RSS

Arhive pe etichete: Amanți

Foc sub gheață – Cold War (Zimna Wojna)

Mădălina DumitracheImposibilitatea de-a fi împreună face iubirea mai puternică ? Așa apare în multipremiata peliculă Cold War/Zimna Wojna. Așadar, între Polonia (stalinistă) și Franța (boemei), în perioada dintre 1949-1964, un bărbat și o femeie se iubesc cu pasiune, în ciuda manevrelor Istoriei. Într-un film simplu, dar frumos, se poate încapsula esența unei drame romanești. Pawel Pawlikowski (în 2013, a primit premiul Oscar pentru Ida/ „Cel mai bun film într-o limbă străină”) revine, odată cu Cold War, la portretele în filigran, în alb și negru, într-o epocă tulbure, surprinzând etapele unui amor intens, care traversează anii și frontierele, de la Varșovia la Paris, de la Berlin în Iugoslavia, de o parte și de alta a Cortinei de Fier. Cineastul a omagiat, astfel, trainica legătură dintre părinții săi, cărora le-a dedicat această peliculă.

Pawlikowski a vrut să restituie, pe ecran, o lume care împiedica libertatea individului, îi bara dorința de exprimare; Războiul Rece a reținut, a separat, a mutilat personalități. Pe fundalul retoricii toxice staliniste, ia naștere iubirea între Wiktor (Tomasz Kot), un intelectual trecut de prima tinerețe, (aparent) blazat și mult mai tânăra Zula (Joanna Kulig).Cu delicatețe, cineastul polonez creează, ca într-un tablou perfect, unitatea spațiu-timp în toată unicitatea sa. În Polonia postbelică, Wiktor, pianist și muzicolog, traversează o țară aflată în ruină, în căutarea unor melodii populare. Bunăoară, pe drum, prin diferite ferme, el ascultă muzicanți amatori. Într-una dintre zile, cărările sale se-ntretaie cu cea a blondei Zula, care-l învăluie imediat cu farmecul său natural. Șarmanta jună cântă, dansează și e ambițioasă. Regimul comunist impunea legea sa de fier, astfel ansamblul folcloric al lui Wiktor trebuia să execute mai mult piese de propagandă și să promoveze valorile proletariatului de tip stalinist. Rapid, Wiktor și Zula devin amanți; par destinați unul pentru celălalt.

0- Cold War

În timpul unui turneu triumfal, în Europa de Est, la Berlin, Wiktor reușește să înșele supravegherea cerberilor comuniști și trece dincolo de Cortina de Fier. Își reface viața, devine pianist în cluburile jazz și compozitor de muzică pentru film, în Parisul boem al anilor ’50. Zula a rămas «femeia vieții sale». Iubirea lor e mereu pusă la încercare din pricina condițiilor istorice, dar și din pricina temperamentelor atât de diferite. Cei doi îndrăgostiți se caută, se urmăresc. Sunt nedespărțiți, dar niciodată împreună. Wiktor, transfugul parizian, e rece, reflexiv, în aparență, atent, câtă vreme Zula e mereu imprevizibilă, femeia temperamentală (adesea, motivațiile Zulei sunt uneori doar capriciile unei femei care nu depinde de nimeni), prinsă în capcana comuniștilor. Deși sunt atât de diferiți, cei doi rămân mereu atașați unul de celălalt. Războiul Rece i-a ținut la distanță, dar incandescența iubirii lor a topit granițele formale, făcându-i mereu să revină, într-o prelungită dramă amoroasă de tip romanesc.

1- Cold War

Construită pe etape temporale și cu elipse (asumate), narațiunea filmică e cizelată cu pasiune, chiar dacă predomină formalul (narativ), există și senzualitate. Camera de filmat surprinde chipurile, glasurile și trupurile celor doi artiști – Joanna Kulig și Tomasz Kot, revărsând seducția. Întrupările sunt totale, organice; actorii fuzionează cu personajele, cu sudoarea acestora, dar și cu vibrațiile coardelor vocale. Cineastul le căptușește cu profunzimea privirii sale, iar rezultatul este emoționant. Așadar, în timpul Războiului Rece, undeva între Polonia, ruinată după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, și Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică tensionată. Soarta le e potrivnică, totul îi separă: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecțiunile fiecăruia și inevitabilele lovituri ale destinului. Cu toate acestea, sunt – în mod fatal – „urziți” să fie împreună. Povestea urmărește o iubire ce se derulează timp de cincisprezece ani, dar Pawlikowski a ales să o trateze eliptic, într-o manieră dulce-melancolică, în genul „Ne-am cunoscut, ne-am recunoscut, dar ne-am pierdut și-tot-așa”. În această peliculă, anii trec la fel de repede, precum niște faruri prin noaptea rece. Evenimentele, peripețiile dramatice sunt expediate sub înghețul negrului care separă fiecare dintre tablouri, doar dragostea înfocată le poate străpunge. Mereu, emoția se regăsește în interferența dintre o elipsă și-o privire; o regăsim și în frumusețea fiecărui act, în pudoarea cântecelor triste, care știu să redea o dramă fără să o transforme într-o tragedie.

2- Cold War

Cold War poare conceput ca o rafinată expoziție fotografică. Cu toate acestea, e un film puternic jazzy, sonor, fiindcă muzica deține un rol important, iar coloana sonoră e concepută ca o țesătură de voci, sunete (cântece populare poloneze, jazz, imnuri staliniste), suspine alternate cu tăceri pline de semnificație (în deplină ritmicitate, precum o melodie sentimental-lascivă). Zula și Wiktor, cântăreața și muzicianul, își trăiesc la intensitate maximă elanul amoros, în acordurile jazzului, care tulbură imaginile impecabil realizate de Łukasz Żal. Precizia și profunzimea planurilor magnetizează ecranul (format 1.33, încadraturi sofisticate). Povestea lor este, în fapt, o poveste de dragoste cu reprezentanți din lumi diferite: eterna atracție a contrariilor şi dorință către o cvasiimposibilă fuziune.

3- Cold War

Cold War rămâne o demonstrație a puterii de seducție pe care o mai are (încă) minimalismul atunci când redă o tumultuoasă poveste de iubire pură. Cei doi actori, Joanna Kulig și Tomasz Kot, iluminează această fascinantă lucrare nostalgică.

4- Cold War

Regia: Paweł Pawlikowski
Scenariul: Paweł Pawlikowski, Janusz Głowacki, Piotr Borkowski
Imaginea: Łukasz Żal
Decorurile: Katarzyna Sobańska, Marcel Sławiński
Costumele: Aleksandra Staszko
Sunetul: Maciej Pawłowski, Mirosław Makowski
Montajul : Jarosław Kamiński

Distribuția:
Joanna Kulig – Zula
Tomasz Kot – Wiktor
Borys Szyc – Kaczmarek
Agata Kulesza – Irena
Adam Woronowicz – Consulul
Adam Ferency – Ministrul
Jeanne Balibar – Juliette
Cédric Kahn – Michel
Durata: 1h27min

Premii, nominalăzări, festivaluri:

Festivalul de Film de la Cannes (2018) :

Categoria: Rezultatul
Palme d’Or – Pawel Pawlikowski Nominalizat
Cel mai bun regizor – Pawel Pawlikowski Câștigător

Premii Academia Europeana de Film (2018):

Categoria: Rezultatul
Cel mai bun film
Tanya Seghatchian Câștigător
Pawel Pawlikowski Câștigător
Ewa Puszczynska Câștigător
Cel mai bun actor – Tomasz Kot Nominalizat
Cea mai buna actrita – Joanna Kulig Câștigător
Cel mai bun scenarist – Pawel Pawlikowski Câștigător
Cel mai bun regizor – Pawel Pawlikowski Câștigător
Cel mai bun monteur – Jaroslaw Kaminski Câștigător

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Foc sub gheață – Cold War (Zimna Wojna)

Scris de pe februarie 23, 2019 în Cinema, Filme de Cannes, Filme de Oscar, Modernitate

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Locul geometric al viciilor – 360 – o dramă existenţială circulară

Scenaristul Peter Morgan şi regizorul Fernando Meirelles propun o viziune modernă, de secol XXI, pentru piesa lui Arthur Schnitzler, Reigen / La Ronde / Cercul. Peter Morgan este unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi ai momenului, fiind dublu nominalizat la premiile Oscar pentru scenariu original (Frost / Nixon şi The Queen), iar Fernardo Meirelles s-a făcut remarcat odată cu succesul repurtat pentru pelicula Cidade de Deus / City of God (2003). Nici de această dată, regizorul brazilian nu s-a lăsat intimidat de provocările narative şi tehnice şi a mers pe drumul deschis de Max Ophüls (1950), apoi de Roger Vadim (1964), adaptând pentru cinematografie piesa La Ronde.

Dramaturgul Arthur Schnitzler a scandalizat societatea vieneză de la începutul secolului al XX-lea. Textul piesei a fost, mai târziu, cenzurat, Schnitzler fiind acuzat de pornografie. Piesa ilustrează moralitatea îndoielnică şi ideologia de clasă, din epoca victoriană, printr-o serie de întâlniri sexuale între perechi de caractere diverse. Aparent, autorul face haz de codul sexual vienez, devoalând realitatea faptului că amorul transgresa limitele de clasă. În fond, este descrisă societatea vieneză din acei ani, superficială şi plină de ipocrizie, interesată doar de plăceri și de întreținerea aparențelor.

360 este un proiect îndrăzneţ, potrivit pentru secolul actual, ce încearcă să integreze într-o manieră fluidă, aproape omogenă, personaje, situaţii şi spaţii diferite. Ca şi în textul original, scenaristul păstrează principiul “de predare a ştafetei” – A se iubeşte cu B, care îl cunoaşte pe C, care este căsătorit cu A – şi prezintă cupluri ce au în comun infidelitatea. Toate aceste persoane se află situate la graniţa fină dintre culpabilitate şi solitudine. Filmul este dens, cu o structură narativă caleidoscopică, fiecare parte din ansamblu având ca numitor comun dorinţa, tentaţia şi adulterul. Povestea începe cu întâlnirea ratată a unui om de afaceri englez cu o prostituată vieneză, soţia sa având şi ea, în paralel, o relaţie extra-conjugală.

Astfel, Mirka (Lucia Siposová) este o tânără de origine slovacă, ce se prostitueză la Viena; primul ei client este britanicul Michael (Jude Law). În Anglia, soţia acestuia, Rose (Rachel Weisz) îl înşeală cu un fotograf, care venise să-şi încerce norocul la Londra. El este cuplat cu o braziliancă, Laura (Maria Flor). Simţindu-se abandonată, Laura se decide să revină în ţara sa natală. În avion, îl întâlneşete pe John (Anthony Hopkins), plecat să-şi găsească fiica dispărută. În acest timp, la Paris, soţia unui mafiot rus vrea să-şi schimbe viaţa. Cu toate acestea filmul nu se opreşte aici, ci…se învârteşte peste mai tot mapamondul. Cercul se închide tot cu o prostituată, dar după ce ne-a purtat prin locuri şi medii diverse.

Realizatorii mânuiesc cu abilitate misterul şi suspansul, amalgamând scopuri şi dorinţe diferite . Titul peliculei face o referire directă la maxima mişcare circulară, efectuând o rotaţie completă. Permanent pe urma eroilor, în mişcare, filmul se derulează în numeroase spaţii: avioane, aerogări, baruri şi camere de hotel, taxiuri, bănci publice pe care personajele stau, apoi pleacă, urmate de mişcările fluide ale camerei de înregistrare. Toţi sunt în căutarea propriului adevăr şi încearcă să facă tot posibilul pentru reuşită, de aceea se expun riscurilor, devenind destul de credibili.

Distribuţia internaţională, de o calitate superioară, ajută ca ritmul filmului să fie unul aproape firesc, în funcţie de problemele existenţiale pe care le ridică. Regăsim legături subtile, motivaţii esenţiale, chiar şi o raţiune, fie ea şi adormită – toate acestea, însă, fiind convergente.

Acestei realizări cinematografice i s-ar putea reproşa abordarea holistică, cea care duce la exces, iar maniera este uşor artificială. Totuşi, scopul realizatorilor pare a fi sondarea lumii interioare şi a alterităţii deopotrivă, ca şi încercările eroilor de a controla neprevăzutul în dorinţa de-a-şi exercita libertatea individuală.

Mecanica este bine pusă la punct şi filmul ajută spectatorul să străbată aproape înteaga planetă, de la Viena, Paris, Londra, Bratislava, Rio, Denver sau Phoenix, ca într-un veritabil turn Babel. Existenţele se consumă şi în funcţie de erorile care-au fost comise sau raportate la oportunităţile ivite în cale. Actorii reuniţi în această distribuţie cosmopolită sunt fie staruri care-au fost nominalizate la premii în ultimii zece ani, fie talente încă neexploatate îndeajuns din Europa de Est. Lângă Anthony Hopkins, evoluează tânăra şi serioasa Gabriela Marcinková, estrem de expresivă în secvenţa psihoterapiei de grup.

Eroii se ciocnesc, relaţionează ca într-un caleidoscop, pe fundalul sonor de secol XXI (Helium Reprise, cântată de Mike Patton şi Mark Orton sau Les étoiles, interpreatată de Melody Gardot). Ansamblul compozit face apel la ”marca” proprie, astfel, de la Bratislava la Phoenix, fiecare locuşor corespunde ambianţei specifice prin identitatea fotografică şi muzicală. Totul pare corect asamblat în acest construct circular.

Filmul 360 este “o misiune imposibilă” în găsirea de soluţii. Realizatorii aruncă o privire moralizatoare (în maniera seriei tv Desperate Housewives) şi lansează interogaţii despre cuplu, adulter, prostituţie şi stârneşte spectatorul modern să caute propriul adevăr. Lâsînd deoparte unele inegalităţi, datorate şi distribuţiei şi spaţiilor mult diferite, pelicula 360 poate fi mai mult decât un simplu exerciţiu de stil al unor cineaşti talentaţi.

Regizor: Fernando Meirelles. Scenarist: Peter Morgan. Operator: Adriano Goldman. Producător: Andrew Eaton, Chris Hanley, Danny Krausz, David Linde, Emanuel Michael. Monteur: Daniel Rezende. Distribuţia: Rachel Weisz (Rose), Jude Law (Michael Daly), Anthony Hopkins (John), Ben Foster (Tyler), Maria Flor (Laura), Sydney Wade (Ellie), Lucia Siposová (Mirka), Gabriela Marcinková (Anna), Vladimir Vdovicienkov (Sergei), Dinara Drukarova (Valentina), Juliano Cazarré (Rui), Moritz Bleibtreu, Mark Ivanir, Jamel Debbouze.

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web