RSS

Arhive pe etichete: Sărbători

Nevoia de magic

Consumismul este frate cu mimetismul. Mersul cu familia la mall sau în supermarket face din copil un viitor consumist. Corect s-ar putea zice că Moș Crăciun nu aduce cadouri, ci răsplătește cumințenia copiilor, aducându-le dulciuri sau jucării. Categoria obiectelor-răsplată s-a extins cu mult peste dulciuri şi jucării, iar adulţii primesc şi ei tot felul de cadouri încât relaţia dintre Moş Crăciun şi copil nu mai este de mult una privilegiată.

“Dragă Stefano,

Se apropie Crăciunul și în curând magazinele din centru vor fi pline de tați foarte entuziasmaţi care or să joace comedia generozităţii anuale – ei care au așteptat cu bucuria ipocrită acel moment în care vor putea să-şi cumpere, pretextând că sunt pentru copii, trenuleţele lor preferate, teatrele de păpuşi, ţintele cu săgeţi și ping-pongul de interior.
Eu o să stau şi-o să mă uit, pentru că anul acesta încă nu este rândul meu, tu eşti prea mic, iar jucăriile Montessori nu mă amuză din cale-afară, poate pentru că nu-mi vine să le bag în gură chiar dacă pe etichetă scrie că n-o să le înghit…”

(Umberto Eco – Jurnal Sumar)

Misterul a cam dispărut. Moş Crăciun are, însă, o vizibilitate socială atât de mare, încât imaginarul infantil nu mai trebuie să aproximeze surprize. Acum, miracolul este tangibil, magia vine din spectacol, din exterior, din sclipiri, lumini, culori. Societatea “de vitrină” pregăteşte pentru Crăciun spaţii speciale în care marfa-ofertă este pusă în scenă după reguli teatrale sofisticate, care garantează “valoarea sa adăugată”.

Dincolo de seducţiile comerciale, mai trebuie ceva – magia. Nu există nimic strict marfă, nu este nimic care să nu aibă rezonanţe psihice. Crăciunul e menit să trezească în noi duhul blândeţii. Există o singură noapte pe an când nimeni nu ar trebui să moară de foame, când disperarea să nu-şi găsească locul printre oameni. Este acea noapte în care până şi ” fetițele cu chibrituri” au parte de mirajul unei vieți mai luminoase.

Noaptea de Crăciun ar trebui să-şi recapete semnificaţia – Sărbătoarea Naşterii

Se sărbătorește o naştere, un prunc curat…şi misterul perpetuării Lumii. Ar trebui să fie o noapte în care copiii să îşi viseze viitorul, iar maturii să primească energia continuării zilelor cenuşii, deseori lipsite de bucurii. Crăciunul e, în fapt, abandonare şi speranță. Parfumul magic al acestei sărbători ar trebui să uzurpe tristeţea şi nostalgia. Trăim, iarăşi, cu o copleşitoare evlavie voia bună legată de acest mare praznic al creştinătăţii. Taina lui Dumnezeu, ascunsă lumii vechi, n-a putut fi atinsă nici de filosofii, nici de iluminaţii acelei lumi, nici de Moise şi nici de Ilie, nici de David, nici de Solomon, cu toată înţelepciunea lor.

Naşterea Mântuitorului Hristos a marcat începutul descoperirii tainei lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu își descoperă taina și puterea în cele slabe și neputincioase ale lumii. Așa a descoperit-o păstorilor prin îngerul său, spunându-le “Iată, vă vestesc bucurie mare – că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos, Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle”. Această Naștere cu semnificaţii extraordinare o serbăm noi de Crăciun, această Naștere, care ne-a dat certitudinea că suntem fiinţe atât de importante în faţa lui Dumnezeu. Serbarea Crăciunului merită trăită ca și cum Hristos s-ar naşte, iar noi ne-am strădui să-l încălzim cu gânduri bune, să-l înfăşăm prin fapte bune, să-l ocrotim printr-un mod de viață de care să nu ne fie ruşine.

Seduşi de parfumul speranței care nu moare niciodată, rescriem optimiști “inventarul” năzuinţelor, cu dorinţe şi idelauri noi. Cu sufletele luminate de neprihană, am întâmpinat colindătorii. Magia vorbelor lor frumoase a înmuiat și coaja inimilor celor mai reci. Rănile trecutului se-nchid alinate de balsamul nădejdilor și visurilor noastre de viitor.

Vom pune zăgazuri noi întristării, amăgirilor şi tristeților, odată cu vestea minunată:

“Astăzi s-a născut Hristos/ Mesia cel luminos / Lăudaţi şi cântați / Şi vă bucuraţi”.

 

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , , ,

Buna Vestire

Mărturia Bunei Vestiri a fost scrisă de evanghelistul Luca, cel care a cunoscut-o pe Maica Domnului și care a aflat de la ea  cele petrecute în acea sfântă Zi (cuvântul grecesc pentru BunaVestire este evanghelium). Tâlcul adânc este că, prin vestirea Nașterii lui Iisus, se anunță nu numai venirea pe pământ a Mântuitorului omenirii, dar și nașterea altei lumi – întemeiată pe iertare, supunere față de poruncile Domnului, o lume a Binelui și Adevărului – născută din jertfa lui Hristos.

Pe-25-martie-sarbatorim-Buna-Vestire

În fiecare primăvară, un pic mai devreme sau un pic mai târziu, în fiecare primăvară, dar nu la aceeași vârstă a mugurilor care stau să se prefacă sau deja sunt prefăcuți în stamine și corole, Dumnezeu pogoară pe cerul fiecăruia dintre noi. Câți dintre noi avem harul, chemarea și puterea de înțelegere – ivite din neprihană sau căință sau măcar îndoiala de sine (și asupra faptelor noastre) sau durere – pentru a pătrunde pe de-a întregul semnificația acestei răsturnări a Divinității în Om?

Câți suntem gata să mai zăbovim cu gândul la faptul că Domnul, așezându-se în toate și repetând – an de an – soarta pământească a Fiului, face din fiecare dintre muritori un “templu”.

În păienjenișul unui cotidian cenușiu, plini de neliniște și neajunsuri, uităm că Sărbătorile sunt precum un surâs într-un somn de copil; multe și grele sunt încercările care traversează, astăzi ca întotdeauna,  destinul omenesc.

Prin nepriceperea, rea(ua)-voință, delăsarea sau infamia mai-marilor zilei, omul poate fi deposedat de reperele unui trai mai bun; îi pot fi ipotecate  iluziile, năzuințele și viitorul. Numai bucuria mistică și emoția – de cu totul alt chip decât trăirile imediat pământești – provocate de sărbătorile creștinești,  nu pot fi confiscate de nimeni și de nimic. Numai așa Omul poate simți că nu e singur în cochilia Destinului său, că dincolo de  hotarele înguste în care se înghesuie atâtea neîmpliniri, găsește și fericiri.

Trăind cu bucurie BunaVestire, năzuind că e o “poartă” către marea  Sărbătoare a Creștinătății,  omul se simte mai încrezător, sfidând astfel precariatea ființei omenești și existența zbuciumată la care părea defintiv condamnat. Este lecția nu a resemnării, ci a recuperării Speranței.

 

Etichete: , , , ,

Paştele

Dintotdeauna, la români, Paştele a semnificat sărbătoarea Învierii, dar a fost şi metafora mirifică a descătuşării de moarte.

Sfânta taină a Învierii devine însemnul, cu aură divină, al triumfului unui adevăr de credinţă, de existenţă umană, al speranţei renaşterii şi înălţării spre Lumină.

Paştele rămâne, pentru că a fost şi va fi, sărbătoarea de suflet a românilor ortodocşi, rămâne simbolul sfânt al descătuşării şi al credinţei în mai Bine şi mai Frumos.

Să luăm, dară, Lumină!

Lumină Sfântă

 
 

Etichete:

Nădejdea

Cităm la nesfârșit o sensibilă frază:”Speranța moare ultima.”, dar niciodată  nu ne săturăm să-i absorbim înțelesurile. Atunci când încetăm să mai sperăm, începem, de fapt, să murim câte puțin. Din păcate, ceasul nu-și întoarce curgerea spre izvoare nicicând și niciunde. Totuși, tot ce putrezește în jurul nostru nu este făcut să ne deprime, dimpotrivă – este o invitație a vieții să-i imităm gestul ei inițial – creația, nașterea, renașterea. Este o invitație la voie bună, la curaj, la faptă.

Înfrângerea nu există decât pentru acela care nu se reîntoarce în  luptă. Totul se poate distruge, totul se poate preface în pulbere. Știm cu toții că Prometeu, Oedip, Antigona, Fedra au suferit un iad interior de o mie de ori mai crâncen decât al nostru. Dar, dacă s-au dat bătuți, au făcut-o pentru că nu cunoșteau nădejdea.

Este o panică a disperării, o manie colectivă în fața răului, o frică sugestionată în fața neantului. Toți oamenii privesc cu patimă întunericul, haosul.

Ne este frică de Lumină pentru că Lumina înseamnă absurda rezistență împotriva oricărei eventualități, înseamnă continuă depășire, continuă viață.

Precedată de restaurarea morală a individului, bucuria programată a sărbătorilor deține o valoare cathartică. ”Primiți colindători?” (mai) întreabă cu un soi de politețe protocolară cei mai frumoși mesageri ai sărbătorilor și ai speranțelor.

Colinda

Ei ne confirmă Sărbătoarea ca exercițiu de fericire perenă, lasă loc pentru…nădejde.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe decembrie 19, 2012 în Creştinism, Educaţie

 

Etichete: , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web