RSS

Arhive pe etichete: Modernitate

Boemul (rafinat) – Un scurt ghid pentru bărbatul modern

Şocul anilor 2000 – în care moravurile sunt decăzute -, iar munca este alienantă, impune o detașare de clişeele vieţii. Un bărbat se aventurează să îşi reinventeze identitatea şi devine boem. Stilul  boem este legat de Praga, capitala Boemiei, a cărei cetate încorporează elemente gotice, neo-clasice, baroce, romantice, fiind, așadar, un mix reuşit şi echilibrat, imposibil de copiat.

©️ Joseph Christian Leyendecker / Vintage Illustration Arrow Collars Advertisement

– În lumea de azi, dominată de spiritul de turmă, avangardistul (boem) ar prefera să se refugieze în orice altă epocă, dar nu în  cea de acum. Într-o lume dezvrăjită, spiritul nonconformist ar trebui să cultive, cu rafinament artistic, tabuurile. Nonconformistul ar purta pălărie (şi şi-ar asuma privirile scandalizate ale omului de pe stradă);

– Un spirit tânăr şi rebel ar fi de o politeţe desăvârşită – într-o lume a mitocăniei generalizate – şi-ar face un merit din a cunoaşte bibliografia pe temă, politeţea de-a lungul secolelor;

– S-ar lăuda să redescopere coduri ale bunelor maniere uitate de toţi. Evident, şi-ar purta corespondenţa numai cu scris de mână, cu plicuri frumoase şi hârtie bine aleasă;

– Într-o lume tehnologizată, a computerelor şi device-urilor, ar prefera anticariatul, ediţiile princeps, ex libris-urile şi bibliofilia. Ca un corolar, în lumea americanizată, anglofonă, OK-izată, ar şti perfect limbile moarte şi-ar stăpâni cunoştinţe solide din cultura germană sau japoneză. Desigur, n-ar scrie sms-uri şi-ar detesta să fie manipulat de emisiunile TV. Un boem ar cultiva intimul, secretul inocent, bucuria tăcerii şi ar apăra ordinea şi armonia;

Într-o societate care oferă prea puțină frumuseţe reală, în care emisiunile TV sunt deșirate pentru bani şi propagandă, iar viața curge prea în grabă și persoanele publice sunt prea lesne luate drept modele, boemul ar alege să fie egoist și să se bucure de viaţă, aşa cum dorește. Dar, ar alege – întotdeauna – să facă toate acestea ca un boem rafinat.

Vintage Illustrations – ©️Joseph Christian Leyendecker

Via WebCultura

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent.

 
Comentarii închise la Boemul (rafinat) – Un scurt ghid pentru bărbatul modern

Scris de pe martie 9, 2020 în Eseu, Feminin, Modernitate, Morală, Moravuri

 

Etichete: , , ,

Modernitatea Didonei

Eneida lui Vergiliu (Publius Vergilius Maro – 70-19 î. Hr.) dă expresia practicilor religioase și preceptelor morale: principiul constituirii familiei, perpetuarea neamului (roman), principiul înțelepciunii și  al moderației.

„Să ai curajul de a disprețui bogățiile” sau „Învață, copile, învață de la mine virtutea și munca/Alții te vor învăța fericirea” vin parcă din vremurile de glorie ale societății romane, ca o mustrare la adresa societății în care trebuia să trăiască poetul (care ignora aceste norme morale). Sunt sesizabile trăsăturile morale tipice antichității în figurarea Didonei. Regina  rezistase, până la venirea lui Enea, numeroaselor cereri în căsătorie, fidelă jurământului făcut (soțului). Totuși, ea  se îndrăgosteşte cu patimă de erou şi chiar îl face părtaş la conducerea cetăţii.

E adevărat că aceasta devine un personaj tragic, reducând-o la dilema euripidiană. Aceste dileme erau o noutate pentru lumea antică. Se ivea, astfel, idealul moral de natură ascetică, iar pe de altă parte, patima – pasiunea carnală; tendințe opuse în aceeași conștiință. Aceste tendințe opuse se vor confrunta numai în cadrul sensibilității moderne. Didona face  ca, înlăuntrul aceleiași ființe, să lupte două înclinații opuse și două principii, prefigurând astfel conflictul de mai târziu dintre  «trup» și «suflet».

Episodul despărțirii finale de Enea, care reeditează cunoscutul motiv al «femeii abandonate», poate fi raportat din nou la Euripide (Medeea). La chemarea zeilor, Enea decide să o părăsească pe Didona pe ascuns, convins că aceasta nu i-ar fi redat libertatea de bună voie. Didona a aflat şi s-a retras îndurerată în palat. Enea  pleacă  pe mare aruncându-şi o ultimă privire spre ţărmul unde fusese atât de fericit. Vede pe zidurile oraşului un mare foc, dar nu ştie că acesta era rugul pe care se urcase nefericita regină, după care îşi împlântase un pumnal în piept.

Dido & Aeneas

Dido & Aeneas © Sebastian Bolesch

Didona are conștiința complexă și contradictorie de victimă a nedreptății și totodată de ființă just sancționată (ea asociază indignarea față de Enea cu căința față de soțul decedat). Frământarea lăuntrică a Didonei nu se corelează cu propria înfățișare – ca în cazul lui Marcellus: fizic, melancolia – cu cadrul natural al nopții liniștite din jurul ei. Zbuciumul reginei este raportat la un motiv din natură, valurile furtunii  de pe mare se potolesc odată cu cele dinlăuntrul ei. Moartea Didonei este cea a unui erou; ea piere de sabie. Ca în orice tragedie antică, momentul cel mai sângeros se consumă în spatele scenei. Slujitorul o zărise doar străpunsă de sabie, prăbușită sub loviturile fierului.

Prin Didona, prin cuceririle din domeniul lăuntricului, cuceriri care merg până la frângerea și răsturnarea felului antic de a vedea omul, Vergiliu se anunță ca precursor  al lumii și al sensibilității moderne (contrastele romantice, poet al senzațiilor, visul).

Totodată, Vergiliu a lăsat, prin personajele legendare Didona și Enea,  una dintre cele mai sfâşietoare poveşti de dragoste din istoria literaturii

 

Etichete: , ,

Miracolul copilăriei

O lume fără copii ar fi ca un cer fără îngeri. Fărâma de puritate ce ne luminează existenţa o datorăm tocmai copilului fără vârstă care ne însoţeşte întreaga viaţă.

Uneori, pentru om, uitarea este necesară, alteori, o memorie prea încărcată de întâmplări neplăcute, de tristeţi şi nenorocuri ne-ar afunda  în apele adânci în care fiinţa noastră s-ar îneca irevocabil. Uităm clipele de oprelişte şi durerea pricinuită de oameni şi de soartă, urmărind fotograme din basmul viu al copilăriei.

Uităm senzaţiile sufocante ale nenorocirii şi disperării, uităm  chipuri, deprinderi şi vicii, remuşcări şi resentimente – ca să avem puterea de-a ierta şi de-a ne izbăvi. Uităm neîmplinirile de orice fel, uităm chiar şi emoţiile pozitive, gustul izbânzii şi binefacerea, veselia deplină. Trăirile extreme provoacă, de regulă, o criză a conştiinţei;dovadă sunt manifestările primare pe care le avem în astfel de momente.

Câmpul virgin al memoriei infantile reţine pentru totdeauna amprente ale impactului cu viaţa, grafemele primelor revelaţii. Suntem preaplini de copilul etern din noi, prea marcaţi – ultragiaţi şi, în egală măsură, alintaţi – de propria noastră copilărie. Întreaga noastră experienţă ulterioară nu se configurează decât pe temeiurile celor dintâi trăiri. Copilăria trebuie să fie cel mai frumos anotimp dintre vârstele omului.

Nimic nu poate egala tihna fără de griji, uimirea cu care descopeream tainele existenţei, nevinovăţia fiinţei care nu cunoaşte ranchiuna, invidia, ci doar supărările trecătoare şi repezi ca o ploaie de vară. Copilăria reprezintă cugetul neîntinat de presimţiri grele, regrete şi porniri pătimaşe, veselie nedisimulată, bucurie fără margini şi privilegiul de-a zugrăvi, în culori de vis şi basm, realitatea.

Principiile de viaţă, conduita şi convingerile omului matur nu sunt, la urma urmei, decât reflexul copilăriei sale. Rememorarea trăirilor – care însoţesc jocul cu imagini purtate de ochiul interior al adultului – trezeşte  liniştitoare nostalgii. Rememorarea are  darul de a odihni şi de a reechilibra, ba chiar de a remonta o persoană doborâtă de straturile succesive de întâmplări ale vieţii de adult. Universul copilăriei poate deveni refugiul de taină –  Edenul şi limanul în care sufletul, prea plin de sentimente, îşi află ocrotire. Aici, omul se regăseşte pe sine întreg sau se realcătuieşte din cioburile în care cutremurele vremii l-au sfărâmat.

Tocmai de aceea, oamenii mari, în vacarmul acestei lumi bulversate  de sine, ar trebui să fie mai procupaţi de contactele (cu realitatea) pe care le mediază  copiilor, de valorile şi reperele pe care le oferă.  Altminteri, nu ar rămâne decât coşmarul unei societăţi gata să se autodevoreze.

Articol publicat în revista WebCultura

 

 
Comentarii închise la Miracolul copilăriei

Scris de pe iunie 1, 2018 în Înţelepciune, Eseu, Estival, Fugit Irreparabile Tempus

 

Etichete: , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web