RSS

Arhive pe etichete: Prostituată

O victimă inocentă – Fata din curcubeu

Prostituată? „O meserie ca oricare alta – ne asigură Pascal Bruckner şi Alain Finkielkraut – meserie care, deşi condamnată în numele bunelor moravuri sau al protejării copilăriei, nu e mai imorală decât munca agentului de la asigurări sociale, a minerului, funcţionarului, artistului, scriitorului, dactilografei, nu e mai abjectă, adică mai puţin abstractă, concentrată în cinism asupra rezultatului (banii) şi indiferentă la mijloacele de a-l obţine.”

Spectacolul Fata din curcubeu, semnat de Lia Bugnar, îşi concentrează atenţia asupra laturii umane a prostituatei, adesea greu de observat în timpul „orelor de serviciu”. Textul care se află la baza acestui spectacol dezvoltă două direcţii principale: misoginismul (mereu) prezent la tot pasul şi decăderea, soarta unei „copile a străzii”. Dovedind un acut simţ al realităţii, Lia Bugnar deşiră inefabilul feminin focalizând atenţia asupra unui suflet întinat pentru care a trăi echivalează cu a te strecura printre legile naturii ca printre nişte curse nevăzute. Prostituata, pusă în prim-plan de Lia Bugnar, aduce în atenţie sufletul slav (patetismul) şi absurdul tragic.

Regizoarea se retrage strategic în spatele jocului actoricesc al Taniei Popa. Actriţa compune personajul din cantităţi bine dozate de formă abisală (spontaneitatea şi naturaleţea comportamentului), artă muzicală (cântă live) şi stângăcie socială („cerşeşte” bani de la spectatori).

Evoluţia ei se produce direct, sub privirile spectatorilor. Ca o Matryoshka, tânăra actriţă, desface firele poveştii sale de viaţă, aşa cum face şi cu hainele care cad una după alta. Prostituata în pufoaică şi nădragi largi, cu căciulă din lână ajunge, pe firul poveştii, la fragila apariţie în rochie neagră de seară şi cu ciorapi (rupţi) din mătase. Transformarea ei vestimentară însoţeşte desenul psihologic al personajului; transformarea din fiinţă vie într-o păpuşă mecanică, manevrată şi, în cele din urmă, distrusă de bărbaţi este esenţa spectacolului de la TNB. Condiţia femeii „de larg consum” este în acest spectacol nu doar un simplu subiect, este obiectul unei analize ce se încumetă a se debarasa de toate prejudecăţile asupra destinului unei victime a sorţii. Folosită, agresată, desconsiderată de o lume dominată de macho, eroina din spectacol face parte din galeria prostituatelor „cu suflet de aur”, victime ale sorţii. Ca şi în romanele victoriene (William Thackeray şi Samuel Richardson) sau mai târziu ale literaturii ruse (Crimă şi pedeapsă de F. I. Dostoievki), protagonista se prostituează din pricina sărăciei.

Ritmul nervos şi neliniştitor al recitativului, atmosfera cu totul particulară, de un patetism sinuos şi ambiguu, care însoţeşte registrul de caracterizare dramatică sunt valorificate cu succes de actriţa Tania Popa. În ipostazierea ei, prostituata de la cinematograful „Curcubeu” are imaginea de femeie-copil, ucisă de bestialitatea vieţii, este o fărâmă de puritate ultragiată. „A face trotuarul”, fie şi în sala unui cinematograf, înseamnă a veni în contact cu clienţi brutali şi agresivi, de cele mai multe ori taraţi. Fragilitatea actriţei atinge unele forme de forţă în scenele rememorării pericolelor prin care-a trecut. Această „Dorothy” a păcatului, caută să-şi regăsească, „dincolo de curcubeu”, anii frumoşi ai copilăriei, alături de familia onestă.

Scena în care „cinează” un cartof fiert pare o replică feminină a celei a „vagabondului” Charlie Chaplin. Ea este capabilă să-şi asume condiţia infamă, adesea analizându-se prin comparaţie cu prostituate celebre: Julia Roberts în Pretty Woman sau Giulietta Masina în Le notti di Cabiria.

Recitativul Taniei Popa, delicat şi subtil, dar şi expresiv-penetrant, este potenţat de muzica de acompaniament à la russe, cântată la pian de Marian Hâncu. Pe acorduri din coloana sonoră a filmului Zhestokiy romans / Fata fără zestre sau valsuri ale compozitorului Eugen Doga, Tania Popa dă expresie unor trăiri artistice menite să smulgă din toropeală spectatorul mirat că la debutul reprezentaţiei, prostituata ivită dintre cutiile de carton îi ceruse „un leu”. Evoluţia „fetei din curcubeu” dislocă detaşarea şi luciditatea spectatorilor, făcând loc compasiunii şi simpatiei. Autenticitatea trăirilor, abordarea plină de acurateţe expresivă, umorul, abordarea deschisă a universului moral, afectiv şi „profesional” care o definesc pe protagonistă, sunt deopotrivă atrăgătoare şi convingătoare.

Cu maximă discreţie, scenografia simplă o ajută pe actriţă la scormonirea în adâncul suferinţei. Substanţa melodramatică a poveştii este stăpânită de regizor, care încearcă să-i atenueze patetismul şi absenţa unui conflict major prin eficienţa portretizării.

Edificiul regizorului-dramaturg s-a sprijinit pe expresivitatea penetrantă a Taniei Popa, care a pus în valoare analiza lucidă asupra condiţiei femeii.

Fata din curcubeu de Lia Bugnar
Distribuţia: Tania Popa
La pian: Marian Hâncu
Articol publicat ]n revista LiterNet

 
Comentarii închise la O victimă inocentă – Fata din curcubeu

Scris de pe noiembrie 4, 2019 în Morală, Moravuri, Spectacol de top, Teatru, Tipare

 

Etichete: , , , ,

Dernier amour – prostituata care „i-a pus capac” lui Casanova

 Benoît Jacquot îi aduce un omagiu elegiac faimosului Casanova, într-un episod erotic și sentimental, organizat în recenta peliculă Dernier amour. Casanova îmbătrânind – tulburat de o jună curtezană britanică – pare o mare provocare, numai dacă ne reamintim de fermecătorul Alain Delon sau Daniel Auteuil.
Iată că temerarul Vincent Lindon devine „seducătorul sedus în amurgul vieții”, damnat și posedat, aflat într-o disperare la graniță cu pasiunea mortificată, la finele unui veac al XVIII-lea ce pare să fie ecoul vremurilor actuale. Așadar, Vincent Lindon  și Stacy Martin interpretează rolurile principale dintr-o reflecție cinematografică despre dorință și pasiune.

Cu toate că nu și l-a dorit ca interpret principal în recenta sa peliculă, Benoît Jacquot le-a mărturisit jurnaliștilor, prezenți la premiera filmului Dernier amour, că a optat pentru actorul Vincent Lindon bazându-se pe lunga lor amiciție și, mai ales, pe intuiție. Realizatorul peliculelor Eva, Journal d’une femme de chambre/Diary of a Chambermaid și Les adieux à la Reine a ales bine, pentru că Vincent Lindon uimește în rolul celebrului aventurier, printr-o surprinzătoare menieră de interpretare.

Libertinul este un individ care sfidează deliberat legile moralei și ale decenței, plasându-se în afara normelor etice și fiind perceput ca indezirabil și periculos de către societatea mainstream, în ciuda seducției pe care el o exercită. Figură reprezentativă a acestei tipologii umane, Giacomo Casanova a rămas în mentalul colectiv ca arhetip al seducătorului. Benoît Jacquot a realizat, pentru marele ecran, portretul unuia dintre cei mai celebri seducători, iar descrierile Prințului de Ligne l-au făcut să considere legitimă alegerea lui Vincent Lindon în postura „colecționarului de amoruri”, tipul sangvinic care seducea rapid, dar care putea deveni tăcut pentru lungi perioade.

Benoît Jacquot scotocește imaginarul romanesc, cotrobăie printre umbre și mistere și îi conferă libertinului celebritatea pe care i-o poate asigura cinema-ul. În secolul al XVIII-lea, Casanova (Vincent Lindon), cunoscut pentru libertinajul său, acum bibliotecar în Boemia, e întrebat de o frumoasă vizitatoare despre iubirile sale. Acesta îi povestește cum sosise la Londra, după ce ieșise din exil. În acest oraș în care ignoră totul, regăsește plăcerea întruchipată de juna curtezană (la Charpillon). Renumitul cuceritor e gata de orice pentru a obține grațiile tinerei, dar aceasta găsește mereu tot felul de pretexte pentru a evita propunerile lui Casanova. Tânăra femeie îi lansează o provocare: să o iubească înainte de-a o dori.

Nu există filme relizate de acest cineast în care să nu regăsim o jună/ tânără abia ieșită din pubertate, așa se face că de data asta Stacy Martin va fi Marianne de Charpillon, prostituata care „i-a pus capac” lui Casanova. Pentru această falsă ingenuă, aventurierul a vrut să moară, să se azvârle de pe pod în apele reci ale Tamisei. În filmele lui Benoît Jacquot se află în prim-plan relația bărbat-femeie, așadar mitul lui Casanova reflectă și mai bine raporturile de forță, mai ales că episodul narat pe ecran ilustrează decadența amoroasă. Fata de 17 ani se oferea bărbaților (aleși de o altă curtezană, mama ei biologică), totuși îl refuză pe experimentatul seducător. Nu răutatea, nici dorința de a domina o determinaseră pe tânără să nu accepte propunerile  lui Casanova, ci dorința de a-l face să înțeleagă că amorul nu se rezumă doar la posedare, ci – mai degrabă – la o atentă dozare.

Dacă Fellini a făcut, pentru ecran, din Casanova „desfrânatul nesătul”, Benoît Jacquot descrie bărbatul matur, sincer îndrăgostit, care trăise doar aventuri pasagere. Casanova a iubit-o pe tânăra londoneză și a lăsat drept mărturie memoriile sale publicate sub titlul „L’histoire de ma vie”, sursă pentru scenariștii filmului (Jérôme Beaujour, Benoît Jacquot, Chantal Thomas, Giacomo Casanova). Manuscrisul (3 700 de pagini) a fost expus și la Biblioteca Națională a Franței, așadar seriozitatea documentării aduce un plus de valoare peliculei. Trebuie citit Casanova (autointitulat Cavaler de Seingalt) pentru ineditele definiri ale amorului : «Ce este dragostea? Este o formă de nebunie asupra căreia filosofia nu  are nicio putere; o boală incurabilă de care omul suferă întreaga sa viață și care îl conduce spre îmbătrânire. Dragoste nedefinită! Natură dumnezeiască! Dulce durere! Un monstru divin care nu poate fi definit decât prin paradoxuri». Cam așa s-ar putea rezuma, pe scurt, povestea de iubire dintre  la Charpillon și Casanova, care-a fost străfulgerat de pasiune pentru prostituata londoneză, manipulată de mama sa.

Într-o manieră estetică similară cu cea din Sade, Benoît Jacquot realizează un plonjeu în tenebre. Ultima dragoste și nimic după. După mii de cuceriri, iată că urmează confesiunile lui Casanova. Acest ultim episod devine o tristă confesiune a bărbatului, care la vârsta de 38 de ani ajunsese la crepusculul vieții, iar juna la Charpillon îi refuzase avansurile. Așadar, Lindon întrupează bărbatul răpus, iar Stacy Martin îi dă replica fiind o irezistibilă, fatală mânuitoare a bietei marionete. Prin această curtezană, Casanova iubește dragostea într-un mod crunt, dar fascinant. Eroul de pe ecran e devorat de pasiune întocmai ca în scrierile lui Giacomo Casanova, care susțin scenariul (liber inspirat din Des Mémoires de Casanova). La granița dintre delicatețe și mister, realizatorul și scenariștii săi dezvoltă o atmosferă intimă, susceptibilă de lentoare. Montajul reflectă permanenta pendulare între  trecut și prezent, prin numeroasele flashback-uri.

Regia face apel și la seducătoarele decoruri, uimitoarele costume și lasă narațiunea să stârnească emoție. Cuplul Vincent Lindon & Stacy Martin va contura bizara mecanică «feminin-masculin» în care perversitatea se insinuează ca într-un pseudo-marivodaj. Eternul seducător și curtezana lasă la vedere o tandră complicitate fitilată de frivolitate. Cu Dernier amour, Benoît Jacquot propune nu doar o reconstituire istorică, fără emfază, ci și o reconsiderare a celui mai faimos seducător, care nu poate fi redus doar la condiția unui Don Juan venețian.

Regia: Benoît Jacquot

Scenariul: Jérôme Beaujour, Benoît Jacquot, Chantal Thomas, Giacomo Casanova

Imaginea: Christophe Beaucarne

Montajul: Julia Gregory

Decorurile: Katia Wyszkop

Costumele: Pascaline Chavanne

Muzica: Bruno Coulais

Distribuția:

Vincent Lindon – Giacomo Casanova

Clément Chalaye – servitorul englez

Stacy Martin – Marianne de la Charpillon

Valeria Golino – La Cornelys

Julia Roy  – Cécile

Nancy Tate –  Hortense Stavenson

Anna Cottis – mama lui Charpillon

Durata: 98 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Dernier amour – prostituata care „i-a pus capac” lui Casanova

Scris de pe iulie 14, 2019 în Cinema, Filme de Cannes, Filme de dragoste, Filme franțuzești, Morală, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web