RSS

Arhive pe etichete: Prietenie

În căutarea visului pierdut – Slipaway

“Să fie, oare posibilă o prietenie sinceră între un bărbat și o femeie ? Ce te faci dacă el e narcoman, iar ea are…optzeci de ani?” Unei întrebări cu un așa grad înalt de dificultate i-au găsit răspunsul realizatorii Julia Butler și Daniel Mentz în pelicula Slipaway.

Pe linia cuplurilor diferite, dar complementare, eroii din istorioara adusă în prim-plan confirmă nevoia de povești aparent imposibile, dar care să ne dea iluzia (necesară) că totul e…posibil.  Prin urmare, regăsim clasica poveste cu bătrâna neglijată de “copiii ajunși la casele lor”. Fall –     o văduvă cu intenții bune, dar  cu apucături bizare – nu întâlnește prea multe persoane agreabile și disponibile în această lume înspăimântătoare. Când  îl întâlnește, întâmplător, pe Adam, un tânăr muzician homeless, care se afla într-o mare jenă financiară  din pricina căreia încerca să   își vândă orga la care cânta în parcuri, Fall cumpără de la el instrumentul. Suspicios, prudent și încordat, tânărul cade, totuși, la învoială cu excentrica pensionară și se lasă condus la ea la …domiciliu. Nu mică i-a fost surpriza când a descoperit că bătrânica în roz locuia pe o barcă. Sub pretextul că avea nevoie de lecții private de muzică, bunicuța șugubeață îl tocmește pe Adam preparator/profesor. Încet-încet,  se stabilește o trainică legătură între două ființe total opuse,   dar unite de suferință și abandon. Replicile încărcate de umor completează ineditul cadru general (Adam: “It’s a little cheesy, don’t you think”? Fall: “Cheesy? Well, guess that means my whole life has been… cheesy”).

Duioasa melodramă alătură două caractere antagonice: Fall, octogenara atinsă de o fază incipientă a necruțătorului Alzheimer, fusese asistentă medicală, iar după moartea soțului ei, fiica lor o internase la un azil de bătrâni; Adam, tânărul chipeș și talentat, dar neglijent, crescuse lângă o mamă alcoolică și ajunsese consumator de narcotice în urma multiplelor eșecuri din viața socială. Ca și în cazul altor pelicule (Philomena, Victoria & Abdul) tandemul bătrânică puternică și june onest și devotat funcționează perfect, fiindcă și în Slipaway o adevărată prietenie se leagă între două suflete diferite. Dar, înainte că Adam să-și recapete încredere în viață, trecutul lui plin  de pete iese la suprafață și amenință să distrugă totul. Când familia lui Fall se implică în poveste, cei doi prieteni încearcă să se protejeze unul pe celălalt, în timp ce lumilor lor se prăbușesc.

Slipaway examinează dragostea necondiționată, instinctul matern pe care cele mai multe femei ar trebui să îl aibă. Fall, întrupată magistral de Elaine Partnow, devine mama iubitoare pe care Adam (admirabil tânărul Jesse Pepe) nu o avusese în copilărie. De factură clasică, Fall face parte dintre sufletele frumoase și voioase. Hotărârea, aproape nebunească, de a salva din ghearele dependenței un narcoman o menține pe Fall pe linia de plutire. Slăbită de boală, cvasi-abandonată de unica ei fiică, pe care o crescuse cu dragoste și devotament, risca să piară izolată, deși se aflase printre atâta lume. Cel care o salvează (și se salvează pe sine de la alunecare) este tocmai rebelul Adam. Strânsa legătură dintre Fall (în traducere – Cădere) și Adam (rezonanță biblică a întâiului bărbat) intră în registrul dramatic și emoțional.

Cu toate că e o dramă familială, cu accente melodramatice, pelicula nu ocolește teme ale actualității: drogurile, nesiguranța socială, alienarea. Un efect subtil și liniștitor îl are întreaga coloană sonoră (Muzica: Tao Liu). Odată sudat, acest duo – atât de diferit – va oferi momente de încântare spectatorului.  Adevărate cocktailuri de emoţie, scenele dintre Martin şi Philomena creează dinamica filmului. Legătura profundă dintre eroi se consolidează la bordul micii ambarcațiuni, iar imaginile din largul Oceanului vin ca o mângâiere pentru sufletele zbuciumate (Imaginea: Yash Khanna).

Rezolvarea problemelor finaciare ale lui Adam puseseră în pericol situația venerabilei doamne, iar perioada în care tânărul urmează sfaturile primite de la Fall aduce în discuție o făgăduială neîmplinită față de Fall, o promisiune la fel de controversată pe cât este de umană (Fall:Watching my husband wither away like that, I… I decided that was never gonna happen to me. I’m gonna live my life, and chase my dreams, and when I go, I’m gonna go. I need you to understand that.Adam: [Silence] “I understand”). Această călătorie în căutarea visului pierdut, plină de farmec, relevă, încă o dată, forţa cinemaului lipsit de artificii, dar bogat în sensuri, Slipaway reflectă problematica condiției umane.

Slipaway

Regia: Julia Butler și Daniel Mentz
Scenariul: Julia Butler și Daniel Mentz
Imaginea: Yash Khanna
Montajul: Charlie Sporns
Muzica: Tao Liu
Distribuția:
Elaine Partnow – Fall
Jesse Pepe – Adam
Sadie Johannsson – Janet
Alisa Vilena – Hannah
Durata: 89 min

Articol publicat în revista WebCultura

 
Comentarii închise la În căutarea visului pierdut – Slipaway

Scris de pe august 3, 2019 în Cinema, Cultură, Educaţie, Film

 

Etichete: , , ,

Oracolul și amintirile

Este o vreme când fiori te-apucă aşa, ca din senin, când te frământă mii de doruri şi nici măcar nu ştii de unde-ţi vin…

Prin evantaiul de culori ale verii, o “revelaţie” ciudată ne-ar putea face să credem că priveliştile, spre deosebire de om, n-au vârstă. Ele nu obosesc, nu îmbătrânesc. Numai ochiul nostru, aşezat mereu pe o scară a timpului – obişnuit să raporteze totul la fila de calendar -, le percepe altfel. Probabil, tocmai de aceea, dacă n-am avea vârste, n-am avea nici percepţia schimbărilor din peisaj. S-au copt cireşele şi se aude: “A venit vacanţa cu trenu’ din Franţa!”

Este o vreme când fiori te-apucă aşa, ca din senin, când te frământă mii de doruri şi nici măcar nu ştii de unde-ţi vin. Memoria scoate fotografic, din adâncul depozitelor nevăzute, neînchegate, stări şi forme de viaţă reală. După ce ultimele ecouri, cu iz de romanţă, ale unui apus de vremi se vor fi stins în orizontul tot mai îndepărtat al clipei devenite trecut – adică amintire -, memoria afectivă mi-a scos, din scrinul cu amintiri, o pagină din Oracolul de la începutul adolescenţei mele.

La întrebarea “Ce este un prieten?”, Zenon (Stoicul) ar fi răspuns: “Un alt tu însuţi.” Adeseori, prietena mea, Gabrielle, mi-a luminat zilele cu bucuriile înţelepciunii şi solidarităţii discrete. Iată ce completase, la acea vreme, pe pagina pe care scria: “Stop! Pagina mea“.

Paiaţa

Am găsit-o acum câteva luni, poate acum un an – o “paiaţă”.

“Paiaţa” mea are ochi albaştri şi părul auriu, bogat. O cheamă Madeleine şi râde mereu cu râsul ei ca o maşină de scârţâit.

Râsul ei umple totul în jur de viaţă şi de veselie. Râsul Madeleinei este un râs de copil, totuşi descopăr uneori, cu părere de rău, că Made – “paiaţa mea” – nu mai este chiar un copil. Şi, cu toate acestea, m-am îndrăgostit de ea şi de chipul ei ce cuprinde tot ce poate fi mai simpatic pe lume. Glasul ei este un glas de “paiaţă”, care te umple de veselie chiar şi atunci când, supărată, îţi trânteşte un repezit, dar deloc ameninţător,”Du-te la naiba!”.

Madeleine este “paiaţa” vie care râde mereu, care merge cu paşi mici şi sprinteni de păpuşă, care roade cu dinţi de şoricel toate sacoşele din plastic şi pe care îţi vine să o săruţi când îţi cântă cu cel mai sincer şi mai copilăresc glas şi cu cea mai jucăuşă licărire de scântei în privire: “Cel mai bine e de mine / Că am cizme din cauciuc.” Negreşit, Madeleine este cea mai zglobie “paiaţă” din toate paiaţele lumii, iar eu sunt cea mai norocoasă “fetiţă cu fundiţe” pentru că Made este, câteodată, “paiaţa mea”.

Gabrielle A.

Acum, când copilul din sufletul meu se ascunde în pădurea unor ani trecuţi, optez pentru o şi mai bună înţelegere a simpaticei “paiaţe”.

paiata

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , , , ,

Despre daruri…

Şi, iată paradisul primăverii, cu sărbătorile Învierii Naturii şi ale sufletului nostru adeseori lăsat să ruginească între bălăriile tristeţii şi cârcelul răutăţilor de tot felul.

În tezaurul spiritual al omenirii, dezideratul prieteniei absolute – ca exigenţă a condiţiei umane – îşi găseşte, cred, expresia cea mai impresionată în mesajul lăsat de Iisus din Nazaret: “Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unul pe altul, precum v-am iubit Eu. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca viaţa lui să şi-o pună pentru prietenii săi.” (Ioan, 15, 12-13).

Unul dintre cele mai frumoase gesturi ale prieteniei constă în dorinţa de a face daruri. Darurile sunt cei mai plăcuţi mesageri ai afecţiunii. Împlinirea dorinţei de a dărui caracterizează condiţia umană, întreţinând dialogul atitudinii pozitive. Ea a existat dintotdeauna şi a înregistrat, în viaţă, ca şi în ficţiune, admirabile performanţe.

Am reflectat, adeseori cu încântare, la ospeţia faimosului Ulise în ţara feacilor, bineînţeles după cum relatează Homer în Odiseea.

Generoşi, anticii nu pierdeau niciun prilej să facă daruri, excelau în daruri de ospeţie. Zeus, secondat de protectoarea divină a eroului, Minerva – cea-cu-ochi-albaştri, îi aranjează un popas în ţara feacilor, fiindcă aceştia erau bogaţi şi darnici deopotrivă. Ca şi în cazul lui Ulise, darurile alină despărţirile fiindcă, vorba francezului, partir c’est mourir un peu. Există, însă, un dar mai special – iertarea – mai ales când oamenii şi-o dăruiesc la încheierea “ospeţiei” lor pe pământ.

Şi, iată paradisul primăverii dăruit tuturor, cu sărbătorile sufletului nostru, adeseori abandonat să lâncezească între lucruri efemere. Se cuvine să cercetăm averile noastre interioare, acelea singure care dau moneda supravieţuirii: înţelepciunea, bunătatea, răbdarea îndelungată şi afecţiunea pentru “aproapele” nostru cel de toate zilele.

La întrebarea “Ce este un prieten?”, Zenon (Stoicul) ar fi răspuns: “Un alt tu însuţi.”

E bine să încercăm să înlăturăm o parte dintre otrăvurile lumii moderne – indiferenţa, egoismul exacerbat, excitabilitatea (uneori morbidă) – şi să ne acordăm darul cordialităţii.

Să avem grijă să ordonăm cu statornică răbdare arabescurile existenţei.

daruri

 

(foto: Gina Vasquez)

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , , ,

Potpuriul dragostei – Mamma Mia! Here We Go Again

Mădălina DumitracheProducția Mamma Mia! Here We Go Again face parte din categoria filmelor estivale pe care le îndrăgești fără să știi de ce și pe care le urmărești pentru a te răcori.

În vremea în care nu avea habar de identitatea părintelui său, Sophie se hotărâse să-i invite la nunta ei pe cei trei presupuși tați, fără să-i sufle vreo vorbă Donnei (Meryl Streep), mama sa. Așa stăteau lucrurile în opusul din anul 2008 (semnat de Phyllida Lloyd), când lumea făcea cunoștință cu fermecătoarea actriță Amanda Seyfried, aflată în postura tinerei încăpățânate, dar extrem de hotărâte, din triumfalul musical Mamma Mia. Zece ani mai târziu, când deja Donna a ieșit din scenă, tânăra Sophie (însărcinată) se pregătește să deschidă porțile hotelului „Bella Donna” la care visase. Mamma Mia! Here We Go Again revine pentru a ne povesti/lămuri despre trecutul Donnei – întâlnirea cu cei trei (potențiali) „tătici” ai fiicei sale – totul sub forma idilelelor cu lipici la public, preponderent feminin. Bunăoară, suntem invitați în Kalokairi, magica insulă din Grecia, pentru un nou și original musical bazat pe melodiile de succes ale formației ABBA. A fost păstrat lotul actoricesc de bază al distribuției originale, dar s-au alăturat și alte nume faimoase – Lily James (Cinderella, The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society).

Lungmetrajul, produs de Judy Craymer și Gary Goetzman, păstrează linia de „feel-good movie”, perfect pentru sezonul estival. Premisele sunt de bun augur dacă avem în vedere că regia e semnată de chiar scenaristul Ol Parker, cel care a realizat această continuare după o poveste scrisă de Catherine Johnson și Richard Curtis. În calitate de producători executivi s-au regăsit Tom Hanks, Rita Wilson, Phyllida Lloyd, Richard Curtis și Nicky Kentish Barnes. La toate acestea, au contribuit din plin antrenul și suflul nou din coloana sonoră realizată de inegalabilii făuritori de hituri Benny Andersson și Björn Ulvaeus. Cei doi producători şi-au luat necesare libertăţi în adaptarea coloanei sonore, simțind capacitățile vocale de exprimare ale actorilor, asumându-şi perfect sound-ul de karaoke, estompând astfel neajunsurile glasurilor neantrenate, conferindu-le și acestora un aer mai puțin cabotin.

Mamma Mia, Here We Go Again!

Noua producție se poziționează între sequel și prequel fiindcă se păstrează povestea centrală, dar există și acele lansări „înainte” și „înapoi” în timp menite să ne arate cum relațiile formate în trecut rezonează în prezent. Astfel, în actualitate, o vedem pe Sophie pregătindu-se pentru un mare eveniment: redeschiderea pensiunii înfiinţate de mama ei, Donna. Faptul că aceasta a murit cu un an în urmă umbreşte evenimentul şi încearcă să dea complexitate acestui fir narativ. În acelaşi timp, o vedem pe Donna în tinereţe (Lily James): ea porneşte în căutarea propriului vis, ajungând – în urma unor aventuri – pe Kalokairi, magica insulă din Grecia. Seducătoarea Lily James o întrupează pe Donna din perioada de tinerețe, prin intermediul flashbackurile presărate între energicele momente dispuse la prezentul efervescent (adorabilă cu tinerescul song When I Kissed the Teacher). Distribuția încearcă să respecte paritatea între bărbați și femei, așadar, îi regăsim pe „veteranii” Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård, alături de mai tinerii Jeremy Irvine (în rolul lui Sam), Josh Dylan (Bill) și Hugh Skinner (Harry). Simpaticele aflate mereu în căutare de amor Rosie și Tanya sunt, acum, Alexa Davies și Jessica Keenan Wynn. În această romanță acidulată, este introdusă – în postura de bunică – exotica Cher. Ce poate fi mai amuzant decât un număr în care Cher i se adresează pe note (cântă Fernando) managerului de hotel, bărbos și grizonant, fostul ei iubit prin 1959, interpretat de co-starul Andy García? Desigur, e o șarjă amical-umoristică pentru că blondina lungană, acum bunica Ruby, se aseamănă, aici, cu Madonna (dependentă de Xanax) cântând Don’t Cry for Me Argentina.

3 - Mamma Mia 2

Cu așa povești și așa armătură de interpreți, filmul izbuteşte să binedispună timp de două ore încărcate cu dans, voie bună şi multă energie. Unul dintre meritele acestui sequel este maniera în care Donna iese din straiele superficialității și nu mai pare doar o flușturatică, ci un veritabil „spirit liber”- cântăreață cool în tinerețe. O urmărim decizie după decizie, eşec după eşec, reuşită după reuşită. Acum, când o vedem pe Donna întâlnindu-i pe Sam, Harry şi Bill (interpretaţi de Jeremy Irvine, Hugh Skinner şi Josh Dylan) şi îndrăgostindu-se cu adevărat de mica comunitate de pe Kalokairi, înțelegem de ce începe să viseze la o viaţă fericită în pensiunea pe care o descoperise.

4 - Mamma Mia 2

Cu toate că cele două epoci distincte sunt țesute și reunite în falduri (asumat) kitsch ale pânzei, totul se reduce la pofta de viață și doza necesară de umor pentru a depăși inerentele neajunsuri ale vieții. Costumele, lumina și mai ales coregrafia contribuie la crearea universului pitoresc, menit să rimeze cu exclamația Mamma Mia!, în pofida aspectului general de cartolină catchy. Bazându-se exclusiv pe distribuţie, filmul poate părea, pentru unii spectatori mai scorțoși, doar un potpuriu de Nu-mă-uita, cu flashbackuri siropoase, cu multe clişee. Deși minunata Meryl Streep/Donna Sheridan se răgăsește doar pe afiș, spiritul și efervescența sa sunt dominante și în acest nou cocktail al verii 2018; legătura mamă-fiică rămâne esențială și în cea de-a doua rundă. Dacă știi să privești partea plină a paharului și îți place să dansezi după cum îți cântă viața, nu rata Mamma Mia! Here We Go Again/„take the chance”!

5 - Mamma Mia 2

Regia: Ol Parker

Scenariul: Ol Parker după o poveste scrisă de Catherine Johnson și Richard Curtis

Imaginea: Robert Yeoman

Montajul: Peter Lambert

Muzica: Anne Dudley

Distribuția:

Amanda Seyfried – Sophie Sheridan, fiica Donnei

Meryl Streep – Donna Sheridan,mama lui Sophie și soția lui Sam

Lily James – Donna (în tinerețe)

Christine Baranski – Tanya Chesham-Leigh

Jessica Keenan Wynn – Tanya (în tinerețe)

Julie Walters – Rosie Mulligan

Alexa Davies – Rosie (în tinerețe)

Pierce Brosnan – Sam Carmichael, architect american, fostul soț al Donnei

Jeremy Irvine – Sam (în tinerețe)

Colin Firth – Harry Bright, om de afaceri britanic

Hugh Skinner – Harry (în tinerețe)

Stellan Skarsgård – Bill Anderson

Josh Dylan – Bill (în tinerețe)

Dominic Cooper – Sky, soțul lui Sophie

Andy García – Fernando Cienfuegos, managerul mexican al hotelului Bella Donna, fostul iubit al lui Ruby

Cher – Ruby Sheridan, mama Donnei și bunica lui Sophie

Durata: 114 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Potpuriul dragostei – Mamma Mia! Here We Go Again

Scris de pe august 17, 2018 în Cinema, Estival, Feminin, Filme de dragoste, Iubire

 

Etichete: , , , , , ,

Hoinăreală muzicală prin “Big Apple” – New York Melody / Begin Again

Amatorii de comedii muzicale, ornate cu puţin kitsch sau doar însiropate, se pot abţine de la a urmări New York Melody/Begin Again. Noua producţie a lui John Carney se poate alătura clasicelor The Umbrellas of Cherbourg /Parapluies de Cherbourg sau The Sound of Music, dedicate melodiei ce trebuie ascultată şi privită numai cu… bucurie.

Graţie unui flashforward , spectatorul o descoperă pe Gretta (Keira Knightley), o tânără englezoaică ce interpretează, cu multă pasiune, un cântec, într-un băruleţ din agitatul New York. Audienţa este scăzută în rândul acelui public pestriţ. Singurul spectator care intuieşte talentul fetei este Dan (Mark Ruffalo). Muzicianul lucrase la o casă de discuri, dar ritmul lui încetinit (din ultima perioadă) îi adusese concedierea chiar în ziua în care-a poposit în localul de cartier. Gretta este fata bună, care stă în umbra iubitului ei (un cântăreţ rock de oarecare succes) şi compune melodii. Cei doi amorezi visau să cucerească împreună “the big City”. Metropola spulberă visele tinerei, fiindcă Dave (Adam Levine) se lasă complet sedus de celebritate. Tipul superficial îşi neglijează iubita, ba chiar o trădează dedicând comoziţiile sale altor “muze” şi visează la o carieră… solo. Mult prea orgolioasă, Gretta renunţă la Dave şi încearcă să-şi croiască un alt drum. Înainate de-a se îmbarca pentru Londra, traiectoria ei se intersectează cu cea a unui fost producător muzical.

În acel pub aglomerat, se pune la cale apariţia unui nou album. Dialogurile dintre Gretta şi Dan scapără scântei, dar duc la demararea proiectului. Întâlnirea celor doi va crea un motiv pentru ca fiecare dintre ei să o ia de la capăt (Begin Again). Dan se salvează de la amărăciunea gloriei apuse şi de la “pasiunea” pentru alcool, iar Greta se vindecă de suferinţele sentimentale. Printr-o serie de flashback-uri, spectatorul descoperă mărirea şi decăderea din industria muzicală americană.

Muzica îi uneşte pe eroi şi le dă forţă. Dacă din punct de vedere muzical, duetele nu strălucesc, în New York Melody, tandemul Mark Ruffalo & Keira Knightley are sclipiri magice. Complicitatea şi alchimia dintre cei doi actori acaparează ecranul. Ea aduce prospeţimea fetei uşor naive, în dragoste, dar şi forţa unui talent autentic, iar Dan o susţine în pofida umbrelor din viaţa sa încâlcită. Având ca puncte comune muzica de calitate şi traiul solitar, cei doi îşi unesc forţele şi pornesc o fructuoasă colaborare. Pe măsură ce proiectul muzical avansează, relaţia dintre Greta şi Dan capătă trăinicie. Legătura este profundă, profesionalismul şi prietenia nefiind umbrite de vreo altă nuanţă. Conform butadei “Omul potrivit, la locul potrivit”, Gretta şi Dan au descoperit, la timp, sensul pe care trebuie să-l dea vieţii. Sub forma unui joc subtil şi creativ, înregistrarea albumului muzical se va derula într-un cadru plin de farmec şi de autenticitate: New York. Nici gând să regăsim imaginile-clişeu cu Times Squar, Fifth Avenue sau Little Italy; John Carney va plimba camera de filmare pe acoperişurile din Meatpacking District sau Washington Square Park, pe străzile din Lower East Side sau pe sub Brooklyn Bridge. Înregistrările en plein air pentru melodiile pop-folk ale Grettei se vor contopi cu zgomotele din “Big Apple.

Realizatorul meloman, John Carney, semnează, în felul acesta, şi o delicată declaraţie de dragoste pentru metropola americană. Cu New York Melody, cineastul a deturnat codul genului muzical şi a imprimat un suflu proaspăt. Filmul este delicat, dar lipsit de artificii, iar aerul de lejeritate nu sufocă profunzimea trăirilor personajelor, de aceea putem spune că are o notă aparte.

Măiestria decupajelor din montaj (Andrew Marcus) se intersectează cu talentul actorilor din distribuţia atent şi bine aleasă. Keira Knightley nu mai uimeşte prin costume de epocă (Anna Karenina, Pride & Prejudice, The Duchess), ci abordând un stil casual, sfidează star-systemul pledând pentru autenticitate. Cu o voce suavă, dar penetrantă, “fata curajoasă” din Pirates of the Caribbean îi dă replica carismaticului Mark Ruffalo. Alături de ei, apar Adam Levine (solistul de la Maroon 5), şarmanta Catherine Keener (aici, soţia lui Dan) şi tânăra  Hailee Steinfeld (Violet, fiica lui Dan).

Partiturile muzicale vor masca unele scăderi din evoluţia psihologică a personajelor, dar vor scoate la lumină optimismul indus de New York Melody, un veritabil “feel-good” film de vară.

New York Melody (Begin Again)

Regizor: John Carney
Scenarist: John Carney
Compozitor: Gregg Alexander
Operator: Yaron Orbach
Producător: Tobin Armbrust, Anthony Bregman
Monteur: Andrew Marcus

Distribuţia

Keira Knightley (Gretta)
Mark Ruffalo (Dan)
Catherine Keener (Miriam)
Hailee Steinfeld (Violet)
Adam Levine (Dave)
Mos Def (Saul)
Maddie Corman (Phillis)

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , , , , ,

Despre femei… cu onestitate şi umor – Bridesmaids

Producătorului Judd Apatow (The 40 Year Old Virgin, Knocked Up, You Don’t Mess with the Zohan, Funny People) i s-a reproşat mereu că a realizat comedii misogine, în care femeile doar „dădeau bine în cadru” , devenind plictisitoare. Aşa că „regele comediei americane” a dat, încă o dată, dovadă de fler atunci când a încredinţat rolul principal şi scriitura unei actriţe precum Kristen Wiing. Dubla ipostază de actantă şi coscenaristă (alături de Annie Mumolo) a făcut din acest amestec de Julia Roberts şi Steve Carell axul principal al unei comedii caustice inedite, Bridesmaids. Actriţa s-a făcut remarcată în emisiunea de televiziune, Saturday Night Live şi în alte câteva roluri irezistibile precum cel din Adventureland.

bridesmaids0

Scenariul (fără vreo sclipire de geniu) se construieşte pe baza poveştii a două prietene din copilărie ce probează trăinicia relaţiei lor atunci când una dintre ele se căsătoreşte, iar cealaltă trebuie să îi fie domnişoară de onoare. În urmă cu aproape cincisprezece ani, Julia Roberts şi Cameron Diaz stricau şi ele un tort de nuntă în comedia My Best Friends Wedding, un alt Avatar al comediilor matrimoniale, bazate (adesea) pe qui-pro-quo în bezea. În 2011, spiritul rebel al lui Wiing şi al partenerelor sale de platou respingea cu brutalitate acest tip de decor din filmele cu nunţi (cu mult roz, frişcă şi sirop) transformând o scenă aparent amuzantă într-o crâncenă răzbunare.

Pe canavaua poveştii, se brodează intrigi tipic feminine, printre replici şi situaţii care, uneori, muşcă şi chiar rănesc. Realizat de un bărbat, Bridesmaids, nu străluceşte în ceea ce priveşte regia, pelicula se bazează pe distribuţia feminină impecabilă şi pe replicile deocheate (persoanele mai slabe de înger ar trebui să evite unele scene), dar şi pe o notă specială, un soi de sensibilitate care o salvează de caricatural.

Un veritabil cocktail exploziv, filmul bifează farsa americană reformată. Producătorul Apatow i-a încredinţat cârma lui Paul Feig (mai puţin celebru, dar care a creat un serial-cult Freaks and Geeks) şi a adus în faţa publicului o peliculă scrisă şi realizată de femei, film ce tratează teme precum tensiunea dintre prietene, mariaj, relaţiile dintre adolescente, angajamentele sau deziluziile. Rivalitatea feminină nu este doar un pretext pentru amuzamentul publicului, la fel cum povestea lui Annie (Kristen Wiig) oferă filmului nuanţe ce nu se găsesc în comediile de gen. Annie intră în competiţie cu Helen (Rose Byrne), bogata, sofisticata şi supercompetenta organizatoare de evenimente prietenă a lui Lilian (Maya Rudolph). Helen aterizează ca un meteorit în „stratul de flori” al relaţiei dintre Annie şi Lilian, încercând să-i saboteze eforturile lui Annie în organizarea nunţii celei mai bune prietene.

Lupta dintre cele două se dă încă de la anunţarea logodnei lui Lilian, având apoi un crescendo delirant. Totuşi, nu rivalitatea celor două este axul poveştii, acţiunea se împleteşte şi cu povestea de amor ce se înfiripă între Annie şi poliţistul local. Idila se iţeşte după ce Annie se eliberează dintr-o relaţie „toxică” cu Ted (Jan Hamm, eroul din Mad Men), un tip aflat în plină autoderiziune, care-i declarase că este pentru el „third in line.”

De asemenea, discursul social bazat pe criza economică actuală (eroina trebuie să îşi găsească o slujbă nouă căci patiseria ei este în faliment) fixează mai bine pelicula într-un context oferind o imagine aproape reală a femeii americane de vârstă medie.

Cea care transformă această comedie dintr-un „festival al porcărelelor” este Kristen Wiig, redând angoasa femeii de vârstă medie, singură, aflată între nişte colocatari infami şi o slujbă pe care o detestă, în vreme ce fosta ei prietenă trece în rândul femeilor „aşezate” / măritate.

Visele de fericire virează, în această comedie, către coşmar, pe măsură ce umorul sănătos derapează către cruzime. Niciuna dintre cele cinci-şase personaje feminine nu iese „neatinsă”. Succesiunea de catastrofe-hilare (cea mai corozivă este toxiinfecţia alimentară declanşată tocmai într-un butic chic) prin care trec eroinele este o analiză a universului feminin, care se dovedeşte a fi mai „competitiv” decât Jocurile Olimpice. Trebuie urmărită cu atenţie Kristen Wiig cum atrage atenţia unui poliţist sau cum transformă o călătorie cu prietenele într-un delir etilic-agresiv. La fel, Melisa Mc Carthy (seriile TV Gilmore Girls şi Mike & Molly) este aici „urâţica dezinhibată”, dovedind că Zack Galifianakis din Very Bad Trip este doar „un diletant” în comparaţie cu ea.

Departe de a fi perfect, filmul (două ore şi patru minute, cam mult, totuşi, pentru o comedie) trenează către final şi impune idila dintre eroină şi poliţistul din zonă pe un final muzical.


Regizor: Paul Feig
Scenarişti: Annie Mumolo, Kristen Wiig
Distribuţie: Kristen Wiig (Annie Walker), Maya Rudolph (Lilian), Rose Byrne (Helen), Wendi McLendon-Covey (Rita), Ellie Camper (Becca), Melissa Mc Carthy (Megan), Jon Hamm (Ted), Chris O’Dowd (Officer Nathan Rhodes), Michael Hitchcock (Don Cholodecki).

 
Comentarii închise la Despre femei… cu onestitate şi umor – Bridesmaids

Scris de pe mai 10, 2018 în Cinema, Feminin, Film

 

Etichete: , , ,

Ninsoarea mea

(Din scrinul cu amintiri – ep. 2)

„Ninge, Madeleine, ninge cu fulgi mărunţi şi abia se zăreşte. Dar, atunci când îi zăreşti, ai o surpriză atât de frumoasă, aproape că îţi vine să plângi şi-ţi vine să te gândeşti la Madeleine.

Mă gândeam că în cvartetul nostru (MGMG), dacă ar fi să ni se repartizeze anotimpuri, ţie ţi-ar reveni (clar)  iarna, mie (sper  să nu fiu arogantă)  toamna, pentru Gaby, nimic mai potrivit decât  vara, iar lui Michelle i-ar rămâne  primăvara.

Sunt între două dintre  drumurile mele şi m-am oprit (la o cafenea – n.b.) ca “să-ţi vorbesc”.

Mie îmi place toamna. Nu, mai mult decât atât, eu iubesc toamna. E singurul anotimp în care mă simt acasă, în care sufletul vibrează odată cu Natura. Asta e. Nu eu am vrut să-mi placă toamna, nu mi-am indus eu ideea asta, aşa cum – cu siguranţă – nu ţi-ai indus-o nici tu pe cea cu iarna. Cred că e o “chestie” de afinitate. Iubesc toamna şi nu iarna sau alt anotimp, aşa cum iubesc norii şi copacii şi nu florile sau marea, aşa cum iubesc verdele şi nu albastrul sau portocaliul, fără ca aceasta din urmă să-mi displacă câtuşi de puţin.

Mie-mi place toamna şi, oricât aş vrea eu să fiu de unică şi de originală, mai cunosc o sumedenie de persoane cărora le place toamna (mă refer le persoanele demne de luat în considerare). Acesta este, într-un singur cuvânt,…comun. În schimb, dacă mă gândesc cu atenţie, nu cred să mai fi întâlnit, măcar o persoană căreia să-i placă iarna cel mai mult (de- adevăratelea, să-i placă zic, nu să o prefere). Încerc să-ţi explic aceeaşi idee pe care o aveam în vedere atunci când îţi spuneam că “X” este mult mai normal decât tine. Tu nu eşti numai un om care a evoluat într-un mod special de frumos, dar ai şi un temperament deosebit, special. Dacă ar fi să facem o analogie cu florile, eu sunt, probabil, un trandafir, o floare foarte frumoasă. Dar câţi trandafiri pe lume ?!… Asta în vreme ce tu eşti un fel de floare-de-colţ, o floare rară, ce nu o poţi găsi uşor. Dacă eşti un necunoscător, poţi să treci pe lângă ea fără să-ţi dai seama că este o floare…rară; asta doar pentru cineva care cunoaşte şi iubeşte florile-oamenii. Poate că asta e (şi) contradicţia ta – aceea că eşti o floare rară căreia nu-i plac  singurătatea şi sălbăticia. Tu eşti, probabil, o floare-de-colţ care-şi doreşte să crească într-o grădină. Nu e chiar imposibil, dar dorinţa ta de a coborî din munte în oraş, printre oameni, e aşa de mare încât rişti să ajungi prin cine-ştie-ce grădină nepotrivită sau, mai rău, pe marginea drumului.

Ai grijă ce faci cu tine, Made, să nu ajungi să te calce în picioare; tălpile lor sunt prăfuite, iar pasul lor este apăsat şi foarte greu de îndurat.

Acum, ţi se potriveşte ninsoarea, Made, şi e a ta. Aş putea spune, poate numai a ta. (…)

Ninsoarea

Cumva, prin tine, şi eu sunt puţin bogată pentru că, atunci când ninge, mă gândesc la tine. Ar fi trist să nu am la cine să mă gândesc când ninge. Sunt mii de oameni care nu au Madeleine. Eu sunt mai bogată.

                                                                                                                                                                                                                                                                   Gabrielle

P.S.

1) La radio, se aude “Florile dalbe”

2) “F.”, odată, încercând să-mi descrie o prietenă de-ale unui amic al lui, după ce-a încercat mai multe atribute, a  sfârşit prin a-mi spune…”fata aia nu putea să facă nicio bucurie nimănui, înţelegi?”

3)  Înţelegi, Made? Sunt oameni care lasă bileţele haioase, care cântă pe stradă, care fac surprize, care desenează caraghioslâcuri sau care spun “Cui, cui –  Salvarea!”.

15 dec. 1999, Bucureşti „

 

Etichete: , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web