RSS

Arhive pe etichete: Star Wars

O altă odisee spațială, dar în formulă freudiană – Ad Astra

Încă o poveste cu iz filosofic, învelită în straie S.F. și-apoi aruncată în galaxie ? Se pare că da. Pelicula cu rezonanță epopeică (vezi Eneida de Vergiliu), Ad Astra, e mai întâi de toate povestea unui om forțat să se autoexileze printre stele. Poate unul dintre cele mai așteptate filme ale anului 2019, Ad Astra, ilustrează încă o dată măiestria lui James Gray, dar și talentul actoricesc al lui Brad Pitt.

Mai mult decât un film S.F., Ad Astra descrie relația dintre un copil  și tatăl absent. Așadar, inginerul spaţial – Roy McBride (Brad Pitt) – pornește într-o expediţie la marginile sistemului nostru solar, pentru a da de urma tatălui său (Tommy Lee Jones), dispărut într-o misiune pentru descoperirea vieţii extraterestre lângă Neptun. În egală măsură, dorește a descoperi misterul ce amenință viața planetei noastre. În drumul său, îi sunt dezvăluite informații secrete, ce pun într-o nouă lumină existența oamenilor și locul nostru în Univers.

Totul începe cu un plonjeu gigantic din înaltul cerurilor până în străfundurile Terrei. Încă de la primul pas pe care Roy McBride îl efectuează pe scara ce-l împinge spre vid, amețeala pune stăpânire deplină pe spectator. Explozia are loc, iar corpul astronautului basculează iremediabil spre albastrul cerului. Spectatorul urmărește ființa omenească între imensitățile cerului și ale planetei noastre și identifică, de-ndată, profunda melancolie a realizatorului.

Mai mereu, un film realizat de James Gray a reprezentat un eveniment. Cineastul a căutat mereu sensurile profunde în arta cinematografică. Mai toate producțiile sale descriu dificultatea omului de a-și găsi adevăratul loc în lume și de a țese legături afective trainice. Evident, este vorba despre un cinema cu profunzimi, nuanțat melancolic, ce nu poate lăsa pe nimeni indiferent și care se ține la distanță de un simplu divertisment. Interogațiile artistului țin de omenesc și se-ndreaptă către fragilitatea legăturilor și către misterul morții. Ca și în cazul altor producții, cineastul realizează o peliculă intensă, susținută și de o coloană sonoră densă (Max Richter, «Nosedive» de Black Mirror, The Leftovers, Lorne Bafle «The Crown»), romantică, dar și de dialogurile interioare, care se rezumă în cea mai mare parte la gândurile eroului.

Plasat într-un viitor (2120) – destul de asemănător cu prezentul – în care călătoriile spaţiale sunt posibile, semănând cu nişte zboruri de avion (până pe Lună sau pe Marte), filmul prezintă omenirea ce se confruntă cu exact aceleaşi probleme ca în prezent. Din punct de vedere stilistic, reprezentarea spațiului e similară celei din Gravity. Personajul întrupat de Brad Pitt nu este Captain Kirk, nici Obi Wan, ci este astronautul cu date perfecte pentru o misiune de recuperare, dar cu vizibile accente malickiene (vocea din off, navigarea în spațiul cosmic implică și navigarea în propriul univers). Cosmonautul rămâne mereu calm în situaţiile de tensiune maximă, dar este și bărbatul/ civilul trecut de 40 de ani, apăsat de “moștenirea” tatălui său – eroul care a facut posibilă colonizarea altor planete.

Filmul narează istoria unui fiu căruia societatea a încercat să-i inducă ideea că tatăl său, dispărut de mult timp, ar fi fost un obscur terorist, hotărât să distrugă Pământul. Roy depășește cu brio toate obstacolele, manipulările, şi “fentează” moartea pentru că înțelesese că tatăl său ar putea fi viu și ar trăi undeva departe, în spațiu. Povestea e profund ancorată într-o filieră psihanalist-freudiană (Roy trebuie “să-și ucidă” tatăl pentru a putea crește). Călătoria stelară se calează pe una spirituală, intimă. Cei care-i dau mereu bătăi de cap  lui Roy, în parcursul cvasi-inițiatic, sunt propriii colegi, pirați fără chip. Totul devine potrivnic demersului de a-și regăsi tatăl; prin acest personaj, realizatorul indică paradoxurile omenirii și imposibilitățile în care se pierd oamenii. Tema e gravă, de-a dreptul tristă. Miza pare salvarea omenirii. Totuși, grație imaginii somptuoase și sobrietății regizorale, spectatorul poate urmări această “cursă” existențială cosmică, înțelegând că Ad Astra e un film psihologic, reflexiv.

În egală măsură, intimist și visceral, filmul are, totuși, un filon narativ. Sugestive sunt cadrele în care personajul, întrupat de mereu uimitorul Brad Pitt, își pune casca (acest obiect de recuzită/ costum devine un adevărat motiv în film), respiră cu greutate sau privește în gol când i se cere să fie gata să își “elimine” propriul tată, meditând asupra deciziei dar și asupra propriei vieți. Tensiunea e întreținută mereu și de luptele “din exterior”: lupte cu colonişti ostili precum în Star Wars, moștri ca în saga Alien, astfel încât interogațiile năvălesc de peste tot: “Oare astronautul va mai putea reintra în «nava-mamă»?”.

“Jungla” cosmică e totuna cu cea de pe Terra. Toate acestea indică faptul că pelicula nu e doar o reflecţie filosofică în interiorul căştii unui astronaut – personajul este hiperactiv: poartă aprige lupte, inclusiv fizice, ba trage și cu arma laser, dar în imponderabilitate. Ritmul acțiunii împrumută totuși din cadența reflecțiilor despre viață ale personajului. Bunăoară, Ad Astra reprezintă (și) rezultatul jocului stupefiant al lui Brad Pitt. Actorul își asumă profunzimea privirilor și îmbătrânirea trăsăturilor eroului greu-încercat. Frumusețea universului cosmic capătă alte valențe grație privirii astronautului. Rămas fără orice armură exterioară, personajul întruchipat de Brad Pitt exprimă vulnerabilitatea izvorâtă din eșecul relațiilor cu tatăl, cu soția. Se pare că Brad Pitt nu își mai disimulează suferința (din viața reală/personală) pentru acest rol. Odată cu acest personaj, ne oferă o fereastră deschisă chiar spre profunzimile sufletului său. Prin urmare, la finalul odiseei, protagonistul îşi va depăşi propria dramă biografică, iar – pe drum – va salva lumea.

James Gray s-a servit de univers și de formula S.F. pentru a livra o metaforă cinematografică despre profunzimile omenescului: căutarea de sine, masculinitatea, raportul tată-fiu, poziționarea față de problematica religioasă. Cu plusuri și minusuri, Ad Astra devine o altă odisee spațială, dar în formulă freudiană, în care Brad Pitt retranscrie dogmele virilității, dictate de James Gray.

Regia: James Gray

Scenariul: James Gray, Ethan Gross

Imaginea: Hoyte Van Hoytema

Decorurile: Karen O’Hara, Kevin Thompson

Costumele: Albert Wolsky

Montajul: John Axelrad, Lee Haugen

Muzica: Max Richter

Distribuția:

Brad Pitt – Roy McBride

Tommy Lee Jones – Clifford McBride

Ruth Negga – Helen Lantos

Liv Tyler – Eve

Donald Sutherland – Col. Tom Pruitt

Durata: 2h04

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la O altă odisee spațială, dar în formulă freudiană – Ad Astra

Scris de pe octombrie 15, 2019 în Cinema, Film, Morală

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Perseverenții au forța de partea lor – Rogue One: A Star Wars Story

Spectatorii fideli seriei cinematografice Star Wars își vor aminti, mult timp de acum înainte, de frumoasa prințesă Leia, interpretată de actrița Carrie Fisher, de care, cerniți de durere, tocmai ne-am despărțit. Așadar, va rămâne ca un memento mori acel insert (apariție cu imaginea tinerei Leia din 1977- A New Hope) din finalul recentei producții Rogue One: A Star Wars Story.

Actualul film începe cu 34 de ani înainte de Trezirea Forţei, cu aproximativ două decenii după ce tiranicul împărat Palpatine preluase puterea în Revenge of the Sith. Death Star/Steaua Morţii este ameninţarea care planează asupra sistemelor solare care pornesc să se ridice împotriva Împăratului. Situat undeva între episoadele III și IV ale cunoscutei saga – Star Wars – filmul realizat de Gareth Edwards antrenează spectatorii să participe la aventurile unor eroi ce vor forța imposibilul doar pentru a rămâne credincioși unei cauze. Acest film poate fi vizionat, cu plăcere, și de spectatorii care nu cunosc în amănunt saga, deoarece acțiunea are oarece independență față de celelalte episoade.

rogue-one-1

Într-un astfel de univers, în care săbiile au lamele tip laser, maimuţele păroase conduc nave spaţiale, roboţii sunt cicălitori şi o invizibilă forţă telekinetică e reală, disponibilă şi perfect normală, există totuşi o gaură. Breșa e ivită, probabil, din scenariu, fiindcă este vorba despre orificiul de evacuare al primei Death Star, singurul punct vulnerabil al unei staţii de luptă de mărimea unei planete, ce a permis distrugerea acesteia dintr-o singură lovitură. La mai bine de patru decenii de la lansarea filmului, se nasc numeroase interogații: „Cum a fost posibil ca arhitecţii distrugerii aflaţi în slujba Imperiului să încorporeze un astfel de defect letal în designul de la Death Star?” „Cum au aflat rebelii despre el?”. Bineînţeles, Imperiul avea cu totul altceva în plan.

rogue-one-2
Rogue One: A Star Wars Story spune povestea unei luptătoare scoase în afara legii. Jyn Erso (Felicity Jones) şi banda ei de luptători (asasini şi contrabandiţi) – ce ar fi fost probabil duşmani de moarte, dacă nu ar fi fost uniţi de acelaşi ţel – iau parte la misiunea prin care se încearcă subtilizarea planurilor de construcţie a super-armei apocaliptice a lui Palpatine/Death Star. La acest moment al cronologiei StarWars, pe întinsul imperiului, Darth Vader e privit mai degrabă ca un mit şi nu ca o persoană în carne şi oase, el fiind foarte vag familiar chiar şi rebelilor. Producătorii s-au gândit că ideea potrivit căreia „nişte oameni cu puteri magice vin să salveze situaţia” nu mai funcţionează. Acum, oamenii normali au curajul de a se lupta pentru a opri dominaţia răului asupra Galaxiei.

Rogue One: A Star Wars Story (Donnie Yen) Ph: Film Frame ©Lucasfilm LFL

Prin urmare, recenta peliculă se îndepărtează de cavalerii Jedi & Sith, se concentrează pe eroismul celor care nu îşi trag puterea din Forţă și impune un alt fel de suflu. Gareth Edwards a selectat actori energici, deciși să arate cum personajele lor fac să triumfe idealurile pentru care se luptau. În „panteonul” răufăcătorilor din Star Wars, vom regăsi multiculturalitate  – o englezoiacă/Felicity Jones, un mexican/Diego Luna, un chinez/Donnie  Yen și un indian/Riz Ahmed. Remarcabilul june din seria The Night Of și Diego Luna (din Y Tu Mama También) au avut o importantă contribuție în această distribuție multinațională. Croită în alte tipare decât cele după care-au fost concepuți eroi precum Rey sau Luke Skywalker – protagonişti inocenţi şi naivi – ce au fost aruncaţi total nepregatiţi în vâltoarea evenimentelor, Jyn Erso e pusă pe scandal şi pe jaf, iar legea nu i-a fost niciodată prietenă. Trecutul ei este agitat şi tulbure: deși e fiica unui briliant savant, din adolescență, Jyn Erso a trăit pe cont propriu, iar ucenicia și-a făcut-o pe străzi rău famate. De fapt, ea este o supraviețuitoare. Recrutarea ei pentru Alianță (misiunea de recuperare a planurilor Death Star) a însemnat șansa de a-și reduce pedeapsa și de-a scăpa din închisoare. Tânăra pare să aibă multe puncte în comun cu un anumit rebel, Saw Gerrera (Forest Whitaker). Odată cu apariția acestei eroine bine-antrenate, filmul se înalță rapid pe culmile emoției, grație fermecătoarei Felicity Jones. Jyn fusese, de fapt, separată de la o vârstă fragedă de tatăl ei – Galen Erso (Mads Mikkelsen) – înainte de-a distruge ceea ce el construise, iar misiunea ei pare a fi una sinucigașă.

rogue-one-4

Planurile și bătăliile se multiplică. Spectatorul se va atașa, moralmente, de eroii aflați în inferioritate numerică și mai slab dotați din punct de vedere tehnic (echipament de forță) față de trupele Imperiului. Edwards a știut să păstreze linia tradițională din Star Wars, iar fluiditatea spațiilor uimește orice spectator, copleșit de combatanții de pe ecran. Fanii seriei vor clipi des la fulguranțele vizuale, dar și la aparițiile unor personaje ultra-cunoscute și vor sta cu sufletul la gură până la ultimele secvențe.

Structura filmului este complexă prin natura sa, deși, pe alocuri, construcția dramatică se dovedește (ușor) artificială. Bătăliile de pe ecran profilează nota pro-militaristă a realizatorului britanic. Spectatorul se găsește în imposibilitatea de-a face față asaltului de violență (contra-productivă), dar poate distinge clar anumite premoniții (sociale) și va asilima Imperiul cu o perspectivă a haosului. Victoria decisivă a trupelor, conduse de Jyn Erso, reprezintă rezistența ca formă a unei acțiuni disperate, dar simbolice. Dialogurile salvează adesea privitorul de la atâta revărsare de forță și  oferă indicii magnetice. („There’s a problem with the horizon, there’s no horizon”). Bravada din final mărește cota speranței (tema mitului) și aduce în prim-plan fraza rostită de eroii din saga, precum îndrăgita prințesă Leia: „May the Force be with you!”

rogue-one-5

Filmul are o dimensiune poetică (eroina e alintată de tatăl ei cu numele Stardust), care – deși respiră un aer de naivitate – deschide o poartă melancolică și reconciliază Rogue One cu saga.

În pofida unor dureroase pierderi pierderi, putem parafraza cu optimism:„Despite the lost, the Force will still be with us, always!

Regizor: Gareth Edwards
Scenarist: John Knoll, Gary Whitta
Operator: Greig Fraser
Muzica: Alexandre Desplat
Producător: Kathleen Kennedy, Tony To
Monteur: Jabez Olssen
Distribuţia:
Felicity Jones (Jyn Erso)
Mads Mikkelsen (Galen Erso)
Donnie Yen (Chirrut Îmwe)
Forest Whitaker (Saw Gerrera)
Alan Tudyk (K-2SO)
Ben Mendelsohn (Director Orson Krennic)
Diego Luna (Captain Cassian Andor)
Jonathan Aris (Senator Jebel)
Riz Ahmed (Bodhi Rook)
Jimmy Smits (Bail Organa)

Articol publicat în revista Catchy

 

 
Comentarii închise la Perseverenții au forța de partea lor – Rogue One: A Star Wars Story

Scris de pe mai 4, 2018 în Blockbuster, Cinema, Film

 

Etichete: , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web