RSS

Arhive pe etichete: Amor

Când toate cărările duc spre amor – All Roads Lead to Rome

Mădălina DumitracheAll Roads Lead to Rome marchează impetuoasa reapariție pe marele ecran a starului din Sex and the City, după New Year’s Eve (2011). Sarah Jessica Parker și eroina sa lansează, de această dată, provocatoarea întrebare: „O veche iubire mai merită o a doua șansă?”

Într-un film cu un scenariu banal, încercăm să descoperim noi fațete ale comediilor romantice. Așadar, Maggie/Sarah Jessica Parker este mama („up-to-the-minute”) unei adolescente (evident!) rebele, cu părul vopsit în roz, purtătoare a unor tatuaje, ba chiar și consumatoare (ocazională) de „iarbă”, aflată mereu în conflict cu adulții. Năvalnica Summer/Doris Day face risipă de condimente verbale („bitch”, „sh*t” etc.) și se consideră „răpită” de către mama sa, care-i confiscase minunatul smartphone și o îndreaptă spre o deconectantă vacanță în Italia. „Tratamentul” aplicat acestui Goe în fustă este bivalent, fiindcă Maggie a divorțat de tatăl șturlubaticei blondine și așa simte nevoia regăsirii de… sine, undeva, departe de zgomotosul New York; de aceea decide să pornească într-o călătorie în Toscana, într-un sat pe care obişnuia să-l viziteze în tinereţe. Acolo, se reîntâlneşte cu chipeşul (și încă burlac) Luca – o iubire din trecut -, care locuieşte cu mama lui, Carmen.

All Roads Lead to Rome 1

Referințele la comediile romantice cu americance în Lumea Veche ori cu femei pornite pe drumul reconcilierii sunt lesne de recunoscut (Diane Lane în Under the Tuscan Sun) sau chiar replicile puștoaicei care o tachina pe mama ei amintindu-i de celebrul road-movie Thelma and Louise. Romanța pe care este țesută intriga se ițește în trei direcții: amorul năbădoios al junei cu iubitul din categoria „bad boy” privat de libertate pentru utilizarea unor substanțe interzise, vechea dragoste dintre Maggie și șarmantul italian și, nu în ultimul rând, iubirea de multe decenii dintre „Nonna” Carmen/Claudia Cardinale și Marcellino, așa cum chiar titlul ne sugerează, toate drumurile vor duce la …Roma/iubirea regăsită. Având în centru un mariaj, comedia romantică realizată de suedeza Ella Lemhagen nu ratează referirile la celebra peliculă muzicală Mamma Mia!. Precum în vechiile comedii din literatura latină, relațiile dintre copii-părinți-bunici sunt tratate cu amuzament, dar vizând îndreptarea tarelor, astăzi denumite lipsă de comunicare sau „lupta” dintre generații. Astfel, cele două cupluri, aparent incompatibile, petrec suficient timp împreună, astfel încât să se apropie şi chiar să ajungă la o mai bună înţelegere a celuilalt. Povestea se va derula pe baza acumulării unor incidente, elipse și situații accelerate, devenind o fantezie deservită de actori cu faimă.

All Roads Lead to Rome 2

Parcursul celor două blondine newyorkeze – pe drumurile Italiei însorite – este pigmentat cu dialoguri pline de nerv, dar asezonate cu imagini tip cartolină. Idilicele peisaje oferă moment de respiro între desele curse printre vile cu vechime, străduțe elegante, clădiri-monument și grădini edenice scăldate de lumina bine filtrată de operatorul Gergely Pohárnok. Deloc surprinzătoare, având în vedere forma respectuoasă de a-și lua în considerare starurile, Claudia Cardinale aduce nota de umor atât de necesară dezamorsării încordărilor dintre generații. Mama lui Luca, octogenară, se străduiește să scape de sub „tutela” fiului său – Luca – și dorește să ajungă la Roma pentru a se căsători cu iubirea ei din tinerețe. Împănat cu prea multe clișee, scenariul este salvat de actorii din distribuție și de imaginile acestui ghid turistico-matrimonial de ocazie. Regăsirea, deloc întâmplătoare, dintre Maggie și Luca este repede lăsată în urma unei curse nebunești către vechea Cetate/Roma: bunica și nepoata devin partenere de drum fără voia lor. Itinerarul presărat cu obstacole (urmăriri facilitate de crainice de televiziune, motiv pentru apariția câtorva cadre cu focoasa Paz Vega – devenită catalizator pentru vechiul amor dintre cei doi foști iubiți – aflați acum la maturitate) este salvat doar de peisajele scăldate de soarele mediteraneean.

All Roads Lead to Rome 4

În această farsă de tip cross-country/Italia nu poți să nu observi admirația pentru peninsulara Cizmă: „It’s so relaxing in Italy” spune Maggie „People are so laid back.

All Roads Lead to Rome  3

Experimentată în comedii de gen, Sarah Jessica Parker nu pare aici, totuși, să găsească ritmul potrivit cu cel al carismaticului Raoul Bova; chimia dintre ei este lipsită de scântei. Partitura din această comedie romantică pare o zburdălnicie de marketing menită să ajute consiliul toscan pentru revigorarea turismului local. După 90 de minute cu imagini încărcate de culori pastel și câteva monumente din vechea Cetate, alături de o ex-Carrie în ținute șic (dar adecvate unei mame de adolescentă), de Claudia Cardinale fără glamour, dar ciufulită și brădată de riduri și de seducătorul Raoul Bova, latin-lover – toți aflați în căutarea unor firimituri de bucurie. Reconcilierea apare, iar muzica semnată de Alfonso González Aguilar îndepărtează umbrele de insuficiență și alungă oful… sentimental.

All Roads Lead to Rome 5

De te-nhami la car, poți ajunge și la satisfacție pentru că, deși bătătorite și încurcate, toate potecuțele duc spre amor.

Regizor: Ella Lemhagen
Scenarist: Josh Appignanesi, Cindy Myers
Operator: Gergely Pohárnok
Muzica: Alfonso González Aguilar
Producător: Silvio Muraglia, Monika Bacardi, Andrea Iervolino
Producător executiv: Frank Konigsberg, David Rogers, Jason Garrett, David Wyler
Monteur: Thomas Lagerman

Distribuţia:
Sarah Jessica Parker (Maggie)
Claudia Cardinale (Carmen)
Raoul Bova (Luca)
Rosie Day (Summer)
Barney Harris (Tyler)
Chiara Bassermann (Nurse)
Luis Molteni (Preotul)
Federico Rossi (Green Man)
Marco Bonini
Paola Lavini
Paz Vega

 
Comentarii închise la Când toate cărările duc spre amor – All Roads Lead to Rome

Scris de pe iulie 21, 2020 în Cinema, Estival, Feminin, Film, Filme de dragoste, Iubire

 

Etichete: , , ,

Obsesiile nebunești, dar fatale – Damage

 Până unde merge pasiunea? Aflăm în Damage despre fatalitate și limitele pasiunii, într-o peliculă rece, dar cu irezistibila femme fatale, Juliette Binoche, aflată (aici) la debutul carierei sale cinematografice. Este cu siguranță un film de văzut și de revăzut: regia bine-unsă ritmează povestea unui trio infernal aflat între Eros și Thanatos. Grecii antici spuneau în tragedii că acei eroi care depășeau măsura/ hamartia, stârneau îndată mânia zeilor. Așa se întâmplă și în epoca modernă, în ecranizarea omonimă după romanul Damage de Josèphine Hart, realizată de Louis Malle (Les Amants, Ascenseur pour l’échafaud), într-un lungmetraj care a tulburat multă lume.
Așadar, unul din membrii de vază ai Parlamentului englez face o pasiune pentru  logodnica fiului său, iar legătura lor devine o pasiune obsesivă care nu doar le distruge viața, ci le provoacă mult rău și celor din preajmă. Viața lui Stephen Fleming (Jeremy Irons) intră pe 0 pantă descendentă din momentul în care începe o relație cu Anna Barton (Juliette Binoche). Medicul, care devenise Secretar de Stat, ducea o viață privilegiată în Londra alături de soția sa, Ingrid (Miranda Richardson) și de fiica cea mică, Sally (Gemma Clarke). Fiul lor, tânărul jurnalist Martyn (Rupert Graves), locuia în altă zonă a metropolei britanice. La o recepție diplomatică, Stephen o întâlnește pe Anna Barton, fiica unui diplomat britanic și al franțuzoiacei Elizabeth Prideaux (Leslie Caron), care locuia în Palm Springs.

Deși juna care cocheta cu Arta (lucra la Sotheby’s) era apropiată de Martyn, după întâlnirea cu Stephen, se lasă purtată de pasiune într-o relație de-un erotism incontrolabil. Tânăra, care își pierduse fratele (pe când ea avea doar 16 ani) de care fusese extrem de atașată, frecventa asiduu casa lui Martyn, dar dorințele carnale și le ostoia alături de „maturul” Stephen. Pasiunea incestuoasă pentru fermecătoarea lui soră îl dusese la pieire pe cel despre care Anna zicea: „Damage people are dangerous, they know they can survive”. Prin urmare, juna detesta orice relație posesivă, dar se aventura cu îndrăzneală într-un consimțit «ménage à trois» (Dr. Stephen Fleming: „Te vreau”. Anna Barton: „Ştiu”).

Odată stârnită patima, acest trio (Martyn-Anna-Stephen) intră în vria iubirilor interzise; urmează scene de amor înfocat ba în Paris, ba în Londra, într-o permanentă glisare temporal-geografică, senzual-erotică. Obsesia lui Stephen ajunge la cote alarmante, mai ales că Anna mereu „toarnă gaz pe foc”- întâlnirea cu Peter Wetzler (Peter Stormare). În acest balet mecanic, părțile feminine (îndeosebi soția lui Stephen și mama Annei) detectează legăturile primejdioase și încearcă să îl descurajeze pe Martyn, care de altfel se și logodise cu șarmanta tinerică. Amețitoarele mutări și permutări amoroase vor duce la descoperirea legăturii dintre Anna și Stephen, dar și la moartea lui Martyn.

Intrați apoi în malaxorul mediatic, membrii ambelor familii sunt devastați. Mai cu seamă, mama lui Martyn și soția lui Stephen, care îl întreabă dacă a iubit-o vreodată cu adevărat. Răspunsul ei cvasi-retoric explică totul:„Fiecare avem doar o singură persoană în viaţa asta. A mea a fost Martyn şi a ta a fost Anna”. Căzut în dizgrația publică, Stephen își pierde și funcția, și familia. Retras din activitatea politică, acesta o pierde de asemenea pe Anna, despre care aflăm că are un copil cu (acel) Peter. Tot ceea ce-i rămâne celui care avusese cam tot e o fotografie cu Martyn și Anna.

Bunăoară, ca în melodiile pop: „A fost de-ajuns o privire!” – și totul a luat foc. Mistuitoarea pasiune carnală l-a basculat pe influentul britanic într-o cursă erotică incontrolabilă. Louis Malle și-a aplecat privirea către o legătură de la marginea convenționalului, adaptând bestsellerul lui Josèphine Hart (autoare a celebrului Ascenseur pour l’échafaud) și a zugrăvit astfel un torid triunghi amoros. Cinciagenarul înfocat e irezistibil atras de logodnica fiului său, tânăra instabilă, dar fascinantă. Bietul bărbat uită de toate convențiile sociale și se lasă purtat de torentul pasiunii. Fascinantul Jeremy Irons întrupează acest personaj și-i dă greutate într-o interpretare de zile mari, proprie unui amor destructiv și „carnivor”. Autopsia unei pasiuni e realizată de Louis Malle, printre scene de amor torid (care-au atras reclamațiile cenzorilor americani) și tensiuni teribile. Sub lentila acestui cineast, amorul capătă nuanțe carnal-venale, iar finalul amintește de fatalitatea hitchcokiană din Vertigo.

Tema dublului (Anna e un soi de oglindă dublă pentru tată & fiu), tulburările de natură psihanalitică (amorul incestuos) conferă nuanțe tragice, amintind de grecii antici, chiar dacă acțiunea se derulează în secolul al XX-lea. Infidelitatea, adulterul și imoralitatea dusă până la detestabil au fost reale ambiții scenaristico-regizorale, transformate în reușite artistice, grație unor magistrale interpretări actoricești. Charismaticul Irons pare definitv răpus de senzuala (sublimă în ilustrarea feminității misterioase) Binoche, într-o cronică familială la limită, secondați de riguroasa prestație a Mirandei Richardson. Toate ingredientele tulbură și astăzi spectatorul dornic să afle ce se-ntâmplă când pasiunea rupe limitele (auto)controlului. Multă emoție, suspans și nevoie de reflecție regăsim în Damage, un veritabil thriller psihologic, cu accente baudelairiene.

Regia: Louis Malle

Scenariul: David Hare după romanul Damage de Josèphine Hart

Imaginea: Peter Biziou

Montajul: John Bloom

Muzica: Zbigniew Preisner

Distribuția:

Jeremy Irons – Dr. Stephen Fleming

Juliette Binoche – Anna Barton

Miranda Richardson – Ingrid Thompson-Fleming

Rupert Graves – Martyn Fleming

Ian Bannen – Edward Lloyd

Peter Stormare – Peter Wetzler

Leslie Caron – Elizabeth Prideaux

Durata: 111 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Obsesiile nebunești, dar fatale – Damage

Scris de pe septembrie 16, 2019 în Cinema, Film, Filme de dragoste, Filme de Oscar

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Dernier amour – prostituata care „i-a pus capac” lui Casanova

 Benoît Jacquot îi aduce un omagiu elegiac faimosului Casanova, într-un episod erotic și sentimental, organizat în recenta peliculă Dernier amour. Casanova îmbătrânind – tulburat de o jună curtezană britanică – pare o mare provocare, numai dacă ne reamintim de fermecătorul Alain Delon sau Daniel Auteuil.
Iată că temerarul Vincent Lindon devine „seducătorul sedus în amurgul vieții”, damnat și posedat, aflat într-o disperare la graniță cu pasiunea mortificată, la finele unui veac al XVIII-lea ce pare să fie ecoul vremurilor actuale. Așadar, Vincent Lindon  și Stacy Martin interpretează rolurile principale dintr-o reflecție cinematografică despre dorință și pasiune.

Cu toate că nu și l-a dorit ca interpret principal în recenta sa peliculă, Benoît Jacquot le-a mărturisit jurnaliștilor, prezenți la premiera filmului Dernier amour, că a optat pentru actorul Vincent Lindon bazându-se pe lunga lor amiciție și, mai ales, pe intuiție. Realizatorul peliculelor Eva, Journal d’une femme de chambre/Diary of a Chambermaid și Les adieux à la Reine a ales bine, pentru că Vincent Lindon uimește în rolul celebrului aventurier, printr-o surprinzătoare menieră de interpretare.

Libertinul este un individ care sfidează deliberat legile moralei și ale decenței, plasându-se în afara normelor etice și fiind perceput ca indezirabil și periculos de către societatea mainstream, în ciuda seducției pe care el o exercită. Figură reprezentativă a acestei tipologii umane, Giacomo Casanova a rămas în mentalul colectiv ca arhetip al seducătorului. Benoît Jacquot a realizat, pentru marele ecran, portretul unuia dintre cei mai celebri seducători, iar descrierile Prințului de Ligne l-au făcut să considere legitimă alegerea lui Vincent Lindon în postura „colecționarului de amoruri”, tipul sangvinic care seducea rapid, dar care putea deveni tăcut pentru lungi perioade.

Benoît Jacquot scotocește imaginarul romanesc, cotrobăie printre umbre și mistere și îi conferă libertinului celebritatea pe care i-o poate asigura cinema-ul. În secolul al XVIII-lea, Casanova (Vincent Lindon), cunoscut pentru libertinajul său, acum bibliotecar în Boemia, e întrebat de o frumoasă vizitatoare despre iubirile sale. Acesta îi povestește cum sosise la Londra, după ce ieșise din exil. În acest oraș în care ignoră totul, regăsește plăcerea întruchipată de juna curtezană (la Charpillon). Renumitul cuceritor e gata de orice pentru a obține grațiile tinerei, dar aceasta găsește mereu tot felul de pretexte pentru a evita propunerile lui Casanova. Tânăra femeie îi lansează o provocare: să o iubească înainte de-a o dori.

Nu există filme relizate de acest cineast în care să nu regăsim o jună/ tânără abia ieșită din pubertate, așa se face că de data asta Stacy Martin va fi Marianne de Charpillon, prostituata care „i-a pus capac” lui Casanova. Pentru această falsă ingenuă, aventurierul a vrut să moară, să se azvârle de pe pod în apele reci ale Tamisei. În filmele lui Benoît Jacquot se află în prim-plan relația bărbat-femeie, așadar mitul lui Casanova reflectă și mai bine raporturile de forță, mai ales că episodul narat pe ecran ilustrează decadența amoroasă. Fata de 17 ani se oferea bărbaților (aleși de o altă curtezană, mama ei biologică), totuși îl refuză pe experimentatul seducător. Nu răutatea, nici dorința de a domina o determinaseră pe tânără să nu accepte propunerile  lui Casanova, ci dorința de a-l face să înțeleagă că amorul nu se rezumă doar la posedare, ci – mai degrabă – la o atentă dozare.

Dacă Fellini a făcut, pentru ecran, din Casanova „desfrânatul nesătul”, Benoît Jacquot descrie bărbatul matur, sincer îndrăgostit, care trăise doar aventuri pasagere. Casanova a iubit-o pe tânăra londoneză și a lăsat drept mărturie memoriile sale publicate sub titlul „L’histoire de ma vie”, sursă pentru scenariștii filmului (Jérôme Beaujour, Benoît Jacquot, Chantal Thomas, Giacomo Casanova). Manuscrisul (3 700 de pagini) a fost expus și la Biblioteca Națională a Franței, așadar seriozitatea documentării aduce un plus de valoare peliculei. Trebuie citit Casanova (autointitulat Cavaler de Seingalt) pentru ineditele definiri ale amorului : «Ce este dragostea? Este o formă de nebunie asupra căreia filosofia nu  are nicio putere; o boală incurabilă de care omul suferă întreaga sa viață și care îl conduce spre îmbătrânire. Dragoste nedefinită! Natură dumnezeiască! Dulce durere! Un monstru divin care nu poate fi definit decât prin paradoxuri». Cam așa s-ar putea rezuma, pe scurt, povestea de iubire dintre  la Charpillon și Casanova, care-a fost străfulgerat de pasiune pentru prostituata londoneză, manipulată de mama sa.

Într-o manieră estetică similară cu cea din Sade, Benoît Jacquot realizează un plonjeu în tenebre. Ultima dragoste și nimic după. După mii de cuceriri, iată că urmează confesiunile lui Casanova. Acest ultim episod devine o tristă confesiune a bărbatului, care la vârsta de 38 de ani ajunsese la crepusculul vieții, iar juna la Charpillon îi refuzase avansurile. Așadar, Lindon întrupează bărbatul răpus, iar Stacy Martin îi dă replica fiind o irezistibilă, fatală mânuitoare a bietei marionete. Prin această curtezană, Casanova iubește dragostea într-un mod crunt, dar fascinant. Eroul de pe ecran e devorat de pasiune întocmai ca în scrierile lui Giacomo Casanova, care susțin scenariul (liber inspirat din Des Mémoires de Casanova). La granița dintre delicatețe și mister, realizatorul și scenariștii săi dezvoltă o atmosferă intimă, susceptibilă de lentoare. Montajul reflectă permanenta pendulare între  trecut și prezent, prin numeroasele flashback-uri.

Regia face apel și la seducătoarele decoruri, uimitoarele costume și lasă narațiunea să stârnească emoție. Cuplul Vincent Lindon & Stacy Martin va contura bizara mecanică «feminin-masculin» în care perversitatea se insinuează ca într-un pseudo-marivodaj. Eternul seducător și curtezana lasă la vedere o tandră complicitate fitilată de frivolitate. Cu Dernier amour, Benoît Jacquot propune nu doar o reconstituire istorică, fără emfază, ci și o reconsiderare a celui mai faimos seducător, care nu poate fi redus doar la condiția unui Don Juan venețian.

Regia: Benoît Jacquot

Scenariul: Jérôme Beaujour, Benoît Jacquot, Chantal Thomas, Giacomo Casanova

Imaginea: Christophe Beaucarne

Montajul: Julia Gregory

Decorurile: Katia Wyszkop

Costumele: Pascaline Chavanne

Muzica: Bruno Coulais

Distribuția:

Vincent Lindon – Giacomo Casanova

Clément Chalaye – servitorul englez

Stacy Martin – Marianne de la Charpillon

Valeria Golino – La Cornelys

Julia Roy  – Cécile

Nancy Tate –  Hortense Stavenson

Anna Cottis – mama lui Charpillon

Durata: 98 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Dernier amour – prostituata care „i-a pus capac” lui Casanova

Scris de pe iulie 14, 2019 în Cinema, Filme de Cannes, Filme de dragoste, Filme franțuzești, Morală, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web