RSS

Arhive pe etichete: Speranţă

Provocarea lunii noiembrie – Sweet November

Noiembrie e ceasul tristeților obsedante, al melancoliilor nezăgăzuite. Aflat într-o cumpănă frântă, cu traista timpului aproape golită, anul își plânge sieşi pe umăr trecerea-petrecerea. Târziul toamnei este crepusculul remuşcării, momentul când toate amintirile dor, când nădejdile, laolată cu iubirile, hibernează.

Sweet-NovemberPoate de aceea și unii realizatori de neomelodrame cinematografice (Sweet November, Autumn in New York) au ales această perioadă a anului pentru a plasa timpul acțiunii filmelor într-un acord cu tema. Unii suferă de depresie. (“I don’t have a month. Time is money.”) Li s-au dedicat numeroase pelicule la Hollywood – Nelson Moss (Keanu Reeves) din Sweet November pare a fi cel mai izbutut pentru bărbaţi, iar Ally McBeal (Calista Flockhart), din serialul Tv cu acelaşi nume, este potrivită pentru idealul feminin de middle class workaholic.

Se trezesc, de regulă, înainte de opt şi se culcă după miezul nopţii. Sunt victime ale blocajelor matinale din traficul urban. Lucrează în clădiri noi, securizate, de birouri. Se întrețin cu multivitamine şi mănâncă bio. Se constituie în publicul-ţintă al diverselor tipărituri care şi-au definit targetul: 25-40 de ani, studii superioare, dinamism, carieră, venituri peste medie. Au păreri proprii despre lume şi viaţă şi aşteaptă ocazii pentru a le susţine cu argumente solide. Gândesc pozitiv. Sunt conştienţi că există o psihologie a succesului şi, în general, încearcă inconştient să o aplice. Întreaga lor viaţă se învârte în jurul valorii de succes în carieră şi a capcanelor  monetare.

În Sweet November, Sara (Charlize Theron) alege, în fiecare lună a anului, un bărbat căruia îi propune să producă schimbări în viaţa lui şi să îl facă fericit. Sara este un spirit liber, o fire boemă, care stabileşte un pact cu fiecare dintre cei care-i travesează viaţa în acele luni, fiecare dintre aceştia trebuie trăiască după regulile stabilite de ea. Întorsătura “destinului” (scenariului) face ca luna noiembrie să-i fie alocată lui Nelson Moss (Keanu Reeves), un împătimit al muncii din publicitate. Întâlnirea dintre cei doi are loc la o testare pentru redobândirea permisului de conducător auto, când Sara întârzie şi apoi face atmosferă în sala de examen. Posacul Nelson se comportă nepoliticos, de aceea Sara se decide “să îl salveze” – îl invită să petreacă o lună, alături de ea,  în apartamentul din Potrero Hill. În felul acesta, ultra-ocupatul bărbat va intra în “proiectul” Sarei, în speranţa ca el să devină fericit.

Pelicula, semnată de Pat O’Connor, este un remake după Sweet November din 1968, cu Sandy Dennis şi Anthony Newley. Actualizarea din 2001 este una mai tonică, chiar dacă-i lipseşte tema muzicală, original interpretată de Newley: “… Sweet November-er-wah-wah-wah.” Producătorii au ales o distribuţie strălucitoare, având în vedere cota de piaţă a celor doi interpreţi – Charlize Theron şi Keanu Reeves -, dar au înlăturat glamourul şi-au transformat-o pe statuara actriţă într-o hipiotă pusă pe şotii.

Scenele în care cei doi se vor război pe obiectele la care Nelson ţinea, ca orice om dependent de muncă, sunt dintre cele mai puţin credibile. Figura amar-taciturnă a bărbatului se schimbă destul de rapid şi se lasă cuprins de farmecul inegalabil al fetei colorat îmbrăcate, la fel cum va cădea pradă vieţii lipsite de borne temporale. Versiunea douămiistă aduce ca schimbare ideea de-a trăi sub acelaşi acoperiş cu personane de alte orientări (perechea gay, vecinii-prieteni ai Sarei) şi libertatea de-a alege cum să-ţi gestionezi timpul, fără a te gândi la… bani.

Regizorul O’Connor creează o scenă în care Nelson se opreşte în plină stradă (ca pieton) şi privește în jurul lui: copiii se joacă, oamenii merg pe jos, intră şi ies din magazine. Nu putem şti exact ce sentiment îl traversa, dar se simte unda de tristeţe, lăsând să se vadă şi partea sensibilă a personajului.

Deşi încordat la debutul filmului, Nelson va ajunge să bifeze zilele acelui noiembrie într-un mediu nou, dar plăcut, şi va înţelege importanţa fiecărei clipe. Zona melodramaticului mai ştirbeşte puţin din “prestanţa” acestui workaholic. Sara şi Nelson vor încălzi atmosfera şi vor petrece un noiembrie departe de ceea ce ştim că-ar putea semnifica luna plictisului şi-a somnolenţei. În simetria anului, noiembrie este un fel de “februarie întors”; apoteoza toamnei e chiar… începutul.

După vizionarea acestui Sweet November, suspansul şi tumultul de fiecare zi lasă loc unui freamăt duios-molcom al ființei noastre risipite printre luminile şi umbrele timpului, în “graba noastră de a fi”. Prima lecţie de optimism – timpul este prielnic nu doar  trecerii noastre, ci şi disprețului  pentru condiția noastră efemeră și, deopotrivă, a “aventurii de a fi”.

Sweet November

Regizor: Pat O’Connor
Scriitor: Paul Yurick, Kurt Voelker
Scenarist: Kurt Voelker
Compozitor: Christopher Young
Operator: Edward Lachman
Monteur: Anne V. Coates

Distribuţia:
Keanu Reeves (Nelson Moss)
Jason Isaacs (Chaz)
Charlize Theron (Sara Deever)
Liam Aiken (Abner)
Greg Germann (Vince)

Articol publicat în revista WebCultura

 

Etichete: , , ,

Nouă

(Din scrinul cu amintiri – ep.3)

Timpul nu are nicio măsură. Un an nu contează; zece ani nu (mai) înseamnă nimic. Să nu socoteşti, ci să creşti precum arborele pe care seva nu-l grăbeşte, care rezistă marilor vânturi ale primăverii fără să-i fie teamă că vara ar putea să nu mai vină. Aşa îmi spunea unul dintre bunici. Vara vine, zicea el, dar nu vine decât pentru cei care ştiu să aştepte ca şi când ar avea eternitatea în faţa lor.

(Re) Învăţ asta în fiecare zi, cu preţul suferinţelor pe care ar trebui să le binecuvântez. Şi reînvăţ din lecţia lui Octavian Paler: ” Să aștepți oricât. Să aștepți orice. Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.” (Viaţa pe un peron, 1981)

Viaţa este acea izvorâre de fapte, de gânduri şi de simţiri peste care te îmbrânceşte etern nu-ştiu-ce. Aşa se face că anumite tonuri din nouă ianuarie se pot înfrăţi au unele dintr-un  nouă iulie de mult apus. Dogoarea sevei geruite coincide cu cea a sevelor coapte şi naşte dileme. Astfel, dacă nimeni nu mă întreabă ce este timpul, ştiu ce este, dar dacă vreau să-i explic cuiva care mă întreabă, nu mai ştiu.

 Felicitarea de 9 iulie

“În lumea fast-food-ului, (…), trăind multiplu şi difuz realitatea unui timp care nu-ţi aparţine, neuitând bogăţia jocului, refuzând ridicolul disperării, uneori producând confuzii, alteori, temeri; iscând involuntar judecata tuturor,  din dorinţa de a nu-ţi trăda sufletul, avându-i pe toţi şi neavând pe nimeni, neobosind să te opui atunci când timpul trece fără să-ţi ceară voie şi peste acest prag, îl vei aştepta a „n”-a oară pe Moş Crăciun.

Şi, nu ştiu de ce, deşi te-ai născut prima, eşti cea mai mică dintre noi.

                                                                                        Fetele: G. M. G.

                                                                                              9 iulie ****, București “

Vânturi albe, vânturi noi se dezleagă din crucea anotimpurilor şi se rostogolesc peste obraz. Cu reevaluări  de năzuire şi împliniri, cu redesoperiri de sine, printre viforele iernilor, ostenind uneori printre atâtea nădejdi risipite, cu sufletul hălăduind prin livezile copilăriei, am lăsat în urmă (încă) o iarnă de aşteptări neterminate şi am intrat într-una nouă.

 

Etichete: , , , ,

Wagner Arte Frumoase și Povestea mea de Crăciun (2018)

Wagner Arte Frumoase și Povestea mea de Crăciun (2018)

Crăciunul e, în fapt, abandonare şi speranță. Sedusă de parfumul speranței care nu moare niciodată, am rescris optimistă “inventarul” năzuinţelor, cu dorinţe noi. Gândindu-mă că parfumul magic al acestei Sărbători ar trebui să uzurpe tristeţea (unei pierderi importante) şi nostalgia, mi-am făcut curaj și-am participat la concursul femeilor Catchy, încercând să-i smulg zeiței Tysche (Fortuna la romani) un favor. Am pus zăgazuri nostalgiilor odată cu vestea minunată: „Mădălina, ești câștigătoare!”

Wagner 6

Cea care mi-a alinat, ca un balsam, temerile a fost o delicată bijuterie de lux (colierul de la Wagner Arte). Porțelanul fin, desprins din colecția „The Garden of My Dreams”, a fost rost de bucurie nouă în cămara sufletului. Cu adevărat, Decembrie a purtat freamătul speranței, căci mi-a așezat la gât bogate seve, ferecate în rădăcini poleite cu aur, chiar dacă vegetalul intrase într-un somn adânc.

Wagner 9

Deși era final de An, negrul spumos din pictură a devenit palimpsest al memoriei. Ca un vis mineral al vegetalului adormit, elegantul pandantiv a devenit o lunecare în sine. Grafica spumos-ondulată a rimat, pentru mine, cu firave speranţe, proaspete, încolţite în zorii Anului ce s-arătau, amintindu-mi:„Îndrăznește, doamnă!

Wagner 3

Mulțumesc, Catchy!🎁♠️⚜️ #catchychristmaslist 2018

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Wagner Arte Frumoase și Povestea mea de Crăciun (2018)

Scris de pe ianuarie 31, 2019 în Personal, Poveşti

 

Etichete: , , , ,

Moş Crăciun există! – Miracle on 34th Street

Spiritul Crăciunului?

“Crăciunul este o stare de spirit” (Oh, Christmas isn’t just a day, it’s a frame of mind… and that’s what’s been changing. That’s why I’m glad I’m here, maybe I can do something about it) susţinea Kris Kringle, un bonom bătrânel într-o vreme în care sensul real al acestei sărbători fusese îngropat sub maldărele de cadouri ale unui consumerism acerb.

Una dintre cele mai emoţionante comedii-fantezie, realizate în “era de aur” a Hollywood-ului, rămâne pelicula Miracle on 34 th Street în regia lui George Seaton după un scenariu scris de Valentine Davies.

Este decembrie şi marile magazine din New-York dau startul la cumpărăturile de sezon. Magazinul Macy, de pe Strada 34, din Manhattan, are nevoie de un Moş Crăciun. Doris Walker (Maureen O’Hara) îl angajează pe Kris Kringle (Edmund Gwenn), un bătrânel simpatic, care producea senzaţie la parada anuală de Thanksgiving şi devenise mascota new-yorkezilor. Angajatul sezonier le vorbeşte copiilor în propria lor limbă şi susţine că el este chiar cine pretinde – Moş Crăciun. Totuşi, cea mai grea misiune a Moşului este să o facă să creadă în el pe mica Susan (Natalie Wood), fiica lui Doris. Copila a fost educată într-un spirit lipsit de idealism, Doris fiind o mamă divorţată, nevoită să o crească singură pe Susan. În această peliculă, Natalie Wood – aflată la vârsta “marilor întrebări” – este adorabilă în rolul de Wunderkind pragmatic. Ca să poată face faţă realităţii, Doris a crescut-o pe Susan la o distanţă apreciabilă de tot ceea ce înseamnă “miracolul copilăriei” (credinţa în magic, iluziile şi fantezia debordantă). Prin acest personaj, realizatorul arată cum poate fi respins, de la vârste fragede, sensul profund al magicului.

Toată lumea pare încântată de acest Santa Claus, cu excepţia lui Granville Sawyer (Porter Hall), psihologul magazinului. Dacă toţi zâmbeau cu detaşare în faţa acelor “fantezii”, proprietarul de la Macy solicită internarea lui Kringle într-un ospiciu de boli mintale. Fred Gailey (John Payne), tânărul avocat logodit cu Doris, apelează la toate mijloacele pentru a demonstra, în faţa justiţiei, că “Moş Crăciun există”.

Ca mai toate filmele americane realizate în acea epocă, şi Miracle on 34th Street se termină în acel “bastion de libertate” – sala de judecată -, în care Kringle este salvat de Fred Gailey avocatul binefăcător. Scena iconică implică livrarea a mii de scrisori pentru Moş Crăciun în acel spaţiu, totul într-o desăvârşită eleganţă.

Pe lângă darul bunăvoinţei, filmul deschide şi alte piste, oferind o perspectivă despre tulburătoarele probleme din acel climat social. Deşi vrea să “recupereze” spiritul unei sărbători, pelicula aduce în prim-plan cinismul modernităţii, prezentând o mamă ce trebuie să înfrunte singură solicitărilor de la serviciu şi cele ale educării unei fetiţe. În sensul acesta, dorinţa lui Doris de-a avea o casă într-o suburbie, alături de fiica ei şi de Fred este grăitoare. Kris Kringle este, de fapt, cel care restabileşte echilibrul familial. Apariţia sa în viaţa fetiţei are menirea de-a mai topi amărăciunea şi de a picura puţin ”magic” într-un New-York plin de artificii şi concurenţă acerbă. Actorul de origine britanică, Edmund Gwenn, conferă măreţie personajului Kris Kringle. Deşi le recomandă clienţilor să meargă şi la alte magazine să achiziţioneze marfurile care nu se găseau la Macy, el se dovedeşte un triumf în materie de “relaţii publice”. Lupta pentru supremaţia comercială dintre magazinele Macy şi Gimbel, goana disperată după cadouri aruncă într-un ungher întunecat luminozitatea primară a Crăciunului, lăsând loc artificialităţii şi meschinăriei. Kris Kringle readuce mesajul unei sărbători creştine într-o lume devorată de cinism şi de individualism. Regizorul surprinde nevoia de speranţă în bine şi forţa generozităţii, de aceea a creat acest personaj complex, aparent excentric și oarecum naiv (din aceeaşi familie spirituală cu “Harvey“), dar atât de necesar.

Realizat în 1947, filmul Miracle on 34th Street a avut un succes răsunator, fiind adaptat pentru Broadway (1963) şi pentru televiziune (1955 şi 1959). În 1994, a fost creat şi un remake.

Ignorând palida încercare a seriei TV din 1973 şi remake-ul din anii ’90, originalul a supraviețuit în evoluția filmului, în pofida unor critici şi încă mai rămâne unul dintre cele mai bune exemple de film “cu mesaj” pentru Crăciun (If things don’t turn out just the way you want the first time, you still have to believe).

Regizor: George Seaton. Distribuţia: Maureen O’Hara (Doris Walker), John Payne (Fred Gailey), Edmund Gwenn (Kris Kringle), Gene Lockhart (judecătorul Henry X. Harper), Natalie Wood (Susan Walker).
Film a fost distins cu trei Premii Oscar (Actor în rol secundar – Edmund Gwenn, Poveste originală – Valentine Davies şi Scenariu – George Seaton) şi nominalizat la o statuetă pentru Cea mai Bună Producţie.
De asemenea, filmul a câştigat două Globuri de Aur (Actor în rol secundar – Edmund Gwenn şi Scenariu – George Seaton).

Articol publicta în revista WebCultura

 
 

Etichete: , ,

Buna Vestire

Mărturia Bunei Vestiri a fost scrisă de evanghelistul Luca, cel care a cunoscut-o pe Maica Domnului și care a aflat de la ea  cele petrecute în acea sfântă Zi (cuvântul grecesc pentru BunaVestire este evanghelium). Tâlcul adânc este că, prin vestirea Nașterii lui Iisus, se anunță nu numai venirea pe pământ a Mântuitorului omenirii, dar și nașterea altei lumi – întemeiată pe iertare, supunere față de poruncile Domnului, o lume a Binelui și Adevărului – născută din jertfa lui Hristos.

Pe-25-martie-sarbatorim-Buna-Vestire

În fiecare primăvară, un pic mai devreme sau un pic mai târziu, în fiecare primăvară, dar nu la aceeași vârstă a mugurilor care stau să se prefacă sau deja sunt prefăcuți în stamine și corole, Dumnezeu pogoară pe cerul fiecăruia dintre noi. Câți dintre noi avem harul, chemarea și puterea de înțelegere – ivite din neprihană sau căință sau măcar îndoiala de sine (și asupra faptelor noastre) sau durere – pentru a pătrunde pe de-a întregul semnificația acestei răsturnări a Divinității în Om?

Câți suntem gata să mai zăbovim cu gândul la faptul că Domnul, așezându-se în toate și repetând – an de an – soarta pământească a Fiului, face din fiecare dintre muritori un “templu”.

În păienjenișul unui cotidian cenușiu, plini de neliniște și neajunsuri, uităm că Sărbătorile sunt precum un surâs într-un somn de copil; multe și grele sunt încercările care traversează, astăzi ca întotdeauna,  destinul omenesc.

Prin nepriceperea, rea(ua)-voință, delăsarea sau infamia mai-marilor zilei, omul poate fi deposedat de reperele unui trai mai bun; îi pot fi ipotecate  iluziile, năzuințele și viitorul. Numai bucuria mistică și emoția – de cu totul alt chip decât trăirile imediat pământești – provocate de sărbătorile creștinești,  nu pot fi confiscate de nimeni și de nimic. Numai așa Omul poate simți că nu e singur în cochilia Destinului său, că dincolo de  hotarele înguste în care se înghesuie atâtea neîmpliniri, găsește și fericiri.

Trăind cu bucurie BunaVestire, năzuind că e o “poartă” către marea  Sărbătoare a Creștinătății,  omul se simte mai încrezător, sfidând astfel precariatea ființei omenești și existența zbuciumată la care părea defintiv condamnat. Este lecția nu a resemnării, ci a recuperării Speranței.

 

Etichete: , , , ,

An Nou

S-a  mai spulberat încă un an din viaţa noastră şi ne-a lăsat în suflet gânduri şi trăiri profunde; ne-a scrijelit la colţul ochiului încă un rid.

Ne canonim să aşezăm izbândă lângă izbândă, deznădejde sub deznădejde, visuri pe care am putea să  le preschimbăm în fapte, fapte cărora le-am putea dărui nemurirea preschimbându-le în vis. Atât timp cât încă nu renunţi să aştepţi cu speranţă, viaţa ta continuă să capete sensuri noi, care ar putea să o facă mai fumoasă. E minunat să poţi condimenta o viaţă bine rânduită şi cu un strop de nebunie, care să-i dea culoare şi un gust neîncercat încă.

Nu mai avem nevoie decât de un strop de NOROC şi, poate, viaţa noastră va lua neaşteptata întorsătură spre BINE, întorsătură pe care o aşteptăm cu toţii de ceva vreme.

Astrologii anunţă venirea  unui an interesant; noi  ne concentrăm gândul, ne rugăm cu pioşenie, ne dorim din tot sufletul să vină peste noi  un an mai liniştit, mai îmbelşugat, un An Nou… (mai) Bun.

Porţile  fericirii ne sunt încă deschise dacă mai avem o anumită disponibilitate pozitivă, o anumită răbdare şi  nu renunţăm la speranţă. Chiar dacă această speranţă este adesea pudrată cu un roz fanat, totuşi e subtil.

An Nou

E bine să ne cultivăm acea “resemnare” în faţa vieţii şi să acceptăm că bogăţia ei poate consta mai mult  în intensitatea trăirilor decât în multitudinea întâmplărilor. Această atitudine poate răscumpăra, uneori,  nefericirile şi înfrângerile.

“Păunul face roata,

Hazardul face restul,

Iar Dumnezeu se instalează înuntru

Şi omul îl împinge. “

(Jacques Prévert)

La porţile celor care râd, vine …Norocul.

La Mulţi Ani!

 

Etichete: , , ,

Nădejdea

Cităm la nesfârșit o sensibilă frază:”Speranța moare ultima.”, dar niciodată  nu ne săturăm să-i absorbim înțelesurile. Atunci când încetăm să mai sperăm, începem, de fapt, să murim câte puțin. Din păcate, ceasul nu-și întoarce curgerea spre izvoare nicicând și niciunde. Totuși, tot ce putrezește în jurul nostru nu este făcut să ne deprime, dimpotrivă – este o invitație a vieții să-i imităm gestul ei inițial – creația, nașterea, renașterea. Este o invitație la voie bună, la curaj, la faptă.

Înfrângerea nu există decât pentru acela care nu se reîntoarce în  luptă. Totul se poate distruge, totul se poate preface în pulbere. Știm cu toții că Prometeu, Oedip, Antigona, Fedra au suferit un iad interior de o mie de ori mai crâncen decât al nostru. Dar, dacă s-au dat bătuți, au făcut-o pentru că nu cunoșteau nădejdea.

Este o panică a disperării, o manie colectivă în fața răului, o frică sugestionată în fața neantului. Toți oamenii privesc cu patimă întunericul, haosul.

Ne este frică de Lumină pentru că Lumina înseamnă absurda rezistență împotriva oricărei eventualități, înseamnă continuă depășire, continuă viață.

Precedată de restaurarea morală a individului, bucuria programată a sărbătorilor deține o valoare cathartică. ”Primiți colindători?” (mai) întreabă cu un soi de politețe protocolară cei mai frumoși mesageri ai sărbătorilor și ai speranțelor.

Colinda

Ei ne confirmă Sărbătoarea ca exercițiu de fericire perenă, lasă loc pentru…nădejde.

 
Scrie un comentariu

Scris de pe decembrie 19, 2012 în Creştinism, Educaţie

 

Etichete: , , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web