RSS

Arhive pe etichete: Rasism

Spiritul Crăciunului – Last Christmas

Cum poți găsi un cadou muzical menit să trezească o largă paletă de emoții ? Simplu: mergi și cumperi bilete pentru intrarea la pelicula Last Christmas. Filmul dedicat Crăciunului îmbină cu dibăcie comedia și povestea crudă, într-o versiune a celebrului hit din anii ‘80. Simpatica peliculă se bazează pe talentul britanicei Emma Thompson (care o interpretează pe mama croată a eroinei), dar și pe imaginația celebrei actrițe care semnează, alături de Grag Wise, și scenariul. Bunăoară, variațiunea cinematografică se suprapune perfect cu versurile melodiei (titlul peliculei): «Last Christmas, I gave you my heart. But the very next day, you gave it away.» – probabil un frumos omagiu adus cântărețului George Michael (d. 25 decembrie 2016).

Planetele “se aliniază” și în acest Last Christmas, fiindcă Emilia Clarke (Game of Thrones), Henry Golding (A Simple Favor, Crazy Rich Asians), Michelle Yeoh și Emma Thompson  sunt protagoniștii acestei noi comedii romantic, în regia lui Paul Feig (A Simple Favor, Spy, Bridesmaids), inspirată de melodia lui George Michael, după un scenariu de Emma Thompson (Sense and Sensibility, Bridget Jones’s Baby).

Așadar, Kate (Emilia Clarke) bântuie, ca o năucă, printr-o metropolă sclipitoare (Londra), pe fondul colindelor de Crăciun. Fiindcă își câștigă traiul din jobul de elf(ă) într-un magazin cu tematică de sezon, tânăra devine un mănunchi de decizii neinspirate. Hazardul îl aduce în fața ei pe Tom (Henry Golding), care “pare prea bun ca să fie adevărat când intră în viața ei”. În pofida insertului de inspirație socială, Last Christmas păstrează, totuși, magia Crăciunului într-o feerie londoneză.

În tonalitățile armonioase ale melodiei lui George Michael/Wham!, tentele acidulate se strecoară în acest film atipic/«fan film» despre muzică și magia unei mari sărbători. Cu aerul de gafeuză de profesie, frumușica Kate (Emilia Clarke) aleargă non-stop de la o audiție la alta, căutând gazde temporare (amici generoși), deși are un trecut care atârnă destul de greu pentru o ființă așa de fragilă.

Kate provine dintr-o familie de imigranți și are și o condiție medicală deosebită. În pofida egocentrismului pe care i-l reproșează sora ei, o avocată de succes, Kate (Emilia Clarke) ne    face să empatizăm cu această simpatică eroină. Și, pentru că trebuia să existe și un personaj care să funcționeze drept “vocea rațiunii”, a fost născocit Tom (Henry Golding).

În contextul Brexitului sau a multor acte de rasism, Paul Feig știe să mențină trează atenția spectatorului care poate ațipi la poveștile despre magia Crăciunului. Prin urmare, există și  twistul necesar într-o comedie romantică croită după tiparul unei actualități pline de dinamism. Orizontul moral se articulează clar în acest film care are ambiția de a conferi și un climat social în care domnesc precaritatea și xenofobia (de altfel, un reportaj pentru televiziune menționează Brexitul).

În descendența filmelor britanice despre Crăciun (“moștenire” de la Charles Dickens), Last Christmas mixează perspectiva morală și pictura realistă (grăitoare sunt secvențele despre situația imigranților croați și condiția de ființă «fără adăpost» a lui Kate/Katharina – numele real al eroinei). Sub aerul candid, se derulează – totuși – o dramă: “Cine sunt eu?” îl întreabă Kate pe Tom. Căutarea de sine devine problema de fond a eroinei. O tinerică care hălăduie pe străzile luminoase ale Londrei sau se aciuează prin casele amicilor ori în casa din copilărie, care își uită situația medicală îmbibându-și visurile în alcool, luând totul în glumă – nu pare defel serioasă. Exista, deci, nevoia acelui personaj – “ilustrul necunoscut” – care să îi accepte unicitatea acestei fete disperate. «Crăciunul trecut, ți-am dăruit inima mea.» – acesta devine laitmotivul peliculei, chiar dacă există și acel twist necesar pentru o comedie romantică menită să cultive spiritul Crăciunului (miracolul). Melodia e revelatoare: din primele cadre ale filmului, o regăsim pe puștoaica/Kate intonând de zor, alături de alți tineri din fosta Iugoslavie, cuvintele programatice ale hitului formației Wham!, sub privirile surorii mai mari și ale părinților.

În acel context cvasi-deprimant (relațiile conflictuale din sfera familială, amicală, profesională și civilă), Kate îl va întâlni pe trentagenarul elegant care o va învăța cum «să deschidă ochii», fie și după ce se curăță de norocul lăsat din cer de un porumbel. După ce fusese catalogată, succesiv, în funcție de indivizii cu care interacționa, drept nesuferită, egoistă,geloasă sau nepăsătoare, tânăra se va regăsi pe sine. În buna tradiție a comediilor romantice, parcursul moral al eroinei o va conduce spre reconcilierea cu cei din jurul său.

În concluzie, cineastul Feig a fost sigur de reușită când le-a înmânat partiturile actorilor din distribuție și echipei “banderola” din hârtie creponată inscripționată cu Heal the Pain /«Calmează durerea ». Prin urmare, spectatorul nu se va lăsa copleșit de comunitatea improvizată a celor fără adăpost, de reuniunie și problemele imigranților, deoarece Paul Feig este un cineast discret, dar perfecționist. Maestru al comediilor populare, regizorul amestecă, cu bună știință, genurile cinematografice (într-un fel de crossover), cu scopul de a oferi o comedie aptă să mulțumească atât femeile, cât și bărbații. Contrar schemelor clasice ale comediilor romantice, Last Christmas mizează pe dimensiunea miraculoasă din miezul tuturor poveștilor de Crăciun (moștenite din textele victoriene). Dacă montajul desenează un raport de cauzalitate între idilă și îndrăzneala progresivă a legăturilor interumane, versantul fantastic unește intențiile  cineastului. Chiar dacă trădează schema clasică a comediilor romantice de odinioară, presară puțin «realism magic», originala peliculă omagiază muzica de bună calitate și spiritul Crăciunului.

Regia: Paul Feig

Scenariul: Bryony Kimmings, Greg Wise și Emma Thompson

Imaginea: John Schwartzman

Decorurile: Gary Freeman

Costumele : Renee Ehrlich Kalfus

Montajul: Brent White

Muzica: Theodore Shapiro

Distribuția:

Emilia Clarke – Kate

Henry Golding – Tom

Emma Thompson – Petra

Michelle Yeoh – Santa

Durata: 1h43

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Spiritul Crăciunului – Last Christmas

Scris de pe decembrie 26, 2019 în Cinema, Film, Filme de dragoste

 

Etichete: , , , , , , ,

The Help – America în alb și negru

Mădălina Dumitrache(Melodramă cu nuanțe feministe)

Un film  care a perpetuat dilema „citești cartea sau vezi ecranizarea?” este și The Help, o istorioară cinematografică strașnică, cu imagini îngrijite. Adaptarea bestsellerului scris de Kathryn Stockett (cartea a apărut în librării în 2009) a fost mină de aur pentru producătorii de la DreamWorks și Walt Disney, având în vedere succesul acestui gen de melodramă, în care virulența dezbaterilor atrage o largă audiență. The Color Purple produs de Steven Spielberg (1985) – și Beignet de tomates vertes de Jon Avnet (1993) sunt două filme de succes de la care Tate Taylor a preluat ingredientele de bază: problematica rasială într-un stat american marcat de tradițiile sclavagismului și împotrivirea unei femei de rasă albă față de putreziciunea moravurilor concetățenilor săi. Cineastul american, prieten din copilărie cu autoarea cărții The Help, ne oferă un film eficient, în care dominanta rasială capătă și o altă nuanță: cea a raporturilor dintre stăpân și servitor, iar segregaționismul este denunțat cu vehemență.

The Help1

Așadar, în 1962, în Jackson – un orășel din Mississippi -, o tânără femeie (Eugenia „Skeeter” Phelan), fiică a unui latifundiar, obține de la cei doi servitori ai casei – Aibileen și Minny – mărturii dureroase despre viața lor. Efortul de-a comprima cele aproximativ 500 de pagini în două ore și douăzeci de minute a fost valorificat cu succes de scenaristul și regizorul Tate Taylor. Simplificările pe care și le-a permis n-au alterat sensul poveștii, iar personajele cu voci puternice din roman se regăsesc și pe ecran, când triste și revoltate, când simpatice și emoționanțe, menținând complexitatea eroilor.

Este povestea a trei personaje feminine extraordinare, dar foarte diferite, din ipocriții ani ’60. Între ele se naște o prietenie specială, legătură coagulată în jurul unei cărţi despre servitoarele de culoare ale vremii. Proiectul redactării acestei cărţi devine o aventură periculoasă, iar eroinele vor avea de înfruntat aprigele prejudecăţi ale unei societăţi în care discriminarea și umilirea negrilor făceau parte din cotidian. Scenariul comprimă evenimentele în care violențele rasiale sunt evidente, iar disprețul și ura sunt disimulate, chiar dacă respectul și gratitudinea existau pe alocuri. Autorul restituie imaginea colorată a sudului Statelor Unite, din anii ’60, în care viața din suburbiile sărace contrastează puternic cu acel american way of life, iar destinele individuale se-ntretaie cu Marea Istorie. Chiar titlul – The Help (personalul de ajutor în casă) – sugerează diferențele dintre femeile afro-americane și stăpânele lor, burghezele din Jackson/ Mississippi. Timp de o jumătate de secol, personalul domestic „de culoare” n-avea dreptul să folosească toaletele de la locul de muncă, muncea șase zile pe săptămână pentru un salariu minim, era mereu la dispoziția patronilor și-a progeniturilor lor.

Din acest material melodramatic, realizatorul a concentrat acțiunea în jurul junei sudiste, „Skeeter” (Emma Stone), abia ieșită de pe băncile Universității, hotărâtă să le facă dreptate acestor femei. Cu ajutorul lui Aibileen (Viola Davis), ea colectează poveștile acestor victime ale istoriei. Nu prea există loc pentru nunațe într-un spațiu în care regimul apartheid impunea regulile. Mai toate bonele erau curajoase, dar stăpânele/stăpânii erau lașe/lași și crude/cruzi (Bryce Dallas Howard face din personajul său, Hilly, un model de abjecție). Pelicula (realizată în 2011) este o adaptare sensibilă, cu maniheismul de rigoare, dinamizată de o pleiadă de actrițe uimitoare. Amiciția dintre cele trei eroine va scoate la iveală solidaritatea ieșită din comun a unor femei curajoase, decise să depășească limitele strâmte impuse de societatea obtuză în care trăiau.

THE HELP

Tânăra jurnalistă Eugenia/Skeeter are forța și naivitatea tinereții, dar și o apreciabilă ambiție de-a depăși statutul ingrat de „păpușică dulce”. Anticonformismul ei afișat aduce în prim-plan nu numai rasismul, dar și lupta pentru demnitatea femeii, curajul opiniei și statutul femeii moderne ieșite din patriarhat. Drepturile civile, rasismul rămân în plan secund, iar cele trei eroine vor milita pentru valorile moderne ce combat bigotismul și conservatorismul. Taylor recreează, cu migală, viața socială, ilustrând faptul că societatea din orașele mici, din sudul Statelor Unite, îi pedepsea aspru pe cei care nu se conformau normelor impuse. În această galerie de personaje, o vom admira pe Celia Foote, întrupată de splendida Jessica Chastain; „bomba” blondă sentimentală care se va trezi izgonită din societatea burgheză din Jackson, în care nu avea decât un rol decorativ. Se cuvine o mențiune specială pentru rolul deloc anecdotic al lui Chris Lowell, pretendent la mâna „lunaticei” Skeeter, dornic să afle tainele ascunse, de roșcovana buclată, între paginile jurnalului, în timp ce aspira să ia în răspăr întreaga societate civilă.

Melodramatică prin substanța de fond, pelicula nu poate lăsa pe nimeni fără să stoarcă măcar o lacrimă pentru soarta bonelor și a servitoarelor din acea epocă. Astfel, Haibeleen (Viola Davies) și surorile ei de suferință reprezintă figuri maternale prin excelență, care îngrijesc și cresc copiii altora, înainte ca acești „pui” să-și ia zborul din brațele lor. O regăsim pe aspra și insolenta Minny (Octavia Spencer), o bucătăreasă de excepție, care se ocupă de doamna Walters (Sissy Spacek) înainte de a fi concediată de fiica acesteia (Bryce Dallas Howard). Într-un film destul de previzibil, aceste apariții înlătură ideea de afect facil, iar imaginea lui Mammy (Hattie McDaniel), celebra bonă a lui Scarlett din Gone with the Wind, revine în mintea oricărui spectator.

The Help 4

The Help rămâne o ecranizare reverențioasă (un exemplar omagiu adus comunităţii afro-americane ), plină de sensibilitate, tandrețe și umor, menită să trezească emoție și să invite la reflecție. Filmul atinge coarda sensibilă a spectatorului şi demonstrează că reglarea conturilor a fost mereu dureroasă în Statele Unite ale Americii.

Regizor: Tate Taylor
Scriitor: Kathryn Stockett
Scenarist: Tate Taylor
Compozitor: Thomas Newman
Operator: Stephen Goldblatt
Producător: Chris Columbus, Michael Barnathan, Brunson Green
Monteur: Hughes Winborne

Distribuţia:
Emma Stone (Eugenia „Skeeter” Phelan)
Viola Davis (Aibileen Clark)
Bryce Dallas Howard (Hilly Holbrook)
Octavia Spencer (Minny Jackson)
Jessica Chastain (Celia Foote)
Ahna O’Reilly (Elizabeth Leefolt)
Allison Janney (Charlotte Phelan)
Anna Camp (Jolene French)
Sissy Spacek (Missus Walters)

Premii, nominalizări, selecţii:
Globurile de Aur (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar: Octavia Spencer
Oscar (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar: Octavia Spencer
Premiul BAFTA (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar: Octavia Spencer
Globurile de Aur (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Jessica Chastain
Globurile de Aur (2012) – Cea mai bună actriţă într-o dramă, nominalizat: Viola Davis
Globurile de Aur (2012) – Cel mai bun film – dramă, nominalizat
Globurile de Aur (2012) – Cea mai bună muzică, nominalizat: Thomas Newman
Oscar (2012) – Cel mai bun film, nominalizat: Chris Columbus, Brunson Green, Michael Barnathan
Oscar (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Jessica Chastain
Oscar (2012) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Viola Davis
Premiul BAFTA (2012) – Cel mai bun film, nominalizat: Michael Barnathan, Brunson Green, Chris Columbus
Premiul BAFTA (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Jessica Chastain
Premiul BAFTA (2012) – Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Tate Taylor
Premiul BAFTA (2012) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Viola Davis

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la The Help – America în alb și negru

Scris de pe iunie 27, 2018 în Cinema, Feminin, Film, Filme de Oscar

 

Etichete: , , , , ,

The Help – America în alb și negru

(Melodramă cu nuanțe feministe)

Un film  care a perpetuat dilema „citești cartea sau vezi ecranizarea?” este și The Help, o istorioară cinematografică strașnică, cu imagini îngrijite. Adaptarea bestsellerului scris de Kathryn Stockett (cartea a apărut în librării în 2009) a fost mină de aur pentru producătorii de la DreamWorks și Walt Disney, având în vedere succesul acestui gen de melodramă, în care virulența dezbaterilor atrage o largă audiență. The Color Purple produs de Steven Spielberg (1985) – și Beignet de tomates vertes de Jon Avnet (1993) sunt două filme de succes de la care Tate Taylor a preluat ingredientele de bază: problematica rasială într-un stat american marcat de tradițiile sclavagismului și împotrivirea unei femei de rasă albă față de putreziciunea moravurilor concetățenilor săi. Cineastul american, prieten din copilărie cu autoarea cărții The Help, ne oferă un film eficient, în care dominanta rasială capătă și o altă nuanță: cea a raporturilor dintre stăpân și servitor, iar segregaționismul este denunțat cu vehemență.

The Help1

Așadar, în 1962, în Jackson – un orășel din Mississippi -, o tânără femeie (Eugenia „Skeeter” Phelan), fiică a unui latifundiar, obține de la cei doi servitori ai casei – Aibileen și Minny – mărturii dureroase despre viața lor. Efortul de-a comprima cele aproximativ 500 de pagini în două ore și douăzeci de minute a fost valorificat cu succes de scenaristul și regizorul Tate Taylor. Simplificările pe care și le-a permis n-au alterat sensul poveștii, iar personajele cu voci puternice din roman se regăsesc și pe ecran, când triste și revoltate, când simpatice și emoționanțe, menținând complexitatea eroilor.

Este povestea a trei personaje feminine extraordinare, dar foarte diferite, din ipocriții ani ’60. Între ele se naște o prietenie specială, legătură coagulată în jurul unei cărţi despre servitoarele de culoare ale vremii. Proiectul redactării acestei cărţi devine o aventură periculoasă, iar eroinele vor avea de înfruntat aprigele prejudecăţi ale unei societăţi în care discriminarea și umilirea negrilor făceau parte din cotidian. Scenariul comprimă evenimentele în care violențele rasiale sunt evidente, iar disprețul și ura sunt disimulate, chiar dacă respectul și gratitudinea existau pe alocuri. Autorul restituie imaginea colorată a sudului Statelor Unite, din anii ’60, în care viața din suburbiile sărace contrastează puternic cu acel american way of life, iar destinele individuale se-ntretaie cu Marea Istorie. Chiar titlul – The Help (personalul de ajutor în casă) – sugerează diferențele dintre femeile afro-americane și stăpânele lor, burghezele din Jackson/ Mississippi. Timp de o jumătate de secol, personalul domestic „de culoare” n-avea dreptul să folosească toaletele de la locul de muncă, muncea șase zile pe săptămână pentru un salariu minim, era mereu la dispoziția patronilor și-a progeniturilor lor.

Din acest material melodramatic, realizatorul a concentrat acțiunea în jurul junei sudiste, „Skeeter” (Emma Stone), abia ieșită de pe băncile Universității, hotărâtă să le facă dreptate acestor femei. Cu ajutorul lui Aibileen (Viola Davis), ea colectează poveștile acestor victime ale istoriei. Nu prea există loc pentru nunațe într-un spațiu în care regimul apartheid impunea regulile. Mai toate bonele erau curajoase, dar stăpânele/stăpânii erau lașe/lași și crude/cruzi (Bryce Dallas Howard face din personajul său, Hilly, un model de abjecție). Pelicula (realizată în 2011) este o adaptare sensibilă, cu maniheismul de rigoare, dinamizată de o pleiadă de actrițe uimitoare. Amiciția dintre cele trei eroine va scoate la iveală solidaritatea ieșită din comun a unor femei curajoase, decise să depășească limitele strâmte impuse de societatea obtuză în care trăiau.

THE HELP

Tânăra jurnalistă Eugenia/Skeeter are forța și naivitatea tinereții, dar și o apreciabilă ambiție de-a depăși statutul ingrat de „păpușică dulce”. Anticonformismul ei afișat aduce în prim-plan nu numai rasismul, dar și lupta pentru demnitatea femeii, curajul opiniei și statutul femeii moderne ieșite din patriarhat. Drepturile civile, rasismul rămân în plan secund, iar cele trei eroine vor milita pentru valorile moderne ce combat bigotismul și conservatorismul. Taylor recreează, cu migală, viața socială, ilustrând faptul că societatea din orașele mici, din sudul Statelor Unite, îi pedepsea aspru pe cei care nu se conformau normelor impuse. În această galerie de personaje, o vom admira pe Celia Foote, întrupată de splendida Jessica Chastain; „bomba” blondă sentimentală care se va trezi izgonită din societatea burgheză din Jackson, în care nu avea decât un rol decorativ. Se cuvine o mențiune specială pentru rolul deloc anecdotic al lui Chris Lowell, pretendent la mâna „lunaticei” Skeeter, dornic să afle tainele ascunse, de roșcovana buclată, între paginile jurnalului, în timp ce aspira să ia în răspăr întreaga societate civilă.

Melodramatică prin substanța de fond, pelicula nu poate lăsa pe nimeni fără să stoarcă măcar o lacrimă pentru soarta bonelor și a servitoarelor din acea epocă. Astfel, Haibeleen (Viola Davies) și surorile ei de suferință reprezintă figuri maternale prin excelență, care îngrijesc și cresc copiii altora, înainte ca acești „pui” să-și ia zborul din brațele lor. O regăsim pe aspra și insolenta Minny (Octavia Spencer), o bucătăreasă de excepție, care se ocupă de doamna Walters (Sissy Spacek) înainte de a fi concediată de fiica acesteia (Bryce Dallas Howard). Într-un film destul de previzibil, aceste apariții înlătură ideea de afect facil, iar imaginea lui Mammy (Hattie McDaniel), celebra bonă a lui Scarlett din Gone with the Wind, revine în mintea oricărui spectator.

The Help 4

The Help rămâne o ecranizare reverențioasă (un exemplar omagiu adus comunităţii afro-americane ), plină de sensibilitate, tandrețe și umor, menită să trezească emoție și să invite la reflecție. Filmul atinge coarda sensibilă a spectatorului şi demonstrează că reglarea conturilor a fost mereu dureroasă în Statele Unite ale Americii.

Regizor: Tate Taylor
Scriitor: Kathryn Stockett
Scenarist: Tate Taylor
Compozitor: Thomas Newman
Operator: Stephen Goldblatt
Producător: Chris Columbus, Michael Barnathan, Brunson Green
Monteur: Hughes Winborne

Distribuţia:
Emma Stone (Eugenia „Skeeter” Phelan)
Viola Davis (Aibileen Clark)
Bryce Dallas Howard (Hilly Holbrook)
Octavia Spencer (Minny Jackson)
Jessica Chastain (Celia Foote)
Ahna O’Reilly (Elizabeth Leefolt)
Allison Janney (Charlotte Phelan)
Anna Camp (Jolene French)
Sissy Spacek (Missus Walters)

Premii, nominalizări, selecţii:
Globurile de Aur (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar: Octavia Spencer
Oscar (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar: Octavia Spencer
Premiul BAFTA (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar: Octavia Spencer
Globurile de Aur (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Jessica Chastain
Globurile de Aur (2012) – Cea mai bună actriţă într-o dramă, nominalizat: Viola Davis
Globurile de Aur (2012) – Cel mai bun film – dramă, nominalizat
Globurile de Aur (2012) – Cea mai bună muzică, nominalizat: Thomas Newman
Oscar (2012) – Cel mai bun film, nominalizat: Chris Columbus, Brunson Green, Michael Barnathan
Oscar (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Jessica Chastain
Oscar (2012) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Viola Davis
Premiul BAFTA (2012) – Cel mai bun film, nominalizat: Michael Barnathan, Brunson Green, Chris Columbus
Premiul BAFTA (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Jessica Chastain
Premiul BAFTA (2012) – Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Tate Taylor
Premiul BAFTA (2012) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Viola Davis

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la The Help – America în alb și negru

Scris de pe aprilie 10, 2018 în Cinema, Film, Filme de Oscar, Tipare

 

Etichete: , , , ,

Când dragostea învinge legea – Loving

Bazat pe un caz real, Loving este un omagiu adus curajului de a lupta pentru dobândirea drepturile fundamentale, transformând povestea cuplului mixt, Richard și Mildred Loving, într-una care a inspirat cuplurile de pretutindeni. Deși dialogul, prin aluzie, face referire la contextul luptei pentru dobândirea drepturilor civile, de la finele anilor ’50, din America, totuși atenția este menținută asupra modestului cuplu Loving.

Jeff Nichols aduce în fața spectatorilor (și-a juriilor de la festivalurile de gen) o melodramă. Rasismul și segregaționismul din America deceniului ’50-’60 amenință viața eroilor din această poveste: Richard și  Mildred Loving, dar și cea a copiilor acestora. Cuplul mixt intră într-o adevărată epopee judiciară, doar pentru că se căsătoresc, în 1959, în Virginia. Așadar, când Richard Loving (Joel Edgerton) – un muncitor în construcţii, din Ţinutul Caroline (Virginia) – se îndrăgosteşte de o localnică de culoare – Mildred Jeter (Ruth Negga) -, în anul 1958, se creează  o adevărată furtună. Când Mildred află că este însărcinată, cei doi hotărăsc să se căsătorească, deși ambii sunt conştienţi că legile din Virgina interzic căsătoria între două persoane din „rase diferite”.

Loving 1

Prin urmare, decid să meargă în Washington pentru a se căsători. Mai mult decât atât, Richard face planuri de-a construi o casă pentru Mildred în apropierea familiei acesteia. La scurtă vreme, adjunctul şerifului dă buzna în casa lui Mildred şi îi arestează. Chiar dacă Richard le explică faptul că ei sunt căsătoriţi, șeriful Brooks le dă replica – acele acte nu aveau valabilitate în Virginia. Cei doi se trezesc aruncați în puşcărie. Aflați mereu sub presiune, aleg să pledeze vinovaţi pentru încălcarea legii respective şi primesc amândoi câte un an de închisoare. Judecătorul le dă sentinţa cu suspendare, punându-le condiţia de-a pleca din Virginia şi a nu reveni împreună vreme de cel puţin 25 de ani. După ce se mută în Washington, şi locuiesc la nişte prieteni de-ai lui Mildred, revin temporar în Caroline pentru ca primul lor copil, Sidney, să fie moşit de mama lui Richard. Din nou arestați, sunt lăsaţi în libertate atunci când avocatul lor susţine că le-a spus, în mod eronat, că se pot întoarce. Depărtarea și ruperea de locurile natale îi provoacă soției lui Richard o stare de frustrare, de aceea îi scrie Procurorului General, Robert F. Kennedy (în acea perioadă), cerându-i sprijin. Avocatul Bernie Cohen este o importantă verigă   în acest mecanism rigid, ajutându-i pe cei doi soți în lupta pentru drepturile civile. Deși are un aer fragil, Mildred intră în prima linie în cursa pentru dobândirea libertății familiei sale, ea vorbește cu avocații, cu ziariștii (Life Magazine) și, astfel, ajunge la Curtea Supremă (1967) pentru a obține revizuirea deciziei tribunalului din Virginia. Cazul „Loving vs. Virginia” va deveni, în timp, simbolul dreptului de-a iubi, indiferent de apartenența la o anume rasă, credință, fără distincții asupra originii.

Loving 2

Jeff Nichols țese intriga, cu simplitate, ocolind cu abilitate dulcegăriile și sentimentalismele ieftine. Este sufiecient un schimb de priviri sau doar câteva cuvinte pentru a da semnificație. Joel Edgerton este perfect în rolul lui Richard Loving, muncitorul alb, tăcut, un amestec impresionnat de inocență și demnitate. Eroul interpretat de Edgerton chiar nu înțelege de ce îi este interzis acest mariaj. Revelația acestui film o reprezintă prezența actriței Ruth Negga, care dă greutate unei pelicule în care familia, natura, paranoia și dragostea riscă să devină un melanj gri-amărui, într-o Americă à la John Ford. Influențele metafizice (în genul Terrence Malick) și atmosfera tradițională sunt însuflețite de Ruth Negga, cuceritoare prin farmecul interpretării artistice.

Loving 4

În spațiile largi din Virginia natală, privirile cuplului sunt mereu amenințate de linia orizontului. Violentele ieșiri ale șerifului, care era convins, în strâmta lui judecată, că face un bine persecutând acele persoane, devin aparițiile înspăimântătoare cvasipermanente din acest film, stârnind teamă chiar și privitorului din fața ecranului. Acest cuplu transmutat într-un stat vecin (care nu condamnă mariajul lor) rămâne încadrat doar între spații înghesuite (străzi înguste, camere mici de apartament). De aceea, cadrul din scena finală, odată cu vestea victoriei adusă de avocat, va fi acel cadru/unghiul care surprinde privirea lui Mildred care îl urmărește pe Richard jucându-se cu cei trei copii pe fundația viitoarei lor case.

Loving 5

Terenul intravilan devine un șantier în care familia Loving se reunește pentru a construi un nou și solid cămin. Ca și la Steve McQueen (Twelve Years a Slave) acest tip de secvențe (construcții, muncitori pe șantiere) sugerează ideea de comunitarism. Cu o mare economie de efecte (camera introdusă în biroul unui avocat neexperimentat sau într-o sală de tribunal, muțenia aparentă și expresiile monosilabice ale lui Richard), Loving face simțită importanța emoției pure (înlocuirea cuvintelor frumoase cu sentimentele reale). Frumusețea acestui film rezidă în faptul că aventura familială primează și se confundă cu destinul național din acea perioadă. Având o regie clasică, povestea cinematografică se derulează ca o cronică conjugală, delicată, Loving ilustrează drumul lung și anevoios, încărcat cu  obstacole, până la fondarea unui cămin trainic; elogiază dârzenia și insuflă optimism.

Regia: Jeff Nichols

Scenariul: Jeff Nichols

Imaginea: Adam Stone

Decoruri : Chad Keith

Costume: Erin Benach

Montaj: Julie Monroe

Muzica: David Wingo

Distribuția: Joel Edgerton (Richard Loving), Ruth Negga (Mildred Loving), Marton Csokas (Șeriful Brooks), Nick Kroll (Bernie Cohen), Terri Abney (Garnet), Alano Miller (Raymond), Michael Shannon (Grey Villet)

Durata: 2h3min.

Premii, festivaluri, nominalizări:

Premiile Oscar, 2017:

Categoria Rezultatul
Globul de Aur pentru cel mai bun actor (drama) – Joel Edgerton Nominalizat
Globul de Aur pentru cea mai buna actrita (drama) – Ruth Negga Nominalizat


Festivalul de film, Cannes, 2016 :

Categoria Rezultatul
Palme d’Or – Jeff Nichols Nominalizat

 

 

 
Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Când dragostea învinge legea – Loving

Scris de pe martie 22, 2018 în Cinema, Film, Filme de Oscar

 

Etichete: ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web