RSS

Arhive pe etichete: Segregare rasială

Green Book – când prietenia își găsește calea

Mădălina DumitrachePoate exista prietenie între un artist afro-american și un șofer american dur, cu origini italiene, într-o Americă dominată de prejudecăți și rasism? Green Book e un proiect care ne oferă șansa de-a descoperi excepțiile care-au condus la eliberarea de idei preconcepute. Ca și în cazul ecranizării Loving, este adus în fața spectatorilor un caz real. În lumea strălucitoare de la Holywood, se fac pași spre reconcilierea cu un trecut destul de încărcat de „culoare”, dacă ne gândim și la apreciata peliculă Hidden Figures. Așadar, odată cu Green Book, Peter Farrelly ne oferă un fel de „cuațiune culturală”, fiindcă a lăsat deoparte sfera umorului scatologic și-a reușitelor comerciale (Dumb and Dumber,There’s Something About Mary).

unăoară, Don Shirley (Mahershala Ali) și Tony Vallelonga (Viggo Mortensen), glisează între umor și emoție, într-un veritabil „road-movie” inspirat dintr-o poveste reală (chiar din titlu – denumirea autentică a ghidului turistic –  aflăm despre grozăviile segregaționiste din acea epocă). Green Book denunță, într-o formulă estetică bine servită de un duo actoricesc de excepție, rasismul – adevărat ecou al politicii actuale, puse în practică de Donald Trump. În spatele convențiilor unei comedii contemporane, regăsim, din plin, sentimentalismul sincer drapat în spatele acestor coduri. În această biografie cinematografică, regăsim o parte dintre marginalii tipului de cinema abordat dePeter Farrelly; Don Shirleye mereu la limită cu normele. Există, totuși normă – în forma sa clasică – banda pop/rock reunește cu brio succesiunea de gaguri. Tipul de regie practicat de Farelly nu abundă în inventiviatate, ci într-un filon subteran prin care se aduce un elogiu Americii populate cu „idioți magnifici” și cu genii neînțelese.GREEN BOOK1

Don Shirley (1927-2013), pianistul virtuoz, este un personaj farrellyan, un fel de „freak”, dacă ținem seama de contextul în care se desfășoară întreaga acțiune (începutul anilor ’60 – într-o Americă segregaționistă). În comunitatea sa, acest „freak” e o „apariție” – un negru exhibat. Artistul excelează în muzică, atât jazz, cât și clasică. Pianistul ne este prezentat ca un dandy cultivat, dar solitar. Delicatețea și subtilitatea acestui film se regăsește un pledoaria anti-rasistă, fiindcă se trece cu o oarecare lejeritate peste artă, tocmai pentru a prezenta emoționanta prietenie. Acest „buddy movie” trebuie să devină o poveste atașantă, deși e construită pe o canava convențională.

2 - Green Book

Tony Lip (1930-2013) este un bodyguard din Bronx. Aflat într-o perioadă de șomaj temporar, ajunge șoferul lui Shirley. De-ndată ce se confruntă cu noua sa postură, de „angajat al unui negru”,  albul nu-și poate reprima micul său rasism cotidian. Reticențele sale erau amplificate de senzația pe care o resimțea durul care trebuia să îl servească pe doctorul…de culoare. Cu toate acestea, Shirley e un adevărat aristocrat al spiritului – rafinat și cultivat. Tony Lip este cel care va descoperi și va înlătura singurătatea și suferința ascunse bine în spatele manierelor elevate. Evoluția faptelor va grăbi și umanizarea, căci fiecare va prelua de la celălalt doar ce e mai bun, într-o reciprocitate favorabilă. Opoziția dintre angajatul alb, ușor nătâng și cam xenofob, și elegantul său șef  de culoare, care nu mâncase niciodată pui prăjit direct cu degetele goale, scapă oricărui tip de caricatură și se deplasează spre terenul politic. Departe de a fi (doar) moralizator, Green Book e un film care poate încânta orice amator de dialoguri scăpărătoare, mai ales când acestea se leagă între colțurosul Viggo Mortensen și oscarizatul Mahershala Ali.

3 - Green Book

Cineastul strecoară, cu abilitate, sentimentele bune între liniile separate, iar vena sentimentală e pe deplin asumată. Încă din primele scene simțim această tonalitate când observăm privirile tandre ale soției lui Tony. Precum un copil mare, Tony nu are o atitudine prietenoasă față de comunitatea de negri, totuși Peter Farrelly nu l-a transformat într-o brută rasistă, ci doar a punctat lipsa de educație. Departe de a trata vreo modificare radicală a comportamentului sau vreo criză de conștiință, Farrelly aduce în prim-plan oameni înțepeniți în norme și cutume, așa cum existau în acea epocă. Niciunul nu va încerca să îl modifice pe celălalt, ci doar se vor accepta așa cum erau. În pofida micilor privilegii, Shirley știe că este un fel de „sclav de lux”. Imediat ce spectacolul se termină, artistul se întoarce în vestiar și își dă jos costumul condiției sale sociale.

4 - Green Book

Peter Farrelly se apleacă asupra trăsăturilor de bază, multiplică replicile spirituale și face loc fabulei despre toleranță, convocând tipul de umanism aplicat în peliculele lui Frank Capra. Optimismul voluntar e bine reliefat de cei doi actori aflați la vârful artei lor interpretative – Viggo Mortensen și Mahershala Ali – ambii conferă profunzime. Într-o țară în care negrii încă mai sunt împușcați de poliție se simțea nevoia de o astfel de „pedagogie a umorului” pentru a ne reaminti o pagină sumbră (ignorată de unii dintre tinerii de azi) din istoria recentă a Statelor Unite. Să prezinți o povestire simplă nu exclude subtilitate; cineastul abordează fin și tema homosexualității – reacția „îngerului păzitor” al pianistului (un amestec de pudoare și empatie).

GREEN BOOK5

O tandru-ironică odisee dintr-o Americă patriarhală și rasistă, Green Book depășește conturile ilustrativ-hagiografice și se deghizează într-un  „feel good movie” pentru a învălui melancolia și tristețea.

*** 

Regia:Peter Farrelly

Scenariul:Nick Vallelonga, Brian Hayes Currie,Peter Farrelly

Imaginea: Sean Porter

Montajul: Patrick J. Don Vito

Muzica: Kris Bowers

Distribuția:

Viggo Mortensen – Frank Tony Lip Vallelonga

Mahershala Ali – Don Shirley

Linda Cardellini – Dolores Vallelonga

Dimitar Marinov – Oleg

Mike Hatton – George

Iqbal Theba – Amit

Durata: 130 min

Articol publicat în revista Catchy

Premii, nominalizări:

Premiile Oscar (2019)

Categoria Rezultatul
Cel mai bun film
Charles B. Wessler Nominalizat
Peter Farrelly Nominalizat
Jim Burke Nominalizat
Brian Hayes Currie Nominalizat
Nick Vallelonga Nominalizat
Cel mai bun actor în rol principal – Viggo Mortensen Nominalizat
Cel mai bun actor în rol secundar – Mahershala Ali Nominalizat
Cel mai bun scenariu original
Brian Hayes Currie Nominalizat
Nick Vallelonga Nominalizat
Peter Farrelly Nominalizat
Cel mai bun montaj – Patrick J. Don Vito Nominalizat

Premiile Globul de Aur (2019)

Categoria Rezultatul
Globul de Aur pentru cel mai bun film (comedie/muzical) Câștigător
Globul de Aur pentru cel mai bun actor (comedie/muzical) – Viggo Mortensen Nominalizat
Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu
Peter Farrelly Câștigător
Brian Hayes Currie Câștigător
Nick Vallelonga Câștigător
Globul de Aur pentru cel mai bun regizor – Peter Farrelly Nominalizat
Globul de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar – Mahershala Ali Câștigător

Premiile BAFTA (2019)

Categoria Rezultatul
Premiul BAFTA pentru cel mai bun film
Charles B. Wessler Nominalizat
Peter Farrelly Nominalizat
Nick Vallelonga Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor, rol secundar – Mahershala Ali Nominalizat
 
Comentarii închise la Green Book – când prietenia își găsește calea

Scris de pe februarie 18, 2019 în Cinema, Filme de Oscar

 

Etichete: ,

The Help – America în alb și negru

Mădălina Dumitrache(Melodramă cu nuanțe feministe)

Un film  care a perpetuat dilema „citești cartea sau vezi ecranizarea?” este și The Help, o istorioară cinematografică strașnică, cu imagini îngrijite. Adaptarea bestsellerului scris de Kathryn Stockett (cartea a apărut în librării în 2009) a fost mină de aur pentru producătorii de la DreamWorks și Walt Disney, având în vedere succesul acestui gen de melodramă, în care virulența dezbaterilor atrage o largă audiență. The Color Purple produs de Steven Spielberg (1985) – și Beignet de tomates vertes de Jon Avnet (1993) sunt două filme de succes de la care Tate Taylor a preluat ingredientele de bază: problematica rasială într-un stat american marcat de tradițiile sclavagismului și împotrivirea unei femei de rasă albă față de putreziciunea moravurilor concetățenilor săi. Cineastul american, prieten din copilărie cu autoarea cărții The Help, ne oferă un film eficient, în care dominanta rasială capătă și o altă nuanță: cea a raporturilor dintre stăpân și servitor, iar segregaționismul este denunțat cu vehemență.

The Help1

Așadar, în 1962, în Jackson – un orășel din Mississippi -, o tânără femeie (Eugenia „Skeeter” Phelan), fiică a unui latifundiar, obține de la cei doi servitori ai casei – Aibileen și Minny – mărturii dureroase despre viața lor. Efortul de-a comprima cele aproximativ 500 de pagini în două ore și douăzeci de minute a fost valorificat cu succes de scenaristul și regizorul Tate Taylor. Simplificările pe care și le-a permis n-au alterat sensul poveștii, iar personajele cu voci puternice din roman se regăsesc și pe ecran, când triste și revoltate, când simpatice și emoționanțe, menținând complexitatea eroilor.

Este povestea a trei personaje feminine extraordinare, dar foarte diferite, din ipocriții ani ’60. Între ele se naște o prietenie specială, legătură coagulată în jurul unei cărţi despre servitoarele de culoare ale vremii. Proiectul redactării acestei cărţi devine o aventură periculoasă, iar eroinele vor avea de înfruntat aprigele prejudecăţi ale unei societăţi în care discriminarea și umilirea negrilor făceau parte din cotidian. Scenariul comprimă evenimentele în care violențele rasiale sunt evidente, iar disprețul și ura sunt disimulate, chiar dacă respectul și gratitudinea existau pe alocuri. Autorul restituie imaginea colorată a sudului Statelor Unite, din anii ’60, în care viața din suburbiile sărace contrastează puternic cu acel american way of life, iar destinele individuale se-ntretaie cu Marea Istorie. Chiar titlul – The Help (personalul de ajutor în casă) – sugerează diferențele dintre femeile afro-americane și stăpânele lor, burghezele din Jackson/ Mississippi. Timp de o jumătate de secol, personalul domestic „de culoare” n-avea dreptul să folosească toaletele de la locul de muncă, muncea șase zile pe săptămână pentru un salariu minim, era mereu la dispoziția patronilor și-a progeniturilor lor.

Din acest material melodramatic, realizatorul a concentrat acțiunea în jurul junei sudiste, „Skeeter” (Emma Stone), abia ieșită de pe băncile Universității, hotărâtă să le facă dreptate acestor femei. Cu ajutorul lui Aibileen (Viola Davis), ea colectează poveștile acestor victime ale istoriei. Nu prea există loc pentru nunațe într-un spațiu în care regimul apartheid impunea regulile. Mai toate bonele erau curajoase, dar stăpânele/stăpânii erau lașe/lași și crude/cruzi (Bryce Dallas Howard face din personajul său, Hilly, un model de abjecție). Pelicula (realizată în 2011) este o adaptare sensibilă, cu maniheismul de rigoare, dinamizată de o pleiadă de actrițe uimitoare. Amiciția dintre cele trei eroine va scoate la iveală solidaritatea ieșită din comun a unor femei curajoase, decise să depășească limitele strâmte impuse de societatea obtuză în care trăiau.

THE HELP

Tânăra jurnalistă Eugenia/Skeeter are forța și naivitatea tinereții, dar și o apreciabilă ambiție de-a depăși statutul ingrat de „păpușică dulce”. Anticonformismul ei afișat aduce în prim-plan nu numai rasismul, dar și lupta pentru demnitatea femeii, curajul opiniei și statutul femeii moderne ieșite din patriarhat. Drepturile civile, rasismul rămân în plan secund, iar cele trei eroine vor milita pentru valorile moderne ce combat bigotismul și conservatorismul. Taylor recreează, cu migală, viața socială, ilustrând faptul că societatea din orașele mici, din sudul Statelor Unite, îi pedepsea aspru pe cei care nu se conformau normelor impuse. În această galerie de personaje, o vom admira pe Celia Foote, întrupată de splendida Jessica Chastain; „bomba” blondă sentimentală care se va trezi izgonită din societatea burgheză din Jackson, în care nu avea decât un rol decorativ. Se cuvine o mențiune specială pentru rolul deloc anecdotic al lui Chris Lowell, pretendent la mâna „lunaticei” Skeeter, dornic să afle tainele ascunse, de roșcovana buclată, între paginile jurnalului, în timp ce aspira să ia în răspăr întreaga societate civilă.

Melodramatică prin substanța de fond, pelicula nu poate lăsa pe nimeni fără să stoarcă măcar o lacrimă pentru soarta bonelor și a servitoarelor din acea epocă. Astfel, Haibeleen (Viola Davies) și surorile ei de suferință reprezintă figuri maternale prin excelență, care îngrijesc și cresc copiii altora, înainte ca acești „pui” să-și ia zborul din brațele lor. O regăsim pe aspra și insolenta Minny (Octavia Spencer), o bucătăreasă de excepție, care se ocupă de doamna Walters (Sissy Spacek) înainte de a fi concediată de fiica acesteia (Bryce Dallas Howard). Într-un film destul de previzibil, aceste apariții înlătură ideea de afect facil, iar imaginea lui Mammy (Hattie McDaniel), celebra bonă a lui Scarlett din Gone with the Wind, revine în mintea oricărui spectator.

The Help 4

The Help rămâne o ecranizare reverențioasă (un exemplar omagiu adus comunităţii afro-americane ), plină de sensibilitate, tandrețe și umor, menită să trezească emoție și să invite la reflecție. Filmul atinge coarda sensibilă a spectatorului şi demonstrează că reglarea conturilor a fost mereu dureroasă în Statele Unite ale Americii.

Regizor: Tate Taylor
Scriitor: Kathryn Stockett
Scenarist: Tate Taylor
Compozitor: Thomas Newman
Operator: Stephen Goldblatt
Producător: Chris Columbus, Michael Barnathan, Brunson Green
Monteur: Hughes Winborne

Distribuţia:
Emma Stone (Eugenia „Skeeter” Phelan)
Viola Davis (Aibileen Clark)
Bryce Dallas Howard (Hilly Holbrook)
Octavia Spencer (Minny Jackson)
Jessica Chastain (Celia Foote)
Ahna O’Reilly (Elizabeth Leefolt)
Allison Janney (Charlotte Phelan)
Anna Camp (Jolene French)
Sissy Spacek (Missus Walters)

Premii, nominalizări, selecţii:
Globurile de Aur (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar: Octavia Spencer
Oscar (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar: Octavia Spencer
Premiul BAFTA (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar: Octavia Spencer
Globurile de Aur (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Jessica Chastain
Globurile de Aur (2012) – Cea mai bună actriţă într-o dramă, nominalizat: Viola Davis
Globurile de Aur (2012) – Cel mai bun film – dramă, nominalizat
Globurile de Aur (2012) – Cea mai bună muzică, nominalizat: Thomas Newman
Oscar (2012) – Cel mai bun film, nominalizat: Chris Columbus, Brunson Green, Michael Barnathan
Oscar (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Jessica Chastain
Oscar (2012) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Viola Davis
Premiul BAFTA (2012) – Cel mai bun film, nominalizat: Michael Barnathan, Brunson Green, Chris Columbus
Premiul BAFTA (2012) – Cea mai bună actriţă în rol secundar, nominalizat: Jessica Chastain
Premiul BAFTA (2012) – Cel mai bun scenariu adaptat, nominalizat: Tate Taylor
Premiul BAFTA (2012) – Cea mai bună actriţă, nominalizat: Viola Davis

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la The Help – America în alb și negru

Scris de pe iunie 27, 2018 în Cinema, Feminin, Film, Filme de Oscar

 

Etichete: , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web