RSS

Arhive pe etichete: Fericire

Forța de-a refuza fericirea îngustă – Mal de pierres/From the Land of the Moon

 

Nimic nu a făcut-o pe cineasta Nicole Garcia (Place Vendôme) să se înspăimânte la ideea că ar părea de „modă veche”, atunci când a ales să ecranizeze romanul eponim (Mal di pietre, Éditions Liana Levi), scris de Milena Agus, realizând pelicula Mal de pietrres.

Într-o epocă (anii ‘50) în care dorința de a-și găsi iubirea adevărată e considerată scandaloasă sau chiar semn de nebunie, într-un oraș mic din sudul Franței, Gabrielle nu găsește destul spațiu pentru a-și exprima emoțiile și sentimentele. Când omul se simte nefericit, totul în jurul lui pare fără noimă, searbăd și ieftin. Părinții tinerei, persoane înstărite, socotesc că ar fi potrivit să îi găsească, degrabă, un soț; optează pentru muncitorul José, un ins răbdător și generos, care nu refuză propunerea familiei. Deși este mereu înconjurată de afecțiunea și atenția bărbatului cu care s-a căsătorit, Gabrielle nu acceptă iubirea lui și se simte mereu constrânsă de regulile societății de după al doilea război mondial. Viața lor capătă o nouă turnură în momentul în care, după repetate avorturi spontane, femeia trebuie să urmeze un tratament pentru pietrele de la rinichi. Cu eforturile familiei, soția lui José este internată la un sanatoriu din Alpi. Aici, printre alți pacienți, îl întâlnește pe André Sauvage, un tânăr locotenent revenit de pe frontul din Indochina. În apropierea acestui bărbat, Gabrielle va cunoaște o altă latură a vieții – dragostea pasională.

Mal de Pierres 0

Fără a trăda spiritul romanului, Nicole Garcia încearcă să ilustreze destinul acestei femei pentru a releva forța imaginativă de care femeile dau dovadă, în pofida oricăror piedici. Romanescul poveștii, adânciturile intrigii, numeroasel flashback-uri, personajele ce par decupate din romanele psihologice din secolul al XIX-lea – nimic din toate acestea nu o rețin pe cineastă din a înfrunta modernitatea ultra-tehnologizată, construind o poveste, melodramatică, cu parfum de epocă. Acest film sensibil și emoționant relevă calitățile scriitoricești ale lui Jacques Fieschi și eleganța stilului regizoarei (cei doi se află la a opta lor colaborare). Chiar dacă structura în flashback-uri nu e novatoare, îi permite privitorului să pătrundă mai bine motivația acestei femei, prinsă între sentimentele năvalnice și prejudecățile unei societăți cvasi-arhaice. Percepută, în mica ei comunitate (croită pe stigmatizare), drept „nebună”/„deranjată”, Gabrielle nu renunță la visurile și dorințele sale, chiar iluzorii.

Mal de Pierres 1

Eroina interpretată de Marion Cotillard (Two Days, One Night, Allied) a moștenit – angoasele, melancolia prelungită și interogările fără sfârșit – de la celelalte personaje feminine (interpretate de Nathalie Baye sau Catherine Deneuve) din filmografia lui Nicole Garcia. În Provența anilor 1950, în care mama conduce o exploatație agricolă, fiica trăiește deopotrivă frustrarea și mânia de-a fi sortită unui bărbat ales ca soț de autoritatea maternă. Deși încercase să își exerseze farmecele feminine asupra profesorului căsătoit, care-i împrumuta cărți, fata se expune goală în fața privirilor scandalizate ale unor zilieri spanioli; singurul care-și abate privirea cu mai multă atenție asupra sa este José (Àlex Brendemühl).

Mal de Pierres 5

Aproape vândută lui José, de mama sa, tânăra îi declară de la început că nu îl va iubi: „ Je ne coucherai pas avec vous. Je ne vous aime pas, ne vous aimerai jamais.” Tânărul tace și o contemplă. Apoi, acceptă toate capriciile și exagerările ei. José pare dăltuit în neclintirea sa. Formidabilul personaj care mai mult tace și se adâncește în priviri va demonstra nebănuita forță a iubirii. Orbită de pasiune, Gabrielle nu poate mult timp să îl vadă clar. Prima parte a filmului ține în ceață senzualitatea bărbatului de lângă tănăra focoasă. Întâlnirile dintre cei doi soți, de la sanatoriul elevețian, par formale și reci. Atenția spectatorului este abătută de apariția militarului rănit pe frontul din Indochina fiindcă acest misterios  locotenent reaprinde flacăra în privirile tinerei ce părea doar o somnambulă în propria-i viață. Expresivitatea chipului frumos al lui Marion Cotillard reduce din frenezia intrigii, astfel peripețiile din scriitură par nesemnificative  în raport cu intensitatea trăirilor actriței. Emoțiile pe care le transmite sunt precise și bine direcționate. Senzuală și incandescentă, Marion Cotillard oferă din frumusețea ei acestei eroine purtată doar de-o singură dorință: de a iubi și de-a fi iubită. Nebunește. Îndrăgostită, aparent, de André (Louis Garrel), Gabrielle va reuși să revină acasă, după tratamente, și să dea naștere unui fiu.

Mal de Pierres 3

În partea a doua, situațiile încep să se lămurească, iar viața lui Gabrielle părea să curgă liniștit între  postura de mamă devotată și aspirația (secretă) de a-l revedea pe junele Sauvage. Reglarea planurilor celor două părți ale filmului (în care predomină elipsa) se realizează mai târziu, prin acel twist, un flashback al iubițior, din epilog. Culorile și decorurile provensale (adevărate cartoline) contrastează cu cele înecate în negură din cadrul aplin (sanatoriul) și accentuează, astfel, pasiunea febrilă și aproape viscerală ce stă la baza tuturor acțiunilor acestei eroine. Imaginea semnată de Christophe Beaucarne face posibilă compararea stărilor eroinei; cadrele largi (provincia, marea, muntele, satul) ce adăpostesc tăcerile eroinei lasă loc lirismului  muzicii lui Daniel Pemberton (Steve Jobs). Nu poate trece neobservată contribuția celor doi actori din rolurile secundare: Alex Brendemühl (soțul) și Brigitte Roüan (mama) care-au conturat și mai bine expresivitatea și forța artistică a talentatei Marion Cotillard în această compoziție borderline.

Mal de Pierres 4

Pasiunea are leac? Nicole Garcia a trasat pe ecran un portret, ca un tablou de Van Gogh, în dorința de-a omagia femeile vibrante.

Regia: Nicole Garcia
Scenariul: Jacques  Fieschi, Natalie Cartier,  Nicole Garcia
Imaginea: Christophe Beaucarne
Montajul: Simon Jacquet
Decor: Arnaud De Moleron
Sunetul: Jean-Pierre Duret

Distribuția:
Marion Cotillard – Gabrielle
Louis Garrel – André Sauvage
Alex Brendemühl – José
Brigitte Roüan – Adèle
Victoire du Bois– Jeannine

Durata: 120 min.

Durata: 120 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Forța de-a refuza fericirea îngustă – Mal de pierres/From the Land of the Moon

Scris de pe octombrie 22, 2019 în Cinema, Feminin, Film, Filme de Cannes, Filme de dragoste, Filme franțuzești, Morală, Moravuri

 

Etichete: ,

Privind înapoi cu duioșie – Brooklyn

Mădălina DumitracheEste foarte interesant cum doi cineaști precum scenaristul Nick Hornby (About a Boy) și regizorul John Crowley (Boy A, Intermission) – renumiți pentru producțiile cu specific masculin/boyish works – lansează o provocare prin recenta lor peliculă: Brooklyn (2015). Povestea cinematografică are în prim-plan, de această dată, o tânără irlandeză pornită pe drumul devenirii, dar cu escală în New York. Așadar, ne aflăm la începutul anilor ’50, când Eilis Lacey (Saoirse Ronan) – o tânără irlandeză, care trăiește în sud/estul Irlandei, alături de mama (Jane Brennan) și de sora ei, Rose (Fiona Glascott) – se decide să-și caute alt drum în viață. Orașul în care locuiește (Enniscorthy) poartă urmele anilor grei de după război, iar Eilis este în imposibilitatea de-a găsi un loc de muncă decent, în vreme ce sora ei ocupă un post de contabil. Singura ei speranță rămâne Lumea Nouă/America. După o călătorie plină de peripeții, ajunge în New York/ Brooklyn, oraș în care comunitatea irlandeză era foarte bine închegată. Cu ajutorul preotului Flood (Jim Broadbent), își găsește un loc de muncă la un mare magazin și locuiește într-o pensiune, alături de alte tinere aflate în căutarea unei vieți mai bune. Universul feminin din pensiunea doamnei Kehoe se aseamănă cu cel din pelicula Mona Lisa Smile.

Brooklyn 1

Metropola o bulversează într-o primă fază pe frageda irlandeză, care suferă de dor și se blochează când persoane străine încearcă să se angajeze într-o conversație cu ea. Timpul lui Eilis se scurge printre orele petrecute în spatele tejghelei, citind scrisorile de acasă (de la mama sau de la sora ei) și conversând la cină cu tinerele colocatare din pensiunea (cu aspect matriarhal) doamnei Kehoe. Orașul în care trăiește acum contrastează cu prăfoasa urbe din Wexford. În New York, femeile poartă pantofi roșii, rochii viu colorate, eșarfe și ochelari de soare, iar bărbații sunt volubili și nu seamănă deloc cu tinerii dați cu ulei în păr (à la Gary Cooper) și care poartă „același sacou bleumarin” – totuși, Eilis se mișcă prudent în acest nou decor. Șocul multiculturalismului lasă urme din primele minute asupra delicatei Eilis.

Brooklyn 2

Narațiunea cu subiect decupat din anii’50, centrată pe imaginea femeii, a fost mult timp coloana vertebrală a cinema-ului popular. Publicul contemporan, familiarizat și cu un romantism surescitat, trebuie să-și recalibreze reacțiile. Pentru spectatorii îndrăgostiți de filmele din perioada ’30-’40, anii de glorie ai lui Bette Davis, Joan Crawford și Barbara Stanwyck, Brooklyn aduce o gură de aer proaspăt. Filmul ar fi putut fi doar dulceag fără contribuția esențială a uneia dintre cele mai inteligente și convingătoare actrițe din generația ei: Saoirse Ronan. Nick Hornby (scenarist și pentru An Education) a realizat scenariul pe baza romanului lui Colm Tóibín. Legăturile profunde cu străbunii și țara natală – iată una dintre coordonatele existenței pentru orice irlandez, de aceea sentimentul dezrădăcinării va fi atât de bine zugrăvit de fragila Eilis/Saoirse. Faptul că irlandezii sunt povestitori neîntrecuți a devenit axiomatic, la fel și acela că unii dintre ei cântă precum îngerii (există, evident, o astfel de scenă în care ni se prezintă un solo de-o melncolie copleșitoare, la cina oferită de parohia irlandeză conaționalilor fără adăpost). Din păcate, pentru orice preot cu inimă de aur, așa cum este părintele Flood, există și contrabalans: teribila Mrs. Kehoe – o femei cu atât de multe impulsuri contradictorii -, desprinsă parcă din piesele lui Oscar Wilde.

Brooklyn 3

Operatorul Yves Bélanger surprinde îmbogățirea experienței lui Eilis, lărgind orizonturile: cadrele cu străzile înguste și interioarele din bisericile austere și reci din Irlanda vor alerna cu animația de peste Atlantic, toate reflectate în privirea albastră a lui Eilis/Saoirse. Deși lipsită de vlagă în primele momente de pe teritoriul Lumii Noi, tânăra va trece peste ruptură și va găsi o „fereastră deschisă” odată cu apariția lui Tony. Filmul se-nrudește cu peliculele din categoria émigré cinema (In Amrica, 2002, Jim Sheridan sau The Immigrant, 2013, James Gray) și evocă neputințele și zbaterile celor care-și schimbă cursul vieții (locul și identitatea). În Irlanda natală, Eilis era o fiică cu un trecut, în America este doar o femeie cu un viitor; în ambele poziții, starea nu este tocmai confortabilă. Muzica are rolul de povestitor și marchează atât noile versuri, cât și vechiul refren din viața tinerei. Scena de la cina de Crăciun răscolește dorul de casă și accentuează talentul înnăscut al irlandezilor (Iarla Ó Lionáird intonează magistral un cântec de dragoste tradițional irlandez (Casadh an t-Súgáin). Instalatorul italian – Tony – va schimba traiectoria oscilantă a junei irlandeze. Vorbind o engleză cu accent, dar dornic de-a avea familia sa, Tony (Emory Cohen cu un aer de James Dean stângaci) o introduce în universul multicultural al Lumii Noi. Deși asimetria dintre cei doi tineri este evidentă (fizic, cultural), incongruența va cumpăni în dragoste și o va forța pe Eilis să aleagă. Întorsătura din scenariu – moartea subită a surorii din Irlanda – va modifica atitudinea eroinei. La revenirea în țara natală, Eilis va fi curtată (la impulsul familiilor) de junele Jim Farrell (Domhnall Gleeson). Arătosul moștenitor, cu aspect de preppy boy, pare partida perfectă pentru suava Eilis. Deodată, tânăra cu sclipiri în privire se află în ingrata situație de-a alege. Cumpăna din Brooklyn se reduce la această decizie a lui Eilis. Așa-zisa „potrivire perfectă” să fie cheia care desferecă drumul spre fericire? Din fericire, eroina nu se încadrează la categoria fetelor naive și pasive, dispuse să-i lase pe alții să decidă pentru ea, ci știe să acționeze cum e mai bine pentru viitorul ei. În balanță, exista opțiunea de-a trăi alături de un bărbat frumos, înstărit și curtenitor, dar într-o lume cu mentalități obtuze, limitată, iar cealaltă variantă era cea de-a fi iubită de-un june modest, dar onest, într-o lume deschisă și lipsită de false pudori. La doar puțin peste douăzeci de ani, Saoirse Ronan aduce mereu ceva deosebit, la fiecare nou rol, acum, o simplitate îmbinată cu un aer de misticism.

Brooklyn 4

Privirea de ciută, vorbirea în tonuri joase, atitudinea fermă – toate – conferă  un stil lipsit de ornamente. Acțiunile ei de pe ecran ne fac să intuim gândurile și faptele personajului său. Gesturile, minuțios nuanțate, inflexiunile vocii fac din Saoirse Ronan o prezență convingătoare și cuceritoare. Clipirile de furie și uitătura stranie ne fac să înțelegem disprețul pe care îl avea Eilis față de persoanele lașe și limitate din orașul ei natal, așa cum era bătrâna intrigntă care-i mărturisea perfid: „The world is a small place.” La această actriță, dezvoltarea interioară se reflectă coerent în schimbarea exterioară. Ochii ei privesc mai departe, spre o Lume Nouă; este precum o roză care s-a deschis după ce-a parcurs o lungă și întortocheată călătorie.Totul este bine pus la punct în aceste imagini, drama care se derulează pe ecran este înduioşătoare, iar tânăra poartă pe umerii ei tot romantismul și toată frumusețea din Brooklyn.

Deși nu este lipsit de unele clișee (scenele de traversare a Oceanului, triajul, renumita Coney Island, simetria început-final, precum în clasicul All About Eve din 1950), Brooklyn nu rămâne doar old-fashioned (costumele și machiajul sunt fidele epocii descrise), ci este o emoționantă poveste despre împăcarea cu sine, cu trecutul și acceptarea cu seninătate a viitorului. În acest rit de trecere, în pofida dorului copleșitor, eroina vrea să ştie cine este cu adevărat și privește stăruitor undeva… departe.

Regizor: John Crowley
Scenarist: Nick Hornby
Operator: Yves Bélanger
Muzica: Michael Brook
Producător: Finola Dwyer
Monteur: Jake Roberts

Distribuţia:
Saoirse Ronan (Eilis Lacey)
Domhnall Gleeson (Jim Farrell)
Michael Zegen (Maurizio)
Emory Cohen (Tony)
Mary O’Driscoll (Miss McAdam)
Julie Walters (Doamna Kehoe)
Eileen O’Higgins (Nancy)

Premii, nominalizări, selecţii:
Globurile de Aur (2016) – Cea mai bună actriţă într-un rol principal, nominalizat: Saoirse Ronan
Premiul BAFTA (2016) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Julie Walters
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Nick Hornby
Premiul BAFTA (2016) – Cele mai bune costume, nominalizat: Odile Dicks-Mireaux
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun machiaj și hairstyle, nominalizat: Morna Ferguson, Lorraine Glynn
Premiul BAFTA (2016) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Saoirse Ronan
Premiul BAFTA (2016) – Cel Mai Bun Film Britanic, nominalizat: Finola Dwyer, John Crowley, Nick Hornby

Oscar (2016)
Cea mai bună actriţă într-o dramă, nominalizat: Saoirse Ronan
Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Nick Hornby

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Privind înapoi cu duioșie – Brooklyn

Scris de pe octombrie 14, 2019 în Cinema, Filme de Oscar

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cu dragostea nu e de glumit ! – Maggie’s Plan

Mădălina DumitracheVeșnic neliniștită și mereu în căutarea unor răspunsuri la întrebările  existențiale care nu-i dau pace, Greta Gerwig s-a impus în rândul cineaștilor americani drept un „Woody Allen la feminin”. În spumoasa comedie romantică Maggie’s Plan, descoperim o ființă apropiată mai mult de eroinele lui Jane Auste și aflăm (din nou!) că destinul ar trebui lăsat să-și urmeze cursul, oricât de priceput „matchmaker” ai fi.

Pelicula iese puțin din linia tradițională a comediilor romantic (peliculele catalogate „chick- flick”) cu  cu care Hollywood-ul și-a obișnuit spectatorii. Regăsim un New York agreabil în care Ethan Hawke și Julianne Moore intră perfect în piele unor universitari egocentrici și manipulatori. În galeria cu portrete atipice, din Maggie’s Plan, fantezia și farmecul interpreților, dar mai ales animația din metropola americană rivalizează cu viața pariziană. Eroinele newyorkeze pot în orice moment concura, la capitolul originalitate, cu cele din Orașul Luminilor, iar frecventele nevroze ale personajelor seamănă perfect cu cele ale oricărui intello parizian.

Maggie's Plan 0

În centrul acestei originale pelicule, regăsim goana după fericire, iar protagoniștii vor explora teritorii neumblate cu o inepuizabilă energie în arta comunicării. Realizatoarea (fiica celebrului dramaturg Arthur Miller) a mizat pe asemănarea îndeletnicirilor femeilor moderne (Paris vs. New York) și-a evidențiat permanenta preocupare pentru menținerea unei juste balanțe între viața de familie și cea profesională. Întocmai pariziencelor, și femeile newyorkeze urmăresc cultivarea spiritului, dar și obținerea  unui stil propriu, original, în privința vestimentației. Personajele din această savuroasă comedie romantică își bat capul cu viața sentimentală și trec prin nenumărate situații delicate (frustrare, dragoste, căsnicie, poziție socială, copii, divorț, teamă, singurătate, devotament, potrivire vs. nepotrivire), dar întotdeauna „cu multă clasă”.

Maggie's Plan 1

Așadar, Maggie (Greta Gerwig) – o trentagenară plină de viață din New York – lucrează în educație (The New School) și pare mulțumită de sine. După mai multe nereușite în dragoste, se decide să conceapă un copil pe căi mai neortodoxe, prin inseminare artificială, donatorul fiind Guy, un simpatic antreprenor particular (șarmantul Travis Fimmel) din piața din care ea își făcea aprovizionarea. Când îl întâlnește pe briliantul profesor John Harding (Ethan Hawke), un intelectual (specialist în „ficto-critical anthropology”) cu veleități de romancier, Maggie se îndrăgostește cu adevărat și, astfel, își schimbă radical planurile. Situația nu e nici pe departe roz pentru că John stagnează într-o căsnicie nefericită alături de Georgette (Julianne Moore). Glaciala femeie – concentrată doar pe carieră – este o narcisistă îmbătată de propriile succese profesionale care își neglijează soțul și pe cei doi copii. Cu ajutorul prietenilor săi excentrici și amuzanți -Tony și Felicia – Maggie (se caracterizează autoironic „a little bit stupid ”) urzește un plan care complică viețile tutoror, dar îi și unește în moduri ilare și surprinzătoare (în maniera în care definea Tony viața sa conjugală: „It’s what keeps my wife in post-modern choreography and me in self-loathing”).

Maggie's Plan 2

La câțiva ani distanță, John o va părăsi pe Georgette și se căsătorește cu Maggie-cea-organizată. Fetița născută în timpul mariajului va crește alături de ceilalți doi copii ai lui John, admirabil interpretați de Mina Sundwall și Jackson Frazer. Când totul părea să fi intrat pe un făgaș liniștit, Maggie-cea-crescută- de-quakeri se pomenește iarăși la o răscruce din pricina  apariției autobiografiei lui Georgette care va readuce în atenție problematica fericirii. Din nou este ajutată de statornicii săi prieteni, Tony (Bill Hader) și Felicia (Maya Rudolph) și, astfel, pun la cale re-cuplarea lui John cu Georgette. Deși pare o veche „schemă” shakespeariană (A Midsummer Night’s Dream), de fapt, climaxul prezentat de Miller reflectă teama de singurătate, miezul și adevărul ascuns al multor crize existențiale. Așadar, planul lui Maggie devine doar un pretext  în a demonstra că fericirea sau nefericirea nu țin de calcule și proiecții neapărat realiste, iar destinul își croiește singur calea.

Maggie’s Plan 3

Suita de peripeții imprevizibile, unele desprinse, parcă, din universul lui David Lodge, transformă povestea într-un foileton romanesc (dacă avem în vedere doar intriga) și oferă momente pline de umor, situații hazlii, în toate acele „negocieri”. Extravaganța ținutelor vestimentare și mobilierul cu design unic din apartamentul său o plasează pe Georgette în rândul eroinelor atipice, dar pline de șarm, cu osebire la maniere și la complimente: „Nobody unpacks commodity fetishism like you do”. Cu aerul său exotic, de prințesă scandinavă, admirabila Julianne Moore devine o Georgette, intelectuala (de extracție europeană) plină de vulnerabilități, tocmai bună „de pus la punct” de spiritul practic al lui Maggie (Greta Gerwig). În pofida tuturor manipulărilor și mașinațiunilor, fiecare personaj traversează reprize de introspecție până să realizeze ce i se potrivește cu adevărat. Deși a ales o zonă de nișă, lumea academicienilor newyorkezi, Rebecca Miller evidențiază slăbiciunea omenească în fața suferinței și-a singurătății și înclină balanța în favoarea maturității și stabilității într-o savuroasă comedie de moravuri.

Maggie's Plan 4

Regia: Rebecca Miller

Scenariul: Karen Rinaldi și Rebecca Miller

Scriitor: Karen Rinaldi

Imaginea: Sam Levy

Montajul: Sabine Hoffman

Muzica: Michael Rohatyn

Distribuția:

Greta Gerwig – Maggie

Ethan Hawke – John

Travis Fimmel – Guy

Julianne Moore – Georgette

Bill Hader -Tony

Maya Rudolph – Felicia

Wallace Shawn – Kliegler

Durata: 98 min.

 

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Cu dragostea nu e de glumit ! – Maggie’s Plan

Scris de pe septembrie 21, 2019 în Cinema, Film, Filme indie (independente), Morală, Moravuri, Relativitate

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Le tout nouveau testament – Ce facem cu viața noastră?

(Farsă comică amăruie) 

Mădălina DumitracheSurpriză, mare surpriză întâlnirea cu Dumnezeu interpretat de Benoît Poelvoorde în Le tout nouveau testament, o comedie amăruie, franco-belgiană, semnată de autorul peliculelor Le huitième jour/The Eighth Day.Din această perspectivă, Creatorul nu este o persoană frecventabilă. Jaco Van Dormael lansează o provocare prin acest nou film voit iconoclast, lansat la Cannes; filmul a fost într-un tur de forţă al festivalurilor şi a câştigat deja premiul publicului la Festivalul Biografilm, precum şi la Festivalul Internaţional de Film din Norvegia.

S-au tot făcut referiri la Dumnezeu, dar, de data aceasta, Dumnezeu nu este ceea ce crezi. Este mic, slab, prost și rău cu lumea (ironic!). Și numele lui este … Benoît Poelvoorde. E distractiv, nu? Celebrul artist belgian joacă rolul divinității într-un Bruxelles suprarealist, gri și rece. Dumnezeu își duce traiul într-un apartament degradat, alături de soția sa (Yolande Moreau) și de fiica lor, Ea (Pili Groyne). În ținută neglijentă (pijama și papuci) peste care-a trântit un halat încheiat anapoda, tiranul domestic abia se târâie ca să-și desfacă o cutie de bere. În afara faptului că este cam arțăgos, ba chiar irascibil, ciudatul Tată găsește amuzant modul în care își tratează soața (ca pe o retardată) sau… îi mai altoiește fiicei sale câte o lovitură de curea dacă nu respectă vreuna dintre “legile” sale. Viața lui se organizează după trei timpi: iritat familia, moțăit și sforăit în fața micului ecran și jocuri video în fața monitorul din biroul său. Din spatele ecranului, acest cinic răzbunător născocește noi legi absurde și meschine de genul celor prin care telefonul sună fix când plonjezi în cada de baie sau fata se strecoară în fața cozii la casa de la supermarket. Mizantropul din spatele calculatorului construiește legi dure, nemiloase.

Le tout nouveau testament 2

Desigur, ne sună a impietate sau erezie, dar încecăm să-i dăm de cap ideii năstrușnice a lui Van Dormael. Deloc reverențios, acesta a ales să prezinte versiunea greu digerabilă cu scopul de-a trezi reacții. Cineastul nu ne scutește de glumițe cu tentă religioasă, legând puncte din scenariu de evenimentele prezentate în Biblie: Geneza, Cântarea Cântărilor, Exodul. Bunăoară, vom avea parte de ghidușii vizuale, de-o urâțenie ilustrativă uluitoare ce ne amintesc, pe rând, de: copilărie, probele inițiatice, etapa marilor decizii, lupta dintre voință și soartă, inadaptarea la mediu. Fiecare secvență durează cam douăzeci de secunde și te orbește. Piruetele cinematografice, impuse de Van Dormael în această peliculă, servesc unei morale voit populiste, etalând inutilitatea unui “trai-de-rahat”. Delirul vizual este justificat de tonalitatea pesimistă, dar, de sub carapacea ironiei acide, răzbate și o plăpândă undă de tandrețe, de râsu’-plânsu’. În cele din urmă, Dumnezeu nu este decât o extensie logică a explorărilor ironice ale creaturilor duios numite muritori de rând”, iar Jaco Van Dormael nu face altceva decât să se joace cu spațiul și timpul.

Le tout nouveau testament 1

În această fabulă trăsnită, Dumnezeu poate face rău, desigur, prin urmare, fiica Lui trimite oamenilor SMS-uri prin care-i anunță ora decesului. Eroina, interpretată cu aplomb de adolescenta talentată Pili Groyne, este animată de-un optimism absolut incredibil. Obosită de atâtea războaie inutile, de mizeria și violența care cotropesc oamenii în astfel de momente, puștoaica se consultă cu “fratele ei” – Iisus Hristos (o statuie din porțelan, animată) – și caută șase apostoli (un cocktail exploziv de caractere) cu ajutorul cărora să re-scrie un Nou Testament. Intriga se leagă fiindcă tânăra Fiică va părăsi familia și va descoperi lumea de afară. Scenariul și regia devin un veritabil montagne russe în care aventurile se țin lanț. Umorul cineastului belgian demonstrează, în mod constant, empatie pentru eroii lui. Acesta chiar a reușit să facă să râdă un sinucigaș aflat în imposibilitatea de a-și lua viața.

Le tout nouveau testament 3

Deși toate personajele din poveste sunt marginale, pot fi recunoscute, totuși, cu ușurință. Într-adevăr, în cazul în care viața lor nu le mai aparține, se pot face simțite trăiri și emoții precum: bucurie, dezamăgire, tristețe, frică, dragoste (așteptați să o vedeți pe Catherine Deneuve îndrăgostită nebunește de-o gorilă uriașă; este hilar). În acest sens, Jaco Van Dormael exprimă idei îndrăznețe despre existența umană, încurajând privitorul de a trăi pe deplin viața, de a fi liber. Filmul  este un îndemn la lupta pentru propria fericire, trecând prin mai toate paradoxurile speciei umane: mizantropia, dar și altruismul, ura, dar și dragostea.

Le tout nouveau testament 4

Paradoxal, dar și răul își are și el partea lui bună, în acest caz, fiindcă toți se vor trezi întrebându-se ce ar mai putea face în puținul timp rămas până la final. Evident, opțiunile sunt diferite: unii își planifică jocuri de noroc, dar alții își reconsideră prioritățile din viață. Odată plasați într-un vertij existențial, oamenii sunt determinați să conștientizeze propriile limite și să se decidă ce vor să facă pentru viața lor. Adevărat, nu mai este vorba despre acel Dumnezeu care merge pe apă, ci unul oprit de poliție ca un nebun și pentru așa ceva a fost nevoie de mare… îndrăzneală. Lăsând deoparte aerul de farsă blasfematoare, găsim fărâma de umanism pe care o căutăm toată viața, pentru că Le tout nouveau testament este o satiră usturătoare, amuzantă și originală la adresa societăţii contemporane.

Regizor: Jaco van Dormael
Scenarist: Jaco van Dormael, Thomas Gunzig
Operator: Christophe Beaucarne
Producător: Jaco van Dormael
Monteur: Hervé de Luze

Distribuţia:
Pili Groyne (Ea)
Benoît Poelvoorde (Dieu)
Catherine Deneuve (Martine)
François Damiens (François)
Yolande Moreau (La femme de Dieu)
Laura Verlinden (Aurélie)
Serge Lariviére (Marc)
Didier De Neck (Jean-Claude)
Marco Lorenzini (Victor)

Durata: 1h 50

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Le tout nouveau testament – Ce facem cu viața noastră?

Scris de pe septembrie 1, 2018 în Actualitate, Cinema, Film, Relativitate

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

În căutarea fericirii cu Chris Gardner

Auzim, tot mai des, în vorbirea cotidiană: „Viața bate filmul”, că omul nu se mai poate mira de nimic. Auzim, apoi, „Nu lăsa niciodată pe cineva să-ți spună că nu poți realiza ceea ce îți dorești cu adevărat.” Nedumeriți, căutăm deslușiri într-un film inspirat din viața lui Chris Gardner. Replica – rostită pe ecran de Will Smith, în pelicula The Pursuit of Happyness (2006) – poate fi oricând un îndemn de-a persevera pe calea spre fericire:Don’t ever let someone tell you, you can’t do something.” Autobiografia lui Chris Gardner a devenit rapid un bestseller și-a ajuns la producătorii de la Hollywood. În felul acesta, The Pursuit of Happyness (greșeala de tipar a fost deliberată) a pătruns în viața reală.

chris-gardner

Chris Gardner a trăit în condiții dificile, alături de o mamă cu doisprezece copii și un tată vitreg alcoolic, ignorant și violent. Acesta din urmă a constituit, pentru micul Chris, modelul de „Așa nu”. Într-o zi, a avut parte de-o întâlnire providențială – tânărul (brokerul Bob Bridges) care descindea dintr-un Ferrari roșu și care avea să-i schimbe definitiv cursul vieții. Curierul de Bursă (plătit lunar cu 80 000 dolari) va deveni modelul demn de urmat. Așadar, în anii ’80, obține licența, ajunge agent, apoi va lucra la „Dean Witter Reynolds” pentru o perioadă (1981-1983). Motivarea, personalitatea sa și dorința de-a munci îl fac să se remarce. Băiatul sărman de odinioară, acum, excelează profesional  înainte de a pătrunde, în 1983, la „Bear, Sterns & Company”.

Povestea vieții lui Chris Gardner demonstrează că trebuie să ai curajul și forța pentru a face schimbări. Saltul de la statutul de „om fără adăpost” – care curăța podele în toaleta publică – la multimilionarul cu afaceri prospere s-a făcut treptat, cu multă trudă, dar mereu cu dorința de-a reuși. Mama lui Chris, femeia fără suportul financiar al vreunui bărbat, a acceptat să-și crească cei doisprezece copii muncind, în paralel, la mai multe slujbe, doar pentru a-și întreține singură familia. Chris, ca și ceilalți frați ai lui, a trecut pe la multe familii sociale. Prin urmare, mama lor a fost de două ori închisă fiindcă a primit alocațiile copiilor, deși muncea, apoi pentru că ar fi încercat să incendieze casa tatălui vitreg al lui Chris, care o adusese în pragul disperării, totuși, mereu îi spunea fiului ei: „Son, you can do or be anything that you want to do or be.”

În asemenea condiții, puțini ar fi crezut că un copil asemenea luiChris ar fi putut avea șansa de a se salva dintr-un mediu ostil. Totuși, întâlnirea cu agentul care conducea un Ferrari roșu  i-a marcat destinul și l-a motivat să intre în domeniul investițiilor bursiere. Bineînțeles, obstacolele majore – lipsa unei educații adecvate, experiența în specialitate, conexiunile – îl vor împiedica să își îndeplinească visul de-a fi un om de succes și bogat. Ambiția de a-și depăși condiția l-a îndreptat spre acele programe destinate persoanelor dornice să se formeze într-un domeniu și, astfel, a găsit locul care să accepte micile sale sarcini în schimbul facturilor sosite mereu la intervale regulate. Dean Witter, o societate din San Francisco, a fost printre primele interesate de Chris, dar cu condiția ca acesta să accepte stagiul de zece luni. Prima lui șansă se dovedește un eșec, fiindcă la interviu, Chris s-a prezentat într-un tricou și cu niște jeanși murdari. Ar fi putut să inventeze o poveste care să explice bizara apariție, în acea ținută, în acel context, dar Chris a preferat să spună adevărul: că era falit și soția sa îl părăsise împreună cu copilul lor. Din fericire, o personană dintre cele care îl chestionau în vederea angajării trecuse recent printr-un divorț dificil și a empatizat cu Chris. Drept urmare, i-au acordat râvnita șansă de a face parte dintr-un program de formare în acea antrepriză. În 1987, Chris și-a fondat la Chicago, prima sa societate: Gardner Rich. Printre primii săi clienți s-au numărat membrii corpului profesoral (pensionari) din Chicago. Nimic din trecutul său nu-l făcea să mai privească în urmă.

15909810_10210970000100954_1035195025_n

Cele trei secrete ale lui Chris Gardner:

1) Trebuie să fii pasionat de o anumită activitate.

Prima regulă, esențială, este aceea de a avea o pasiune, un mare interes și mult entuziasm pentru o activitate. Acest „foc interior” va arde toate barierele și obstacolele. Trebuie avute mereu în vedere dificultățile care se pot ivi pe parcurs; va exista tendința de a abandona și asta s-ar putea repeta destul de des. Totuși, dacă motivația pentru ceea ce vă pasionează este puternică, ea poate călăuzi pașii spre succes. Și Chris a avut de plătit facturi, de cumpărat hrană atât pentru el, cât și pentru copilul pe care îl avea în grijă, dar a găsit mereu ceva care să îi placă și munca nu i se mai părea o corvoadă. Găsiți acele resorturi care să vă facă să vă treziți din pat în fiecare dimineață; nu trebuie să câștigi enorm pentru a fi fericit în pielea ta, de altfel, nu e bine să devii sclavul muncii și al banilor, ci doar să îți găsești echilibrul.

2) Să fii mereu mai bun decât crezi tu că poți fi.

Chiar dacă vei avea eșecuri, nu trebuie să capitulezi. Dimpotrivă, dacă te lași copleșit, vei fi secătuit de energie și, astfel, se reduc șansele de a te redresa și de a-ți relua activitatea. Prin urmare, nu scuzele sunt cele de care ai nevoie, ci motivația. Mama lui Chris l-a încurajat tot timpul și a susținut că visurile mărețe pot face parte și din viața lui. Ea însăși i-a fost un prim model, fiindcă nu e lesne să ai doisprezece copii, să te părăsească soțul și să te descurci mereu singură. Pentru a-și întreține familia, mama lui Chris a abandonat școala, dar și-a ambiționat fiul să își valorifice potențialul și să prețuiască educația. Chris spunea adesea: „Dacă ai moștenit ochii de la tatăl tău, iar nasul de la mama ta, chiar nu poți schimba nimic, fiindcă este patrimoniul tău genetic, dar pe cel (patrimoniul) spiritual îl poți modifica. Eu chiar așa am făcut. Chiar dacă mama mea și-a refuzat împlinirea multror visuri, mi-a inoculat altele: Fiule, dacă vrei, tu chiar poți să câștigi un milion de dolari.” Cultivându-ți, cu atenție, aptitudinile, urmându-ți aspirațiile, având mereu obiective clare și ambițioase, poți face asemenea eforturi încât vei putea obține, pe merit, cinci mii de dolari. Gardner respinge teoriile potrivit cărora cu toții suntem „rezultatele” mediului în care am copilărit: „According to that school of thought I should have become another alcoholic, wife-beating, child-abusing, illiterate loser.” Din contră, el mărturisește că alegerile pozitive, încrederea în sine, insuflate de mama sa, dar și sprijinul primit din partea altor persoane l-au călăuzit pe drumul bun: „I chose light, from my mother, and from others with whom I don’t share a single drop of blood, and I embraced it.

3) Nu uita niciodată de unde vii.

Trebuie să ai întotdeaua în vedere ajutorarea celor din jurul tău. Chiar și Chris a avut o contribuție semnificativă în comunitatea sa. Și-a ținut mereu promisiunile, a rămas disponibil și accesibil. În Chicago, a construit o antrepriză care să le ofere ajutor tinerilor dornici să îndeplinească anumite stagii în companiile financiare. Drumul către izbândă a fost unul lung și plin de obstacole, mărturisește Chris. Tocmai de aceea, și-a amintit mereu care îi sunt rădăcinile și nu s-a dat deoparte de la a oferi, la rândul său, ajutor. Oricine are nevoie de un imbold pentru a înainta pe calea succesului. Gardner mărturisește că: „Chiar dacă sunt foarte ocupat, încerc să ies și să mă plimb pe stradă cu scopul de a-mi aminti de unde vin și unde am ajuns; numai așa pot realiza fiecare etapă parcursă. Cel mai simpatic mod poate fi să te plimbi pe străzile din Chicago, New York ori San Francisco și să te întâlnești cu cineva care să-ți spună: „Hei, nu vă mai aduceți aminte de mine, cu siguranță, dar aș vrea să vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat să intru în antrepriză.” Nu mă pot gândi la un mod mai bun decât acesta de a-i aduce, astfel, un omagiu mamei mele.”

Astăzi, multimilionarul Chris Gardner se află la conducerea unor antreprize (cotații de bursă), ține conferințe, are public fidel în peste cincizeci de țări și duce o viață superconfortabilă din punct de vedere financiar. A făcut numeroase donații unor orfelinate, ba chiar i-a vândut, lui Michael Jordan, acel Ferrari roșu (declicul din viața sa). Subliniază, stăruitor, că succesul depinde doar de forța de a te lupta mai întâi cu tine:„You can be down and out, but only as down as you let yourself be.

Urmați, cu tenacitate, cele trei „secrete” ale lui Chris Garder – găsiți-vă o activitate care să vă pasioneze, fiți mereu mai bun decât credeați că sunteți și nu uitați niciodată care vă sunt rădăcinile -, viața poate va avea un alt fel de gust.

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la În căutarea fericirii cu Chris Gardner

Scris de pe aprilie 12, 2018 în Înţelepciune, Morală, Moravuri, Poveşti

 

Etichete: , , , ,

În căutarea fericirii cu Chris Gardner

Auzim, tot mai des, în vorbirea cotidiană: „Viața bate filmul”, că omul nu se mai poate mira de nimic. Auzim, apoi, „Nu lăsa niciodată pe cineva să-ți spună că nu poți realiza ceea ce îți dorești cu adevărat.” Nedumeriți, căutăm deslușiri într-un film inspirat din viața lui Chris Gardner. Replica – rostită pe ecran de Will Smith, în pelicula The Pursuit of Happyness (2006) – poate fi oricând un îndemn de-a persevera pe calea spre fericire:Don’t ever let someone tell you, you can’t do something.” Autobiografia lui Chris Gardner a devenit rapid un bestseller și-a ajuns la producătorii de la Hollywood. În felul acesta, The Pursuit of Happyness (greșeala de tipar a fost deliberată) a pătruns în viața reală.

chris-gardner

Chris Gardner a trăit în condiții dificile, alături de o mamă cu doisprezece copii și un tată vitreg alcoolic, ignorant și violent. Acesta din urmă a constituit, pentru micul Chris, modelul de „Așa nu”. Într-o zi, a avut parte de-o întâlnire providențială – tânărul (brokerul Bob Bridges) care descindea dintr-un Ferrari roșu și care avea să-i schimbe definitiv cursul vieții. Curierul de Bursă (plătit lunar cu 80 000 dolari) va deveni modelul demn de urmat. Așadar, în anii ’80, obține licența, ajunge agent, apoi va lucra la „Dean Witter Reynolds” pentru o perioadă (1981-1983). Motivarea, personalitatea sa și dorința de-a munci îl fac să se remarce. Băiatul sărman de odinioară, acum, excelează profesional  înainte de a pătrunde, în 1983, la „Bear, Sterns & Company”.

Povestea vieții lui Chris Gardner demonstrează că trebuie să ai curajul și forța pentru a face schimbări. Saltul de la statutul de „om fără adăpost” – care curăța podele în toaleta publică – la multimilionarul cu afaceri prospere s-a făcut treptat, cu multă trudă, dar mereu cu dorința de-a reuși. Mama lui Chris, femeia fără suportul financiar al vreunui bărbat, a acceptat să-și crească cei doisprezece copii muncind, în paralel, la mai multe slujbe, doar pentru a-și întreține singură familia. Chris, ca și ceilalți frați ai lui, a trecut pe la multe familii sociale. Prin urmare, mama lor a fost de două ori închisă fiindcă a primit alocațiile copiilor, deși muncea, apoi pentru că ar fi încercat să incendieze casa tatălui vitreg al lui Chris, care o adusese în pragul disperării, totuși, mereu îi spunea fiului ei: „Son, you can do or be anything that you want to do or be.”

În asemenea condiții, puțini ar fi crezut că un copil asemenea luiChris ar fi putut avea șansa de a se salva dintr-un mediu ostil. Totuși, întâlnirea cu agentul care conducea un Ferrari roșu  i-a marcat destinul și l-a motivat să intre în domeniul investițiilor bursiere. Bineînțeles, obstacolele majore – lipsa unei educații adecvate, experiența în specialitate, conexiunile – îl vor împiedica să își îndeplinească visul de-a fi un om de succes și bogat. Ambiția de a-și depăși condiția l-a îndreptat spre acele programe destinate persoanelor dornice să se formeze într-un domeniu și, astfel, a găsit locul care să accepte micile sale sarcini în schimbul facturilor sosite mereu la intervale regulate. Dean Witter, o societate din San Francisco, a fost printre primele interesate de Chris, dar cu condiția ca acesta să accepte stagiul de zece luni. Prima lui șansă se dovedește un eșec, fiindcă la interviu, Chris s-a prezentat într-un tricou și cu niște jeanși murdari. Ar fi putut să inventeze o poveste care să explice bizara apariție, în acea ținută, în acel context, dar Chris a preferat să spună adevărul: că era falit și soția sa îl părăsise împreună cu copilul lor. Din fericire, o personană dintre cele care îl chestionau în vederea angajării trecuse recent printr-un divorț dificil și a empatizat cu Chris. Drept urmare, i-au acordat râvnita șansă de a face parte dintr-un program de formare în acea antrepriză. În 1987, Chris și-a fondat la Chicago, prima sa societate: Gardner Rich. Printre primii săi clienți s-au numărat membrii corpului profesoral (pensionari) din Chicago. Nimic din trecutul său nu-l făcea să mai privească în urmă.

15909810_10210970000100954_1035195025_n

Cele trei secrete ale lui Chris Gardner:

1) Trebuie să fii pasionat de o anumită activitate.

Prima regulă, esențială, este aceea de a avea o pasiune, un mare interes și mult entuziasm pentru o activitate. Acest „foc interior” va arde toate barierele și obstacolele. Trebuie avute mereu în vedere dificultățile care se pot ivi pe parcurs; va exista tendința de a abandona și asta s-ar putea repeta destul de des. Totuși, dacă motivația pentru ceea ce vă pasionează este puternică, ea poate călăuzi pașii spre succes. Și Chris a avut de plătit facturi, de cumpărat hrană atât pentru el, cât și pentru copilul pe care îl avea în grijă, dar a găsit mereu ceva care să îi placă și munca nu i se mai părea o corvoadă. Găsiți acele resorturi care să vă facă să vă treziți din pat în fiecare dimineață; nu trebuie să câștigi enorm pentru a fi fericit în pielea ta, de altfel, nu e bine să devii sclavul muncii și al banilor, ci doar să îți găsești echilibrul.

2) Să fii mereu mai bun decât crezi tu că poți fi.

Chiar dacă vei avea eșecuri, nu trebuie să capitulezi. Dimpotrivă, dacă te lași copleșit, vei fi secătuit de energie și, astfel, se reduc șansele de a te redresa și de a-ți relua activitatea. Prin urmare, nu scuzele sunt cele de care ai nevoie, ci motivația. Mama lui Chris l-a încurajat tot timpul și a susținut că visurile mărețe pot face parte și din viața lui. Ea însăși i-a fost un prim model, fiindcă nu e lesne să ai doisprezece copii, să te părăsească soțul și să te descurci mereu singură. Pentru a-și întreține familia, mama lui Chris a abandonat școala, dar și-a ambiționat fiul să își valorifice potențialul și să prețuiască educația. Chris spunea adesea: „Dacă ai moștenit ochii de la tatăl tău, iar nasul de la mama ta, chiar nu poți schimba nimic, fiindcă este patrimoniul tău genetic, dar pe cel (patrimoniul) spiritual îl poți modifica. Eu chiar așa am făcut. Chiar dacă mama mea și-a refuzat împlinirea multror visuri, mi-a inoculat altele: Fiule, dacă vrei, tu chiar poți să câștigi un milion de dolari.” Cultivându-ți, cu atenție, aptitudinile, urmându-ți aspirațiile, având mereu obiective clare și ambițioase, poți face asemenea eforturi încât vei putea obține, pe merit, cinci mii de dolari. Gardner respinge teoriile potrivit cărora cu toții suntem „rezultatele” mediului în care am copilărit: „According to that school of thought I should have become another alcoholic, wife-beating, child-abusing, illiterate loser.” Din contră, el mărturisește că alegerile pozitive, încrederea în sine, insuflate de mama sa, dar și sprijinul primit din partea altor persoane l-au călăuzit pe drumul bun: „I chose light, from my mother, and from others with whom I don’t share a single drop of blood, and I embraced it.

3) Nu uita niciodată de unde vii.

Trebuie să ai întotdeaua în vedere ajutorarea celor din jurul tău. Chiar și Chris a avut o contribuție semnificativă în comunitatea sa. Și-a ținut mereu promisiunile, a rămas disponibil și accesibil. În Chicago, a construit o antrepriză care să le ofere ajutor tinerilor dornici să îndeplinească anumite stagii în companiile financiare. Drumul către izbândă a fost unul lung și plin de obstacole, mărturisește Chris. Tocmai de aceea, și-a amintit mereu care îi sunt rădăcinile și nu s-a dat deoparte de la a oferi, la rândul său, ajutor. Oricine are nevoie de un imbold pentru a înainta pe calea succesului. Gardner mărturisește că: „Chiar dacă sunt foarte ocupat, încerc să ies și să mă plimb pe stradă cu scopul de a-mi aminti de unde vin și unde am ajuns; numai așa pot realiza fiecare etapă parcursă. Cel mai simpatic mod poate fi să te plimbi pe străzile din Chicago, New York ori San Francisco și să te întâlnești cu cineva care să-ți spună: „Hei, nu vă mai aduceți aminte de mine, cu siguranță, dar aș vrea să vă mulțumesc pentru că m-ați ajutat să intru în antrepriză.” Nu mă pot gândi la un mod mai bun decât acesta de a-i aduce, astfel, un omagiu mamei mele.”

Astăzi, multimilionarul Chris Gardner se află la conducerea unor antreprize (cotații de bursă), ține conferințe, are public fidel în peste cincizeci de țări și duce o viață superconfortabilă din punct de vedere financiar. A făcut numeroase donații unor orfelinate, ba chiar i-a vândut, lui Michael Jordan, acel Ferrari roșu (declicul din viața sa). Subliniază, stăruitor, că succesul depinde doar de forța de a te lupta mai întâi cu tine:„You can be down and out, but only as down as you let yourself be.

Urmați, cu tenacitate, cele trei „secrete” ale lui Chris Garder – găsiți-vă o activitate care să vă pasioneze, fiți mereu mai bun decât credeați că sunteți și nu uitați niciodată care vă sunt rădăcinile -, viața poate va avea un alt fel de gust.

 

Articol publicat în revista Catchy

 
 

Etichete: , , , , ,

Aurea mediocritas

Se schimbă valorile, se schimbă şi păpuşile…

Trăim, mai mult ca oricând, într-o lume de imagini; civilizația modernă a ales dintre simţurile noastre unul pe care îl hrăneşte cu prisosinţă – Văzul.

Aşa s-a ajuns ca televiziunea, publicitatea şi cinematograful au schimbat modul în care percepem lumea. Omniprezenţa reclamei TV – insidios maestru de ceremonii – ne “face” să simţim mirosul unui parfum ori să percepem senzaţiile produse de atingerea unei ţesături.

Au fost produse chiar şi tipăriturile 3D. Televiziunea a universalizat şi standardele de frumuseţe trupească, pe care le impune asiduu jumătăţii “civilizate” a omenirii. Felul în care oamenii integrează modelele este prea complicat şi prea subtil pentru a fi citite în termeni de bine sau de rău, absolutizându-le.

Expresia “frumoasă ca o păpuşă” desemna, acum mai bine de 60 de ani, un chip rotund, fără proeminenţe şi era asociat inocenţei, cuminţeniei şi pasivităţii (aidoma păpuşilor din acea vreme cu ochii mari, nasul cârn şi corpul învelit cu hăinuţe frumoase).

Astăzi, sintagma include şi un trup, nu numai, cu forme apetisante, ci şi cu unele caracteristici funcţionale. Astfel, păpuşa Barbie a zilelor noastre merge la bal îmbrăcată în rochii de prinţesă, dar şi înoată, schiază sau “practică” un job.

Se schimbă valorile, se schimbă şi păpuşile.

Păpuşile din porţelan fin, înveşmântate cu dantele şi mătăsuri au fost înlocuite de păpuşile din plastic, echipate cu ţinute adaptabile (fast-love). Se pare că Nora (A Doll’s House) lui Ibsen are succesoare ce-au depăşit cu mult modelul iniţial. Dornică să se descotorosească de tutela patriarhatului şi să iasă de sub încremenirea porţelanului, Nora a trecut la… silicon şi plastic.

Din păcate, aurea mediocritas / calea de mijloc este undeva între “compromis” şi lipsă de glamour.

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web