RSS

Arhive pe etichete: Religie

Exploatarea inocenților – The Paradise Suite

Un oraș cosmopolit și șase personaje în căutarea propriului adevăr ne propune regizorul Joost van Ginkel în pelicula The Paradise Suite. Privirea mozaicată a cineastului olandez aduce în prim-plan relativitatea, dar și speranța că nu clasa, religia, apartenența religioasă sau originea îți definesc destinul. Cu o evidentă tonalitate moralizatoare, dar și cu un acut simț al realității, cineastul olandez a reunit, în The Paradise Suite, personaje și situații total diferite.

Bunăoară, pentru frumoasa tânără bulgăroaică Jenya, călătoria ei la Amsterdam se dovedește a fi diametral opusă visurilor sale. Îngrozitoarea ei captivitate îl forțează pe sufletistul Yaya, de origine africană, să lupte pentru libertatea ei – o luptă periculoasă în care el pierde totul, mai puțin credința. Fostul criminal de război, sârbul Ivica, care tocmai a devenit tată, se confruntă cu teama că faptele lui nu vor rămâne nepedepsite. Bosniaca Seka trăiește doar pentru răzbunarea ei, dar după cum se va demonstra, tocmai dorința de revanșă îi va aduce înapoi, în viața sa, dragostea. Apoi, când Lukas, un virtuoz suedez al pianului, fuge din noua lui casă temporară, tatăl lui (Stig), își dă în sfârșit seama că pasiunea lor comună pentru muzică le afectează relația.

Așadar, un cumul de emoții, destine greu încercate, reflectă prin această suită actuala imagine a unei Europe multiculturale. Această rapidă radiografie socio-culturală păstrează nota de snapshot ce i se poate oricând aplica unui oraș zilnic traversat de călători, precum este Amsterdam-ul în care se derulează în mare parte acțiunea. Un simplu «gaze game» poate influența destinul eroilor de pe ecran. Joost van Ginkel încearcă să integreze, într-o manieră fluidă, aproape omogenă, personaje, situaţii şi spaţii diferite într-o suită a unui (ipotetic) paradis.

În Bulgaria, fermecătoarea Jenya (Anjela Nedyalkova) își ducea traiul alături de mama sa (Petia Silianova într-un modest cartier mărginaș din Sofia și visa la o carieră de model. Ofertată de un așa-zis contract în Amsterdam, ajunge – alături de alte două tinere, de aceeași condiție – prada unei rețele de proxeneți coordonați de criminalul de război Ivica (Boris Isakovic). Gorilele sârbului le anihilează pe bietele fete din primele ore petrecute în aeroportul olandez. Abuzată zilnic și forțată „să lucreze” pentru bărbații dornici de „plăceri interzise”, într-un «fancy gentleman’s club», va interacționa cu africanul Yaya (Issaka Sawadogo), un uriaș cu suflet de aur, plecat din Lumea a Treia în căutarea unui trai mai bun. Zilnic, acest refugiat își riscă sănătatea și chiar viața pentru a le ține departe de agenții de la Imigrări pe femeile africane alături de care conviețuia. Tocmai generozitatea și buna credință îl vor duce la pieire pe acest măreț salvator.

În paralel cu această lume a marginalilor, se derulează viețile celorlalte personaje – astfel, dirijorul suedez Stig (Magnus Krepper) întâmpină dificultăți în viața de familist. Sosit în Olanda pentru un concert, se confruntă cu probleme familiale. Fiul lui și-al violonistei Antoinette avea reale dificultăți de natură emoțională; presiunile și perfecționismul tatălui îi tulburaseră viața micului Lukas (Erik Adelow). Micuțul blondin, departe de mama care concerta prin lumea largă, aflat doar între bone ocazionale și un tată sever, devenise ținta „băieților răi” din școală și era permanent agresat. Repetițiile la pian nu mai reprezentau o sursă de plăcere, dimpotrivă, băiețelul dădea semne de aversiune. În paralel, Seka (Jasna Djuricic) încerca pe toate căile să îl aducă pe zbirul Ivica în fața justiției și încearcă să i-l răpească pe Mateja, bebelușul său drag, singura iubire adevărată a unei brute, sperând că astfel îl va pedepsi pentru uciderea bosniacilor.

Desigur, problematica e complexă, există situații cu puternic aspect melodramatic, dar Van Ginkel le gestionează pe toate cu pricepere și o anumită reținere din punct de vedere regizoral. „Tenorul” acestei suite dramatice l-ar reprezenta umanizarea, dorința de a readuce în prim-plan acele afecte care îl caracterizau pe omul modern. Din păcate, situațiile prezentate – persoane lipsite de adăpost, traficul de persoane și exploatarea sexuală, hărțuirea în rândul copiilor din școlile olandezilor înstăriți – toate surprind un anumit „spirit al timpului actual”. Temporar, Amsterdam-ul devine un veritabil loc geometric al viciilor unei lumi aflate în derivă.

Realitățile Europei contemporane ajută spectatorul să accepte „cusăturile cu ață albă” din scenariu, maniera este uşor artificială, fiindcă traiectoriile personajelor urmează un curs care este previzibil din momentul în care identificăm cine este o victimă și cine este exploatator. Contrastele sunt șocante: trandafirii și toate florile pe care le căra inițial africanul Yaya vor fi înlocuite cu trupul fragil al fetei din Europa săracă, frumoasa Jenya; adevărurile par inacceptabile. Cruzimea este expusă în mod realist. Printr-un stil discret, dar eficient, regizorul oferă publicului un portret incredibil de realist al Europei contemporane, unde fiecare dintre personaje întruchipează un stereotip actual conținut în inconștientul colectiv. Distribuţia internaţională, de o calitate superioară, ajută ca ritmul filmului să fie unul aproape firesc, în funcţie de problemele existenţiale pe care le ridică. Regăsim legături subtile, motivaţii esenţiale, chiar şi o raţiune, fie ea şi adormită – toate acestea fiind însă convergente.

The Paradise Suite aruncă o privire moralizatoare şi lansează interogaţii despre o copleșitoare realitate şi stârneşte spectatorul modern să caute propriul adevăr.

Regia: Joost van Ginkel

Scenariul: Joost van Ginkel

Imaginea: Andréas Lennartsson

Montajul: Bob Soetekouw, Teun Rietveld, Wouter van  Luijn

Muzica: Bram Meindersma, Alexander Doychev

Distribuția:

Isaka Sawadogo -Yaya

Anjela Nedyalkova – Jenya

Magnus Krepper – Stig

Jasna Đuričić – Seka

Erik Adelöw – Lukas

Dragan Bakema – Milijan

Raymond Thiry – Maarten

Sigrid ten Napel – Antoinette

Durata: 118 min

Regia: Joost van Ginkel

Scenariul: Joost van Ginkel

Imaginea: Andréas Lennartsson

Montajul: Bob Soetekouw, Teun Rietveld, Wouter van Luijn

Muzica: Bram Meindersma, Alexander Doychev

Distribuția:

Isaka Sawadogo -Yaya

Anjela Nedyalkova – Jenya

Magnus Krepper – Stig

Jasna Đuričić – Seka

Erik Adelöw – Lukas

Dragan Bakema – Milijan

Raymond Thiry – Maarten

Sigrid ten Napel – Antoinette

Durata: 118 min
Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Exploatarea inocenților – The Paradise Suite

Scris de pe august 2, 2019 în Actualitate, Cinema, Film, Filme de Oscar, Modernitate, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Viitorul poate fi un coșmar – The Handmaid’s Tale

Terorismul, războiul, criza economică, circul politicienilor – toate reflectă o Americă fragilizată. Apoi, o catastrofă biologică l-a răpus definitiv pe „Uncle Sam” și o mare parte din populație a ajuns sterilă. Natalitatea scăzută și teama (de „Ceilalți”) au deschis calea unei grupări integraționaliste de orientare religioasă, care-a instaurat dictatura unei noi forme de organizare sociale: Gilead. Prezentată, adesea, drept o versiune a celebrelor distopii 1984 sau Brave New World, The Handmaid’s Tale a devenit o serioasă adaptare a romanului omonim scris de Margaret Atwood (publicat în 1985). Rolul religiei în arena geopolitică internațională și chestiunea sexismului rămân în actualitatea anului 2017, așadar serialul american capătă o reală pertinență. Ajunsă deja un „clasic al genului”, această serie t.v. prezintă povestea unei femei constrânse să trăiască „în concubinaj” sub o teocraţie abominabilă. Așa-zisa „republică Gilead” a orchestrat o lovitură pentru „salvarea Americii”, totul pe fundalul problematic al salvării mediului. Restabilirea raporturilor dintre bărbați și femei devine scopul acestei lumi organizate în jurul unor dogme religioase. Guvernul a deposedat femeile de orice drepturi; ele sunt divizate în trei clase: Soțiile (din fruntea Căminului), Casnicele-Marta (care întrețin casa și se ocupă de treburile de la bucătărie) și Servitoarele (cele care sunt îmbrăcate în roșu, denumite și „utere umblătoare” și-a căror menire este reproducerea speciei). Dacă vreuna dintre acestea nu își îndeplinește rolul cuvenit, este torturată, deportată în Colonie (pentru a sorta deșeurile toxice) sau este ucisă.

The Handmaid's Tale 1

Diferit de începutul cărții lui Margaret Atwood, în care debutul înseamnă lovitura de stat și moartea Președintelui, serialul t.v. o introduce, din primele minute, pe June, (excepționala Elisabeth Moss, binecunoscută din seria Mad Men), care părea cea mai fericită femeie alături  de soțul și de fiica lor. Apoi, brusc, o regăsim în postura de Servitoare în casa Comandantului. Realizată de Bruce Miller, această versiune pentru micul ecran (Hulu) este, în primul rând, povestea lui Offred (evidentă legătura cu numele comandantului/„aparținând lui Fred”), care ajunge, după capturarea din pădure, Servitoarea destinată casei Comandantului Fred Waterford (Joseph Fiennes). Chinuită de o singurătate apăsătoare, Offred se străduiește să-și reprime fluxul amintirilor care provin de pe vremea când avea o familie și o viață normală și încearcă să se resemneze pentru a supraviețui în îngrozitoarea lume în care-a fost târâtă. Curând, descoperă că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, ba chiar de către cei care le-au instaurat. Mai toate distopiile poartă în ele o formă de rezistență și, adesea, încuviințează unele slăbiciuni omenești. Ideea de comunitate națională aparținând lumii este aici acaparată și monopolizată de formațiuni reacționare pentru a servi unor interese oculte. Formula abordată, în asemenea condiții, este paranoia, incitarea spiritelor și alimentarea furiei pentru a accepta măsurile excepționale. Opresiunea (masculină) prezentată aici rimează perfect cu actualitatea americană de după alegerile prezidențiale. Să nu pierdem, totuși, din vedere faptul că Statele Unite au fost clădite pe ambiția unor fanatici religioși care-au traversat Oceanul pentru a-și deversa umorile într-o Lume Nouă. Costumele din acest ambițios proiect stabilesc o legătură directă cu acest fapt istoric (să ne amintim doar de The Crucible/„Vrăjitoarele din Salem” și întreg obscurantismul din perioada colonială sau segregaționismul rasial din chiar secolul trecut). Eroina din The Handmaid’s Tale era o femeie independentă, plină de viață, căsătorită cu un afro-american, înainte de-a fi prada celor de la Waterford.

The Handmaid's Tale  -- "Nolite Te Bastardes Carborundorum" Episode 104 --  Punished by Serena Joy, Offred begins to unravel and reflects on her time with Moira at the Red Center. A complication during the Ceremony threatens Offred’s survival with the Commander and Serena Joy. (Photo by: George Kraychyk/Hulu)

Narațiunea cinematografică ne ajută, astfel, să pătrundem în subteranele unui sistem opresiv, fiind mărinimos alimentată cu flashback-uri. Prima parte a seriei acoperă în totalitate romanul lui Atwood, schimbările s-au efectuat doar pentru a evita problematica rasială. Echipa de scenariști a operat modificări pentru a putea urmări punctul de vedere al eroinei principale June (Elisabeth Moss). Exploatarea (trupului) unei femei doar în scopul reproducerii servește desfășurării întregii „agende personale” trecând prin manipularea din credință și alte mijloace perfide pentru a se ajunge, astfel, la regăsirea independenței și-a individualității. Gilead are propriile coduri ideologice care se răsfrâng asupra tuturor personajelor. Și din prisma lui Emily (Alexis Bledel), o altă servitoare, putem pătrunde nivelul intensității din acel regim. Realizatorii au introdus, pe ici-colo, câte o notă de umor pentru a nu provoca reacții vehemente. Întreg arsenalul estetic pus în mișcare generează o atmosferă sufocantă. Portretele personajelor principale reprezintă o mare izbândă în această tulburătoare serie televizată. June devine călăuza noastră, dar se impune și ca figura feminină care crește în dârzenie pe măsură ce mai trece peste un obstacol, iar chipul expresiv al actriței pare a fi într-un continuu morphing. Există și personaje ambivalente, precum Serena Joy (Yvonne Strahovski) sau Aunt Lydia (Ann Dowd)/Supraveghetoarea Servitoarelor.

Offred

În această teocrație înfricoșătoare, costumele, micile detalii, imaginea (identificăm unghiul kubrickian) și muzica semnată de Adam Taylor sporesc efectele până la înfiorare (de aceea, adesea, avem parte, pe micul ecran, de slow-motion). Universul angoasant e decorticat și plasat mereu între prezent și trecut pentru a înțelege mai bine ce se obține din opresiune, și nu e doar o formă de diabolizare simplistă, căci regăsim rezistența, care va deveni, în mod progresiv, speranță/viitor. Fiecare episod din această serie împinge spectatorul să pătrundă în această lume incredibilă, fascinantă  și tulburătoare, costumele à la 1600 , anumite construcții picturale și unele rupturi de ton – Don’t You (Forget About Me)/Simple Minds alternate cu acel garage punk  al lui Jay Reatard (Waiting for Something) – atrag privitorul către această distopie cu valoare de unicat, în care rolul femeii în societate este re-analizat. Personajul interpretat de Serena Joy capătă semnificație și, în timp, devine fascinat, actrița oferind eroinei sale atât cinism, cât și patetism.

The Handmaid's Tale 4

Strașnica Ann Down transformă personajul Aunt Lydia într-o figură pe care nu poți lesne uita, desprinsă parcă dintr-un îndepărtat matriarhat, așa cum și Janine (Madeline Brewer) devine o apariție emoționantă. Deși plasate strict între negru și alb, personajele sunt prizoniere ale sexului, rangului sau ale propriilor idealuri, aflate sub o monstruoasă dictatură. Bărbații plasați în prim-plan (Nick, Luck, fără a-l omite pe Comandant/ Joseph Fiennes) sunt puși doar să închidă femei. Serialul exploatează, de fapt, relațiile de tip femeie-femeie și relevă toate contradicțiile unei mișcări reacționare; constatăm că fundamentele ideologice din Gilead sunt furnizate de Serena Waterford (Yvonne Strahovski). Tulburătoare în acest serial este lipsa de solidartitate din colectivități, slăbiciunea grupurilor. June doar asistă neputincioasă la turpitudinea regimului și sesizează corupția din spatele unei fațade care revendica exemplaritatea. Întrebarea care se impune este dacă eroina va ceda/colabora sau va rezista în fața acestor presiuni, fiindcă se află în fața unui câmp cu delimitări clare între Bine și Rău.

The Handmaid's Tale 5

Chiar dacă este doar o fabulă cinematografică, realizată în buna tradiție a S.F-ului, The Handmaid’s Tale conturează cu rigurozitate tabloul general al societății occidentale de astăzi și atrage atenția asupra pericolului iminent al autoritarismului.

Creat de: Bruce Miller

Regia  (episoade): Kari Skogland, Floria Sigismondi, Kate Dennis, Mike Barker, Reed Morano

Scenariul: Bruce Miller (după romanul scris de Margaret Atwood)

Imaginea: Colin Watkinson

Muzica: Adam Taylor

Costume: Ane Crabtree

Producători: Joseph Boccia, Elisabeth Moss, Wendy Hallam, Martin Christopher Donaldson Julian Clarke, Aaron Marshall

Distribuția:

Offred – Elisabeth Moss

Serena Joy  – Yvonne Strahovski

Ofglen  – Alexis Bledel

Luke – O.T. Fagbenle

Nick  – Max Minghella

Rita – Amanda Brugel

Comandantul Fred – Joseph Fiennes

Moira – Samira Wiley

Aunt Lydia – Ann Dowd

Durata unui episod: 47-60 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Viitorul poate fi un coșmar – The Handmaid’s Tale

Scris de pe aprilie 14, 2018 în Democraţie, Film, Postmodernitate

 

Etichete: , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web