RSS

Arhive pe etichete: Cinema

Frumoasele ticăloase

Crochiu de personaj

“Niciodată nu sunt atât de bună ca atunci când joc roluri de ticăloase”, mărturisea una dintre vedetele anilor ’30, Mae West, specializată în partituri negative.

Cu o înfăţişare angelică, cerând parcă – din priviri – protecţie, frumoasele ticăloase îşi devoreau apoi protectorii cu abilitate de femelă-păianjen. În lumea cinematografiei, au rămas celebre Marlene Dietrich în Îngerul albastru, Rita Hayworth în Doamna din Shanghai, Kathleen Turner în Febra trupului, Linda Fiorentino în Ultima seducţie sau Sharon Stone în Instinct primar.

Un caz cu totul mai special, de ticăloasă-frumoasă, îl reprezintă Lolita, devenit deja substantiv comun. Personajul, desprins din romanul lui Vladimir Nabokov, a făcut oarece vâlvă la vremea apariţiei (1958) şi continuă să şocheze publicul, chiar şi în zilele noastre.

Lolita 1

Lolita” © Vyacheslav Scherbakov

Substantivul “lolită” descrie un anume tip de tânără femeie, de obicei, o pre-adolescentă, cu impulsuri sexuale precoce şi cu o putere de seducţie imensă; putere ce se află la limita dintre inocenţă şi instinct. Intriga capodoperei lui Vladimir Nabokov nu prea seamănă cu ideea pe care şi-au format-o cei mai mulţi cititori despre iubire. Eroul, Humbert, traversează un abis psihologic în lumea “nisipurilor mişcătoare” ale lui Nabokov. Era un tip îndeajuns de ispititor pentru a o seduce pe imprudenta mamă a Lolitei, destul de sinistru pentru “a profita” de fiica ei prietenoasă şi “cuminte”, dar şi suficient de uman pentru a stârni compasiunea cititorilor.

Lolita 2

Lolita” © Vyacheslav Scherbakov

Precum eroina lui Flaubert, din Madame de Bovary ori cea din Anna Karenina a lui Tolstoi, Humbert îşi sacrifică întreaga viaţă urmându-şi idealul romantic. Adevăratul ticălos din Lolita nu e Humbert, ci insipida, mărginita, parvenita lume a suburbiilor americane. Spiritul tutelar al acestei părţi a societăţii este mama Lolitei, Charlotte Haze. Monstru de snobism, vulgaritate şi de pretenţii absurde, ea se căsătoreşte cu Humbert pentru că-i invidia alura europeană, “sofisticată” (în viziunea casnicelor de teapa ei), făcându-se că nu bagă de seamă atracţia acestuia pentru fiica ei. Ce şanse poate avea revolta erotică a lui Humbert, când America suburbiilor snoabe adună peste 200 de milioane de cetăţeni cu “frica lui Dumnezeu” – mulţi dintre ei replici aproape perfecte ale lui Charlotte Haze? Dacă pe Lolita “povestea de dragoste” din adolescenţă o va marca toată viaţa – probabil – nici Humbert nu iese mai puţin “şifonat”; el este distrus pe de-a-ntregul: social, profesional, psihic şi moral. Humbert îşi trăieşte obsesia cu o patimă ce ar fi trebut să-i dea conştiinţa unicităţii sale, într-un binom, trăită, însă, simultan – trăită într-o lume reală şi într-una plăsmuită, falsă. Imaginarul şi realul se suprapun, se amestecă şi se confundă, iar Humbert îşi trăieşte fiecare moment al vieţii într-o dependenţă totală de pasiunea copilăriei de mult trecute. El este copleşit de senzualitatatea exuberantă a Lolitei, farmec disimulat sub un aer angelic. În pofida necontenitelor speculaţii, Humbert este un naiv aproape duios.

Tema lolitei a cunoscut o multitudine de încarnări bizare – musicaluri pe Broadway, versiuni teatrale (renumită cea a lui Edward Albee), filme. Astfel, fetiţele-prostituate-lolite apar încă de la Taxi Driver (1976), Pretty Baby (1978), întrupate de viitoarele staruri Jodie Foster şi Brooke Shields. Mai târziu, Natalie Portman va fi o lolită belicoasă în Léon, iar şarmanta Mena Suvari îi va suci capul burghezului de vârstă mijlocie din American Beauty.

American Beauty

Kevin Spacey & Mena Suvari – ”American Beauty” © DreamWorks

Depăşind graniţa artisticului, “fenomenul” a virusat viaţa multor bărbaţi maturi, dintre victimele cele mai celebre fiind regizorii Roman Polanski şi Woody Allen. Din păcate, mulţi dintre bărbaţii (celebri sau nu) trecuţi de pragul unei anumite vârste îşi disimulează retorica promiscuă etalând admiraţie pentru tinerele “muze”.

Lolitele (fetiţele de 12-16 ani) au învăţat că este în regulă să fie mânioase dacă vor şi că nu trebuie să-şi sacrifice copilăria pentru satisfacerea poftelor fiindcă “puterea lolitelor” este “forţă”, “tărie” şi “intensitate”. Unele dintre ele ajung chiar “modele” intello (citesc/scriu şi cărţi (!)), mimând filosofarea cu subiecte trendy.

Alors, on danse!


Articol publicat în revista WebCultura

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe octombrie 12, 2019 în Feminin, Iubire, Morală, Moravuri, Tipare

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

“Un bărbat și o femeie”, cel mai vizionat film de pe planetă

Chabadabada”– așa se auzea pe vremea când lumea cinefililor nu era inundată de filmele americane, iar mai toată lumea fredona acest refren. Așadar, într-o duminică seara, un bărbat și o femeie se întâlnesc – din întâmplare – la școala unde învață copiii lor. Încep să se cunoască și află că amândoi sunt văduvi. Niciunul nu se grăbește să dezvăluie detalii personale, dar devin prieteni și se apropie tot mai mult. Ea îi spune că nu poate avea un iubit, pentru că amintirea soțului ei este în continuare foarte puternică. Cu siguranță, cinefilii și-au amintit de pelicula «Un homme et une femme» din 1966.

Paris, 6 nov 2016. Anouk Aimée, 84 ani & Jean-Louis Trintignant, 86 ani © BESTIMAGE/ COADIC GUIREC

Nostalgie: La mai bine de 50 de ani de la premiera filmului “Un homme et une femme” de Claude Lelouch, putem admira și versiunea restaurată. Întâlnirea dintre un bărbat și o femeie poate duce adesea la schimbări, iar în 2019 putem beneficia de întâlnirea cu monștrii sacri ai cinema-ului franțuzesc.

În cochetul salon al marelui hotel parizian din Montmartre, în noiembrie 2016, puteam regăsi laolaltă personajele legendare, întrupate de seniorii Jean-Louis Trintignant, 86 ani, Anouk Aimée, 84 ani și Claude Lelouch, 79 ani. Cele trei chipuri rămase vii în memoria colectivă, datorită peliculei “Un homme et une femme” (data premierei 1966) vor dăinui pentru posteritate, mai ales că filmul a fost unul dintre cele mai vizionate de pe planetă.

Hollywood-ul cucerit: Această întâlnire dintre Anne Gauthier (Anouk Aimée), văduva unui cascador și Jean-Louis Duroc (Jean-Louis Trintignant) un pilot de curse auto/Formula 1, a cărui soție s-a sinucis, a reprezentat miraculoasa aventură a unui tânăr cineast, Claude Lelouch, care până la acea vreme nu “dăduse vreo lovitură”. Totuși, din acea zi, lucrurile au prins altă turnură, așa încât mai mult de patru milioane de spectatori s-au înghesuit în sălile de cinema. Așa se face că un film cu buget redus a fost răsplătit în anul imediat următor premierei cu Globul de Aur pentru “Cel mai bun film străin” și cel pentru “Cea mai bună Actriță”, asortat și cu o nominalizare la premiul Oscar pentru Anouk Aimée și cu un binemeritat Oscar pentru “Cel mai bun film străin”.

Anouk Aimée & Jean-Louis Trintignant în « Un homme et une femme » 1966 © BESTIMAGE/ COADIC GUIREC

Perfecțiune: Cincizeci de ani mai târziu, “Un homme et une femme” apare într-o versiune restaurată în mai bine de 150 de cinematografe. “Este somptuos”, exclamă Anouk. “Planurile au o frumusețe deosebită ! E ca și cum ai atinge apa”. Continuă și Jean-Louis: “A fost un film făcut cu mijloace modeste, dar care nu lăsa senzația de sărăcie a mijloacelor, fiindcă în el descopereai altceva. Acum, el reprezintă perfecțiunea”.

Boala iubirii: Anouk l-a întâlnit, la filmări, pe compozitorul Pierre Barouh, autor al faimosului “Badabadada”. Acesta a fost unul dintre cei trei soți ai actriței. “Multă lume mi-a spus că acest film le-a schimbat viața”, mărturisește Jean-Louis. Anouk chiar povestește anecdota unui spectator care a cerut-o în căsătorie pe femeia care îl însoțea la film. Claude are grijă să completeze: “Acest film a redat oamenilor pofta de-a iubi”.

O apariție: În 1965, cineastul era într-un moment dificil; proiecția de la “Grands Moments” fusese un dezastru. “Producătorul meu, Pierre Bromberger, fusese explicit: E o catastrofă, nimeni nu iubește filmul, nimeni nu vrea să îl distribuie. Atunci, m-am urcat în mașină cu chef de-a avea un accident”. A rulat până la mare, a adormit. Când soarele răsărea, o femeie mergea, în zare, de-a lungul plajei, însoțită de un copil și de un câine. Silueta acestei femei era magică. M-am întrebat ce face acolo. Și punându-mi această întrebare am găsit toate răspunsurile”. Și această poveste de iubire.

Lumina iernii: Contactat de Barouh, Jean-Louis, care se afla în plină ascensiune profesională, acceptă să realizeze filmul. La întrebarea formulată de Lelouch: “Ce tip de femeie crezi că ar trebui să ții în brațe?”, actorul a răspuns: “Anouk Aimée”. Actrița turna, în acea perioadă, alături de Fellini. “Un clarvăzător mi-a spus că voi turna alături de un tânăr regizor, în străinătate. Evident, eram în Italia!”. Filmările au avut loc iarna, în Deauville. “Filmăm mai bine iubirea în timpul iernii”, declară înfocat Lelouch. “În lunile noiembrie și decembrie, sunt cele mai frumoase lumini din timpul anului. Aristocrația luminii!”. Anouk își făcea micile ei capricii. De exemplu, a refuzat să urce pe barcă. Râde. La fel au făcut și cei doi tovarăși ai săi. “Îmi era frică de mașină, îmi era frică de barcă, îmi era frică de cal, îmi era frică de toate, dar executam totul!”.

Citiţi şi Ziua în care Alain Delon a părăsit-o pe Romy Schneider

Medicul devine pilot: Lelouch le povestise despre scenariu în felul său. Cincizeci de ani mai târziu, Anouk se întoarce către el. “Am fost la Jean-Louis și ai făcut toate rolurile. Așa ne-ai sedus”. Claude a zâmbit. “Știi, îl tempera pe Jean-Louis, Claude nu oferă un scenariu actorilor săi. El spune doar ce vrea. De fapt, este un mare mincinos”. Câteva zile mai târziu, Trintignant a propus o schimbare fundamentală a scenariului. De la medicul care se afla în poveste, el a sugerat ca personajul său să fie un pilot auto. “Da”, confirmă actorul cu suspiciunea unui pui de malițioasă mândrie. Am crezut că există ceva foarte trupesc în această poveste de dragoste. Lelouch l-a tăiat însă entuziasmul. “Îți amintești? Ne-am dus cu o mașină! Am făcut raliul Monte-Carlo de-adevăratelea!”. Încă îi mai amuză amintirea și par doi copii.

De neuitat: “Un homme et une femme”/ “Un bărbat și o femeie” le-a schimbat viața. “Pentru o lungă perioadă de vreme, cu fiecare film care mi-a fost oferit, am crezut că voi face un nou Un homme et une femme, zâmbește sincer Trintignant. Atât Trintignant, cât și Claude consideră că acest film a deschis ușile libertății timp de cincizeci de ani. Toți trei recunosc: “După el (Un homme et une femme n.n), pentru noi, totul s-a schimbat”.

Traducere și adaptare după articolul “Un homme et une femme: souvenirs souvenirs avec l’équipe du film, publicat în Le Parisien

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la “Un bărbat și o femeie”, cel mai vizionat film de pe planetă

Scris de pe octombrie 3, 2019 în Cinema, Cultură, Film, Filme de Cannes

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Ucenicia unui provincial – Mes provinciales/A Paris Education

Deși poate părea bizar, în epoca tehnologiei avansate, când cei mai mulți tineri trăiesc mai mult printre aplicațiile din mediul virtual, aflăm că există bărbați foarte tineri și arătoși care ascultă Bach și discută despre Flaubert, Novalis sau Gérard de Nerval, poetul „nebun”, romantic, suicidar. Printre acești tineri fremătând de la frisonul artistic ne invită francezul Jean-Paul Civeyrac.

Odată cu Mes provinciales, Jean-Paul Civeyrac filmează şi narează pe ecran scene din viața tinerilor ucenici în ale artei cinematografice. Din capul locului – titlul filmului – sesizăm referințele directe la Blaise Pascal și Jean Eustache, deși acțiunea se derulează în epoca actuală. Ca să păstreze nota pariziană – de boemă șic – cineastul a turnat în alb-negru, iar „zeitățile” acestor tineri sunt Nerval sau Paradjanov. Deși utilizează Skype-ul și aplicațiile altor device-uri, tinerii de pe ecran poartă pulovere cu gulere rulate, amintind de Nouvelle Vague, dar și de perioada mișcărilor sociale din  anii ‘60. Cu toate se află la cel de-al nouălea lungmetraj, cineastul francez prezintă, într-un alt mod, tinerețea eternă, efemeritatea ei și fantomele care-i bântuie spectrul.

Așadar, într-un film intimist și sensibil, îl descoperim pe Étienne (Andranic Manet), un tânăr cinefil serios și impresionabil. Acesta își părăsește iubita și pleacă din Lyon către Paris, pentru a studia cinematografia. În capitală, la Paris VIII, tentațiile sunt mari. Étienne se afundă în lumea boemă a artiștilor, intelectualilor și a studenților pasionați de Bresson, Ford și de alți regizori ruși cvasi-necunoscuți. Stilul de viață pare idilic, dar, din păcate, totul se complică în momentul în care se ivesc atât gelozia creativă, cât și poftele trupești.

La început, băiatul sosit din orașul fraților Lumière bea doar suc de fructe, asista la cursuri și îi simpatiza pe Mathias și Jean-Noël. Pasiunea îi unește pe acești tineri, împărtășesc aceleași gusturi, mai ales că se află la vârsta tuturor posibilităților. Cel mai intransigent membru al grupului este Mathias; ceilalți îl consideră o adevărată „legendă”. Mica lor comunitate îi ține, încă, departe de realitatea lumii în care trăiesc. „Armura” lor este cinema-ul. Desigur, tânărul are parte și de educație sentimentală, dat fiind noul context. Deși o iubise pe Lucie (Diane Rouxel), distanța și noile perspective o îndepărtează de ea. Odată cu avansarea pe tărâmul artelor, junele descoperă și alte laturi ale feminității – relațiile cu Valentina (Jenna Thiam), dar mai ales cea cu Anabelle (Sophie Verbeeck). Toate confruntările nu fac altceva decât să-i contureze o viziune profundă asupra lumii.  Bunăoară, parcursul inițiatic al tânărului Étienne (un alter-ego al cineastului /realizatorului), însumează educație artistică, sentimentală, prietenie, politică și… mult cinema. Chiar profesorii de la Facultatea de Film din peliculă sunt întrupări (artistice) ale regizorului, care a predat la Fémis și la Paris VIII.

Modestul provincial află de nevoia comercialului (itinerariul către acel „successful”) și-n profesiunea la care aspiră, dă de radicalismul liderului negativ al găștii – Mathias – și de militantismul șarmantei Annabelle. În acest microunivers, dialogurile despre dogmatism, estetica de cinema (Rossellini vs. Sergio Sollima) și asocierile politice se izbesc de pereții modestelor camere studențești.

Andranic Manet (Étienne) a fost opțiunea ideală pentru tânărul simplu, calm și reflexiv. Surprins adesea printre elementele de mobilier din modesta sa cameră – șifonierul cu oglindă – ne trimite cu gândul la amintiri/„fantomele trecutului”. Sau, după ce face dragoste cu Lucie (capul fetei se sprijină pe umărul lui), pare atins de melancolie. Tânărul veleitar nu e defel lipsit de calități, doar că lumea nouă în care-a pătruns i-a bulversat liniștea interioară. Așa se explică și atracția pentru colega sa „gălăgioasă”(cu care petrece o noapte de amor/ONS), dialogurile spumoase cu sprințara sa colocatară (Valentina) și pasiunea stârnită de Annabelle (Sophie Verbeeck), o veritabilă „fată de foc”.

După ce-au văzut la cinema Sayat Nova (1968) de Paradjanov, Étienne și Annabelle se amuză discutând despre cât e de «static» orașul burghez. În această cronică a maturizării unui băiat din provincie, rar apare vreo aventură în spațiul parizian, doar calmul Senei se întrevede și se zăresc câteva clădiri (reliefări arhitecturale). Orașul trăiește prin miturile culturale: Bresson prin/pe insula Saint-Louis, Nerval evocat datorită străzii din acel arondisment. Ca într-un postulat balzacian, pe acest fundal, se perindă „provincialii” care formează și deformează capitala prin intrările și ieșirile lor. Avem să aflăm mai târziu că Mathias s-a sinucis, aruncându-se de la fereastră.

La final, mărirea cadrului/zoom-ul pe chipul lui Étienne și asupra ferestrei, precedate de scena în care tânărul analiza chipurile clienților din cafenea conducând spre o nouă deschidere. Panoramarea indică trecerea către un alt punct de vedere. Civeyrac ne prezintă, cu claritate, prin intermediul cuvintelor și al chipurilor, rezumatul unei etape din viață: tinerețea creativă. Mes provinciales rămâne o duioasă cronică a tinereții creatoare, dar și un manifest al cinema-ului de calitate.

Regia: Jean-Paul Civeyrac

Scenariul: Jean-Paul Civeyrac

Imaginea: Pierre-Hubert Martin

Montajul: Louise Narboni

Distribuția: Andranic Manet (Étienne), Diane Rouxel (Lucie), Jenna Thiam (Valentina), Gonzague Van Bervesselès (Jean-Noël), Corentin Fila (Mathias), Nicolas Bouchaud (Paul Rossi), Charlotte Van Bervesselès (Héloïse), Sophie Verbeeck (Annabelle), Valentine Catzéflis (Barbara)

Durata: 2h17

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Ucenicia unui provincial – Mes provinciales/A Paris Education

Scris de pe iunie 30, 2019 în Cinema, Educaţie, Filme franțuzești, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Jessica Chastain și Ralph Lauren: „Banii nu reprezintă motorul nostru.”

El tocmai și-a aniversat cei cincizeci de ani petrecuți în domeniul modei, iar ea i-a împrumutat frumusețea chipului său unui produs semnat de Ralph Lauren: parfumul Woman. Între starul în materie de vestimentație și strălucitoarea actriță, regăsim aceleași coordonate: reușita exemplară, responsabilitatea și entuziasmul profesional.

În Manhattan, într-un loft cu vedere spre Empire State Building, s-au înâlnit Ralph Lauren și Jessica Chastain, amândoi ilustrând, în manieră proprie, „visul american”. El reprezintă legenda modei, care a construit – după cincizeci de ani de carieră – un adevărat imperiu, doar prin forțele proprii. Acest adevărat „self-made-man” a creat o estetică și un stil de viață care astăzi se confundă cu o Americă a „viespilor solitare”, a cowboy-lor, a Hollywood-ului și a multor altor mituri naționale sau universale. Ea? Este una dintre figurile marcante ale cinemaului american, o excelentă actriță, exigentă și influentă. Ascensiunea ei profesională a fost una cursivă, activând atât în zona filmelor independente, cât și în cele cu succes de casă. Momentul de răspântie, „afacerea Weinstein” i-a dat ocazia de a arăta că este și o militantă feministă.

Creatorul de modă și actrița ajung cam în același timp la studioul foto și se îmbrățișează în mod afectuos. În vârstă de 79 de ani, Ralph Lauren se dovedește a fi egal cu el însuși, curtenitor, rafinat și cuceritor. Splendida roșcată, emblema parfumului Woman (creat de Ralph Lauren – n.n.), răspândește aceeași eleganță discretă.

Mag

Madame Figaro Când a avut loc prima întâlnire?

Jessica Chastain – În urmă cu trei ani, când fusesem invitată la un defileu de modă, la casa de modă a lui Ralph. Apoi, după o perioadă de timp, ne-am revăzut în timpul unui dineu, unde am descoperit un bărbat fermecător, atent și pasional. În opinia ta, Ralph, ce crezi că ne-a unit? Vom discuta cu altă ocazie despre o actriță pe care o admir mult…

Ralph Lauren – Ah, eram foarte îndrăgostit de ea, de când era foarte tânără! Atât eu, cât și Jessica îndrăgim perioada de glorie a Hollywood-ului („Vârsta de aur”). Chiar înainte de a o cunoaște personal pe Jessica, îi urmărisem și îndrăgisem toate filmele în care jucase. În momentul în care-am întâlnit-o, am fost frapat de frumusețea ei, dar, mai presus de orice, de inteligența sa. Este o femeie intransigentă, care își respectă cu fermitate toate principiile.

O altă asemănare dintre voi ar fi faptul că amândoi întrupați ideea de „vis american”.

J. C. – N-aș îndrăzni să ne comparăm parcursul profesional. Ralph chiar încarnează adevăratul „vis American”, și nu oricine poate realiza așa ceva. Nu am oricând această ocazie de a îi spune cât de mult îl admir. Universul său este al meu. E o personalitate iconică în adevăratul sens al cuvântului.

R. L. – Parcursul meu profesional ține de miracol și cu asta v-am mărturisit totul, nu mi-l explic altfel… Am crescut în Bronx, într-o familie modestă, cu patru copii. Eram foarte uniți și ne ajutam mult unul pe celălalt, practic, am pornit de la nimic. Niciodată, nu am urmat cursurile vreunei Școli de Modă. Pur și simplu, mă pricepeam să aleg bine veșmintele care să fie pe gustul fetelor. La vârsta de 28 de ani, am desenat câteva modele de cravată și m-am lansat într-o afacere, condus doar de instinct. Apoi, am realizat și alte produse: cămăși, costume și o linie pentru femei, haine pentru copii, apoi, am construit tot acest univers cu decorațiuni și restaurante. Tot ceea ce-am făurit reflectă viața mea, gusturile mele și sensibilitatea mea.

Jessica Chastain, vă regăsiți în parcursul lui Ralph Lauren?

Mag

J. C. – Și eu am crescut într-o familie modestă, dar de pe coasta de Vest, din Sacramento. Niciodată n-am fost o prințesă răsfățată. Am fost crescută de o mamă celibatară, care trudea din greu ca să ne asigure nouă un trai decent. Cele mai dificile pentru noi erau finalurile de lună. Totuși, găseam o sursă de confort urmărind filmele din anii 1940 și 1950: Guys and Dolls, The Philadelphia Story, Blue Skies, Gilda. Peliculele acestea ne ajutau să depășim neajunsurile realității. Mai exact, cred că acesta a fost declicul pasiunii mele pentru cinema.

R. L. – Suntem doi cinefili, iar eu sunt fascinat de aceleași staruri pe care le admiră și Jessica: Marlon Brando, Steve McQueen, Fred Astaire, Gary Cooper, Cary Grant. Am avut șansa de a-i cunoaște pe mulți dintre ei. Însuși Cary Grant a luat dejunul la mine acasă.

J. C. – Mi-ar fi plăcut să fi fost și eu acolo în acea zi ! Nici eu, nici Ralph nu am uitat de unde am pornit. Banii nu reprezintă motorul nostru. Ceea ce ne interesează este să fim creativi.

R. L. – Și fericiți! Am știu să rămân fidel principiilor mele de viață.

Ralph Lauren tocmai a primit un premiu de onoare. Vă mai fac plăcere, încă, omagiile?

R. L. – Am cunoscut atât mărirea, cât și decăderea, eșecurile și am supraviețuit tuturor confruntărilor. Am avut parte de momente în care întreprinderea mea funcționa bine, dar am văzut și cum este să te confrunți cu îndoiala din perioadele mai puțin fericite. În momentele de îndoială, te simți singur. Cu toate acestea, niciodată, nu m-am plâns tatălui meu pentru a nu-l decepționa. Sunt mândru de ceea ce am realizat, dar voi rămâne un etern debutant, fiindcă am trac la fiecare show. Îmi aduc aminte și acum cum a fost la primul defileu de modă, când în mijlocul aplauzelor mă frământa gândul «Oare ce voi prezenta la următoarea colecție?». Într-o lume atât de rapidă și în permanentă schimbare, trebuie să știi să te adaptezi, să rămâi în atenția publicului, iar pentru toate acestea trebuie să știi să răspunzi vibrațiilor lumii în care trăiești. Și, dacă am putut să rezist atâta vreme, a fost pentru că am rămas fidel cu mine însumi.

J. C. – Ralph are dreptate, este important să fii mereu integru. Cred că noi nu trișăm, iar publicul simte asta.

Celebrați fiecare, în felul său, femeia. Este acesta un act militant?

J. C. – Prea des femeile doar îi pun în valoare pe eroii masculini. Mi se pare mai interesant să aleg un personaj imprevizibil, nonconformist și contracurentului. Într-unul dintre cele mai recente filme ale mele, Miss Sloane, chiar mi-a făcut plăcere să întrupez o specialistă în lobbying, o femeie gata de orice pentru a-și atinge scopul, un personaj, care, de obicei, era rezervat bărbaților.

R. L. – Trebuie să schimbăm orientarea. Toată viața mea, în toată cariera mea, am stat alături de femei. În echipa mea, ele au jucat mereu un rol determinant și a fost ilustrat de talentul lor. Ricky, soția mea de mai bine de 54 de ani nu încetează să mă inspire zilnic, la fel ca și fiica mea, Dylan, ale cărei ambiție și tărie de caracter le admir. Iubesc femeile, le respect și le protejez (De peste treizeci de ani, Ralph Laurent este angajat în lupta contra cancerului de sân- n.n).

Ați creat, de asemenea, și costume de film…

R. L. – Deși era un artist declarat antimodă, Woody Allen a îndrăgit costumele pe care le-am creat. În perioada în care am lucrat la vestimentația eroinei din Annie Hall, mă gândeam că ținutele pe care le făcusem pentru Diane Keaton ar trebui purtate în viața de zi cu zi, poate de aceea și silueta aceea androgină (din film) a rămas la modă. La început, nimeni nu agrea acele modele, dar, după premieră, alura a devenit celebră.

Jessica Chastain, cum ați defini stilul Ralph Lauren?

J. C. – Atemporal. Ținutele clasice nu se vor demoda niciodată. În șifonierul meu, există piese de mai bine de zece ani de la casa de modă a lui Ralph! Mai precis, am păstrat vestele pentru că se pot adapta ușor oricărei ținute.

R. L. – Nu caut să fiu neapărat fashion, nu-mi place moda, mai puțin tendințele. O haină ar trebui să țină o viață. Esențiale pentru munca mea rămân: atemporalitatea, eleganța și frumusețea. Am încercat, mai bine de patruzeci de ani, să impun noțiunea de streetwear (ținută lejeră, de stradă), iar astăzi acest „șic fără efort” este foarte în vogă. Nu m-am abătut de la linia mea. Îmi plac mult cowboy-ii, marile spații din Vestul American, natura, care mă inspiră foarte mult, dar și energia orașelor precum Manhattan.

Jessica Chastain, să produci filme, așa cum deja ai făcut-o, ar însemna și un mod în care să spui povești precum face și Ralph Lauren prin colecțiile sale?

J. C. – Locul femeilor în industria cinematografică nu a evoluat. E nevoie de mult timp pentru ca acestea să dețină poziția de creator în această ramură. Trebuie acționat. Deja am lansat un proiect 100 % feminin. În luna mai, la Festivalul de Film de la Cannes, alături de Marion Cotillard, Penélope Cruz, Lupita Nyong’o, Fan Bingbing, am anunțat un viitor film care se numește 355. Îl vom turna în condiții echitabile: același salariu și același timp pentru expunerea pe ecran.

Ce vă putem ura pentru viitor?

J. C. – Noi producții de fim.

R. L. – Să continuăm să creăm și să visăm.

[Traducere și adaptare după articolul realizat de Clara Dufour în revista Madame (Le 29 novembre 2018)]

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Jessica Chastain și Ralph Lauren: „Banii nu reprezintă motorul nostru.”

Scris de pe decembrie 6, 2018 în Actualitate, Portrete/Interviuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Top cinci recomandări cinematografice pentru luna iunie

Ismael’s Ghosts/Les fantômes d’Ismaël (R: Arnaud Desplechin) Premiera în România: 08.06.2018

Pregătindu-și un nou lungmetraj, viața unui cineast e dată peste cap din pricina unor fantome ale trecutului. Bunăoară, pelicula Les Fantômes d’Ismaël îl aduce în prim-plan pe Ismaël Vuillard, regizor. Acesta urmează să realizeze un lungmetraj despre Ivan, un diplomat neortodox, inspirat de fratele său. Împreună cu Bloom, socrul și mentorul său, Ismaël este marcat de moartea (survenită cu douăzeci de ani în urmă) Carlottei; a luat-o de la capăt cu Sylvia, care devenise viața lui. Apoi, Carlotta se întoarce din morți… Iar Sylvia pleacă. Ismaël o respinge pe Carlotta. Înnebunit de aceste schimbări de situație, abandonează producția filmului și se retragere în casa lui din Roubaix, unde va trăi… printre fantome. Lungmetrajul realizat de Arnaud Desplechin beneficiază de participarea, în distribuție, actrițelor Marion Cotillard și Charlotte Gainsbourg.1- Les fantômes d'Ismaël

Jurassic World: Fallen Kingdom (R: J.A. Bayona) Premiera în România: 08.06.2018

Se pare că pofta de-a urmări saga dinozaurilor este greu de astâmpărat, lumea Jurassicului fascinează în continuare. Regizată de J.A. Bayona, saga reptilian readuce în prim-plan parcul tematic și luxoasa stațiune, Jurassic World, ce au fost distruse de dinozaurii scăpați din captivitate. Acum, Insula Nubar este abandonată de oameni, iar dinozaurii – care au supraviețuit – se află pe cont propriu în junglă. Când vulcanul adormit, de pe insulă, dă semne de reactivare, Owen și Claire lansează o campanie pentru a salva, de la erupția iminentă a vulcanului, dinozaurii care au mai rămas. Owen e hotărât să-l găsească pe Blue, raptorul său lider, care e dispărut în sălbăticie, iar Claire a ajuns să respecte aceste creaturi care au devenit acum o cauză în care crede și pentru care se luptă. Cei doi ajung pe insulă cu misiunea de a salva dinozaurii, dar descoperă o conspirație care ar putea reîntoarce întreaga noastră planetă la o stare de lucruri periculoasă, care nu a mai fost văzută din timpuri preistorice. Odată cu introducerea în poveste a unor specii noi, acest nou capitol din Jurassic World prilejuiește reîntâlnirea cu personajele favorite, surprinse într-o aventură plină de mister și suspans.

2 - Jurassic World Fallen Kingdom

Dovlatov/(Довлатов)  (R: Alexei German) Premiera în România: 15.06.2018

Dovlatov urmărește șase zile din viața renumitului scriitor sovietic, înzestrat cu un ascuțit simț al umorului, Sergei Dovlatov. Viziunea acestuia depășea constrângerile Uniunii Sovietice din anii ’70. Împreună cu poetul și prietenul său, Iosif Brodsky, Dovlatov s-a luptat să-și mențină talentul, dar și integritatea, fiind martor la suprimarea de către un sistem puternic, de neclintit, a celorlalți colegi de breaslă. Vor scăpa de astfel de opreliști doar odată cu emigrarea în New York, lăsând în urmă tot ce au construit. Pelicula a fost selecționată în competiția oficială a Festivalului de Film de la Berlin, 2018.

3- Dovlatov

Ocean’s 8 (R: Gary Ross) Premiera în România: 22.06.2018

Cinci ani, opt luni, douăsprezece zile… și timpul trece în continuare. Atât de mult a trecut de când Debbie Ocean (Sandra Bullock) proiectează cel mai mare jaf din viața ei. Pentru asta are nevoie de o echipă de profesioniste în domeniu, începând cu partenera ei de încredere Lou Miller (Cate Blanchett). Împreună recrutează „specialistele”: bijutierul Amita, hoața de buzunare Constance, experta în garduri Tammy, hackeriţa Nine Ball și designerul vestimentar Rose. Așadar, sora lui Danny Ocean, Debbie reunește o întreagă echipă de „tipe tari” ca să fure, în timpul Galei de la New York, un colier a cărui valoare era estimată la 150 milioane de dolari/(£113m). Această bijuterie e purtată de actrița Daphne Kluger (Anne Hathaway) care va fi starul celui mai mare eveniment al anului: Gala Met. Planul pare perfect. Dacă echipa vrea să pună mâna pe diamante, totul trebuie să decurgă fără nicio abatere, mai ales că totul… se face la vedere.

oceans 10644.dng

Sicario: Day of the Soldado (R: Stefano Sollima) Premiera în România: 29.06.2018

Benicio Del Toro și Josh Brolin revin pe marile ecrane din 29 iunie în continuarea filmului de succes, Sicario. Din păcate, Denis Villeneuve nu a mai revenit la acest sequel, iar ștafeta a preluat-o regizorul italian Stefano Sollima, cunoscut pentru serialul (pentru micul ecran) Gomorra.  În războiul drogurilor nu există reguli, iar în momentul în care cartelurile mexicane au început să infiltreze teroriștii în SUA, agentul federal Matt Graver (Josh Brolin) apelează la enigmaticul Alejandro (Benicio Del Toro) a cărui familie a fost asasinată după o reglare de conturi, sperând să limiteze daunele de război, după metode personale. Alejandro o răpește pe fiica șefului unui cartel de droguri pentru a inflama situația. Fetița este privită drept victima colaterală, devine un potențial risc, de aceea trebuie să se debarasese de ea. Drept urmare, soarta ei depinde de confruntarea directă dintre cei doi, care îşi analizează mai toate acţiunile din trecut.

5 - Sicario Day of the Soldado

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Top cinci recomandări cinematografice pentru luna iunie

Scris de pe iunie 2, 2018 în Cinema, Estival, Film

 

Etichete: , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web