RSS

Arhive pe etichete: brexit

Când viața chiar nu e de vânzare – Dirty Pretty Things

Să achiziționezi organe de la persoane sărace, dar disperate, pentru a-i vindeca pe cei bogați e un mit urban? Cine știe? În Dirty Pretty Things, este cu siguranță o metaforă. Așa cum ne sugerează și titlul, în pelicula regizată de Stephen Frears (The Grifters), după un scenariu de Steven Knight, regăsim o doză mare de umor british, servită de o garnitură actoricească grozavă. Distins cu numeroase premii la Festivalurile de Film europene, inclusiv în cadrul Festivalurilor de Film de la Londra și de la Veneţia, Dirty Pretty Things (2002) este un thriller urban.
Bunăoară, îi regăsim pe britanicul de culoare, Chiwetel Ejiofor, în rolul unui nigerian, pe ingenua Audrey Tautou, departe de Amélie, dar conturând bine poziția ingrată a unei turcoaice aflate la mare ananghie, și pe inepuizabilul Sergi López, cu un accent cam exagerat, dar cu cinismul „de rigoare”, într-o hipnotică poveste despre marginalii din marea metropolă de pe malul Tamisei. Din seria thrillerelor cu tematică socială, Dirty Pretty Things aduce în prim-plan aspecte din viața unor imigranți din Londra de dinainte de Brexit; lungmetrajul e realizat în maniera realistă a producțiilor BBC Films & Celador Films.

Așadar, auto-exilatul Okwe (Chiwetel Ejiofor) muncește în Londra, ziua – ca șofer de taxi, iar noaptea e recepționer la un hotel. În acest lăcaș, lucrează numeroși alți imigranți (atât legal, cât și ilegal), dar viețile lor sunt invizibile pentru cei care găseau adăpost și confort la hotelul The Baltic. Fiindcă a fost nevoit să părăsească țara natală – din Africa de Vest – din pricina unor încurcături (în mod eronat, fusese acuzat de uciderea soției sale) nu putea să își exercite profesiunea de bază. Situația lui e rapid explicată într-o expeditivă replică: „It’s an African story.” Totuși, ajutat de amicul său chinez Guo Yi, care lucra la morgă, reușea să obțină antibiotice și astfel să îi poată trata pe imigranții săraci, fiind un „medic-underground”. De la prostituata Juliette află că în acel spațiu – paravan pentru afaceri ilegale – se realizau transplanturi ilegale de organe umane pentru obținerea unor pașapoarte false. La capătul acestei „afaceri” se găsea chiar Juan, managerul hotelului.

Tot aici, o întâlnește și pe Senay (Audrey Tautou), o turcoaică fără viză, care primise un post de menajeră „la negru”. Tânăra menajeră refuză sprijinul oferit de Okwe – credința musulmană îi interzicea să petreacă noaptea alături de un bărbat cu care nu era căsătorită, de aceea folosea canapeaua acestuia cât el muncea de noapte. Agenții de la Imigrări o urmăresc încontinuu, de aceea fragila străină e într-o cursă contracronometru prin marele oraș, slujind pe la diverși patroni (perverși). Profund atașat de fată, sufletistul Okwe îi găsește temporar o cameră la morgă, tot prin intermediul lui Guo Yi. Hăituită de patronii profitori, speriată de agenții de la Imigrări, Senay speră să obțină niște bani vânzând hainele furate de la magazinul unde fusese hărțuită, pentru a-și vedea visul – să ajungă în America. Singura ei speranță se va transforma într-un coșmar, căci Juan, managerul hitchcockian al hotelului de unde fugise inițial, îi propune un târg: un rinichi contra pașaportul către libertate. Propunerea îi pune pe cei doi într-o dilemă imposibilă, care testează limitele a tot ceea ce cunosc.

Așa se face că în întreaga încrengătură, principalul pion devine medicul nigerian. Acesta acceptă (formal) să execute planul. După ce Juan le livrează noile pașapoarte, Okwe și Senay îl droghează, și-i îndepărtează chiar lui rinichii. Twistul din final aduce liniște în viețile celor doi fugari: el speră șă își regăsească fiica în Nigeria, iar Senay intenționează să înceapă o viață nouă în New York. Scena de la aeroportul Stansted lasă se-ntrevadă și o (posibilă) idilă între cei doi tineri.

Deși nu există focuri de armă, iar violența fizică e redusă, realizatorii au exploatat la maximum echilibrul precar dintre situații duale: să te simți confortabil sau să fii pus pe fugă, medii ospitaliere-inospitaliere, medic-șofer de taxi ș.a.m.d. Așa se explică și rolul imaginii care alternează culorile calde până la limita saturației în redarea spațiului din hotel și eclerajul rece pentru lumea subterană a acelui lăcaș, iar glisarea de la odăile bine întreținute la cele insalubre se face în mare viteză. Camera de filmare urmărește eroii ba prin holuri spațioase, ba prin subsoluri, prin birouri ori prin camere de morgă, încât nu te-ar mira dacă te-ar izbi claustrofobia privind acele spații înguste.

Problematica socială s-a pliat perfect pe codurile unui thriller. Cineastul a mizat, cu siguranță, și pe scoaterea spectatorului din zona de confort atunci când nigerianul – întrupat cu mult șarm de Chiwetel Ejiofor – descoperă o inimă umană într-o toaletă a hotelului. Interpretarea actoricească e de excepție, iar aerul virginal al lui Audrey Tautou contrastează de minune cu cel al ipocritului Sneaky, încarnat de Sergi López, veritabilul șef al unui black-market business – un Mefistofel modern, care cumpără trupuri și suflete. Capacitatea regizorală de a conferi dramatism și consistență unor povești e dovedită de Stephen Frears și în acest caz. Dirty Pretty Things menține în echilibru balanța între melodramatic și comentariul social și rămâne genul de peliculă care solicită totala atenție a spectatorului; perseverența eroilor de pe ecran nu te poate lăsa fără atitudine.

Regia: Stephen Frears

Scenariul: Steven Knight

Imaginea: Chris Menges

Montajul: Mick Audsley

Muzica: Nathan Larson

Distribuția:

Chiwetel Ejiofor – Okwe/Dr. Olusegun Olatokumbo Fadipe

Audrey Tautou – Senay Gelik

Sergi López – Sneaky (Juan)

Sophie Okonedo – Juliette

Benedict Wong – Guo Yi

Paul Bhattacharjee – Mohammed

Darrell D’Silva – Ofițerul de la Imigrări

Durata: 97 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Când viața chiar nu e de vânzare – Dirty Pretty Things

Scris de pe iunie 4, 2020 în Cinema, Morală

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Spiritul Crăciunului – Last Christmas

Cum poți găsi un cadou muzical menit să trezească o largă paletă de emoții ? Simplu: mergi și cumperi bilete pentru intrarea la pelicula Last Christmas. Filmul dedicat Crăciunului îmbină cu dibăcie comedia și povestea crudă, într-o versiune a celebrului hit din anii ‘80. Simpatica peliculă se bazează pe talentul britanicei Emma Thompson (care o interpretează pe mama croată a eroinei), dar și pe imaginația celebrei actrițe care semnează, alături de Grag Wise, și scenariul. Bunăoară, variațiunea cinematografică se suprapune perfect cu versurile melodiei (titlul peliculei): «Last Christmas, I gave you my heart. But the very next day, you gave it away.» – probabil un frumos omagiu adus cântărețului George Michael (d. 25 decembrie 2016).

Planetele “se aliniază” și în acest Last Christmas, fiindcă Emilia Clarke (Game of Thrones), Henry Golding (A Simple Favor, Crazy Rich Asians), Michelle Yeoh și Emma Thompson  sunt protagoniștii acestei noi comedii romantic, în regia lui Paul Feig (A Simple Favor, Spy, Bridesmaids), inspirată de melodia lui George Michael, după un scenariu de Emma Thompson (Sense and Sensibility, Bridget Jones’s Baby).

Așadar, Kate (Emilia Clarke) bântuie, ca o năucă, printr-o metropolă sclipitoare (Londra), pe fondul colindelor de Crăciun. Fiindcă își câștigă traiul din jobul de elf(ă) într-un magazin cu tematică de sezon, tânăra devine un mănunchi de decizii neinspirate. Hazardul îl aduce în fața ei pe Tom (Henry Golding), care “pare prea bun ca să fie adevărat când intră în viața ei”. În pofida insertului de inspirație socială, Last Christmas păstrează, totuși, magia Crăciunului într-o feerie londoneză.

În tonalitățile armonioase ale melodiei lui George Michael/Wham!, tentele acidulate se strecoară în acest film atipic/«fan film» despre muzică și magia unei mari sărbători. Cu aerul de gafeuză de profesie, frumușica Kate (Emilia Clarke) aleargă non-stop de la o audiție la alta, căutând gazde temporare (amici generoși), deși are un trecut care atârnă destul de greu pentru o ființă așa de fragilă.

Kate provine dintr-o familie de imigranți și are și o condiție medicală deosebită. În pofida egocentrismului pe care i-l reproșează sora ei, o avocată de succes, Kate (Emilia Clarke) ne    face să empatizăm cu această simpatică eroină. Și, pentru că trebuia să existe și un personaj care să funcționeze drept “vocea rațiunii”, a fost născocit Tom (Henry Golding).

În contextul Brexitului sau a multor acte de rasism, Paul Feig știe să mențină trează atenția spectatorului care poate ațipi la poveștile despre magia Crăciunului. Prin urmare, există și  twistul necesar într-o comedie romantică croită după tiparul unei actualități pline de dinamism. Orizontul moral se articulează clar în acest film care are ambiția de a conferi și un climat social în care domnesc precaritatea și xenofobia (de altfel, un reportaj pentru televiziune menționează Brexitul).

În descendența filmelor britanice despre Crăciun (“moștenire” de la Charles Dickens), Last Christmas mixează perspectiva morală și pictura realistă (grăitoare sunt secvențele despre situația imigranților croați și condiția de ființă «fără adăpost» a lui Kate/Katharina – numele real al eroinei). Sub aerul candid, se derulează – totuși – o dramă: “Cine sunt eu?” îl întreabă Kate pe Tom. Căutarea de sine devine problema de fond a eroinei. O tinerică care hălăduie pe străzile luminoase ale Londrei sau se aciuează prin casele amicilor ori în casa din copilărie, care își uită situația medicală îmbibându-și visurile în alcool, luând totul în glumă – nu pare defel serioasă. Exista, deci, nevoia acelui personaj – “ilustrul necunoscut” – care să îi accepte unicitatea acestei fete disperate. «Crăciunul trecut, ți-am dăruit inima mea.» – acesta devine laitmotivul peliculei, chiar dacă există și acel twist necesar pentru o comedie romantică menită să cultive spiritul Crăciunului (miracolul). Melodia e revelatoare: din primele cadre ale filmului, o regăsim pe puștoaica/Kate intonând de zor, alături de alți tineri din fosta Iugoslavie, cuvintele programatice ale hitului formației Wham!, sub privirile surorii mai mari și ale părinților.

În acel context cvasi-deprimant (relațiile conflictuale din sfera familială, amicală, profesională și civilă), Kate îl va întâlni pe trentagenarul elegant care o va învăța cum «să deschidă ochii», fie și după ce se curăță de norocul lăsat din cer de un porumbel. După ce fusese catalogată, succesiv, în funcție de indivizii cu care interacționa, drept nesuferită, egoistă,geloasă sau nepăsătoare, tânăra se va regăsi pe sine. În buna tradiție a comediilor romantice, parcursul moral al eroinei o va conduce spre reconcilierea cu cei din jurul său.

În concluzie, cineastul Feig a fost sigur de reușită când le-a înmânat partiturile actorilor din distribuție și echipei “banderola” din hârtie creponată inscripționată cu Heal the Pain /«Calmează durerea ». Prin urmare, spectatorul nu se va lăsa copleșit de comunitatea improvizată a celor fără adăpost, de reuniunie și problemele imigranților, deoarece Paul Feig este un cineast discret, dar perfecționist. Maestru al comediilor populare, regizorul amestecă, cu bună știință, genurile cinematografice (într-un fel de crossover), cu scopul de a oferi o comedie aptă să mulțumească atât femeile, cât și bărbații. Contrar schemelor clasice ale comediilor romantice, Last Christmas mizează pe dimensiunea miraculoasă din miezul tuturor poveștilor de Crăciun (moștenite din textele victoriene). Dacă montajul desenează un raport de cauzalitate între idilă și îndrăzneala progresivă a legăturilor interumane, versantul fantastic unește intențiile  cineastului. Chiar dacă trădează schema clasică a comediilor romantice de odinioară, presară puțin «realism magic», originala peliculă omagiază muzica de bună calitate și spiritul Crăciunului.

Regia: Paul Feig

Scenariul: Bryony Kimmings, Greg Wise și Emma Thompson

Imaginea: John Schwartzman

Decorurile: Gary Freeman

Costumele : Renee Ehrlich Kalfus

Montajul: Brent White

Muzica: Theodore Shapiro

Distribuția:

Emilia Clarke – Kate

Henry Golding – Tom

Emma Thompson – Petra

Michelle Yeoh – Santa

Durata: 1h43

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Spiritul Crăciunului – Last Christmas

Scris de pe decembrie 26, 2019 în Cinema, Film, Filme de dragoste

 

Etichete: , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web