RSS

Arhive pe etichete: Orchestră

Hoinăreală swing, alături de The Count Basie Orchestra

Graţie fundaţiei Phoenix, la Bucureşti au poposit muzicienii din legendara The Count Basie Orchestra, aflaţi într-un turneu european (Londra, Bucureşti, Milano, Paris). În seara de 14 mai 2013, cei 17 artişti ai The Count Basie Orchestra au demonstrat bucureştenilor ce înseamnă 80 de ani de swing american. Încă de la înfiinţarea trupei, de către William Count Basie, faimoasa orchestră a colaborat cu artişti ca Billie Holiday, Ella Fitzgerald, Ethel Waters, Sarah Vaughan, Joe Williams, Frank Sinatra sau Duke Ellington.

Deschiderea au făcut-o membrii cvartetului Django Sound. Trupa a fost înfiinţată în 2010 de către violonistul Costinel Mirea, nepotul celebrului virtuoz Constantin Mirea, care a cântat alături de Maria Tănase, Romica Puceanu, Gabi Luncă, Fărâmiţă Lambru sau Ion Onoriu. Vioara la care cântă Costinel Mirea, moştenită de la bunicul său, este certificată de mai mulţi lutieri ca fiind o vioară originală Sebastian Rauch, datată din anul 1750. Django Sound Quartet a fermecat publicul cu un repertoriu care se trage din jazz-ul manouche, păstrând tradiţia şi puritatea acestui gen, totodată împletindu-l curajos şi inspirat cu influenţe din folclorul românesc. „Încălzirea” aceasta a pregătit spectatorii pentru întâlnirea cu profesioniştii de peste Ocean.

Seara bucureşteană a fost una destinsă, intimă, în contrast cu spaţiul extrem de generos al Sălii Palatului. Muzica celor din legendara orchestră a oferit o alternativă voioasă şi elegantă generaţiilor care s-au izbit de obstacole diverse. A fost un imbold pentru întoarcerea la eleganţă şi rafinament. Atitudinea muzicienilor şi, mai ales a dirijorului, a reamintit spectatorilor că autenticitatea este soră cu eleganţa. Acest artificiu social – eleganţa – este util pentru facilitarea interacţiunilor cu ceilalţi.

În buchetul de riffuri, balade şi improvizaţii, destinderea n-a urmat niciodată tensiunii, ci i s-a suprapus graţie sincopelor obligatorii. Balansul între melodiile mai reci, cerebrale (solourile de saxofon) şi cele mai provocatoare (trompetele şi alămurile) făceau imposibilă monotonia. Swing-ul celor de la The Count Basie Orchestra te ridică imediat de pe scaun, electrizându-te.

countbasieorchestra20130

La acestea, se adaugă intervenţiile dirijorului orchestrei, neobositul Dennis Mackrel, care nu lasă spectatorul să rămână rigid, plictisit sau lipsit de viaţă. Ca o felină la pândă, ţâşnea de după cortină, dintre muzicieni sau din spatele acestora balansând între timpii melodiei şi timpii ritmului. Experienţa de „dascăl” muzical (music educator) l-a ajutat să stabilească o relaţie specială cu publicul. Ochiul său avizat sondase publicul şi identificase eterogenitatea vârstelor (de la trei la optzeci de ani) intercalând pauze explicative.

Departe de frazele cleioase şi de alte sfătoşenii sau aroganţe, Dennis Mackrel a cucerit prin autenticitate: jovial, curtenitor, profund magnetic. Un artist cu un apetit contagios de viaţă a vrăjit un public destul de „plouat”, trezind simţurile prin vorbă şi acţiune. Prospeţimea stilistică şi puritatea accesibilă au fost numele de cod ale acestui James Bond ciocolatiu care îşi aşteptase publicul chiar în faţa sălii de concert, cu cel puţin o oră înainte de începerea spectacolului.

Astfel, ca o mare şi veşnică improvizaţie jazzistică, dirijorul se lasă sedus de muzica celor din orchestră, el însuşi conducându-i printr-un stil personal. Acum e în faţa muzicienilor, acum e în culise, apoi în sală, alături de spectatori. Histrionul Dennis Mackrel a demonstrat că umorul şi conjugarea verbelor la persoana a II-a, singular (tipică americanilor) favorizează seninătatea şi echilibrul. Discutând, cu egală dezinvoltură şi cu un indicibil şarm, cu publicul reunit în faţa big-band-ului atât de celebru, a arătat că nobleţea artistului înnăscut nu se poate confunda cu gălăgia şi cu sclipiciul din showbiz-ul mioritic.

Buchetul de hit-uri, printre care şi April în Paris, Jumpin’ at the Woodside sau One O’Clock Jump au relevat faptul că, deşi născută din cultura populară americană, muzica acestei orchestre este emoţie pură şi corporalitate în mişcare. Simplitatea directă, muzicalitatea fără cusur şi dozajul irezistibil de forţă autentică şi sprinteneală sunt atribute ale acestui big-band.

Finalul a fost pe măsura lunii mai – „Veniţi, privighetoarea cântă!„.

De-a lungul anilor, The Count Basie Orchestra au colaborat cu o serie de soliste cu nume de rezonanţă din istoria jazz-ului. Printre cele mai celebre colaborări, fără îndoială, se află antologicul album Ella and Basie! (1963), considerat şi acum una dintre cele mai bune înregistrări ale fenomenalei Ella Fitzgerald. În seara de 14 mai 2013, le-a stat alături, Brianna Thomas, o revelaţie a muzicii de jazz, care a performat în compania unor muzicieni legendari precum Clark Terry, Wycliffe Gordon, Victor Goines, Junior Mauce, Frank Wess, Paul West, Fred Anderson, Art Barron. Solista cu un glas puternic, altoit pe gospel, a vibrat până la incandescenţă.

Evenimetul muzical, din 14 mai 2013, a fost o provocare şi o pledoarie pentru întoarcerea la eleganţă şi la autenticitate. Bucureştiul a primit, datorită fundaţiei Phoenix, un concert croit din cea mai bună stofă.

Articol publicat în revista LiterNet
 
Comentarii închise la Hoinăreală swing, alături de The Count Basie Orchestra

Scris de pe martie 24, 2018 în Muzică

 

Etichete: ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web