RSS

Arhive pe etichete: Meryl Streep

Voulez-vous un croissant, Monsieur? – It’s Complicated!

Mădălina DumitracheCu siguranță, pentru scenarista şi regizoarea Nancy Meyers, rețetele de comedii romantice cu mare priză la public nu reprezintă ceva complicat. Dimpotrivă, după atâtea reușite (What Women Want, Something’s Gotta Give,  The Holiday, The Intern) mai picură, cu subtilitate, puțină satiră într-o comedie de moravuri, bine deghizată într-una romantică. S-ar putea spune că cineasta se numără printre inițiatorii acestei noi subspecii holywoodiene, „comedia romantică pentru doamnele-copte-dar-încă-bune-de-iubit”. Mai mult decât atât, lansează interogații pe cât  de hilare (aparent) pe atât de des întâlnite în ultimii ani: „Să devin amanta fostului soț?” Bunăoară, în pelicula ce poartă un titlu cu rezonanță de status bun de postat pe rețelele de socializare – It’s Complicated ! – tratează o relație matură („Older people have s*x, too!”) menită  să stârnească hazul, dar și multe emoții. În fruntea distribuției (de cinci stele), o regăsim pe uimitoarea Meryl Streep; simpla ei prezență face acceptabilă orice scăpare  scenaristico-regizorală, inerentă într-o comedie bulevardieră în care marivodajul e la el acasă.

Meryl

Sursă foto: http://www.universalpictures.com

Personajele sunt încredințate unor actori cu state vechi în comediile romantice de succes: Jane (Meryl Streep) este o prosperă proprietară a unui restaurant din Santa Barbara, are trei copii mari şi de zece ani, este divorţată de Jake (Alec Baldwin), un avocat cu care a rămas în relaţii amicale. Din perspectiva prezentată pe ecran, totul decursese într-o normalitate firească până în ziua în care Jane şi Jake ies la cină, după ce participaseră la festivitatea de absolvență a fiului lor. Cadrul general este îmbietor – locuința eroinei pare decupată dintr-un album art-deco de lux, în vecinătatea Pacificului, dar tot se simte nevoia unei modificări. Gentilii californieni locuiesc în case idilice (aici, «Home sweet home» chiar e o realitate), frecventează numai localuri/hoteluri  de lux, iar copiii sunt merituoși, absolvind cu succes școli înalte. Cele două fiice și mezinul o respectă, îi sunt mereu alături, iar Harley, viitorul ginere, o adoră pe Jane cea solitară. Totuși, amintirile anilor frumoşi, petrecuţi ca soţ şi soţie, se pare că au un efect neaşteptat asupra cuplului Jane-Jake, care se aruncă într-o aventură pasională.

it s complicated

Ca în orice comedie, lucrurile nu par deloc atât de simple, fiindcă Jake e însurat cu Agness (Lake Bell), o femeie mult mai tânără decât el, iar Jane este curtată de Adam (Steve Martin), arhitectul pe care îl angajase ca să-i reamenajeze  bucătăria. Cu toate că suferise în urma divorțului, Jane trecuse cu brio, având o profesie care-i aducea venituri substanțiale, dar îi lăsa liberă creativitatea; bineînțeles, nu lipsește grupul restrâns de „cele mai bune patru prietene”/4BFG, iar confidențele scăldate cu vin de fină calitate le eliberează de orice greutate sufletească. Cu astfel de date și cu o strălucitoare distribuție, zigzagul între romanțiozitate și hohote de râs e asigurat. Înșelată după douăzeci de  ani de mariaj/devotament, divorțată, dar curtată de un onest arhitect, Jane se găsește într-o postură ingrată, pe care mult timp o detestase, aceea de amantă a fostului soț. Nancy Meyers orchestrează cu măiestrie comedia tipic hollywoodiană, dozând umor, emoție și mici „porcărele de efect” (vomismente sau glumițe misogine/ «Home sweet home» cu o altă conotație). Copil hoinar, amorul dă zdravene bătăi de cap; Jane încearcă să afle dacă e suportabilă poziția de „cealaltă femeie”, pe când Jake se trezeşte că este foarte (a)prins de această relaţie plăcută, dar și stranie. Deși nu îi convine să fie atras într-un triunghi amoros, Adam, care tocmai încerca să-şi revină după propriul divorţ, îşi dă seama că s-a îndrăgostit de Jane. Oare Jane şi Jake ar trebui să-şi vadă fiecare de viaţa lui şi să renunţe la această relaţie clandestină, sau dragostea e într-adevăr mai dulce când se întâmplă a doua oară? Chiar pare complicat!

38252626_10216110799977738_2412997650065391616_n

Cineasta încearcă să integreze, într-o manieră fluidă, situaţii aproape similare – persoane mature, situate la graniţa fină dintre culpabilitate şi solitudine. Micile bătălii stârnesc hazul, dar fiecare parte din ansamblu are ca numitor comun dorinţa, tentaţia şi adulterul. Jake (admirabil, ca de obicei, Alec Baldwin) și-a părăsit soața pentru mai juna Agness (rimează cu ssss), o femeie cu trup sculptural, dar și cu năravuri înfocate (a derapat de la mariaj și i-a adus un „trofeu” – un băiețel născut dintr-o relație pasageră). Înhămat la noua căsnicie, confruntat cu problemele inerente ale vârstei (Jake: „And what’s with the “big guy”? Is it because I’m fat?”), bietul Jake suspină cu gândul la brioșele bine coapte de Jane. În această ruptură „tantrică” , se strecoară discretul arhitect, bine intenționat și cu vădită dorință de a construi temeinic noul cămin al talentatei Jane (care făcuse cursuri de de gastronomie la Paris).

it_s_complicated01

Mecanica este bine pusă la punct şi filmul ajută spectatorul să parcurgă, pe ritmurile perfect acordate scenelor (Coloana sonoră: Hans Zimmer & Heitor Pereira) peripețiile eroilor surprinși între cine romantice, aventuri în budoar și … iChat (setat cu opțiunile Camera &Screen Sharing). Prin urmare, cu regizoarea Nancy Meyers, lucrurile sunt clare – personajele sale nu luptă pentru apărarea democraţiei şi a libertăţii, nici împotriva hoardelor de terorişti, ci doar permite simplităţii asumate să ofere momente agreabile. Cele mai des întâlnite clișee despre viața californienilor aflați la a doua tinerețe capătă forme „digerabile” grație ingeniozității regizorale și montajului abil. Optimistă, cineasta oferă spectatorilor varianta finalului just, eliberând-o pe Jane de povara trecutului. Vine o vreme la care celebra „Voulezvous danser avec moi” trebuie înlocuită cu „Voulez-vous un croissant, Monsieur ?”.  It’s Complicated! este, cu certitudine, o comedie cu îndemnuri pentru iubirea sinceră, o peliculă ornată cu puțin roz (și verde!/joint), ce nu te poate lăsa rece.

its-complicated-816152l

Regia: Nancy Meyers

Scenariul: Nancy Meyers

Imaginea: John Toll

Montajul: Joe Hutshing

Muzica: Hans Zimmer & Heitor Pereira

Distribuția:

Meryl Streep – Jane Adler

Steve Martin – Adam Schaffer (architect)

Alec Baldwin – Jacob “Jake” Adler (fostul soț al lui Jane)

Lake Bell – Agness Adler (soția lui Jake)

Hunter Parrish – Luke David Adler (fiul cuplului Jane & Jake)

Zoe Kazan –  Gabby Adler (fiica cea mică a cuplului Jane & Jake)

Caitlin FitzGerald – Lauren Adler (fiica cea mare a cuplului Jane & Jake)

John Krasinski – Harley (logodnicul lui Lauren)

Mary Kay Place – Joanne

Rita Wilson – Trisha

Alexandra Wentworth – Diane

Durata: 120 min

 

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Voulez-vous un croissant, Monsieur? – It’s Complicated!

Scris de pe iunie 26, 2020 în Cinema, Feminin, Film, Filme de dragoste, Fugit Irreparabile Tempus, Iubire, Moravuri, Uncategorized

 

Etichete: ,

Potpuriul dragostei – Mamma Mia! Here We Go Again

Mădălina DumitracheProducția Mamma Mia! Here We Go Again face parte din categoria filmelor estivale pe care le îndrăgești fără să știi de ce și pe care le urmărești pentru a te răcori.

În vremea în care nu avea habar de identitatea părintelui său, Sophie se hotărâse să-i invite la nunta ei pe cei trei presupuși tați, fără să-i sufle vreo vorbă Donnei (Meryl Streep), mama sa. Așa stăteau lucrurile în opusul din anul 2008 (semnat de Phyllida Lloyd), când lumea făcea cunoștință cu fermecătoarea actriță Amanda Seyfried, aflată în postura tinerei încăpățânate, dar extrem de hotărâte, din triumfalul musical Mamma Mia. Zece ani mai târziu, când deja Donna a ieșit din scenă, tânăra Sophie (însărcinată) se pregătește să deschidă porțile hotelului „Bella Donna” la care visase. Mamma Mia! Here We Go Again revine pentru a ne povesti/lămuri despre trecutul Donnei – întâlnirea cu cei trei (potențiali) „tătici” ai fiicei sale – totul sub forma idilelelor cu lipici la public, preponderent feminin. Bunăoară, suntem invitați în Kalokairi, magica insulă din Grecia, pentru un nou și original musical bazat pe melodiile de succes ale formației ABBA. A fost păstrat lotul actoricesc de bază al distribuției originale, dar s-au alăturat și alte nume faimoase – Lily James (Cinderella, The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society).

Lungmetrajul, produs de Judy Craymer și Gary Goetzman, păstrează linia de „feel-good movie”, perfect pentru sezonul estival. Premisele sunt de bun augur dacă avem în vedere că regia e semnată de chiar scenaristul Ol Parker, cel care a realizat această continuare după o poveste scrisă de Catherine Johnson și Richard Curtis. În calitate de producători executivi s-au regăsit Tom Hanks, Rita Wilson, Phyllida Lloyd, Richard Curtis și Nicky Kentish Barnes. La toate acestea, au contribuit din plin antrenul și suflul nou din coloana sonoră realizată de inegalabilii făuritori de hituri Benny Andersson și Björn Ulvaeus. Cei doi producători şi-au luat necesare libertăţi în adaptarea coloanei sonore, simțind capacitățile vocale de exprimare ale actorilor, asumându-şi perfect sound-ul de karaoke, estompând astfel neajunsurile glasurilor neantrenate, conferindu-le și acestora un aer mai puțin cabotin.

Mamma Mia, Here We Go Again!

Noua producție se poziționează între sequel și prequel fiindcă se păstrează povestea centrală, dar există și acele lansări „înainte” și „înapoi” în timp menite să ne arate cum relațiile formate în trecut rezonează în prezent. Astfel, în actualitate, o vedem pe Sophie pregătindu-se pentru un mare eveniment: redeschiderea pensiunii înfiinţate de mama ei, Donna. Faptul că aceasta a murit cu un an în urmă umbreşte evenimentul şi încearcă să dea complexitate acestui fir narativ. În acelaşi timp, o vedem pe Donna în tinereţe (Lily James): ea porneşte în căutarea propriului vis, ajungând – în urma unor aventuri – pe Kalokairi, magica insulă din Grecia. Seducătoarea Lily James o întrupează pe Donna din perioada de tinerețe, prin intermediul flashbackurile presărate între energicele momente dispuse la prezentul efervescent (adorabilă cu tinerescul song When I Kissed the Teacher). Distribuția încearcă să respecte paritatea între bărbați și femei, așadar, îi regăsim pe „veteranii” Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård, alături de mai tinerii Jeremy Irvine (în rolul lui Sam), Josh Dylan (Bill) și Hugh Skinner (Harry). Simpaticele aflate mereu în căutare de amor Rosie și Tanya sunt, acum, Alexa Davies și Jessica Keenan Wynn. În această romanță acidulată, este introdusă – în postura de bunică – exotica Cher. Ce poate fi mai amuzant decât un număr în care Cher i se adresează pe note (cântă Fernando) managerului de hotel, bărbos și grizonant, fostul ei iubit prin 1959, interpretat de co-starul Andy García? Desigur, e o șarjă amical-umoristică pentru că blondina lungană, acum bunica Ruby, se aseamănă, aici, cu Madonna (dependentă de Xanax) cântând Don’t Cry for Me Argentina.

3 - Mamma Mia 2

Cu așa povești și așa armătură de interpreți, filmul izbuteşte să binedispună timp de două ore încărcate cu dans, voie bună şi multă energie. Unul dintre meritele acestui sequel este maniera în care Donna iese din straiele superficialității și nu mai pare doar o flușturatică, ci un veritabil „spirit liber”- cântăreață cool în tinerețe. O urmărim decizie după decizie, eşec după eşec, reuşită după reuşită. Acum, când o vedem pe Donna întâlnindu-i pe Sam, Harry şi Bill (interpretaţi de Jeremy Irvine, Hugh Skinner şi Josh Dylan) şi îndrăgostindu-se cu adevărat de mica comunitate de pe Kalokairi, înțelegem de ce începe să viseze la o viaţă fericită în pensiunea pe care o descoperise.

4 - Mamma Mia 2

Cu toate că cele două epoci distincte sunt țesute și reunite în falduri (asumat) kitsch ale pânzei, totul se reduce la pofta de viață și doza necesară de umor pentru a depăși inerentele neajunsuri ale vieții. Costumele, lumina și mai ales coregrafia contribuie la crearea universului pitoresc, menit să rimeze cu exclamația Mamma Mia!, în pofida aspectului general de cartolină catchy. Bazându-se exclusiv pe distribuţie, filmul poate părea, pentru unii spectatori mai scorțoși, doar un potpuriu de Nu-mă-uita, cu flashbackuri siropoase, cu multe clişee. Deși minunata Meryl Streep/Donna Sheridan se răgăsește doar pe afiș, spiritul și efervescența sa sunt dominante și în acest nou cocktail al verii 2018; legătura mamă-fiică rămâne esențială și în cea de-a doua rundă. Dacă știi să privești partea plină a paharului și îți place să dansezi după cum îți cântă viața, nu rata Mamma Mia! Here We Go Again/„take the chance”!

5 - Mamma Mia 2

Regia: Ol Parker

Scenariul: Ol Parker după o poveste scrisă de Catherine Johnson și Richard Curtis

Imaginea: Robert Yeoman

Montajul: Peter Lambert

Muzica: Anne Dudley

Distribuția:

Amanda Seyfried – Sophie Sheridan, fiica Donnei

Meryl Streep – Donna Sheridan,mama lui Sophie și soția lui Sam

Lily James – Donna (în tinerețe)

Christine Baranski – Tanya Chesham-Leigh

Jessica Keenan Wynn – Tanya (în tinerețe)

Julie Walters – Rosie Mulligan

Alexa Davies – Rosie (în tinerețe)

Pierce Brosnan – Sam Carmichael, architect american, fostul soț al Donnei

Jeremy Irvine – Sam (în tinerețe)

Colin Firth – Harry Bright, om de afaceri britanic

Hugh Skinner – Harry (în tinerețe)

Stellan Skarsgård – Bill Anderson

Josh Dylan – Bill (în tinerețe)

Dominic Cooper – Sky, soțul lui Sophie

Andy García – Fernando Cienfuegos, managerul mexican al hotelului Bella Donna, fostul iubit al lui Ruby

Cher – Ruby Sheridan, mama Donnei și bunica lui Sophie

Durata: 114 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Potpuriul dragostei – Mamma Mia! Here We Go Again

Scris de pe iunie 25, 2020 în Blockbuster, Cinema, Estival, Feminin, Film

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Avem mereu nevoie de Mary Poppins! – Mary Poppins Returns

Mădălina DumitracheAdio, «Supercalifragilisticexpialidocious»; Bun venit, «Trip a Little Light Fantastic»! La revedere, Julie Andrews!; Bine ai venit, Emily Blunt! Mary Poppins, guvernanta cu cele mai mari talente, și-a reluat serviciul la reședința familiei Banks? Da, pentru că Rob Marshall (Chicago, Nine) a reactualizat pelicula de succes din anii ‘60. Ne-ar putea speria, oare, ideea că o comoară a copilăriei primește gustul actualității? Ne gândim că tocmai din 1964, comedia muzicală realizată de Robert Stevenson a încântat multe generații. Cu o autoritate tămăduitoare și cu o umbreluță magică, fantastica guvernantă a copiilor din familia Banks a pătruns în inimile multor spectatori. O vom revedea, oare, plină de liftinguri sau dansând hip-hop? Nicidecum! Așadar, după o jumătate de secol, Mary Poppins se întoarce pe marile ecrane la fel de radioasă.

1- Mary Poppins

E șic, e retro, e nostalgic! Încă o dată, această veritabilă super-nanny (i)luminează viața cotidiană a celor din familia Banks. Pe uimitoarea Mary Poppins o cunoaștem din saga publicată de scriitoarea Pamela Lyndon Travers (1899-1996). Cel care-a convins-o, cu mari eforturi, pe autoare să-i vândă drepturile de adaptare pentru marele ecran n-a fost nimeni altul decât Walt Disney. Acesta a distribuit-o pe Julie Andrews (o actriță cu educație și experiență teatrală) în rolul principal în lungmetrajul produs în 1964. Mary Poppins Returns, realizat de Rob Marshall, se bazează pe episoade extrase din numeroasele povestiri cu magiciana guvernantă. Se cuvine o mică reactualizare din precedentul „episod”: în primul lungmetraj, semnat de Robert Stevenson, după scrierile realizate de P. L. Travers, micuții Jane și Michael – copiii năzdrăvani, care epuizaseră resursele nervoase ale mai multor bone, sunt preluați de o guvernantă plină de fantezie, ivită într-o bună zi din minunatul cer londonez. Întrupată de fermecătoarea Julie Andrews – prima Mary Poppins – a devenit imediat „o marcă celebră”: umbrela, ținuta vestimentară impecabilă, geanta-valijoară, fiind gata să reorganizeze căminul londonez de pe strada Cherry Tree Lane, la numărul 17. Fără să devoaleze nimic din talentele sale, tânăra englezoaică îi antrenează pe năzdrăvanii puși mereu pe șotii într-o serie de aventuri, doldora de muzică și dans.

2- Mary Poppins

Michael Banks lucrează la banca în care trudise și tatăl lui. La ani distanță, Michael (expresivul Ben Wishaw) a devenit tatăl a trei copii frumoși, Annabel, Georgie și John, dar e copleșit de pierderea soției, iar locuința sa e în pericol de a fi cedată băncii din pricina datoriilor. Creditorii dau târcoale elegantei case, mânați de lupul capitalist încarnat, cu mult farmec, de Colin Firth. Deși e susținut de „sufrageta Jane” (sora lui, întruchipată de simpatica Emily Mortimer), Michael Banks abia face față presiunilor financiare dintr-o Anglie lovită de Marea Criză/The Great Depression. Bunăoară, din imperiul norilor, Mary Poppins consideră că trebuie să intervină și să-și reia slujba. Legătura s-a realizat datorită bulei temporale activate de zmeul micuțului Georgie (Joel Dawson), iar paralela ordine-magie e doar o chestiune de optică (personală).

3- Mary Poppins

Cu virtuozitate, filmul reface legăturile, iar situațiile și personajele trec rapid la generațiile următoare. Regăsim Londra și cartierele șic, străzile populate cu oameni eleganți, parcuri plin de voioșie, iar clădirile-emblemă sunt iluminate grație lampagiului Jack (charismaticul Lin-Manuel Miranda), cel care aprinde mereu felinarele stradale, într-o luminoasă metaforă (biruința luminii printre tenebre). În primitoarea locuință de pe Strada Cherry Tree Lane, cea mai perspicace guvernantă regăsește chiar și masa din marmură, prezentă în primul lungmetraj. Scenariul actual este croit după scrierile australiencei Pamela Lyndon Travers, dar se simte o efervescență socială desprinsă, parcă, din operele lui Dickens. Micuții Banks iau contact cu forța nefastă a finanțelor, dar învață ce înseamnă solidaritatea în momentele de grea încercare. Aeriană (un înger ?), Mary Poppins are forța de a-i face pe amicii ei să decoleze de-adevăratelea. Așadar, Rob Marshall presară peste tot accesorii care permit confruntarea cu legile gravitației: umbreluța-pasăre (cu un cioc locvace), zmeie de hârtie (obiect prețios al membrilor familiei Banks), baloane multicolore vândute de mereu zâmbitoarea Angela Lansbury.

4- Mary Poppins

Realizatorul are, însă, în vedere să o transpună pe Mary Poppins într-un nou univers, păstrând, totuși, elementele de comedie muzicală clasică – inserează scene antologice într-un mix de animație și imagini reale. O mare parte din reușită s-a datorat distribuției în care se regăsesc glorii afirmate, dar și tinere speranțe (Pixie Davies, Nathanael Saleh, Joel Dawson) și – nu în ultimul rând – coloanei sonore semnate de Marc Shaiman. Nu e de ici-de-colo s-o revezi pe Meryl Streep în postura unei patroane de butic (reparații pentru orice soi de obiect) și să-i admiri accentul (voit fals) rusesc printre efectele vizuale abracadabrante, în vreme ce Dick Van Dyke (prezent și în distribuția din 1964) umanizează universul băncii, într-un număr dansant plin de veselie. Bătrânul amiral (David Werner), vecinul familiei Banks, nu se lasă nici el mai prejos și țintește mereu unde trebuie, chiar și în Big Ben – celebrul Turn cu Ceas din Londra. În ceea ce o privește pe Emily Blunt, care duce pe umerii săi tot greul, reușește cu brio să îi succeadă minunatei Julie Andrews. Cu largă paletă de nuanțe, irezistibila Emily Blunt devine ba grațioasă, ba severă, fiind mereu subtilă și… enigmatică. Frumusețea, prospețimea și ținuta perfectă o transformă într-o perfectă Mary Poppins, plină de bunăvoință unsă cu jovialitate bine-ponderată. Fermecătoarea actriță a păstrat stilul inconfundabil (excentric & impecabil) al renumitei eroine și i-a împrumutat mult din șarmul său natural.

5- Mary Poppins

Trebuie să apreciem cum se cuvine acest delicat omagiu adus copilăriei fericite, așa cum ni l-a livrat odinioară magul de la Burbank/Walt Disney. Deliciile vârstei de aur se insinuează în culori acidulate, printre norișori pufoși, conectate la viteza unor bikeri bine-antrenați refăcând o buclă temporală necesară. E nevoie de visul de a putea evada dintr-o lume plină de tenebre, e necesar să atingi norii, să hrănești păsările cerului, să crezi în magie și să rămâi inocent. Zâna bună, consolatoarea perdanților și-a năpăstuiților trebuie să rămână în schemă așa cum este: severă, ghidușă, incomodă, niciodată sentimentală. Dar ce caracter ! Avem mereu nevoie de Mary Popppins!

Regia: Rob Marshall
Scenariul: David Magee, Rob Marshall, John DeLuca după seria de cărți Mary Poppins scrise de Pamela Lyndon Travers/P.L. Travers
Imaginea: Dion Beebe
Decorurile: John Myhre
Costumele: Sandy Powell
Sunetul: Eugene Gearty, Renee Tondelli
Montajul: Wyatt Smith
Muzica: Marc Shaiman, Scott Wittman
Distribuția:
Emily Blunt – Mary Poppins
Lin-Manuel Miranda – Jack
Ben Whishaw – Michael Banks
Emily Mortimer – Jane Banks
Julie Walters – Ellen
Pixie Davies – Annabel Banks
Nathanael Saleh – John Banks
Joel Dawson – Georgie Banks
Colin Firth – William Weatherall Wilkins
Meryl Streep – Verișoara Topsy
Dick Van Dyke – Mr. Dawes
Angela Lansbury – Vânzătoarea de baloane

Data premierei în România: 21 decembrie 2018

Durata: 130 minute

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Avem mereu nevoie de Mary Poppins! – Mary Poppins Returns

Scris de pe iunie 1, 2020 în Cinema, Educaţie, Film

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cadrilul feminității – Little Women

Banii, statutul, dar aspirațiile artistice au constituit adevărate probleme pentru orice femeie, mai cu seamă în epocile moderne. Într-o societate în care destinul unei femei e reglat doar de un unic ‘ceasornic’ – un (bun) mariaj – argumentele ce țin de șansă sau talent intră pe un teren nisipos. Așa se face că cele trei teme majore (femeia, arta și banii) au fost basculate de energica cineastă (regizoare, scenaristă și actriță) Greta Gerwig într-o faimoasă poveste de epocă. Așadar, Greta Gerwig revine asupra dorinței de emancipare a femeii și mizează pe clasic, știind că această formulă ‘merge la sigur’ oriunde și oricând. După ce a demonstrat fragilitatea emoțională a unei adolescente, în pelicula Lady Bird, cineasta de factură alleniană (‘debitoare’ a lui Woody Allen), a adaptat, în 2019, Little Women.

Pelicula, care se bazează atât pe romanul clasic (bestseller) cât şi pe alte scrieri ale Louisei May Alcott, redă parcursul, suişurile şi coborâşurile vieţii lui Jo March, un alter ego al scriitoarei. În accepţiunea lui Gerwig, îndrăgita poveste a celor patru surori, care erau hotărâte să-şi trăiască viaţa după propriile lor criterii, este valabilă în orice epocă şi totodată potrivită pentru momentul actual. Astfel, scriitoarea Jo/Josephine (Saoirse Ronan) declară: «I can’t get over my disappointment at being a girl. /Nu pot depăși dezamăgirea de a fi fată.». Avem de-a face, totuși,  cu o frescă familială ce merită vizionată în familie.

Un soi de restaurație a patriarhatului ? Nici vorbă, pentru că Greta Gerwig orchestrează de minune disputele hollywoodiene, comedia sentimentală cu specific (Crăciun), toate asezonate  cu apă de roze și îmbibate cu melodrama socială; inocența și tristețea produc efecte năucitoare. Scenarista (nimeni alta decât Greta Gerwig !) reduce distanța dintre autoare și personajele sale. Coloana sonoră este semnată de Alexandre Desplat, asigurându-se, astfel, tonalitatea dulce-suavă. Louisa May Alcott și-a spus povestea (romanul a fost publicat în1868) prin intermediul eroinelor sale într-o epocă în care femeilor, oricât de talentate ar fi fost, le era greu să se dedice scrisului, literatura fiind rezervată exclusiv bărbaților. Doar aceștia erau tratați cu seriozitate. În centrul acțiunii se află Jo (Saoirse Ronan), o scriitoare aspirantă, în jurul căreia se țes poveștile celorlalte trei surori – convenționala Meg (Emma Watson), inocenta Beth (Eliza Scanlen) și precocea Amy (Florence Pugh ). Pelicula urmărește lupta fetelor cu greutățile vieții, în timp ce relațiile dintre ele rămân strânse și pline de afecțiune în fața tragediilor, mici sau mari, prin care trec de-a lungul timpului.

Jo March (Saoirse Ronan) – acest alter ego al scriitoarei – scrie și dorește să-și publice primul volum, dă semne de independență,  dar mentalitățile patriarhale o țin departe de succes. Secvențele din debut ne-o prezintă pe Jo March (Saoirse Ronan) în New York, la trei ani distanță după terminarea Războiului de Secesiune; tânăra femeie spera ca va trăi mai bine convingând editorii să-i publice romanele. Îi va da replică autoritarului Tracy Letts, întruchiparea aroganței paternaliste. A zecea ecranizare după romanul americancei Louisa May Alcott a însemnat, în 2019, dorința de actualizare a emancipării sub semnătura Gretei Gerwig. Panta ascendentă a mișcării #MeToo și lupta pentru re-poziționarea femeii în sistemul hollywodian au conferit sens acestei opțiuni cinematografice. Aspectul atemporal nu înseamnă că modernizarea nu e inclusă. Sensul e profund aici, nu forma. Gerwig posedă o inestimabilă calitate: sensul ritmului.

Cineasta redă o poveste despre viitorul a patru femei deosebite: în timpul Războiului Civil din Statele Unite ale Americii, acestea rămân fără suport (doctorul March fiind pe front) și trebuie să se descurce într-o lume bulversată de secesiune. Emma Watson e Meg March, sora mai mare, protectoare, fermecătoarea Florence Pugh întrupează forța de caracter a orgolioasei Amy March, pasionată de pictură, iar Eliza Scanlen este Beth March, un personaj nuanțat, cu destin tragic. De asemenea, și la capitolul personaje secundare, distribuția este strălucitoare, câtă vreme le regăsim pe Laura Dern (Marmee March) și Meryl Streep (Mătușa March). La o astfel de garnitură actoricească se alătură fermecătorul june Timothée Chalamet (din pelicula Call Me By Your Name), care trebuie să le facă față seducătorilor Louis Garrel (din pelicula L’Homme fidèle)  și James Norton; rolul  doctorului March i-a revenit lui Bob Odenkirk (Breaking Bad).

Impulsionată de o distribuție de excepție, Gerwig filmează două cronologii diferite, dar la un moment dat, paralele. Printre flashback-uri și mișcări de tip flash-forward, le regăsim pe Jo, o romancieră cu ‘apucături’ feministe, Meg, care năzuiește la un trai tihnit și așezat, Amy dornică de grandoare și micuța Beth, timidă, dar înzestrată cu talent de pianistă. Jo aruncă o privire nostalgică asupra unei perioade în care bucuria și tristețea se intersectează în viețile eroinelor.   În acest mod, Greta Gerwig reușește să facă dintr-o mostră de literatură din veacul al XIX-lea un adevărat ‘manifest’ feminist pentru adolescentele din secolul XXI. Schimburile vii, rivalitățile dintre surori, adesea violente, sunt bine conturate pe ecran. Cineasta modernizează povestea, într-un veritabil tur de forță, dar nu trădează esența scrierii originale. Nicicând, Gerwig n-a încercat să își scuze personajele sau să le justifice momentele de lașitate sau de egoism. Realizatoarea creează empatia indicând defecte, toate circumscrise naturaleții, aici, excelează Saoirse Ronan și Florence Pugh. Dimensiunea retrospectivă a filmului conferă o tonalitate melancolică și elegiacă legată de tragedia care a dus la ruptura brutală de lumea inocenței, a copilăriei. Trecerea către maturizare se face cu renunțări, aspirațiile din tinerețe se ciocnesc de micile compromisuri din viața de adult. În acest cadril vintage, realizatoarea face o reverență în fața înaintașelor sale care-au prezentat subtil  mai toate aspectele feminității. Printre broderii, dantelării, refinament (Costumele: Jacqueline Durran), romantism și calde sentimente (happy ending matrimonial), noua ecranizare – Little Women –  demonstrează redutabilul talent al Gretei Gerwig.

Articol publicat în revista Catchy

Regia: Greta Gerwig

Scenariul: Greta Gerwig după Little Women de Louisa May Alcott

Imaginea: Yorick Le Saux

Decorurile: Jess Gonchor

Costumele: Jacqueline Durran

Montajul: Nick Houy

Muzica: Alexandre Desplat

Distribuția:

Saoirse Ronan – Jo March

Emma Watson – Meg March

Florence Pugh – Amy March

Eliza Scanlen – Beth March

Laura Dern – Marmee March

Timothée Chalamet – Theodore ‘Laurie’ Laurence

Meryl Streep – Mătușa March

Bob Odenkirk – Robert March

Durata: 2h14

Premii, nominalizări:

·      Premiile Oscar, 2020:Categoria Rezultatul
Cel mai bun film – Amy Pascal Nominalizat
Cea mai bună actriță în rol principal – Saoirse Ronan Nominalizat
Cea mai bună actriță în rol secundar – Florence Pugh Nominalizat
Cel mai bun scenariu adaptat – Greta Gerwig Nominalizat
Cele mai bune costume – Jacqueline Durran Nominalizat
Cea mai bună coloană sonoră – Alexandre Desplat Nominalizat
·      Premiile Globul de Aur, 2020 :Categoria Rezultatul
Globul de Aur pentru cea mai bună actriță (dramă) – Saoirse Ronan Nominalizat
Globul de Aur pentru cea mai bună coloană sonoră – Alexandre Desplat Nominalizat
·      Premiile BAFTA, 2020:Categoria: Rezultatul
Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă, rol principal – Saoirse Ronan Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cel mai bun scenariu adaptat – Greta Gerwig Nominalizat
BAFTA pentru cea mai bună coloană sonoră – Alexandre Desplat Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă, rol secundar – Florence Pugh Nominalizat
 
Comentarii închise la Cadrilul feminității – Little Women

Scris de pe mai 20, 2020 în Blockbuster, Cinema, Filme de Oscar, Uncategorized

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Ce se-ntâmplă după epilog? – Into the Woods

 

Ce se-ntâmplă, totuși, după acel… “și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”? Un posibil răspuns ar putea fi chiar adaptarea pentru ecran a musicalului Into the Woods (montat pe Broadway în 1987) de Stephen SondheimJames Lapine. Filmul  propune o nouă viziune despre ceea ce știm că reprezenta divertismentul pentru “copiii de orice vârstă”. Copii, părinți, bunici –  generații întregi – au crescut cu poveștile despre Cenușăreasa, Jack și vrejul de fasole, Scufița Roșie și altele într-un proces de auto-cunoaștere pe termen lung. Laitmotivul muzical (“No One Is Alone“) este, însă, unul cu dublu mesaj. După succesul repurtat cu Frozen (2013), producătorii de la Disney au pedalat pe infuzia de realism și de ambiguitate, dar la Into the Woods, procentele par destul de ridicate.

Into-the-WoodsInto the Woods (2014), realizat de Rob Marshall (Chicago, Nine), păstrează ceva din spiritul basmelor clasice, dar le mixează și le re-condiționează într-o viziune postmodernă, cu accente psihanalitico-parodice. Întreaga pleiadă de personaje – Cenușăreasa (Anna Kendrick), Scufița Roșie (Lilla Crawford), Rapunzel (Mackenzie Mauzy), Jack (Daniel Huttlestone)  – devine o galerie de ființe umane aflate în schimbare. În acest imens mash-up al poveștilor, regăsim o doză din influența lui Bruno Bettelheim (care puncta necesitatea cruzimii şi chiar a terorii, în poveste,  pentru a se ajunge la catharsis), dar și prinți care cântă “Foolishness can happen in the woods” și încearcă să le seducă pe tinerele întâlnite în cale.

Cineastul menține linia impusă de scenariul musicalului, apoi “întoarce foaia” și transportă personajele și privitorul într-un teritoriu ce seamănă izbitor cu lumea reală. Înfricoșătoarea imagine a lumii dezvrăjite din aceată a doua parte este locul în care gândirea magică nu mai există. Este o lume devastată de o catastrofă. Personajul negativ este soția uriașului din povestea Jack și vrejul de fasole și exprimă consecințele traumei cauzate de pierderea soțului. Lipsită de repere și devastată de suferință, ea distruge tot ce-ntâlnește în cale, producând calamități (cutremure) și nenorociri. Procesul de “trezire” este unul brusc și aproape brutal, încercând, parcă, să închidă ușa în nas copilăriei de odinioară.

Dacă în prima parte a filmului, s-a menținut atmosfera de poveste, fie și mai întunecată, în epilog, pădurea devine un spațiu aproape arid, în care mai toate viețuitoarele suferă. Pădurea a fost considerată – încă de la Shakespeare, apoi în romantism -, zona tradițională a dragostei, a delirului erotic şi a onirismului emoțional. După un prolog (prezentare a personajelor) de cincisprezece minute muzicale, eroii se vor intersecta în pădure, fiecare cu misiunea sa, angrenați fiind în diferite călătorii.

Antrenată în Devil Who Wears Prada să fie mereu pusă pe arțag, Meryl Streep este, aici, zgripțuroaica ce pune în mișcare toate personajele și incită spiritele. Într-un tur de forță dramatico-muzical (“Last Midnight“), ea ne demonstrează că nu toate vrăjitoarele sunt rele pe de-a-ntregul. Relațiile dintre părinți și copii sunt reflectate și prin legătura – destul de bizară – Vrăjitoare-Rapunzel (Mackenzie Mauzy). Biata fată trebuie să se rupă total de trecutul ei și să iasă din “poveste”, ieșind de sub protectoratul copleșitoarei sale mame. Brutarul (James Corden din Gulliver’s Travels) și soția sa (Emily Blunt) intră în cursa contracronometru pentru găsirea totemurilor (condurul din aur, cosița blondă, pelerina roșie și vaca cu lapte) înainte  de-a răsări luna albastră. În acest fel – înduplecând vrăjitoarea -, poate vor reuși să devină părinți.

În pădure, ca și în lumea noastră, orice pas greșit făcut declanșează o serie de urmări neplăcute. Toată lumea prezentată se află mereu la granița dintre bine și rău. Filmul prezintă două versiuni ale lui Făt-Frumos: unul pentru Cenușăreasa, interpretat de Chris Pine, altul pentru Rapunzel, întrupat de Billy Magnussen. Acești dandy oferă o partitură savuroasă, în cheie parodică, a songului “Agony“, într-un duet comico-muzical. Durerea pricinuită de urmărirea romantică, dar neconsumată, este exprimată în torente, în jurul apelor unei cascade. La rândul ei, Cenușăreasa (talentata Anna Kendrick) este departe de supusa fată în casă din basm. De astă dată, juna – ce are o soartă grea și e sabotată de surorile vitrege – știe să-și tempereze sentimentele, dovadă fiind acel joc muzical de pe treptele palatului (“On the Steps of the Palace”). Legăturile familiale sunt analizate de ea și din perspectiva spațiului, castelul prințului fiind unul de vis pentru noua Cenușăreasă (“My father’s house was a nightmare, yours a dream“).

Cele mai apropiate personaje de corespondentul original din basm rămân mama vitregă a Cenușăresei (Christine Baranski) și surorile vitrege Florinda (Tammy Blanchard) și Lucinda (Lucy Punch) – adepte ale “operațiilor estetice” ad-hoc (tăierea unui deget de la picior sau a călcâiului). O altă apariție care stârnește admirația spectatorilor este Scufița Roșie (Lilla Crawford). Aparent naiva fetiță înțelege rosturile și-și reconsideră atitudinea prin cântecul “I Know Things Now“. Driblingurile comice din dialogurile cu Lupul (admirabilul Johnny Depp) vor fi continuate de pofticioasa dolofană în partituri muzicale ce vor stârni simpatia publicului. La rândul său, seducătorul Lup provoacă spiritele cu acel “Hello, Little Girl!“. În replică, o apariție naturală –  plină de duioșie –  este cea a bietului Jack (Daniel Huttlestone), naivul care-o pierde pe Milky White și ațâță furia mamei (Tracey Ullman), dar și-a uriașei (Frances de la Tour). Portretul său întregește galeria victimelor din familiile în care relațiile nu sunt tocmai fericite, pe canavaua ticsită de vicii (infidelitate conjugală, lăcomie, lipsă de onestitate, furt). Prințul îi explică Cenușăresei infidelitatea sa (aventura cu soția brutarului): “I was raised to be charming, not sincere /Am fost crescut să fiu seducător, nu sincer” – iată semnele realului.

Într-o pădure fermecată, plină de copaci noduroși, ca și personalitățile eroilor, inocența stă la hotarul dintre realitate și ficțiune. Temele adunate și conjugate în acest mash-up devin un real sprijin pentru spectatorii care-și doresc să se înțeleagă mai întâi pe ei înșiși, pentru a-i putea înțelege – apoi – pe alții. Totuși, situațiile problematice nerezolvate (inclusiv moartea unor personaje), referințele sexuale implicite și imaginile tulburătoare nu devin o ofertă tocmai potrivită pentru privitorii mai puțin dispuși la introspecții. Pentru cei care pot să treacă cu vederea aceste neajunsuri, Into the Woods rămâne un divertisment de calitate, o călătorie muzicală într-o lume magică, dar nu prea departe de cea reală.

Into the Woods

Regizor: Rob Marshall
Scriitor: James Lapine
Scenarist: James Lapine
Producător: John DeLuca, Rob Marshall
Monteur: Wyatt Smith

Distribuţia

James Corden (Brutarul)
Emily Blunt (Soţia brutarului)
Meryl Streep (Vrăjitoarea)
Johnny Depp (Lupul)
Anna Kendrick (Cenuşăreasa)
Lilla Crawford (Scufița Roșie)
Daniel Huttlestone (Jack)
Mackenzie Mauzy (Rapunzel)
Lucy Punch (Lucinda)
Tammy Blanchard (Florinda)

Premii, nominalizări, selecţii

Globurile de Aur (2015) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Meryl Streep
Globurile de Aur (2015) – Cel mai bună actriţă – musical/comedie, nominalizat: Emily Blunt
Globurile de Aur (2015) – Cel mai bun film – musical şi comedie, nominalizat

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web