RSS

Arhive pe etichete: Elle Fanning

Zânele Placebo – Maleficent: Mistress of Evil

 La cinci ani distanță de la apariția peliculei Maleficent (2014), o nouă adaptare după poveștile clasice (Charles Perrault – La Belle au bois dormant) ne oferă secvențe ce amintesc de seria-fenomen Game of Thrones și explorează aventurile din Carabosse, în Maleficent: Mistress of Evil.
Cu un scenariu “automatic” (cusut cu ață albă) și cu o ambianță rococo, studiourile Disney livrează o peliculă fantasy epică, salvată de Angelina Jolie și Michelle Pfeiffer. Scenariul i-a reunit pe Linda Woolverton, Noah Harpster și Micah Fitzerman-Blue (specializați în «povești marca Disney»), care au scuturat de praf vechile povești și au (re)asamblat-o pe Aurora. Există două categorii de fetișcane care descoperă “Pădurea Adormită”: cea din versiunea (arhetipul) Disney 1959, în care blonda Aurora – Prințesa Adormită – e descoperită de Prinț și cea din Maleficent (2014), în care Prințasa rămâne captivă printre creaturile fantastice din Carabosse.

Bunăoară, povestea e bine ajustată și adaptată pentru vremurile actuale, iar Maleficent / Angelina Jolie își menține frumusețea rece, accentuată de coarnele «glam rock» și devine o veritabilă «divă dark». Uimitoarea ființă e capabilă să își metamorfozeze expresiile precum o divă a filmului mut (de exemplu Gloria Swanson), să se travestească și să transforme «noaptea de foc» într-o simfonie a umbrelor. Noi alianţe se formează şi noi antagonişti apar în lupta pentru protejarea regatului şi a creaturilor magice ce-l populează (născocite și lansate pe ecran de graficianul Marc Davis).

Așadar, în vreme ce frumoasa Aurora (Elle Fanning) şi prințul Phillip (Harris Dickinson) se pregătesc de nuntă, temuta Maleficent este invitată la Ulstead pentru a-i întâlni pe părinţii  mirelui şi a pregăti relaţiile “diplomatice”. Cei doi tineri văd în căsătorie “o punte” între regatul oamenilor şi cel al fiinţelor magice, care trăieşte sub protecţia Aurorei şi a lui Maleficent. Problema este că mama lui Phillip, Ingrith (Michelle Pfeiffer), este o regină arogantă, care o consideră pe Maleficent şi lumea ei magică drept «o problemă ce trebuie înlăturată».

Ingrith este o ființă fanatică, însetată de sânge, iar discuţia dintre cele două suverane este blindată cu referinţe despre regimuri dictatoriale reale, care au existat de-a lungul istoriei. Prin urmare, avem parte de un twist, căci de astă-dată Maleficent din titlu este de fapt, belicoasa regină întrupată de Michelle Pfeiffer. Ingrith este furioasă atunci când soţul ei, Regele John (Robert Lindsay), îi cere să renunţe la invective şi să se poarte frumos în timpul petrecerii de logodnă. Aceasta reprezintă punctul culminant al poveștii, deoarece animozităţile clocotesc chiar dacă toţi doresc pacea.

Scenariștii au inserat momente care să îl pregătească pe spectator pentru escaladarea conflictului (felurile de mâncare și vesela produc alergii zânelor invitate). Intriga crește și se răsfirează: micile fire epice colaterale fiind despre ciuperci cu personalitate, un savant nebun care seamănă cu un spiriduş (Warwick Davis) ce lucrează la arme mortale, un grup de războinici care seamănă cu Maleficent, probleme din regatele învecinate cu tărâmul zânelor din mlaştini, condus de Maleficent şi de prinţesa Aurora, sau din Ulstead, un tărâm militarizat de unde vine Philip, alesul Aurorei.

O luptă între cele două lumi izbucnește, cu niște creaturi magice înaripate încercând să facă față unei armate de arcași având săgeți cu vârfuri de fier, la care zânele sunt sortite morții sigure. Lupta finală pare mai degrabă o scenă din Game of Thrones decât una de film «marca Disney». De asemenea, personajele principale petrec mult timp concentrându-se asupra intrigilor de curte (se dezbate “eficiența” unei otrăviri), în defavoarea evoluției.

Centrată pe ideea de a-i încredința fascinantei Angelina Jolie un rol pe măsura sa: antieroină tenebroasă, potrivit cu temperamentul actriței care și-a construit renumele de «badass» al cinema-ului feminin la egalitate cu Sigourney Weaver și Charlize Theron, actuala “hibridizare” reprezintă o reușită. Actrița se poate lesne confunda cu vrăjitoarea-ursitoare-nașă. Sub bagheta regizorului norvegian, Joachim Rønning, artista și-a păstrat frumusețea supranaturală, cu pomeții ascuțiți, ochii verzulii și pielea diafană. Fantastica eroină a eliberat-o de sub blestem pe Aurora și a crescut-o ca pe propria sa fiică. Din păcate, tensionata relație dintre o mamă primejdioasă și neînțeleasă cu fiica ei e plasată în umbră, în timpul pregătirilor de nuntă, şi nu în centrul acțiunii filmului.

Maniheismul e la vedere, pentru că nici blondina Michelle Pfeiffer nu e ceea ce pare. Împărăteasa neagră și Regina albă se vor război printre creaturile gotice, încercând să-și protejeze odraslele. Bătălia dintre suverane atrage din păcate și o ușoară plictiseală, pitulată după bogăția de culori și efecte speciale. Ca de obicei, Jolie se lasă, în toată maiestuoasa ei elasticitate, manipulată de efectele speciale, iar trăsăturile sale naturale sunt hipertrofiate savant.

Această peliculă pudrată cu “praf de poveste” se bazează pe tehnologie/ efecte speciale, fără risipă de violență, și livrează un divertisment cu notă personală, care să satisfacă gusturile publicului tânăr. Prin urmare, clasicul e lipsit de teama (existentă în versiunea originală) care e înlocuită cu puțin umor. Maleficent: Mistress of Evil rămâne o peliculă eficientă, cu o manieră modernă de storytelling, expusă într-un univers baroc, roz-bombon, fără să injecteze haos în jocul aparențelor, astfel încât filmul să se păstreze în registrul zânelor (Maleficent își pune voal pe coarne, la ospăț, apărând ca o aristocrată medievală). În cursa neobosită de a obține noi succese, filonul spin-off (serii centrate pe existența măcar a unui personaj dintr-o operă precedentă) cu vrăjitoare emblematice pare să reușească la Disney. În spatele ușilor închise, timp de două ore, regăsim Prințul, Frumoasa Adormită, trădări, războieli, vrăji și mariaje; nimic nu pare să destabilizeze publicul amator de rețete adaptate.

Regia: Joachim Rønning

Scenariul:  Linda Woolverton, Noah Harpster și Micah Fitzerman-Blue

Imaginea: Henry Braham

Montajul: Laura Jennings și Craig Wood

Muzica: Geoff Zanelli

Scenografie: Dominic Capon

Costume: Ellen Mirojnick

Distribuția:

Angelina Jolie – Maleficent

Elle Fanning – Prințesa Aurora

Michelle Pfeiffer – Regina Ingrith

Chiwetel Ejiofor – Conall

Sam Riley – Diaval

Ed Skrein – Borra

Harris Dickinson- Prințul Phillip

Imelda Staunton – Knotgrass

Juno Temple-Thistlewit

Durata: 1h 59 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Zânele Placebo – Maleficent: Mistress of Evil

Scris de pe iunie 28, 2020 în Blockbuster, Cinema, Feminin, Film, Modernitate

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Woody (Allen) înainte de furtună – A Rainy Day in New York

Toamnă, toamnă, fie și într-o comedie romantică, dar la cei 83 de ani împliniți Woody Allen încă fantasmează într-un New York autumnal. Neobositul cineast disimulează satira socială și o îmbracă într-o formulă lejeră, de hoinăreală frivolă prin orașul adulat de artiști, «Big Apple».

Produs de Amazon, cu interdicție de difuzare în Statele Unite ale Americii (cineastul a fost acuzat de agresiune sexual în perioada filmărilor, în 2017, în plină perioadă a mișcării #metoo), A Rainy Day in New York a găsit marele ecran disponibil în Franța. Cineastul revine la prima sa dragoste, «orașul-fetiș», pe care îl filmează ca nimeni altul de mai bine de 60 de ani. Într-o anumită măsură, New York este pentru Allen ceea ce Madrid sau Barcelona reprezintă pentru Almodóvar. Îi cunoaște perfect culorile, locuitorii și sonoritățile; știe să-i capteze instantaneele cu o precizie de fotograf profesionist. În acest megalopolis ploios recunoaștem clișeicul Central Park, bulevardele înțesate de magazine și simțim cum se degajă o inconfundabilă senzualitate.

Așadar, Woody Allen face apel la o distribuție de tineri  aflați “pe val” (Timothée Chalamet, Elle Fanning, Selena Gomez), le împarte replici savuroase («Ea te iubește mai mult decât îndrăgește ‘pilula de a doua zi’») și-i urmărește prin faimoasa metropolă, grație măiestriei directorului de imagine Vittorio Storaro. Caustic, dar și melancolic, după ce și-a plimbat spectatorii prin marile orașe romantice ale Europei, realizatorul livrează o comedie dulce-amăruie, profund new-yorkeză, cu accente dandy, devoalând rădăcinile cinema-ului său atât de “personal”/ allenian.

Bunăoară cuplul de studenți din upper class – Gatsby și Ashleigh (Timothée Chalamet și Elle Fanning) – se regăsește la New York, într-un weekend ploios. Proiectul lor cade repede, așa cum ploaia succede vremea frumoasă. Separați, tinerii amorezi dau piept cu situații neprevăzute. Ashleigh trebuie să îi ia un interviu cineastului pe care îl admiră, Roland Pollard (Liev Schreiber), iar Gatsby vizitează orașul în care-a crescut. Tânăra nu cunoaște orașul, dar profită de situație (realizarea interviului pentru revista studențească) și îl caută pe celebrul artist. Așadar, inițiativă, ploaie, dar și multă nepotriveală în acest tablou.

Hazardul, destinul fac imposibilă aventura celor doi, separați de invizibile diferențe. Aparținând unei familii de bună condiție, Gatsby e un înveterat jucător de pocker, așa cum Woody Allen însuși a fost mult timp. Pe de altă parte, Ashleigh e o ingenuă jurnalistă cu frisoane artistice, cinefilă plină de citate.

Autorul celebrei pelicule Manhattan trasează tușe fine, pline de o tandră ironie, portretizând un ansamblu vioi, dar – în egală măsură – plin de profunzime, decupând portrete din galeria burgheziei americane. Orașul e deja un personaj luminos în filmografia lui Allen, iar comunitatea burgheză se lasă surprinsă de privirea iscoditoarea a cineastului. Prin urmare, e de înțeles că regizorul descrie propriul său mediu socio-cultural, dar într-o manieră autocritică, iar cinismul face pasul către facilul indus de (auto)ficțiune. Pe măsură ce Allen îmbătrânește, cinema-ul său simplifică efectele și se concentrează asupra scriiturii, mergând spre o realizare cvasi-minimalistă. Nu prea mai regăsim travelling-uri, stilul se epurează, iar portretele sunt simple. Dialogurile pun în valoare bogăția limbajului, având aspectul unei piese de teatru. Allen cultivă pudoarea și hazul în acest scenariu, veritabilă scriere literară.

Tânărul erou, Gatsby, este student la Litere și devine în film alter-ego-ul cineastului. Regăsim în textele sale referințe din Shakespeare și Oscar Wilde (am putea constata chiar o nuanță în plus de engleză britanică față de cea americană). Suficiența burgheză se asortează de minune cu celebra flegmă britanică.

Ca și Tarantino în Once Upon a Time… in Hollywood, Allen aduce un omagiu celei de-a șaptea arte, dar își reglează și conturile cu micul mediu protejat al artiștilor recunoscuți. Principalul subiect este dragostea. Oricum ar fi – tineri, bogați, celebri sau contrariul – adevărata dorință a omenilor, cea care dă sens existenței, rămâne iubirea. Allen își îndrăgește personajele, prin urmare adună laolaltă tineri și actori consacrați – Jude Law & Diego Luna – nelăsând loc pentru nicio notă falsă în acest marivodaj new-yorkez. Suava Elle Fanning dă dovada, aici, unui apreciabil potențial comic. Deloc surprinzător la acest cineast, jazzul devine un suflu venit chiar din inima New York-ului (Timothée Chamalet se instalează în spatele unui pian și cântă la perfecție o partitură).

Prima parte a filmului e țesută pe canavaua unei povești moralizatoare și e susținută de avatarul lui Woody Allen (întrupat de șarmantul Timothée Chalamet), în decorul de carte poștală și cu intriga (ușor) bulevardieră. Această rutină alleniană capitalizează farmecul, grație cuvintelor din scenariu. La fel de bine, fermecătoarea Elle Fanning jonglează cu nuanțele în interpretarea unei ingenue originare din Midwest, impresionată de artiștii pe care i-a întâlnit în scurta sa călătorie. Micuța “omidă” iese din crisalidă și se metamorfozează în “fluturaș”. Ca de obicei, totul se reduce – la Woody Allen – la fondul moral al poveștii. Bunăoară, printre multele promenade în Central Park, printre taxiurile galbene care alunecă pe asfaltul umed, regăsim personajele arhicunoscute la Allen: îndrăgostiții derutați de întâlnirile ratate, artiști torturați de angoase și crezuri profesionale, femei infidele, toate organizate de dorințe de natură sentimentală, dar dezorganizate de crudul destin/ Woody Allen (e răspunzător pentru tot).

Umorul tandru, ironia fină înscriu și această peliculă pe linia celebrelor Annie Hall, Radio Days și Manhattan. A Rainy Day in New York ne pune pe gânduri: “Nu cumva Woody (Allen) e fiul lui Cehov sau al lui Offenbach? Sau, mai știi, o fi chiar al lui Marivaux”. Cert este că octogenarul cineast e încă în vervă, deși au trecut multe furtuni peste el.

Regia: Woody Allen

Scenariul: Woody Allen

Imaginea: Vittorio Storaro

Decorurile: Santo Loquasto

Costumele: Suzy Benzinger

Montajul: Alisa Lepselter

Distribuția:

Timothée Chalamet – Gatsby

Elle Fanning – Ashleigh

Selena Gomez – Chan

Jude Law – Ted Davidoff

Liev Schreiber – Roland Pollard

Diego Luna – Francisco Vega

Cherry Jones – Mama lui Gatsby

Durata: 92 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Woody (Allen) înainte de furtună – A Rainy Day in New York

Scris de pe iunie 21, 2020 în Cinema, Film, Iubire, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Noua regină a comediei negre – The Great

Dacă The Favourite a fost printre peliculele tale îndrăgite și ai admirat prestația Oliviei Coleman (premiată cu Oscar pentru rolul principal), este posibil ca și (noua) serie produsă de Hulu să ți se potrivească: The Great. Așadar, avem de-a face cu o abordare, în cheie satirică, despre ascensiunea Ecaterinei cea Mare – de la intrusă la conducătoarea cu cea mai lungă domnie din istoria Rusiei – și relația ei explozivă cu soțul Petru, împăratul Rusiei. Bunăoară, Tony McNamara, scenaristul nominalizat la Oscar al filmului The Favourite, ne oferă o călătorie atipică, anti-istorică, prin Rusia secolului al XVIII-lea. The Great/’Ecaterina’ este o dramă satirică, de comedie despre ascensiunea Ecaterinei cea Mare (Elle Fanning), din intrusă la conducătoarea cu cea mai lungă domnie din istoria Rusiei.

Primul sezon este povestea fictivă, distractivă și anacronică a unei tinere idealiste, romantice, care ajunge în Rusia pentru o căsătorie aranjată cu mercurianul împărat Petru. Deși visează la iubire și soare, ea se lovește de o lume periculoasă, depravată, întoarsă pe dos, pe care ambițioasa tânără ar vrea să o schimbe. Nu trebuie decât să-și omoare soțul, să învingă biserica, armata și să câștige curtea de partea ei. În concluzie, este vorba despre o poveste modernă despre trecut” (secvența introductivă adaugă un asterisc la titlul său: „O poveste adevărată din când în când”). Narațiunea cinematografică acoperă numeroasele roluri pe care le-a jucat ‘Ecaterina’ de-a lungul vieții ei: ca iubită, profesoară, conducătoare, prietenă și luptătoare. Distribuția se bucură de aportul fermecătoarei Elle Fanning și de cel al șarmantului Nicholas Hoult în rolul Țarului. E posibil să nu fie niciun alt actor care să se distreze la fel de mult ca Nicholas Hoult în noul său serial de televiziune, unde ajunge să întrupeze un conducător de tipul «bărbat-copil ».

Realizată, ca și pelicula lui Yorgos Lanthimos /The Favourite, în maniera unei povești ca un război psihosexual, și această producție este o poveste în tonuri acide despre monarhiile din secolul al XVIII-lea, cu un punct de vedere profan și actual. Materialele de presă ale filmului (producție Hulu) includ un pocal de vodcă, o punte de cărți și reguli pentru… un joc de băut. Ficțiunea de inspirație istorică are un vădit anacronism comic, în maniera celui lansat de Sofia Coppola odată cu Marie-Antoinette (regalitatea văzută ca o analogie pentru adolescența punk-rock). Ba mai mult, rolul principal este interpretat de o actriță care a făcut parte și din distribuția de la The Beguiled (Regia: Sofia Coppola).

În cele zece episoade, regăsim o Rusie feudală, lăsată în urmă de iluminism, situație pe care Ecaterina ar dori să o atenueze. Producătorii concentrează atenția asupra unei curți imperiale în care nobilimea se juca de-a sofisticarea, în vreme ce iobagii trăiau în robie, iar depre educație nici nu se punea problema. Deși e vag bazată pe datele istorice, seria are multe calități: montajul rapid, ce conferă modernitate, distribuție bine alesă, cu sensibilități pentru tușele modernizante ale viziunii regizorale, costume de mare finețe și o scenografie impecabilă – totul degajă multă energie.

Fanning și Hoult sunt atât de pricepuți să-și folosească potențialul lor dramatic și comic, încât doar acesta ar fi cel mai bun argument pentru a viziona serialul. Începută ca un fel de poveste a Cenușăresei, istorioara de pe ecran zugrăvește dezamăgirile unei fete cu idealuri romanțioase, dar dornice de ascensiune socială, virează apoi spre caricatural. Dezamăgirile tinerei educate îi smulg cofesiuni amuțitoare: „Sunt prizonieră. Sunt măritată cu un idiot.” Nici reacțiile doamnelor de la curte nu sunt mai prejos: o îndemană să bea vodcă sau chiar să se sinucidă. Desigur, meta-comentariile fiecărui personaj mențin energia la cote înalte și conferă o doză de sarcasm discuțiilor despre căsătorie, despre sex, dar și despre istorie; surprindem modul în care viața personală dintre cei puternici tind să afecteze milioane de oameni sub stăpânirea lor.

Hazul spumos și schimbările rapide de tonalitate, de la comic coroziv la grotesc (biciuiri și schilodiri, hărțuiri și agresiuni sexuale, animale ucise doar pentru „sport” sau din răzbunare/defulări) sunt întreținute de abilitatea interpretărilor artistice, îndeosebi ale lui Hoult și Fanning, care izbutesc  să fie ticăloase și naive, amuzante și furioase în egală măsură. The Great devine «o poveste a unei căsnicii teribile într-un teribil teritoriu la un moment îngrozitor».

Poate fi privită și ca povestea unei femei care și-a dorit să schimbe cursul propriei sale vieți, dar și al altora. Mizeriilela care e supusă într-un mariaj sortit eșecului îi alimentează dorința de răzbunare, dar și de eliberare. Dacă în realitate, Ecaterina a ajuns în Rusia la paisprezece ani și a suferit aproape optsrezece într-o căsnicie plictisitoare, în film, tânăra e mai coaptă la debarcarea pe tărâmul rusesc: are deja nouăsprezece, iar la douăzeci își lansează lovitura de stat. Țarul era, în realitate, plictisitor și (posibil) impotent, dar în producția de televiziune, apare ca un nătâng șarmant, chiar cuceritor, extrem de egoist, dar în regulă cu virilitatea. De asemenea, faptele istorice sunt în neconcordanță cu cele zugrăvite pe ecran și în ceea ce privește camarila imperială (în serial, Grigory Orlov devine un „aliat-cheie” pentru Ecaterina). Neglijată de răsfățatul ei soț, Ecaterina se ambiționază și, împreună cu slujitoarea ei Marial (Phoebe Fox) și noul aliat, contele Orlov (Sacha Dhawan), începe să pregătească lovitura de stat.

The Great rămâne o farsă istorică despre o femeie-monarh, o peliculă care prezintă o viziune modernă despre capriciile naturii umane, duse până în pargul nebuniei. Aici, și dragostea și puterea devin, „a foolish game”/un joc nebunesc.

Realizator: Tony McNamara

Imaginea: John Brawley

Montajul: Anthony Boys

Muzica: Nathan Barr

Costumele: Emma Fryer și Holly Waddington

Distribuția:

Elle Fanning –  Catherine the Great, Ecaterina

Nicholas Hoult  – Petru al III-lea al Rusiei

Phoebe Fox – Marial

Sacha Dhawan – Grigory Orlov

Charity Wakefield – Georgina Dymov

Gwilym Lee – Grigor Dymov

Douglas Hodge  – Generalul Velementov

Bayo Gbadamosi – Arkady

Sebastian De Souza – Leo Voronsky

Durata unui episod: 45-55 min.

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Noua regină a comediei negre – The Great

Scris de pe iunie 5, 2020 în Film, Morală, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web