RSS

Arhive pe etichete: Dogmatism

Ucenicia unui provincial – Mes provinciales/A Paris Education

Deși poate părea bizar, în epoca tehnologiei avansate, când cei mai mulți tineri trăiesc mai mult printre aplicațiile din mediul virtual, aflăm că există bărbați foarte tineri și arătoși care ascultă Bach și discută despre Flaubert, Novalis sau Gérard de Nerval, poetul „nebun”, romantic, suicidar. Printre acești tineri fremătând de la frisonul artistic ne invită francezul Jean-Paul Civeyrac.

Odată cu Mes provinciales, Jean-Paul Civeyrac filmează şi narează pe ecran scene din viața tinerilor ucenici în ale artei cinematografice. Din capul locului – titlul filmului – sesizăm referințele directe la Blaise Pascal și Jean Eustache, deși acțiunea se derulează în epoca actuală. Ca să păstreze nota pariziană – de boemă șic – cineastul a turnat în alb-negru, iar „zeitățile” acestor tineri sunt Nerval sau Paradjanov. Deși utilizează Skype-ul și aplicațiile altor device-uri, tinerii de pe ecran poartă pulovere cu gulere rulate, amintind de Nouvelle Vague, dar și de perioada mișcărilor sociale din  anii ‘60. Cu toate se află la cel de-al nouălea lungmetraj, cineastul francez prezintă, într-un alt mod, tinerețea eternă, efemeritatea ei și fantomele care-i bântuie spectrul.

Așadar, într-un film intimist și sensibil, îl descoperim pe Étienne (Andranic Manet), un tânăr cinefil serios și impresionabil. Acesta își părăsește iubita și pleacă din Lyon către Paris, pentru a studia cinematografia. În capitală, la Paris VIII, tentațiile sunt mari. Étienne se afundă în lumea boemă a artiștilor, intelectualilor și a studenților pasionați de Bresson, Ford și de alți regizori ruși cvasi-necunoscuți. Stilul de viață pare idilic, dar, din păcate, totul se complică în momentul în care se ivesc atât gelozia creativă, cât și poftele trupești.

La început, băiatul sosit din orașul fraților Lumière bea doar suc de fructe, asista la cursuri și îi simpatiza pe Mathias și Jean-Noël. Pasiunea îi unește pe acești tineri, împărtășesc aceleași gusturi, mai ales că se află la vârsta tuturor posibilităților. Cel mai intransigent membru al grupului este Mathias; ceilalți îl consideră o adevărată „legendă”. Mica lor comunitate îi ține, încă, departe de realitatea lumii în care trăiesc. „Armura” lor este cinema-ul. Desigur, tânărul are parte și de educație sentimentală, dat fiind noul context. Deși o iubise pe Lucie (Diane Rouxel), distanța și noile perspective o îndepărtează de ea. Odată cu avansarea pe tărâmul artelor, junele descoperă și alte laturi ale feminității – relațiile cu Valentina (Jenna Thiam), dar mai ales cea cu Anabelle (Sophie Verbeeck). Toate confruntările nu fac altceva decât să-i contureze o viziune profundă asupra lumii.  Bunăoară, parcursul inițiatic al tânărului Étienne (un alter-ego al cineastului /realizatorului), însumează educație artistică, sentimentală, prietenie, politică și… mult cinema. Chiar profesorii de la Facultatea de Film din peliculă sunt întrupări (artistice) ale regizorului, care a predat la Fémis și la Paris VIII.

Modestul provincial află de nevoia comercialului (itinerariul către acel „successful”) și-n profesiunea la care aspiră, dă de radicalismul liderului negativ al găștii – Mathias – și de militantismul șarmantei Annabelle. În acest microunivers, dialogurile despre dogmatism, estetica de cinema (Rossellini vs. Sergio Sollima) și asocierile politice se izbesc de pereții modestelor camere studențești.

Andranic Manet (Étienne) a fost opțiunea ideală pentru tânărul simplu, calm și reflexiv. Surprins adesea printre elementele de mobilier din modesta sa cameră – șifonierul cu oglindă – ne trimite cu gândul la amintiri/„fantomele trecutului”. Sau, după ce face dragoste cu Lucie (capul fetei se sprijină pe umărul lui), pare atins de melancolie. Tânărul veleitar nu e defel lipsit de calități, doar că lumea nouă în care-a pătruns i-a bulversat liniștea interioară. Așa se explică și atracția pentru colega sa „gălăgioasă”(cu care petrece o noapte de amor/ONS), dialogurile spumoase cu sprințara sa colocatară (Valentina) și pasiunea stârnită de Annabelle (Sophie Verbeeck), o veritabilă „fată de foc”.

După ce-au văzut la cinema Sayat Nova (1968) de Paradjanov, Étienne și Annabelle se amuză discutând despre cât e de «static» orașul burghez. În această cronică a maturizării unui băiat din provincie, rar apare vreo aventură în spațiul parizian, doar calmul Senei se întrevede și se zăresc câteva clădiri (reliefări arhitecturale). Orașul trăiește prin miturile culturale: Bresson prin/pe insula Saint-Louis, Nerval evocat datorită străzii din acel arondisment. Ca într-un postulat balzacian, pe acest fundal, se perindă „provincialii” care formează și deformează capitala prin intrările și ieșirile lor. Avem să aflăm mai târziu că Mathias s-a sinucis, aruncându-se de la fereastră.

La final, mărirea cadrului/zoom-ul pe chipul lui Étienne și asupra ferestrei, precedate de scena în care tânărul analiza chipurile clienților din cafenea conducând spre o nouă deschidere. Panoramarea indică trecerea către un alt punct de vedere. Civeyrac ne prezintă, cu claritate, prin intermediul cuvintelor și al chipurilor, rezumatul unei etape din viață: tinerețea creativă. Mes provinciales rămâne o duioasă cronică a tinereții creatoare, dar și un manifest al cinema-ului de calitate.

Regia: Jean-Paul Civeyrac

Scenariul: Jean-Paul Civeyrac

Imaginea: Pierre-Hubert Martin

Montajul: Louise Narboni

Distribuția: Andranic Manet (Étienne), Diane Rouxel (Lucie), Jenna Thiam (Valentina), Gonzague Van Bervesselès (Jean-Noël), Corentin Fila (Mathias), Nicolas Bouchaud (Paul Rossi), Charlotte Van Bervesselès (Héloïse), Sophie Verbeeck (Annabelle), Valentine Catzéflis (Barbara)

Durata: 2h17

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Ucenicia unui provincial – Mes provinciales/A Paris Education

Scris de pe iunie 30, 2019 în Cinema, Educaţie, Filme franțuzești, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Un altfel de drum al Crucii – La Religieuse

Noua adaptare pentru ecran a scandalosului roman La Religieuse / Călugăriţa plonjează în zona umbrelor fără să facă apel la voyeurism. Denunţarea abuzurilor religioase este radicală, dar nu pledează împotriva credinţei. La vremea publicării (postum, la finele secolului al XVIII-lea), cartea lui Diderot a stârnit numeroase pasiuni. La Religieuse a continuat să supravieţuiască în pofida ostracizării primei versiuni cinematografice, realizată în 1966, de Jacques Rivette. Pelicula Suzanne Simonin, la religieuse de Diderot a fost interzisă până la prezentarea de la Cannes, din 1967, când a provocat rumoare în rândul opiniei publice dominate de-o anumită intransigenţă religioasă.

Nun

Filmul La Religieuse, de Guillaume Nicloux, este un pariu câştigat, dacă avem în vedere un anumit context, în care scandalurile, de natură sexuală, au atins Vaticanul şi aşa destabilizat de recenta demisie a lui Benedict al XVI-lea. Lungmetrajul cineastului francez nu a încercat să răscolească şi alte subiecte ce ar fi putut da naştere unor probleme, dar nici nu a ezitat să demaşte un sistem social abominabil, care a ţinut după perdea opţiunile personale ale femeilor. Mai mult decât o condamnare a unor abuzuri făcute în numele religiei catolice, La Religieuse de Nicloux se vrea a fi, mai degrabă, un film de coloratură feministă, care abordează frontal condiţia sexului slab din iluminatul veac al XVIII-lea.

În Franţa secolului al XVIII-lea, o tânără de şaisprezece ani este obligată de familie să se călugărească, în pofida voinţei sale de-a trăi „în lume”. Născută într-o familie burgheză, Suzanne este o tânără frumoasă şi inteligentă, forţată de părinţi să facă parte dintr-un ordin religios. În mediul monahal catolic, ea întâlneşte o lume la care îi este imposibil să se adapteze şi, de aceea, doreşte să îşi recâştige libertatea. Niciodată Suzanne nu s-a lepădat de Dumnezeu, dar îşi dorea să se roage în societate, nu între pereţii austeri ai mănăstirii. La început, ea încearcă să  se supună regulilor, dar va afla că este copil ilegitim, rod al unei iubiri pasagere.  Nu are de ales şi va depune jurămintele, îndurând consecinţele păcatului mamei sale. Suzanne va încerca să revoce jurămintele dar, tocmai atunci, maica superioară (Françoise Lebrun) trece în lumea drepţilor, iar succesoarea sa, sora Christine (Louise Bourgoin), se dovedeşte a fi o persoană nemiloasă, chiar sadică. Tânăra va avea de suportat tot felul de umilinţe (fiind lipsită de hrană şi îmbrăcăminte, scuipată şi bruscată cu barbarie de celelalte maici) şi va ţine piept arbitrarului ecleziastic. În cele din urmă, ea este transferată la o altă mănăstire, unde stareţa este nepotrivit de afectuoasă cu ea.

Pelicula denunţă toate actele prin care femeile erau forţate să se supună voinţei bărbaţilor. Această ecranizare nu condamnă faptele maicilor din rangurile cele mai înalte, considerându-le doar (nişte) victime ale nemilosului sistem patriarhal. De aceea, realizatorul sondează îndeosebi nevrozele personajelor, nu le judecă faptele, conferindu-le profunzime.

În acest lungmetraj, Nicloux derulează tot cortegiul umilinţelor într-un crescendo grav. Începând cu micile privări, se ajunge la scenele de violenţă pentru aplicarea pedepselor corporale, iar cineastul nu se îndepărtează de-o anumită cruzime, evitând, însă, capcana voyeurismului inerent unui asemenea subiect. La Religieuse este susţinut în întregime de jocul actoricesc intens al tinerei Pauline Étienne – întrupare vibrantă a tinerei fragile, dar capabilă de-o mare forţă în lupta contra unui sistem ostil. Actriţa este bulversantă şi îl cucereşte iremediabil chiar şi pe ultimul spectator. Este imaginea perfectă  a tânărului combatant, de oriunde şi de oricând, dispus să lupte până la sacrificiu pentu a-şi dobândi libertatea. Lipsit de machiaj, chipul tinerei actriţe, încadrat de voal, este o carte deschisă a emoţiilor (de la timiditate, uimire, supunere, teamă şi revoltă). Pauline Étienne este o revelaţie, apariţia ei luminoasă trece dincolo de marele ecran.

Alături de ea, se află o distribuţie excelentă, dominată de apariţii imperiale: Françoise Lebrun şi Isabelle Huppert (în rolul unei stareţe lesbiene nevrotice, în proximitatea comicului). Se poate formula o anumită rezervă pentru interpretarea în contre-emploi a Louisei Bourgoin (sora Christine), văduvind de suflu un personaj atât de tulburător în cartea lui Diderot. Cinema-ul francez nu duce lipsă de tinere actriţe talentate: Judith Chemla, Lou de Laâge, Lola Creton, Anaïs Demoustier, Adèle Haenel… Totuşi, harul vine şi din Belgia, locul de unde s-a ivit Pauline Étienne.

Fără concesii, dar în egală măsură şi fără vreo intenţie de-a şoca în mod inutil, această nouă versiune a operei lui Diderot este o experienţă plină de învăţăminte ce vizează toate sistemele care oprimă individul şi, în mod particular, femeia (integrismul religios, regimurile politice, autoritare, fenomenele sectare, şefii în faţa novicilor etc.). Ca şi Bruno Dumont (Camille Claudel 1915), dar într-o manieră mai academică (planuri fixe, decoruri şi costume somptuoase, muzică discretă), Guillaume Nicloux scoate în relief un simbol al voinţei de-a lupta pentru libertatea individuală.

 Regizor: Guillaume Nicloux
 Scenarist: Guillaume Nicloux (după Denis Diderot)
 Compozitor: Max Richter
 Operator: Yves Cape
 Scenograf: Olivier Radot
 Monteur: Guy Lecorne
 Distribuţia: Pauline Étienne (Suzanne Simonin), Françoise Lebrun (Mme de Moni, Supérieure du Sainte Marie), Isabelle Huppert (Supérieure du Saint Eutrope), Marc Barbé (Pére Castella), Pascal Bongard (L’Archidiacre), Agathe Bonitzer (Soeur Thérése), Louise Bourgoin (Supérieure Christine), Gilles Cohen (Pére de Suzanne), Alice de Lencquesaing (Soeur Ursule)

Premii, nominalizări, selecţii
 Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (2013- Ursul de Aur) –  Nominalizare: Guillaume Nicloux
 Premiile César, Franţa, 2014 – Nominalizare: Pauline Étienne
 Premiile Magritte, Belgia, 2014 – Nominalizare: Pauline Étienne

Articol publicat în revista LiterNet

 
Comentarii închise la Un altfel de drum al Crucii – La Religieuse

Scris de pe noiembrie 29, 2018 în Cinema, Feminin, Film, Filme de Cannes, Morală, Moravuri

 

Etichete: , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web