RSS

Arhive pe etichete: Film

Natura umană în nisip – Woman in the Dunes

Mădălina DumitracheCe se întâmplă când un bărbat cade într-o groapă de nisip, se luptă să scape, apoi se trezește forțat să trăiască de o femeie necunoscută? „Femeia Nisipurilor” s-a întors am putea afirma dacă ne gândim la un clasic al cinematografiei japoneze readus în fața marelui public: Woman in the Dunes, semnat de Hiroshi Teshigahara. Prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes (în 1964), unde a obținut Premiul special al Juriului, acest film a fost, în 2016, relansat pe piață, în format DVD, într-o versiune inedită (au fost adăugate cele douăzeci de minute tăiate, inițial, la apariție). Realizată de Hiroshi Teshigahara, această peliculă-bijuterie (cu decoruri stilizate în alb & negru) a curentului Nouvelle Vague japonez devine o surprinzătoare reflecție despre condiția umană ce se lasă mereu (re)descoperită. Realismul mixat (în mod subtil) cu fantasticul alegoriei atinge o coardă sensibilă ce nu se demodează niciodată: alienarea și absurdul existențial.

1 - Woman in the Dunes

Așadar, un entomolog și educator din Tokyo frecventa, adesea, o regiune săracă a țării, colectând specimene din nisip. Profesorul de biologie Niki Younpaye cercetează insecte (le face fotografii, le analizează, le așază în mici recipient din sticlă) într-o regiune deșertică de la țărmul mării, din Japonia. Nici nu gândea ce ar putea să îi rezerve soarta. Oprindu-se pentru a se odihni, este abordat de trei săteni care îi propun să petreacă noaptea în localitatea lor. Bunăoară, Bărbatul (Eiji Okada) pierduse ultima cursă de la autobuz pentru a reveni în oraș. Prin urmare, Bărbatul este însoțit până la o fosă în care locuia o Femeie (Kyôko Kishida) menită să îl adăpostească. Aceasta trăia singură deoarece își pierduse soțului și fiica într-o furtună de nisip. Femeia fusese însărcinată, de consătenii ei, să ducă nisipul în saci pentru a fi vândut (deși nu respecta standardul necesar pentru compoziția cimentului, era vândut ieftin).

2 - Woman in the Dunes

Căratul nisipului îi ajuta să protejeze satul de dunele mișcătoare. Femeia îi pregătește cina și îl admiră în timp ce mânca. În ziua următoare, profesorul constată că oamenii din sat ridicaseră scara mobilă, prin urmare, el nu mai putea părăsi acel spațiu. Prizonier al acelor săteni era înconjurat de nisipuri amenințătoare, orice formă de evadare i-ar fi adus pieirea. Oamenii îi cereau să rămână la Femeia care-l găzduise, să se căsătorească și să o ajute la treabă. Revoltat, Niki are multe tentative de evadare, dar toate în zadar. În final, se resemnează și își acceptă soarta. Spre deosebire de Niki, Femeia nu are nicio aspirație; încet-încet se produce apropierea și apare (și) legătura amoroasă (expusă în mod explicit). În perioada în care Femeia trebuia să meargă la medic fiindcă i se apropia sorocul (aștepta un copil), sătenii uitaseră coborâtă funia. Niki ar fi putut să profite de ocazie și să fugă, dar a preferat să își aștepte Femeia.

3 - Woman in the Dunes

Căzând într-o capcană care se învecinează cu absurdul, profesorul constată că nisipul care ascundea insectele căutate devine închisoarea lui, iar el se transformă într-un Sisif modern, încercând să lupte cu durerea surdă și chinul permanent. Dorința de a evada din societatea alienantă ar putea fi chiar tema principală a filmului. Nuanțele se desprind din întrebarea: „Sapi ca să poți supraviețui sau supraviețuiești ca să poți săpa?” Într-un fel, Bărbatul și-a provocat soarta, îndepărtându-se și izolându-se în căutarea insectelor. Căutând singurătatea… o găsește. Partea erotică a filmului (strania legătură cu Femeia care îl adăpostește) plasează pelicula în zona dramei psihologice. Detaliile realist prezentate conduc spre simplificarea/ reducerea vieții doar la muncă, hrană și s*x. Să fie doar fuga de civilizație și reîntoarcerea la tradiție? Scenariul realizat de Kōbō Abe (romancier postkafkian) dezvăluie enormitatea situației treptat – nu se grăbește să anunțe dilema omului -, stabilind ritmul zilnic al vieții în dune, o dezvăluie în sugestii fine și perspective multiple. Așa se face că există unele nelămuriri: „Femeia intrase de bună voie în groapă sau fusese trimisă acolo de ceilalți săteni?”

4 - Woman in the Dunes

Oricare ar fi fost situația, ea și-a acceptat soarta. A participat la capturarea Bărbatului pentru că trebuia, comunitatea îi impusese regulile. Munca ei îndepărta pericolul surpării, dar supraviețuirea sa (hrana și apa) depindea de ceilalți. Prin urmare, ambii eroi sunt victime ale destinului: unul acceptându-l, celălalt încercând să fugă de el.

5 - Woman in the Dunes

Alternând unghiurile și variind lumina, realizatorul își provoacă spectatorii, mai ales că substanța dramatică a poveștii se întâlnește și cu unele note de suprarealism, distilând la maximum informația. Atipica peliculă se transformă într-o misterioasă poveste ce se consumă atât senzorial, cât și metaforic, provocând interogații despre sensuri. Remarcabilă este și contribuția compozitorului Toru Takemitsu, muzica sa lovește cu duritatea notelor, aproape metalice, întărind senzația de apăsare. Raportarea de scări diferite (dimensiunile) induce deruta, iar entomologul ajunge el însuși o imensă insectă sub a cărei carapace se-ntrevede reflexia societății care îl înglobase. Spectatorul este mereu intrigat și devine, la rândul său, captiv al acestei „Femei a nisipurilor”.

Departe de a fi reconfortant, Woman in the Dunes amintește de angoasanta alegorie a societății/modernității și despre raportarea omului la lume, în orizontul absurdului existențial.

Titlul original: Suna no onna /砂の女
Regia: Hiroshi Teshigahara
Scenariul: Kōbō Abe (The Woman in the Duness)
Imaginea: Hiroshi Segawa
Montajul: Fusako Shuzu
Muzica: Toru Takemitsu

Distribuția:
Eiji Okada (Niki Junpei)
Kyôko Kishida (Femeia)
Durata: 141 min (119 pentru cinema)

Anul apariției: 1964

Articol publicat în revista Catchy

Reclame
 
Comentarii închise la Natura umană în nisip – Woman in the Dunes

Scris de pe iulie 15, 2019 în Cinema, Film, Filme de Cannes, Modernitate

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Lupta cu demonii interiori – Smiles of Sad Men

Oricui i se poate întâmpla să cultive – cu sau fără voia sa – anumite dependențe. Desigur, este vorba despre soartă, motivație și voință. Statisticile indică alcoolul drept cel mai mare flagel în materie de autodistrugere. Complicațiile survenite de la acesta îi poate afecta în egală măsură pe indivizii lipsiți de educație, dar și pe cei cu înalte standarde de pregătire profesională. Așa se face că pelicula Smiles of Sad Men (Úsměvy smutných mužů) reprezintă ecranizarea unui roman ivit din experiențele unui scriitor care picase în patima băuturii.

Prozatorul, reporterul, călătorul și fondatorul revistei geografice Koktejl, Josef Formánek  (n.1969) este unul dintre cei mai de succes autori cehi contemporani. Autorul a scris șapte cărți, toate cu un puternic caracter autobiografic; așa este și cazul celui de-al șaselea roman, Smiles of the Sad Men (2014), în care descrie una dintre cele mai teribile perioade din viața sa – internarea într-un sanatoriu pentru dezalcoolizare.

Regizorul Dan Svátek menține echilibrul dintre dramă (aflată la graniță cu tragicul) și comedie, într-un dinamic amestec de flashback-uri, secvențe onirice (alcoolul se transformă într-un dragon negru) și cadre aproape naturaliste surprinse într-un sanatoriu. Aparent, echilibrul se poate obține, mai întâi cu un pahar, apoi, al doilea pahar amorțește ambele picioare, şi dintr-odată totul pare mai ușor și mai plăcut decât înainte. Mai târziu, sticla nu mai este suficientă, dependența crește în progresie geometrică.

Până la un punct, scriitorul crede că băutura îi stimulează creativitatea și îl ajută să fie mai sociabil. Josef este căsătorit pentru a doua oară, are o frumoasă soție, Danu (Marika Šoposká) și o fetiță drăgălașă, Nelu. Din primul mariaj, dobândise și o altă fiică, Veronika. Aceste trei femei îl motivează să lupte cu demonii interiori. Prin fundul sticlei, până la finele vieții, dimensiunea consumului excesiv devine copleșitoare. Bunăoară, scriitorul Josef Formánek se vede nevoit să se interneze într-un centru în care sunt tratate dependențe. Soția sa îi oferise numeroase avertismente, iar în momentul în care aceasta îl părăsește, bărbatul realizează că se află la o importantă răspântie din viața sa. În perioada în care își tratează dependența va afla, oare, esențialul: „Se trata pentru soția și fiica sa ori pentru el însuși?”

Pentru a întări impresia unei experiențe autentice, regizorul i-a încredințat carismaticului actor David Švehlík rolul principal/ scriitorului-narator. Acesta comentează atât propriile acte, cât și pe cele ale celor alături de care trăia. Așadar, stilizarea literară este rafinată prin mijlocele de expresie cinematografică, astfel încât pasajele de reflecție (autobiografice) devin cadre onirice. Grație interpretării actoricești, scriitorul poate livra povestea reală despre scufundările în „iadul propriei conștiințe”. Vecinătatea sinelui dezvelit devine insuportabilă pentru o ființă atinsă de orice dependență. Camera de filmare surprinde și înregistrează, cu fidelitate, orice cută/rid de pe chip, iar umbra transcende fața. În momentul în care capul e invadat de alcool, creierul „se topește” treptat, trupul asudă tot alcool, raționalul e blocat, treptat, nu mai poți fi acceptabil din punct de vedere social. Acest jurnal în imagini oferă posibilitatea de a privi cu detașare cum abstinența forțată sau (auto)impusă devine, de fapt, supraviețuire.

În general, imaginile desprinse din acel sanatoriu sunt de tipul secvențelor din «Madhouse», inclusiv episoadele în care pacienții se comportă mai adecvat decât personalul medical, indiferent dacă aceștia se află la terapia de grup sau în timpul activităților sportive ori comentează alegerile/ votarea autoguvernării constituționale. În alternanță, zâmbetele bărbaților triști nu mai reprezintă nicio surpriză în cazul manifestărilor de tip «delirium »; revenirea acelora care nu au supraviețuit într-un mediu în care „să nu bei înseamnă supraviețuirea” e dificilă, aproape imposibilă. Structura narativă fragmentată conferă caracter episodic celorlalte personaje, aflate și ele în lupta cu dependența.

Așadar, în acel mediu, îi întâlnește pe doctorul în filosofie Pravoslav, pe Josef, cel cu care are certuri dese din pricina obiceiurilor neigienice, dar și pe Jarmil, care pretindea că a jucat în producții pentru adulți (gay). Mulți dintre azilanții de acolo aveau percepția asupra lumii profund perturbată  din pricina …alcoolului. Atenția se concentrează pe cvartetul  alcătuit din scriitorul  Josef(David Švehlík), sportivul Honza (Ondřej Malý), prețiosul Milan (Jaroslav Dušek) și artistul Tomáš (Ivan Franěk). Antreprenorul Honza ajunsese la mari cote atât în plan personal, cât și profesional, dar totuși cade în patima care-i modifică în mod radical destinul. Carismaticul artist și-a iubit într-un mod excesiv fiica vitregă, a mers prea departe în această relație, iar consecințele nu s-au lăsat așteptate. Milan e un vizionar paranoic, care întrevedea viitorul printre numere, dar tot mai spera ca soția și cei doi copii să revină la el. Válková (Simona Babčáková) este cea care supraveghează acest cvartet și are grijă ca ei să interacționeze cu întreaga echipă, le oferă suport psihologic pentru a se putea reintergra în lumea din care singuri se rupseseră.

Voința puternică l-a ajutat pe Josef (Formánek), dar războiul nu s-a terminat. Prin urmare,  perspectiva intelectuală asupra altor personaje devine una mai tolerantă, el însuși e mult mai smerit. Și-a oferit sieși șansa de-a schimba dependența de alcool, înlocuind-o cu sportul. Maratonul îi menține atenția trează asupra pericolului care-l pândește la orice abatere din traseul autoimpus către sine. Fațetele tragicomice expuse în microuniversul surprins, în această peliculă cu resorturi tămăduitoare, sunt menite să indice motivația tuturor celor implicați. Cei care au reușit să se (auto)salveze trebuie priviți cu înțelegere și respect. Toată lumea are nevoie de speranță, iar pelicula – cu o temă atât de gravă – oferă din plin nădejde.

Smiles of Sad Men 
(Tragicomedie, Republica Cehă)
Regia: Dan Svátek
Scenariu: Dan Svátek, Josef Formánek

Distribuția: David Švehlík, Jaroslav Dušek, Marika Šoposká, Ondřej Malý, Ivan Franěk, Jaroslav Plesl, Simona Babčáková

Durata: 92 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Lupta cu demonii interiori – Smiles of Sad Men

Scris de pe mai 21, 2019 în Cinema, Film

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Ruleta rusească à la Woody Allen – Irrational Man

Mădălina DumitracheÎnvelită în staniol hitchcockian, orice povestioară moralistă este seducătoare pe hârtie. Există, însă, autori (precum Woody Allen), care ambalează – de mai bine de douăzeci și cinci de ani – cu nonșalanță nedisimulată astfel de povești. Mereu găsește soluții unice prin care își exprimă crezul artistic, cu ajutorul unor voci din off sau utilizând rolurile secundare, un fel de alterego. Fără nicio urmă de jazz în introducere, pelicula The Irrational Man aduce, încă de la început, a narațiune cu fason etic reconciliată cu comedia polițienească. Woody Allen îi convoacă pe Kant și pe Sartre, fără să plombeze conținutul și fără să-și piardă spectatorii.

Profesorul de filosofie Abe Lucas (Joaquin Phoenix) se află pe fundul prăpastiei din punct de vedere emoţional, motiv pentru care viaţa i se pare lipsită de sens. Cu o reputație în zdrențe, părăsește catedra la care preda și ajunge profesor într-un orășel din Noua Anglie.

Irrational Man 1

De la activismul politic până la cursurile predate la colegiu, niciunul dintre proiectele în care se implicase nu avusese vreun impact major asupra cuiva. „Nu contați pe filosofie ca să descoperiți propriul sens al existenței!” este ideea pe care Lucas o promova în rândul cursanților săi. Solitarul gânditor, dar plin de vervă, încerca el însuşi să-și re-găsească echilibrul. Strălucirea disciplinei de altădată se estompează și scoate la iveală doar umbra unui bărbat înecat de infertilitate cerebrală și cu un libidou scăzut. Din această toropeală nu-l pot scoate decât două femei. Prima este o colegă a sa, de la departamentul Științe, Rita Richards (Parker Posey), care simte în aceast nou venit un potențial amant. Deprimată din cauza unei căsnicii eşuate, ea caută fericirea în braţele lui Abe.

Irrational-Man-2

Cealaltă este Jill Pollard (Emma Stone), o fată provenită dintr-o familie de condiție bună, dar atrasă de exotica prezență a dascălului cu instincte autodistructive. Dacă pe Rita o va aborda din primele zile, cu Jill va relaționa mai mult pe calea dialogurilor, dar și acestea devenind din ce în ce mai intime. Deşi îl adoră, Jill este fascinată de trecutul excentric şi de personalitarea (artistică) a lui Abe. Dezechilibrele lui mentale tot mai frecvente nu fac altceva decât să îi stârnească şi mai mult interesul tinerei.

Irrational Man 3

Destinul celor doi se schimbă atunci când, din întâmplare, aud, la o masă alătură,  conversaţia unor străini. Abia atunci, bărbatul ia o decizie radicală care îl face să se bucure din nou de viaţă. Acest concurs de întâmplări îi va revela lui Abe natura sa lejeră, de Rascolnicov masochist, care gustă plăcerea după ce trece prin chinurile remușcărilor. Însă alegerea făcută declanşează o serie de evenimente, care le va afecta atât pe Jill, cât şi pe Rita.

Ca și la Dostoievski, eroul își prezintă gestul ca fiind necear, ca pe un instrument al unei justiții imanente, care nu încetează să reechilibreze brațele balanței. Apar din nou frământările de tipul: Viața este o problemă ce ține de morală? De șansă? De estetică? De întâmplare? În această tonalitate, dulce-amăruie, se vor succeda interogațiile alleniene. Cu aerul unui déjà vu, The Irrational Man va lua în zeflemea depresia și înșelătoria. Întruchipând un personaj care va regăsi gustul vieții după ce-a comis o crimă perfectă, fără un motiv precis, realizatorul newyorkez face un întreg chestionar despre sensul vieții.

irrational-man-4

Acest „om irațional” poate fi lesne așezat în galeria oamenilor obișnuiți (pentru a păstra terminologia dostoievskiană) din seria Match Point, Crimes and Misdemeanors sau Casandra’s Dream. The Irrational Man pare să lase impresia unui Ersatz à la Woody Allen în care actorii își dau toată silința. Așa că vom asista la niște variațiuni pe tema șansei sau a eșecului. În ceea ce privește metaforele care împănează scriitura lui Allen, aici tresar precum o undă de tristețe. Traseul pe care înaintează asasinul-filosof este unul fin, dar cu multe pofte. Profesorul de filosofie, sceptic și decepționat, reprezintă o sumă a celorlate personaje din filmografia lui Allen. Cineastul a găsit în persoana lui Joaquin Phoenix un actor imens, apropiat de James Gray și Paul Thomas Anderson. Phoenix devine instrumentul subtil pentru variațiunile sale interioare, de mare forță tragi-comică până în ultima scenă, cea mai crudă. Cele două partenere de joc întregesc, cu aplomb, afișul; Parker Posey este un nume de referință în cinema-ul american independent, iar Emma Stone (din Magic in the Moonlight), o tânără speranță a Hollywoodului. Imaginea semnată de Khondji adâncește și mai mult misterul și o avantajează pe Emma Stone să apară precum o reîncarnare a eroinelor din epoca de aur (avantajul de-a fi fost filmată de cineva care chiar a cunoscut anii ’40).

Narațiunea – pe două voci – alunecă spre vertij atunci când încearcă să împace inerenta dilemă morală cu actul crimei. Ocolind gravitatea, jocul din The Irrational Man devine o dezbatere clasică, de tip american, din care nu lipsește umorul. Așa se explică, probabil, faptul că cineastul octogenar continuă să producă filme pentru care actorii se înghesuie la castinguri. Gesturile artistice ale lui Allen devin mai eficente pentru actrițele tinere ajunse alterego în peliculele sale (Emma Stone este succesoarea lui Scarlett Johansson). Așa se face că rumoarea se va risipi, lăsănd-o, în spatele ușilor închise, pe Jill alături de părinții ei (tot profesori), un boyfriend înflăcărat și un amant criminal. The Irrational Man rămâne un amestec fin între o amețitoare fabulă neagră și comedia de moravuri, care exprimă – cu vigoare – viziunea lucidă despre urâțenia lumii și vulnerabilitatea umană. Ca întotdeauna, Woody Allen o face cu eleganță și cu umor.

Regizor: Woody Allen
Scenarist: Woody Allen
Operator: Darius Khondji
Producător: Letty Aronson, Stephen Tenenbaum
Distribuţia:
Joaquin Phoenix (Abe)
Parker Posey (Rita Richards)
Emma Stone (Jill Pollard)
Ben Rosenfield (Danny)
David Aaron Baker (Biff)
Jamie Blackley (Roy)
Meredith Hagner (Sandy)
Julie Ann Dawson (Studenta)
Ethan Phillips (Tatăl)

 

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Ruleta rusească à la Woody Allen – Irrational Man

Scris de pe octombrie 8, 2018 în Cinema, Fugit Irreparabile Tempus, Iubire, Modernitate, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web