RSS

Arhive pe etichete: Mexic

Visul proustian al unui cineast mexican – ROMA

 Confesiunea intimă a unui mare cineast devine și mai interesantă când acesta e Alfonso Cuarón, celebrul autor al peliculelor Children of Men, Y Tu Mama Tambien și Gravity. Chiar dacă astfel de propunere ne duce cu gândul la tabloul familial Fanny & Alexandre de Ingmar Bergman sau la unele pelicule ale fraților Coen, dorința de a cunoaște în intimitate un valoros cineast rămâne aceeași. Roma marchează întoarcerea lui Alfonso Cuarón acasă, în Mexic, şi  este totodată văzut ca „cel mai personal film” al regizorului, fiind inspirat de poveştile femeilor din propria sa copilărie.

Bunăoară, Roma este o veritabilă cronică familială, o perfectă ocazie pentru cinefili de a descoperi profunzimile acestui artist. Doar canalul/platforma streaming Netflix a acceptat exigențele cineastului – să turneze în alb & negru, peliculă 65 mm. Cuarón însuși s-a ocupat de imagine, consiliat de uimitorul Emmanuel Lubezki, magicianul „Chivo“. Așadar, emoțiile pot fi regăsite chiar în salon, pentru că ne putem instala pe sofa și vom descoperi viața din cartierul în care a copilărit cineastul. Spectatorul va regăsi, în Roma, o vastă paletă de emoții, în această peliculă realizată în țara de origine a mexicanului Alfonso Cuarón.

Prin urmare, „cel mai personal proiect” de până acum al regizorului și scenaristului premiat cu premiul Oscar – Roma -, urmărește povestea lui Cleo (Yalitza Aparicio), o femeie angajată în casa unei familii din cartierul din Mexico City. Cineastul realizează un portret viu și emoționant al unei servitoare din Mexicul anilor ’70, în perioada tulburărilor politice. Drama cu accente autobiografice poartă numele care induce, lejer, în eroare, dacă ne gândim la capitala Italiei. Totuși, o legătură subtilă tot regăsim, fiindcă există acea filiație cu neo-realismul italian, ce se poate verifica de la primele cadre; la fel de bine, se poate face racordul și cu sentimentul de iubire (dominant) prin anagramare: Amor.

Filmul aduce în prim-plan viața unei menajere – Cleo (Yalitza Aparicio) -, care muncea alături de Adela (Nancy García García) pentru Sofía (Marina de Tavira), mamă a patru copii, confruntată cu absența soțului, într-o casă din cartierul șic Roma, aflat în centrul istoric al Mexicului. Prin crearea unei declarații de iubire adresate femeilor care l-au crescut (mama și bona), Cuarón pornește de la propria sa copilărie pentru a contura un portret viu și emoționant al conflictelor interne și al ierarhiei sociale în timpul turbulențelor politice din anii ’70 (masacrul Corpus Christi). Casa devine epicentrul cutremurului care devastase viața celor două femei (ambele părăsite de bărbați lași, infideli), care trebuie să se ridice și să se confrunte cu haosul lumii. Diferențele sociale există, dar sunt depășite de solidaritatea și umanitatea acestor femei rănite, dar demne.

Distribuția a fost realizată, majoritar, din neprofesioniști, începând chiar cu Yalitza Aparicio,      o institutoare dintr-un sat din sudul Mexicului. Suverană rămâne viziunea regizorală, în care munca sofisticată, dar meticuloasă, permite observarea emoției. În acest mod, virtuozitatea formală și tehnologică a cineastului devine evidentă fiindcă deschide o poartă cu o inedită forță, relatând cotidianul într-o delicată frescă intimistă. Densitatea metaforică a graficii din deschidere permite legătura directă cu amintirile. Tuturor proceselor vizuale (compoziții minuțioase, mișcări «imposibile», planuri-secvență magistrale) li se adaugă privirea profund empatică pentru protagoniști, aflați la o distanță perfectă. Rezultatul reprezintă o stranie alchimie dintre maturitate și o formă de inocență venită dintr-un timp trecut. Cineastul surprinde, cu delictaețe, gesturile anodine, dar cu aspect captivant (un pui de somn pe un acoperiș, un incendiu care se răspândește, un eveniment care degenerează). Chiar dacă ne descrie căminul în care a crescut, tumultul exterior devine permanent, deși calmul domnea în interiorul ce pare un reconfortant refugiu.

În casa reconstituită cu minuțiozitate, o sensibilă menajeră, umilă și discretă, își ține în frâu propriile neîmpliniri pentru a-i putea proteja pe copii de neurastenia unei mame abandonate de un fantomatic soț. În lumea exterioară, se proiectează violențele din Mexicul anilor ’70, similare cu valurile uriașe, pe care puștii le vor regăsi la plajă. La cei 58 de ani ar putea să fie distanțat, totuși, cineastul realizează un tablou cinematografic cu fason de „cocon familial”, perfecționându-și arta plonjeului artistic (în acel mediu burghez). Forța imersivă a peliculei rezidă în ineditul mixaj dintre sonoritățile din ilustrația muzicală și experiența senzorială conferită de pelicula alb & negru; astfel, melancolia se degajă cu ușurință. Sesizăm punctul de vedere al autorului în poziția pe care o au cele două femei (patroană și menajeră). Micile gesturi rutiniere, ce ar putea părea degradante, alimentează pelicula cu afecțiune și conferă poveștii de pe ecran un ritm contemplativ, aproape proustian. Tema maternității este omniprezentă în filmografia autorului, așa se face că asistăm (și aici) la drama unor femei abandonate – atât menajera, cât și angajatoarea ei. Cuarón a știut să inventeze un nou mod de a privi lumea și l-a pus în practică prin imaginile monocrome dominate de realismul magic (mașina de spălat devenită o mare învolburată). Totuși, emoția primează la acest regizor care evită intelectualizarea dispozitivului artistic de pe ecran.

Frumusețea poetică a filmului rezidă în stilul epurat, în fluiditatea hipnotică a planurilor-secvență și în cadrele milimetrice ce fac ca timpul să pară suspendat, polarizat, ca într-un naufragiu, supraviețuitorii fiind copiii și femeile de pe ecran. Profund elegiac, Roma devine un imn închinat „vârstei de aur”(copilăria), un vibrant poem al memoriei afective, destinat tuturor celor care îndrăgesc cinemaul lipsit de artificii.

Regia: Alfonso Cuarón

Scenariul: Alfonso Cuarón

Imaginea: Alfonso Cuarón, Galo Olivares

Costumele: Ana Terrazas

Sunetul: Steve Broweel, Enrique Greiner, José Antonio Garcia, Javier Quesada

Montajul: Alfonso Cuarón, Adam Gough

Distribuția:

Yalitza Aparicio – Cleo

Marina de Tavira – Sofía

Nancy García – Adela

Verónica García -Teresesa

Daniela Demesa – Sofi

Fernando Grediaga – Antonio

Jorge Antonio Guerrero – Fermín

Durata: 2h15

Articol publicat în revista Catchy

Premii, nominalizări:

Oscar (2019):

Categoria Rezultatul
Cel mai bun film
Alfonso Cuarón Nominalizat
Gabriela Rodriguez Nominalizat
Cel mai bun regizor – Alfonso Cuarón Nominalizat
Cea mai bună actriță în rol principal – Yalitza Aparicio Nominalizat
Cea mai buna actriță în rol secundar – Marina de Tavira Nominalizat
Cel mai bun scenariu original – Alfonso Cuarón Nominalizat
Cel mai bun film străin Nominalizat
Cea mai bună imagine – Alfonso Cuarón Nominalizat
Cea mai bună scenografie
Eugenio Caballero Nominalizat
Barbara Enriquez Nominalizat
Cel mai bun mixaj de sunet
José Antonio García Nominalizat
Craig Henighan Nominalizat
Skip Lievsay Nominalizat
Cel mai bun montaj de sunet
Skip Lievsay Nominalizat
Sergio Diaz Nominalizat

Globul de Aur (2019):

Categoria Rezultatul
Globul de Aur pentru cel mai bun regizor – Alfonso Cuarón Câștigător
Globul de Aur pentru cel mai bun film străin Câștigător
Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu – Alfonso Cuarón Nominalizat

Premii Venetia (2018):

Categoria Rezultatul
Leul de Aur – Alfonso Cuarón Câștigător
Premiul SIGNIS – Alfonso Cuarón Câștigător
 
Comentarii închise la Visul proustian al unui cineast mexican – ROMA

Scris de pe februarie 24, 2019 în Cinema, Filme de Oscar, Filme indie (independente)

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Adio, dar rămân cu tine în versiune a la Mexicana – You’re Killing Me Susana/Me estás matando, Susana

Regizat de Roberto Sneider (Tear This Heart Out) și adaptat tot de Sneider dimpreună cu Luis Cámara, după romanul Deserted Cities de José Agustín, filmul You’re Killing Me Susana/ Me estás matando, Susana stârnește interesul tuturor celor păliți de amintirea vreunei despărțiri de natură amoroasă. Farmecul și telegenia actorilor  Gael García Bernal și Verónica Echegui transformă provocarea cineastului într-o suită de momente pline de haz, dar și de reflecție.

Eligio (Gael García Bernal) este un actor amuzant, charismatic care se trezește singur într-o zi și își dă seama că soția lui, Susana (Verónica Echegui), l-a părăsit fără niciun cuvânt. O caută pretutindeni, încercând să-i înțeleagă motivul, dar certitudinea lui că lucrurile erau minunate  între ei este șubrezită pe măsură că vorbește cu oamenii care ar putea ști unde se află iubita care l-a părăsit. După câteva luni, înfocatul actoraș mexican află că Susana e la seminarul unui scriitor din Iowa. Eligio își vinde mașina și pleacă după ea pentru a face tot ce poate ca femeia iubită să revină la el. Din momentul în care ajunge în orașul din Midwest, Eligio nu se simte deloc în elementul lui.

Situația se înrăutățește când descoperă că Susana are o relație cu lunganul polonez, poetul Slawomir (Björn Hlynur Haraldsson). Graba cu care scundul, dar simpaticul actor părăsește însoritul Mexico City pentru a poposi neanunțat/neinvitat în recea Universitate din Iowa ne pune pe gânduri: “Se simțea, cumva, vinovat ?”. Oricare ar fi răspunsul, modul de-a acționa îl recomandă mai mult spre zona băieților decât cea a bărbaților (toate giumbușlucurile însoțite de turuiala hispanică suplinesc din plin absența unor centimentri din statură și fac mai suportabilă lipsa de maturitate a personajului). Instalarea în căminul Universității americane devine un adevărat tur de forță și provoacă chicoteli – se camuflează cu frunze arămii în curte pentru a evita plata celor 85 de dolari, echivalentul cursei de la aeroport, flirtează cu americanca blondă de la recepție și profită de înduioșarea acesteia.

“Mic la stat, dar mare la sfat”, Eligio dă cu nasul și de uriașul poet slav, devenit între timp, amantul nevestei sale; construită tot pe contrastul de calitate (diferențe mari de înățime) așa-zisa răfuială devine o sursă de amuzament. Abundent pigmentate cu spaniolă, dialogurile lasă să      se întrevadă adevărata natură ardentă a relației dintre Eligio și Susana. Cu siguranță, Eligio- “Macho Man” nu se-ncadrase la standardele soțului perfect, dar îndârjirea și încăpățânarea copilărească de a o recuceri pe Susana îi sporesc și mai mult farmecul.

Concepută în maniera filmelor indie, care prezintă viața artiștilor într-o lumină naturală, “nefardată”, pelicula cu rezonanță de hit country reprezintă sondare, dialog şi meditaţii bogate. Filmul se vrea onest, lipsit de artificii și prezintă viața în complexitatea sa, deși pare o banală comedie romantică a la Mexicana. Cineastul se joacă frecvent cu limbajul, elaborând o simpatică dantelărie de voci şi puncte de vedere în încercarea de a portretiza neliniştile protagoniştilor. Nu mai poţi modifica nimic – este vorba, practic, de puterea de a accepta un dat. Deşi Eligio se consideră, mai în glumă mai în serios, un ratat, nu se resemnează cu acest gând (participa la castinguri, conștient fiind că șansele sale erau reduse, se autopersiflează în prezența amicilor, la “o băută”). Cu toate acestea, imaginile surprinse în apartamentul modest, dar șic, în care meditează printre cărți sau reviste îl recomandă profund… disimulat.

Contrazicând stereotipul macho, firavul Eligio răstoarnă prejudecățile prin abilităţile  sale de a se descurca prin viaţă. În discuțiile amicale, din timpul periplului de la Iowa, se simte tușa sociologică din discursul realizatorului; la acel workshop fuseseră invitați să prezinte, în culorile cele mai vii SUA, doar scriitori din America Latină, Asia și Europa de Est (un discurs destul de inofensiv în plină eră Trump). Roberto Sneider surprinde experiența culturală, dar, mai ales, hotărârea și dorința unei femei de a-și depăși condiția. După ce câștigă premiul de la acel workshop literar, Susana pleacă la New York. Deșertul sentimental se instalează, iar cei doi soți pornesc pe căi diferite. În final,  îi regăsim în același boem apartament din Mexico City oferind concluzia celor 100 de minute dulci-amărui.

Derutanta pistă de “happy-go-lucky actor” e de fapt linia tradițională a bărbaților din această zonă – pare că trăieşte continuu pierdut în “râuri metafizice”dar, mai degrabă, e măcinat de gânduri (dublul standard: fidelitatea în cuplu sau față de sine) care depăşesc realitatea concretă.  Pendulând între comedie și dramă, acest road-movie picant răstoarnă prejudecăți și demantelează mentalități (machism, patriarhat latino, xenofobie). Imaginea comică, de veritabil “escroc sentimental” a lui Gael García Bernal, senzualitatea elegant-focoasă a hispanicei Verónica Echegui, peisajele hibernale și coloana sonoră vibrantă reprezintă valorile adăugate ale unui film care deraiază de pe șina comună a comediilor romantice. You’re Killing Me Susana/Me estás matando, Susana invită la onestitate în intimitate.

You’re Killing Me Susana

Regia: Roberto Sneider
Scenariul: Roberto Sneider și Luis Cámara, adaptare după romanul Deserted Cities de José Agustín
Imaginea: Antonio Calvache
Montajul: Aleshka Ferrero
Muzica: Victor Hernandez Stumpfhauser
Distribuția:
Gael García Bernal – Eligio
Verónica Echegui – Susana
Ashley Hinshaw – Irene
Jadyn Wong – Altagracia
Björn Hlynur Haraldsson – Slawomir
Adam Hurtig – Bryan
Durata: 100 min

Articol publicat în revista WebCultura

 

 
Comentarii închise la Adio, dar rămân cu tine în versiune a la Mexicana – You’re Killing Me Susana/Me estás matando, Susana

Scris de pe iulie 13, 2018 în Cinema, Cultură, Film, Filme indie (independente), Morală, Moravuri

 

Etichete: , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web