RSS

Arhive pe etichete: Solidaritate

Solidare întru durere – „Le choix d’Adèle”

Ce te poate scoate dintr-o criză ? În unele cazuri, o altă situație care să-ția ctiveze puterile pe care nu știai că le ai. Așa se precipită lucrurile în cazul opțiunilor pe care urmează să le facă Adèle, eroina din tele-drama franțuzească, realizată de Olivier Guignard.    Așadar, în Franța anului 2010, într-o școală de cartier, o regăsim pe profesoara pentru învățământ primar, Adèle Massy, cernită de durere. În urmă cu doi ani, își pierduse soțul, un pictor fără prea mare faimă, iar acum își ducea existența între bornele fixe ale programului școlar și cele câteva prietenii mai vechi.

1- Le Choix d'Adèle

Miou-Miou (Adèle) © France3

Olivier Guignard ne propune o cronică socială a Franței douămiiste, când exodul migranților ogliga autoritățile franceze să opereze expulzări rapide. Grație interpretărilor actoricești sobre, scenariul simplu și trist capătă dimensiuni dramatice. O dramă personală se va conjuga cu cea a unor imigranți, aflați în căutarea unei țări în care drepturile omului (și ale copilului) să fie deplin respectate.  Propunerea lui Olivier Guignard invită la reflecție. Singur, spectatorul va afla dacă «la république française» din 2010 mai reprezintă spațiul în care s-a născut, odinioară (1789), prima ‘Declarație Drepturilor Omului și ale Cetățeanului’.

Așadar, după ce și-a pierdut soțul, această profesoară și-a petrecut viața în amintirea soțului ei.  În mijlocul anului școlar, sosește – în clasa la care ea preda -, micuta Kaniousha, o refugiată albaneză. Adèle încearcă să o integreze în clasa ei, dar copila de opt ani este rebelă și sfârșește prin a-i exaspera pe profesori. Procesul integrării este dureros și avem parte de portrete destul de schematice. Bunăoară, micuța albaneză „își face debutul” prin acțiuni ce ar încadra-o imediat la categoria «soi rău»: fură telefonul profesoarei, o bate pe o blondină care nu o lăsase să stea lângă ea la cantina școlii, refuză să participe activ la lecții. Cu toate acestea, profesoara nu se lasă copleșită și, cu mult tact pedagogic, încearcă să-i întindă o mână acestei ființe rănite. Desigur, toate desenele copilei trădau traume: asistase la numeroase lupte armate, iar uniformele de orice fel o tulburau până la limită (sângerări nazale însoțite de scăpări urinare).

2 - Le Choix d'Adèle

Luàna Bajrami (Kaniousha) © France3

Pe tot parcursul acțiunilor de integrare școlară, fetița albaneză era susținută de întreg corpul profesoral din acea unitate școlară. Directoarea inimoasă „acoperă” neajunsurile elevei și încearcă să o ajute și pe Adèle, care se afla în perioada de susținere a gradului didactic (în vederea obținerii unei cote salariale mai mari la pensionare). Viața acestei femei retrase – întrupată de fermecătoarea Miou-Miou – se modifică radical. În afara orelor de curs, nu mai avea prea multe contacte sociale. O excepție va fi vecinul ei de scară, un simpatic bătrânel de origine evreiască. Joseph era născut în Hexagon, dar din părinți care se refugiaseră din pricina sovieticilor. Apropierea dintre cei doi se face destul de greu, din temerile femeii, care nu-și revedea dina cel doliu prelungit. La școală, se achita cu succes de toate sarcinile, dar refuza alte legături, în afara celor strict profesionale. Tușa melodramatică e fină, chiar dacă privirile triste ale eroinei ne amintesc de suferințe bine ascunse. Montajul indică clar, fără întorsături, parcursul acestei eroine, care străbate zilnic aceleași trasee monotone. Din când în când, cadrele sunt pigmentate cu prezența pitorească a bătrânelului Joseph plin de haz sau de micile răutăți /„bârfe” de cancelarie.

După „poznele” micuței Kaniousha, Adèle e prinsă în acțiunea întregului colectiv didactic: o asociație umanitară nonguvernamentală contacteaza școala pentru a anunța că părinții lui Kaniousha se confruntau cu deportarea. Școala este mobilizată împotriva acestui lucru, cu excepția Adèlei. Dar în ziua când poliția a aparut în fața școlii pentru a ridica copila, Adèle schimbă totul. Surprinzător, taciturna profesoară se lansează într-o veritabilă cursă prin oraș pentru a ajunge la casa în care trăiau părinții micuței Kaniousha. Totul se precipită de-acum, iar ritmul devine alert, se modifică radical toate prejudecățile, iar Adèle este prima care înțelege că boicotul pe față al celor din Ministerul Educației (nu i se putea valida acordarea gradului didactic, deși la inspecție primise aprecieri formidabile) era, de fapt, o „atenționare” pentru acțiunile în care se angajase. Pe toată perioada în care îi găzduiește în cochetul ei apartament, are loc «dezghețul» general: ea gătește alături de Vlora (mama fetiței), bea ceaiul pregătit de Arben (simpaticul tătic albanez), se lasă antrenată de Kaniousha în vârtejul lecțiilor de albaneză. Frageda Luàna Bajrami realizează cu sensibilitate portretul uni copil talentat, dar greu încercat de soartă. Sudează relații de apropiere cu toți colegii din școală, iar aceștia o vor aplauda cu sârg, mai ales după demonstrațiile de vituozitate (cântă impecabil la vioară). Nu întâmplător, parcursul actoricesc al Luànei Bajrami se va continua, iar rebela va păstra și „va cânta în aceeași gamă” și în rolul din L’Heure de la sortie.

4 - Le Choix d'Adèle(1)

Chiar dacă i se pot reproșa lungimea, sentimentalismul condescendent și stilistica rece, această bulversantă peliculă realistă rămâne o veritabilă lecție despre generozitate, optimism și despre modul în care e bine să știi cum să încasezi loviturile vieții, de orice natură ar fi ele. Finalul trist (deportarea albanezilor) lasă, totuși, o portiță deschisă: legăturile omenești profunde se pot realiza și în condițiile unui stat foarte vigilent în materie de „acte în regulă”. Departe de toate chestiunile ce vizează direct politica sau morala, Le choix d’Adèle nu chiar o peliculă didacticistă. Cele două personaje întruchipate cu justețe de Miou-Miou și Luàna Bajrami reprezintă două tipologii aparte de revoltați social ai lumii actuale.

3 - Le Choix d'Adèle

Miou-Miou (Adèle) & Luàna Bajrami (Kaniousha) © France3

 

 

Scenariul: Nadine Lermite în colaborare cu Pauline Rocafull

Regizor: Olivier Guignard

Muzica: Arland Wrigley

Distribuția:

Miou-Miou – Adèle

Luàna Bajrami – Kaniousha

Marie-Hélène Lentini – Josiane

Marc Citti – Olivier

Elina Löwensohn – Vlora

Imer Kuttlovici – Arben

Jacques Herlin – Joseph

Durata: 90 min

 

 
Comentarii închise la Solidare întru durere – „Le choix d’Adèle”

Scris de pe aprilie 4, 2020 în Democraţie, Educaţie, Film, Filme franțuzești, Morală

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Visul proustian al unui cineast mexican – ROMA

 Confesiunea intimă a unui mare cineast devine și mai interesantă când acesta e Alfonso Cuarón, celebrul autor al peliculelor Children of Men, Y Tu Mama Tambien și Gravity. Chiar dacă astfel de propunere ne duce cu gândul la tabloul familial Fanny & Alexandre de Ingmar Bergman sau la unele pelicule ale fraților Coen, dorința de a cunoaște în intimitate un valoros cineast rămâne aceeași. Roma marchează întoarcerea lui Alfonso Cuarón acasă, în Mexic, şi  este totodată văzut ca „cel mai personal film” al regizorului, fiind inspirat de poveştile femeilor din propria sa copilărie.

Bunăoară, Roma este o veritabilă cronică familială, o perfectă ocazie pentru cinefili de a descoperi profunzimile acestui artist. Doar canalul/platforma streaming Netflix a acceptat exigențele cineastului – să turneze în alb & negru, peliculă 65 mm. Cuarón însuși s-a ocupat de imagine, consiliat de uimitorul Emmanuel Lubezki, magicianul „Chivo“. Așadar, emoțiile pot fi regăsite chiar în salon, pentru că ne putem instala pe sofa și vom descoperi viața din cartierul în care a copilărit cineastul. Spectatorul va regăsi, în Roma, o vastă paletă de emoții, în această peliculă realizată în țara de origine a mexicanului Alfonso Cuarón.

Prin urmare, „cel mai personal proiect” de până acum al regizorului și scenaristului premiat cu premiul Oscar – Roma -, urmărește povestea lui Cleo (Yalitza Aparicio), o femeie angajată în casa unei familii din cartierul din Mexico City. Cineastul realizează un portret viu și emoționant al unei servitoare din Mexicul anilor ’70, în perioada tulburărilor politice. Drama cu accente autobiografice poartă numele care induce, lejer, în eroare, dacă ne gândim la capitala Italiei. Totuși, o legătură subtilă tot regăsim, fiindcă există acea filiație cu neo-realismul italian, ce se poate verifica de la primele cadre; la fel de bine, se poate face racordul și cu sentimentul de iubire (dominant) prin anagramare: Amor.

Filmul aduce în prim-plan viața unei menajere – Cleo (Yalitza Aparicio) -, care muncea alături de Adela (Nancy García García) pentru Sofía (Marina de Tavira), mamă a patru copii, confruntată cu absența soțului, într-o casă din cartierul șic Roma, aflat în centrul istoric al Mexicului. Prin crearea unei declarații de iubire adresate femeilor care l-au crescut (mama și bona), Cuarón pornește de la propria sa copilărie pentru a contura un portret viu și emoționant al conflictelor interne și al ierarhiei sociale în timpul turbulențelor politice din anii ’70 (masacrul Corpus Christi). Casa devine epicentrul cutremurului care devastase viața celor două femei (ambele părăsite de bărbați lași, infideli), care trebuie să se ridice și să se confrunte cu haosul lumii. Diferențele sociale există, dar sunt depășite de solidaritatea și umanitatea acestor femei rănite, dar demne.

Distribuția a fost realizată, majoritar, din neprofesioniști, începând chiar cu Yalitza Aparicio,      o institutoare dintr-un sat din sudul Mexicului. Suverană rămâne viziunea regizorală, în care munca sofisticată, dar meticuloasă, permite observarea emoției. În acest mod, virtuozitatea formală și tehnologică a cineastului devine evidentă fiindcă deschide o poartă cu o inedită forță, relatând cotidianul într-o delicată frescă intimistă. Densitatea metaforică a graficii din deschidere permite legătura directă cu amintirile. Tuturor proceselor vizuale (compoziții minuțioase, mișcări «imposibile», planuri-secvență magistrale) li se adaugă privirea profund empatică pentru protagoniști, aflați la o distanță perfectă. Rezultatul reprezintă o stranie alchimie dintre maturitate și o formă de inocență venită dintr-un timp trecut. Cineastul surprinde, cu delictaețe, gesturile anodine, dar cu aspect captivant (un pui de somn pe un acoperiș, un incendiu care se răspândește, un eveniment care degenerează). Chiar dacă ne descrie căminul în care a crescut, tumultul exterior devine permanent, deși calmul domnea în interiorul ce pare un reconfortant refugiu.

În casa reconstituită cu minuțiozitate, o sensibilă menajeră, umilă și discretă, își ține în frâu propriile neîmpliniri pentru a-i putea proteja pe copii de neurastenia unei mame abandonate de un fantomatic soț. În lumea exterioară, se proiectează violențele din Mexicul anilor ’70, similare cu valurile uriașe, pe care puștii le vor regăsi la plajă. La cei 58 de ani ar putea să fie distanțat, totuși, cineastul realizează un tablou cinematografic cu fason de „cocon familial”, perfecționându-și arta plonjeului artistic (în acel mediu burghez). Forța imersivă a peliculei rezidă în ineditul mixaj dintre sonoritățile din ilustrația muzicală și experiența senzorială conferită de pelicula alb & negru; astfel, melancolia se degajă cu ușurință. Sesizăm punctul de vedere al autorului în poziția pe care o au cele două femei (patroană și menajeră). Micile gesturi rutiniere, ce ar putea părea degradante, alimentează pelicula cu afecțiune și conferă poveștii de pe ecran un ritm contemplativ, aproape proustian. Tema maternității este omniprezentă în filmografia autorului, așa se face că asistăm (și aici) la drama unor femei abandonate – atât menajera, cât și angajatoarea ei. Cuarón a știut să inventeze un nou mod de a privi lumea și l-a pus în practică prin imaginile monocrome dominate de realismul magic (mașina de spălat devenită o mare învolburată). Totuși, emoția primează la acest regizor care evită intelectualizarea dispozitivului artistic de pe ecran.

Frumusețea poetică a filmului rezidă în stilul epurat, în fluiditatea hipnotică a planurilor-secvență și în cadrele milimetrice ce fac ca timpul să pară suspendat, polarizat, ca într-un naufragiu, supraviețuitorii fiind copiii și femeile de pe ecran. Profund elegiac, Roma devine un imn închinat „vârstei de aur”(copilăria), un vibrant poem al memoriei afective, destinat tuturor celor care îndrăgesc cinemaul lipsit de artificii.

Regia: Alfonso Cuarón

Scenariul: Alfonso Cuarón

Imaginea: Alfonso Cuarón, Galo Olivares

Costumele: Ana Terrazas

Sunetul: Steve Broweel, Enrique Greiner, José Antonio Garcia, Javier Quesada

Montajul: Alfonso Cuarón, Adam Gough

Distribuția:

Yalitza Aparicio – Cleo

Marina de Tavira – Sofía

Nancy García – Adela

Verónica García -Teresesa

Daniela Demesa – Sofi

Fernando Grediaga – Antonio

Jorge Antonio Guerrero – Fermín

Durata: 2h15

Articol publicat în revista Catchy

Premii, nominalizări:

Oscar (2019):

Categoria Rezultatul
Cel mai bun film
Alfonso Cuarón Nominalizat
Gabriela Rodriguez Nominalizat
Cel mai bun regizor – Alfonso Cuarón Nominalizat
Cea mai bună actriță în rol principal – Yalitza Aparicio Nominalizat
Cea mai buna actriță în rol secundar – Marina de Tavira Nominalizat
Cel mai bun scenariu original – Alfonso Cuarón Nominalizat
Cel mai bun film străin Nominalizat
Cea mai bună imagine – Alfonso Cuarón Nominalizat
Cea mai bună scenografie
Eugenio Caballero Nominalizat
Barbara Enriquez Nominalizat
Cel mai bun mixaj de sunet
José Antonio García Nominalizat
Craig Henighan Nominalizat
Skip Lievsay Nominalizat
Cel mai bun montaj de sunet
Skip Lievsay Nominalizat
Sergio Diaz Nominalizat

Globul de Aur (2019):

Categoria Rezultatul
Globul de Aur pentru cel mai bun regizor – Alfonso Cuarón Câștigător
Globul de Aur pentru cel mai bun film străin Câștigător
Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu – Alfonso Cuarón Nominalizat

Premii Venetia (2018):

Categoria Rezultatul
Leul de Aur – Alfonso Cuarón Câștigător
Premiul SIGNIS – Alfonso Cuarón Câștigător
 
Comentarii închise la Visul proustian al unui cineast mexican – ROMA

Scris de pe februarie 24, 2019 în Cinema, Filme de Oscar, Filme indie (independente)

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Cei patru Robin Hood din cartierul francez – Discount

Zi de zi, suntem agățați de anunțuri-cârlig („Deschiderea magazinului, în zece secunde, 9, 8, 7… deschis!”) prin care suntem îndemnați să cumpărăm, să „prindem oferte” și să… consumăm.

Lumea actuală, veșnic agitată, mereu îngrijorată și nicicând împăcată și-a găsit exprimarea artistică într-o comedie socială încărcată de umanism, în care „rebeliunea pozitivă” a unor salariați aduce un suflu nou, plin de forță. De-a lungul timpului, tematica a fost amplu reflectată de cinemaul britanic (The Full Monty, Billy Elliot, The Navigators sau Pride). La concurență, răspunde comedia franțuzească. Primul lungmetraj al tânărului Louis-Julien Petit se poziționează între comedia socială, amară, cu mesaj, și comedia de situație, în care dialogurile sunt atent șlefuite. Cu un ton potrivit, dar optimist, surprinzând aerul epocii (spectrul șomajului, supraconsumul), cineastul aduce în fața publicului personaje atașante, cu multe asperități, dar care știu să treacă cu multă ușurință peste greutăți.

Discount 1

Temeinic documentat, având la baza scenariului un caz real, Discount, prezintă teribilul univers al reducerilor de preț/discount-urilor, în care camerele de supraveghere tronează vigilent, casierilor li se ia chiar și scaunul de serviciu ori sunt cronometrați când folosesc toaleta pentru a deveni „mai eficienți”, unde mărfurile nevândute peste zi sunt distruse pentru a nu fi refolosite/revândute. Practic, este adusă în prim-plan, la scară redusă, societatea din zilele noastre, locul în care solidaritatea ar trebui să-și recapete importanța.

Discount 2

Așadar, într-o suburbie – din nordul Franței – unde toată lumea e încruntată și apăsată de grija zilei de mâine, unul dintre puținii mari angajatori ai zonei pare să fie Hard Discount, un supermarket cu prețuri mici, care atrage în fiecare dimineață mulți cumpărători din rândul populației mai puțin favorizate. Magazinul este condus cu o mână de fier de stresata și solitara Sofia Benhaoui (Zabou Breitman), iar angajații de la casă – Gilles, Christiane, Emma și Alfred – luptă cu toate mijloacele să reziste regulilor draconice impuse de aceasta. Angajații de la casă sunt șicanați de cei de la „Serviciul de relații cu clienții ” și de cronometrarea pauzelor (destinate necesităților fiziologice). Când rigida Sofia este forțată de șefii ei să înceapă concedierile – urmând ca magazinul să fie echipat cu case de marcat automate/electronice – Giles își convinge colegii să riposteze într-un mod complet neașteptat: să fure mărfurile destinate casării (de la Hard Discount) și să le revândă, cu prețuri de trei ori mai mici, într-un magazin clandestin, improvizat în garajul lui Christiane.

Discount 3

În acea „băcănie-alternativă”, îi regăsim pe Gilles (Olivier Barthélémy), charismatic și fragil, care trăiește împreună cu tatăl său orb, Christiane (Corinne Masiero) care-a moștenit de la soțul ei ferma, dar e înglodată în datorii la bancă, Alfred (Pascal Demolon) care nu și-a mai văzut fiica de la divorț, Emma (Sarah Suco) o mamă singură și Momo (M’Barek Belkouk) tânărul care  își expediază aproape tot salariul tatălui său din Algeria.

Discount 4

 

 

 

Pentru a supraviețui în urma iminentei concedieri, devenise vitală obținerea unui al doilea salariu. Prin urmare, stocurile cu marfă nevândută, destinate casării, sunt puse la vânzare în acea mică și modestă comunitate de locuitori afectați și ei de criza financiară/economică. Cei patru „Robin Hood” din cartier sunt credibili, emoționanți, simpatici, uneori „încurcă-lume”/nătângi, dar mereu sinceri. Își formează o rețea de clienți fideli, amatori de un „discount alter­na­tiv”. Louis-Julien Petit se atașează de personaje, le conturează portretele cu mult relief, începând cu sărmana mamă care-și crește singură copilul, apoi cu tânărul care-și îngrijește cu devotament tatăl orbit, până la glaciala șefă a magazinului. Nuanțe mai calde găsește până chiar  și acestui personaj a priori detestabil (încearcă să-i coloreze viața afectivă aflată de mult în bernă) și, astfel, menține în echilibru balanța dintre lejeritate și seriozitate. Ea reprezintă cel mai bine deriva din lumea activă actuală, unde trebuie să încasezi cu zâmbetul pe față orice lovitură. Actorii sunt perfect adecvați tonalității impuse de diapazonul regizorului și, în acest mod, se ajunge la o comedie de bună calitate. Frumusețea acestui film rezidă în energia acelei „bande” – modul în care acționează, surprinzător de bine organizați, acțiunea are nerv și produce emoție.

Discount 5

Grație regiei și montajului dinamic, susținut de o coloană sonoră antrenantă, lungmetrajul atacă probleme grave din actualitate, evită mizerabilismul și maniheismul și trage un discret semnal de alarmă. Fără să alunece în derizoriu sau într-un anecdotic ieftin, Discount face apel la sentimente – generozitate, umor și solidaritate – astăzi, prea des, înghesuite prin unghere întunecate și invită cinefilii la o simpatică fantezie cu fason de satiră socială.

Regia: Louis-Julien Petit

Scenariul: Louis-Julien Petit, Samuel Doux

Imaginea: David Chambille

Decorurile: Cécile Deleu

Costumele: Reem Kuzayli, Elise Bouquet

Montajul: Antoine Vareille

Muzica: Chkrrr

Producători: Liza Benguigui, Philippe Dupuis-Mendel

Distribuția:

Olivier Barthelemy – Gilles

Corinne Masiero – Christiane

Pascal Demolon -Alfred

Sarah Suco – Emma

M’Barek Belkouk  – Momo

Pablo Pauly – Hervé

Zabou Breitman – Sofia Benhaoui

Durata: 1h45min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Cei patru Robin Hood din cartierul francez – Discount

Scris de pe aprilie 11, 2018 în Cinema, Film, Filme franțuzești, Morală, Moravuri

 

Etichete: , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web