintă modelul de fată voioasă, dar serioasă, de care e nevoie printre atâtea modele zgomotoase (compune muzică, se acompaniază la chitară, își susține iubitul studios de la Berkeley, la competițiile sportive și, mai ales, nu încalcă promisiunile). Chitara acestei talentate Rapunzel- Cenușărese devine un inedit „dovleac fermecat”, apt să se transforme nu într-o caleașcă, ci într-un vehicul al succesului/hit la radio.

3 - Midnight Sun

Viața eroilor de pe ecran pare autentică, chiar dacă regia e atât de transparentă. Finalul cu ținută motivațional-optimistă îndreaptă atenția spre intesitatea trăirilor, ci nu pe durată. Totul se rezumă la prețuirea fiecărui moment din durata vieții. Tonul general este unul aspirațional: tinerii sunt serioși, au preocupări în conformitate cu vârsta, sunt sportivi sau creativi, iar adulții (tatăl, medicul curant) din preajma lor le oferă sprijinul necondiționat. Recluziunea singuraticei fără mamă va scoate la iveală frumuseți, nu răbufneli ivite din frustrare, cum ar fi fost de așteptat în astfel de situații (dureroase). Soarele interior al eroinei va străluci, iar undele radioului/fm-ului vor răspândi luminozitatea (melodia dedicată lui Charlie) acelei fete răpuse mult prea devreme. Chiar dacă este doar o melodramă pentru adolescenții din generația WhatsApp, morala sa demonstrează că se poate iubi fără rețineri, singura boală (contagioasă) fiind doar… iubirea (Katie: „And if you need me, all you have to do is look up. And remember, I love you”). Eclipsa poate adăposti și surprize plăcute, în funcție de locul și de poziționarea fiecăruia sub stele.

5 - Midnight Sun

Regia: Scott Speer

Scenariul: Eric Kirsten (după romanul Midnight Sun de Kenji Bandō)

Imaginea: Karsten Gopinath

Montajul: Michelle Harrison și Tia Nolan

Muzica: Nate Walcott

Distribuția:

Bella Thorne – Katherine/ “Katie”

Patrick Schwarzenegger – Charlie

Rob Riggle – Jack Price, tatăl lui Katie

Quinn Shephard – Morgan

Tiera Skovbye – Zoe Carmichael

Paul McGillion – Blake Jones

Durata: 91 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Licărul discret al optimismului – Midnight Sun

Scris de pe iulie 8, 2019 în Cinema, Educaţie, Filme de dragoste, Iubire, Morală, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , ,

Viața ca un roller coaster – El Embarcadero/ The Pier

 Un thriller doldora de emoție și senzualitate ține spectatorii cu respirația la gură în fața micilor ecrane. Aplicând rețeta seriei perfect adaptate cerințelor publicului, realizatorii serialului El Embarcadero lansează o suită de interogații celor care se aventurează în acest „carusel emoțional-vizual.
El Embarcadero/The Pier este un film-serial, de atmosferă, ce îi oferă spectatorului imaginea seducţiei efemere. Filmată într-o zonă futuristică din Valencia, dar și pe coasta mediteraneană (Parcul Național „La Albufera”) a acestei așezări, seria TV El embarcadero (The Pier) a fost creată de Álex Pina (un soi de „Messi al serialelor”) și Esther Martínez, într-o coproducție Movistar+, Atresmedia Studios și Vancouver Media. Așteptările sunt mari, pentru că producătorii – Álex Pina și echipa sa – celebrei La Casa de Papel (unul dintre cele mai vizionate seriale de pe Netflix) și-au pus semnătura și pe noua producție „lansată la apă” la începutul anului 2019. Bunăoară, distribuția reunește actori pe care publicul îi cunoaște deja din La Casa de Papel/ Money Heist, precum Alvaro Morte, dar și staruri din alte serii de succes: Verónica Sánchez (Morocco – Love in Times of War, Gran Reserva) și Irene Arcos (co-star în Vis-a-Vis).

Subiectul, transpus în 8 episoade de câte 50 de minute, aduce în prim-plan teme etern-umane – iubirea, căsătoria, familia, relațiile interumane – dar analizate din multiple unghiuri. Deși e altoită pe canavaua melodramei (tema dublului, moartea eroului central), seria are multe calități artistice și ne invită să descoperim motivul pentru care un bărbat iese definitiv dintr-un triunghi amoros. Bunăoară, în spatele cadrului natural mirific, este expusă cruzimea raporturilor umane, ca într-un artefact cu două feţe.

Așadar, serialul narează povestea arhitectei Alexandra, care deși e distrusă de moartea soțului său, Oscar, este și mai copleșită când află că acesta a dus o viață dublă alături de o altă femeie, Veronica, cu care avea și o fetiță. Prin urmare, Alexandra  se confruntă cu cel mai aprig coșmar: primește un apel telefonic de la polițistul Conrado și este chemată să identifice trupul soțului ei, găsit pe un dig, în frumoasa zonă Albufera, de lângă Valencia.

Citiţi şi Greenbook – când prietenia îşi găseşte calea

Sinucidere? Imposibil! Cei doi făcuseră planuri împreună cu doar câteva ore în urmă. Loviturile abia încep să curgă, când descoperă că înainte să moară, Oscar dusese o viață dublă cu Veronica. Cine este această femeie? Cine a fost, de fapt, bărbatul pe care l-a iubit 15 ani? Și ce s-a întâmplat în acea noapte fatală pe dig? Sub o identitate falsă, Alexandra se mută cu Veronica și, cu ajutorul lui Conrado, pătrunde din ce în ce mai adânc în misterul lui Oscar. Acest tragic eveniment de viață, un adevărat „tsunami emoțional”, îi va schimba radical viziunea despre lume.

Noua serie realizată de Álex Pina nu se rezumă doar la povestea unei crime/ sinucideri, ci conduce spectatorul spre dosnicele cămări ale sufletului omului occidental, civilizat. Personajul central, Oscar (expresivul Álvaro Morte), se lasă descoperit încet-încet, revelând parcă cele două faţete ale „aceleiaşi medalii” (precum un Ianus antic): cuceritorul mascul educat (pe care îl regăsim nu doar în Spania, ci oriunde). Grație acestui personaj, realizatorii  se găsesc în dificila încercare de-a reflecta încurcatele și misterioasele mecanisme ale erotismului. Căsătorit cu o femeie de succes – eleganta arhitectă, perfecționistă până la obsesie – intră într-o relație amoroasă cu Veronica, o senzuală femeie de 35 de ani, un «spirit liber». Permanent poziționat între cele două relații, Oscar glisează între cele două „fațete ale feminității în floare”. Alexandra, la rândul său, conduce spectatorul spre interiorizare. Doborâtă de infidelitatea atât de bine tăinuită de soțul ei, femeia ajunge să se (re)descopere pe sine.

Încercând să afle de ce Oscar alesese o altă parteneră, în paralel cu viața conjugală fericită, Alexandra găsește calea spre adevărurile interioare și se debarasează de unele prejudecăți. Filmul derulează lupta para-oedipiană declanşată de cele două personaje construite în oglindă. Cele două femei alimentează năzuințele și dorințele/ poftele aceluiași bărbat, aici un fel de „poligam alb”.

Dacă la începutul secolului trecut realismul făcea furori cu tematica «glasul pământului & glasul iubirii», de această dată lucrurile sunt mai alambicate, fiindcă arhitecta este rafinată, educată, dar și sexy. Așadar, producătorii propun o viziune modernă, de secol XXI. Sedus de sălbăticia provocatoare a femeii care trăia singură printre apele din mirifica zonă „La Albufera”, Oscar face caz de codul sexual occidental, devoalând realitatea faptului că amorul transgresa limitele  de clasă. În fond, este descrisă societatea vestică, (destul de) superficială şi plină de ipocrizie, interesată (doar) de plăceri și de întreținerea aparențelor.

Citiţi şi Vânătoare… la Curte – The Favourite

Farmecul și frumusețea spațiilor analizate în paralel – arhitectura futuristă amețitoare, interioarele de lux, cât și mediile naturale conservate, hrana rafinată, dar și bucate naturale – mențin și alimentează ideea contrastelor complementare. Tonurile reci, griul-albăstrui din marile aglomerări urbane alternează și contrastează cu luminozitatea galben-aurie din cadrul rural. În aceste permanente oglinzi paralele, regăsim câteva constante: cerul albastru și chipul răvășit de amor al lui Oscar.

Astfel, serialul se dovedește un proiect îndrăzneţ, potrivit pentru secolul actual, ce încearcă să integreze într-o manieră fluidă, aproape omogenă, personaje, situaţii şi spaţii diferite. Multiplicarea orizonturilor poveștii e ajutată din plin de echipa tehnică (montajul dinamic – Luis Miguel González și seducătoarea ilustrație muzicală – Iván Martínez și Manel Santisteban), iar măestria actoricească a interpreților alimentează neliniștile spectatorului. Grație imaginii splendide, realizată de Miguel Amoedo și Álvaro Gutiérrez, granițele artificiale ale personajelor-stereotip se estompează, iar suspansul fructifică noua legătură dintre eroine.

Infidelitatea și suferința se împletesc cu senzațiile și hipnotismul unei iubiri așezate într-un triunghi. Cu toate că seria a fost realizată într-o manieră uşor artificială, totuşi scopul producătorilor pare a fi sondarea lumii interioare şi a alterităţii deopotrivă, ca şi încercările eroilor de a controla neprevăzutul în dorinţa de a-şi exercita libertatea individuală. Ca într-un veritabil debarcader, spectatorul modern trebuie să aleagă singur „în ce barcă să urce” (propriul adevăr) și să răspundă interogaţiilor despre cuplu, adulter și iubire.

Producător: Álex Pina

Regia: Jesús Colmenar, Álex Rodrigo,

Imaginea: Migue Amoedo și Álvaro Gutiérrez,

Montajul: Luis Miguel González

Ilustrația muzicală: Iván Martínez și Manel Santisteban

Distribuția:

Álvaro Morte – Óscar/Oscar

Verónica Sánchez –  Alejandra/Alexandra

Irene Arcos – Verónica/Veronica

Roberto Enríquez – Conrado

Marta Milans – Katia

Judit Ampudia – Ada

Durata: 50 min per episod

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Viața ca un roller coaster – El Embarcadero/ The Pier

Scris de pe iulie 2, 2019 în Feminin, Film, Iubire, Melodramă, Morală, Moravuri

 

Etichete: , , , ,

Lungul drum al lui Alice către maturizare – The Girl in the Book

 

Un celebru scriitor, Honoré de Balzac, mărturisea – prin vocea personajelor sale, că „a simți, a iubi, a suferi, a se devota vor fi veșnic urzeala vieții femeiești.” Un punct de vedere asemănător pare să ne împărtășească, în filmul The Girl in the Book, și creatoarea Marya Cohn. The Girl in the Book o aduce în prim-plan pe tânăra Alice Harvey (Emily Vancamp), o scriitoare care încearcă să depăşească blocajul de creaţie. Alice se trezeşte prinsă în capcana unei slujbe de editor junior, care-i solicită – la un moment dat – să se îngrijească personal de relansarea unui bestseller (cartea avea la bază întâmplări din viaţa ei). Astfel, se va re-deschide o fereastră către amintiri  dureroase. Glisând mereu între trecut şi prezent,  tânăra femeie trebuie să găsească puterea de a înfrunta evenimentele tulburătoare pe care le păstrase ascunse în toţi aceşti ani, ca mai apoi să ia decizii pentru a spulbera definitiv demonii trecutului. Ajutată de cea mai bună prietenă, Sadie (Ali Ahn), juna editor își reface puterea pentru a crea și de a redobândi încrederea de sine.

The Girl in the Book 5

The Girl in the Book reprezintă debutul în regie al cineastei Marya Cohn, semnatară și a scenariului pentru filmul lansat în 2015. Viziunea Maryei Cohn (scenariul are nuanțe autobiografice ale cineastei) despre poziția și rolul jucat de femei în lumea literară este una incitantă, cu aspect commercial (cu tentă voit girlish). Cu clare referințe la marea literatură (personajele Alice din opera lui Charles Dodgson / Lewis Carroll sau Lolita din scrierile lui Vladimir Nabokov), pelicula este adaptată publicului din era rețelelor sociale și-a exploziei marketingului digital.

The Girl in the Book 4

Viața trepidantă din Manhattan este bine surprinsă în imaginile realizate de Trevor Forrest și redată de interpretarea subtilă a actorilor din distribuție. Flashbackurile ritmează pelicula („versiunea” Alice la paisprezece ani este actrița Ana Mulvoy-Ten), iar zigzagurile trecut-prezent caută explicații pentru tulburările din actualitate ale eroinei. Când șeful ei, interpretat de Jordan Lage, o solicită pentru re-lansarea cărții de succes a faimosului scriitor Milan Daneker (Michael Nyqvist) derapajele tinerei se accentuează și scot la iveală secvențe dureroase din trecut. Umbrele trecutului capătă contur în ipostaza scriitorului, al cărui prenume face referire directă la cunoscutul om de litere Milan Kundera. Impactul pe care l-a avut relația, inițial de mentor-muză, cu romancierul Daneker a fost răvășitor.

The Girl in the Book 2

În afară de poziția ingrată de „muză-nimfetă”, Alice trebuie să o mai suporte și pe aceea de subaltern al unui șef despotic, care-o tratează ca pe o secretară, ignorându-i calitățile de creatoare. Stabilitatea emoțională devine un punct îndepărtat în istoria acestei fete care se apropia de „borna 30”/„Dirty Thirty”, purtând pe umeri nesuferita povară a copilăriei și-a adolescenței petrecute într-o familie cu veleități și orgolii mari. Tatăl autoritar, Ben (Michael Cristofer), este un renumit agent literar,  iar mama sa (Talia Balsam) a lăsat-o – de mică – în grija soțului faimos, dar și nestatornic.

The Girl in the Book 3

În asemenea situație, Alice „le-a dat replica” refugiindu-se în alcool, legături întâmplătoare /„one-night stands” și scris sub îndrumarea lui Milan. Relația cu bărbatul matur a avut beneficiul stimulării creativității, dar, în egală măsură, și-a derapajelor sexuale. Singura persoană echilibrată cu care stabilește o legătură profundă este Sadie, dar, din păcate, aceasta este mult prea solicitată de viața familială (soțul, Tyler/puștiul de vârstă școlară și un bebe în așteptare). Totuși, providențiala Sadie îi face cunoștință cu Emmett (David Call), un carismatic activist politic.

Când lucrurile păreau să intre pe un făgaș bun, perpetuul autosabotaj apare din nou. Destabilizarea produsă de certurile cu șeful frustrat și apariția neașteptată a expatului Milan o aruncă pe Alice într-o aventură pasageră surprinsă de ființele cele mai dragi: Sadie și Emmett. Aflată, deci, pe orbita tumultoasă, Alice își reconfigurează traiectoria și încearcă să-i recucerească pe cei dragi, abandonând anumite persoane: șeful, Milan și propriul tată. Își concentrează forțele în acțiuni cu efect cathartic, își înfruntă superiorul, se confruntă față în față cu scriitorul care-i exploatase filonul creativ și frăgezimea adolescenței (se folosise de jurnalele fetei, introducându-le în scrierile sale) și-i lasă de izbeliște pe toți în ziua re-lansării cărții. Cele mai des întâlnite clișee despre viața boemă și despre traiul artiștilor din New York capătă forme „digerabile” grație ingeniozității regizorale și montajului abil realizat de Jessica Brunetto.

Regizor: Marya Cohn
Scenarist: Marya Cohn
Compozitor: Will Bates
Operator: Trevor Forrest
Producător: Kyle Heller, Gina Resnick
Producător executiv: Spencer Medof
Monteur: Jessica Brunetto

Distribuţia:
Emily VanCamp (Alice Harvey)
Michael Nyqvist (Milan Daneker)

Ali Ahn (Sadie)
Courtney Daniels (Lynn)

David Call (Emmett )
Jordan Lage (Jack)
Talia Balsam (Mama lui Alice)

Durata: 88 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Lungul drum al lui Alice către maturizare – The Girl in the Book

Scris de pe iunie 29, 2019 în Cinema, Cărţi, Feminin, Film, Filme de dragoste, Iubire

 

Etichete: , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web