RSS

Arhive pe etichete: Război

Cum să renaști printre falduri – The Collection

Când ne gândim la peliculele despre Parisul anilor ‘40-‘50, adesea ne vine în minte imaginea fantezistă cu Gene Kelly dansând în ploaie. Ideea unei capitale a modei și-a eleganței s-a păstrat și a fost prelucrată de scenaristul și producătorul american Oliver Goldstick, cel care a lucrat la celebrele Pretty Little Liars, Ugly Betty și Lipstick Jungle.

Bunăoară, amatorii de saga familială, cu iz istorico-romanesc, doldora de secrete sau trădări, vor fi pe deplin mulțumiți urmărind fiecare episod din eleganta serie franco-britanică  The Collection (coproducători: Amazon, BBC și France Télévision). Prin urmare, Oliver Goldstick a făcut apel la o distribuție internațională de înaltă ținută. O lăsăm deoparte pe Betty Suarez și ne acordăm cu ritmurile lui Duke Ellington. Pe lângă veridicitatea (istorică a) dramei, The Collection beneficiază de toate ingredientele unui serial: suspans, tensiune, intrigi, suspiciuni, răsturnări de situație – toate acestea subsumate nevoii de libertate.

Este poveste aceea spinoasă: Ce alegem să lasăm la vedere și ce să dosim în spatele faldurilor (fie și ale unei rochii)? Oliver Goldstick a creat o lume care arată precum un joc de șah, în care fiecare personaj are o poziție. Există întotdeauna o tensiune, o opoziție; pofta unei societăți care nu e gata să o accepte – o permanentă tensiune între trecut și viitor.  Iscusitul cineast lansează provocări: Cine vrea să rămână în trecut și cine vrea să avanseze? Cine vrea să rămână ascuns   și cine vrea să se afișeze? Este o serie tv ghidată, în primul rând, de personaje. Gradual, fiecare episod adaugă încă o nuanță  fiecărui personaj. Grație scenariului bine urzit, cu aspectul rafinamentului  și eleganței din Downton Abbey, Gossip Girl sau Pretty Little Liars. Prin urmare, seria – cu aspect vintage – livrează episoade menite să ofere „o evadare”. The Collection le oferă roluri interesante unor actori precum Irène Jacob, Alix Poisson și Alexandre Brasseur, dar și britanicilor Richard Coyle și Tom Riley. Desigur, să nu uităm de tânăra Jenna Thiam, pe care o (re)găsim cu plăcere după The Revenant; aici, în rolul Ninei, tânăra propulsată ca manechin/model, glisând între secrete grele și dorința de libertate.

«Moda are puterea de a ne transforma. Nu este vorba despre cine ești, ci despre cine ai vrea să fii. Iar cei care declară că urăsc moda se simt bine-mersi cu ceea ce poartă doar ca să poată afirma: Nu dau doi bani !» – zice Paul Sabine (Richard Coyle), patronul unei case de modă din perioada postbelică.

Așadar, în Parisul anului 1947, ‘Casa Sabine’ forţează limitele în lumea modei de după Cel De-al Doilea Război Mondial. Totuși, dincolo de splendoare se ascunde secrete care ameninţă să distrugă succesul fragil al acestei companii. Filmat în Paris, serialul aduce în prim-plan fascinanta lume a modei/high fashion din capitala Franței; atelierul unui harnic investitor devine centrul atenției, în dorința de a trezi interesul pentru frumos, încercând  să uite umbrele lăsate de opresiunea nazistă. The Collection – devine o călătorie în timp, în care lumea răvășită de cruzimile războiului încearcă să depășească orice neajunsuri. La finele Războiului, departe de înfrângeri și pierderi materiale, regăsim o Franță hotărâtă să cucerească din nou lumea prin farmec și frumusețe. Guvernul tinerei Republici (a Patra Republică Franceză) caută să readucă moda franțuzească/à la française pe cele mai înalte trepte ale creației, în felul acesta insuflând optimism locuitorilor din Hexagon.

În fruntea casei de modă/‘Casa Sabine’ se află ambițiosul și charismaticul Paul Sabine, căsătorit cu americanca Helen. În fapt, el este „secundul” deoarece adevăratul geniu al familiei este impetuosul lui frate, Claude. Cei doi îi sunt subordonați lui Yvette – omniprezenta lor mamă. Departe de a-și armoniza relațiile, oportunitatea oferită lui Sabine pune în pericol pactul familial și amenință cu ruinarea visurilor atât ale lor, cât și pe cele ale colaboratorilor (artizanii din atelier, vânzătoarele, manechinele). În loc să-i ajute pe oameni să uite mai repede trecutul întunecat, perspectiva unui „viitor glorios” alimentează secrete, trădări și rivalități în interiorul   și în jurul casei de modă. Paul trebuie să facă față neajunsurilor din propria familie: are o soție care provine dintr-o familie înstărită și care le oferă sprijin în vremurile de austeritate, dar are și un frate talentat, deși e introvertit, spre mizantrop, și homosexual. Claude e, de fapt, cel cu talentul artistic. Trecând peste clișeul creator de modă=gay, găsim și obstacolele ivite din acțiunile unei mame „ultracunoscătoare” (posibil alt clișeu), secretele soției, dar, cel mai periculos pare a fi mediul concurențial: industria modei. Claude suferise în urma multor traume (un jaf al unui iubit dispărut brusc, își dorea mai multă recunoaștere în sânul familiei), iar comportamentul său aproape antisocial nu îl ajută defel. Intriga se ițește pe mai multe paliere: în paralel cu dramele acestora, se derulează cea a Ninei, tânăra nevoită să își caute fiul născut dintr-o relație nelegitimă (copilul fusese dat în adopție). Fondul general sugerează rigiditatea și opacitatea unei societăți abia scăpate de sub presiunea ororilor  războiului. Un suflu de prospețime îl aduce tânărul și talentatul Billy Novak, un fotograf american care este angajat de familia Sabine. Acesta e plin de inspirație și se îndrăgostește de Nina, croitoreasa devenită manechin/model. Pe lângă acțiunile acestora și ale altor angajați din ‘Casa Sabine’, domnește o stare generală de neliniște (zorii Războiului Rece, precum și vânătoarea foștilor colaboratori naziști).

Pe fundalul unei țări divizate, a unui Paris plin de animozități, ar putea ‘Casa Sabine’ să înlăture și din interiorul ei rivalitățile? Ar putea, cu adevărat, prospețimea să triumfe într-o lume aflată încă în haos? Serialul mizează pe dorința spectatorilor de a căuta firul printre jocurile de lumini și de umbre, în aflarea acelei triste înaripri (necesară după orice dezamăgire). Bunăoară, Marea Istorie interferează cu mica istorie, iar acea ‘pasăre Phoenix’/speranța sălășluiește în fiecare dintre spectatorii  dornici să descopere secretele acestei elegante serii.

***

Regia: Dan Zeff și Dearbhla Walsh

Producător: Oliver Goldstick

Muzica: Dominik Scherrer

Imaginea: Philip Kloss

Costumele: Chattoune

Decorurile: Carly Adey

Distribuția:

Richard Coyle – Paul Sabine

Tom Riley – Claude Sabine

Mamie Gummer – Helen Sabine

Frances de la Tour – Yvette

Jenna Thiam – Nina

Max Deacon – Billy Novak

Alix Poisson –  Charlotte

Durata unui episod: 52-60 min.

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Cum să renaști printre falduri – The Collection

Scris de pe iulie 26, 2020 în Filme franțuzești, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cinderella în Ținutul Guernsey – The Guernsey Literary And Potato Peel Pie Society

Mădălina DumitracheEclecticul realizator al celebrei comedii romantice Four Weddings and a Funeral propune o adaptare fidelă, dar – pe alocuri, edulcorată – a unui roman scris de Mary Ann Shaffer și nepoata sa, Annie Barrows: The Guernsey Literary And Potato Peel Pie Society. Pelicula păstrează atât titlul, cât și verva romanului care abordează subiecte grave; o epopee postbelică, dulce-amăruie, despre trădare, chestiuni literare, brave tinere și iubiri, totul într-un decor marin, în mod voit supraîncărcat. Așadar, în Londra anului 1946, Juliet Ashton, o tânără scriitoare – aflată într-o pană de inspirație – primește o misterioasă scrisoare de la „Clubul Literar” din Guernsey (creat în timpul ocupației naziste pentru a abate atenția de la adevăratele intenții ale unei grupări de rezistență). Incitată, dornică să afle mai mult, Juliet se hotărăște să plece pe insulă pentru a-i întâlni pe enigmaticii membri ai „Cercului de literatură”. Dawsey Adams, șarmantul fermier  – autorul acelei epistole -, împreună cu ceilalți localnici îi vor schimba cursul vieții. Corespondența dintre juna scriitoare și fermierul aflat în căutare de sfaturi literare va fi deplin fructificată. Așa s-ar rezuma datele unei duioase melodrame realizate după bestsellerul american. Tânăra scriitoare va scrie o carte despre experiența locuitorilor insulei Guernsey din timpul războiului. Prin urmare, rezultatul va fi o neașteptată legătură durabilă între ea și localnici.

1 - The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society

Pelicula se deschide cu un magnific cer în cadru, înțesat de stele, vopsit în maniera unui tavan de teatru, iar camera de filmare însoțește lent umbrele chinezești care se strecoară pe o porțiune de drum de coastă. Deodată, drumul călătorilor, care se întorceau de la o cină veselă, este barat, pe neașteptate, de apariția unor temuți naziști. Brusc, intrăm în contact cu misteriosul „Club Literar” din Guernsey, creat ad-hoc de temerara Elizabeth. Imaginea se-agită în mod brutal când ocupanții germane le cer regruparea, bănuind că în spatele acestora se ascundea o mișcare de rezistență. Spectatorii au fost preveniți.

2 - The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society

Noul film al lui Mike Newell, mai puțin cunoscut pentru sobrietate, adaptează parti-pris-urile unei excesive stilizări, à l’anglaise, în folosul istoriei mai degrabă romanțioase decât siropoase. Întreaga Europă fusese devastată de ravagiile războiului, iar Londra fusese aproape demolată; cu toate acestea, în primele secvențe ne e prezentată fermecătoarea și eleganta scriitoare, Juliet Ashton, într-o Anglie din care părea că nu lipsește nimic. Războiul pare destul de îndepărtat de acei oameni zâmbitori care o înconjoară pe Juliet. Abia realizase o biografie a celebrei Anne Brontë (ce-i drept, într-un modest tiraj), iar lipsa de inspirație o lăsa fără venituri. După ce primește misterioasa epistolă, înzestrata autoare se-ndreaptă către uimitoarea insulă, în căutarea unei curajoase femei dispărute în timpul anilor de ocupație. „Clubul de Lectură” reprezenta speranța acelor locuitori. Așteptau cu nerăbdare apariția romanelor, eseurilor și poeziilor pentru  a pune între paranteze o existență năpădită de foamete, griji și frica față de ocupanți.

3 - The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society

Romanul, epistolar în esență, a captivat cititorii prin fantezie; elogiul lecturii aduce o undă luminoasă între paginile sumbre din acea insulă anglo-normandă. Împreună cu Jersey, Insulele Canalului au fost singurele teritorii britanice ocupate, între 1 iulie 1940 și 9 mai 1945, de Germania nazistă, în timpul celui de al doilea Război Mondial. Înainte de ocuparea acestora, un mare număr de copii au fost trimiși în Anglia, iar germanii au făcut deportări ale locuitorilor în lagărele din sudul Germaniei. Fanii bestsellerului vor regăsi toate ingredientele în această ecranizare care-a transpus cu eficiență tonalitățile autumnale, destul de bine pudrate, dar a și adus un strop de sirop (necesar). Regăsim, în adaptarea acestei cărți, și romanța dintre două persoane din clase sociale diferite (o scriitoare și un fermier), decorul de epocă (Marea Britanie, Londra postbelică și insula anglo-normandă Guernsey, flashbackurile istorice (ocuparea insulei de naziști), secrete dramatice relevate rând pe rând, situații comice, roluri secundare făcute să devină atașante chiar și în situațiile tensionate (li se citește tonul pe chipuri) și alte accesorii care s-ar potrivi de minune unei comedii romantice (un „cel mai bun prieten” gay). Rapelul se face de-ndată, fiindcă realizatorul nu e nimeni altul decât Mike Newell (Four Weddings and a Funeral). Ca și în cazul amintitei producții, cineastul mizează pe capacitatea interpreților din distribuție de a găsi tonurile indicate de el pentru personajele din ecranizare.

4 - The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society

Având în vedere materialul romanesc generos, am putea spune că rețeta nu funcționează chiar la parametrii optimi, ci lasă impresia de ușoară „complezență”. Eroina, o tânără marcată de bombardamentele lansate asupra Londrei, nu se poate adapta la viața citadină prea rapid reconstruită și pare că vrea să scape de angajamentul de mariaj (față de un ofițer american bogat și posesiv). În acest punct se află atunci când începe corespondența cu tânărul fermier care găsise adresa ei într-o carte pe care o deținuse. Hotărârea ei, fără nicio ezitare, de a descoperi farmecul pitoresc al unui „Club Literar” devine puțin rocambolescă.

The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society

Ultima imagine din film, în care frumoasa londoneză apare într-un gros-plan, incită imaginația spectatorului, dar și indulgența. Am putea spune că, după două ore de vizionare, am asistat la un fel de „Cinderella în Ținutul Guernsey”, mai ales că Lily James întrupează (și aici) frumusețea naturală și amabilitatea cuceritoare; cam după fiecare secvență, ne bucură privirile etalând câte-o nouă rochie. Printre acei țărani cultivați și imaginile bucolice, spectatorul se lasă purtat de torentul de melancolie și poezie pe care o degajă interpreții. Cu toate că nu excelează în inventivitate, The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society are meritul de a deștepta gustul pentru parfumul filmelor old-fashion, din perioada 1940-1950, plăcerea de a citi în tainice grădini, de a scrie și de nu uita că șarmul poate fi găsit și acolo unde nu te-ai fi așteptat.

Regia: Mike Newell

Scenariul: Don Roos, Kevin Hood, Thomas Bezucha după romanul The Guernsey Literary and Potato Peel Pie Society de Mary Ann Shaffer și Annie Barrows

Imaginea: Zac Nicholson

Decorurile: James Merifield

Costumele: Charlotte Walter

Sunetul: Alistair Crocker

Montajul: Paul Tothill

Muzica: Alexandra Harwood

Distribuția:

Lily James  – Juliet Ashton

Michiel Huisman – Dawsey Adams

Glen Powell – Mark Reynolds

Jessica Brown Findlay – Elizabeth McKenna

Katherine Parkinson – Isola Pribby

Matthew Goode – Sidney Stark

Tom Courtenay – Eben Ramsey

Penelope Wilton – Amelia Maugery

Durata: 123 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Cinderella în Ținutul Guernsey – The Guernsey Literary And Potato Peel Pie Society

Scris de pe iunie 9, 2020 în Cinema, Feminin, Film, Iubire, Lectură, Moravuri

 

Etichete: , , , , , ,

Teritoriul nimănui dintre speranță și moarte – 1917

Să realizezi un film întreg în plan-secvență? Cu certitudine, în 2019, planul-secvență nu mai e de mult o practică recentă, nici „revoluționară”. Cineaștii din întreaga lumea visau la așa ceva, iar nemții au reușit în 2015, odată cu pelicula Victoria. Filmul a fost realizat și scris de Sebastian Schipper și-a fost recompensat cu Ursul de Aur, la Festivalul de Film de la Berlin. Întreaga echipă a muncit mai multe luni, cu toții s-au concentrat la maximum și-au repetat mult, prin urmare, o astfel de experiență a creat precedentul. Așadar, Sam Mendes nu este primul regizor care a înțeles că filmările în plan-secvență ‘merg foarte bine’cu filmele de război. În 2008, Joe Wright a ales această tehnică pentru a ilustra bătălia de la Dunkirk, evacuarea a armatei britanice din iunie 1940, în filmul său Darkest Hour. Bunăoară, în recenta peliculă semnată de Sam Mendes – 1917 – actorii vor trudi mult timp la filmări, apoi, totul va fi aranjat/asamblat în postproducție.

Reconstituirea istorică a unor scene din Primul Război Mondial va găsi o nouă dinamică, grație unei drame turnate în plan-secvență de un Sam Mendes mai inspirat ca niciodată, care propune spectatorilor o experineță, în egală măsură, intimistă, dar și imersivă. Această tehnică, apărută în  anii ‘20, a revenit în ultimii ani, atât în televiziune, cât și în cinema. Primele minute ale filmului 1917 ar putea să îl deruteze publicul obișnuit deja cu efectele speciale în 3D și să îl determine pe spectator să se întrebe dacă este vorba despre o peliculă în care egoul cineastului se exprimă în detrimentul scenariului. Din fericire, regizorul britanic Sam Mendes este cu mult peste aceste practici/tehnici. Ceea ce oferă publicului este o adevărată experiență cinematografică, în același timp imersiv, dar și intim. Acest dublu orizont (intimist și imersiv) face mai clară utilizarea (funcției) planului-secvență: dincolo de transcrierea fluxului  temporal (numărătoarea inversă a misiunii) și filmarea traversării spațiilor (câmpurile de luptă, o galerie subterană, tranșee, un pod, un oraș în ruine etc.), dispozitivul de filmare transformă lumea de pe ecran într-un cadru vast și bogat, menținând ritmul și îmbunătățind scenariul. Filmul devine rezultatul unei reflecții și al unei intenții reale de a expune războiul într-un alt mod, pentru «a-l trăi mai bine și, prin urmare, pentru a-l înțelege mai bine». În plină epocă a conflictelor de tot felul, iată că Sam Mendes lansează un spot de lumină asupra micilor acte eroice, care-au condus la efectul general, dar actele de bravură, care fuseseră multiplicate, nu au fost niciodată răsplătite. Bunăoară, cineastul le aduce un omagiu după mai bine de un veac.

Conștient de faptul că Primul Război Mondial a fost, cu siguranță, tratat în repetate rânduri, expus în numeroase filme, producții de televiziune, seriale, Sam Mendes își exprimă voința de-a ilustra și de a explica destinul unei generații/bravii «Poilu» care a înfruntat mari dificultăți. Pelicula intitulată simplu 1917 urmărește doi soldați simpli, a căror misiune însumează (cam toate) ororile cu care s-au confruntat cei care-au luptat în tranșee: vrăjmași peste tot, ofițeri de rang superior belicoși, tranșeele infestate de șobolani, umiditate, frig și spaimă. Cei doi tineri soldați englezi primesc o ‘misiune imposibilă’. Ei trebuie să transmită un mesaj pe teritoriul inamic, care ar putea salva mai multe vieți omenești: să avertizeze 1600 de compatrioți apropiați liniei de front că urmează să cadă într-o capcană pusă de armata germană. Schofield și  Blake trebuie să treacă pe teritoriul inamic pentru a livra acel mesaj, care putea scăpa de la pieire mulți confrați de arme, inclusiv pe Joseph, fratele lui Blake. Empatia este instaurată încă de la primele secvențe, Georges McKay și Dean Charles Chapman întruchipând eroii anonimi, între psihologie și performanță fizică aparte. Acest duo de excepție pornește cu hotărâre într-o frenetică luptă contracronometru; așa se explică opțiuea lui Sam Mendes pentru tehnica de filmare aleasă. Spectatorul va putea înțelege, minut cu minut, ororile războiului. Cei doi merituoși actori sunt bine încadrați între ‘greii’ cinematografiei britanice: Colin Firth și Benedict Cumberbatch. Această tehnică face posibilă exprimarea (pe termen lung) a realității unui război pe care soldații care l-au trăit și pe care nu au reușit să o redea din pricina ororilor îndurate. Imaginea incredibilă, realizată de operatorul englez Roger Deakins (câștigător al premiului Oscar pentru Blade Runner 2049), însoțește aici eroii surprinși în ‘infernul tranșeelor’; privitorul e târât în iadul șanțurilor pentru a observa sârma ghimpată și noroiul în care cadavrele mâncate de șobolani se descompun, dar și câmpurile înțesate cu resturile de la avioanele doborâte. Din acest cadru post-apocaliptic, se virează apoi într-unul aproape bucolic: verdeață și izvoare înghețate; este reprodusă iluzia mișcării continue. Așadar, cinemaul transfigurează realitatea unui conflict pe care beligeranții nu l-au putut povesti, prin urmare, grație tehnicii, sângele, lacrimile și transpirația devin aproape palpabile.

Înconjurat de specialiști în tehnică militară, documetariști și actori, Sam Mendes a încercat să redea atmosfera acelei încărcate epoci. Pare destul de greu să îl identifici pe regele Tommen din seria Game of Thrones în postura soldatului interpretat de Dean-Charles Chapman. Din păcate, omis la nominalizările de la Globurile de Aur, actorul George MacKay a livrat, în această peliculă, o performanță actoricească remarcabilă. Oboseala, frica, eforturile inimaginabile devin mai ușor de înțeles grație acestui film cu mesaj pacifist; absurditatea situațiilor teribile în care se regăsesc acei bărbați îngroziți conferă greutate întregii pelicule. Mendes articulează un film de excepție în jurul unui scenariu (redactat în colaborare cu Krysty Wilson-Cairns) axact pe actele unor eroi anonimi, înconjurându-se de o echipă tehnică de excepție care să conducă spectatorul spre acel «iad al diferenței». 1917 devine o parabolă cinematografică despre labirintul tranșeelor și despre absurditatea războaielor, a conflictelor de orice fel. În acel «No Man’s Land», viziunile terifiante atenționează spectatorul asupra ororilor unei conflagrații. Absurditatea războiului a fost transpusă în multe pelicule, dar în recenta realizarea a lui Mendes, raportarea la ‘aproapele’ nostru e dintre cele mai directe, pentru că… într-o reconstrucție somptuoasă, cu o figurație impunătoare, cu o imagine impecabilă, 1917 pune (chiar) spectatorul în centrul subiectului.

***

Regia: Sam Mendes

Scenariul: Sam Mendes și Krysty Wilson-Cairns

Imaginea: Roger Deakins

Decorurile: Simon Elsley, Elamine Kumsihko, Stephen Swain

Costumele: Jacqueline Durran

Sunetul: Olivier Tarney

Montajul: Lee Smith

Muzica: Thomas Newman

Distribuția:

George MacKay – Schofield

Dean-Charles Chapman – Blake

Mark Strong – Căpitanul Smith

Andrew Scott – Locotenentul Leslie

Colin Firth – General Erinmore

Benedict Cumberbatch – Colonel Mackenzie

Durata: 119 min.

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Teritoriul nimănui dintre speranță și moarte – 1917

Scris de pe februarie 19, 2020 în Blockbuster, Cinema, Film, Filme de Oscar

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Romeo și Julieta cu mitraliere – Allied

Ne întrebăm, uneori, noi, cinefilii, ce ingrediente i-ar fi necesare unui film pentru a face să ni-l amintim cât mai des. Răspunsurile se ivesc cu ușurință: un scenariu bine scris, actori talentați, spectacol cât cuprinde, un strop de intrigă – indubitabil amoroasă -, regie elegantă; așa putem spune: „Bingo!” Pentru (cam) toate aceste motive am putea să ne procurăm bilete la cea mai recentă producție semnată de Robert Zemeckis – Allied.

Așadar, vom savura gustul dulce-acrișor al unei melodrame de factură elegantă, urmărind povestea unor spioni în timpul celui de-al doilea Război Mondial. În Casablanca anului 1942, în serviciul de contraspionaj al trupelor aliate, agentul Max Vatan se va întâlni cu Marianne Beauséjour, o franțuzoiacă din Rezistență, aflată într-o misiune de mare risc. Cei doi sunt implicaţi într-o acțiune extrem de periculoasă dincolo de liniile inamice. Apoi, se reîntâlnesc la Londra, unde relaţia lor este pusă la grea încercare din cauza presiunilor războiului. Se naște o frumoasă relație, plină de pasiune, dar pe fondul demoralizant al conflagrației. Tinerii eroi se vor căsători și își vor continua traiul în comun la Londra, având și o fetiță nou-născută. La doar câteva luni distanță, Max este informat de serviciile secrete britanice că Marianne ar putea fi spioană germană; are doar 72 de ore la disoziție pentru a afla adevărul despre cea de care se îndrăgostise și pe care o iubea.

allied-0

Allied își bifurcă povestea în două planuri – cel al misiunii unor agenți angajați să îl lichideze  pe ambasadorul nazist și cel al poveștii melodramatice dintre doi spioni care se îndrăgostesc, deși sunt aflați în tabere adverse. Max Vatan este întrupat de inegalabilul Brad Pitt, antrenat deja în filmul lui Tarantino, Inglourious Basterds, să vâneze naziști periculoși. Alături de un asemenea star de maximă strălucire, nu putea să stea decât o actriță diafană și talentată, în egală măsură, așa cum este delicata Marion Cotillard. Pelicula se bucură de-o imagine senzuală (Operator: Don Burgess) ce pune în valoare costumele ultra-elegante. Astfel de estetică (clasică) nu trădează niciodată cauza cinema-ului. Privitorii din fotolii au șansa de-a admira crepuscule romantice, rochii satinate, mult brun și ambră, priviri scânteind de pasiune, un cuplu ce amintește nostalgicilor de cuplul Humphrey Bogart & Ingrid Bergman și de iconicul film Casablanca (R: Michael Curtiz, 1942).

allied-1

Allied oferă o reconstituire istorică impecabilă din punct de vedere stilistic – costume elegante, planuri de țin spectatorul cu sufletul la gură (scena amoroasă din mașina surprinsă de furtuna de nisip, bombardierul german care se prăbușește într-o grădină londoneză), interpretările nuanțate (Marion/Marianne este tocmai ceea ce pretinde? – Max/Brad Pitt devine monoliticul îndrăgostit care-a cedat farmecului irezistibil al „franțuzoaicei” și face totul pentru a salva ființa iubită). În Marocul, cu imagini desprinse parcă  din „O mie și una de nopți”, apoi în Londra sufocată de bombele nemților și în Franța cu satele ocupate de Bosch, reconstituirea este mereu strălucitoare, concentrându-se îndeosebi asupra acțiunilor cuplului  Brad Pitt-Marion Cotillard, în defavoarea celorlalte personaje (secundare).

allied-2

Franceza aproximativă a canadianului (originar din Ontario) Max Vatan/Brad Pitt alternează cu engleza șăgalnicei Marianne/ Marion Cotillard, iar aventura, ușor desuetă, colonialistă, incită și invită privitorul să pătrundă în miezul poveștii de pe ecran. Zemeckis livrează, astfel, o dramă amoroasă cu lovituri de teatru hitchcockiene bazându-se pe farmecul charismaticului Pitt (adorabil în rostirea limbii lui Molière) și de seducătoarea Cotillard. Căminul celor doi eroi fericiți, doldora de fotografii/chrom și acuarele pictate de Marianne, este fisurat de incertitudine. Dacă trădarea din rețeaua de spionaj și cea sentimentală se dovedesc reale, Vatan/Pitt ar trebui să o lichideze pe femeia duplicitară. Mai puțin violent decât în pelicula lui Quentin Tarantino, Brad Pitt trece cu brio prin acest ciclu spion-iubit-soț-tată-spion, reușind să mențină la cote înalte suspansul.

allied-4

Ca un cineast fin, Robert Zemeckis aduce un omagiu (indirect) cinema-ului de gen și îmbină cu talent Marea Istorie cu mica istorie/poveste, precum în peliculele lui Michael Curtiz (Casablanca) sau Anthony Minghella (The English Patient) și evidențiază efortul unui om afectat de o gravă criză a conștiinței, confruntându-se cu lupta dintre pasiune și datorie.

allied-5

Allied creează impresia unei călătorii în timp între Casablanca și Londra. Această producție de lux readuce, în atenția cinefililor, farmecul divertismentului hollywoodian haut de gamme.

Regizor: Robert Zemeckis
Scenarist: Steven Knight
Operator: Don Burgess
Muzica: Alan Silvestri
Producător: Graham King, Steve Starkey, Robert Zemeckis
Monteur: Mick Audsley, Jeremiah O’Driscoll
Distribuţia:
Brad Pitt (Max Vatan)
Marion Cotillard (Marianne Beausejour)
Lizzy Caplan (Bridget)
Charlotte Hope (Louise)
Raffey Cassidy (Anna Vatan)
Jared Harris (Frank Heslop)
Anton Lesser (Emmanuel Lombard)
August Diehl (Hobar)
Simon McBurney (S.O.E. Official)
Daniel Betts (George Kavanagh)
Marion Bailey (Mrs. Sinclair)
Anton Blake (German Ambassador)
Matthew Goode (Guy Sangster)

Articol publicat în revista Catchy

 
Scrie un comentariu

Scris de pe octombrie 21, 2019 în Blockbuster, Cinema, Film, Iubire

 

Etichete: , , ,

Tinerețea unui geniu rebel – Rebel in the Rye

Generații întregi au crescut cu volumul The Catcher in the Rye (De veghe în lanul de seacrăla căpătâi. Iată cum cea de-a șaptea artă a scos la iveală și o biografie a celui care-a fascinat tinerii multor generații. Așadar, bazându-se pe biografia lui Kenneth Slawenski – J.D. Salinger: A Life – filmul Rebel in the Rye ne duce într-o călătorie cinematografică în viața și mintea legendarului autor și povestește despre nașterea operei The Catcher in the Rye.

Pelicula semnată de Danny Strong urmărește viața celebrului și retrasului autor, J.D. Salinger, care și-a câștigat faima la nivel mondial prin publicarea romanului său The Catcher in the Rye. Ajuns pe culmile gloriei datorită succesului literar obținut prin publicarea romanului, J.D. Salinger se izbește de neajunsurile notorietății, iar amintirile din vremea războiului la care participase în calitate de combatant (debarcarea din Normandia) îl conduc spre o stranie opțiune – izolarea. Biografia cinematografică, realizată în 2017, ilustrează aceste evenimente din viața unuia dintre cei mai celebri scriitori ai secolului al XX-lea.

Bunăoară, această cronică ilustrată începe pe măsură ce se lansează în cariera sa de scriitor și intră într-o relație tumultuoasă cu tânăra Oona O’Neill. Ceea ce părea a fi un promițător început pentru o carieră, se transformă într-un coșmar când Statele Unite intră în al Doilea Război Mondial. După înrolare, Salinger trăiește ororile războiului de-a lungul câmpurilor de luptă din Europa, unde începe să scrie ceea ce va deveni romanul său „iconic” – The Catcher in the Rye.

Holden Caulfield ura fanii, detesta superficialitatea de la Hollywood și suferea după inocența pierdută. Lungmetrajul Rebel în the Rye încearcă o apropiere între acest erou literar și autorul său, J.D. Salinger, utilizând biografia realizată de Kenneth Slawenski (în 2010 – J.D. Salinger: A Life). Romanul „iconic” reflectă genialitatea unui autor, iar biografia cinematografică se străduiește să mențină liniile (realității istorice), dovedind abilitatea realizatorilor în materie de minuțioasă documentare. Cu toate acestea, multiplele fațete ale personalității lui Salinger plutesc într-o aură de mister. Celebrul autor și-a petrecut cei mai mulți într-o deplină izolare în locuința/ cabana sa din New Hampshire, prin urmare devine firească o anumită doză de mister din această biografie (realizată în mod deliberat pentru mainstream/„succes de casă”) și rămâne clară intenția de omagiere cinematică a unei opere.

Rebel in the Rye devine un veritabil cursor în viața/cariera enigmaticului Salinger. Filmul prezintă etape importante precum ucenicia lui Jerry (Nicholas Hoult) la Universitatea din Columbia, unde a frecventat cursurile de scriere creativă sub îndrumarea paternalistă a lui Whit Burnett (formidabil Kevin Spacey în postura de îndrumător), serviciul militar din perioada celui de-al doilea Război Mondial, activitatea de publicist la The New Yorker și lansarea/publicarea (în 1951) romanului The Catcher in the Rye, care avea să îi aducă faima mondială. Tânărul care își contrazicea profesorul și care detesta orice adnotare nu e nimeni altul decât J.D. Salinger, iar eroul său (din mai toate povestirile) se numea Holden Caulfield. Atitudinea personajului de ecran e menită să sugereze spectatorului genialitatea și măsura talentului literar. Răzvrătirea autorului se va reflecta pe deplin în paginile creațiilor sale. Comportamentul junelui vijelios, care avusese o idilă cu fiica scriitorului Eugene O’Neill, Oona (expresiva Zoey Deutch) și fusese respins de cei de la The New Yorker trasează conturul unui tânăr plin de frustrări capabil, însă, de a fi asimilat cu un rebel al generației sale.

Citiţi şi Viaţa ca un rollercoaster – El Embarcadero/ The Pier

Regizorul portretizează un personaj dinamic, „cu atitudine” pentru că în dramatica  înfruntare cu tiparele lumii adulte, eroul cărţii – Holden Caulfield – va deveni figura emblematică a ceea ce azi numim „adolescentul etern”, oscilând între revoltă şi dorinţa de a salva omenirea de la prăbuşire, de a se opune rutinei, ipocriziei, cruzimii şi perversităţii. După scenele în care îl vedem pe Jerry aruncând creioanele de perete nu ne mai întrebăm „de unde vine Holden Caulfield?”. Așa cum ni-l prezintă Strong, devine personificarea luptei lui Salinger contra ipocriziei lumii contemporane lui. Bărbatul care trăise ororile luptelor sângeroase din al Doilea Război Mondial (insistentele flashbackuri reactivează haosul) se regăsește în enigmaticul și solitarul Holden. Actorul Nicholas Hoult demonstrează măsura talentului său și întrupează cu măiestrie un ins capabil să ilumineze, deși era copleșit de fixații și neliniști. În necontenita-i căutare, personajul lui Salinger exprimă refuzul băiatului de a se maturiza, de a intra în lumea adultă ambiguă, duplicitară. Epuizat de toate încercările nereuşite de a comunica cu persoanele adulte, Holden se îndreaptă spre singurul punct luminos, cu certitudine curat din existenţa lui, sora cea mică, Phoebe.

Desigur, Salinger va rezista în fața presiunilor editorilor săi și își va transforma eroul într-un simbol al multor generații. Într-una dintre scenele solide ale peliculei, un adolescent îl abordează pe stradă pe cel care publicase romanul: „How do you know so much about ME?” (“Cum de ştii atât de multe despre mine?”). Răspunsul e limpede, totuși, fiindcă exprimă puterea de a generaliza: „I don’t, it’s just a work of fiction” (“Nu ştiu, este doar o lucrare de ficţiune”), Vorbele tânărului cititor atârnă greu:„But I’m Holden!” (“Dar eu sunt Holden!”).

Furiosul adolescent din cartea lui Salinger rămâne pentru totdeauna «îngerul-golan», furios din pricina făţărniciei mediului şcolar, familial şi citadin; simbolul celui care va refuza să se conformeze schemelor mentale rigide, cele care mutilează spontaneitatea şi candoarea infantilă. Autorul celebrei cărți va sta drept în fața agentului său (talentata Sarah Paulson) și îi va replica: „I won’t do it, I won’t change a word! Holden would not approve!” (“Nu o voi face, nu voi schimba niciun cuvânt. Holden nu ar aproba!”).

Cu siguranță, Holden ar aproba astfel de fraze dintr-o biografie cinematografică care-i menține scriitorului aura de mister. Deși se menține în limitele unei biografii clasice, Rebel in the Rye lansează o privire provocatoare asupra lui J.D. Salinger, pentru a releva faptul că oamenii cu adevărat creativi depășesc sfera „locurilor comune”, dar trebuie înțeleși cum se cuvine.

Regia: Danny Strong

Scenariul: Danny Strong pe baza cărții J. D. Salinger: A Lifede Kenneth Slawensk

Imaginea: Kramer Morgenthau

Montajul: Joseph Krings

Muzica: Bear McCreary

Distribuția:

Nicholas Hoult – J. D. Salinger

Zoey Deutch – Oona O’Neill, fiica scriitorului Eugene O’Neill

Kevin Spacey – Whit Burnett, Profesor la Columbia University

Sarah Paulson – Dorothy Olding, agentul lui Salinger

Brian d’Arcy James – Giroux

Victor Garber –  Sol Salinger, tatăl lui Salinger

Hope Davis –  Miriam Salinger, mama lui  Salinger

Durata: 106 min

 

 

 

 

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Tinerețea unui geniu rebel – Rebel in the Rye

Scris de pe aprilie 10, 2019 în Cinema

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Epopeea unor mici fugari – Le Voyage de Fanny/Fanny’s Journey

Când Marea Istorie bulversează mica istorie, pare dificil de a realiza un spectacol de tip familial în care emoția să capete pregnanță. Cineasta Lola Doillon nu ezită să se lanseze într-un proiect ambițios, într-o aventură umană, prin care să mențină vie amintirea lui Shoah.

Demnă continuatoare a îndeletnicirii tatălui, ilustrul cineast Jacques Doillon, care-a reconstituit atmosfera din Franța aflată sub ocupație nazistă, în Un sac de billes (1975), Lola Doillon se inspiră dintr-o poveste adevărată și redă copilăria, pe fundalul grozăviilor războiului, în pelicula Le Voyage de Fanny. Această călătorie, bine calată pe modelul divertismentului familial, eludează unele asperități și se înscrie în buna tradiție a cinemaului francez popular, cultivând optimismul și lumina. Voiajul copiilor reprezintă acea călătorie inițiatică ce transformă niște țânci naivi în copii cu maturitate cvasi-adultă.

Așadar, în 1943, Fanny (o fată în vârstă de treisprezece ani) și surorile ei mai mici (Erika și Georgette) – care trăiau în Franța – au fost trimise de părinți la un cămin pentru copiii evrei din Megève. Când naziștii ajunseseră  pe teritoriul italian, membrii unui organizații franceze de ajutorare a evreilor au încercat să organizeze trimiterea copiilor evrei în Elveția. Constrânși să plece în grabă, Fanny devine lidera unui grup de copii și pornește într-o călătorie periculoasă de-a lungul Franței aflate sub crunta ocupație nazistă.

Într-o precipitată cursă, Fanny se vede nevoită să pornească alături de ceilalți opt copii în periculosul periplu, printr-o țară ocupată de soldații lui Hitler, cu scopul de-a ajunge cât mai repede la granița cu Elveția. Pioasele imagini cinematografice din aceast film sunt inspirate din romanul autobiografic al lui Fanny Ben-Ami (într-o adaptare calibrată pe nevoile ficțiunii și suspansului aferent: în realitate, erau 28 de copii, deși în film apar doar nouă).

Lola Doillon invită publicul tânăr la o tandră privire asupra copilăriei din neguroșii ani de război care transformă joaca într-o epuizantă cursă pentru supraviețuire. În orice caz, cineasta îmbină emoția și suspansul, evitând violența, ajutată de o excelentă distribuție în care copiii dețin cele mai importante roluri (remarcabilă micuța Léonie Souchaud).

Filmul necesită atenție, iar tinerii spectatori vor avea prilejul de-a afla isprăvi din Marea Istorie, într-o peliculă cu tentă de «feel good movie». Fuga prin tainicele păduri ajunge o aventură imaginară pentru a contrabalansa ororile unui război devastator. Realizatoarea menține o tonalitate neutră și prezintă cadre originale, cu osebire în peliculele de război, evitând perimetrul strict și limitat al genului.

Apar  și unele cadre cu aspect de poem vizual: prim-planul în care un soldat neamț calcă pe un ursuleț sau scrisoarea tânărului din Rezistență zburând precum un fluture. În scenele în care micuții fuseseră capturați de poliția franceză și închiși într-o sală de clasă dintr-o școală, copiii – fascinați de materialele didactice – au dat frâu liber imaginației, jucându-se cu globul pământesc sau cu hărțile și caietele din dulapuri.

Pe umerii fragili ai micuței se află întreaga povară, uimitoarea Léonie Souchaud devine emblema vie a curajului deplin. Mica artistă conferă grandoare întregii povești de pe ecran. Adulții au un rol secundar în această emoționantă poveste în care toată responsabilitatea îi revine unei fetițe. Gingașa ființă capătă autoritate, se impune în rolul de “conducător de trupă” și suplinește rolul părinților (în egală măsură, e și mamă și tată) pentru ceilalți copii aflați în primejdie.

Printre pericole, spaime, dar și explozii de râs, micul grup   învață ce înseamnă independența și descoperă solidaritatea și prietenia. Cineasta reușește să ofere, în acest rit de trecere, lecția necesară tinerilor ocolind conflictele dure (lipsesc scenele de arestare, deportare sau tortură, specifice acestui gen de peliculă). Regăsim, pe ici-colo, urme ale Rezistenței franceze (Maquis), iar violența morală (aici, chiar și abandonarea) va fi contrabalansată de spontaneitatea micuților.

Identificăm și adulți valoroși – pe generic regăsim numele admirabilei Cécile de France (Doamna Forman) și cel al simpaticului Stéphane De Groodt (fermierul Jean). Reprezentativă pentru femeile acelor vremuri tulburi, eroina întrupată de Cécile de France (Doamna Forman) capătă nuanțate contururi și trece cu inteligență de la severitate la finețe și delicatețe. Aflat într-un contreemploi, actorul belgian aproape că se confundă cu posacul fermier, dar este extrem de binevoitor și plin de compasiune față de acei copii. Prestațiile formidabile ale acestor actori maturi aduc nota de umanism, definitorie acestei pelicule, pentru  a o salva de la anecdotic. Starul acestui film rămâne, de departe, mica Léonie Souchaud.

Însăși Fanny Ben-Ami, adevărata eroină, o va denumi “dublul perfect cinematografic”. Fetița a găsit tonul potrivit fiecărui cadru; înconjurată de tipologii variate, copila aparent impulsivă va suscita imediat empatie. Delicata preadolescentă reprezintă echilibrul și face agreabile trecerile de la tensiune la seninătate. Deși confruntată cu probleme spinoase – “vinovăţia”(apartenența la o anumită rasă) transmisă de la o generaţie la alta şi ieşirea bruscă din copilărie – mica actriţă cu privirea de ciută a demonstrat măsura unui real talent.

Povestea de pe ecran – o certă lecție de solidaritate și prietenie – a fost o deplină reușită pedagogică, răsplătită cu binemeritate premii internaționale. Pledoaria regizoarei-scenarist  pentru toleranţă s-a îmbinat cu portretizarea unei vârste dificile.

Le Voyage de Fanny

Regia: Lola Doillon
Scenariul: Anne Peyregne (după cartea Fanny’s Diary de Fanny Ben-Ami), Lola Doillon
Imaginea: Pierre Cottereau
Montajul: Valérie Deseine
Muzica: Sylvain Favre-Bulle, Gisèle Gérard-Tolini
Costumele : Isabelle Pannetier

Distribuția

Léonie Souchaud – Fanny
Fantine Harduin – Erika
Juliane Lepoureau – Georgette
Ryan Brodie – Victor
Anaïs Meiringer – Diane
Lou Lambrecht – Rachel
Igor Van Dessel – Maurice
Malonn Levana – Marie
Cécile de France – Doamna Forman
Stéphane de Groodt – Jean
Eléa Körner – Helga

Durata : 95 min

Articol publicat în revista Webcultura

 

Etichete: , , ,

Trăind în era glaciară – Shadow Dancer

Premiat la ediţia 2012 a festivalului de Film Sundance, Shadow Dancer este o adaptare a romanului omonim al scriitorului Tom Bradby (care semnează şi scenariul) şi aduce în prim-plan conflictul dintre Irlanda de Nord şi Marea Britanie. Filmul arată drama unei familii distruse de anii de conflict armat, pe fundalul istoriei dureroase a relaţiilor irlandezo-britanice.

Regizorul filmului, James Marsh, a avut o carieră cu dublă specializare: documentarist (oscarizat pentru Man on Wire) şi cineast de ficţiune (Red Riding). Activitatea sa pare a fi un joc interesant al oglinzilor paralele: subiectele din documentarele sale sunt aşa de absurde încât par inventate, iar ficţiunile sunt aşa de bine documentate încât par „lipite”. Shadow Dancer se încadrează în a doua categorie, este un film de spionaj în Irlanda anilor ’90. Pe de o parte, este Colette McVeigh, membră activă a IRA (Irish Republican Army), ce încearcă să amplaseze o bombă la metroul londonez. Pe de altă parte, este Mac, agent al MI 5, serviciile secrete britanice, care îi oferă o alternativă lui Colette. Aceasta va trebui să-i furnizeze informaţii despre activităţile grupării, în acest fel, evitând să fie trimisă la închisoare pentru douăzeci şi cinci de ani. Odată stabilite aceste date ale pactului, acţiunea filmului începe să se deruleze.

James Marsh tratează subiectul într-o manieră similară cu mersul pe sârmă. Regizorul se joacă cu anumite convenţii ale genului; se stabileşte un pact între spectator şi realizator. Spectatorul are rolul omniscient, iar regizorul îi oferă cheile pentru a participa la un dezastru dinainte stabilit. Aşadar, asistăm la un joc de poker în care vedem ce cărţi au participanţii în mână. Totul pare a fi real, cantonat în imediat, dar firul narativ se joacă cu aşteptările spectatorului pe care îl poartă către direcţii neaşteptate. Filmul se dovedeşte a fi un thriller rece precum corzile unei lire scandinave.

În prolog, o vedem pe micuţa Colette în anii ’70, asistând la un eveniment tragic: moartea unui copil, eveniment ce o va marca pentru totdeauna pe protagonistă. Mecanismul psihologic de culpabilitate şi de respingere a injustiţiei este un truc al scenaristului. Se vor succeda, pe ecran, multe alte cadavre – plânse şi înmormântate – ca într-o acumulare macabră, care nu ne lasă să ghicim finalul. Trauma iniţială o va menţine pe eroină în blocaje emoţionale.

O regăsim apoi după douăzeci de ani, tânără văduvă, cu un copil micuţ, activând alături de fraţii şi de mama ei în grupările IRA, în Belfast. În urma arestării ei, Colette se confruntă cu o dilemă: „Să trădezi sau să mori?”. Tânăra republicană se decide să devină spion în propria-i familie şi să-i acorde încrederea agentului Mac. În fiecare zi de miercuri se-ntâlneşte cu agentul serviciilor secrete MI 5, aşadar Colette dansează pe sârmă – monitorizată de Mac, trezind suspiciuni în rândul activiştilor IRA.

Întreaga peliculă creează o atmosferă apăsătoare. Violenţa psihologică şi consecinţele ei asupra familiilor blocate, parcă, într-un ciclu perpetuu de ură, aproape că pun în umbră conflictul armat atât de sângeros. În acest thriller centrat pe familie, cu aspect de dramă intimistă, angoasele şi suspansul se distilează. Acest plonjeu în universul activiştilor IRA rămâne partea cea mai realistă. În „familia” IRA, toată lumea se implică pe viaţă şi pe moarte. Această prismă cvasi-tribală este foarte reuşită. Mai puţin convingătoare este latura sentimentală a peliculei, dar maniera sobră, aproape opresivă, convinge spectatorul. Atmosfera este una tensionată, iar acţiunea este abil condusă de renumitul documentarist către finalul ce lasă spectatorul într-o zonă întunecată. Eroina fragilă şi tragică traversează îndoiala, teama şi vinovăţia. Să-şi trădeze familia este ca şi cum s-ar trăda pe sine.

James Marsh a făcut o alegere excelentă când a distribuit-o pe Andrea Riseborough (W.E., Margaret Thatcher: The Long Walk to Finchley) în rolul tinerei activiste IRA. În spatele chipului de porţelan, se ascunde o mare forţă emoţională. Ea dansează pe firul subţire dintre justiţie şi răzbunare, onestitate şi manipulare. Acest „miel de sacrificiu” relevă o adâncime dramatică inedită în faţa lui Mac – Clive Owen. Regizorul utilizează din plin ambiguitatea sentimentelor făcând o paralelă între cei doi protagonişti. Şi Mac, agent al serviciilor secrete, se află într-o dilemă; este copleşit de sentimentele faţă de Colette şi de datoria faţă de superiori. Dacă tânăra republicană sabotează misiunea, el va pierde încrederea superiorilor săi. La acestea se adaugă şi o luptă internă în cadrul serviciilor secrete britanice. James Marsh ne aruncă în plină criză în acest thriller aspru, dar subtil. Filmul, făcut din clar-obscur, subliniază rolul important al formatorilor.

Tânăra actriţă britanică, Andrea Riseborough, îşi menţine personajul în registrul dramatic-ambiguu, fiind deopotrivă manipulatoare şi manipulată. Aflată la ananghie, atrage suspiciunea fraţilor săi (Aidan Gillen şi Domnhall Gleeson) şi a liderului grupării (David Wilmot), un paranoic ce nu glumeşte pe seama disciplinei interne. Cu toate acestea, se întâlneşte mereu cu Mac pentru a-i furniza informaţii noi. Formată la Royal Academy of Dramatic Art, actriţa britanică are capacitatea de a se metamorfoza la vedere, portretizează o eroină plină de echivoc, dar puternică.

Shadow_Dancer_2012_Movie_Posters_

În dorinţa sa de a se abate de la ticurile senzaţionaliste ale genului thriller, James Marsh uită să-şi umanizeze personajele. Deşi are un final interesant, Shadow Dancer este un exerciţiu de stil profesionist, erudit, conştient de anumite limite (cu care se joacă), dar rece. Regizorul pare prins în propriile opţiuni estetice şi ne oferă o poveste bine pusă la punct, dar pe o peliculă „îngheţată”.

Regizor: James Marsh
Scenarist: Tom Bradby, adaptare după propriul roman
Compozitor: Dickon Hinchliffe
Operator: Rob Hardy
Producător: Chris Coen, Ed Guiney, Andrew Lowe
Distribuţia: Andrea Riseborough (Colette McVeigh), Clive Owen (Mac), Gillian Anderson (Kate Fletcher), Aidan Gillen (Gerry), Domhnall Gleeson (Connor), Brid Brennan (Ma), David Wilmot (Kevin Mulville), Stuart Graham (Ian Gilmour).

Articol publicat în revista LiterNet

 
Comentarii închise la Trăind în era glaciară – Shadow Dancer

Scris de pe ianuarie 16, 2018 în Blockbuster, Cinema, Film, Filme de dragoste, Morală, Moravuri

 

Etichete: , , , ,

Puterea iubirii – Testament of Youth

În vremuri de oroare, poate dragostea să fie mai puternică decât armele?

Situat între Gone with the Wind și Bright Star, filmul realizat de James Kent, Testament of Youth, țese  – din fuiorul grav al ororilor războiului – o duioasă poveste de iubire. La începutul narațiunii filmice, suntem purtați printre imaginile vieții tihnite de dinainte de Primul Război Mondial, apoi, suntem conduși printre răniții de pe câmpurile de luptă. Încă de la afiș – o tânără cu aer fragil îmbrățișează un soldat aflat într-un vagon din lemn – putem distinge genul acestei pelicule: melodramă. Testament of Youth face portretul unei femei puternice, deși foarte tânără. Pasiunea și forța iubirii o smulg din doliul impus de pierderea unor ființe dragi. Cineastul britanic, James Kent, apelează, și-n acest lungmetraj, la forța evocatoare a imaginii, cea care i-a adus succes în realizarea seriilor televizate (The Secret Diaries of Miss Anne Lister, The Thirteenth Tale).

Testament of Youth 1

În pofida lacrimilor sugerate din debut, Testament of Youth împletește cu succes emoțiile cu rațiunea, înrămând esența: ororile războiului. Prima conflagrație mondială a constituit cadrul general pentru această ecranizare făcută după scrierile celebrei autoare Vera Brittain. Figură emblematică a dreptei, scriitoarea a însuflețit spiritul vremii cu ideile sale pacifiste. Pelicula realizată de James Kent devine un omagiu adus acestei femei. Cineastul a reaprins flacăra romanțiozității englezești cu imaginea Verei Brittain (1893-1970), tânăra aparent fragilă, dar ambițioasă și puternică. Suflul epic al poveștii de pe ecran este animat de momentele de romantism, dar și de revoltă contra unei societăți care-i oferea doar rolul de spectatoare.

IMG_2149.CR2

Așadar, în Marea Britanie (în anul 1914), Vera Brittain, o tânără cu spirit de frondă, care realizează că destinele tuturor celor din generaţia ei fuseseră iremediabil afectate de începutul războiului, este hotărâtă să ajungă scriitoare. Viețile tuturor celor dragi ei : logodnicul Roland Leighton, fratele Edward și prietenul Victor – vor fi bulversate de atrocitățile conflagrației. O vom urmări pe Vera cum se străduiește să dea piept cu greutățile: de la studiile universitare, sub cupola Universității Oxford, ajunge în corturile de campanie, îngrijind ca infirmieră, numai și numai din dorința de-a ajuta semenii aflați în suferință. Juna delicată, dar și exaltată, care parcurge un veritabil slalom printre dramele micului şi marelui cotidian este interpretată, cu grație și aplomb, de talentata Alcia Wikander.

Testament of Youth 3

Deși conține numeroase locuri comune (o idilă în plină desfășurare a războiului, o familie dezmembrată, iubirea sfâșiată), Testament of Youth propune o formulă mai rar folosită, versiunea oferită de o femeie. Vera Brittain este genul de eroină ambițioasă, care preferă să aleagă concursul de admitere la Universitate / Oxford în loc să primească un pian, așa cum ar fi făcut mai toate fetele de condiție asemănătoare (din „familiile bune”). Întâlnirea cu Roland Leighton (Kit Haring­ton), pasionat și el de literatură, o stimulează și-i dă forță creatoare. Povestea de iubire, așa cum era de anticipat în acest caz, se stinge odată cu moartea pe front a lui Roland, dar rămâne vie flacăra sa. Femeia tânără se vede nevoită să învețe cum să-și îndeplinească rolul atât în timpul războiului, dar și după ce acesta se încheie. Fără să cadă în patetism sau în violență, filmul cucerește prin forța de-a sugera: nici urmă de efuziuni sentimentale ori de exagerări cu scene de groază cu trupuri sfârtecate de explozii. Ororile războiului sunt analizate prin prisma dorinței arzătoare a unei întregi generații de-a nu se mai repeta asemenea grozăvii. Cu un accent britanic ireproșabil, steaua noii cinematografii europene, Alicia Vikander, întrupează o tânără care se maturizează rapid, de la un  minut la altul al peliculei, și devine o femeie matură și încrezătoare. Testament of Youth se transformă dintr-o poveste despre război într-un veritabil apel la pacifism, pledând contra urii și răzbunării. În perioada publicării cărții, apelul n-a fost bine receptat  pentru că, numai la zece ani distanță, ororile s-au repetat.

Alicia Vikander as Vera Brittain

Reușita acestei pelicule elegante rezidă în frumusețea imaginii (Rob Hardy), rigoarea regiei și calitatea fără cusur a interpretării artistice. Camera de filmare se strecoară abil printre sânge și noroi pentru a surprinde chipurile expresive ale tinerilor actori. Alicia Vikander oferă încă o dată măsura talentului său, reușind un portret plin de nuanțe: discreție, suferință, delicatețe, sinceritate, forță. Este secondată de un trio masculin impecabil, alcătuit din actorii Kit Harington, Taron Egerton și Colin Richardson. Rolul femeii – într-o societate cu norme rigide -, când poziția de scriitor sau artist nu era bine delimitată, este tratat cu inteligență și multă finețe. Noblețea întregului ansamblu ne reamintește de acel „savoir-faire în materie de filme istorice, specific britanicilor. Înconjurat de o distribuție internațională, James Kent atinge, implicit, o coardă sensibilă: toate statele lumii au fost lovite de acest flagel planetar.

IMG_0083.CR2

Testament of Youth rămâne un film delicat care tranșează cu finețe evenimentele dramatice și faptele istorice, cu momente de pietate (scenele din corturile de campanie înțesate cu muribunzi germani), dar și cu forță de sugestie: împiedicarea repetării unei asemenea catastrofe.

Regizor: James Kent
Scenarist: Juliette Towhidi
Operator: Rob Hardy
Muzica: Max Richter
Producător: David Heyman
Scenograf: Jon Henson
Monteur: Lucia Zucchetti

Distribuţia:
Alicia Vikander (Vera Brittain)
Kit Harington (Roland Leighton)
Taron Egerton (Edward Brittain)
Emily Watson (Mrs. Brittain)
Hayley Atwell (Hope)

 

Articol publicat în revista Catchy

 

Etichete: , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web