RSS

Arhive pe etichete: Idilă

Iubirea pământească dintre „campioni ai imperfecțiunilor” – Only You

O femeie frumoasă (trentagenară), dar singură nu mai reprezintă nicio noutate în zilele noastre, dar când începe o relație cu un bărbat mai tânăr decât ea cu nouă ani, lucrurile se precipită. Harry Wootliff a lansat, la Festivalul Internațional de Film (2018) drama romantică Only You mizând pe farmecul celor doi actori din rolurile principale: Laia Costa și Josh O’Connor. Cineastul aduce în prim-plan o temă actual: infertilitatea în cazul cuplurilor (încă) tinere.

Așadar, doi tineri diferiți se cunosc întâmplător. Elena (Laia Costa) are 35 de ani și provine din Spania. Jake (Josh O’Connor) are 26 de ani. Cei doi „se ciocnesc” în Glasgow, în ajunul Anului Nou, când se ceartă pentru același taxi. Dar, în loc să pornească în direcții diferite, ei decid să petreacă împreună începutul Noului An. Fermecător de stângaci, lunganul studios (își pregătea teza de doctorat, dar își câștiga traiul zilnic din activități colaterale: DJ în cluburi) e atras de focoasa bruntenă. Brutal de sinceră, aceasta îi mărturisise franc cum își petrecuse Revelionul.  Cu toate că e fermecătoare, senzuala Elena (întrupată de șarmanta actriță catalană Laia Costa) își confecționează „o armură” de cinism, așa cum îi șade bine unei administratoare de artă. Odată cu această neașteptată și neprogramată întâlnire, începe o relație pasională. Nu după mult timp, Jake se mută definitiv în apartamentul Elenei. Ba, mai mult, chiar își doresc să aibă o familie. Totuși, pe măsură ce timpul trece, realitatea îi prinde din urmă. Cel mai ușor a fost să se îndrăgostească, dar își pot păstra iubirea când viața nu le dă tot ceea ce și-au dorit? În fapt, începe o idilă pământească între doi „campioni ai imperfecțiunilor”. Cei doi tineri actori au multă charismă  și-am putea să-i comparăm chiar cu James Dean și Natalie Wood, flirtând în Rebel Without a Cause.

Bunăoară, de la o aparentă relație de-o noapte („one-night-stand”), legătura dintre cinica Elena și romanțiosul-studios Jake capătă contururi ferme. După ce-au parcurs etapele în care și-au consumat infatuarea, chiulul de la muncă sau vorbitul ore în șir, s-au convins că merită să clădească o relație serioasă. Rezerva femeii în raport cu șansa acestei noi relații se explică: provenea dintr-o familie în care părinții divorțaseră, iar legăturile emoționale fusesră doar eșecuri. De aceea, tergiversează dezvăluirea vârstei reale. Jake se distrează, însă, pe seama acestor temeri și o asigură că nu era interesat deloc de un astfel de aspect. Tânărul dornic de-a își întemeia o familie ducea povara unei copilării fără mamă, fusese crescut cu devotament de tatăl său, fiindcă mama lui Jake se prepădise când puștiul avea doar șapte ani. Bunăoară, două familii disfuncționale lăsaseră fără prea mari speranțe doi tineri. Acum, pare momentul în care fiecare dintre ei să-și acorde o șansă în plus față de ce avuseseră în copilărie. Deși se iubesc, ceva le scapă. După șase luni de relație, Elena ratează sarcina mult-dorită. După o neplăcută suită de încercări (tratamente și „dragoste cu programări”), femeia clachează și abandonează relația.

În scenele în care Elena verifica testele de sarcină, actrița arată precum un samurai gata de «seppuku». Mereu optimist, dar – totuși – incapabil să înțeleagă severitatea stării în care se afla iubita sa, Jake se simte lezat de propunerea ei și-i declară că nu va reveni în cazul în care ea și-ar mai dori. Ambițioși în orgoliu, cei doi rup tot ceea ce clădiseră și pornesc pe drumuri diferite.

Rătăcirile celor doi foști amorezi îi conduc spre înțelegerea situației: încăpățânarea tinerească de a visa la perfecțiune îi îndepărtase de la firesc. Atât Elena, cât și Jake înțeleg – retroactiv – importanța afinităților elective.  Când biologicul dă greș, e bine să crezi doar „în (al)chimie”.

Finalul optimist lasă ușa deschisă și îndrăznește să treacă peste prejudecăți și alte idei prefabricate, în concordanță doar cu refrenul lui Elvis Costello: „Oh my baby baby, I love you more than you can tell. ”

De fapt, întreaga ilustrație muzicală ilustrează rafinamentul regizorului care-a optat pentru temele lui Emilie Levienaise-Farrouch mixate cu bucăți muzicale de le Elvis Costello, Bronski Beat sau Lhasa de Sela. Amestecând drama (de natură emoțională & medicală) cu romanța de modă veche, Harry Wootliff a livrat o poveste cinematografică menită să stârnească emoție, empatie și înțelegere. Only You nu e doar o convențională poveste de dragoste cu doi „nepotriviți”, nici o diagramă Venn a pasiunii și-a durerii, ci o reconciliere cu aspirațiile care strivesc. În definitiv, doi oameni obișnuiți, care străbat pas cu pas lungul drum al iubirii, merită să-și găsească înțelegerea și să semneze „pacea cu sinele”. Un film indie (independent) stabilește punți între naturalism și romantism și devine o emoționantă fabulă contemporană despre maturizare.

Regia: Harry Wootliff

Imaginea: Shabier Kirchner

Montajul: Tim Fulford

Muzica: Emilie Levienaise-Farrouch

Distribuția:

Laia Costa – Elena Aldana

Josh O’Connor – Jake

Peter Wight – Andrew

Lisa McGrillis – Carly

Stuart Martin – Shane

Durata: 119 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Iubirea pământească dintre „campioni ai imperfecțiunilor” – Only You

Scris de pe iulie 3, 2020 în Cinema, Feminin, Film, Filme de dragoste, Filme indie (independente), Modernitate

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

O subtilă geografie amoroasă – L’Autre Continent

La ce te poți aștepta de la un spirit liber (atât în suflet, cât și în trup) care și-a ales să se călăuzească în viață după deviza:“Carpe diem !”(Trăiește clipa !) ? “Dragostea fără limite” ar putea fi un (posibil) răspuns. O femeie îndrăgostită nebunește refuză să-și vadă iubitul în comă. Sinistru? Nu și când un cineast abil știe să evite panta melodramatică.

Așadar, regăsim în L’Autre Continent o scriitoare, aspirantă la succes, care plănuiește să își definitiveze romanul (încă în lucru) îndr-un cadru special, un fel de ‘Territory of Love’. Pelicula nu are nimic de-a face cu celebrul basm «Frumoasa din Pădurea adormită», iar prințesa nu îl sărută pe tânăr ca să îl smulgă din comă. Filmul este unic prin abordarea părții medicale, o viziune care  să îl țină departe de rezultatele rigide. Bunăoară, cineastul francez Romain Cogitore a ales să își convingă spectatorii că măreția iubirii nu ține de granițe și a turnat, alături de cei doi interpreți din rolurile principale, o pasionantă poveste, într-un cadru idilic. Déborah François și Paul Hamy l-au susținut, achitându-se cu brio chiar și de replicile rostite în mandarină (limba vorbită în Taiwan). Coproducția franco-taiwaneză a beneficiat de suportul autorităților din statele insulare din Asia de Est.

Pelicula se deschide cu plecarea eroinei, Maria (Déborah François), din Paris către celălalt capăt al lumii, Kaohsiung, unde visa să își desăvârșească lucrarea. Vedem o tânără poliglotă, plină de viață, care schimbă tot felul de ‘iubiri’, apoi lucrând ca ghid pentru niște turiști olandezi. Trentagenara, rebelă și nerăbdătoare, părăsise Franța îndreptându-se către Taiwan. Tânăra, care vorbește fluent cinci limbi străine, e dornică să termine un roman cu fason de veacul ala XIX-lea, căutând un loc special. De cealaltă parte, Olivier (Paul Hamy), care are aceeași vârstă cu cea a Mariei, este încet, timid și vorbește… paisprezece limbi. Cei doi se întâlnesc în Taipei și se îndrăgostesc. Pe cât de exuberantă este ea, pe atât de timid și de pudic este el. Ea insistă, el cedează. Complementari (ea: extrovertită, el: introvertit), ambii se lansează pe orbita dragostei. Tânărul va învăța, alături de Maria, un nou limbaj: al iubirii fără limite. Apoi, brusc, totul este dat peste cap. Povestea lor poate fi cea a iubirii incredibile,  a granițelor între care lucrurile    încep să se destrame, mai puțin limitele Mariei.

După o deschidere plină de vivacitate și poezie, povestea de pe ecran devine o narațiune cvasi-biologică, cu accente profund melodramatice, despre ravagiile bolii în viața unui cuplu. Lungmetrajul a fost conceput în trei părți. Cea dintâi e și cea mai reușită, este cea care evocă întâlnirea din Taiwan. Tonul este lejer, delicat, aproape poetic, iar imaginea pare impecabilă.

Cea de-a doua parte anunță zorii maladiei, iar ultima parte descrie reconstrucția amoroasă.     Cele trei acte se leagă, (aproape) distinct, ca într-o piesă de teatru în care e vorba despre trei   cadre temporale diferite din viața unui cuplu tânăr. Prin urmare, povestea intră pe o pantă descendentă, după ce Maria suferă o întrerupere de sarcină, iar Olivier fusese diagnosticat cu o formă rară de leucemie. Atins de această cumplită maladie, bărbatul are nevoie de o internare urgentă la Strasbourg. În loc să plece în călătoria pentru documentare, Maria și iubitul ei se întorc în Europa, unde Olivier va începe ședințele de radioterapie. Ambițiile literare ale femeii vor superi modificări, pentru că ea este preocupată doar de iubitul ei, devenit din ce în ce mai slab. Spectatorul e nevoit să ia contact cu perdele care separă camerele sterile și să vadă aparatură medicală de înaltă tehnologie, dar și multă știință medicală. Încet-încet, Maria va ajunge doar umbra tinerei ambițioase de odinioară. E destul de greu să nu te îndoiești că o femeie, așa cum era Maria, și-ar abandona propriile ambiții pentru devotamentul neclintit.

Aici, intervine «chimia iubirii». Un savant profesor a propus includerea, în tratamentul lui Olivier, dragostei. Dacă la început erau amândoi angajați (emoțional și fizic) să cucerească noi teritorii fizice, apoi, totul se va reduce la supraviețuire. Când bărbatul se zbate în comă, doar forța iubirii Mariei îl mai poate smulge, dar problemele nu se termină aici.

Aparatul de filmare (Imaginea:Thomas Ozoux) reușește să transmită, în mod eficient, stările fizice și emoționale fluctuante ale personajelor. Între timp, montajul subtil și dimanic (Florence Vassault & Romain Cogitore) ajută la creșterea tensiunii, mai ales când filmul alunecă încet spre melodramă (boli terminale). Pentru că dialogurile nu sunt mereu veridice, iar drama nu convinge de-a dreptul, totuși, interpretarea actoricească ajută mult. Sinceritatea cu care cei doi artiști redau ravagiile unei leziuni cerebrale nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Departe de realitățile strict medicale, totul e pus în seama forței iubirii. Privirea cineastului e plină de perspicacitate. Filmul e înțesat de portrete, cu interioare (de apartament), ici-colo, găsim și-un clișeu exotic, ce conferă transcendență. Totul devine un exercițiu de stil, un eseu cinematografic, cu multă încărcătură emoțională, plină de o stranie grație. Romain Cogitore a deturnat codurile acestei «Love Story» în oglindă, care se derulează între Taiwan și Alsacia, și a menținut cu dibăcie balanța dintre realitate și vis, dintre fantezie și îndrăzneală, jucându-se cu nuanțele. Oniric, melancolic, L’Autre Continent face o grațioasă echilibristică pe panta periculoasă a melodramei și ne livrează o dramă intimistă plină de pathos și de culoare.

Regia: Romain Cogitore

Scenariul: Romain Cogitore

Decorurile: David Faivre și Huei-li Liao

Costumele: Morgane Lambert

Imaginea: Thomas Ozoux

Montajul: Florent Vassault și Romain Cogitore

Muzica: Mathieu Lamboley

Distribuția:

Déborah François – Maria

Paul Hamy – Olivier

Vincent Perez – profesorul Deglacière

Aviis Zhong – profesorul Chen

Durata: 90 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la O subtilă geografie amoroasă – L’Autre Continent

Scris de pe aprilie 6, 2020 în Cinema, Film, Filme de dragoste, Filme franțuzești, Melodramă

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Punct ţintit, dar nu tocmai lovit – Salmon Fishing in the Yemen

Cu o candoare vecină cu naivitatea, regizorul Lasse Hallström (autor al peliculelor Hachi: A Dog’s Tale, Dear John şi Chocolat) relansează o veche teorie potrivit căreia credinţa poate schimba orice, modificând ceea ce aparent pare imposibil. Astfel, un şeic excentric din Yemen îşi pune în minte să introducă somon în apele din ţara sa. Pasionat de pescuitul de somon din râurile Scoţiei, şeicul visează să-şi exercite pasiunea şi pe plaiurile natale. La Londra, şeful fundaţiei care gestionează operaţiunile acestuia este responsabilizat pentru cooptarea celor care pot face viabil acest proiect. Harriet, o tânără din guvern şi Alfred, un om de ştiinţă, vor fi solicitaţi să se ocupe de acţiunea vizată. Dr. Alfred Jones refuzase, iniţial, participarea la acest program, dar, din motive obscure de natură politică, va accepta propunerea.

Deşi afacerea pare un vis nebunesc, aventura pică la momentul potrivit pentru doi tineri implicaţi în proiect – vieţile lor private fiind în adânc impas. În timpul deplasării, se vor derula nenumărate peripeţii, mai ales că cei doi aveau viaţa privată calamitată ca punct comun. Pelicula este o adaptare a romanului Salmon Fishing in the Yemen al lui Paul Torday. Ecranizarea făcută de Simon Beaufoy, după best-seller-ul britanic, este un mariaj între o „poveste cu tâlc” şi o comedie romantică, deşi fluiditatea firului narativ este adesea artificială. Filmul descrie lumea arabă ca o adunătură de fanatici bărboşi sau emiri bogaţi şi excentrici, care-şi doresc o rezervaţie de somon sălbatic în plin deşert.Totuşi, ca să creeze alibiul perfect pentru realizarea unei comedii romantice, ar fi fost nevoie de ceva mai solid, fără doza de artificialitate la vedere.

Salmon Fishing in the Yemen

Lui Simon Beaufoy, scenarist al unor filme celebre precum Slumdog Millionaire sau 127 Hours, alegerea lui Lasse Hallström i se pare cireaşa de pe tort în materie de „comedii cu animale”. Ca totul să fie o reuşită, aduce inginerul piscicol (Ewan Mc Gregor) şi proiectul lui uşor abracadambresc: pescuitul ar mai reduce încleştările dintr-o ţară devastată de conflicte (pescuitul este o chestiune de credinţă chiar şi pentru materialiştii necredincioşi englezi). Omul de ştiinţă, cu aer de anti-playboy, specializat în piscicultură este responsabil pentru introducerea pescuitului de somon în wadi-urile aride din Yemen. Ewan Mc Gregor portretizează un fel de Forrest Gump gentil, dar uşor defazat cu realitatea. De aceea, intervenţia secretarei particulare a şeicului este determinantă. Emily Blunt, tânăra polivalentă şi ultra-specializată, aflată în slujba şeicului, dar şi presiunea redutabilei PR-iste a prim-ministrului, Patricia Maxwell (Kristin Scott Thomas), îl conving pe omul de ştiinţă să preia acest proiect. Aceasta de pe urmă credea că astfel va distrage atenţia publică de la ultima gafă comisă de guvernul britanic în Orientul Mijlociu.

Argumentul adus de Simon Beaufoy este la vedere – stigmatizarea moralismului simplist. Din fericire, această viziune este îmbrăţişată de toată lumea: realizatori, actori şi regizor. Prin urmare, pelicula va lăsa libertate de acţiune actorilor, ce par a fi încântaţi să devină puţin cabotini pe un teren exotic.

Idila dintre cele două personaje – capete ale afişului – nu este exploatată la maximum, deşi au fost lăsate portiţe narative. Ewan Mc Gregor este prins într-o capcană sentimentală între soţia carieristă şi noua lui amică (Emily Blunt), înnebunită de durere din pricina dispariţiei iubitului ei într-o misiune în Afganistan. La rândul ei, Kristen Scott Thomas joacă cu mare plăcere rolul şefei de la relaţii publice ale guvernului. Femeia activă devine o caricatură, subliniind cinismul din spatele cuvintelor mari ale unei sufragete fără ideal. Personajul lui Kristin Scott Thomas aduce cu sine satira politică. Discursul carismaticului Amr Waked, în rolul şeicului Muhammed, nu are legătură strict cu religia, ci încearcă să releve ideea de umanism.

Lasse Hallström, care-a oferit celei de-a şaptea arte pelicula Hachi, un film ce-a lăsat la vedere planul subiectiv al unui câine, aduce şi-n cazul acesta cadre superbe despre piscicografie. Regizorul suedez strecoară metafora piscicolă, pigmentând firul narativ cu aforisme şi imagini spectaculoase. Morala „poveştii cu tâlc” din Salmon Fishing in the Yemen nu este tocmai una uimitoare – trebuie să credem în visurile noastre. Realizarea imposibilului devine, în acest film, o dorinţă contagioasă, ce se poate uşor transfera şi spectatorilor.

Regizor: Lasse Hallström
Scriitor: Paul Torday / Scenarist: Simon Beaufoy
Compozitor: Dario Marianelli / Operator: Terry Stacey / Producător: Paul Webster / Monteur: Lisa Gunning
Distribuţia: Ewan McGregor (Alfred Jones), Emily Blunt (Harriet Chetwode-Talbot), Amr Waked (Sheikh Muhammed), Kristin Scott Thomas (Patricia Maxwell), Rachael Stirling (Mary Jones), Tom Mison (Robert), Catherine Steadman (Ashley)

Articol publicat în revista LiterNet

 
Comentarii închise la Punct ţintit, dar nu tocmai lovit – Salmon Fishing in the Yemen

Scris de pe februarie 19, 2018 în Cinema, Film, Filme de dragoste, Filme indie (independente)

 

Etichete: , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

Bel Esprit

Creer, c'est vivre deux fois.

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web