RSS

Arhive pe etichete: Maleficent: Mistress of Evil

Cu dragoste, pentru toate femeile „rele” și pentru bărbații care le înțeleg, Angelina

 Angelina Jolie strălucește din nou pe coperta ediției americane a revistei Elle. Populara actriță, care se pregătește pentru lansarea unui nou blockbuster (Maleficent: Mistress of Evil) e șic și strălucitoare (stilist: Elizabeth Stewart) într-o serie de fotografii realizate de fotograful Alexi Lubomirski.
Pornind de la rolul interpretat de celebra actriță, Maleficent, în care a fost nevoie de apariţia unui curent postmodern care să acorde o şansă personajelor negative din cultura pop, jurnaliștii americani o „descos” pe Jolie, căutând să dezvăluie „întăriturile” acestei femei celebre. Recent realizată, pelicula Maleficent 2/ Suverana Răului propune o abordare modernă, ce închide ochii în faţa conservatorismului şi-i dă amploare personajului hulit. Iată cum explică Angelina Jolie necesitatea existenței acelor „fete rele” într-un material ce va apărea în ediția din septembrie 2019 a revistei Elle.

«Care este de fapt puterea unei femei libere (trup și spirit) și de ce a fost percepută drept periculoasă atâta timp? În trecut, chiar în Vechiul Testament, exista o frază care a fost tradusă literal: „Nu lăsa o vrăjitoare să trăiască”. Așa se explică de ce mii de persoane au fost persecutate și ucise pentru presupuse acte de vrăjitorie/ magie, numai dacă amintim procesele din epocile timpurii din Europa, apoi din Lumea Nouă/ America. Majoritatea acestora era formată de femei.

Ca și în cazul teoriei conspirației, orice lucru pe care nu îl poți explica (fie și o simplă îmbolnăvire a unui copil) ar putea fi pus pe seama activității unei presupuse femei malefice. În astfel de cazuri, ele erau văduvele, acele femei aflate în zonele marginale ale societății sau chiar tinere seducătoare, calitățile lor fizice fiind atribuite practicilor ce țin de magie.

Femeile ar putea fi acuzate de vrăjitorie doar pentru că au avut o viață sexuală liberă, pentru că și-au exprimat opiniile despre politică, religie sau pentru că pur și simplu s-au îmbrăcat diferit. Cu siguranță, dacă aș fi trăit în acele vremuri, aș fi fost pusă să ard pe rug doar pentru că am ales să fiu eu însămi.

Acuzația de vrăjitorie a fost folosită pentru deținerea unui anumit control și pentru punerea sub tăcere a femeilor în aproape toate societățile și în fiecare secol. Ioana dArc a fost mistuită de foc în Franța secolului al XV-lea pentru idolatrie și erezie, inclusiv pentru faptul că a purtat straie bărbătești. Inițial, acuzaţiile la adresa ei pomeneau despre anumite practici (dansa la miezul nopții în jurul unui copac) ce erau descrise ca fiind vrăjitorești.

Este atât de ridicol, încât pare aproape amuzant să consideri că o femeie care dansează sau cântă în public este privită ca fiind indecentă în multe țări chiar și astăzi. Iată cum, șase secole mai târziu, fetele din Iran care postează videoclipuri sau dansează sunt categorisite ca având un comportament inacceptabil și se consideră că încalcă în mod vădit dogma religioasă.

Încă din vremuri imemoriale, femeile care se răzvrăteau chiar și în mod involuntar împotriva a tot ceea ce reprezenta normă, erau etichetate imediat ca fiind „ciudate”, „nelegiuite”, „periculoase”. Ce surprinde este maniera în care acest tip de prejudecăți a persistat de-a lungul secolelor și încă mai „colorează” lumea în care trăim. Este uimitor cât de des femeile care candidează pentru funcții politice în țările democratice sunt descrise drept „vrăjitoare”. Dacă se reunesc astăzi mai multe femei puternice, imediat se va spune că se adună pentru a semna un pact cu diavolul. În multe țări, femeile care susțin drepturile omului sunt încă etichetate„deviate”, „mame rele”, „dificile” sau „libertine”.

În munca mea, deseori călătoresc în țări unde știu că, dacă aș fi cetățean acolo, opiniile și acțiunile mele ca femeie m-ar putea expedia în închisoare sau m-ar expune pericolului fizic. Apărătoarele drepturilor omului din întreaga lume sunt încarcerate pentru părerile lor politice sau pentru apărarea lor sau a celorlalți, dovedind un curaj greu de imaginat. Adesea, în numele religiei, tradiției sau culturii condamnă progresele lumii moderne, iar independența și energia creatoare a femeilor sunt încă deseori văzute ca o forță periculoasă care trebuie controlată. Să luăm în considerare aproximativ 200 de milioane de femei și fete în viață astăzi, care au suferit mutilări genitale. Sau cele aproximativ 650 de milioane de femei și fete din întreaga lume care au fost silite să se căsătorească înainte de a împlini 18 ani.

«Adesea, le spun fiicelor mele că lucrul cel mai important pe care îl pot face pentru ele însele este să își dezvolte inteligența. Nu există nimic mai atrăgător – sau încântător – decât o femeie independentă, stăpână pe propriile opinii».

Mii de femei și fete sunt ucise de membrii familiei în așa-numitele „crime de onoare” anuale, drept pedeapsă pentru exercitarea propriei voințe. În această vară, când mii de femei sudaneze au ieșit pe străzile din Khartoum cerând alegeri libere în țara lor, s-a ordonat lovirea fetelor și s-au înregistrat numeroase violuri, în mare parte făcute de forțele de securitate.

Nimic din toate acestea nu e menit să respingă sau să redea pentru o clipă abuzurile teribile făcute și împotriva bărbaților și a băieților – inclusiv acuzațiile moderne de „vrăjitorie”. Dar, uitându-ne în întreaga lume, trebuie să ne întrebăm: de ce se cheltuie atât de multă energie pentru a menține femeile într-o poziție secundară?

Analizate în această lumină, „fetele rele” sunt doar femei obosite de nedreptate și de abuzuri. Ele sunt femeile care refuză să respecte regulile și codurile în care nu cred și pe care nu le consideră cele mai bune pentru ele însele sau pentru familiile lor. Sunt acele femei care nu vor renunța la vocea și drepturile lor, chiar cu preţul vieții. Dacă există atâta răutatea, atunci lumea are nevoie de „femeile rele”.

Este de asemenea adevărat că femeile nu se trezesc în fiecare dimineață dorind să se lupte. Vrem să fim capabile de blândețe, pline de grație și de iubire – nu toată lumea se naște pentru a lupta. Și chiar nu avem puteri magice. Ceea ce avem noi este capacitatea de a ne susține reciproc și de a lucra cu bărbații valoroși, care apreciază și respectă femeile, considerându-le ca fiind egalele lor.

Îmi amintesc de un tată, pe care l-am cunoscut prima dată când am fost într-o tabără de refugiați afgani, din Pakistan, în timpul guvernării talibanilor. Fusese așa de rău bătut, încât i se îngălbeniseră ochii din pricina leziunilor la nivelul ficatului, doar pentru că și-a trimis fiicele la școală. Îmi amintesc apoi de soția unui sirian, care paralizase după ce a fost împușcată în coloana vertebrală de un lunetist. Acesta era protejată de soțul iubitor și devotat, trăind într-o tabără de refugiați, fără nicio șansă de a pleca altundeva. Nu pot să nu fiu mândră de fiii mei pentru că își respectă surorile, se respectă între ei și vor deveni bărbați adevărați. Descoperirea propriei meniri în viață trebuie să ne facă să lucrăm cu noi înșine. Și tot femeile pot ajuta, grație instinctelor lor, la adaptarea pentru noile nevoi ale societății.

Poate fi greu să ne găsim timpul necesar ca să ne întrebăm cine vrem să fim cu adevărat – nu ceea ce noi credem că ceilalți vor aproba sau vor accepta, ci cine suntem cu adevărat. Când te asculți pe tine, poți alege să faci pasul înainte și să înveți și să te schimbi. Îmi amintesc când eu am făcut acest pas: când aveam 20 de ani, întâlnind refugiați în Sierra Leone, când se încheia un brutal război civil. Am înțeles pentru prima dată nivelul de violență care există în lume și ce însemna realitatea vieții pentru milioanele de persoane afectate de conflict și prigoană. Cred că așa am descoperit sensul muncii și scopul vieții mele.

De multe ori, le spun fiicelor mele că cel mai important lucru pe care îl pot face este să-și dezvolte mintea/spiritul. Vă puteți pune mereu o rochie drăguță, dar nu contează ce purtați la exterior dacă mintea nu este puternică. Nu este nimic mai atrăgător – aș putea spune chiar fermecător – decât o femeie independentă, cu cu o voință puternică și cu păreri proprii.

Cu dragoste, pentru toate femeile „rele” și pentru bărbații care le înțeleg, Angelina».

Traducere și adaptare după articolul din revista ELLE

Articol publicat ]n revista Catchy

 
Comentarii închise la Cu dragoste, pentru toate femeile „rele” și pentru bărbații care le înțeleg, Angelina

Scris de pe noiembrie 13, 2019 în Înţelepciune, Cinema, Feminin, Film

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Zânele Placebo – Maleficent: Mistress of Evil

 La cinci ani distanță de la apariția peliculei Maleficent (2014), o nouă adaptare după poveștile clasice (Charles Perrault – La Belle au bois dormant) ne oferă secvențe ce amintesc de seria-fenomen Game of Thrones și explorează aventurile din Carabosse, în Maleficent: Mistress of Evil.
Cu un scenariu “automatic” (cusut cu ață albă) și cu o ambianță rococo, studiourile Disney livrează o peliculă fantasy epică, salvată de Angelina Jolie și Michelle Pfeiffer. Scenariul i-a reunit pe Linda Woolverton, Noah Harpster și Micah Fitzerman-Blue (specializați în «povești marca Disney»), care au scuturat de praf vechile povești și au (re)asamblat-o pe Aurora. Există două categorii de fetișcane care descoperă “Pădurea Adormită”: cea din versiunea (arhetipul) Disney 1959, în care blonda Aurora – Prințesa Adormită – e descoperită de Prinț și cea din Maleficent (2014), în care Prințasa rămâne captivă printre creaturile fantastice din Carabosse.

Bunăoară, povestea e bine ajustată și adaptată pentru vremurile actuale, iar Maleficent / Angelina Jolie își menține frumusețea rece, accentuată de coarnele «glam rock» și devine o veritabilă «divă dark». Uimitoarea ființă e capabilă să își metamorfozeze expresiile precum o divă a filmului mut (de exemplu Gloria Swanson), să se travestească și să transforme «noaptea de foc» într-o simfonie a umbrelor. Noi alianţe se formează şi noi antagonişti apar în lupta pentru protejarea regatului şi a creaturilor magice ce-l populează (născocite și lansate pe ecran de graficianul Marc Davis).

Așadar, în vreme ce frumoasa Aurora (Elle Fanning) şi prințul Phillip (Harris Dickinson) se pregătesc de nuntă, temuta Maleficent este invitată la Ulstead pentru a-i întâlni pe părinţii  mirelui şi a pregăti relaţiile “diplomatice”. Cei doi tineri văd în căsătorie “o punte” între regatul oamenilor şi cel al fiinţelor magice, care trăieşte sub protecţia Aurorei şi a lui Maleficent. Problema este că mama lui Phillip, Ingrith (Michelle Pfeiffer), este o regină arogantă, care o consideră pe Maleficent şi lumea ei magică drept «o problemă ce trebuie înlăturată».

Ingrith este o ființă fanatică, însetată de sânge, iar discuţia dintre cele două suverane este blindată cu referinţe despre regimuri dictatoriale reale, care au existat de-a lungul istoriei. Prin urmare, avem parte de un twist, căci de astă-dată Maleficent din titlu este de fapt, belicoasa regină întrupată de Michelle Pfeiffer. Ingrith este furioasă atunci când soţul ei, Regele John (Robert Lindsay), îi cere să renunţe la invective şi să se poarte frumos în timpul petrecerii de logodnă. Aceasta reprezintă punctul culminant al poveștii, deoarece animozităţile clocotesc chiar dacă toţi doresc pacea.

Scenariștii au inserat momente care să îl pregătească pe spectator pentru escaladarea conflictului (felurile de mâncare și vesela produc alergii zânelor invitate). Intriga crește și se răsfirează: micile fire epice colaterale fiind despre ciuperci cu personalitate, un savant nebun care seamănă cu un spiriduş (Warwick Davis) ce lucrează la arme mortale, un grup de războinici care seamănă cu Maleficent, probleme din regatele învecinate cu tărâmul zânelor din mlaştini, condus de Maleficent şi de prinţesa Aurora, sau din Ulstead, un tărâm militarizat de unde vine Philip, alesul Aurorei.

O luptă între cele două lumi izbucnește, cu niște creaturi magice înaripate încercând să facă față unei armate de arcași având săgeți cu vârfuri de fier, la care zânele sunt sortite morții sigure. Lupta finală pare mai degrabă o scenă din Game of Thrones decât una de film «marca Disney». De asemenea, personajele principale petrec mult timp concentrându-se asupra intrigilor de curte (se dezbate “eficiența” unei otrăviri), în defavoarea evoluției.

Centrată pe ideea de a-i încredința fascinantei Angelina Jolie un rol pe măsura sa: antieroină tenebroasă, potrivit cu temperamentul actriței care și-a construit renumele de «badass» al cinema-ului feminin la egalitate cu Sigourney Weaver și Charlize Theron, actuala “hibridizare” reprezintă o reușită. Actrița se poate lesne confunda cu vrăjitoarea-ursitoare-nașă. Sub bagheta regizorului norvegian, Joachim Rønning, artista și-a păstrat frumusețea supranaturală, cu pomeții ascuțiți, ochii verzulii și pielea diafană. Fantastica eroină a eliberat-o de sub blestem pe Aurora și a crescut-o ca pe propria sa fiică. Din păcate, tensionata relație dintre o mamă primejdioasă și neînțeleasă cu fiica ei e plasată în umbră, în timpul pregătirilor de nuntă, şi nu în centrul acțiunii filmului.

Maniheismul e la vedere, pentru că nici blondina Michelle Pfeiffer nu e ceea ce pare. Împărăteasa neagră și Regina albă se vor război printre creaturile gotice, încercând să-și protejeze odraslele. Bătălia dintre suverane atrage din păcate și o ușoară plictiseală, pitulată după bogăția de culori și efecte speciale. Ca de obicei, Jolie se lasă, în toată maiestuoasa ei elasticitate, manipulată de efectele speciale, iar trăsăturile sale naturale sunt hipertrofiate savant.

Această peliculă pudrată cu “praf de poveste” se bazează pe tehnologie/ efecte speciale, fără risipă de violență, și livrează un divertisment cu notă personală, care să satisfacă gusturile publicului tânăr. Prin urmare, clasicul e lipsit de teama (existentă în versiunea originală) care e înlocuită cu puțin umor. Maleficent: Mistress of Evil rămâne o peliculă eficientă, cu o manieră modernă de storytelling, expusă într-un univers baroc, roz-bombon, fără să injecteze haos în jocul aparențelor, astfel încât filmul să se păstreze în registrul zânelor (Maleficent își pune voal pe coarne, la ospăț, apărând ca o aristocrată medievală). În cursa neobosită de a obține noi succese, filonul spin-off (serii centrate pe existența măcar a unui personaj dintr-o operă precedentă) cu vrăjitoare emblematice pare să reușească la Disney. În spatele ușilor închise, timp de două ore, regăsim Prințul, Frumoasa Adormită, trădări, războieli, vrăji și mariaje; nimic nu pare să destabilizeze publicul amator de rețete adaptate.

Regia: Joachim Rønning

Scenariul:  Linda Woolverton, Noah Harpster și Micah Fitzerman-Blue

Imaginea: Henry Braham

Montajul: Laura Jennings și Craig Wood

Muzica: Geoff Zanelli

Scenografie: Dominic Capon

Costume: Ellen Mirojnick

Distribuția:

Angelina Jolie – Maleficent

Elle Fanning – Prințesa Aurora

Michelle Pfeiffer – Regina Ingrith

Chiwetel Ejiofor – Conall

Sam Riley – Diaval

Ed Skrein – Borra

Harris Dickinson- Prințul Phillip

Imelda Staunton – Knotgrass

Juno Temple-Thistlewit

Durata: 1h 59 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Zânele Placebo – Maleficent: Mistress of Evil

Scris de pe noiembrie 12, 2019 în Blockbuster, Cinema, Feminin, Film, Modernitate

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web