RSS

Arhive pe etichete: Pygmalion

Pygmalion, varianta update – „Her” (o romanţă SF sau când tehnologia se insinuează prea adânc în viaţa reală)

  Her Movie Picture

În plină eră a tehnologiei avansate, Spike Jonze propune o versiune a lui Pygmalion pe măsura timpurilor noastre, o Her computerizată. Activitatea acestui cineast a fost sinonimă cu inovaţia, încă de la începuturile carierei sale de regizor – când realiza video clipuri muzicale, filme documentar – şi până la filme artistice precum Being John Malkovich (1999), Adaptation (2002) sau Where the Wild Things Are (2009). În Her, cineastul plasează acţiunea undeva în viitor (dar nu unul prea îndepărtat, pesemne), în aglomerările urbane din Los Angeles. Theodore Twombly (Joaquin Phoenix), fiind angajat la firma BeautifulHandwrittenLetters. Com., redactează scrisori pentru clienţii incapabili să (mai) aştearnă vorbe încărcate de simpatie, recunoştinţă, durere sau dragoste. Paradoxal, el însuşi suferă de aceeaşi meteahnă ca şi clienţii săi. Soţia lui, Catherine (Rooney Mara), şi-a pierdut răbdarea alături de acest bărbat capabil ”să mângâie” mai mult tastatura. Actriţa Rooney Mara pare să fie urmărită de partitura fetei care-i spune adio “băiatului obsedat de computer”/Nerd, dacă avem în vedere primul ei rol de lungmetraj (The Social Network).

În acest rol, ea apare mai mult în flashback-uri, fără să îl tulbure prea mult pe eroul care se întreţine cu amicii lui (Amy – creatoare de jocuri video şi Paul). Montajul curge alternând prezentul şi trecutul pe fundalul sonor pigmentat cu Karen O, Arcade Fire, The Breeders, într-o estetică magic-personală. Theodore se “salvează” de la doliul despărţirii cu ajutorul unui sistem de operare nou, OS1. Când îl instalează, este încântat să facă cunoştinţă cu Samantha, o voce superbă de femeie (Scarlett Johansson), care pare a fi pătrunzătoare, sensibilă şi surprinzător de simpatică. Samantha este o ascultătoare perfectă, nu îl cicăleşte, nu-l judecă, este un factotum care-i organizează viaţa. Brusc, Theo găseşte un nou motiv de-a se trezi dimineaţa.

Joaquin Phoenix in „Her,” the first feature both written and directed by Spike Jonze (Credit Warner Bros. Pictures)

“Iubirea” lui este briliantul sistem OS1 care-i face traiul confortabil (programează viitoarele întâniri, triază email-urile, corectează scrisorile pentru clienţi, îi picură nimicuri dulci în ureche). La rândul său, Theodore o poartă cu el peste tot – prin oraş, la muncă, la plajă. Intimitatea trece şi pragul dormitorului; ”relaţia” lor progresează (Nu ar trebui să ne mire dacă ne gândim la atuurile GPS-ului sau Siri). S-ar putea spune că Theodore este replica masculină a personajului interpretat de Scarlett Johansson în filmul Lost in Translation. Ca şi el, Charlotte trăieşte drama alienării lângă o persoană nepotrivită şi îşi descoperă sufletul-pereche într-un oraş aglomerat. Imposibilitatea de-a fi alături, în realitate, de persoana iubită este liantul dintre Theodore şi Charlotte. Spike Jonze (ex-soţul regizoarei Sofia Coppola) are, însă, o abordare total neconvenţională asupra naturii dragostei. Samantha (inteligenţă artificială, sofisticată) devine repede caldă şi empatică pentru acest eunuc – Theodore –  cu privirea albastru de tristă. Pe măsură ce lucrurile înaintează, Samantha (vocea senzuală a lui Scarlett Johansson) îşi relevă latura ei independentă, simţul umorului şi ironia, dar şi dorinţa de a ajunge la miezul lucrurilor. Ea are capacitatea de a încerca o varietate de emoţii (“I don’t like who I am right now”, “I need some time to think”) şi analizează matur ceea ce se petrece în acel Wonderland.

Că regizorul a optat să exploreze natura dragostei dintre un bărbat şi o entitate computerizată fără trup (OS) nu este ceva surprinzător. Şi Ridley Scott l-a făcut pe Harrison Ford să cadă pradă inteligenţei artificiale, în Blade Runner, iarAndrew Niccol a creat-o pe S1m0ne (2002). Vicleşugul din Her este că singuraticul Theodore conştientizează faptul că “dragostea” cu “Samantha”/Galatea evoluează ameţitor. Acest sclav al tehnologiei moderne trăieşte coşmarul alienării, dar o face în aşa fel încât singurătatea pare mult mai frumoasă în acest cadru futuristic. După nenumăratele întâlniri aranjate eşuate, acest Pygmalion ultramodern găseşte, precum romanticii, că “…totuşi, este trist în lume“. Prin el, regizorul nu aduce o satiră atât de virulentă simulacrului de viaţă ce ne-ar putea aştepta, cât transcende iubirea, proiectând-o în ideal, cu mult pathos.

HER
„Her” movie poster featuring lead actor, Joaquin Phoenix

Regizor: Spike Jonze. Scenarist: Spike Jonze. Compozitor: William Butler, Karen O. Operator: Hoyte Van Hoytema. Producător: Megan Ellison, Vincent Landay. Monteur: Jeff Buchanan, Eric Zumbrunnen

Distribuţia: Joaquin Phoenix (Theodore), Scarlett Johansson (Voce Samantha), Chris Pratt (Paul), Rooney Mara (Catherine), Kristen Wiig (SexyKitten), Amy Adams (Amy), Matt Letscher (Charles), Bill Hader (Spike Jonze)

Premii, nominalizări, selecţii: Globurile de Aur (2014) – Cel mai bun scenariu: Spike Jonze; Globurile de Aur (2014) – Cel mai bun actor – categoria film muzical şi de comedie, nominalizat: Joaquin Phoenix; Globurile de Aur (2014) – Cel mai bun film – musical şi comedie, nominalizat; Oscar (2014) – Cel mai bun film, nominalizat; Oscar (2014) – Cel mai bun scenariu original, nominalizat: Spike Jonze; Oscar (2014) – Cea mai bună imagine, nominalizat; Oscar (2014) – Cea mai bună muzică, nominalizat: William Butler

Via WebCultura

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (U.N.A.T.C. I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei “săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii” ştiind că cea mai subtilă, dar solidă, formă de supravieţuire este cultura și că întotdeauna “Les beaux esprits se rencontrent.

Articol publicat în revista Bel Esprit

 
Comentarii închise la Pygmalion, varianta update – „Her” (o romanţă SF sau când tehnologia se insinuează prea adânc în viaţa reală)

Scris de pe octombrie 31, 2019 în Cinema

 

Etichete: , ,

Dragostea la patru ace – Phantom Thread

În lumea modei din Londra anilor 1950, Reynolds Woodcock, vegheat îndeaproape de sora sa, Cyril, realizează ținute – în stilul distinct al casei sale de modă – pentru persoanele din înalta societate, pentru starurile de cinema, moștenitoare bogate sau simple mondene, ba chiar și pentru membrii familiei regale. Phantom Thread este povestea celebrului designer Reynolds Woodcock (Daniel Day-Lewis) și a surorii sale, Cyril (Lesley Manville), care dominau lumea modei britanice. Prin viața lui Reynolds Woodcock, burlac convins, se perindă femei care îi aduc inspirație și îi oferă companie, asta, până în ziua când acesta o cunoaște pe Alma (Vicky Krieps), o femeie tânără (fostă picoliță) înzestrată cu o voință puternică. Rapid, Alma devine o prezență constantă în viața lui – ca iubită, dar și ca muză. Reynolds Woodcock realizează că existența lui, până atunci riguros planificată și mereu ținută sub control, va fi bulversată de dragostea pe care  i-o poartă acestei ispititoare femei.

Phantom Thread 1

Înainte de-a fi o cotitură, Phantom Thread marchează și unele reîntâlniri – Paul Thomas Anderson și Daniel Day-Lewis, la zece ani după There Will Be Blood. Phantom Thread este cel de-al optulea film al lui Paul Thomas Anderson și cea de-a doua colaborare cu Daniel Day-Lewis. După  ce a cooperat de mai multe ori cu Joaquin Phoenix, cineastul reîncepe lucrul alături de un celebru actor (deținător a multor premii Oscar) și îi oferă acestuia ocazia de-a întrupa (după un sfert de secol): un englez. Originar din Londra, obișnuit cu roluri de american sau, cel mult, irlandez, Daniel Day-Lewis a acceptat oferta pe care o aștepta înainte de anunțata pensionare. Rolul unui creator de modă, monomaniac, obsedat de codurile înaltei burghezii ar putea reprezenta „cântecul de lebădă”, fără să îndulcească nimic din rigiditatea care l-a caracterizat, dar o acută ambiguitate devine motorul acestui lungmetraj. În filmografia lui Paul Thomas Anderson, tematica nobilimii britanice reprezintă o veritabilă ruptură, deoarece se concentrase îndeosebi asupra „visului american”, sub toate formele sale. Așadar, cineastul traversează Atlanticul pentru a deplânge înalta societate londoneză. Realizatorul portretizează un microunivers (o afacere familială) măcinat de nevroze disimulate. Pilonul întregii pelicule îl constituie șarmantul Daniel Day-Lewis. Regizorul concentrează munca din această antrepriză în scene stilizate (folosind tehnicile academice pentru o narațiune cinamatografică transgresivă), apropiate de codurile clasicismului englez. De aceea, se poate afirma cu ușurință, că reconstituirea minuțioasă a bogatei capitale britanice din anii ’50 este o adevărată capodoperă din punct de vedere vizual (încadraturile și efectele) și un omagiu adus cinemaului romanesc „so british.

Phantom Thread 2

Complet dezarmat în fața irezistibilului farmec al tinerei, Reynolds îi cere să devină model la Casa de modă pe care o conducea; scena în care artistul execută măsurarea dimensiunilor tinerei Alma (prenume identic cu cel al soției-colaboratoare a lui Hitchcock), sub privirile reci ale surorii sale, e de-a dreptul hitchcockiannă (Rebecca). Bucuria acestui dandy, în fața defilărilor de modă, este vizibilă, dar, totodată, experiența amoroasă marchează și violente contradicții, demontând sensibila lume a creatorului. În egală măsură, muza devine aliat, dar și inamic, o bucurie vie, dar și o reală suferință. Devenită soția lui Woodcock, Alma îi perturbă mecanica perfectă și ritmul vieții: obiceiurile, disciplina de la orele de creație/lucru și liniștea de la micul dejun. Viața intransigentului artist, exigent și meticulos, care transforma orice mătase într-o creație unică, e bulversată de iubirea sinceră a unei fete simple. În casa acestui estet se perindă, pe o amețitoare scară în spirală, doamne din aristocrație, ce se simt în al nouălea cer dacă sunt atinse, din neatenție, de grațioasele mâini ale artistului. Woodcock le schimbă nu numai ținuta, ci și zâmbetul. Acest Pygmalion înarmat cu ace, degetare, foarfece, mătăsuri, dantele și perle sculptează trupurile femeiești. Viața din acest rafinat „gineceu” e coordonată cu eleganță și autoritate. Perfecționismul înveterat al acestui estet face parte din moștenirea de familie (sora  lui, Cyril, nu se căsătorise niciodată, fiind total dedicată muncii). În acest univers al mătăsurilor și pietrelor prețioase, lumina dansează pe un fundal muzical ce scoate în relief orice vibrație, intonație sau sclipire (Muzica: Jonny Greenwood). Camera de filmat urmărește eroii îndeaproape și surprinde orice detaliu.

Phantom Thread 3

Întreaga peliculă explorează intimitatea unui creator aflat în proximitatea perfecțiunii, dar pe măsură ce avansăm în această lume aseptică (lucrătoarele sunt mereu echipate cu halate albe), descoperim un ins copleșit de griji, în fața căruia, iubita sa – aproape stângace/neîndemânatică la debut – pare mult mai stăpână pe sine (Alma: „You see, to be in love with him makes life no great mystery ”). Conferindu-i crediblitate și profunzime personajului său, actrița Vicky Krieps se dovedește o parteneră pe măsură pentru talentul renumitului Daniel Day-Lewis. Această trentagenară luxemburgheză devine o revelație, deși cariera sa artistică însumează multe partituri în filme germane, franceze și englezești. Cuplul realizat alături de Reynolds Woodcock/ Daniel Day-Lewis constituie nodul scenaristic care conduce un postulat romantic spre un thriller psihologic, o poveste țesută cu „fire invizibile”. Dintotdeauna, Paul Thomas Anderson a lăsat la vedere jocul manipulării, așa cum se relevă și în ultima parte a filmului, conferind coerență interacțiunilor omenești atât de bine surprinse.

Phantom Thread 4

Ritmul leneș, mai degrabă contemplativ, îi permite cineastului să demonstreze influența muzei asupra creației lui Woodcock: perioada în care ea îi servea drept manechin pentru rochiile de lux ilustrează grația și senzualitatea, înfășate în pudoarea unei relații „de muncă”. Relația de iubire îi potențează lui Woodcock activitatea de mare creator, dar îl și aruncă în abisul unei forme de paranoia sentimentală. În acest exercițiu de stil, în manieră clasică, o mare importanță o deține dihotomia dintre răceala nobilimii britanice și violența psihologică pe care această clasă încearcă să o camufleze. Bunăoară, intensitatea privirilor dintre cei doi iubiți/soți ne amintește de valoarea pe care întotdeauna a conferit-o Paul Thomas Anderson artiștilor pe care i-a distribuit.

Phantom Thread 5

Phantom Thread ilustrează perfect noul orizont: dominare/subordonare al personajelor Reynolds & Alma (Alma: „Reynolds has made my dreams come true. And I have given him what he desires most in return”). Fără îndoială, bulverantul schimb dintre cei doi eroi denotă reciprocitate, dar și un mod nebunesc de-a încălzi unele inimi înghețate. Întâlnirea întâmplătoare a transformat viața artistului într-o poezie în care confuzia între corp și materialul țesut nu poate fi deșirată sau cusută. Din ce fel de stofă e confecționată iubirea? Precum rochița-corolă a ciupercilor de pădure, iubirea bolnăvicioasă (Reynolds Woodcock: „Kiss me, my girl, before I’m sick”) dintre cei doi desface rochii, duce la derapaje, aruncă în abis, dar îi și salvează pe amândoi de frici și eliberează fantomele trecutului. Phantom Thread rămâne o bucurie estetică în orice moment și, cu siguranță, poate fi considerat cel mai șic film din această perioadă.

Regia: Paul Thomas Anderson

Scenariul: Paul Thomas Anderson

Decorurile: Mark Tildesley

Costumele: Mark Bridges

Montajul: Dylan Tichenor

Muzica: Jonny Greenwood

Distribuția:

Daniel Day-Lewis – Reynolds Woodcock

Vicky Krieps – Alma

Lesley Manville – Cyril

Durata: 2h10

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Dragostea la patru ace – Phantom Thread

Scris de pe septembrie 19, 2018 în Cinema, Film, Filme de Oscar

 

Etichete: , , ,

Pygmalion, varianta update – Her

În plină eră a tehnologiei avansate, Spike Jonze propune o versiune a lui Pygmalion pe măsura timpurilor noastre, o Her computerizată. Activitatea acestui cineast a fost sinonimă cu inovaţia, încă de la începuturile carierei sale de regizor – când realiza video clipuri muzicale, filme documentar – şi până la filme artistice precum Being John Malkovich (1999), Adaptation (2002) sau Where the Wild Things Are (2009).

În Her, cineastul plasează acţiunea undeva în viitor (dar nu unul prea îndepărtat, pesemne), în aglomerările urbane din Los Angeles. Theodore Twombly (Joaquin Phoenix), fiind angajat la firma BeautifulHandwrittenLetters. Com., redactează scrisori pentru clienţii incapabili să (mai) aştearnă vorbe încărcate de simpatie, recunoştinţă, durere sau dragoste. Paradoxal, el însuşi suferă de aceeaşi meteahnă ca şi clienţii săi. Soţia lui, Catherine (Rooney Mara), şi-a pierdut răbdarea alături de acest bărbat capabil ”să mângâie” mai mult tastatura. Actriţa Rooney Mara pare să fie urmărită de partitura fetei care-i spune adio “băiatului obsedat de computer”/Nerd, dacă avem în vedere primul ei rol de lungmetraj (The Social Network). În acest rol, ea apare mai mult în flashback-uri, fără să îl tulbure prea mult pe eroul care se întreţine cu amicii lui (Amy – creatoare de jocuri video şi Paul). Montajul curge alternând prezentul şi trecutul pe fundalul sonor pigmentat cu Karen O, Arcade Fire, The Breeders, într-o estetică magic-personală.

Theodore se “salvează” de la doliul despărţirii cu ajutorul unui sistem de operare nou, OS1. Când îl instalează, este încântat să facă cunoştinţă cu Samantha, o voce superbă de femeie (Scarlett Johansson), care pare a fi pătrunzătoare, sensibilă şi surprinzător de simpatică. Samantha este o ascultătoare perfectă, nu îl cicăleşte, nu-l judecă, este un factotum care-i organizează viaţa. Brusc, Theo găseşte un nou motiv de-a se trezi dimineaţa.

“Iubirea” lui este briliantul sistem OS1 care-i face traiul confortabil (programează viitoarele întâniri, triază email-urile, corectează scrisorile pentru clienţi, îi picură nimicuri dulci în ureche). La rândul său, Theodore o poartă cu el peste tot – prin oraş, la muncă, la plajă. Intimitatea trece şi pragul dormitorului; ”relaţia” lor progresează (Nu ar trebui să ne mire dacă ne gândim la atuurile GPS-ului sau Siri).

S-ar putea spune că Theodore este replica masculină a personajului interpretat de Scarlett Johansson în filmul Lost in Translation. Ca şi el, Charlotte trăieşte drama alienării lângă o persoană nepotrivită şi îşi descoperă sufletul-pereche într-un oraş aglomerat. Imposibilitatea de-a fi alături, în realitate, de persoana iubită este liantul dintre Theodore şi Charlotte. Spike Jonze (ex-soţul regizoarei Sofia Coppola) are, însă, o abordare total neconvenţională asupra naturii dragostei. Samantha (inteligenţă artificială, sofisticată) devine repede caldă şi empatică pentru acest eunuc – Theodore –  cu privirea albastru de tristă. Pe măsură ce lucrurile înaintează, Samantha (vocea senzuală a lui Scarlett Johansson) îşi relevă latura ei independentă, simţul umorului şi ironia, dar şi dorinţa de a ajunge la miezul lucrurilor. Ea are capacitatea de a încerca o varietate de emoţii (“I don’t like who I am right now”, “I need some time to think”) şi analizează matur ceea ce se petrece în acel Wonderland.

Că regizorul a optat să exploreze natura dragostei dintre un bărbat şi o entitate computerizată fără trup (OS) nu este ceva surprinzător. Şi Ridley Scott l-a făcut pe Harrison Ford să cadă pradă inteligenţei artificiale, în Blade Runner, iar Andrew Niccol a creat-o pe S1m0ne (2002). Vicleşugul din Her este că singuraticul Theodore conştientizează faptul că “dragostea” cu “Samantha”/Galatea evoluează ameţitor. Acest sclav al tehnologiei moderne trăieşte coşmarul alienării, dar o face în aşa fel încât singurătatea pare mult mai frumoasă în acest cadru futuristic. După nenumăratele întâlniri aranjate eşuate, acest Pygmalion ultramodern găseşte, precum romanticii, că “…totuşi, este trist în lume“. Prin el, regizorul nu aduce o satiră atât de virulentă simulacrului de viaţă ce ne-ar putea aştepta, cât transcende iubirea, proiectând-o în ideal, cu mult pathos.

Regizor: Spike Jonze. Scenarist: Spike Jonze. Compozitor: William Butler, Karen O. Operator: Hoyte Van Hoytema. Producător: Megan Ellison, Vincent Landay. Monteur: Jeff Buchanan, Eric Zumbrunnen

Distribuţia: Joaquin Phoenix (Theodore), Scarlett Johansson (Voce Samantha), Chris Pratt (Paul), Rooney Mara (Catherine), Kristen Wiig (SexyKitten), Amy Adams (Amy), Matt Letscher (Charles), Bill Hader (Spike Jonze).

Premii, nominalizări, selecţii: Globurile de Aur (2014) – Cel mai bun scenariu: Spike Jonze; Globurile de Aur (2014) – Cel mai bun actor – categoria film muzical şi de comedie, nominalizat: Joaquin Phoenix; Globurile de Aur (2014) – Cel mai bun film – musical şi comedie, nominalizat; Oscar (2014) – Cel mai bun film, nominalizat; Oscar (2014) – Cel mai bun scenariu original, nominalizat: Spike Jonze; Oscar (2014) – Cea mai bună imagine, nominalizat; Oscar (2014) – Cea mai bună muzică, nominalizat: William Butler

Articol publicat în revista Webcultura

 

Etichete: , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web