RSS

Arhive pe etichete: alegere

Privind înapoi cu duioșie – Brooklyn

Mădălina DumitracheEste foarte interesant cum doi cineaști precum scenaristul Nick Hornby (About a Boy) și regizorul John Crowley (Boy A, Intermission) – renumiți pentru producțiile cu specific masculin/boyish works – lansează o provocare prin recenta lor peliculă: Brooklyn (2015). Povestea cinematografică are în prim-plan, de această dată, o tânără irlandeză pornită pe drumul devenirii, dar cu escală în New York. Așadar, ne aflăm la începutul anilor ’50, când Eilis Lacey (Saoirse Ronan) – o tânără irlandeză, care trăiește în sud/estul Irlandei, alături de mama (Jane Brennan) și de sora ei, Rose (Fiona Glascott) – se decide să-și caute alt drum în viață. Orașul în care locuiește (Enniscorthy) poartă urmele anilor grei de după război, iar Eilis este în imposibilitatea de-a găsi un loc de muncă decent, în vreme ce sora ei ocupă un post de contabil. Singura ei speranță rămâne Lumea Nouă/America. După o călătorie plină de peripeții, ajunge în New York/ Brooklyn, oraș în care comunitatea irlandeză era foarte bine închegată. Cu ajutorul preotului Flood (Jim Broadbent), își găsește un loc de muncă la un mare magazin și locuiește într-o pensiune, alături de alte tinere aflate în căutarea unei vieți mai bune. Universul feminin din pensiunea doamnei Kehoe se aseamănă cu cel din pelicula Mona Lisa Smile.

Brooklyn 1

Metropola o bulversează într-o primă fază pe frageda irlandeză, care suferă de dor și se blochează când persoane străine încearcă să se angajeze într-o conversație cu ea. Timpul lui Eilis se scurge printre orele petrecute în spatele tejghelei, citind scrisorile de acasă (de la mama sau de la sora ei) și conversând la cină cu tinerele colocatare din pensiunea (cu aspect matriarhal) doamnei Kehoe. Orașul în care trăiește acum contrastează cu prăfoasa urbe din Wexford. În New York, femeile poartă pantofi roșii, rochii viu colorate, eșarfe și ochelari de soare, iar bărbații sunt volubili și nu seamănă deloc cu tinerii dați cu ulei în păr (à la Gary Cooper) și care poartă „același sacou bleumarin” – totuși, Eilis se mișcă prudent în acest nou decor. Șocul multiculturalismului lasă urme din primele minute asupra delicatei Eilis.

Brooklyn 2

Narațiunea cu subiect decupat din anii’50, centrată pe imaginea femeii, a fost mult timp coloana vertebrală a cinema-ului popular. Publicul contemporan, familiarizat și cu un romantism surescitat, trebuie să-și recalibreze reacțiile. Pentru spectatorii îndrăgostiți de filmele din perioada ’30-’40, anii de glorie ai lui Bette Davis, Joan Crawford și Barbara Stanwyck, Brooklyn aduce o gură de aer proaspăt. Filmul ar fi putut fi doar dulceag fără contribuția esențială a uneia dintre cele mai inteligente și convingătoare actrițe din generația ei: Saoirse Ronan. Nick Hornby (scenarist și pentru An Education) a realizat scenariul pe baza romanului lui Colm Tóibín. Legăturile profunde cu străbunii și țara natală – iată una dintre coordonatele existenței pentru orice irlandez, de aceea sentimentul dezrădăcinării va fi atât de bine zugrăvit de fragila Eilis/Saoirse. Faptul că irlandezii sunt povestitori neîntrecuți a devenit axiomatic, la fel și acela că unii dintre ei cântă precum îngerii (există, evident, o astfel de scenă în care ni se prezintă un solo de-o melncolie copleșitoare, la cina oferită de parohia irlandeză conaționalilor fără adăpost). Din păcate, pentru orice preot cu inimă de aur, așa cum este părintele Flood, există și contrabalans: teribila Mrs. Kehoe – o femei cu atât de multe impulsuri contradictorii -, desprinsă parcă din piesele lui Oscar Wilde.

Brooklyn 3

Operatorul Yves Bélanger surprinde îmbogățirea experienței lui Eilis, lărgind orizonturile: cadrele cu străzile înguste și interioarele din bisericile austere și reci din Irlanda vor alerna cu animația de peste Atlantic, toate reflectate în privirea albastră a lui Eilis/Saoirse. Deși lipsită de vlagă în primele momente de pe teritoriul Lumii Noi, tânăra va trece peste ruptură și va găsi o „fereastră deschisă” odată cu apariția lui Tony. Filmul se-nrudește cu peliculele din categoria émigré cinema (In Amrica, 2002, Jim Sheridan sau The Immigrant, 2013, James Gray) și evocă neputințele și zbaterile celor care-și schimbă cursul vieții (locul și identitatea). În Irlanda natală, Eilis era o fiică cu un trecut, în America este doar o femeie cu un viitor; în ambele poziții, starea nu este tocmai confortabilă. Muzica are rolul de povestitor și marchează atât noile versuri, cât și vechiul refren din viața tinerei. Scena de la cina de Crăciun răscolește dorul de casă și accentuează talentul înnăscut al irlandezilor (Iarla Ó Lionáird intonează magistral un cântec de dragoste tradițional irlandez (Casadh an t-Súgáin). Instalatorul italian – Tony – va schimba traiectoria oscilantă a junei irlandeze. Vorbind o engleză cu accent, dar dornic de-a avea familia sa, Tony (Emory Cohen cu un aer de James Dean stângaci) o introduce în universul multicultural al Lumii Noi. Deși asimetria dintre cei doi tineri este evidentă (fizic, cultural), incongruența va cumpăni în dragoste și o va forța pe Eilis să aleagă. Întorsătura din scenariu – moartea subită a surorii din Irlanda – va modifica atitudinea eroinei. La revenirea în țara natală, Eilis va fi curtată (la impulsul familiilor) de junele Jim Farrell (Domhnall Gleeson). Arătosul moștenitor, cu aspect de preppy boy, pare partida perfectă pentru suava Eilis. Deodată, tânăra cu sclipiri în privire se află în ingrata situație de-a alege. Cumpăna din Brooklyn se reduce la această decizie a lui Eilis. Așa-zisa „potrivire perfectă” să fie cheia care desferecă drumul spre fericire? Din fericire, eroina nu se încadrează la categoria fetelor naive și pasive, dispuse să-i lase pe alții să decidă pentru ea, ci știe să acționeze cum e mai bine pentru viitorul ei. În balanță, exista opțiunea de-a trăi alături de un bărbat frumos, înstărit și curtenitor, dar într-o lume cu mentalități obtuze, limitată, iar cealaltă variantă era cea de-a fi iubită de-un june modest, dar onest, într-o lume deschisă și lipsită de false pudori. La doar puțin peste douăzeci de ani, Saoirse Ronan aduce mereu ceva deosebit, la fiecare nou rol, acum, o simplitate îmbinată cu un aer de misticism.

Brooklyn 4

Privirea de ciută, vorbirea în tonuri joase, atitudinea fermă – toate – conferă  un stil lipsit de ornamente. Acțiunile ei de pe ecran ne fac să intuim gândurile și faptele personajului său. Gesturile, minuțios nuanțate, inflexiunile vocii fac din Saoirse Ronan o prezență convingătoare și cuceritoare. Clipirile de furie și uitătura stranie ne fac să înțelegem disprețul pe care îl avea Eilis față de persoanele lașe și limitate din orașul ei natal, așa cum era bătrâna intrigntă care-i mărturisea perfid: „The world is a small place.” La această actriță, dezvoltarea interioară se reflectă coerent în schimbarea exterioară. Ochii ei privesc mai departe, spre o Lume Nouă; este precum o roză care s-a deschis după ce-a parcurs o lungă și întortocheată călătorie.Totul este bine pus la punct în aceste imagini, drama care se derulează pe ecran este înduioşătoare, iar tânăra poartă pe umerii ei tot romantismul și toată frumusețea din Brooklyn.

Deși nu este lipsit de unele clișee (scenele de traversare a Oceanului, triajul, renumita Coney Island, simetria început-final, precum în clasicul All About Eve din 1950), Brooklyn nu rămâne doar old-fashioned (costumele și machiajul sunt fidele epocii descrise), ci este o emoționantă poveste despre împăcarea cu sine, cu trecutul și acceptarea cu seninătate a viitorului. În acest rit de trecere, în pofida dorului copleșitor, eroina vrea să ştie cine este cu adevărat și privește stăruitor undeva… departe.

Regizor: John Crowley
Scenarist: Nick Hornby
Operator: Yves Bélanger
Muzica: Michael Brook
Producător: Finola Dwyer
Monteur: Jake Roberts

Distribuţia:
Saoirse Ronan (Eilis Lacey)
Domhnall Gleeson (Jim Farrell)
Michael Zegen (Maurizio)
Emory Cohen (Tony)
Mary O’Driscoll (Miss McAdam)
Julie Walters (Doamna Kehoe)
Eileen O’Higgins (Nancy)

Premii, nominalizări, selecţii:
Globurile de Aur (2016) – Cea mai bună actriţă într-un rol principal, nominalizat: Saoirse Ronan
Premiul BAFTA (2016) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Julie Walters
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Nick Hornby
Premiul BAFTA (2016) – Cele mai bune costume, nominalizat: Odile Dicks-Mireaux
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun machiaj și hairstyle, nominalizat: Morna Ferguson, Lorraine Glynn
Premiul BAFTA (2016) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Saoirse Ronan
Premiul BAFTA (2016) – Cel Mai Bun Film Britanic, nominalizat: Finola Dwyer, John Crowley, Nick Hornby

Oscar (2016)
Cea mai bună actriţă într-o dramă, nominalizat: Saoirse Ronan
Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Nick Hornby

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Privind înapoi cu duioșie – Brooklyn

Scris de pe mai 19, 2020 în Cinema, Filme de Oscar

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Carol – Pasiunea interzisă

Mădălina Dumitrache(Melodramă febrilă) 

Ajunul Crăciunului, 1952, la New-York, Therese – o tânără angajată a unui mare magazin din Manhattan – face cunoștință cu o clientă distinsă: Carol. Seducătoare, plină de șarm, doar că este prizoniera unui mariaj nefericit. Oamenii apar, în acest cadru, ca niște miniaturi din porțelan într-un univers al sofisticării standardizate (trenulețul electric, lacul roșu de unghii, căciulițele de elf de pe capul angajaților – totul indică minuoțiozitatea). Lumea minunată, dar neanimată înconjoară cu dulcea sa indiferență și dă senzația că te poate absorbi. Între blonda iradiantă Carol (Cate Blanchett) și fragila brună Therese Belivet (Rooney Mara), se-nfiripă o legătură. După unele rețineri, de la prima întâlnire, cele două femei se regăsesc într-o capcană a convențiilor, ce contravin atracției discrete, instalată deja între ele. Cu această peliculă, Carol (2015), Todd Hayes surprinde elanul și pasiunea safică, într-o frumoasă melodarmă. Încă de la Far from Heaven (2002), cineastul își manifestă pasiunea pentru melodramele à la Douglas Sirk; eroina întrupată de Julianne Moore va înfrunta oprobiul public din pricina unei legături amoroase cu grădinarul său, Raymond. Deși este sensibil și cultivat, ea avea o singură vină: era „de culoare”. Visurile celor doi eroi vor fi spulberate, încet-încet, de presiunile realității sociale.

Carol 1

Abordând același cadru strâmt – ipocriții ani ’50 -, realizatorul plasează personajele într-o lume în care orice evadare devine imposibilă. Haynes a fost ajutat de scenarista Phyllis Nagy, care a reținut esențialul din romanul (The Price of Salt) scris de Patricia Highsmith și-a făcut posibilă adaptarea pentru ecran a esențialului: o pasională poveste de amor narată într-o manieră polițienească, din perspectiva uneia dintre cele două părți „culpabile”. Punând totul pe seama subiectivității tinerei Therese, care resimte că dorința a fost sursa anchetei, filmul o transformă pe Carol într-o figură tutelară, o obsesie amoroasă și un fel de femme fatale.

Carol 2

Încă de la planul-secvență din introducere, camera de filmare a cineastului le surprinde pe Carol Aird și Therese Belivet într-un univers închis, aproape sufocant. Apoi, disimulate, le regăsim într-un restaurant elegant unde sunt întrerupte de intervenția unei cunoștințe. Trebuie să așteptăm finalul peliculei pentru a cunoaște conținutul conversației lor, dar anonimatul acestui duo este pus într-o situație precară. Cele două trebuie să se despartă; Therese este nevoită să-și întâlnească amicii la o petrecere. Doar privirea pierdută a acestei tinere angajate dintr-un mare magazin         (Frankenberg) trădează istoria amoroasă ce se va naște alături de o burgheză nefericită în căsnicie. Spectatorii vor asista muți de uimire și neputincioși, precum manechinele din vitrină, la acest schimb riscant, plasat într-un spațiu geometric al convențiilor, în care moralitatea trebuie să primeze. Matură, mamă a unei fetițe, dar aflată în pragul unui divorț, Carol pare mereu nemulțumită de atitudinea soțului ei – Harge (Kyle Chandler) – și de rolul pur decorativ pe care ea îl îndeplinește în fața lumii. Cu aerul de femeie fatală, dar în egală măsură, rece, Carol o invită pe Therese la o călătorie spre Chicago, apoi spre Waterloo. Din păcate, află de la avocat că bogatul ei soț intenționa să ia fetița de sub tutela sa, invocând moralitatea îndoielnică a eroinei. Dispariția lui Carol are loc în momentul în care trebuia să se hotărască dacă alege să continue relația scandalosă cu o tânără vânzătoare de jucării sau să o crească pe micuța ei fiică. Haynes inserează o bulă fantasmatică în care Therese relevă existența de mare burgheză însingurată și sufocată de puritanism a seducătoarei Carol.

Carol 3

Practic, evoluția tinerei este una ascensională, ea devenind fotogra la New York Times, mediu în care ea va face ucenicia independenței sale. Dorința de-a rămâne fidelă propriului ideal nu se realizează deloc ușor într-o lume ostilă. Breșa creată de acea escapadă/road trip de la mijlocul filmului  nu le va elibera pe eroine de sub suspiciunea contemporanilor. La întoarcere, fiecare dintre ele va trebui să-și găsească o nouă cale, să caute lumina într-o lume care nu încetează să le obtureze.

De la un capăt la altul al filmului, Todd Haynes își forțează eroinele să profite de micile breșe lăsate de societatea americană conservatoare, indicând astfel dificultățile și cvasi-imposibilitatea unei relații amoroase de acest fel. În maniera clasicelor filme noir, în care decorurile și eclerajul induc ideea de fatalitate, încadraturile pentru Carol și Therese integrează sistematic câte un element cu valoare simbolică (privirile personajelor aflate în dreptul unei uși, la o fereastră sau prin geamul de la portiera mașinii); nici una, nici cealaltă nu se poate proteja total de universul ostil care-o înconjoară. Perspectiva este mereu fragmentată, indicând statutul de outsider al eroinelor. Singurul moment în care eroinele sunt lăsate în cadre largi corespunde acelei escapade (road trip), fiind total ieșite de sub controlul masculin. În fond, Carol acționează asupra Theresei precum un revelator. De la prima până la ultima privire aruncată asupra ei de Carol, juna vânzătoare va traversa parcursul inițiatic, asumându-și o nouă condiție. Therese trece de la gamine style la eleganța clasică a femeii împlinite.

carol 4

Atmosfera, deloc optimistă a New Yorkului din 1952, este recreată grație operatorului Edward Lachman, care redă spațiul urban (din anii lui Eisenhower) printr-o paletă cromatică ce amintește de picturile lui Edward Hopper. Tonurile de verde și galben invocă melancolia și solitudinea din acest portret a ceea ce putem numi american way of life din anii ’50. Încadraturile accentuează claustrofobia difuză. Cineastul pregătește spectatorului surpriza în cadrul final, bulversant: o „epifanie” ivită în mijlocul restaurantului, grație unei filmări subiective. Pentru a fi credibil, realizatorul a avut nevoie de două interprete pe măsura înălțimii sentimentului redat pe ecran.

Cu privirile fixe, de  păpușă de porțelan, Rooney Mara este perfectă pentru a reda complexitatea tinerei eroine. În același sens, numai o actriță cu o plasticitate ieșită de comun putea interpreta multiplele fațete ale lui Carol. Cate Blanchett va oferi nunațe și veridicitate, modulându-și proverbiala virtuozitate. Intersectarea privirilor dintre cele două actrițe denotă alchimie. Senzualitatea discretă încălzește atmosfera: „No other love can warm my heart/Now that I’ve known the comfort of your arm” se-aude Jo Stafford în coloana sonoră. Acest refren este cel mai bun suport pentru susținerea eroinelor. Cromul de la Pontiac, ținutele haute-couture, cercurile restrânse – toate regăsite într-o societate încorsetată -, pusă pe stigmatizarea anumitor tipuri de comportament ne amintesc că – și azi, ca și ieri – a iubi poate fi o „crimă”.

Regia, montajul, imaginea, costumele – totul respiră sofisticare în acest lungmetraj bine șlefuit. Mai bine ca niciodată, forma n-a sufocat emoția, iar pathosul n-a dărâmat demnitatea personajelor. În spatele unei povești de amor, sunt expuse: mentalitatea unei societăți puritane, familia, condiția femeii separate/divorțate, dominația masculină, în același timp cu unele întrebări aproape filosofice: „Ce este și ce nu este corect?”, „Ce poate fi interzis și ce nu?”.

Regizor: Todd Haynes
Scenarist: Patricia Highsmith, Phyllis Nagy
Compozitor: Carter Burwell
Operator: Edward Lachman
Producător: Elizabeth Karlsen, Tessa Ross, Christine Vachon, Stephen Woolley

Distribuţia:
Cate Blanchett (Carol Aird)
Rooney Mara (Therese Belivet)
Kyle Chandler (Harge Aird)
Sarah Paulson (Abby Gerhard)
Cory Michael Smith (Tommy)
Jake Lacy (Richard)

Premii, nominalizări, selecţii:

Cannes (2015) – Cea mai bună actriţă: Rooney Mara
Cannes (2015) – Palme D’Or , nominalizat: Todd Haynes
Globurile de Aur (2016) – Cel mai bun regizor, nominalizat: Todd Haynes
Globurile de Aur (2016) – Cea mai bună muzică, nominalizat: Carter Burwell
Globurile de Aur (2016) – Cea mai bună actriţă într-o dramă, nominalizat: Cate Blanchett, Rooney Mara
Globurile de Aur (2016) – Cel mai bun film – dramă, nominalizat
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun film, nominalizat: Stephen Woolley, Christine Vachon, Elizabeth Karlsen
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun regizor, nominalizat: Todd Haynes
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun operator, nominalizat: Edward Lachman
Premiul BAFTA (2016) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Rooney Mara
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Phyllis Nagy
Premiul BAFTA (2016) – Cele mai bune costume, nominalizat
Premiul BAFTA (2016) – Cea mai bună imagine, nominalizat
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun machiaj, nominalizat
Premiul BAFTA (2016) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Cate Blanchett

Articol publicat în revsita Catchy

 
Comentarii închise la Carol – Pasiunea interzisă

Scris de pe mai 14, 2020 în Cinema, Filme de Cannes, Filme de dragoste, Filme de Oscar, Melodramă, Modernitate, Morală, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web