RSS

Arhive pe etichete: peliculă

Cu dragostea nu e de glumit ! – Maggie’s Plan

Mădălina DumitracheVeșnic neliniștită și mereu în căutarea unor răspunsuri la întrebările  existențiale care nu-i dau pace, Greta Gerwig s-a impus în rândul cineaștilor americani drept un „Woody Allen la feminin”. În spumoasa comedie romantică Maggie’s Plan, descoperim o ființă apropiată mai mult de eroinele lui Jane Auste și aflăm (din nou!) că destinul ar trebui lăsat să-și urmeze cursul, oricât de priceput „matchmaker” ai fi.

Pelicula iese puțin din linia tradițională a comediilor romantic (peliculele catalogate „chick- flick”) cu  cu care Hollywood-ul și-a obișnuit spectatorii. Regăsim un New York agreabil în care Ethan Hawke și Julianne Moore intră perfect în piele unor universitari egocentrici și manipulatori. În galeria cu portrete atipice, din Maggie’s Plan, fantezia și farmecul interpreților, dar mai ales animația din metropola americană rivalizează cu viața pariziană. Eroinele newyorkeze pot în orice moment concura, la capitolul originalitate, cu cele din Orașul Luminilor, iar frecventele nevroze ale personajelor seamănă perfect cu cele ale oricărui intello parizian.

Maggie's Plan 0

În centrul acestei originale pelicule, regăsim goana după fericire, iar protagoniștii vor explora teritorii neumblate cu o inepuizabilă energie în arta comunicării. Realizatoarea (fiica celebrului dramaturg Arthur Miller) a mizat pe asemănarea îndeletnicirilor femeilor moderne (Paris vs. New York) și-a evidențiat permanenta preocupare pentru menținerea unei juste balanțe între viața de familie și cea profesională. Întocmai pariziencelor, și femeile newyorkeze urmăresc cultivarea spiritului, dar și obținerea  unui stil propriu, original, în privința vestimentației. Personajele din această savuroasă comedie romantică își bat capul cu viața sentimentală și trec prin nenumărate situații delicate (frustrare, dragoste, căsnicie, poziție socială, copii, divorț, teamă, singurătate, devotament, potrivire vs. nepotrivire), dar întotdeauna „cu multă clasă”.

Maggie's Plan 1

Așadar, Maggie (Greta Gerwig) – o trentagenară plină de viață din New York – lucrează în educație (The New School) și pare mulțumită de sine. După mai multe nereușite în dragoste, se decide să conceapă un copil pe căi mai neortodoxe, prin inseminare artificială, donatorul fiind Guy, un simpatic antreprenor particular (șarmantul Travis Fimmel) din piața din care ea își făcea aprovizionarea. Când îl întâlnește pe briliantul profesor John Harding (Ethan Hawke), un intelectual (specialist în „ficto-critical anthropology”) cu veleități de romancier, Maggie se îndrăgostește cu adevărat și, astfel, își schimbă radical planurile. Situația nu e nici pe departe roz pentru că John stagnează într-o căsnicie nefericită alături de Georgette (Julianne Moore). Glaciala femeie – concentrată doar pe carieră – este o narcisistă îmbătată de propriile succese profesionale care își neglijează soțul și pe cei doi copii. Cu ajutorul prietenilor săi excentrici și amuzanți -Tony și Felicia – Maggie (se caracterizează autoironic „a little bit stupid ”) urzește un plan care complică viețile tutoror, dar îi și unește în moduri ilare și surprinzătoare (în maniera în care definea Tony viața sa conjugală: „It’s what keeps my wife in post-modern choreography and me in self-loathing”).

Maggie's Plan 2

La câțiva ani distanță, John o va părăsi pe Georgette și se căsătorește cu Maggie-cea-organizată. Fetița născută în timpul mariajului va crește alături de ceilalți doi copii ai lui John, admirabil interpretați de Mina Sundwall și Jackson Frazer. Când totul părea să fi intrat pe un făgaș liniștit, Maggie-cea-crescută- de-quakeri se pomenește iarăși la o răscruce din pricina  apariției autobiografiei lui Georgette care va readuce în atenție problematica fericirii. Din nou este ajutată de statornicii săi prieteni, Tony (Bill Hader) și Felicia (Maya Rudolph) și, astfel, pun la cale re-cuplarea lui John cu Georgette. Deși pare o veche „schemă” shakespeariană (A Midsummer Night’s Dream), de fapt, climaxul prezentat de Miller reflectă teama de singurătate, miezul și adevărul ascuns al multor crize existențiale. Așadar, planul lui Maggie devine doar un pretext  în a demonstra că fericirea sau nefericirea nu țin de calcule și proiecții neapărat realiste, iar destinul își croiește singur calea.

Maggie’s Plan 3

Suita de peripeții imprevizibile, unele desprinse, parcă, din universul lui David Lodge, transformă povestea într-un foileton romanesc (dacă avem în vedere doar intriga) și oferă momente pline de umor, situații hazlii, în toate acele „negocieri”. Extravaganța ținutelor vestimentare și mobilierul cu design unic din apartamentul său o plasează pe Georgette în rândul eroinelor atipice, dar pline de șarm, cu osebire la maniere și la complimente: „Nobody unpacks commodity fetishism like you do”. Cu aerul său exotic, de prințesă scandinavă, admirabila Julianne Moore devine o Georgette, intelectuala (de extracție europeană) plină de vulnerabilități, tocmai bună „de pus la punct” de spiritul practic al lui Maggie (Greta Gerwig). În pofida tuturor manipulărilor și mașinațiunilor, fiecare personaj traversează reprize de introspecție până să realizeze ce i se potrivește cu adevărat. Deși a ales o zonă de nișă, lumea academicienilor newyorkezi, Rebecca Miller evidențiază slăbiciunea omenească în fața suferinței și-a singurătății și înclină balanța în favoarea maturității și stabilității într-o savuroasă comedie de moravuri.

Maggie's Plan 4

Regia: Rebecca Miller

Scenariul: Karen Rinaldi și Rebecca Miller

Scriitor: Karen Rinaldi

Imaginea: Sam Levy

Montajul: Sabine Hoffman

Muzica: Michael Rohatyn

Distribuția:

Greta Gerwig – Maggie

Ethan Hawke – John

Travis Fimmel – Guy

Julianne Moore – Georgette

Bill Hader -Tony

Maya Rudolph – Felicia

Wallace Shawn – Kliegler

Durata: 98 min.

 

Articol publicat în revista Catchy

Reclame
 
Comentarii închise la Cu dragostea nu e de glumit ! – Maggie’s Plan

Scris de pe septembrie 21, 2019 în Cinema, Film, Filme indie (independente), Morală, Moravuri, Relativitate

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Potpuriul dragostei – Mamma Mia! Here We Go Again

Mădălina DumitracheProducția Mamma Mia! Here We Go Again face parte din categoria filmelor estivale pe care le îndrăgești fără să știi de ce și pe care le urmărești pentru a te răcori.

În vremea în care nu avea habar de identitatea părintelui său, Sophie se hotărâse să-i invite la nunta ei pe cei trei presupuși tați, fără să-i sufle vreo vorbă Donnei (Meryl Streep), mama sa. Așa stăteau lucrurile în opusul din anul 2008 (semnat de Phyllida Lloyd), când lumea făcea cunoștință cu fermecătoarea actriță Amanda Seyfried, aflată în postura tinerei încăpățânate, dar extrem de hotărâte, din triumfalul musical Mamma Mia. Zece ani mai târziu, când deja Donna a ieșit din scenă, tânăra Sophie (însărcinată) se pregătește să deschidă porțile hotelului „Bella Donna” la care visase. Mamma Mia! Here We Go Again revine pentru a ne povesti/lămuri despre trecutul Donnei – întâlnirea cu cei trei (potențiali) „tătici” ai fiicei sale – totul sub forma idilelelor cu lipici la public, preponderent feminin. Bunăoară, suntem invitați în Kalokairi, magica insulă din Grecia, pentru un nou și original musical bazat pe melodiile de succes ale formației ABBA. A fost păstrat lotul actoricesc de bază al distribuției originale, dar s-au alăturat și alte nume faimoase – Lily James (Cinderella, The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society).

Lungmetrajul, produs de Judy Craymer și Gary Goetzman, păstrează linia de „feel-good movie”, perfect pentru sezonul estival. Premisele sunt de bun augur dacă avem în vedere că regia e semnată de chiar scenaristul Ol Parker, cel care a realizat această continuare după o poveste scrisă de Catherine Johnson și Richard Curtis. În calitate de producători executivi s-au regăsit Tom Hanks, Rita Wilson, Phyllida Lloyd, Richard Curtis și Nicky Kentish Barnes. La toate acestea, au contribuit din plin antrenul și suflul nou din coloana sonoră realizată de inegalabilii făuritori de hituri Benny Andersson și Björn Ulvaeus. Cei doi producători şi-au luat necesare libertăţi în adaptarea coloanei sonore, simțind capacitățile vocale de exprimare ale actorilor, asumându-şi perfect sound-ul de karaoke, estompând astfel neajunsurile glasurilor neantrenate, conferindu-le și acestora un aer mai puțin cabotin.

Mamma Mia, Here We Go Again!

Noua producție se poziționează între sequel și prequel fiindcă se păstrează povestea centrală, dar există și acele lansări „înainte” și „înapoi” în timp menite să ne arate cum relațiile formate în trecut rezonează în prezent. Astfel, în actualitate, o vedem pe Sophie pregătindu-se pentru un mare eveniment: redeschiderea pensiunii înfiinţate de mama ei, Donna. Faptul că aceasta a murit cu un an în urmă umbreşte evenimentul şi încearcă să dea complexitate acestui fir narativ. În acelaşi timp, o vedem pe Donna în tinereţe (Lily James): ea porneşte în căutarea propriului vis, ajungând – în urma unor aventuri – pe Kalokairi, magica insulă din Grecia. Seducătoarea Lily James o întrupează pe Donna din perioada de tinerețe, prin intermediul flashbackurile presărate între energicele momente dispuse la prezentul efervescent (adorabilă cu tinerescul song When I Kissed the Teacher). Distribuția încearcă să respecte paritatea între bărbați și femei, așadar, îi regăsim pe „veteranii” Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård, alături de mai tinerii Jeremy Irvine (în rolul lui Sam), Josh Dylan (Bill) și Hugh Skinner (Harry). Simpaticele aflate mereu în căutare de amor Rosie și Tanya sunt, acum, Alexa Davies și Jessica Keenan Wynn. În această romanță acidulată, este introdusă – în postura de bunică – exotica Cher. Ce poate fi mai amuzant decât un număr în care Cher i se adresează pe note (cântă Fernando) managerului de hotel, bărbos și grizonant, fostul ei iubit prin 1959, interpretat de co-starul Andy García? Desigur, e o șarjă amical-umoristică pentru că blondina lungană, acum bunica Ruby, se aseamănă, aici, cu Madonna (dependentă de Xanax) cântând Don’t Cry for Me Argentina.

3 - Mamma Mia 2

Cu așa povești și așa armătură de interpreți, filmul izbuteşte să binedispună timp de două ore încărcate cu dans, voie bună şi multă energie. Unul dintre meritele acestui sequel este maniera în care Donna iese din straiele superficialității și nu mai pare doar o flușturatică, ci un veritabil „spirit liber”- cântăreață cool în tinerețe. O urmărim decizie după decizie, eşec după eşec, reuşită după reuşită. Acum, când o vedem pe Donna întâlnindu-i pe Sam, Harry şi Bill (interpretaţi de Jeremy Irvine, Hugh Skinner şi Josh Dylan) şi îndrăgostindu-se cu adevărat de mica comunitate de pe Kalokairi, înțelegem de ce începe să viseze la o viaţă fericită în pensiunea pe care o descoperise.

4 - Mamma Mia 2

Cu toate că cele două epoci distincte sunt țesute și reunite în falduri (asumat) kitsch ale pânzei, totul se reduce la pofta de viață și doza necesară de umor pentru a depăși inerentele neajunsuri ale vieții. Costumele, lumina și mai ales coregrafia contribuie la crearea universului pitoresc, menit să rimeze cu exclamația Mamma Mia!, în pofida aspectului general de cartolină catchy. Bazându-se exclusiv pe distribuţie, filmul poate părea, pentru unii spectatori mai scorțoși, doar un potpuriu de Nu-mă-uita, cu flashbackuri siropoase, cu multe clişee. Deși minunata Meryl Streep/Donna Sheridan se răgăsește doar pe afiș, spiritul și efervescența sa sunt dominante și în acest nou cocktail al verii 2018; legătura mamă-fiică rămâne esențială și în cea de-a doua rundă. Dacă știi să privești partea plină a paharului și îți place să dansezi după cum îți cântă viața, nu rata Mamma Mia! Here We Go Again/„take the chance”!

5 - Mamma Mia 2

Regia: Ol Parker

Scenariul: Ol Parker după o poveste scrisă de Catherine Johnson și Richard Curtis

Imaginea: Robert Yeoman

Montajul: Peter Lambert

Muzica: Anne Dudley

Distribuția:

Amanda Seyfried – Sophie Sheridan, fiica Donnei

Meryl Streep – Donna Sheridan,mama lui Sophie și soția lui Sam

Lily James – Donna (în tinerețe)

Christine Baranski – Tanya Chesham-Leigh

Jessica Keenan Wynn – Tanya (în tinerețe)

Julie Walters – Rosie Mulligan

Alexa Davies – Rosie (în tinerețe)

Pierce Brosnan – Sam Carmichael, architect american, fostul soț al Donnei

Jeremy Irvine – Sam (în tinerețe)

Colin Firth – Harry Bright, om de afaceri britanic

Hugh Skinner – Harry (în tinerețe)

Stellan Skarsgård – Bill Anderson

Josh Dylan – Bill (în tinerețe)

Dominic Cooper – Sky, soțul lui Sophie

Andy García – Fernando Cienfuegos, managerul mexican al hotelului Bella Donna, fostul iubit al lui Ruby

Cher – Ruby Sheridan, mama Donnei și bunica lui Sophie

Durata: 114 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Potpuriul dragostei – Mamma Mia! Here We Go Again

Scris de pe septembrie 6, 2019 în Blockbuster, Cinema, Estival, Feminin, Film

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Natura umană în nisip – Woman in the Dunes

Mădălina DumitracheCe se întâmplă când un bărbat cade într-o groapă de nisip, se luptă să scape, apoi se trezește forțat să trăiască de o femeie necunoscută? „Femeia Nisipurilor” s-a întors am putea afirma dacă ne gândim la un clasic al cinematografiei japoneze readus în fața marelui public: Woman in the Dunes, semnat de Hiroshi Teshigahara. Prezentat la Festivalul Internațional de Film de la Cannes (în 1964), unde a obținut Premiul special al Juriului, acest film a fost, în 2016, relansat pe piață, în format DVD, într-o versiune inedită (au fost adăugate cele douăzeci de minute tăiate, inițial, la apariție). Realizată de Hiroshi Teshigahara, această peliculă-bijuterie (cu decoruri stilizate în alb & negru) a curentului Nouvelle Vague japonez devine o surprinzătoare reflecție despre condiția umană ce se lasă mereu (re)descoperită. Realismul mixat (în mod subtil) cu fantasticul alegoriei atinge o coardă sensibilă ce nu se demodează niciodată: alienarea și absurdul existențial.

1 - Woman in the Dunes

Așadar, un entomolog și educator din Tokyo frecventa, adesea, o regiune săracă a țării, colectând specimene din nisip. Profesorul de biologie Niki Younpaye cercetează insecte (le face fotografii, le analizează, le așază în mici recipient din sticlă) într-o regiune deșertică de la țărmul mării, din Japonia. Nici nu gândea ce ar putea să îi rezerve soarta. Oprindu-se pentru a se odihni, este abordat de trei săteni care îi propun să petreacă noaptea în localitatea lor. Bunăoară, Bărbatul (Eiji Okada) pierduse ultima cursă de la autobuz pentru a reveni în oraș. Prin urmare, Bărbatul este însoțit până la o fosă în care locuia o Femeie (Kyôko Kishida) menită să îl adăpostească. Aceasta trăia singură deoarece își pierduse soțului și fiica într-o furtună de nisip. Femeia fusese însărcinată, de consătenii ei, să ducă nisipul în saci pentru a fi vândut (deși nu respecta standardul necesar pentru compoziția cimentului, era vândut ieftin).

2 - Woman in the Dunes

Căratul nisipului îi ajuta să protejeze satul de dunele mișcătoare. Femeia îi pregătește cina și îl admiră în timp ce mânca. În ziua următoare, profesorul constată că oamenii din sat ridicaseră scara mobilă, prin urmare, el nu mai putea părăsi acel spațiu. Prizonier al acelor săteni era înconjurat de nisipuri amenințătoare, orice formă de evadare i-ar fi adus pieirea. Oamenii îi cereau să rămână la Femeia care-l găzduise, să se căsătorească și să o ajute la treabă. Revoltat, Niki are multe tentative de evadare, dar toate în zadar. În final, se resemnează și își acceptă soarta. Spre deosebire de Niki, Femeia nu are nicio aspirație; încet-încet se produce apropierea și apare (și) legătura amoroasă (expusă în mod explicit). În perioada în care Femeia trebuia să meargă la medic fiindcă i se apropia sorocul (aștepta un copil), sătenii uitaseră coborâtă funia. Niki ar fi putut să profite de ocazie și să fugă, dar a preferat să își aștepte Femeia.

3 - Woman in the Dunes

Căzând într-o capcană care se învecinează cu absurdul, profesorul constată că nisipul care ascundea insectele căutate devine închisoarea lui, iar el se transformă într-un Sisif modern, încercând să lupte cu durerea surdă și chinul permanent. Dorința de a evada din societatea alienantă ar putea fi chiar tema principală a filmului. Nuanțele se desprind din întrebarea: „Sapi ca să poți supraviețui sau supraviețuiești ca să poți săpa?” Într-un fel, Bărbatul și-a provocat soarta, îndepărtându-se și izolându-se în căutarea insectelor. Căutând singurătatea… o găsește. Partea erotică a filmului (strania legătură cu Femeia care îl adăpostește) plasează pelicula în zona dramei psihologice. Detaliile realist prezentate conduc spre simplificarea/ reducerea vieții doar la muncă, hrană și s*x. Să fie doar fuga de civilizație și reîntoarcerea la tradiție? Scenariul realizat de Kōbō Abe (romancier postkafkian) dezvăluie enormitatea situației treptat – nu se grăbește să anunțe dilema omului -, stabilind ritmul zilnic al vieții în dune, o dezvăluie în sugestii fine și perspective multiple. Așa se face că există unele nelămuriri: „Femeia intrase de bună voie în groapă sau fusese trimisă acolo de ceilalți săteni?”

4 - Woman in the Dunes

Oricare ar fi fost situația, ea și-a acceptat soarta. A participat la capturarea Bărbatului pentru că trebuia, comunitatea îi impusese regulile. Munca ei îndepărta pericolul surpării, dar supraviețuirea sa (hrana și apa) depindea de ceilalți. Prin urmare, ambii eroi sunt victime ale destinului: unul acceptându-l, celălalt încercând să fugă de el.

5 - Woman in the Dunes

Alternând unghiurile și variind lumina, realizatorul își provoacă spectatorii, mai ales că substanța dramatică a poveștii se întâlnește și cu unele note de suprarealism, distilând la maximum informația. Atipica peliculă se transformă într-o misterioasă poveste ce se consumă atât senzorial, cât și metaforic, provocând interogații despre sensuri. Remarcabilă este și contribuția compozitorului Toru Takemitsu, muzica sa lovește cu duritatea notelor, aproape metalice, întărind senzația de apăsare. Raportarea de scări diferite (dimensiunile) induce deruta, iar entomologul ajunge el însuși o imensă insectă sub a cărei carapace se-ntrevede reflexia societății care îl înglobase. Spectatorul este mereu intrigat și devine, la rândul său, captiv al acestei „Femei a nisipurilor”.

Departe de a fi reconfortant, Woman in the Dunes amintește de angoasanta alegorie a societății/modernității și despre raportarea omului la lume, în orizontul absurdului existențial.

Titlul original: Suna no onna /砂の女
Regia: Hiroshi Teshigahara
Scenariul: Kōbō Abe (The Woman in the Duness)
Imaginea: Hiroshi Segawa
Montajul: Fusako Shuzu
Muzica: Toru Takemitsu

Distribuția:
Eiji Okada (Niki Junpei)
Kyôko Kishida (Femeia)
Durata: 141 min (119 pentru cinema)

Anul apariției: 1964

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Natura umană în nisip – Woman in the Dunes

Scris de pe iulie 15, 2019 în Cinema, Film, Filme de Cannes, Modernitate

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Când luna de miere e plină de fiere – On Chesil Beach

Mădălina DumitracheDelicat și emoționant, filmul On Chesil Beach este primul lungmetraj al omului de teatru Dominic Cooke, care s-a aventurat pe cărarea ecranizărilor unor succese – romanul (nominalizat, în 2007, la Booker Prize) omonim al britanicului Ian McEwan. Recenta peliculă beneficiază de participarea actorilor Saoirse Ronan și Billy Howle și aduce în prim-plan povestea despre primele experiențe (cu caracter inițiatic/formator) din perioada în care țâșnea și trepidantul rock-and-roll, într-o Anglie puritanistă.

Premiera a avut loc la prestigiosul Toronto International Film Festival. Realizatorul face o radiografie a societății britanice, îndrăznind o lucidă analiză asupra frustrărilor unei tinere crescute după preceptele anilor ‘50. Trebuie să ne amintim doar primele rânduri din romanul-sursă: „They were young, educated, and both virgins on this, their wedding night, and they lived in a time when a conversation about sexual difficulties was plainly impossible” și ne lămurim mai bine despre o „ruptură lirică”. Adaptând un roman de succes, elegant și necruțător, filmul se păstrează reverențios față de roman și dă la iveală o dramă superb interpretată de Saoirse Ronan și Billy Howle. Permanenta glisare între tinerețe (înainte de Beatles și revoluția sexuală) și anii maturizării se realizează prin numeroase flashback-uri menite să dea contur evoluției personajelor.

1- On Chesil Beach

Așadar, în sudul Angliei anului 1962, doi tineri frumoși, Edward Mayhew și Florence Ponting, se întâlnesc pentru prima oară după absolvirea cursurilor universitare. El e un mare iubitor de istorie (scriitor aspirant), dar îndrăgește și rockul, iar ea este o talentată violonistă dintr-un cvartet de muzică clasică. Fiică a unui mic industriaș conservator și a unei profesoare (Emily Watson, terifiantă) de la Oxford – prietenă cu Iris Murdoch-, Florence se îndrăgostește de Edward Mayhew, fiul unui modest director de școală (Adrian Scarborough) și-al unei artiste care-și pierduse rațiunea în urma unui accident (Anne-Marie Duff, sfâșietoare). Povestea de iubire se înfiripă pe drumul de întoarcere și avem, astfel, ocazia să revedem vechile automobile Jaguar rulând pe străzile din Oxford, în acordurile unui amestec de muzică de varieteu britanic și gâlgâielile, pe-atunci, ale proaspătului rock’n’roll. Chiar dacă îi separă unele date – statutul social (implicit și backgroundul cultural), după o curte asiduă, fermecătorul Edward o cucerește pe bogata și conservatoarea Florence. Firesc, căsătoria va fi următorul pas, deși suava Florence are unele temeri, justificate de unele (presupuse) abuzuri suferite în copilărie, dar și din pricina unor coduri sociale ce aparținuseră altor epoci. Îndrăgostiții își petrec luna de miere într-un mic hotel din Doreset, la Chesil Beach.

2 - On Chesil Beach

Prezentul e ocupat de sosirea tinerilor căsătoriți în micuțul, dar cochetul hotel de pe plaja Chesil, din Dorset. Realizatorul, al cărui C.V. (Royal Shakespeare Company, BBC) garantează calitatea britanică, reconstituie – în mod minuțios – toate elementele specifice epocii: ultimele zile ale regimului conservator, chiar înainte de alegerea lui Harold Wilson și apariția trupei Beatles. Actorii sunt parte integrantă din peisaj, mai ales tânăra Saoirse Ronan (a mai exersat acest registru și în Brooklyn) care ne face să simțim panica amestecată cu pasiunea. Intensitatea trăirilor actriței irlandeze și ale partenerului ei salvează filmul de la unele semne de lentoare. Scenariul păstrează sobrietatea autorului Ian McEwan. Temătoare și din cauza comportamentului vulcanic al tânărului Edward, presată și de tarele molestărilor din copilărie, Florence îl acuză pe soțul ei de agresivitate. Inexistența unei educații sexuale adecvate face ca mariajul lor să meargă spre eșec. Lipsa lor de comunicare va duce la separare. Cei doi tineri vor urma cărări diferite în viață. Așa se face că, treisprezece ani mai târziu, în 1975, îl regăsim pe Edward un subtil deținător al unui magazin de discuri. Află, în mod accidental, că Florence este căsătorită, are un copil și își amintește de dragostea lor, fără să omită micile neînțelegeri sau nefericirea din final. Mult mai târziu, în 2007, Edward – însingurat – asculta la radio. Rămâne surprins când află că se transmitea un concert aniversar: cincizeci de ani de succes profesional al cvartatului din care făcea parte Florence. Edward participă la acest eveniment muzical, iar în clipa când privirile li se întâlnesc, țâșnesc lacrimile regretului.

3 - On Chesil Beach

Din paginile acestui scurt roman, se degajă vaporii aproape toxici ai unor ingrediente aparent inofensive din bucătăria britanică postbelică, parfumul marin învăluie mobilierul victorian, iar atmosfera de loisir constituie cadrul în care se consuma idila între Florence și Edward. Ian McEwan a transformat, acolo, un amor pe care protagoniștii îl considerau fără sfârșit într-o tragedie a cărei lovitură de teatru era un derizoriu accident psihologic. Nimic din acest mic „inventar” nu va lipsi din filmul lui Dominic Cooke, poate doar răutatea și suferința. Scenariul menține aceeași idee ca și flashback-urile – bascularea dramei.

4 - On Chesil Beach

Totul pare diferit: pozițiile sociale, educația, raporturile dintre tineri și părinții lor (mama ei era o burgheză austeră și dominatoare, câtă vreme cea a lui Edward suferea de multiple tulburări psihice). Acumulările vor conduce la acele momente de frustrare și de alienare care-au făcut ca mariajul să se destrame. Personajele vor traversa stările în acord cu epocile pe care le vor trăi – apatia, suferința în anii ‘50, dar și furia sau excesul din deceniile imediat următoare. Cadrele de pe ecran par desprinse dintr-o broșură a unei agenții de turism spre o destinație exotică, aliniind imagini (filmate între Portland și Weymouth) împrumutate din realitate. Imaginile vorbesc și exprimă multe, mai ales când în rolul lui ­Florence Ponting o regăsim pe uimitoarea Saoirse Ronan, în postura de tânără și fragilă soție, rănită chiar din noaptea nunții. Tumultoasa stațiune Chesil își justifică menționarea în titlu – oferă momente de mare intensitate și de-o ireală frumusețe. Pășitul peste pietricelele acestei plaje devine metafora unei existențe sinuoase și-al unui inexorabil calvar, în vreme ce eternul zgomot al apei care izbește pietrele contrastează cu aspectul bucolic al modestului hotel în care tinerii amorezi încearcă să-și „cucerească” trupurile. Plonjeul de peste decenii (contextul istoric, social și economic explică miezul poveștii) păstrează forța sentimentelor, iar licărul privirilor rămâne la fel de intens, chiar și sub machiaj, conferind luminozitate unei pelicule marcată de frumusețea picturală.

5 - On Chesil Beach

Regia: Dominc Cooke

Imaginea: Sean Bobbit

Montajul: Nick Fenton

Muzica: Dan Jones

Distribuția:

Saoirse Ronan – Florence Ponting

Billy Howle – Edward Mayhew

Emily Watson – Violet Ponting

Anne-Marie Duff – Marjorie Mayhew

Samuel West – Geoffrey Ponting

Adrian Scarborough – Lionel Mayhew

Bebe Cave – Ruth Ponting

Anton Lesser – Preotul Woollett

Mark Donald – Charles Morrell

Durata: 110 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Când luna de miere e plină de fiere – On Chesil Beach

Scris de pe iulie 12, 2019 în Cinema, Educaţie, Feminin, Film, Fugit Irreparabile Tempus, Iubire, Moravuri, Relativitate

 

Etichete: , , , , , , , ,

Nunțile barbare – Hacksaw Ridge

Mădălina DumitracheUnul dintre cei mai surprinzători realizatori rămâne australianul Mel Gibson, care  uimește încă o dată cu producția Hacksaw Ridge, a cărei premieră a avut loc la Festivalul de Film de la Veneția (anticamera Oscarului). Prolificul cineast a pregătit un pachet cu surprize vizuale ce marchează o ideologie aparte: deși detești războiul, trebuie să elogiezi combatanții. Mel Gibson a construit o fabulă cinematografică despre pacifism, bazându-se pe excese de violență. Vizionar în concepție, Hacksaw Ridge derutează și iscă interogații, dar, în egală măsură, emoționează prin măiestrie artistică.

Țesută din adevăruri istorice, povestea cinematografică plină de suferință evocă un trecut nu prea îndepărtat (al doilea Război Mondial) pentru asanarea morală a privitorilor contemporani. Așadar, filmul aduce în prim-plan imaginea lui Desmond Doss (1919-2006), un voluntar american, care a refuzat să ucidă sau să poarte arme, rămânând fidel convingerilor sale religioase (adventist de ziua a șaptea), dar a servit ca medic, alături de soldații americani care au luptat împotriva japonezilor, în Pacific.

Hacksaw Ridge 0

Confruntat cu ostilitățile din partea camarazilor, dar și cu dogmele și ierarhiile militare, Doss va reuși să ofere o magnifică lecție de eroism în bătălia de la Hacksaw Ridge (Okinawa), salvând 75 de răniți căzuți între liniile japoneze, chiar sub focul inamicului necruțător. A fost decorat, în 1945, cu Medalia de Onoare a Congresului, pentru curajul său, chiar de președintele american Harry Truman. Băiatul timid, din Virginia, a devenit o pildă vie de abnegație, spirit de sacrificiu și patriotism (Captain Glover: „All I saw was a skinny kid. I didn’t know who you were. You’ve done more than any other man could’ve done in the service of his country. Now, I’ve never been more wrong about someone in my life, and I hope one day you can forgive me”).

Hacksaw Ridge 1

Interpretarea rolului acestui soldat, ieșit din canoanele clasice, i-a fost încredințată actorului Andrew Garfield, al cărui aer de adolescent rebel s-a potrivit perfect tipologiei. Mel Gibson excelează  în găsirea unei chei potrivite pentru armonizarea emfazei hollywoodiene și fermitatea unui individ/caracter unic. Filmul a fost croit pe tiparul unui parcurs moral: antrenamentul recrutului urmărește punerea în abis a mentalității cazone, apoi triumful final: Doss probează vitejia care îl va face să apară în ochii camarazilor ca un veritabil luptător. Regăsim toate ingredientele unui blockbuster radical fiindcă filmul realizat de Gibson oferă din plin realism vizual (aproape de naturalism) care „izbește” (mutilări, cadavre sângerânde roase de șobolani, detonări în lanț) și irită retina privitorilor.

Hacksaw Ridge 3

Ecuația în care sunt implicate violența și adevărul traversează mai toată filmografia lui Mel Gibson (Braveheart, The Passion of the Christ, Mad Max, Apocalypto). Idealismul pacifist etalat pe un fond de ultraviolență ține de filosofia personală a  celebrului realizator, mai toate elementele fondatoare ale barbarului din Braveheart și Apocalyto sunt reunite în Hacksaw Ridge, redând cu fidelitate un scenariu dantesc. Abil mânuitor al secvențelor care emoționează, Mel Gibson introduce și o elegantă romanță, un subtil contrapunct pentru imensul câmp de luptă ce acaparează ecranul, după cum și violența tatălui (abrutizat de ororile Primului Război Mondial) va fi „îndulcită” prin salvarea lui Doss de la pericolul Curții Marțiale (grație intervenției paterne).

Hacksaw Ridge 2

Facilitatățile metaforice ale maestrului Mel Gibson sunt la ele acasă și în acest film: verbiajul religios, modelul de abnegație, confruntarea cu realitățile multiple, complementare și comprehensive – toate ilustrează legitimitatea unei diversități de convingeri (Cpt. Glover: „Most of these men don’t believe the same way you do, but they believe so much in how much you believe”). Să nu pierdem din vedere și planul second, în care sălbăticia și cruzimea inamicilor japonezi „reechilibrează” inocența eroului, iar imaginile de pe ecran ne reamintesc de tablourile lui Goya.

Hacksaw Ridge 4

Paradoxul acestui film rezidă în însăși omenia lui Doss în contrast cu ororile violenței (Desmond Doss: „Help me get one more”). Pentru a reliefa moralitatea înaltă a eroului, cineastul o pune în antiteză cu abjecția inamicului nipon, dând un sens profund peliculei. Precum eroul de pe ecran, care i-a răspuns afirmativ căpitanului la întrebarea: „Ești conștient că inamicul nostru este un veritabil Satan?”, Gibson are un punct de vedere inconfortabil, dar plin de sens. Hacksaw Ridge stabilește un acord între violență și mesajul religios, realizează o „nuntă barbară”, încercând să trezească conștiițele adormite ale contemporanilor.

Hacksaw Ridge 5

Regia: Mel Gibson

Scenariul: Andrew Knight, Robert Schenkkan

Imaginea: Simon Duggan

Montajul: John Gilbert

Muzica: Rupert Gregson-Williams

Distribuția:

Andrew Garfield – Desmond T. Doss

Teresa Palmer – Dorothy Schuttle

Hugo Weaving -Tom Doss

Vince Vaughn – Sergent Howell

Sam Worthington – Cpt. Glover

Rachel Griffiths – Bertha Doss

Matthew Nable – Lt. Cooney

Luke Bracey – Smitty

Durata: 139 min.

Premii, nominalizări, festivaluri:

Premiile Oscar, 2017:

Categoria Rezultatul
Cel mai bun film
Bill Mechanic Nominalizat
David Permut Nominalizat
Cel mai bun actor in rol principal – Andrew Garfield Nominalizat
Cel mai bun regizor – Mel Gibson Nominalizat
Cel mai bun mixaj de sunet
Kevin O’Connell Nominalizat
Robert Mackenzie Nominalizat
Andy Wright Nominalizat
Peter Grace Nominalizat
Cel mai bun montaj – John Gilbert Nominalizat
Cel mai bun montaj de sunet
Andy Wright Nominalizat
Robert Mackenzie Nominalizat

Premii Globul de Aur, 2017:

Categoria Rezultatul
Globul de Aur pentru cel mai bun film (dramă) Nominalizat
Globul de Aur pentru cel mai bun actor (dramă) – Andrew Garfield Nominalizat
Globul de Aur pentru cel mai bun regizor – Mel Gibson Nominalizat

Premiile BAFTA, 2017:

Categoria Rezultatul
Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor, rol principal – Andrew Garfield Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cel mai bun scenariu adaptat
Andrew Knight Nominalizat
Robert Schenkkan Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cel mai bun sunet
Robert Mackenzie Nominalizat
Andy Wright Nominalizat
Peter Grace Nominalizat
Kevin O’Connell Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cel mai bun montaj – John Gilbert Câștigător
Premiul BAFTA pentru machiaj şi hairstyle – Shane Thomas Nominalizat

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Nunțile barbare – Hacksaw Ridge

Scris de pe mai 9, 2019 în Blockbuster, Cinema, Creştinism, Film, Filme de Oscar

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Foc sub gheață – Cold War (Zimna Wojna)

Mădălina DumitracheImposibilitatea de-a fi împreună face iubirea mai puternică ? Așa apare în multipremiata peliculă Cold War/Zimna Wojna. Așadar, între Polonia (stalinistă) și Franța (boemei), în perioada dintre 1949-1964, un bărbat și o femeie se iubesc cu pasiune, în ciuda manevrelor Istoriei. Într-un film simplu, dar frumos, se poate încapsula esența unei drame romanești. Pawel Pawlikowski (în 2013, a primit premiul Oscar pentru Ida/ „Cel mai bun film într-o limbă străină”) revine, odată cu Cold War, la portretele în filigran, în alb și negru, într-o epocă tulbure, surprinzând etapele unui amor intens, care traversează anii și frontierele, de la Varșovia la Paris, de la Berlin în Iugoslavia, de o parte și de alta a Cortinei de Fier. Cineastul a omagiat, astfel, trainica legătură dintre părinții săi, cărora le-a dedicat această peliculă.

Pawlikowski a vrut să restituie, pe ecran, o lume care împiedica libertatea individului, îi bara dorința de exprimare; Războiul Rece a reținut, a separat, a mutilat personalități. Pe fundalul retoricii toxice staliniste, ia naștere iubirea între Wiktor (Tomasz Kot), un intelectual trecut de prima tinerețe, (aparent) blazat și mult mai tânăra Zula (Joanna Kulig).Cu delicatețe, cineastul polonez creează, ca într-un tablou perfect, unitatea spațiu-timp în toată unicitatea sa. În Polonia postbelică, Wiktor, pianist și muzicolog, traversează o țară aflată în ruină, în căutarea unor melodii populare. Bunăoară, pe drum, prin diferite ferme, el ascultă muzicanți amatori. Într-una dintre zile, cărările sale se-ntretaie cu cea a blondei Zula, care-l învăluie imediat cu farmecul său natural. Șarmanta jună cântă, dansează și e ambițioasă. Regimul comunist impunea legea sa de fier, astfel ansamblul folcloric al lui Wiktor trebuia să execute mai mult piese de propagandă și să promoveze valorile proletariatului de tip stalinist. Rapid, Wiktor și Zula devin amanți; par destinați unul pentru celălalt.

0- Cold War

În timpul unui turneu triumfal, în Europa de Est, la Berlin, Wiktor reușește să înșele supravegherea cerberilor comuniști și trece dincolo de Cortina de Fier. Își reface viața, devine pianist în cluburile jazz și compozitor de muzică pentru film, în Parisul boem al anilor ’50. Zula a rămas «femeia vieții sale». Iubirea lor e mereu pusă la încercare din pricina condițiilor istorice, dar și din pricina temperamentelor atât de diferite. Cei doi îndrăgostiți se caută, se urmăresc. Sunt nedespărțiți, dar niciodată împreună. Wiktor, transfugul parizian, e rece, reflexiv, în aparență, atent, câtă vreme Zula e mereu imprevizibilă, femeia temperamentală (adesea, motivațiile Zulei sunt uneori doar capriciile unei femei care nu depinde de nimeni), prinsă în capcana comuniștilor. Deși sunt atât de diferiți, cei doi rămân mereu atașați unul de celălalt. Războiul Rece i-a ținut la distanță, dar incandescența iubirii lor a topit granițele formale, făcându-i mereu să revină, într-o prelungită dramă amoroasă de tip romanesc.

1- Cold War

Construită pe etape temporale și cu elipse (asumate), narațiunea filmică e cizelată cu pasiune, chiar dacă predomină formalul (narativ), există și senzualitate. Camera de filmat surprinde chipurile, glasurile și trupurile celor doi artiști – Joanna Kulig și Tomasz Kot, revărsând seducția. Întrupările sunt totale, organice; actorii fuzionează cu personajele, cu sudoarea acestora, dar și cu vibrațiile coardelor vocale. Cineastul le căptușește cu profunzimea privirii sale, iar rezultatul este emoționant. Așadar, în timpul Războiului Rece, undeva între Polonia, ruinată după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, și Parisul boem al anilor ’50, un muzician înnebunit după libertate și o tânără cântăreață pătimașă trăiesc o iubire imposibilă, într-o perioadă istorică tensionată. Soarta le e potrivnică, totul îi separă: trecutul lor, temperamentul, caracterul, ideile lor politice, imperfecțiunile fiecăruia și inevitabilele lovituri ale destinului. Cu toate acestea, sunt – în mod fatal – „urziți” să fie împreună. Povestea urmărește o iubire ce se derulează timp de cincisprezece ani, dar Pawlikowski a ales să o trateze eliptic, într-o manieră dulce-melancolică, în genul „Ne-am cunoscut, ne-am recunoscut, dar ne-am pierdut și-tot-așa”. În această peliculă, anii trec la fel de repede, precum niște faruri prin noaptea rece. Evenimentele, peripețiile dramatice sunt expediate sub înghețul negrului care separă fiecare dintre tablouri, doar dragostea înfocată le poate străpunge. Mereu, emoția se regăsește în interferența dintre o elipsă și-o privire; o regăsim și în frumusețea fiecărui act, în pudoarea cântecelor triste, care știu să redea o dramă fără să o transforme într-o tragedie.

2- Cold War

Cold War poare conceput ca o rafinată expoziție fotografică. Cu toate acestea, e un film puternic jazzy, sonor, fiindcă muzica deține un rol important, iar coloana sonoră e concepută ca o țesătură de voci, sunete (cântece populare poloneze, jazz, imnuri staliniste), suspine alternate cu tăceri pline de semnificație (în deplină ritmicitate, precum o melodie sentimental-lascivă). Zula și Wiktor, cântăreața și muzicianul, își trăiesc la intensitate maximă elanul amoros, în acordurile jazzului, care tulbură imaginile impecabil realizate de Łukasz Żal. Precizia și profunzimea planurilor magnetizează ecranul (format 1.33, încadraturi sofisticate). Povestea lor este, în fapt, o poveste de dragoste cu reprezentanți din lumi diferite: eterna atracție a contrariilor şi dorință către o cvasiimposibilă fuziune.

3- Cold War

Cold War rămâne o demonstrație a puterii de seducție pe care o mai are (încă) minimalismul atunci când redă o tumultuoasă poveste de iubire pură. Cei doi actori, Joanna Kulig și Tomasz Kot, iluminează această fascinantă lucrare nostalgică.

4- Cold War

Regia: Paweł Pawlikowski
Scenariul: Paweł Pawlikowski, Janusz Głowacki, Piotr Borkowski
Imaginea: Łukasz Żal
Decorurile: Katarzyna Sobańska, Marcel Sławiński
Costumele: Aleksandra Staszko
Sunetul: Maciej Pawłowski, Mirosław Makowski
Montajul : Jarosław Kamiński

Distribuția:
Joanna Kulig – Zula
Tomasz Kot – Wiktor
Borys Szyc – Kaczmarek
Agata Kulesza – Irena
Adam Woronowicz – Consulul
Adam Ferency – Ministrul
Jeanne Balibar – Juliette
Cédric Kahn – Michel
Durata: 1h27min

Premii, nominalăzări, festivaluri:

Festivalul de Film de la Cannes (2018) :

Categoria: Rezultatul
Palme d’Or – Pawel Pawlikowski Nominalizat
Cel mai bun regizor – Pawel Pawlikowski Câștigător

Premii Academia Europeana de Film (2018):

Categoria: Rezultatul
Cel mai bun film
Tanya Seghatchian Câștigător
Pawel Pawlikowski Câștigător
Ewa Puszczynska Câștigător
Cel mai bun actor – Tomasz Kot Nominalizat
Cea mai buna actrita – Joanna Kulig Câștigător
Cel mai bun scenarist – Pawel Pawlikowski Câștigător
Cel mai bun regizor – Pawel Pawlikowski Câștigător
Cel mai bun monteur – Jaroslaw Kaminski Câștigător

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Foc sub gheață – Cold War (Zimna Wojna)

Scris de pe februarie 23, 2019 în Cinema, Filme de Cannes, Filme de Oscar, Modernitate

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Bohemian Rhapsody, Will Rock You! – Bohemian Rhapsody

Mădălina DumitrachePrezența, în spatele camerei de filmare, a lui Bryan Singer, cineast homosexual, controversat mai abitir decât mișcarea #Metoo, poate fi considerată pertinentă atunci când vrei să ilustrezi viața flamboiantă a unui star de talia lui Freddie Mercury, personaj iconic al cărui testament muzical a devenit un reper în cultura britanică? Răspunsul artistic poate fi rapid întrezărit, fiindcă pelicula nu evită locurile comune, dar distribuirea lui Rami Malek în rolul lui Freddie și dibăcia regizorului reuşesc să reînvie spiritul starului Mercury/Farrokh Bulsara (adevăratul nume al cântărețului).

Destul de rar se-ntâmplă ca o biografie cinematografică, cum este Bohemian Rhapsody, să poată reaprinde flacăra în jurul unor idoli precum a fost Freddie Mercury. Iată că pelicula semnată de Singer (Usual Suspect, X-Men,Walkyrie) a reușit să traseze destinul extraordinar al trupei Queen, îndeosebi, a solistului-„emblemă”, Freddie Mercury, care a sfidat convențiile, dar a revoluționat muzica, devenind unul dintre cei mai iubiți artiști de pe planetă. Succesul unei povești formulate în maniera „electrocardiogramă” se bazează pe succesiunea rapidă a unor episoade vesele despre emanciparea culturală a celui care-a fost „born-to-be-genial” Freddie Mercury (copilul sosit din Zanzibar îşi ducea traiul cărând valize la aeroportul Heathrow, dar serile și le petrecea frecventând cluburile londoneze, îmbrăcat în ţinute fanteziste). Pelicula sugerează, din plin, că Mercury nu avea nevoie decât să se aşeze la pian pentru a compune de îndată un hit exact în forma pe care urma să o aibă următorul album al formaţiei, iar energia acaparatoare a unor „We Will Rock You”, „We Are the Champions” sau „Under Pressure” se regăsește, acolo, neştirbită.

1- Bohemian Rhapsody

 

Așadar, Bohemian Rhapsody (2018) se transformă într-o celebrare a legendarei trupe Queen, a muzicii rock de calitate și o omagiere a liderului extraordinar al formației, Freddie Mercury. Ca mai toate biografiile cinematografice, Bohemian Rhapsody răspunde unor cerințe punctuale, ținând pasul cu o anumită cronologie – de la concertul din 1985, evenimentul caritabil la care-au participat cele mai mari staruri ale acelei epoci: Bob Geldof, Mick Jagger, Paul McCartney și Madonna, fără să uite de Wham!, U2, Neil Young sau Sade – până la decesul lui Freddie, survenit în 1991, la o zi după ce a recunoscut public că are SIDA.

2 - Bohemian Rhapsody

Pelicula urmărește ascensiunea meteorică a trupei introducând melodiile lor celebre și sunetul revoluționar, dar prezentând și apropierea de colaps a formației pe măsură ce stilul de viață al lui Mercury scăpase de sub control. Piatra angulară a peliculei devine reuniunea din ajunul concertului „Live Aid”, unde Mercury, care se confruntă cu o necruțătoare boală, conduce trupa într-una dintre cele mai puternice performanțe din istoria muzicii rock. Filmul redă cele două apogeuri: artistic și psihologic. Bunăoară, concertul caritabil din 1985 a marcat un vârf al celebrității trupei, iar hituri precum „We Will Rock You” și „Radio Ga Ga” au hipnotizat mulțimile reunite pe stadionul Wembley din Londra. Chiar și în clipele grele, suferințele pricinuite de maladia lui Mercury, trupa a continuat să concerteze și să înregistreze.

3 - Bohemian Rhapsody

Deși sunt prezente, unele subiecte – precum drogurile și sexul – sunt edulcorate, evident, de dragul rock-ului. Încă de la primele secvențe de pe ecran, se simte dorința de-a investi (din nou) în vinil. Este ușor paradoxal modul în care o operă elegiacă – pentru a tinde spre universal – a trebuit să prezinte moartea unui artist în dorința de-a glorifica starul. Totuși, pare surprinzător că un film biografic despre această figură emblematică pentru comunitatea LGBT prezintă un aspect mai puțin cunoscut din viața lui intimă: dragostea din tinerețe pentru femeia care i-a fost un fel de „ghid spiritual” și care-l subjugase cu frumusețea sa. Relaţia lui heterosexuală cu iubita din tinereţe, MaryAustin (Lucy Boynton), ocupă un spaţiu generos în economia scenariului, câtă vreme legăturile homosexuale sunt, mai degrabă, sugerate. Cu toate acestea, filmul nu evită detaliile legate de sănătatea starului. Filmul lui Bryan Singer a urmărit mai toate evenimentele marcante: integrarea în trupa Smile (rebotezată chiar de el), bisexualitatea, excesele de toate tipurile și fatala maladie, redând cu meticulozitate un parcurs excepțional al unei personalități fragile. Povestea de pe ecran pune în valoare talentul artiștilor mistuiți de creație. Chiar dacă aderi sau nu la muzica celor de la Queen, trebuie recunoscut faptul că ea a devenit „planetară”.

4 - Bohemian Rhapsody

În film, muzica este irezistibilă în fantastica reconstituire a concertelor. În rolul lui Freddie Mercury, actorul de origine egipteană – Rami Malek – dă măsura talentului său interpretativ. Este edificatoare, în acest sens, scena concertului Live Aid, când trupa Queen cântă în faţa a peste 70 000 de oameni, într-o transmisiune live, urmărită de un miliard de oameni de pe glob; devine grăitor spiritul artistului dedicat comunicării cu publicul. Fidelă istoriei și muzicii, pelicula Bohemian Rhapsody emoționează și se transformă într-o peliculă necesară tuturor celor care apreciază valoarea autentică.

5 - Bohemian Rhapsody

Regia: Bryan Singer
Scenariul: Anthony McCarten
Muzica: John Ottman
Imaginea: Newton Thomas Sigel
Montajul: John Ottman

Distribuția:
Rami Malek – Freddie Mercury / Farrokh Bulsara
Lucy Boynton – Mary Austin
Gwilym Lee – Brian May
Ben Hardy – Roger Taylor
Joe Mazzello – John Deacon
Aidan Gillen – John Reid
Allen Leech – Paul Prenter
Tom Hollander – Jim Beach
Mike Myers -Ray Foster

Durata: 134 min

Premii, nominalizări:

Premiile Oscar (2019):

Categoria Rezultatul
Cel mai bun film – Graham King Nominalizat
Cel mai bun actor in rol principal – Rami Malek Nominalizat
Cel mai bun montaj – John Ottman Nominalizat
Cel mai bun mixaj de sunet
Tim Cavagin Nominalizat
Paul Massey Nominalizat
John Casali Nominalizat
Cel mai bun montaj de sunet
Nina Hartstone Nominalizat
John Warhurst Nominalizat

Premiile «Globul de Aur » (2019):

Categoria Rezultatul
Globul de Aur pentru cel mai bun film (drama) Câștigător
Globul de Aur pentru cel mai bun actor (drama) – Rami Malek Câștigător

Premiile «BAFTA» (2019):

Categoria Rezultatul
Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor, rol principal – Rami Malek Nominalizat
Premiul BAFTA pentru film britanic remarcabil
Anthony McCarten Nominalizat
Graham King Nominalizat
Bryan Singer Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cea mai bună imagine – Newton Thomas Sigel Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cel mai bun sunet
John Casali Nominalizat
Nina Hartstone Nominalizat
John Warhurst Nominalizat
Tim Cavagin Nominalizat
Paul Massey Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cele mai bune costume – Julian Day Nominalizat
Premiul BAFTA pentru machiaj şi hairstyle
Mark Coulier Nominalizat
Jan Sewell Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cel mai bun montaj – John Ottman Nominalizat

 

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Bohemian Rhapsody, Will Rock You! – Bohemian Rhapsody

Scris de pe ianuarie 24, 2019 în Cinema, Film, Filme de Oscar

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web