RSS

Arhive pe etichete: Primul Razboi Mondial

Teritoriul nimănui dintre speranță și moarte – 1917

Să realizezi un film întreg în plan-secvență? Cu certitudine, în 2019, planul-secvență nu mai e de mult o practică recentă, nici „revoluționară”. Cineaștii din întreaga lumea visau la așa ceva, iar nemții au reușit în 2015, odată cu pelicula Victoria. Filmul a fost realizat și scris de Sebastian Schipper și-a fost recompensat cu Ursul de Aur, la Festivalul de Film de la Berlin. Întreaga echipă a muncit mai multe luni, cu toții s-au concentrat la maximum și-au repetat mult, prin urmare, o astfel de experiență a creat precedentul. Așadar, Sam Mendes nu este primul regizor care a înțeles că filmările în plan-secvență ‘merg foarte bine’cu filmele de război. În 2008, Joe Wright a ales această tehnică pentru a ilustra bătălia de la Dunkirk, evacuarea a armatei britanice din iunie 1940, în filmul său Darkest Hour. Bunăoară, în recenta peliculă semnată de Sam Mendes – 1917 – actorii vor trudi mult timp la filmări, apoi, totul va fi aranjat/asamblat în postproducție.

Reconstituirea istorică a unor scene din Primul Război Mondial va găsi o nouă dinamică, grație unei drame turnate în plan-secvență de un Sam Mendes mai inspirat ca niciodată, care propune spectatorilor o experineță, în egală măsură, intimistă, dar și imersivă. Această tehnică, apărută în  anii ‘20, a revenit în ultimii ani, atât în televiziune, cât și în cinema. Primele minute ale filmului 1917 ar putea să îl deruteze publicul obișnuit deja cu efectele speciale în 3D și să îl determine pe spectator să se întrebe dacă este vorba despre o peliculă în care egoul cineastului se exprimă în detrimentul scenariului. Din fericire, regizorul britanic Sam Mendes este cu mult peste aceste practici/tehnici. Ceea ce oferă publicului este o adevărată experiență cinematografică, în același timp imersiv, dar și intim. Acest dublu orizont (intimist și imersiv) face mai clară utilizarea (funcției) planului-secvență: dincolo de transcrierea fluxului  temporal (numărătoarea inversă a misiunii) și filmarea traversării spațiilor (câmpurile de luptă, o galerie subterană, tranșee, un pod, un oraș în ruine etc.), dispozitivul de filmare transformă lumea de pe ecran într-un cadru vast și bogat, menținând ritmul și îmbunătățind scenariul. Filmul devine rezultatul unei reflecții și al unei intenții reale de a expune războiul într-un alt mod, pentru «a-l trăi mai bine și, prin urmare, pentru a-l înțelege mai bine». În plină epocă a conflictelor de tot felul, iată că Sam Mendes lansează un spot de lumină asupra micilor acte eroice, care-au condus la efectul general, dar actele de bravură, care fuseseră multiplicate, nu au fost niciodată răsplătite. Bunăoară, cineastul le aduce un omagiu după mai bine de un veac.

Conștient de faptul că Primul Război Mondial a fost, cu siguranță, tratat în repetate rânduri, expus în numeroase filme, producții de televiziune, seriale, Sam Mendes își exprimă voința de-a ilustra și de a explica destinul unei generații/bravii «Poilu» care a înfruntat mari dificultăți. Pelicula intitulată simplu 1917 urmărește doi soldați simpli, a căror misiune însumează (cam toate) ororile cu care s-au confruntat cei care-au luptat în tranșee: vrăjmași peste tot, ofițeri de rang superior belicoși, tranșeele infestate de șobolani, umiditate, frig și spaimă. Cei doi tineri soldați englezi primesc o ‘misiune imposibilă’. Ei trebuie să transmită un mesaj pe teritoriul inamic, care ar putea salva mai multe vieți omenești: să avertizeze 1600 de compatrioți apropiați liniei de front că urmează să cadă într-o capcană pusă de armata germană. Schofield și  Blake trebuie să treacă pe teritoriul inamic pentru a livra acel mesaj, care putea scăpa de la pieire mulți confrați de arme, inclusiv pe Joseph, fratele lui Blake. Empatia este instaurată încă de la primele secvențe, Georges McKay și Dean Charles Chapman întruchipând eroii anonimi, între psihologie și performanță fizică aparte. Acest duo de excepție pornește cu hotărâre într-o frenetică luptă contracronometru; așa se explică opțiuea lui Sam Mendes pentru tehnica de filmare aleasă. Spectatorul va putea înțelege, minut cu minut, ororile războiului. Cei doi merituoși actori sunt bine încadrați între ‘greii’ cinematografiei britanice: Colin Firth și Benedict Cumberbatch. Această tehnică face posibilă exprimarea (pe termen lung) a realității unui război pe care soldații care l-au trăit și pe care nu au reușit să o redea din pricina ororilor îndurate. Imaginea incredibilă, realizată de operatorul englez Roger Deakins (câștigător al premiului Oscar pentru Blade Runner 2049), însoțește aici eroii surprinși în ‘infernul tranșeelor’; privitorul e târât în iadul șanțurilor pentru a observa sârma ghimpată și noroiul în care cadavrele mâncate de șobolani se descompun, dar și câmpurile înțesate cu resturile de la avioanele doborâte. Din acest cadru post-apocaliptic, se virează apoi într-unul aproape bucolic: verdeață și izvoare înghețate; este reprodusă iluzia mișcării continue. Așadar, cinemaul transfigurează realitatea unui conflict pe care beligeranții nu l-au putut povesti, prin urmare, grație tehnicii, sângele, lacrimile și transpirația devin aproape palpabile.

Înconjurat de specialiști în tehnică militară, documetariști și actori, Sam Mendes a încercat să redea atmosfera acelei încărcate epoci. Pare destul de greu să îl identifici pe regele Tommen din seria Game of Thrones în postura soldatului interpretat de Dean-Charles Chapman. Din păcate, omis la nominalizările de la Globurile de Aur, actorul George MacKay a livrat, în această peliculă, o performanță actoricească remarcabilă. Oboseala, frica, eforturile inimaginabile devin mai ușor de înțeles grație acestui film cu mesaj pacifist; absurditatea situațiilor teribile în care se regăsesc acei bărbați îngroziți conferă greutate întregii pelicule. Mendes articulează un film de excepție în jurul unui scenariu (redactat în colaborare cu Krysty Wilson-Cairns) axact pe actele unor eroi anonimi, înconjurându-se de o echipă tehnică de excepție care să conducă spectatorul spre acel «iad al diferenței». 1917 devine o parabolă cinematografică despre labirintul tranșeelor și despre absurditatea războaielor, a conflictelor de orice fel. În acel «No Man’s Land», viziunile terifiante atenționează spectatorul asupra ororilor unei conflagrații. Absurditatea războiului a fost transpusă în multe pelicule, dar în recenta realizarea a lui Mendes, raportarea la ‘aproapele’ nostru e dintre cele mai directe, pentru că… într-o reconstrucție somptuoasă, cu o figurație impunătoare, cu o imagine impecabilă, 1917 pune (chiar) spectatorul în centrul subiectului.

***

Regia: Sam Mendes

Scenariul: Sam Mendes și Krysty Wilson-Cairns

Imaginea: Roger Deakins

Decorurile: Simon Elsley, Elamine Kumsihko, Stephen Swain

Costumele: Jacqueline Durran

Sunetul: Olivier Tarney

Montajul: Lee Smith

Muzica: Thomas Newman

Distribuția:

George MacKay – Schofield

Dean-Charles Chapman – Blake

Mark Strong – Căpitanul Smith

Andrew Scott – Locotenentul Leslie

Colin Firth – General Erinmore

Benedict Cumberbatch – Colonel Mackenzie

Durata: 119 min.

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Teritoriul nimănui dintre speranță și moarte – 1917

Scris de pe ianuarie 19, 2020 în Blockbuster, Cinema, Film, Filme de Oscar

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

O eroină tandră și pacifistă – Wonder Woman

 Cu siguranță, o femeie puternică, ivită din mitologia antică, dar plasată în plin război mondial, dornică să iubească, dar și să se lupte, nu poate fi decât incitantă, având în vedere legiunile de supereroi (Superman, Batman, Spiderman, X-Men, Iron Man, Hulk, Ant Man, Dr. Strange) care populează marile ecrane. Ingenioasă, dar și spectaculoasă, superproducția studiourilor Warner Bros alimentează dorința de egalizare a unora dintre femei, dar păstrează și linia tradiționalist-femeiască.
Wonder Woman poate fi categorisit drept un superfilm! Bunăoară, putem spune: «Misiune îndeplinită !» – divertisment, eroism și devotament într-o cauză nobilă, scene de acțiune ultramoderne, într-un lungmetraj semnat de o femeie (Patty Jenkins). Apărută în secolul trecut, în perioada anilor ’40, printre supereroii masculini, «Femeia Fantastică»/Wonder Woman a cunoscut vicisitudinile universului benzilor desenate, păstrându-și, totuși, popularitatea, într-o descendență feministă. De-a lungul timpului, a fost eroina din benzile desenate, apoi a trecut în rândul eroinelor de desene animate, urmând să facă pasul către cinematograf. În fapt, cuvântul englez „super-heroes” este o marcă înregistrată de DC Comics și Marvel Comics.

Grație unei intrigi abil construite și datorită efectelor vizuale, aproape copleșitoare, Wonder Woman și-a croit propriul său drum, câștigând teren, alături de ceilalți eroi ai mitologiei actualizate. În deceniile 7-8, din veacul trecut, seria televizată – despre eroina minunată – a cunoscut un enorm succes de public mulțumită actriței Lynda Carter. Prin urmare, look-ul acesteia (șort, cizme înalte, bustieră în culorile drapelului american, diademă și un lasou la centură) a devenit o adevărată emblemă. În versiunea din 2017, femeia minunată care ne este adusă în prim-plan face parte din familia amazoanelor. Încredințându-i rolul titular israeliencei Gal Gadot, realizatoarea n-a făcut decât un pariu pentru un chip atipic într-un trup de manechin, în postura unei eroine cu alură dulce-naivă, dar combativă.

Așadar, înainte de a deveni Wonder Woman, Diana a fost prinţesa din Amazon, crescută într-un paradis izolat şi antrenată pentru a deveni de neînvins în orice luptă. În acel Eden îndepărtat (utopica insulă Themyscira), se prăbuşeşte un pilot american (combatant în Primul Război Mondial). Tânărul o avertizează că urmează să izbucnească un război care va zdruncina lumea. Prin urmare, Diana decide să renunţe la liniştea căminului său, convinsă că intervenţia ei poate opri ameninţarea. Această hotărâre de a lupta alături de oameni pentru a opri toate războaiele o va ajuta pe Diana să își descopere marile puteri şi adevăratul său destin. Prima parte a lungmetrajului, semnat de realizatoarea Patty Jenkins (Monster), fixează rădăcinile personajului într-o solidă mitologie, cu scopul de-a îl plasa apoi într-un context lărgit. Prologul (destul de lung!) remarcabil din punct de vedere vizual este menit să relanseze eroina. Nu trebuie să omitem faptul că, la origine, «Femeia Fantastică» a apărut în perioada 1940-1950 (eroină de benzi desenate/Comics).

În blockbusterul produs de Warner Bros, Diana-Femeia-Fantastică va deveni combatant în prima conflagrație mondială, încercând să îl învingă pe Ares, zeul războiului. Linia de demarcație e clară: războaiele trecutului, cu toate ororile sale și era industrială. Cu acțiunea plasată în 1918, filmul capătă aspectul unui veritabil steampunk, fidel primei revoluții industriale. Salturile temporale sunt realizate armonios datorită iscusitului scenarist Allan Heinberg (Sex & the City, Grey’s Anatomy, Scandal) și mulțumită directorului de imagine Matthew Jensen. Acestora li se alătură Gal Gadot, ce revine în rolul super-eroinei, alături de Chris Pine, Robin Wright, Danny Huston, David Thewlis, Connie Nielsen şi Elena Anaya.

Ca și în cazul celorlalți supereroi, Diana se va confrunta cu o forță opusă. Antagonsimul se regăsește în scriitura de la bază: personaje total opuse (unul solar, care levitează, traversând cerul pentru o cauză nobilă; celălalt, nocturn, ivit din adâncurile lumii, justificând mizantropia abia voalată). În Wonder Woman, regăsim câteva dintre fundamentele esteticii snyderiene: relantiul, lumini puternice vs. tenebre, tablouri (deliberat) kitsch care glorifică figurile olimpiene.

Întreaga imaginerie demonstrează fascinația pentru acel „Übermensch” care jongla cu regulile omenești într-un cadru baroc. Trebuie să nu pierdem din vedere faptul că Diana este fiica lui Zeus și e decisă să părăsească lumea amazoanelor, iar statura sa depăşeşte realitatea; e o fiinţă fabuloasă ale cărei aventuri ţin de fantastic, legendă, mitologie, în ciuda cadrului parțial realist. Super-eroina cu chip de fetiță uimită e un amestec fermecător de naivitate contrabalansată de o siderantă forță fizică (se luptă precum Thor), dar și de aptitudinea ireproșabilă de combatant întru dreptatea absolută. Îndrăgostită de un spion britanic (charismaticul Chris Pine), șăgalnica eroină alege să apere pacea mondială chiar în perioada în care soldații Kaiserului mitraliau orice le apărea în cale. Așadar, în costumația sa colorată, Diana-Femeia-Fantastică glisează între tranșeele germane și cele franceze, într-un soi de „No Man’s Land” cu vocație metaforică. Frisoanele sunt garantate dacă nu ești familiarizat îndeajuns cu universul supereroilor.

Minunea poate funcționa și două ceasuri jumătate dacă încă mai crezi în puterea iubirii, în discursul pacifist și agreezi tușele feministe. În fond, Wonder Woman reactivează cultul miraculosului, dar pledează pentru pace și iubire, nu doar ca o simplă figură iconografică, ci devine chiar un simbol.

Regia: Patty Jenkins

Scenariul: Zack Snyder, Allan Heinberg, Jason Fuchs după personajul Wonder Woman din seria de benzi desenate (William Moulton Marsto, DC Comics)

Imaginea: Matthew Jensen

Decorurile: Aline Bonetto

Costumele: Lindy Hemming

Montajul: Martin Walsh

Muzica: Rupert Gregson-Williams

Distribuția: Gal Gadot (Diana/Wonder Woman), Chris Pine (Căpitanul Steve Trevor), Connie Nielsen (Hippolyta), Robin Wright (Antiope), Danny Huston (Generalul Ludendorff), David Thewlis (Sir Patrick Morgan), Elena Anaya (Dr Maru), Lucy Davis (Etta Candy)

Durata: 2h21

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la O eroină tandră și pacifistă – Wonder Woman

Scris de pe noiembrie 19, 2019 în Blockbuster, Cinema, Film, Modernitate

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web