RSS

Arhive pe etichete: dar solidă

Coco Chanel sau şicul à la française

Simbol al şicului à la françaiseajunge şi o filosofie pe care-o adoptăm purtând veşmintele Chanel: independenţă, confort, eleganţă.

Când spui astăzi şic, automat te gândeşti la un nume cu o rezonanţă aparte: Coco Chanel, nume pe care îl asociezi cu farmecul şi eleganţa neostentativă.

Coco Chanel, figură emblematică a modei, a marcat epoca în care-a trăit, prin linia veşmintelor create şi prin prospeţimea parfumurilor obţinute de casa ei de modă. “Cu un pulover negru şi câteva şiraguri de perle a revoluţionat moda.” – spunea Christian Dior despre Coco. Gabrielle Chanel a rămas celebră nu numai pentru rochia scurtă neagră (“little black dress) şi pentru parfumul Chanel No. 5 ci şi pentru taioarele, pantofii, poşetele şi bijuteriile ce poartă amprenta stilului ei inconfundabil.

Coco Chane -,Opera Gallery, Paris, 1962 © Douglas Kirkland

Mai presus de toate acestea, ceea ce-a făcut-o atât de renumită a fost tiparul său personal şi puternica dorinţă de-a elibera femeile de închistările în care trăiseră. Astăzi, a purta un costum Chanel este ca şi cum ai purta o haină personalizată, făcută în aşa fel încât să se potrivească mişcărilor celei care o poartă, costumaţia păstrându-şi perfect graţia şi eleganţa.

Născută în 1883, la Saumur, Gabrielle Bonheur Chanel învaţă, încă din copilărie, că în viaţă trebuie să se descurce singură. Rămasă fără mamă, este abandonată de către tată şi ajunge într-un orfelinat. Micuţa Gabrielle va para, cu eleganţă, fiecare lovitură a vieţii şi va răsuci eşecul, până devine un succes (“Nu-ţi petrece timpul bătând într-un perete, sperând să-l transformi într-o uşă” – C.C.). Fiecare etapă a vieţii sale a fost sursă de inspiraţie pentru stilista/creatoarea de modă. Liniile epurate, aspre chiar, numai în alb şi negru, din colecţiile Chanel amintesc de simplitatea straielor călugăriţelor din orfelinatul în care soarta nemiloasă o aruncase.

Tânăra Gabrielle „Coco” Chanel (1910)

La optsperezece ani, devine croitoreasă, meserie ce-i va da primele impulsuri pentru viitoarele ei creaţii vestimentare. Fidelă dorinţei sale de a realiza haine comode şi elegante, ea va concepe ţinute ce ofereau confort de mişcare, dar şi distincţie. Astfel, stilul à la garçonne (cardigan şi pantaloni) va fi unul detonant, în raport cu moda feminină a epocii sale. Hotarâtă să-şi traseze singură cursul vieţii, Coco Chanel îşi deschide, în 1910, cu ajutorul unui prieten, primul boutique parizian. Imediat, efortul ei este încununat de succesul creaţiilor simple, dar sofisticate în egală măsură. Drept urmare, afacerea ei se va extinde la Biarritz şi Deauville. Încurajată de reuşită, micuţa orfelină de odinioară îşi va începe activitatea de stilistă. Coco Chanel îmbină codurile masculin-feminin şi le adaptează pentru activităţile cotidiene, obţinând ţinute practice, dar distinse. Stilul său vestimentar relaxat, cu rochii şi costume simple, ciorapi de damă, bijuterii, parfumuri şi textile cucereşte încet-încet piaţa. Din 1912 şi până în 1920, Gabrielle Coco Chanel a urcat podiumul designerilor parizieni treaptă cu treaptă.  Mademoiselle Chanel devine prima creatoare de modă care sparge barierele stilistice obişnuite şi introduce jerseul în lumea haute-couture.

Coco Chanel & Arthur “Boy” Capel, în perioada 1920 (Via The Telegraph)

După prima conflagraţie mondială, Coco Chanel îşi lansează modelul care va deveni marcă a stilului său: taiorul din tweed, prevăzut cu patru buzunare, decorat cu butoni-aurii. Costumul are margine tighelită  şi o fustă scurtă, prinse cu un lănţişor din aur. Nasturii seamănă cu nişte monede sau sunt din aur cu logoul C.C. imprimat pe ele. Acest costum compleu nu poate fi purtat decât însoţit de şiraguri de perle   şi aur, uneori ample, alteori austere. Cuvintele-cheie pentru astfel de apariţii sunt simplitate şi eleganţă, fiindcă simplitatea reprezintă sofisticarea extremă. (“O fată trebuie să aibă două lucruri: clasă şi să ştie să fie fabuloasă.” – C.C.)

Coco Chanel & Jeanne Moreau, 1957 ( © Mark Shaw Photographic Archive)

Devine, în 1921, prima femeie creator de modă care-şi lansează şi o linie de parfumuri, piesa de rezistenţă fiind (şi astăzi) faimosul Chanel No.5. Esenţa înmiresmată este îndrăgită de femei şi devine indispensabilă starurilor din cinematografie. Numit simplu Chanel No. 5 şi promovat de nu mai puţin celebra Marilyn Monroe, parfumul spune povestea unui succes, care a făcut-o pe Coco milionară.

Marcat de istoria personală a creatoarei, apoi de contextul celor două războaie mondiale, stilul creaţiilor este caracterizat de simplitate şi eleganţă. Linia hainelor Chanel încearcă să-i ofere libertate de mişcare femeii care le poartă, fără a-i afecta eleganţa. După dispariţia sa, în 1971, succesul casei a intrat într-un con de umbră, până ăn 1983, când noul director artistic, Karl Lagerfeld, a relansat moda Chanel. Colecţiile actuale, în contrastul alb-negru, sunt sobre, dar îşi păstrează şi aerul de uşoară îndrăzneală, impus de Lagerfeld, fiind versiunile contemporane ale stilului Chanel. La finele anilor ’90, casa de modă Chanel a lansat şi o linie de cosmetice, după ce minunatele ceasuri unisex, decorate cu delicate pietre preţioase, cuceriseră piaţa.

Karl Lagerfeld @ CHanel (Via Vogue)

Chanel înseamnă istorie… nonconformismul unei femei de excepţie, a unei case de modă care perpetuează tradiţia vestimentaţiei clasice, dar şic, simbolizează luxul şi eleganţa franţuzească pe întreg mapamondul. Chanel a fost şi a rămas o firmă care a considerat că preţul mare al produselor puse în vânzare va face ca designul perfect al hainelor să fie admirat la adevărata lui valoare. Liniile epurate, modelele de bun-gust, parfumurile care incită, bijuteriile rafinate, toate rămân mărci ale casei Chanel (“Moda dispare, însă stilul este etern.” – C.C.).

Simbol al şicului à la française ajunge şi o filosofie pe care-o adoptăm purtând veşmintele Chanel: independenţă, confort, eleganţă.

Via WebCultura

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent.

Articol publicat în revista Bel-Esprit

Reclame
 
Comentarii închise la Coco Chanel sau şicul à la française

Scris de pe iulie 26, 2019 în Feminin, Modernitate

 

Etichete: , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web