RSS

Arhive pe etichete: Rețele de socializare

Adolescenţă de cinci stele? – The Bling Ring

Incitată de un articol din revista Vanity Fair, din februarie 2010, The Suspect Wore Louboutins, Sofia Coppola s-a aplecat cu atenţie asupra unui caz interesant, realizând pelicula The Bling Ring.

Cu acest film s-a deschis secţiunea Un certain regard de la Cannes, 2013. Jurnalista de investigaţie, Nancy Jo Sales, a spus povestea unei bande de adolescenţi delincvenţi californieni, care a devalizat casele unor celebrităţi hollywoodiene. Cineasta narează aventurile acestor strănepoţi ai lui Bonnie şi Clyde, încă de la debutul acţiunii, până la proces. După era „sex, drugs & rock’n roll„, i-a venit rândul şi celei „hype, tattoo & electro„. Iar Sofia Coppola surprinde atmosfera timpurilor actuale. În lumea narcisistă, obsedată de faimă a oraşului Los Angeles, un grup de adolescenţi trăieşte o palpitantă şi tulburătoare aventură, jefuind vedetele de la Hollywood. Printre celebrităţile „lucrate” au fost Paris Hilton, Orlando Bloom, Megan Fox, Rachel Bilson, Audrina Patridge şi Lindsay Lohan.

Abia sosit la un liceu din Los Angeles, Marc (Israel Broussard) face cunoştinţă cu Rebecca şi cu amicele ei. Adolescenţii, toropiţi de inactivitate, sunt fascinaţi de lumea glamour de la Holywood. Ei descoperă, pe reţeaua de socializare Facebook, că unul dintre starurile favorite pleacă în vacanţă. Utilizând Google Earth, analizează online locuinţele vedetelor, iar mai apoi, cu îndrăzneală şi noroc, fură din casele lor bunuri în valoare de trei milioane de dolari. După ce „s-au jucat” devastând casele starurilor, micuţii au aterizat la puşcărie.

În copilărie, regizoarea a făcut figuraţie în scena botezului, din The Godfather (R. Francis Ford Coppola, 1972). Astăzi, constată, cu simplitate, goliciunea unui univers în care Dumnezeu este doar o marcă ca toate celelalte. Sofia Coppola este ataşată de acest gen de personaje, în filigran, un soi de „vieţi pierdute”. Încă de la The Virgin Suicides (1999), apoi la Lost in Translation (2003), Marie Antoinette (2006) şi până la Somewhere (2010), ea a sondat acest univers, adesea terifiant. Ca şi tatăl ei, Sofia Coppola atacă societatea de consum, descompunând acest „vis”. Ea însăşi a realizat un spot video publicitar pentru Miss Dior şi a creat o linie de modă MilkFed – mici părţi ale marelui univers pe care l-a descris şi în filmografia ei.

Adolescentele din The Virgin Suicides, „adormita” din Lost in Translation sau „durul” din Somewhere, sunt cu toţii plămădiţi din aceeaşi fibră. În felul său, foarte personal, Sofia Coppola se-nrudeşte cu autorii din literatura rusă, Lermontov sau Gogol, expunându-ne doar „suflete moarte”. Personajele din acest film sunt lipsite de viaţă; copiii deschid şifonierele pentru că nu au un cămin adevărat, iar părinţii lor sunt nişte marionete. Fetele din The Bling Ring transformă plictiseala în artă. De fapt, ele sunt nişte biete hoaţe, dar unele cu „circumstanţe atenuante”. Membrii bandei nu par a fi încercat sentimentul că ar fi infractori. Poate şi pentru faptul că frecventau aceleaşi cluburi ca şi Paris Hilton. Vocabularul acestora se limitează la „Oh, my God!„, sintagmă pe care o enunţă la fiecare cinci minute. „I love Chanel!” este expresia liderului, Rebecca (Katie Chang), o fashion-istă ce-şi pierde vremea cutreierând cartierele de lux, în maşini decapotabile.

Distribuţia a reunit actriţe cu o relativă cotă de piaţă şi carismă; Marc (Israel Broussard) este singurul băiat din gaşcă. Graţie Sofiei Coppola, britanica Emma Watson se eliberează, în sfârşit, de umbra lui Harry Potter. Tânăra este ambasadoarea mondială a celebrului parfum Lancôme. Personajul ei, bazat pe reala persoană Alexis Neiers, dar numit Nicki în film, este o bad-girl, hrănită cu filosofia New Age, inoculată de mama ei, o fostă playmate a celebrei reviste Playboy. Nicki, ca şi celelalte adolescente din gaşcă, va învăţa care este, de fapt, filosofia reală a vieţii. Emma Watson portretizează o Nicki ce visează să capteze interesul vreunui producător. Mama ei, interpretată de Leslie Mann (actriţa fetiş a lui Judd Apatow), îşi educă fiica după o estetică aparte, ce are la bază modelul Angelinei Jolie.

Sofia Coppola ne expune portretele unor tineri crescuţi sub influenţa tabloidelor şi-a reality-show-urilor. Cineasta a optat pentru o regie realistă, aproape de documentar, lansând către spectatori întrebări despre „societatea spectacolului”. Realizatoarea filmează, cu o eleganţă sobră, această generaţie împopoţonată cu bling-bling-uri, într-o lume a deşertăciunilor. Ritmul este constant, aproape monoton: înlănţuieşte secvenţe cu furturi, accidente rutiere, cluburi de noapte şi jafuri. Cinematografia Sofiei Coppola are o dialectică aparte: candoare şi vulgaritate. De la primele ei pelicule, cineasta a pus în antiteză o mitologie a adolescenţei şi deziluzia adusă de maturizare.

Bling Ring

Personajele din The Bling Ring sunt conectate la mediul în care trăiesc (reţele sociale, bloguri, ecrane de iPhone, aplicaţii Google, clubbing). Paris Hilton, una dintre celebrităţile „vizitate” de aceşti adolescenţi, i-a pus la dispoziţie Sofiei Coppola vila ei kitsch, pentru a realiza acest proiect artistic. Operatorul Harris Savides jonglează cu camera în spectacolul oferit de nişte siluete ce se furişau noaptea în vilele de pe dealurile din Hollywood, rătăcind, apoi, ca-ntr-o casă de păpuşi. Vedem cum o adolescentă intră la Lindsay Lohan, ia un flacon cu parfum de-ale starletei şi… pulverizează. Camera de filmare surprinde brandul care lasă dâre peste tânăra atât de naivă, şi atât de vulgară.

Pelicula The Bling Ring este un semnal de alarmă pentru societatea de consum în care tinerii trăiesc sub dictatura mass-media / mainstream, şi, în acelaşi timp, un avertisment asupra pierderii reperelor.

Regizor şi scenarist: Sofia Coppola
Compozitor: Daniel Lopatin, Brian Reitzell / Operator: Christopher Blauvelt, Harris Savides / Producător: Roman Coppola, Sofia Coppola / Monteur: Sarah Flack
Distribuţia: Katie Chang (Rebecca), Israel Broussard (Marc), Emma Watson (Nicki), Leslie Mann (Laurie), Taissa Farmiga (Sam), Gavin Rossdale (Ricky), Stacy Edwards (Mama lui Marc), G. Mac Brown (Henry)

Articol publicat în revista LiterNet

 
Comentarii închise la Adolescenţă de cinci stele? – The Bling Ring

Scris de pe aprilie 14, 2019 în Cinema, Film, Filme de Oscar, Moravuri

 

Etichete: , , , ,

La umbra unei tinere în floare – Chloe (2010)

Producătorul renumitelor filme Ghostbusters, No String Attached sau Up in the Air, Ivan Reitman, a încercat să adapteze Nathalie de Anne Fontaine, lucrând alături de scenarista Erin Cressida Wilson şi de realizatorul de origine armeniană, născut în Egipt, Atom Egoyan.  A crezut că a găsit, astfel, ingredientele de care avea nevoie pentru a oferi un remake seducător.

În 2004, Anne Fontaine a reunit pe ecran cuplul mitic Ardant-Depardieu, din La Femme d’à côté de François Truffaut, pentru filmul Nathalie. Relaţia dintre cei doi iubiţi intrase într-o zonă moartă, de aceea Bernard (Gérard Depardieu) îi mărturiseşte soţiei sale, Catherine (Fanny Ardant). Aceasta (stereotipul burghezei pariziene) se decide să o angajeze pe Marlène (Emmanuelle Béart), o animatoare, ca să-i testeze fidelitatea soţului ei. De la acest triunghi amoros pleacă şi regizorul peliculei Chloe încercând să obţină mai mult decât reuşise Anne Fontaine. În versiunea nouă, rolul soţiei este interpretat de Julianne Moore, care se îndoieşte de fidelitatea soţului ei (Liam Neeson), profesor de muzică la o universitate. În rolul tinerei escorte (escort girl), menită să-l seducă pe stimabilul profesor, a fost distribuită Amanda Seyfried, descoperită graţie peliculei Mamma Mia!, deşi senzuala Scarlett Johansson ar fi putut fi o versiune mult mai ”apetisantă”. Prenumele protagonistei nu a fost ales la întâmplare, ci datorită semnificaţiei sale etimologice, simbolizând înverzirea (întinerirea), poate de aceea  a fost distribuită (ingenua şi senzuala)Amanda Seyfried.

După fiecare întâlnire, seducătoarea Chloe îi povestea soţiei aventurile cu soţul, presărând amănunte picante. În acest mod, se naşte o relaţie ambiguă între cele două femei, legătură ce va bulversa total viaţa familială a lui Catherine.

Dacă scenariul a rămas aproape neschimbat, realizatorii au adus unele modificări subtile ca să imprime suspans acestui thriller. Aici, Catherine este măcinată de nelinişte, dar nu are nicio dovadă clară, câtă vreme în Nathalie, soţul îşi mărturisise singur infidelitatea. Din aceste frământări se va naşte intriga din filmul Chloe, scoţând la iveală un permanent joc de-a v-aţi ascunselea. Spectatorul se regăseşte prins între meandrele suspiciunilor lui Catherine. Liam Neeson interpretează cu mare fineţe psiholgică eminentul profesor, admirat de studentele sale, şi lasă publicul să descopere că rolul său a fost doar un pretext pentru construirea relaţiei dintre cele două femei.

Dacă în filmul lui Anne Fontaine, acţiunea se derula într-un Paris istoric, producătorul canadian şi-a turnat remake-ul în Toronto, făcând o adaptare modernă. În ambele pelicule cele două femei aparţin unor lumi diametral opuse, dar Atom Egoyan a încercat să nu dea mare importanţă clivajului social dintre eroine. Chloe se adaptază rapid decorurilor luxoase în care evolueză, aşa cum i-o cerea meseria ei, să fie cameleonică. Arta de a se camufla este subliniată prin vestimentaţia ei, mereu adecvată mediului în care acţiona. Ea nu este, ca Nathalie, o caricatură a prostituatei, ci trece cu uşurinţă de la seducătoarea înfocată la tânăra fragilă, anunţând o personalitate complicată.

Ceea ce incită la acest film este procesul de narare utilizat, care va rămâne aproape liniar. Nu vedem pe ecran decât o dată cuplul Liam Neeson (soţul) – Amanda Seyfried (Chloe). Relaţia dintre cei doi apare doar în povestirile fetei şi în imaginaţia lui Catherine. Realizatorul exploatează resorturile dramaturgiei clasice printr-o modalitate modernă, raportându-se mereu la aparenţe şi la fragilitatea sinelui. De aceea, operatorul utilizează jocul plastic dintre lumini şi umbre şi accesorizează scenografia cu oglinzi.

Locuinţa familiei Stewart indică aparteneţa la burghezia înstărită şi este refugiul acestei familii. Fiecare membru are spaţiul său personal – fiul, un adolescent rebel contra autorităţii materne, se refugiază în camera sa, iar tatăl său se izolează în biroul propriu. Cei doi bărbaţi rămân conectaţi la restul lumii prin intermediul Internetului, în timp ce Catherine pare să fi pierdut legătura cu mediul exterior. Regizorul Egoyan a relevat impactul pe care tehnologia actuală îl are asupra relaţiilor umane. Băiatul surfează pe Net, tatăl său poartă discuţii discrete, pe chat, cu studentele sale, ceea ce stârneşte neliniştea Catherinei. Ea devine chiar intruzivă penetrând, pe rând, spaţiul intim al celor doi bărbaţi din viaţa sa, care comunicau pe web. În mod paradoxal, reţeaua mondială este (aici) un spaţiu al intimităţii. Totuşi, acest element al vieţii moderne rămâne doar anecdotic şi nu se constituie într-un punct important al naraţiunii filmice. Internetul inserat în acest remake are rolul de-a aminti de noile medii de comunicare.

Adaptarea semnată de Atom Egoyan nu ne conduce, din păcate, spre mari interogaţii, ci ne transformă doar în simpli spectatori pasivi. Finalul moralizator al acestui thriller erotic indică doar o actualizare a vechii reţete a dramei erotice. Lăsând deoparte răceala din poveştile intelectuale cu care şi-a obişnuit publicul, regizorul Egoyan creează o dramă intimistă, senzuală (graţie trioului actoricesc), captivantă, deşi previzibilă pe alocuri.

Regizor: Atom Egoyan. Scenarist: Erin Cressida Wilson. Compozitor: Mychael Danna. Operator: Paul Sarossy. Producător: Jeffrey Clifford, Joe Medjuck, Ivan Reitman. Monteur: Susan Shipton.
Distribuţia: Amanda Seyfried (Chloe), Julianne Moore (Catherine Stewart), Liam Neeson (David Stewart), Max Thieriot (Michael Stewart), Meghan Heffern (Miranda).

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

Bel Esprit

Creer, c'est vivre deux fois.

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web