RSS

Arhive pe etichete: Fred Astaire

Legenda între frenezie și suferință – Judy

Încă un star sfâșiat de suita demonilor interiori ? Suita biografiilor cinematografice de succes continuă. După tulburătoarea poveste din Bohemian Rhapsody (2018), la Gala premiilor Oscar din 2020, Judy a confirmat interesul publicului pentru astfel de povești. Subiectul ar putea fi interesant din punct de vedere cinematografic: splendoare și decadență, cântecul de lebădă al unui star hollywoodian, trezirea brutală după o traiectorie întreruptă brusc. Copilul drag al Hollywoodului de altădată s-a maturizat, în teribilii ani ‘50, iar aerul amețit al ex-starului îl convinge pe spectator că începe declinul.

Judy este o adaptare, oarecum laborioasă, a dramei muzicale a lui Peter Quilter (interpretată pe Broadway în 2012). Bunăoară, adaptarea liberă după „End of the Rainbow” devine Judy. Pelicula, realizată de Rupert Goold – un regizor obișnuit cu biografiile cinematografice – este expozitivă, educativă și cu o vizibilă tușă didacticistă. Flashback-urile asupra copilăriei lui Judy Garland, petrecută în studiorile din «uzina de vise» ne indică faptul că nu iese fum fără foc.

Povestea de dragoste cu Mickey Deans, care urmează să fie cel de-al cincilea soţ al ei.

Mama divorțată, care se își plimbă  copiii de sub un acoperiș sub altul, este victima industriei cinematografice care a dus-o către ‘linia moartă’. Cineastul merge pe linia realistă și elimină din ecuație prejudecățile artistice, misterul, realitățile din spatele marelui ecran și reconstituie atmosfera studiourilor din anii ’60. Așadar, regăsim o Judy Garland, a cărei viață este blocată între lipsa de propuneri profesionale, facturile neplătite de la hoteluri, medicamentele și viața, evident, tangentă a mamei, rătăcește în California și nu prevede un viitor luminos. Totuși, apare sugestia venită de la un iubit – de a merge la Londra – pentru a încerca acolo o nouă perspectivă, financiară, chiar și cu prețul înstrăinării de familie. Prin urmare, filmul începe în iarna lui 1968, atunci când legenda showbiz-ului, Judy Garland, sosește la Londra pentru un turneu de cinci săptămâni, cu casa de bilete închisă, la Talk of the Town. Deci, în 1968, după o carieră de vedetă la Hollywood, Judy Garland, slăbită de droguri și de alcool e în plină criză; datoriile ei se acumulează neîncetat, iar ea se luptă pentru a obține custodia copiilor ei. Trecuseră trei decenii de când actrița devenise un star, odată cu The Wonderful Wizard of Oz. Chiar dacă vocea i-a slăbit, potențialul dramatic i-a crescut. Pe măsură ce Judy  Garland se pregătește pentru spectacol, negociază cu impresarii, îi cucerește pe muzicieni și le arată tuturor prietenilor și fanilor șarmul ei. Drept urmare, și visele ei de dragoste par la fel de puternice în povestea de dragoste cu Mickey Deans, care urmează să fie cel de-al cincilea soţ al ei.

Renée Zellweger, actrița încântătoare, foarte british, din anii ’90, care a explodat în partituri din categoria «girl next door» relevă miracolul Judy Garland. Premiată cu un Oscar pentru interpretarea feminină, Renée Zellweger întrupează copilul-star de odinioară, din epoca de glorie a studiorilor Metro Goldwyn Meyer (anii ‘30). După ce fusese Dorothy în The Wizard of Oz și ajunsese să fie idolatrizată de public, grație melodiei Over the Rainbow, a făcut un turneu cu alți mari reprezentanți ai epocii de aur din Hollywood: Vincente Minnelli, Gene Kelly sau Fred Astaire.

Totuși, deșertul infernal al apusului artistic care-o pândea lasă urme adânci. În consecință, Renée Zellweger s-a pregătit intens, timp de un an, pentru acest rol (pregătire vocală). Bunăoară, Renée Zellweger a câștigat de fapt statueta ei întruchipând un personaj complex, chiar ușor la graniță, în acest caz, o stea aflată în amurgul carierei sale, cu o sănătate șubrezită și care se zbate pentru a-și păstra custodia copiilor săi. Filmul indică un set de cauze: alcoolismul unui personaj a cărui copilărie a stat sub jugul disciplinei de fier impuse de tiranul Louis B. Mayer, atrage și o altă pistă ceva mai interesantă, și anume: portretul unei gurmande prinse în propria capcană. Se spune că drama lui Judy Garland este rezultatul faptului că trebuia să-și sacrifice pofta de viață (și, în primul rând, mâncarea) pentru a deveni o vedetă, exploatându-și calitățile vocii sale excepționale. Aflată mai mereu în lumina reflectoarelor, fetei  i se fură adolescența.

Punctul de plecare al problemei îl regăsim, cumva, legat de dieta draconică la care era supusă Judy (în timpul filmărilor la The Wizard of Oz), apoi, totul se autoreglează: relația ei patologică cu mâncarea e contrabalansată de forța vocii profunde care îi satisface cea mai profundă dependență: dragostea publicului, privirea iubitoare a spectatorilor care sunt amorțiți, fiorul simțit în fața reflectoarelor și scârțâitul aplauzelor. Prin urmare, Judy este, în egală măsură, un adult zdrobit de o copilărie plină de încercări, o mamă curajoasă, dar dezorganizată, o iubită destul de rănită și o divă condamnată să trăiască într-o stare de semi-solitudine.

Ca un veritabil histrion, Zellweger oferă unele zâmbete forțate sau izbucniri ale entuziasmului unei adolescente întârziate. Mereu instabilă, Judy riscă să transforme spectacolul într-un coșmar, în orice moment. O mai poate salva inepuizabila sa vitalitate? Artista completă (actriță, dansatoare și cântăreață)  se luptă pentru recucerirea gloriei, dar partea întunecată a medaliei invadează ecranul.  Renée Zellweger se identifică cu rolul, salvează filmul cu o gamă impresionantă de emoții, chiar dacă Judy nu duce spectatorul „peste curcubeu”. Filmul se bazează în totalitate pe interpretarea lui Renée Zellweger, care se achită de sarcini, deși nu se aseamănă fizic prea mult cu Judy Garland, dar paleta largă de emoții pe care le emană și machiajul laborios înlătură acest detaliu. Dar, mai ales, cântă. Nu cântă din ton, dar cântă corect. Inspirat de ultimele concerte din Londra, cu câteva luni înainte de moartea sa prematură, la 47 de ani, Judy devine un portret inegal al „vedetei-martir”.

Puțin cam artificial, acest portret sumbru reușește să emoționeze grație artistei Renée Zellweger, care împrumută spleenul plin de paiete al modelului său și ne oferă o interpretare fără nicio notă falsă. Performanța lui Renée Zellweger nu este o uzurpare a identității eroinei. Cu o energie debordantă, ea transcende imitația, redă fidel gesturile, mersul și vocea. Scena finală a filmului leagă cele două Judy (debutanta și supraviețuitoarea) cu o interpretare foarte înflăcărată a celebrului «Over the Rainbow», hitul care i-a însoțit/încununat cariera. Forța versurilor acestei melodii tulbură profund interiorul spectatorului care-a înțelesc că, acolo, deasupra curcubeului, a existat o viață pentru Frances Ethel Gumm (numele ei adevărat). Cinemaul a luat-o.

*****

Regia: Rupert Goold

Scenariul: Tom Edge după opera lui Ole Bratt Birkeland /„End of the Rainbow”

Imaginea: Ole Bratt Birkeland

Decorurile: Tilly Scandrett

Costumele: Jany Temime

Montajul: Melanie Oliver

Muzica: Gabriel Yared

Distribuția:

Renée Zellweger – Judy Garland

Jessie Buckley – Rosalyn Wilder

Darci Shaw – Judy Garland în tinerețe

Finn Wittrock – Mickey Deans

Rufus Sewell – Sidney Luft

Durata: 1h58

Durata: 1h58
Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Legenda între frenezie și suferință – Judy

Scris de pe martie 17, 2020 în Cinema, Cultură, Feminin, Film

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Jessica Chastain și Ralph Lauren: „Banii nu reprezintă motorul nostru.”

El tocmai și-a aniversat cei cincizeci de ani petrecuți în domeniul modei, iar ea i-a împrumutat frumusețea chipului său unui produs semnat de Ralph Lauren: parfumul Woman. Între starul în materie de vestimentație și strălucitoarea actriță, regăsim aceleași coordonate: reușita exemplară, responsabilitatea și entuziasmul profesional.

În Manhattan, într-un loft cu vedere spre Empire State Building, s-au înâlnit Ralph Lauren și Jessica Chastain, amândoi ilustrând, în manieră proprie, „visul american”. El reprezintă legenda modei, care a construit – după cincizeci de ani de carieră – un adevărat imperiu, doar prin forțele proprii. Acest adevărat „self-made-man” a creat o estetică și un stil de viață care astăzi se confundă cu o Americă a „viespilor solitare”, a cowboy-lor, a Hollywood-ului și a multor altor mituri naționale sau universale. Ea? Este una dintre figurile marcante ale cinemaului american, o excelentă actriță, exigentă și influentă. Ascensiunea ei profesională a fost una cursivă, activând atât în zona filmelor independente, cât și în cele cu succes de casă. Momentul de răspântie, „afacerea Weinstein” i-a dat ocazia de a arăta că este și o militantă feministă.

Creatorul de modă și actrița ajung cam în același timp la studioul foto și se îmbrățișează în mod afectuos. În vârstă de 79 de ani, Ralph Lauren se dovedește a fi egal cu el însuși, curtenitor, rafinat și cuceritor. Splendida roșcată, emblema parfumului Woman (creat de Ralph Lauren – n.n.), răspândește aceeași eleganță discretă.

Mag

Madame Figaro Când a avut loc prima întâlnire?

Jessica Chastain – În urmă cu trei ani, când fusesem invitată la un defileu de modă, la casa de modă a lui Ralph. Apoi, după o perioadă de timp, ne-am revăzut în timpul unui dineu, unde am descoperit un bărbat fermecător, atent și pasional. În opinia ta, Ralph, ce crezi că ne-a unit? Vom discuta cu altă ocazie despre o actriță pe care o admir mult…

Ralph Lauren – Ah, eram foarte îndrăgostit de ea, de când era foarte tânără! Atât eu, cât și Jessica îndrăgim perioada de glorie a Hollywood-ului („Vârsta de aur”). Chiar înainte de a o cunoaște personal pe Jessica, îi urmărisem și îndrăgisem toate filmele în care jucase. În momentul în care-am întâlnit-o, am fost frapat de frumusețea ei, dar, mai presus de orice, de inteligența sa. Este o femeie intransigentă, care își respectă cu fermitate toate principiile.

O altă asemănare dintre voi ar fi faptul că amândoi întrupați ideea de „vis american”.

J. C. – N-aș îndrăzni să ne comparăm parcursul profesional. Ralph chiar încarnează adevăratul „vis American”, și nu oricine poate realiza așa ceva. Nu am oricând această ocazie de a îi spune cât de mult îl admir. Universul său este al meu. E o personalitate iconică în adevăratul sens al cuvântului.

R. L. – Parcursul meu profesional ține de miracol și cu asta v-am mărturisit totul, nu mi-l explic altfel… Am crescut în Bronx, într-o familie modestă, cu patru copii. Eram foarte uniți și ne ajutam mult unul pe celălalt, practic, am pornit de la nimic. Niciodată, nu am urmat cursurile vreunei Școli de Modă. Pur și simplu, mă pricepeam să aleg bine veșmintele care să fie pe gustul fetelor. La vârsta de 28 de ani, am desenat câteva modele de cravată și m-am lansat într-o afacere, condus doar de instinct. Apoi, am realizat și alte produse: cămăși, costume și o linie pentru femei, haine pentru copii, apoi, am construit tot acest univers cu decorațiuni și restaurante. Tot ceea ce-am făurit reflectă viața mea, gusturile mele și sensibilitatea mea.

Jessica Chastain, vă regăsiți în parcursul lui Ralph Lauren?

Mag

J. C. – Și eu am crescut într-o familie modestă, dar de pe coasta de Vest, din Sacramento. Niciodată n-am fost o prințesă răsfățată. Am fost crescută de o mamă celibatară, care trudea din greu ca să ne asigure nouă un trai decent. Cele mai dificile pentru noi erau finalurile de lună. Totuși, găseam o sursă de confort urmărind filmele din anii 1940 și 1950: Guys and Dolls, The Philadelphia Story, Blue Skies, Gilda. Peliculele acestea ne ajutau să depășim neajunsurile realității. Mai exact, cred că acesta a fost declicul pasiunii mele pentru cinema.

R. L. – Suntem doi cinefili, iar eu sunt fascinat de aceleași staruri pe care le admiră și Jessica: Marlon Brando, Steve McQueen, Fred Astaire, Gary Cooper, Cary Grant. Am avut șansa de a-i cunoaște pe mulți dintre ei. Însuși Cary Grant a luat dejunul la mine acasă.

J. C. – Mi-ar fi plăcut să fi fost și eu acolo în acea zi ! Nici eu, nici Ralph nu am uitat de unde am pornit. Banii nu reprezintă motorul nostru. Ceea ce ne interesează este să fim creativi.

R. L. – Și fericiți! Am știu să rămân fidel principiilor mele de viață.

Ralph Lauren tocmai a primit un premiu de onoare. Vă mai fac plăcere, încă, omagiile?

R. L. – Am cunoscut atât mărirea, cât și decăderea, eșecurile și am supraviețuit tuturor confruntărilor. Am avut parte de momente în care întreprinderea mea funcționa bine, dar am văzut și cum este să te confrunți cu îndoiala din perioadele mai puțin fericite. În momentele de îndoială, te simți singur. Cu toate acestea, niciodată, nu m-am plâns tatălui meu pentru a nu-l decepționa. Sunt mândru de ceea ce am realizat, dar voi rămâne un etern debutant, fiindcă am trac la fiecare show. Îmi aduc aminte și acum cum a fost la primul defileu de modă, când în mijlocul aplauzelor mă frământa gândul «Oare ce voi prezenta la următoarea colecție?». Într-o lume atât de rapidă și în permanentă schimbare, trebuie să știi să te adaptezi, să rămâi în atenția publicului, iar pentru toate acestea trebuie să știi să răspunzi vibrațiilor lumii în care trăiești. Și, dacă am putut să rezist atâta vreme, a fost pentru că am rămas fidel cu mine însumi.

J. C. – Ralph are dreptate, este important să fii mereu integru. Cred că noi nu trișăm, iar publicul simte asta.

Celebrați fiecare, în felul său, femeia. Este acesta un act militant?

J. C. – Prea des femeile doar îi pun în valoare pe eroii masculini. Mi se pare mai interesant să aleg un personaj imprevizibil, nonconformist și contracurentului. Într-unul dintre cele mai recente filme ale mele, Miss Sloane, chiar mi-a făcut plăcere să întrupez o specialistă în lobbying, o femeie gata de orice pentru a-și atinge scopul, un personaj, care, de obicei, era rezervat bărbaților.

R. L. – Trebuie să schimbăm orientarea. Toată viața mea, în toată cariera mea, am stat alături de femei. În echipa mea, ele au jucat mereu un rol determinant și a fost ilustrat de talentul lor. Ricky, soția mea de mai bine de 54 de ani nu încetează să mă inspire zilnic, la fel ca și fiica mea, Dylan, ale cărei ambiție și tărie de caracter le admir. Iubesc femeile, le respect și le protejez (De peste treizeci de ani, Ralph Laurent este angajat în lupta contra cancerului de sân- n.n).

Ați creat, de asemenea, și costume de film…

R. L. – Deși era un artist declarat antimodă, Woody Allen a îndrăgit costumele pe care le-am creat. În perioada în care am lucrat la vestimentația eroinei din Annie Hall, mă gândeam că ținutele pe care le făcusem pentru Diane Keaton ar trebui purtate în viața de zi cu zi, poate de aceea și silueta aceea androgină (din film) a rămas la modă. La început, nimeni nu agrea acele modele, dar, după premieră, alura a devenit celebră.

Jessica Chastain, cum ați defini stilul Ralph Lauren?

J. C. – Atemporal. Ținutele clasice nu se vor demoda niciodată. În șifonierul meu, există piese de mai bine de zece ani de la casa de modă a lui Ralph! Mai precis, am păstrat vestele pentru că se pot adapta ușor oricărei ținute.

R. L. – Nu caut să fiu neapărat fashion, nu-mi place moda, mai puțin tendințele. O haină ar trebui să țină o viață. Esențiale pentru munca mea rămân: atemporalitatea, eleganța și frumusețea. Am încercat, mai bine de patruzeci de ani, să impun noțiunea de streetwear (ținută lejeră, de stradă), iar astăzi acest „șic fără efort” este foarte în vogă. Nu m-am abătut de la linia mea. Îmi plac mult cowboy-ii, marile spații din Vestul American, natura, care mă inspiră foarte mult, dar și energia orașelor precum Manhattan.

Jessica Chastain, să produci filme, așa cum deja ai făcut-o, ar însemna și un mod în care să spui povești precum face și Ralph Lauren prin colecțiile sale?

J. C. – Locul femeilor în industria cinematografică nu a evoluat. E nevoie de mult timp pentru ca acestea să dețină poziția de creator în această ramură. Trebuie acționat. Deja am lansat un proiect 100 % feminin. În luna mai, la Festivalul de Film de la Cannes, alături de Marion Cotillard, Penélope Cruz, Lupita Nyong’o, Fan Bingbing, am anunțat un viitor film care se numește 355. Îl vom turna în condiții echitabile: același salariu și același timp pentru expunerea pe ecran.

Ce vă putem ura pentru viitor?

J. C. – Noi producții de fim.

R. L. – Să continuăm să creăm și să visăm.

[Traducere și adaptare după articolul realizat de Clara Dufour în revista Madame (Le 29 novembre 2018)]

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Jessica Chastain și Ralph Lauren: „Banii nu reprezintă motorul nostru.”

Scris de pe decembrie 6, 2018 în Actualitate, Portrete/Interviuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

Bel Esprit

Creer, c'est vivre deux fois.

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web