RSS

Arhive pe etichete: alcoolism

Legenda între frenezie și suferință – Judy

Încă un star sfâșiat de suita demonilor interiori ? Suita biografiilor cinematografice de succes continuă. După tulburătoarea poveste din Bohemian Rhapsody (2018), la Gala premiilor Oscar din 2020, Judy a confirmat interesul publicului pentru astfel de povești. Subiectul ar putea fi interesant din punct de vedere cinematografic: splendoare și decadență, cântecul de lebădă al unui star hollywoodian, trezirea brutală după o traiectorie întreruptă brusc. Copilul drag al Hollywoodului de altădată s-a maturizat, în teribilii ani ‘50, iar aerul amețit al ex-starului îl convinge pe spectator că începe declinul.

Judy este o adaptare, oarecum laborioasă, a dramei muzicale a lui Peter Quilter (interpretată pe Broadway în 2012). Bunăoară, adaptarea liberă după „End of the Rainbow” devine Judy. Pelicula, realizată de Rupert Goold – un regizor obișnuit cu biografiile cinematografice – este expozitivă, educativă și cu o vizibilă tușă didacticistă. Flashback-urile asupra copilăriei lui Judy Garland, petrecută în studiorile din «uzina de vise» ne indică faptul că nu iese fum fără foc.

Povestea de dragoste cu Mickey Deans, care urmează să fie cel de-al cincilea soţ al ei.

Mama divorțată, care se își plimbă  copiii de sub un acoperiș sub altul, este victima industriei cinematografice care a dus-o către ‘linia moartă’. Cineastul merge pe linia realistă și elimină din ecuație prejudecățile artistice, misterul, realitățile din spatele marelui ecran și reconstituie atmosfera studiourilor din anii ’60. Așadar, regăsim o Judy Garland, a cărei viață este blocată între lipsa de propuneri profesionale, facturile neplătite de la hoteluri, medicamentele și viața, evident, tangentă a mamei, rătăcește în California și nu prevede un viitor luminos. Totuși, apare sugestia venită de la un iubit – de a merge la Londra – pentru a încerca acolo o nouă perspectivă, financiară, chiar și cu prețul înstrăinării de familie. Prin urmare, filmul începe în iarna lui 1968, atunci când legenda showbiz-ului, Judy Garland, sosește la Londra pentru un turneu de cinci săptămâni, cu casa de bilete închisă, la Talk of the Town. Deci, în 1968, după o carieră de vedetă la Hollywood, Judy Garland, slăbită de droguri și de alcool e în plină criză; datoriile ei se acumulează neîncetat, iar ea se luptă pentru a obține custodia copiilor ei. Trecuseră trei decenii de când actrița devenise un star, odată cu The Wonderful Wizard of Oz. Chiar dacă vocea i-a slăbit, potențialul dramatic i-a crescut. Pe măsură ce Judy  Garland se pregătește pentru spectacol, negociază cu impresarii, îi cucerește pe muzicieni și le arată tuturor prietenilor și fanilor șarmul ei. Drept urmare, și visele ei de dragoste par la fel de puternice în povestea de dragoste cu Mickey Deans, care urmează să fie cel de-al cincilea soţ al ei.

Renée Zellweger, actrița încântătoare, foarte british, din anii ’90, care a explodat în partituri din categoria «girl next door» relevă miracolul Judy Garland. Premiată cu un Oscar pentru interpretarea feminină, Renée Zellweger întrupează copilul-star de odinioară, din epoca de glorie a studiorilor Metro Goldwyn Meyer (anii ‘30). După ce fusese Dorothy în The Wizard of Oz și ajunsese să fie idolatrizată de public, grație melodiei Over the Rainbow, a făcut un turneu cu alți mari reprezentanți ai epocii de aur din Hollywood: Vincente Minnelli, Gene Kelly sau Fred Astaire.

Totuși, deșertul infernal al apusului artistic care-o pândea lasă urme adânci. În consecință, Renée Zellweger s-a pregătit intens, timp de un an, pentru acest rol (pregătire vocală). Bunăoară, Renée Zellweger a câștigat de fapt statueta ei întruchipând un personaj complex, chiar ușor la graniță, în acest caz, o stea aflată în amurgul carierei sale, cu o sănătate șubrezită și care se zbate pentru a-și păstra custodia copiilor săi. Filmul indică un set de cauze: alcoolismul unui personaj a cărui copilărie a stat sub jugul disciplinei de fier impuse de tiranul Louis B. Mayer, atrage și o altă pistă ceva mai interesantă, și anume: portretul unei gurmande prinse în propria capcană. Se spune că drama lui Judy Garland este rezultatul faptului că trebuia să-și sacrifice pofta de viață (și, în primul rând, mâncarea) pentru a deveni o vedetă, exploatându-și calitățile vocii sale excepționale. Aflată mai mereu în lumina reflectoarelor, fetei  i se fură adolescența.

Punctul de plecare al problemei îl regăsim, cumva, legat de dieta draconică la care era supusă Judy (în timpul filmărilor la The Wizard of Oz), apoi, totul se autoreglează: relația ei patologică cu mâncarea e contrabalansată de forța vocii profunde care îi satisface cea mai profundă dependență: dragostea publicului, privirea iubitoare a spectatorilor care sunt amorțiți, fiorul simțit în fața reflectoarelor și scârțâitul aplauzelor. Prin urmare, Judy este, în egală măsură, un adult zdrobit de o copilărie plină de încercări, o mamă curajoasă, dar dezorganizată, o iubită destul de rănită și o divă condamnată să trăiască într-o stare de semi-solitudine.

Ca un veritabil histrion, Zellweger oferă unele zâmbete forțate sau izbucniri ale entuziasmului unei adolescente întârziate. Mereu instabilă, Judy riscă să transforme spectacolul într-un coșmar, în orice moment. O mai poate salva inepuizabila sa vitalitate? Artista completă (actriță, dansatoare și cântăreață)  se luptă pentru recucerirea gloriei, dar partea întunecată a medaliei invadează ecranul.  Renée Zellweger se identifică cu rolul, salvează filmul cu o gamă impresionantă de emoții, chiar dacă Judy nu duce spectatorul „peste curcubeu”. Filmul se bazează în totalitate pe interpretarea lui Renée Zellweger, care se achită de sarcini, deși nu se aseamănă fizic prea mult cu Judy Garland, dar paleta largă de emoții pe care le emană și machiajul laborios înlătură acest detaliu. Dar, mai ales, cântă. Nu cântă din ton, dar cântă corect. Inspirat de ultimele concerte din Londra, cu câteva luni înainte de moartea sa prematură, la 47 de ani, Judy devine un portret inegal al „vedetei-martir”.

Puțin cam artificial, acest portret sumbru reușește să emoționeze grație artistei Renée Zellweger, care împrumută spleenul plin de paiete al modelului său și ne oferă o interpretare fără nicio notă falsă. Performanța lui Renée Zellweger nu este o uzurpare a identității eroinei. Cu o energie debordantă, ea transcende imitația, redă fidel gesturile, mersul și vocea. Scena finală a filmului leagă cele două Judy (debutanta și supraviețuitoarea) cu o interpretare foarte înflăcărată a celebrului «Over the Rainbow», hitul care i-a însoțit/încununat cariera. Forța versurilor acestei melodii tulbură profund interiorul spectatorului care-a înțelesc că, acolo, deasupra curcubeului, a existat o viață pentru Frances Ethel Gumm (numele ei adevărat). Cinemaul a luat-o.

*****

Regia: Rupert Goold

Scenariul: Tom Edge după opera lui Ole Bratt Birkeland /„End of the Rainbow”

Imaginea: Ole Bratt Birkeland

Decorurile: Tilly Scandrett

Costumele: Jany Temime

Montajul: Melanie Oliver

Muzica: Gabriel Yared

Distribuția:

Renée Zellweger – Judy Garland

Jessie Buckley – Rosalyn Wilder

Darci Shaw – Judy Garland în tinerețe

Finn Wittrock – Mickey Deans

Rufus Sewell – Sidney Luft

Durata: 1h58

Durata: 1h58
Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Legenda între frenezie și suferință – Judy

Scris de pe martie 17, 2020 în Cinema, Cultură, Feminin, Film

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lupta cu demonii interiori – Smiles of Sad Men

Oricui i se poate întâmpla să cultive – cu sau fără voia sa – anumite dependențe. Desigur, este vorba despre soartă, motivație și voință. Statisticile indică alcoolul drept cel mai mare flagel în materie de autodistrugere. Complicațiile survenite de la acesta îi poate afecta în egală măsură pe indivizii lipsiți de educație, dar și pe cei cu înalte standarde de pregătire profesională. Așa se face că pelicula Smiles of Sad Men (Úsměvy smutných mužů) reprezintă ecranizarea unui roman ivit din experiențele unui scriitor care picase în patima băuturii.

Prozatorul, reporterul, călătorul și fondatorul revistei geografice Koktejl, Josef Formánek  (n.1969) este unul dintre cei mai de succes autori cehi contemporani. Autorul a scris șapte cărți, toate cu un puternic caracter autobiografic; așa este și cazul celui de-al șaselea roman, Smiles of the Sad Men (2014), în care descrie una dintre cele mai teribile perioade din viața sa – internarea într-un sanatoriu pentru dezalcoolizare.

Regizorul Dan Svátek menține echilibrul dintre dramă (aflată la graniță cu tragicul) și comedie, într-un dinamic amestec de flashback-uri, secvențe onirice (alcoolul se transformă într-un dragon negru) și cadre aproape naturaliste surprinse într-un sanatoriu. Aparent, echilibrul se poate obține, mai întâi cu un pahar, apoi, al doilea pahar amorțește ambele picioare, şi dintr-odată totul pare mai ușor și mai plăcut decât înainte. Mai târziu, sticla nu mai este suficientă, dependența crește în progresie geometrică.

Până la un punct, scriitorul crede că băutura îi stimulează creativitatea și îl ajută să fie mai sociabil. Josef este căsătorit pentru a doua oară, are o frumoasă soție, Danu (Marika Šoposká) și o fetiță drăgălașă, Nelu. Din primul mariaj, dobândise și o altă fiică, Veronika. Aceste trei femei îl motivează să lupte cu demonii interiori. Prin fundul sticlei, până la finele vieții, dimensiunea consumului excesiv devine copleșitoare. Bunăoară, scriitorul Josef Formánek se vede nevoit să se interneze într-un centru în care sunt tratate dependențe. Soția sa îi oferise numeroase avertismente, iar în momentul în care aceasta îl părăsește, bărbatul realizează că se află la o importantă răspântie din viața sa. În perioada în care își tratează dependența va afla, oare, esențialul: „Se trata pentru soția și fiica sa ori pentru el însuși?”

Pentru a întări impresia unei experiențe autentice, regizorul i-a încredințat carismaticului actor David Švehlík rolul principal/ scriitorului-narator. Acesta comentează atât propriile acte, cât și pe cele ale celor alături de care trăia. Așadar, stilizarea literară este rafinată prin mijlocele de expresie cinematografică, astfel încât pasajele de reflecție (autobiografice) devin cadre onirice. Grație interpretării actoricești, scriitorul poate livra povestea reală despre scufundările în „iadul propriei conștiințe”. Vecinătatea sinelui dezvelit devine insuportabilă pentru o ființă atinsă de orice dependență. Camera de filmare surprinde și înregistrează, cu fidelitate, orice cută/rid de pe chip, iar umbra transcende fața. În momentul în care capul e invadat de alcool, creierul „se topește” treptat, trupul asudă tot alcool, raționalul e blocat, treptat, nu mai poți fi acceptabil din punct de vedere social. Acest jurnal în imagini oferă posibilitatea de a privi cu detașare cum abstinența forțată sau (auto)impusă devine, de fapt, supraviețuire.

În general, imaginile desprinse din acel sanatoriu sunt de tipul secvențelor din «Madhouse», inclusiv episoadele în care pacienții se comportă mai adecvat decât personalul medical, indiferent dacă aceștia se află la terapia de grup sau în timpul activităților sportive ori comentează alegerile/ votarea autoguvernării constituționale. În alternanță, zâmbetele bărbaților triști nu mai reprezintă nicio surpriză în cazul manifestărilor de tip «delirium »; revenirea acelora care nu au supraviețuit într-un mediu în care „să nu bei înseamnă supraviețuirea” e dificilă, aproape imposibilă. Structura narativă fragmentată conferă caracter episodic celorlalte personaje, aflate și ele în lupta cu dependența.

Așadar, în acel mediu, îi întâlnește pe doctorul în filosofie Pravoslav, pe Josef, cel cu care are certuri dese din pricina obiceiurilor neigienice, dar și pe Jarmil, care pretindea că a jucat în producții pentru adulți (gay). Mulți dintre azilanții de acolo aveau percepția asupra lumii profund perturbată  din pricina …alcoolului. Atenția se concentrează pe cvartetul  alcătuit din scriitorul  Josef(David Švehlík), sportivul Honza (Ondřej Malý), prețiosul Milan (Jaroslav Dušek) și artistul Tomáš (Ivan Franěk). Antreprenorul Honza ajunsese la mari cote atât în plan personal, cât și profesional, dar totuși cade în patima care-i modifică în mod radical destinul. Carismaticul artist și-a iubit într-un mod excesiv fiica vitregă, a mers prea departe în această relație, iar consecințele nu s-au lăsat așteptate. Milan e un vizionar paranoic, care întrevedea viitorul printre numere, dar tot mai spera ca soția și cei doi copii să revină la el. Válková (Simona Babčáková) este cea care supraveghează acest cvartet și are grijă ca ei să interacționeze cu întreaga echipă, le oferă suport psihologic pentru a se putea reintergra în lumea din care singuri se rupseseră.

Voința puternică l-a ajutat pe Josef (Formánek), dar războiul nu s-a terminat. Prin urmare,  perspectiva intelectuală asupra altor personaje devine una mai tolerantă, el însuși e mult mai smerit. Și-a oferit sieși șansa de-a schimba dependența de alcool, înlocuind-o cu sportul. Maratonul îi menține atenția trează asupra pericolului care-l pândește la orice abatere din traseul autoimpus către sine. Fațetele tragicomice expuse în microuniversul surprins, în această peliculă cu resorturi tămăduitoare, sunt menite să indice motivația tuturor celor implicați. Cei care au reușit să se (auto)salveze trebuie priviți cu înțelegere și respect. Toată lumea are nevoie de speranță, iar pelicula – cu o temă atât de gravă – oferă din plin nădejde.

Smiles of Sad Men 
(Tragicomedie, Republica Cehă)
Regia: Dan Svátek
Scenariu: Dan Svátek, Josef Formánek

Distribuția: David Švehlík, Jaroslav Dušek, Marika Šoposká, Ondřej Malý, Ivan Franěk, Jaroslav Plesl, Simona Babčáková

Durata: 92 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Lupta cu demonii interiori – Smiles of Sad Men

Scris de pe mai 21, 2019 în Cinema, Film

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web