RSS

Arhive pe etichete: Blockbuster

Zburătorul newyorkez – Winter’s Tale

O frumoasă, romantică, stranie poveste despre  eterna luptă dintre Bine şi Rău îmbracă straiele unei ierni prelungite în noua peliculă,  Winter’s Tale, o adaptare a cărţii lui Mark Helprin. De la un New York feeric, când tropotul cailor străbătea zgomotos străzile lungi şi pietruite, iar onoarea era apărată cu pistolul, până la oraşul ultra-modern înţesat cu zgârie-nori, filmul Winter’s Tale înfăptuieşte miracole şi uneşte destine. După secole de întuneric, vise despre o iubire neînţeleasă şi o permanentă luptă cu sine, un bărbat îşi recuperează amintirile şi descoperă incredibilul destin care îl aşteaptă.

Cineastul Akiva Goldsman, bine antrenat pe teritoriul scenaristicii de  tipul realismului magic (I Am Legend, I, Robot, The DaVinci Code), s-a înhămat la un proiect destul de dificil, semnând regia acestui film,  deşi s-a bazat pe o distribuţie ce include nume sonore ale cinematografiei actuale.

Winter s Tale

Scenariul împleteşte motive romantice, actualizate şi dezvoltate în manieră voit feerică, cu actualitatea anilor 2000. Întâlnim, aşadar, mitul zburătorului – tânara fată de numai douăzeci şi unu de ani, bolnavă de tuberculoză, se îndrăgosteşte, la prima vedere, de un orfelin devenit hoţ -, într-un New York acoperit de zăpadă, din 1916, continuat în… 2014.

Ca în melodramele victoriene, juna îşi doreşte să fie măcar o dată sărutată înainte de-a se prăpădi (“I’m 21 and I’ve never been kissed on the mouth”). Abordarea directă, venită de la o fată atât de frumoasă, precum este Beverly (Jessica Brown Findlay, cunoscută graţie personajului Lady Sybil Branson din Downton Abbey), îl dezarmează complet pe chipeşul Peter Lake (Colin Farrell). Acestui  hoţ nu îi rezistase niciun lacăt sau seif. Dar, când ajunge în conacul moştenitoarei unei mari familii newyorkeze, viaţa i se schimbă. Se îndrăgosteşte de frumoasa Beverly, în ciuda tuturor opreliştilor. Abia scăpat dintr-o încleştare cu mentorul său demonic, Pearly (Russell Crowe), tânărul este copleşit de povestea tristă a roşcatei care-l vrăjise cu acordurile muzicii lui Brahms. Dacă în basmul românesc, ”omul roşu” (Harap-Alb sau Greuceanu) are conotaţii negative, aici, fata/fetiţa cu părul roşcat este simbolul tinereţii fragile, arsă de boală.

Graniţa dintre magic şi real devine aproape imperceptibilă în această ”iarnă” prelungă şi poartă spectatorul prin decorurile feerice ale marelui oraş, ba pe aripile calului alb salvator (Pegas), ba printre forţele răului. Şi, ca într-o poveste de iarnă spusă lângă dogoarea focului, Peter  (amnezic) se trezeşte într-un New York modern (un ring al dreptăţii), unde va fi ajutat să-şi găsească vechea dragoste.

Abordarea în stilul fantasy topeşte hotarele clasice ale spaţiului şi timpului, dându-le personajelor centrale (Peter şi Pearly) prilej de confruntare semi-permanentă. Având deja experienţa rolului negativ din Les Misérables (2012),  Russell Crowe este întruchiparea răului, mereu neliniştit, aliat cu Lu (Lucifer însuşi) / Judecătorul (Will Smith), contra opresatului ”zburător”, Peter. Lupta dintre cei doi capătă accentele specifice epocii, dar îşi păstrează esenţa. Fiecare personaj beneficiază de aliaţii săi, ba îngeri cu aripile lor de lumină (sau stele cu luciri de diamant), ba aghiotanţi în negru.

Întorsătura din scenariu contrazice aşteptările spectatorului dornic de happy-end şi face ca idila dintre Peter şi Beverly să nu dureze mai mult de 40 de minute, din cele 117 ale filmului. Binele triumfă, deşi este nevoie de mai bine de 100 de ani ca să vedem cum o fetiţă cu părul roşcat este salvată din ghearele morţii, împlinind astfel menirea lui Peter. Magicul este ornamentul de bază în această poveste melodramatică, plină de tensiune.

Reunind actori precum Colin Farrell, Russell Crowe, Jennifer Connelly, Will Smith, William Hurt sau Eva Marie Saint într-o cavalcadă cinematografică, filmul menţine trează nevoia de magic, păstrând, în egală măsură, şi răceala realităţii.

Pelicula surprinde îndeosebi prin calitatea imaginilor şi a costumelor, dar şi prin coloana sonoră semnată de renumitul Hans Zimmer. Winte’s Tale povesteşte despre viaţă (creația, naşterea, renaşterea), cu părţile ei bune şi rele, încearcând să cultive speranţa.

Winter’s Tale

Regizor: Akiva Goldsman
Scriitor: Mark Helprin
Scenarist: Akiva Goldsman
Compozitor: Hans Zimmer
Operator: Caleb Deschanel
Producător: Akiva Goldsman, Marc Platt, Michael Tadross

Distribuţia:
Colin Farrell (Peter Lake)
Jessica Brown Findlay (Beverly Penn)
Jennifer Connelly (Virginia Gamely)
Will Smith (Judecătorul)
Russell Crowe (Pearly Soames)
Kevin Durand (Cesar Tan)
William Hurt (Isaac Penn)
Kevin Corrigan (Romeo Tan)
Lucy Griffiths (Dna. Lake)

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , ,

Înapoi spre viitor cu Steven Spielberg – Ready Player One

Decalajul dintre lumea virtuală – internet și V.R. (Virtual Reality) – și cea reală încă ne dă fiori? Dacă răspunsul este afirmativ, merită să urmărim pelicula Ready Player One. Actori charismatici, muzică înnebunitoare, efecte speciale novatoare – toate reprezintă elementele fundamentale din Ready Player One.

Neobositul Steven Spielberg girează cu talentul său această producție science-fiction-retro, după ce a trecut prin culisele scandalului de la The Post. De astă-dată, Spielberg omagiază cultura populară, dar, în egală măsură, lansează un avertisment către cei care s-au lăsat pradă dependențelor: lumea virtuală & gadgeturile ei. Cel de-al treizecilea lungmetraj al lui Spielberg devine o pledoarie pentru (unica) realitate. Așadar, filmul – care se bazează pe romanul-bestseller (un adevărat fenomen în ultimii ani) omonim al lui Ernest Cline – plasează acțiunea într-o distopie, în anul 2045, când suprapopularea şi resursele limitate îi obligă pe oameni să trăiască la granița sărăciei, în containere aruncate unele peste altele, parcă la întâmplare. Prin urmare, omenirea se află în haos și la un pas de colaps. Însă lumea și-a găsit refugiul în OASIS, un univers online bazat pe realitate virtuală, creat de genialul, dar excentricul James Halliday (Mark Rylance). După moartea sa, Halliday lasă – prin testament – întreaga lui avere primei persoane, oricare ar fi aceasta, care va găși “Oul de Paște” ascuns undeva în OASIS. De aici, o competiție acerbă pornește în toată lumea. Wade Watts (Tye Sheridan) intră în ametitoarea cursă fantastică și devine unul dintre cei mai vânați utilizatori, după ce reușește să treacă primul de indiciul inițial.

Sub înfăţişarea lui Parsifal, avatarul său din OASIS, Wade este gata de orice pentru a câştiga, dar pentru asta va trebui să înfrunte competiţia corporaţiei IOI, condusă de Nolan Sorrento (Ben Mendelsohn), un afacerist pentru care OASIS e doar un premiu financiar, ci nu un mod de viaţă. De la primele secvențe, sesizăm emergența democratizării internetului: un soi de joc à la Minecraft. Imaginea devine un fel de materie a cărei fluiditate e limitată doar de frontierele spiritului. Acest nou «blockbuster» nu e opera unui artist pălit de narcisism sau aflat în căutarea notorietății de odinioară. Construcția scenaristică, fidelă celei furnizate de Ernst Cline, păstrează caracterizarea personajelor, urmărind evoluția lor emoțională și arta de a îmbina umorul cu suspansul, realismul cu fantasticul. Septuagenarul Spielberg rămâne fidel lui însuși, cu tot aerul de nostalgie al anilor ‘80, și evită “reciclarea” propriei opere, distilând citatele cu ajutorul unei excelente coloane sonore.

Spielberg demonstrează că (mai) poate adapta un roman destul de greu de ecranizat, grație inepuizabilului său talent. Ready Player One este o veritabilă producție «marca Spielberg»  dacă ținem seama de “ingredinete”: o poveste fantastică într-un ritm susținut, spirit ludic, poveste complexă, dar accesibilă (fir narativ ușor de urmărit), referințele culturale (seriale, personaje   din cultura populară, filme-cult/The Iron Giant, Lara Croft, Duke Nukem, Nathan Drake sau Chucky /“Sixer #1: It’s fucking Chucky! ”) și substratul moralizator (pledează pentru fair-play și dezavuează influența nefastă a puterii/banilor). OASIS e o lume minunată în care orice mișcare a camerei de filmare poate releva o altă fațetă a spațiului. La Spielberg, virtualul îmbogățește experiența din real și devine chiar o poartă de acces. Un plan sintetizează acest raport de interacțiune dintre virtualitate și realitate – când Wade se află pe punctul de a se conecta la OASIS, primește un mesaj ce ia forma unei holograme piramidale. Printr-un singur gest, incrustația numerică – combinată în 3D – permite operarea celor trei forțe distincte, reunite într-una singură: mâna la stânga, ochiul la dreapta și spiritul în centru. Pendularea între cele două universuri (lumea reală și cea virtuală) nu urmărește să le pună în anititeză, ci, mai degrabă, să indice îmbunătățirea (mutuală) a realității. Viitorul spre care ne-ndreptăm cu o viteză amețitoare și pericolul din spatele așa-zisei democrații online îl determină pe veteranul cineast să contureze portretul lucid al unei lumi noi: World Wide Web.

Totuși, filmul nu pică în capcana autocitării narcisistice, ci multiplică punctele de vedere asupra culturii pop optzeciste, într-un dens și coerent univers vizual, care nu parazitează textul de la baza scenariului.

Bunăoară, devine o reală plăcere să descoperi entuziasmul lui Wade/Parzival, câştigă acestuia acoliţi atât în viaţa reală, cât şi în OASIS. Unica dorință a lui Wede este să câștige, dar pentru că e cel mai priceput și nu trișează, așa cum face IOI, aruncând în OASIS adevărate armate de angajaţi. Wade face slalom printre capcanele din OASIS şi din viaţa reală, ghidând spectatorul către final, dar și către refleție. Scopul acestei pelicule vizează și o discuție «after-show», care să contorizeze timpul real petrecut în mediul virtual, comparativ cu cel petrecut efectiv în spațiului offline. Dialogul dintre Halliday și Wade surprinde esența: «Halliday:“Because reality is real. You understand what I’m saying?/Pentru că realitatea e reală. Înțelegi ce îți spun?”- Wade:Yes. Yes, I do./Da, da, înțeleg”».

Hibridând realul și imaginarul, într-un amețitor balet, Steven Spielberg construiește un film oximoronic în care contrariile își dau mâna și realizează o perfectă omogenizare. Ready Player One devine o miraculoasă oglindă care combină trecutul și viitorul pentru a ne ajuta să vedem mai clar actualitatea.

Regia: Steven Spielberg

Scenariul: Zak Penn, Ernest Cline după romanul Ready Player One de  Ernest Cline

Imaginea: Janusz Kamiński

Decorurile: Adam Stockhausen

Costumele: Kasia Walicka-Maimone

Sunetul: Kyrsten Mate

Montajul: Michael Kahn, Sarah Broshar

Muzica: Alan Silvestri

Distribuția:

Tye Sheridan – Parzival / Wade

Olivia Cooke – Art3mis / Samantha

Ben Mendelsohn – Sorrento

Lena Waithe – Aech / Helen

Mark Rylance – Anorak / Halliday

Simon Pegg – Ogden Morrow

T.J. Miller – i-R0ck

Hannah John-Kamen – F’Nale Zandor

Durata: 2h20

Articol publicat în revista Catchy

 

 

 
Comentarii închise la Înapoi spre viitor cu Steven Spielberg – Ready Player One

Scris de pe noiembrie 27, 2019 în Actualitate, Blockbuster, Cinema, Filme de Oscar, Modernitate, Postmodernitate, Uncategorized

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web