RSS

Arhive pe etichete: Saoirse Ronan

Cadrilul feminității – Little Women

Banii, statutul, dar aspirațiile artistice au constituit adevărate probleme pentru orice femeie, mai cu seamă în epocile moderne. Într-o societate în care destinul unei femei e reglat doar de un unic ‘ceasornic’ – un (bun) mariaj – argumentele ce țin de șansă sau talent intră pe un teren nisipos. Așa se face că cele trei teme majore (femeia, arta și banii) au fost basculate de energica cineastă (regizoare, scenaristă și actriță) Greta Gerwig într-o faimoasă poveste de epocă. Așadar, Greta Gerwig revine asupra dorinței de emancipare a femeii și mizează pe clasic, știind că această formulă ‘merge la sigur’ oriunde și oricând. După ce a demonstrat fragilitatea emoțională a unei adolescente, în pelicula Lady Bird, cineasta de factură alleniană (‘debitoare’ a lui Woody Allen), a adaptat, în 2019, Little Women.

Pelicula, care se bazează atât pe romanul clasic (bestseller) cât şi pe alte scrieri ale Louisei May Alcott, redă parcursul, suişurile şi coborâşurile vieţii lui Jo March, un alter ego al scriitoarei. În accepţiunea lui Gerwig, îndrăgita poveste a celor patru surori, care erau hotărâte să-şi trăiască viaţa după propriile lor criterii, este valabilă în orice epocă şi totodată potrivită pentru momentul actual. Astfel, scriitoarea Jo/Josephine (Saoirse Ronan) declară: «I can’t get over my disappointment at being a girl. /Nu pot depăși dezamăgirea de a fi fată.». Avem de-a face, totuși,  cu o frescă familială ce merită vizionată în familie.

Un soi de restaurație a patriarhatului ? Nici vorbă, pentru că Greta Gerwig orchestrează de minune disputele hollywoodiene, comedia sentimentală cu specific (Crăciun), toate asezonate  cu apă de roze și îmbibate cu melodrama socială; inocența și tristețea produc efecte năucitoare. Scenarista (nimeni alta decât Greta Gerwig !) reduce distanța dintre autoare și personajele sale. Coloana sonoră este semnată de Alexandre Desplat, asigurându-se, astfel, tonalitatea dulce-suavă. Louisa May Alcott și-a spus povestea (romanul a fost publicat în1868) prin intermediul eroinelor sale într-o epocă în care femeilor, oricât de talentate ar fi fost, le era greu să se dedice scrisului, literatura fiind rezervată exclusiv bărbaților. Doar aceștia erau tratați cu seriozitate. În centrul acțiunii se află Jo (Saoirse Ronan), o scriitoare aspirantă, în jurul căreia se țes poveștile celorlalte trei surori – convenționala Meg (Emma Watson), inocenta Beth (Eliza Scanlen) și precocea Amy (Florence Pugh ). Pelicula urmărește lupta fetelor cu greutățile vieții, în timp ce relațiile dintre ele rămân strânse și pline de afecțiune în fața tragediilor, mici sau mari, prin care trec de-a lungul timpului.

Jo March (Saoirse Ronan) – acest alter ego al scriitoarei – scrie și dorește să-și publice primul volum, dă semne de independență,  dar mentalitățile patriarhale o țin departe de succes. Secvențele din debut ne-o prezintă pe Jo March (Saoirse Ronan) în New York, la trei ani distanță după terminarea Războiului de Secesiune; tânăra femeie spera ca va trăi mai bine convingând editorii să-i publice romanele. Îi va da replică autoritarului Tracy Letts, întruchiparea aroganței paternaliste. A zecea ecranizare după romanul americancei Louisa May Alcott a însemnat, în 2019, dorința de actualizare a emancipării sub semnătura Gretei Gerwig. Panta ascendentă a mișcării #MeToo și lupta pentru re-poziționarea femeii în sistemul hollywodian au conferit sens acestei opțiuni cinematografice. Aspectul atemporal nu înseamnă că modernizarea nu e inclusă. Sensul e profund aici, nu forma. Gerwig posedă o inestimabilă calitate: sensul ritmului.

Cineasta redă o poveste despre viitorul a patru femei deosebite: în timpul Războiului Civil din Statele Unite ale Americii, acestea rămân fără suport (doctorul March fiind pe front) și trebuie să se descurce într-o lume bulversată de secesiune. Emma Watson e Meg March, sora mai mare, protectoare, fermecătoarea Florence Pugh întrupează forța de caracter a orgolioasei Amy March, pasionată de pictură, iar Eliza Scanlen este Beth March, un personaj nuanțat, cu destin tragic. De asemenea, și la capitolul personaje secundare, distribuția este strălucitoare, câtă vreme le regăsim pe Laura Dern (Marmee March) și Meryl Streep (Mătușa March). La o astfel de garnitură actoricească se alătură fermecătorul june Timothée Chalamet (din pelicula Call Me By Your Name), care trebuie să le facă față seducătorilor Louis Garrel (din pelicula L’Homme fidèle)  și James Norton; rolul  doctorului March i-a revenit lui Bob Odenkirk (Breaking Bad).

Impulsionată de o distribuție de excepție, Gerwig filmează două cronologii diferite, dar la un moment dat, paralele. Printre flashback-uri și mișcări de tip flash-forward, le regăsim pe Jo, o romancieră cu ‘apucături’ feministe, Meg, care năzuiește la un trai tihnit și așezat, Amy dornică de grandoare și micuța Beth, timidă, dar înzestrată cu talent de pianistă. Jo aruncă o privire nostalgică asupra unei perioade în care bucuria și tristețea se intersectează în viețile eroinelor.   În acest mod, Greta Gerwig reușește să facă dintr-o mostră de literatură din veacul al XIX-lea un adevărat ‘manifest’ feminist pentru adolescentele din secolul XXI. Schimburile vii, rivalitățile dintre surori, adesea violente, sunt bine conturate pe ecran. Cineasta modernizează povestea, într-un veritabil tur de forță, dar nu trădează esența scrierii originale. Nicicând, Gerwig n-a încercat să își scuze personajele sau să le justifice momentele de lașitate sau de egoism. Realizatoarea creează empatia indicând defecte, toate circumscrise naturaleții, aici, excelează Saoirse Ronan și Florence Pugh. Dimensiunea retrospectivă a filmului conferă o tonalitate melancolică și elegiacă legată de tragedia care a dus la ruptura brutală de lumea inocenței, a copilăriei. Trecerea către maturizare se face cu renunțări, aspirațiile din tinerețe se ciocnesc de micile compromisuri din viața de adult. În acest cadril vintage, realizatoarea face o reverență în fața înaintașelor sale care-au prezentat subtil  mai toate aspectele feminității. Printre broderii, dantelării, refinament (Costumele: Jacqueline Durran), romantism și calde sentimente (happy ending matrimonial), noua ecranizare – Little Women –  demonstrează redutabilul talent al Gretei Gerwig.

Articol publicat în revista Catchy

Regia: Greta Gerwig

Scenariul: Greta Gerwig după Little Women de Louisa May Alcott

Imaginea: Yorick Le Saux

Decorurile: Jess Gonchor

Costumele: Jacqueline Durran

Montajul: Nick Houy

Muzica: Alexandre Desplat

Distribuția:

Saoirse Ronan – Jo March

Emma Watson – Meg March

Florence Pugh – Amy March

Eliza Scanlen – Beth March

Laura Dern – Marmee March

Timothée Chalamet – Theodore ‘Laurie’ Laurence

Meryl Streep – Mătușa March

Bob Odenkirk – Robert March

Durata: 2h14

Premii, nominalizări:

·      Premiile Oscar, 2020:Categoria Rezultatul
Cel mai bun film – Amy Pascal Nominalizat
Cea mai bună actriță în rol principal – Saoirse Ronan Nominalizat
Cea mai bună actriță în rol secundar – Florence Pugh Nominalizat
Cel mai bun scenariu adaptat – Greta Gerwig Nominalizat
Cele mai bune costume – Jacqueline Durran Nominalizat
Cea mai bună coloană sonoră – Alexandre Desplat Nominalizat
·      Premiile Globul de Aur, 2020 :Categoria Rezultatul
Globul de Aur pentru cea mai bună actriță (dramă) – Saoirse Ronan Nominalizat
Globul de Aur pentru cea mai bună coloană sonoră – Alexandre Desplat Nominalizat
·      Premiile BAFTA, 2020:Categoria: Rezultatul
Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă, rol principal – Saoirse Ronan Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cel mai bun scenariu adaptat – Greta Gerwig Nominalizat
BAFTA pentru cea mai bună coloană sonoră – Alexandre Desplat Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă, rol secundar – Florence Pugh Nominalizat
 
Comentarii închise la Cadrilul feminității – Little Women

Scris de pe mai 20, 2020 în Blockbuster, Cinema, Filme de Oscar, Uncategorized

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Privind înapoi cu duioșie – Brooklyn

Mădălina DumitracheEste foarte interesant cum doi cineaști precum scenaristul Nick Hornby (About a Boy) și regizorul John Crowley (Boy A, Intermission) – renumiți pentru producțiile cu specific masculin/boyish works – lansează o provocare prin recenta lor peliculă: Brooklyn (2015). Povestea cinematografică are în prim-plan, de această dată, o tânără irlandeză pornită pe drumul devenirii, dar cu escală în New York. Așadar, ne aflăm la începutul anilor ’50, când Eilis Lacey (Saoirse Ronan) – o tânără irlandeză, care trăiește în sud/estul Irlandei, alături de mama (Jane Brennan) și de sora ei, Rose (Fiona Glascott) – se decide să-și caute alt drum în viață. Orașul în care locuiește (Enniscorthy) poartă urmele anilor grei de după război, iar Eilis este în imposibilitatea de-a găsi un loc de muncă decent, în vreme ce sora ei ocupă un post de contabil. Singura ei speranță rămâne Lumea Nouă/America. După o călătorie plină de peripeții, ajunge în New York/ Brooklyn, oraș în care comunitatea irlandeză era foarte bine închegată. Cu ajutorul preotului Flood (Jim Broadbent), își găsește un loc de muncă la un mare magazin și locuiește într-o pensiune, alături de alte tinere aflate în căutarea unei vieți mai bune. Universul feminin din pensiunea doamnei Kehoe se aseamănă cu cel din pelicula Mona Lisa Smile.

Brooklyn 1

Metropola o bulversează într-o primă fază pe frageda irlandeză, care suferă de dor și se blochează când persoane străine încearcă să se angajeze într-o conversație cu ea. Timpul lui Eilis se scurge printre orele petrecute în spatele tejghelei, citind scrisorile de acasă (de la mama sau de la sora ei) și conversând la cină cu tinerele colocatare din pensiunea (cu aspect matriarhal) doamnei Kehoe. Orașul în care trăiește acum contrastează cu prăfoasa urbe din Wexford. În New York, femeile poartă pantofi roșii, rochii viu colorate, eșarfe și ochelari de soare, iar bărbații sunt volubili și nu seamănă deloc cu tinerii dați cu ulei în păr (à la Gary Cooper) și care poartă „același sacou bleumarin” – totuși, Eilis se mișcă prudent în acest nou decor. Șocul multiculturalismului lasă urme din primele minute asupra delicatei Eilis.

Brooklyn 2

Narațiunea cu subiect decupat din anii’50, centrată pe imaginea femeii, a fost mult timp coloana vertebrală a cinema-ului popular. Publicul contemporan, familiarizat și cu un romantism surescitat, trebuie să-și recalibreze reacțiile. Pentru spectatorii îndrăgostiți de filmele din perioada ’30-’40, anii de glorie ai lui Bette Davis, Joan Crawford și Barbara Stanwyck, Brooklyn aduce o gură de aer proaspăt. Filmul ar fi putut fi doar dulceag fără contribuția esențială a uneia dintre cele mai inteligente și convingătoare actrițe din generația ei: Saoirse Ronan. Nick Hornby (scenarist și pentru An Education) a realizat scenariul pe baza romanului lui Colm Tóibín. Legăturile profunde cu străbunii și țara natală – iată una dintre coordonatele existenței pentru orice irlandez, de aceea sentimentul dezrădăcinării va fi atât de bine zugrăvit de fragila Eilis/Saoirse. Faptul că irlandezii sunt povestitori neîntrecuți a devenit axiomatic, la fel și acela că unii dintre ei cântă precum îngerii (există, evident, o astfel de scenă în care ni se prezintă un solo de-o melncolie copleșitoare, la cina oferită de parohia irlandeză conaționalilor fără adăpost). Din păcate, pentru orice preot cu inimă de aur, așa cum este părintele Flood, există și contrabalans: teribila Mrs. Kehoe – o femei cu atât de multe impulsuri contradictorii -, desprinsă parcă din piesele lui Oscar Wilde.

Brooklyn 3

Operatorul Yves Bélanger surprinde îmbogățirea experienței lui Eilis, lărgind orizonturile: cadrele cu străzile înguste și interioarele din bisericile austere și reci din Irlanda vor alerna cu animația de peste Atlantic, toate reflectate în privirea albastră a lui Eilis/Saoirse. Deși lipsită de vlagă în primele momente de pe teritoriul Lumii Noi, tânăra va trece peste ruptură și va găsi o „fereastră deschisă” odată cu apariția lui Tony. Filmul se-nrudește cu peliculele din categoria émigré cinema (In Amrica, 2002, Jim Sheridan sau The Immigrant, 2013, James Gray) și evocă neputințele și zbaterile celor care-și schimbă cursul vieții (locul și identitatea). În Irlanda natală, Eilis era o fiică cu un trecut, în America este doar o femeie cu un viitor; în ambele poziții, starea nu este tocmai confortabilă. Muzica are rolul de povestitor și marchează atât noile versuri, cât și vechiul refren din viața tinerei. Scena de la cina de Crăciun răscolește dorul de casă și accentuează talentul înnăscut al irlandezilor (Iarla Ó Lionáird intonează magistral un cântec de dragoste tradițional irlandez (Casadh an t-Súgáin). Instalatorul italian – Tony – va schimba traiectoria oscilantă a junei irlandeze. Vorbind o engleză cu accent, dar dornic de-a avea familia sa, Tony (Emory Cohen cu un aer de James Dean stângaci) o introduce în universul multicultural al Lumii Noi. Deși asimetria dintre cei doi tineri este evidentă (fizic, cultural), incongruența va cumpăni în dragoste și o va forța pe Eilis să aleagă. Întorsătura din scenariu – moartea subită a surorii din Irlanda – va modifica atitudinea eroinei. La revenirea în țara natală, Eilis va fi curtată (la impulsul familiilor) de junele Jim Farrell (Domhnall Gleeson). Arătosul moștenitor, cu aspect de preppy boy, pare partida perfectă pentru suava Eilis. Deodată, tânăra cu sclipiri în privire se află în ingrata situație de-a alege. Cumpăna din Brooklyn se reduce la această decizie a lui Eilis. Așa-zisa „potrivire perfectă” să fie cheia care desferecă drumul spre fericire? Din fericire, eroina nu se încadrează la categoria fetelor naive și pasive, dispuse să-i lase pe alții să decidă pentru ea, ci știe să acționeze cum e mai bine pentru viitorul ei. În balanță, exista opțiunea de-a trăi alături de un bărbat frumos, înstărit și curtenitor, dar într-o lume cu mentalități obtuze, limitată, iar cealaltă variantă era cea de-a fi iubită de-un june modest, dar onest, într-o lume deschisă și lipsită de false pudori. La doar puțin peste douăzeci de ani, Saoirse Ronan aduce mereu ceva deosebit, la fiecare nou rol, acum, o simplitate îmbinată cu un aer de misticism.

Brooklyn 4

Privirea de ciută, vorbirea în tonuri joase, atitudinea fermă – toate – conferă  un stil lipsit de ornamente. Acțiunile ei de pe ecran ne fac să intuim gândurile și faptele personajului său. Gesturile, minuțios nuanțate, inflexiunile vocii fac din Saoirse Ronan o prezență convingătoare și cuceritoare. Clipirile de furie și uitătura stranie ne fac să înțelegem disprețul pe care îl avea Eilis față de persoanele lașe și limitate din orașul ei natal, așa cum era bătrâna intrigntă care-i mărturisea perfid: „The world is a small place.” La această actriță, dezvoltarea interioară se reflectă coerent în schimbarea exterioară. Ochii ei privesc mai departe, spre o Lume Nouă; este precum o roză care s-a deschis după ce-a parcurs o lungă și întortocheată călătorie.Totul este bine pus la punct în aceste imagini, drama care se derulează pe ecran este înduioşătoare, iar tânăra poartă pe umerii ei tot romantismul și toată frumusețea din Brooklyn.

Deși nu este lipsit de unele clișee (scenele de traversare a Oceanului, triajul, renumita Coney Island, simetria început-final, precum în clasicul All About Eve din 1950), Brooklyn nu rămâne doar old-fashioned (costumele și machiajul sunt fidele epocii descrise), ci este o emoționantă poveste despre împăcarea cu sine, cu trecutul și acceptarea cu seninătate a viitorului. În acest rit de trecere, în pofida dorului copleșitor, eroina vrea să ştie cine este cu adevărat și privește stăruitor undeva… departe.

Regizor: John Crowley
Scenarist: Nick Hornby
Operator: Yves Bélanger
Muzica: Michael Brook
Producător: Finola Dwyer
Monteur: Jake Roberts

Distribuţia:
Saoirse Ronan (Eilis Lacey)
Domhnall Gleeson (Jim Farrell)
Michael Zegen (Maurizio)
Emory Cohen (Tony)
Mary O’Driscoll (Miss McAdam)
Julie Walters (Doamna Kehoe)
Eileen O’Higgins (Nancy)

Premii, nominalizări, selecţii:
Globurile de Aur (2016) – Cea mai bună actriţă într-un rol principal, nominalizat: Saoirse Ronan
Premiul BAFTA (2016) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Julie Walters
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Nick Hornby
Premiul BAFTA (2016) – Cele mai bune costume, nominalizat: Odile Dicks-Mireaux
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun machiaj și hairstyle, nominalizat: Morna Ferguson, Lorraine Glynn
Premiul BAFTA (2016) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Saoirse Ronan
Premiul BAFTA (2016) – Cel Mai Bun Film Britanic, nominalizat: Finola Dwyer, John Crowley, Nick Hornby

Oscar (2016)
Cea mai bună actriţă într-o dramă, nominalizat: Saoirse Ronan
Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Nick Hornby

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Privind înapoi cu duioșie – Brooklyn

Scris de pe mai 19, 2020 în Cinema, Filme de Oscar

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Când luna de miere e plină de fiere – On Chesil Beach

Mădălina DumitracheDelicat și emoționant, filmul On Chesil Beach este primul lungmetraj al omului de teatru Dominic Cooke, care s-a aventurat pe cărarea ecranizărilor unor succese – romanul (nominalizat, în 2007, la Booker Prize) omonim al britanicului Ian McEwan. Recenta peliculă beneficiază de participarea actorilor Saoirse Ronan și Billy Howle și aduce în prim-plan povestea despre primele experiențe (cu caracter inițiatic/formator) din perioada în care țâșnea și trepidantul rock-and-roll, într-o Anglie puritanistă.

Premiera a avut loc la prestigiosul Toronto International Film Festival. Realizatorul face o radiografie a societății britanice, îndrăznind o lucidă analiză asupra frustrărilor unei tinere crescute după preceptele anilor ‘50. Trebuie să ne amintim doar primele rânduri din romanul-sursă: „They were young, educated, and both virgins on this, their wedding night, and they lived in a time when a conversation about sexual difficulties was plainly impossible” și ne lămurim mai bine despre o „ruptură lirică”. Adaptând un roman de succes, elegant și necruțător, filmul se păstrează reverențios față de roman și dă la iveală o dramă superb interpretată de Saoirse Ronan și Billy Howle. Permanenta glisare între tinerețe (înainte de Beatles și revoluția sexuală) și anii maturizării se realizează prin numeroase flashback-uri menite să dea contur evoluției personajelor.

1- On Chesil Beach

Așadar, în sudul Angliei anului 1962, doi tineri frumoși, Edward Mayhew și Florence Ponting, se întâlnesc pentru prima oară după absolvirea cursurilor universitare. El e un mare iubitor de istorie (scriitor aspirant), dar îndrăgește și rockul, iar ea este o talentată violonistă dintr-un cvartet de muzică clasică. Fiică a unui mic industriaș conservator și a unei profesoare (Emily Watson, terifiantă) de la Oxford – prietenă cu Iris Murdoch-, Florence se îndrăgostește de Edward Mayhew, fiul unui modest director de școală (Adrian Scarborough) și-al unei artiste care-și pierduse rațiunea în urma unui accident (Anne-Marie Duff, sfâșietoare). Povestea de iubire se înfiripă pe drumul de întoarcere și avem, astfel, ocazia să revedem vechile automobile Jaguar rulând pe străzile din Oxford, în acordurile unui amestec de muzică de varieteu britanic și gâlgâielile, pe-atunci, ale proaspătului rock’n’roll. Chiar dacă îi separă unele date – statutul social (implicit și backgroundul cultural), după o curte asiduă, fermecătorul Edward o cucerește pe bogata și conservatoarea Florence. Firesc, căsătoria va fi următorul pas, deși suava Florence are unele temeri, justificate de unele (presupuse) abuzuri suferite în copilărie, dar și din pricina unor coduri sociale ce aparținuseră altor epoci. Îndrăgostiții își petrec luna de miere într-un mic hotel din Doreset, la Chesil Beach.

2 - On Chesil Beach

Prezentul e ocupat de sosirea tinerilor căsătoriți în micuțul, dar cochetul hotel de pe plaja Chesil, din Dorset. Realizatorul, al cărui C.V. (Royal Shakespeare Company, BBC) garantează calitatea britanică, reconstituie – în mod minuțios – toate elementele specifice epocii: ultimele zile ale regimului conservator, chiar înainte de alegerea lui Harold Wilson și apariția trupei Beatles. Actorii sunt parte integrantă din peisaj, mai ales tânăra Saoirse Ronan (a mai exersat acest registru și în Brooklyn) care ne face să simțim panica amestecată cu pasiunea. Intensitatea trăirilor actriței irlandeze și ale partenerului ei salvează filmul de la unele semne de lentoare. Scenariul păstrează sobrietatea autorului Ian McEwan. Temătoare și din cauza comportamentului vulcanic al tânărului Edward, presată și de tarele molestărilor din copilărie, Florence îl acuză pe soțul ei de agresivitate. Inexistența unei educații sexuale adecvate face ca mariajul lor să meargă spre eșec. Lipsa lor de comunicare va duce la separare. Cei doi tineri vor urma cărări diferite în viață. Așa se face că, treisprezece ani mai târziu, în 1975, îl regăsim pe Edward un subtil deținător al unui magazin de discuri. Află, în mod accidental, că Florence este căsătorită, are un copil și își amintește de dragostea lor, fără să omită micile neînțelegeri sau nefericirea din final. Mult mai târziu, în 2007, Edward – însingurat – asculta la radio. Rămâne surprins când află că se transmitea un concert aniversar: cincizeci de ani de succes profesional al cvartatului din care făcea parte Florence. Edward participă la acest eveniment muzical, iar în clipa când privirile li se întâlnesc, țâșnesc lacrimile regretului.

3 - On Chesil Beach

Din paginile acestui scurt roman, se degajă vaporii aproape toxici ai unor ingrediente aparent inofensive din bucătăria britanică postbelică, parfumul marin învăluie mobilierul victorian, iar atmosfera de loisir constituie cadrul în care se consuma idila între Florence și Edward. Ian McEwan a transformat, acolo, un amor pe care protagoniștii îl considerau fără sfârșit într-o tragedie a cărei lovitură de teatru era un derizoriu accident psihologic. Nimic din acest mic „inventar” nu va lipsi din filmul lui Dominic Cooke, poate doar răutatea și suferința. Scenariul menține aceeași idee ca și flashback-urile – bascularea dramei.

4 - On Chesil Beach

Totul pare diferit: pozițiile sociale, educația, raporturile dintre tineri și părinții lor (mama ei era o burgheză austeră și dominatoare, câtă vreme cea a lui Edward suferea de multiple tulburări psihice). Acumulările vor conduce la acele momente de frustrare și de alienare care-au făcut ca mariajul să se destrame. Personajele vor traversa stările în acord cu epocile pe care le vor trăi – apatia, suferința în anii ‘50, dar și furia sau excesul din deceniile imediat următoare. Cadrele de pe ecran par desprinse dintr-o broșură a unei agenții de turism spre o destinație exotică, aliniind imagini (filmate între Portland și Weymouth) împrumutate din realitate. Imaginile vorbesc și exprimă multe, mai ales când în rolul lui ­Florence Ponting o regăsim pe uimitoarea Saoirse Ronan, în postura de tânără și fragilă soție, rănită chiar din noaptea nunții. Tumultoasa stațiune Chesil își justifică menționarea în titlu – oferă momente de mare intensitate și de-o ireală frumusețe. Pășitul peste pietricelele acestei plaje devine metafora unei existențe sinuoase și-al unui inexorabil calvar, în vreme ce eternul zgomot al apei care izbește pietrele contrastează cu aspectul bucolic al modestului hotel în care tinerii amorezi încearcă să-și „cucerească” trupurile. Plonjeul de peste decenii (contextul istoric, social și economic explică miezul poveștii) păstrează forța sentimentelor, iar licărul privirilor rămâne la fel de intens, chiar și sub machiaj, conferind luminozitate unei pelicule marcată de frumusețea picturală.

5 - On Chesil Beach

Regia: Dominc Cooke

Imaginea: Sean Bobbit

Montajul: Nick Fenton

Muzica: Dan Jones

Distribuția:

Saoirse Ronan – Florence Ponting

Billy Howle – Edward Mayhew

Emily Watson – Violet Ponting

Anne-Marie Duff – Marjorie Mayhew

Samuel West – Geoffrey Ponting

Adrian Scarborough – Lionel Mayhew

Bebe Cave – Ruth Ponting

Anton Lesser – Preotul Woollett

Mark Donald – Charles Morrell

Durata: 110 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Când luna de miere e plină de fiere – On Chesil Beach

Scris de pe iulie 12, 2019 în Cinema, Educaţie, Feminin, Film, Fugit Irreparabile Tempus, Iubire, Moravuri, Relativitate

 

Etichete: , , , , , , , ,

Leoaice în arena istoriei – Mary Queen of Scots

Mădălina DumitracheSe pare că marile monarhii au găsit mereu un aliat în cea de-a șaptea artă care le-a prezentat spectatorilor figurile emblematice în diferite nuanțe. Așa se face că de la împărăteasa Sissi (Elisabeta de Wittelsbach) – soția lui Franz Joseph al Austriei – până la Maria-Antoaneta a Franței, viețile domnițelor au fost un bun prilej de scormonire printre biografiile istorice. Acțiunea capătă și mai multă greutate dacă în spatele camerei de filmare se poziționează o femeie-regizor. Experiența cineastei Sofia Coppola a deschis acest culoar în care perspectiva feminină asupra experiențelor din marea istorie devine una incitantă. Recent, Josie Rourke, regizoare de teatru și film, s-a aventurat pe această cărare și-a adus în fața publicului teribila poveste a reginei Mary/Maria Stuart în Mary Queen of Scots. Actrițe celebre precum Katharine Hepburn (în Mary of Scotland, 1936) sau Vanessa Redgrave (în Mary, Queen of Scots, 1971) au întrupat, pe marele ecran, această faimoasă suverană. Regină a Scoției încă din leagăn, regină (efemeră) a Franței, mult timp prizonieră a verișoarei sale, Elizabeth I a Angliei, fiica lui Jacques al V-lea avea să cunoască unul dintre cele mai romanești destine din istorie. Dovedind o deplină maturitate artistică, Josie Rourke glisează între teatru și film, oferind o perspectivă nouă asupra destinului istoric a două femei puternice.

0 - Mary Queen of Scots

Pornind de la scrierile lui John Guy, din „Queen of Scots: The True Life of Mary Stuart”, adaptate într-un scenariu realizat de Beau Willimon, atentă la detalii, subtilă, Josie Rourke filtrează informația istorică, contextualizează și livrează o dramă istorică în care se duelează două femei puternice din Anglia secolului al XVI-lea. Ecorile în actualitate sunt cu atât mai puternice cu cât mișcarea feministă în lumea cinematografiei a căpătat un suflu nou. Alegerea distribuției a însemnat o reușită, căci de pe afișul peliculei se profilează aluziile: Margot Robbie în postură de Elisabeta I/Queen Elizabeth sugerează „Born to Power”, iar suava Saoirse Ronan, în rolul lui Mary Stuart, îi dă replica „Born to Fight”. Într-o lume patriarhală, rivale în sfera puterii, dar și în dragoste, cele două regine trebuie să decidă cum să joace „cartea căsătoriei” în așa fel încât să-și păstreze și independența.

2 - Mary Queen of Scots

Așadar, regină a Franței la șaisprezece ani, și văduvă la doar optsprezece ani, Mary Stuart desfide presiunea curții de a se recăsători. În schimb, ea se întoarce în Scoția natală pentru a-și revendica tronul care i se cuvenea de drept. Atât Scoția, cât și Anglia se află sub controlul puternicei Elisabeta/Elisabeth I. Fiecare tânără regină o prețuiește pe cealaltă cu o fascinație amestecată cu teamă. Hotărâtă să fie mai mult decât o figură simbolică, mai tânăra Mary își exprimă dorința de a revendica tronul Angliei, amenințând, astfel, suveranitatea reginei Elisabeta. Urmează un șir lung de trădări, revolte și conspirații la ambele curți, care vor pune pericol ambele tronuri și care vor schimba cursul istoriei.

Filmul, care începe cu un coșmar-premonitoriu al tinerei Mary, prezintă modul în care două regine au încercat să mențină pacea, dar toate acțiunile lor au fost spulberate de mașinăriile politice întreținute de bărbații din preajma lor. Orice încercare de coexistență pașnică era, imediat, zdrobită de faptele conspiratorilor politici și de acțiunile grupurilor religioase rivale din ambele tabere. Margot Robbie reflectă perfect imaginea de suveran-outsider într-o lume dominată de bărbați, iar filmările cu drona (impresionantele peisaje naturale și castelele medievale din Regatul Unit) amplifică măreția personajului istoric, care ascundea o femeie nevoită să-și renege feminitatea de dragul puterii. Perucile o ajutau să împodobească masca unei „leoaice politice”. Teatralitatea shakespeariană, împodobită în fastuoase costume realizate de designerul Alexandra Byrne se conjugă de minune cu ilustrația muzicală creată de Max Richter, învăluie spectatorul și îl invită la reflecție. Experiența teatrală a realizatoarei se face simțită în toate detaliile, în finețea imaginilor-metaforă, conferindu-i acestei producții destinate marelui public un plus de rafinament.

3 - Mary Queen of Scots

După un lung prolog, o identificăm pe Mary Staurt – văduvă la nici douăzeci de ani -, îndârjită să-și recapete puterea. Întoarcerea ei reprezenta o amenințare atât pentru fratele ei, cât și pentru verișoara sa, regina Elisabeta I. Chipul tinerei actrițe seamănă cu acele sculpturi (figura unei femei) așezate pe navele/vasele de război: ascuțită, aprigă și sfidătoare. În 1561, tânăra văduvă a lui Francisc II se întorcea din Franța într-o Scoție măcinată de luptele religioase și îi solicită protecție fratelui său vitreg, James, Earl of Moray (James McArdle). Simpla ei prezență reprezenta o provocare. Acesta e doar începutul unei strategice confruntări cu Elizabeth I. Între ele se stabilește o relație pe muchie de cuțit (duel, dar și un soi de solidaritate feminină); ambele femei știau prea bine ce însemna să fii singură, înconjurată de bărbați care jucau dublu. Licențele creative se întrevăd încă de la primele cadre, fiindcă spectatorul contemporan va trebui să facă un exercițiu de imaginație și să (între)vadă cum era viața din spatele portretelor din cărțile de istorie (imaginile din budoarele reginelor, cu nobilimea sau oamenii simpli de la Curte sunt grăitoare). Devine mult mai simplu de sugerat acel „Sixteenth-century royals, they’re just like us!” Chipul proaspăt, inspirând dârzenie, al lui Saoirse Ronan apropie și mai mult eroina de lumea de azi, căci lupta sa pentru libertatea religioasă, opțiunea pentru orientarea de gen (apropierea de nonconformistul bisexual David Rizzio, interpretat de carismaticul Ismael Cruz Córdova), ripostele față de John Knox (David Tennant) ne trimit cu gândul la o veritabilă „regină” din secolul XXI. În vreme ce Mary acceptă relația cu alunecosul nobil catolic Henry Darnley (Jack Lowden), care emisese pretenții asupra puterii, verișoara sa, Elizabeth I, era sfătuită să se folosească de misoginia lui John Knox pentru a o destabiliza pe tânăra sa rivală. Intriga plutește peste tot. Trădată și de cel de-al treilea soț, Earl of Bothwell (Martin Compston), Mary fuge în Anglia. Pe acest teritoriu, va trăi tot restul vieții sale, în închisoare, înainte de a fi condamnată la moarte pe baza unor așa-zise acuzații de trădare.

4 - Mary Queen of Scots

Cea care semnează condamnarea e chiar Elizabeth I. Confruntarea dintre cele două mari rivale aparține ficțiunii, deși au purtat o îndelungată corespondență, nicio mărturie documentară nu atestă întâlnirea & discuția suveranelor, dar cineasta își rezervă dreptul de-a avea o perspectivă/„replică” personală. Permanenta juxtapunere a planurilor/taberelor menține dramatismul, deși sensibilitatea modernă se simte, mai ales în lejeritatea cu care sunt tratate relațiile intime (scenele de alcov). Presată de bărbații de la Curte, dar și obsedată de propria sa imagine, Elizabeth I se lasă convinsă că atrăgătoarea Mary trebuie să piară. Secvența-cheie este întâlnirea dintre marile rivale. Bunăoară, printre faldurile albe ale unor țesături și aburii naturali, într-o lumină filtrată, sunt reflectate ravagiile făcute de pojar pe chipul roșcovanei Elizabeth, în puternic contrast cu delicatețea de porțelan a tenului Mariei Stuart. Aparent solidare, la un anumit punct, cea mai puternică dintre cele două femei alege să o doboare pe cealaltă care deținea frumusețe, tinerețe, maternitate și dârzenie. Lecția crudă a „bărbăției asumate” („I have the heart of a man, not a woman, and I am not afraid of anything”) îi va întări puterea politică celei care va deveni glorioasa făuritoare a unui bogat imperiu. Devine liberă opțiunea (pentru fiecare dintre spectatori) de a decide care dintre leoaice a fost mai puternică. Finalul brusc – ca o decapitare – confirmă dorința cineastei de a oferi această posibilitate spectatorului din secolul XXI.

Regia: Josie Rourke
Scenariul: Beau Willimon după „Queen of Scots: The True Life of Mary Stuart” de John Guy
Imaginea: John Mathieson
Montajul: Chris Dickens
Muzica: Max Richter

Distribuția:
Saoirse Ronan – Mary, Queen of Scots, Maria, regina Scoției, verișoara reginei Elisabeta
Margot Robbie – Queen Elizabeth I, regina Angliei și a Irlandei
Guy Pearce – William Cecil, sfetnicul reginei Elisabeta
David Tennant – John Knox, cleric protestant
Jack Lowden – Lord Darnley, al doilea soț al Mariei Stuart
Joe Alwyn – Robert Dudley
Ismael Cruz Córdova – David Rizzio
Durata: 125 min

Premii, nominalizări:

Premiile Oscar 2019 :

Categoria Rezultatul
Cel mai bun machiaj
Jessica Brooks Nominalizat
Marc Pilcher Nominalizat
Jenny Shircore Nominalizat
Cele mai bune costume – Alexandra Byrne Nominalizat

Premii BAFTA 2019

Categoria Rezultatul
Premiul BAFTA pentru machiaj şi hairstyle – Jenny Shircore Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cele mai bune costume – Alexandra Byrne Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă, rol secundar – Margot Robbie Nominalizat
Articol publicat în revista Catchy
 
Comentarii închise la Leoaice în arena istoriei – Mary Queen of Scots

Scris de pe februarie 8, 2019 în Cinema, Cultură, Feminin, Film, Filme de Oscar, Moravuri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web