RSS

Arhive pe etichete: Homosexualitate

Dorința sau absența? – Matthias & Maxime

“Prin dragoste, am căutat să remediez un anume sentiment, al imposturii, și chiar m-am luat pe mine însumi în râs. Adesea, succesul e însoțit de izolare și, abia când am constatat că mi s-a scurs un sfert de secol din viață în singurătate, am realizat unde mă aflu”, mărturisea Xavier Dolan în 9 aprilie 2019.

La 30 de ani, Xavier Dolan nu mai este un “puști teribil al cinema-ului”, ci semnează al optulea film, după aventura din The Death and Life of John F. Donovan, și revine la tematicile sale favorite odată cu Matthias & Maxime: familie, prietenie, homosexualitate, introspecție. În recenta peliculă, prezentată în selecția oficială a Festivalului de Film de la Cannes, ediția 2019, tema centrală e solitudinea. Diluând, într-o (aparentă) bandă desenată, tânărul cineast încearcă să își elibereze personajele. Încă din titlu și de la primele scene ale filmului, totul ne indică faptul că viața veselă a trentagenarilor pe care Dolan îi filmează pare liniștită, atinsă de un soi de gregarism. Tinerii discută, se amuză, pare că se bucură de locuințele confortabile și au mereu o companie plăcută. Ca o marcă personală a cineastului, amestecul dintre amiciție și umor face grupul inalterabil. Și aici, justețea cu care Xavier Dolan își acompaniază personajele în descoperirea de sine funcționează perfect. Bunăoară, doi prieteni din copilărie se sărută  pentru o filmare (un scurtmetraj de amatori). Ca urmare a acestui aparent sărut anodin, se instalează îndoiala, confruntându-i pe cei doi băieți cu preferințele lor, bulversându-le echilibrul din cercul lor social și, bineînțeles, întreaga existență.

În Matthias & Maxime, regăsim proiecția unor trăiri din trecutul afectiv al personajelor. În toată această veritabilă “dezordine organizată”, proprie filmografiei lui Dolan, povestea capătă o altă turnură în momentul în care o tânără din gașca de quebecoazi lansează un pariu: care dintre tineri va juca «scena sărutului» doar dintr-un capriciu pentru un scurtmetraj? Această posibilitate readuce în actualitate anumite trăiri date uitării? Oare s-au iubit cei doi cândva? Și-au mărturistit vreodată sentimentele?”. Matthias (Gabriel D’Almeida Freitas) și Maxime (Xavier Dolan) găsesc sursa suferințelor personale în două evenimente: sărutul solicitat pentru filmare și anunțul despre plecarea lui Maxime pentru doi ani în Australia. Realizatorul își fondează “mitul” despre Matthias și Maxime pe o întrebare: “Dorința s-a născut de la acel sărut (gest care maschează anumite orientări refulate) sau lipsa/ absența celuilalt va contura mai bine o iubire tăinuită?”.

Întreaga peliculă va urmări cum un sărut din afara câmpului de filmare perturbă viața celor două personaje. Intervine întrebarea despre reala afecțiune și despre posibilitatea ca cei doi să nu fie heterosexuali. Prin urmare, planează suspiciunea asupra adevăratelor sentimente ale lui Matthias pentru frumoasa lui logodnică. Dolan folosește încă un motiv puternic din filmografia sa – mama violentă – și produce destabilizarea. Bine închegat din punct de vedere estetic, în egală măsură contemplativ, gălăgios sau tandru, filmul evocă primii pași în cinema făcuți de Dolan.

Metaforică, importanța contracâmpului e oferită de semnificația cadrului. Îndepărtarea sau apropierea de cadru relevă natura relației afective dintre personaje. Filmările sunt făcute à la «naturel». Chiar dacă există anumite lentori ale ritmului și unele inegalități, filmul emoționează spectatorul și îi oferă satisfacția identificării. Micile eschivări ale lui Xavier Dolan lasă loc personajelor pentru delicatețe. Spectatorul se poate interoga pe sine despre propriile istorii de viață, despre alegeri și despre frustrările acumulate din trecutele iubiri, în vreme ce pe ecran iubirea dintre Matthias și Maxime devine tot mai evidentă. Lărgind considerabil unghiul, Dolan părăsește teritoriul sexualității (gay) și ajunge într-un teren mai larg: amorul în stare latentă este relevat de absență. Cu cât persoana îndrăgită se află mai departe, cu atât crește dorința de a o iubi mai mult.

Xavier Dolan se amuză alături de spectatorii săi, cristalizând în mod ironic narațiunea care pune în abis cinema-ul. Într-un Montreal al anului 2018, sărutul dintre doi bărbați pare să nu conțină nimic subversiv. Matthias, cel care are deja o traiectorie bine trasată a vieții personale, e stabil (are o iubită, o familie înstărită din burghezia canadiană, un loc de muncă cu multe responsabilități). De cealaltă parte, Maxime, e tipul crescut fără tată, sub tutela unei mame alcoolice – el rămâne partea “mobilă”.

Cineastul atinge teme (mereu) actuale: sexualitatea și comunicarea. Singura scenă carnală din film e succintă, rece, expediată aproape chirurgical. De asemenea, imaginea rețelelor sociale (despre care se narează în scurtmetraj) reflectă dorința în raport cu efemeritatea și distanța. Despărțirea tinerilor accentuează singurătatea care exista de dinaintea plecării lui Maxime. Așadar, cineastul accentuează influența lipsei în relevarea adevărului. Grație regiei precise și dialogurilor inspirate, cineastul lansează provocări spectatorilor dispuși să reflecteze asupra modului în care se naște dorința de-a iubi și de a fi iubiți. Trăinicia unor sentimente e pusă în lumină de obiectul iubirii. Matthias & Maxime e un diamant brut care poate înfrumuseța amintirile și visele oricărui îndrăgostit.

Regia: Xavier Dolan

Scenariul: Xavier Dolan

Imaginea: André Turpin

Decorurile: Geneviève Boivin

Costumele: Xavier Dolan

Sunetul: Sylvain Brassard

Montajul: Xavier Dolan

Muzica: Jean-Michel Blais

Distribuția :

Gabriel D’Almeida Freitas – Matthias

Xavier Dolan – Maxime

Anne Dorval – Manon

Pier-Luc Funk – Rivette

Samuel Gauthier – Frank

Durata: 1h59

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Dorința sau absența? – Matthias & Maxime

Scris de pe octombrie 26, 2019 în Cinema, Cultură, Film, Filme de Cannes, Iubire, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Ingredientele rezilienței – The Cakemaker/Der Kuchenmacher

Cinemaul israelian ciocăne, cu regularitate, discret la ușile noastre, fără risipă de vorbe. De cele mai multe ori centrat pe tematica conflictului israelito-palestinian, filmul realizat de Ofir Raul Graizer – The Cakemaker – deturnează vechea poveste. Primul lungmetraj al cineastului israelian prezintă o dublă istorie de amor – între homosexualitate și heterosexualitate, pe fondul unui puternic fundamentalism religios. The Cakemaker este un delicat film, poetic și senzual despre iubire și împăcare.

Cofetarul

După Brokeback Mountain (Ang Lee, 2006), tema homosexualității (masculină sau feminină) s-a autoimpus în cinema. Receptarea anumitor pelicule, precum La Vie d’Adèle sau 120 Battements par minute (premierele acestora au avut loc în cadrul Festivalului de Film de la Cannes) confirmă această tendință. Fără să întindă prea mult coarda asupra “genului”, The Cakemaker lansează interogații la adresa societății (fracturate) israeliene – interiorul acesteia, profunzimile – pretextând problematica sexualității, dar vizând reziliența (psihologică și socială), depășirea tuturor problemelor.

Așadar, Thomas, un tânăr și talentat brutar neamț, are o aventură cu Oren, un israelian căsătorit. După moartea acestuia, într-un accident de mașină, Thomas pleacă la Ierusalim să găsească anumite răspunsuri. Tăinuind relația sa, începe să lucreze pentru Anat, văduva iubitului său, care deține o cafenea. Deși nu sunt în totalitate kosher și sunt evitate de cei foarte religioși, delicioasele prăjituri preparate de Thomas transformă modestul local într-o adevărată atracție a orașului. Thomas se implică în viața lui Anat mai mult decât credea că o va face, iar inițiala minciună le va acapara întreaga viață.

Nici pomeneală de înșelătorie în faptul că abia după un sfert din film aflăm că unul dintre eroii principali murise într-un stupid accident rutier; decesul reprezintă motorul intrigii și necesită lucru în filigran până la final. Locuind în Ierusalim, Oren (Roy Miller) întreține o relație cu tânărul Thomas (Tim Kalkhof), patiser în Berlin, oraș în care Oren avea unele afaceri. Abia după ce dispare acesta, junele german se pune pe “răscolit” și ajunge în Ierusalim. De îndată ce intră  în discuție cu văduva fostului său iubit, Thomas își dorește să lucreze în cafeneaua acesteia. Talentul de patiser iese la iveală, dar farmecul irezistibil al tânărului tăcut va opera și asupra îndureratei văduve. Relația care se naște între Thomas și Anat este una progresivă. Tim Kalkhof dă dovadă de tact în materie de regie și învăluie spectatorul, actorii sunt dirijați către o interpretare de-o rafinată delicatețe. Muzica/acordurile de pian (Dominique Charpentier) e în tonalitatea perfectă. În primele scene, petrecute în cafeneaua berlineză, șarmul  se instalează     cu rapiditate între cei doi bărbați, iar viața amândurora ia o mare întorsătură.

Orbit de pasiune, Oren încearcă să se consoleze în brațele soției aflate la mii de kilometri, dar nu reușește. Mereu discret, “invizibil”, Thomas îi devenise indispensabil. Ofir Raul Graizer se dovedește un abil mânuitor al detaliilor și reușește – prin arta elipsei – să distileze sentimentele, oferind o sobrietate comunicativă reținută, demnă de toată admirația. Grație celor doi actori din rolurile principale, Tim Kalkhof (Thomas) și Sarah Adler (Anat), care mai mult se privesc decât își vorbesc, și datorită finalului deschis, The Cakemaker se transformă într-o veritabilă bijuterie cinematografică. Montajul surprinzător (ce urmărește scenariul) relevă măiestria de a exprima mult prin puțin: detalii, aparent nesemnficative (prăjiturile, frământarea aluatului, pachețele-cadou,bonurile de casă, rețetele și, mai ales, privirile).

Cineastul fixează lupa asupra unor sentimente contradictorii pentru a indica o societate puternic fracturată: lumea ultraortodoxă și tinerii cu deschidere, care călătoresc, muncesc în lumea occidentală. Cumnatul lui Anat, Moti (Zohar Shtrauss) reprezintă prototipul fundamentalistului, omul rigid care îi amenința existența atât a lui Anat, cât și a junelui german (obsesia sa pentru certificatul de local kosher transfera, de fap, propriile sale idiosincrazii). Argumentul acestui film rezidă într-un schimb cusut cu ață albă: cum pot, oare, doi indivizi maturi, care se confruntă – fiecare în parte – cu aceeași pierdere, să găsească un mijloc comun pentru a depăși suferința comună? Complementaritatea nevoilor acestor persoane văduvite de o mare iubire impinge către granițele comune și face saltul. Anat este cea care trece prima hotarul și se eliberează din mijlocul unei lumi conservatoare printr-o relație condamnabilă.

Portretul femeii topite de suferință este impecabil realizat de expresiva Sarah Adler, uscățiva artistă, exprimă mult printr-o mare economie de mijloace (replici, acțiuni sau machiaj). Gesturile și expresiile chipului său au efect de augumentare a trăirilor. Pe de altă parte, șocul resimțit de tăcutul șovăielnic Thomas este și mai puternic. Tot ceea ce părea incompatibil se dovedește mai mult decât armonizat. Cadrul general reprezntă decorul ce  atribuie roluri unor circumstanțe (mama defunctului e blândă și înțelegătoare, cumnatul e ultraconservator, arțăgos și fixist, copilul e nesigur). Explorarea durerii a scos la iveală nebănuite compatibilități, bulversând în egală măsură eroii de pe ecran, cât și spectatorii. Energia contradicțiilor mișcă și îndepărtează pericolul încadrării într-o prăfoasă melodramă. Scenele se succed după o logică internă personală, dar într-o indiferență politicoasă, precipitându-și eroii spre un punct pe care trebuie să-l anticipeze fiecare.

Sensibil, bogat în semnificații și interogații, menținând o permanent paralelă între două tipuri de legături de iubire, dar și două tipuri de societăți, The Cakemaker indică nevoia spectatorului de a ieși (puțin) din zona sa de confort și de a privi lumea, în ansamblul ei, cu mai multă înțelegere.

The Cakemaker

Regia: Ofir Raul Graizer
Scenariul: Ofir Raul Graizer
Imaginea: Omri Aloni
Decorurile: Yael Bibelnik, Daniel Kossow
Costumele: Lilu Goldfine
Montajul: Michal Openheim
Muzica: Dominique Charpentier
Distribuția:
Tim Kalkhof – Thomas
Sarah Adler – Anat
Roy Miller – Oren
Zohar Shtrauss – Moti
Sandra Sade – Hanna
Stephanie Stremler – Sophia
Durata: 1h44

Articol publicat în revista WebCultura

 
Comentarii închise la Ingredientele rezilienței – The Cakemaker/Der Kuchenmacher

Scris de pe iunie 27, 2018 în Cinema, Film, Filme de dragoste, Filme indie (independente), Iubire, Relativitate

 

Etichete: , , , , , , , ,

Orbitoarea lumină a pasiunii – Call Me By Your Name

S-au scurs mai bine de două decenii de când, sub soarele arzător al Toscanei, mânuind cu dibăcie camera, Bernardo Bertolucci plăsmuia o poveste, Stealing Beauty, despre ucenicia amoroasă a unei americance. Acest gen de cronică estivală, dintr-un microunivers, menită să dezvăluie tainele primilor fiori ai dragostei, a căpătat alte contururi în recenta peliculă Call Me By Your Name, realizată de Luca Guadagnino (Amore, A Bigger Splash). Cineastul a selectat din repertoriul clasic nunațele „la modă” (tematica LGBT) și-a transpus pasiunea în decoruri flamboiante. De această dată, tabloul unei Italii idilice din anii pop (‘80) e pigmentat cu dialoguri sofisticate și conflicte ce țin de „rațiunile inimii”.

În vara anului 1983, Elio (Timothée Chalamet) – un adolescent de șaptesprezece ani – își petrece vacanța în nordul Italiei (Lombardia), într-o vilă (proprietate a părinților săi) din secolul al XVII-lea, citind, cântând la pian și flirtând cu amica sa, Marzia (Esther Garrel), o franțuzoiacă proaspătă ca dimineața de vară. Părinții îi sunt extreme de apropiați și îi oferă o educație de înaltă calitate, tatăl fiind un eminent profesor de Arheologie (specializat în cultura greco-romană), iar mama – o rafinată traducătoare (luminoasa Amira Casar).

Call me by your name 1

Talentul artistic și sofisticarea sa îl transformă pe Elio într-un tânăr matur pentru vârsta sa, deși încă mai păstrează o doză de inocență (mai ales în relațiile amoroase). În acest cadru paradisiac, Oliver (carismaticul Armie Hammer), un seducător american în vârstă de douăzeci și patru de ani, asistentul tatălui său, sosește la reședința familiei Perlman, în vederea pregătirii tezei de doctorat. Relaxarea în fața „marilor probleme existențiale” și nonșalanța lui Oliver îl agasează pe rasatul, dar arogantul adolescent care pendula între trei mari culturi (italiană, franceză și americană). Jocurile lingvistice și provocările unei veri de tipul „farniente” sunt tulburate de apariția americanului care-i părea o caricatură a lui Apollo, deși această apariție i se părea seducătoare. Toată vara, Oliver și Elio vor avea parte de experinețe care le vor marca existența.

Call me by your name 2

Veritabilul talent (în materie de adaptări ale unor opere celebre) de scenarist a fost confirmat deja de numeroase nominalizări, la premiile BAFTA și Oscar. Așadar, James Ivory, cineastul care nu și-a ascuns niciodată preferința pentru adaptările bogate în emoții refulate (The Remains of the Day, The Bostonians) retranscrie, fără falsă pudoare și cu picante detalii, povestea de iubire dintre doi bărbați, în anii ’80, pornind de la romanul omonim scris de André Aciman (eminent specialist în opera lui Proust).

Call Me By Your Name 3

Luca Guadagnino abordează intriga insistând asupra problemelor existențiale care, adeseori, însoțesc cronica adolescenței. Mare parte din film se preocupă doar de modul în care un june bate la poarta maturității, dar este, firește, ispitit de tentații (senzualitatea decomplexată și bucuroasă) și de provocările sexualității (motivul central în jurul căruia gravitează întreaga regie).

Pelicula se aseamănă cu fabuloasele decoruri din provincia italiană; o frumusețe pură iradiază, iar simplitatea rămâne sursa multiplelor emoții. Întreaga regie a lui Guadagnino inspiră plăcerea comunicării, în redarea poveștii țesute între Elio și Olivier. Realizatorul se preocupă să proiecteze spectatorul într-un raport mai mult de natură emoțională decât intelectuală.

Prima parte a filmului aduce în prim-plan portretul familiei în care disputele de esență spirituală au loc într-un decor mai mult decât confortabil. Personaj eminamente aventurier (în carte), Oliver intră precum peștele în apă în această oază a familiei Perlman. Există o scenă în film, în care Oliver și Elio se plimbă prin sat, se opresc și discută despre Istorie, exact în preajma unei statui, iar camera de filmare îi urmărește îndeaproape surprinzându-i într-un plan-secvență care exprimă printr-o mișcare sintetiza mișcării jocului dintre cele două personaje. Cineastul italian deapănă, cu măiestrie estetică, tulburările produse de pasiune (fie și interzisă). Dorința și unele refulări sunt prezente pe ecran, dar cu pudoare.

Call Me By Your Name 4

Chipul lui Elio e scăldat în nuanțe juvenile, dar complexe. Talentul tânărului Timothée Chalamet face vizibilă o apoteoză emoțională – un elogiu al durerii -, punctând necesitatea acesteia ca formă de învățare, de formare. Guadagnino găsește, în acest fel, un grațios echilibru, care nu va părăsi filmul.

Descoperirea homosexualității constituie, desigur, miezul poveștii, dar temerile și, mai ales, frica sau „cultura secretizării” care decurge, ține mai mult de intimitate decât de regulile sociale. Realizatorul adoptă o poziție exemplară față de cele două personaje: complice la jocul lor, empatizând, dar cu distanța necesară (poziția cineastului se identifică cu cea a tatălui lui Elio, o prezență discretă și binevoitoare, dar mereu în preajmă).

Monologul susținut de actorul care-l întrupează, Michael Stuhlbarg, reprezintă una dintre cele mai emoționante scene din film – luciditatea și tandrețea se împletesc în acest discurs artistic. Bogata ilustrație muzicală – de la Sufjan Stevens la Psychedelic Furs, trecând prin Giorgio Moroder, John Adams, Ryuichi Sakamoto, Satie și Ravel – îi conferă acestei povești o aură de profunzime.

Call Me By Your Name 5

Finalul hibernal devine concluzia justă, contrapunctul paradoxal liric, pe alocuri melodramatic, pentru dulcea vară derulată timp de mai bine de două ceasuri. Senzația că am fost martori la o bulă temporală în Call Me By Your Name e întărită de melancolia ce se lasă odată cu trecerea verii. Totuși, această efemeră senzație din „rămășițele verii” este necesară și duce la fondarea vieții de adult. În spatele unei (aparente) cărți poștale à la „Dolce Vita”, regăsim o bulversantă istorie de amor, o sofisticată lecție de educație sentimentală, născută din dragoste și menită să stârnească pasiuni.

Articol publicat ]n revista Catchy

Regia: Luca Guadagnino

Scenariul: James Ivory, Luca Guadagnino, Walter Fasano (după romanul Call Me By Your Name de André Aciman)

Imaginea: Sayombhu Mukdeeprom

Decorurile: Samuel Deshors

Costumele: Giulia Piersanti

Sunetul: Yves-Marie Omnes

Montajul: Walter Fasano

Muzica: Sufjan Stevens

Distribuția:

Timothée Chalamet – Elio

Armie Hammer – Oliver

Michael Stuhlbarg – Domnul Perlman

Amira Casar – Annella

Esther Garrel – Marzia

Victoire du Bois – Chiara

Durata: 2h11

Premii, nominalizări:

Premiile Oscar, 2018

Categoria Rezultatul
Cel mai bun film
Emilie Georges Nominalizat
Luca Guadagnino Nominalizat
Marco Morabito Nominalizat
Peter Spears Nominalizat
Cel mai bun actor în rol principal – Timothée Chalamet Nominalizat
Cel mai bun scenariu adaptat – James Ivory Câștigător
Cel mai bun cântec original – Sufjan Stevens Nominalizat

Premii Globul de Aur, 2018

Categoria Rezultatul
Globul de Aur pentru cel mai bun film (drama) Nominalizat
Globul de Aur pentru cel mai bun actor (dramă) – Timothée Chalamet Nominalizat
Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar – Armie Hammer   Nominalizat

Premii BAFTA, 2018:

Categoria Rezultatul
Premiul BAFTA pentru cel mai bun film
Marco Morabito Nominalizat
Emilie Georges Nominalizat
Peter Spears Nominalizat
Luca Guadagnino Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor, rol principal – Timothée Chalamet Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cel mai bun scenariu adaptat – James Ivory Câștigător
Premiul David Lean pentru regie – Luca Guadagnino Nominalizat

Premii Berlin, 2017:

Categoria Rezultatul
Trofeul Teddy pentru cel mai bun film – Luca Guadagnino  Nominalizat
 
Comentarii închise la Orbitoarea lumină a pasiunii – Call Me By Your Name

Scris de pe martie 10, 2018 în Cinema, Film, Filme de Oscar, Moravuri

 

Etichete: , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web