RSS

Arhive pe etichete: Teatrolog

Publicul românesc este prea cumsecade. INTERVIU cu teatrologul Mădălina Dumitrache despre starea actuală a teatrului

Publicul românescu aplaudă în picioare chiar și piese de calitate mediocră. Încă nu are curajul să huiduie un spectacol. Care să fie cauza? Aflăm de la teatrologul Mădălina Dumitrache, într-un interviu în care aceasta pledează pentru actorul total, compară publicul de capitală cu cel din țară, explică ”invazia” de trupe independente și caracterizează starea teatrului românesc, azi. Mădălina Dumitrache este singurul autor român al unei cărți despre melodramă, ”Melodrama. O interpretare socio-culturală”.

madalina-dumitrache

– De ce publicul românesc are reflexul de a aplauda în picioare orice spectacol?

– Cred că e o cumsecădenie prost înțeleasă. Nu avem școala democrației, iar asta înseamna să poți sancționa un produs ratat. Cum era pe vremea când teatrul era o artă publică, când oamenii își permiteau să huiduie, ca pe vremea lui Caragiale, care a fost huiduit la premieră? Nu era un gest de răutate, ci doar o igienă necesară pentru a penaliza răul care poate veni printr-o educare greșită a publicului. Nu trebuie să transformăm sala de spectacol într-un stadion, dar nici să aplaudăm frenetic un produs mediocru.

– În străinătate, există o specializare a actorilor, pe teatru, film, comedie ori dramă. De ce avem actori „buni la toate”?

– Eu, fiind formată de școala românească, tind să îmbrățișez modelul actorului total, asta îl definește pe actor –  să aibă registrele largi, să nu fie limitat sau pus în niște răftulețe. Asta se întâmpla la începutul teatrului, când actorii erau catalogați ca „ingenua” sau „junele-prim”. Teatrul a evoluat, la fel și școala de actorie. Nu poți să pui graniță între genuri și specii, ele fac un tot unitar. Asta e măiestria unui actor,  să poată trece de la un registru la altul.

– La conducerea teatrele românești se află actori sau regizori, în străinătate sunt manageri. Care variantă vi se pare mai potrivită?

– Cred că cea mai bună combinație era în anii ’60-’70, când conducerile erau formate dintr-un regizor și un secretar literar, oameni veniți din sfera artelor – teatrologi ori filmologi – care avea cunoștințele necesare pentru alegerea repertoriului. Erau „eminenţele cenușii” care alegeau repertoriul, fiecare trupă avea spectacolul care să o pună în valoare. Dar, trăim într-o lume a consumului care și-a pus amprenta și în zona asta, de aceea se simte nevoia unui manager care să știe să vândă produsele pentru că și un spectacol e un produs, unul cultural.

– George Banu spunea că „teatrul românesc nu e pregătit pentru nou”. Așa e? –

– În general, românii acceptă cu greu noul. Ne-am sincronizat „cu retard”. E o formație tradiționalistă a românului care acceptă cu greu avangarda. Drept dovadă că noi nu am avut teatru agitatoric, teatru de stradă, musical sau cabaret.

– Cum caracterizați teatrul românesc de astăzi?

– Cum spunea Shakespeare, ”Vremurile au luat-o razna”, prin analogie și teatrul. Adică, acum sunt multe încercări necoagulate. În teatrul românesc, nu există o direcție și mai trist e că el a devenit un fel de „bolnav închipuit” aflat în criză din anii ’90. Acum există teatru pentru fiecare public, dar el nu știe direcția.

– De ce credeți că se preferă spectacolele independete?

-Numărul de teatre nu mai e direct proporțional cu noile generații de actori și regizori, care au crescut în progresie geometrică, nemaipunând la socoteală și promoțiile școlilor particulare.

– Este o diferență calitativă între teatrele de stat și cele independente?

– Valoarea este intrinsecă și nu cred că ține de spațiu, ci de trupă. Cred că și un spectacol independent poate fi la fel de bun sau poate mai bun decât unul de la teatrele de stat.

– Există vreo diferență între aprecierea teatrului în țară, față de publicul din capitală?

– E vorba despre viața culturală din fiecare oraș. Există stereotipuri locale și un complex nedeclarat al provinciei, care nu trebuie să fie neapărat unul de inferioritate. Și asta se vede când teatrele din Ardeal vin la București cu spectacole de calitate, au un complex de superioritate afișat, ceea ce nu e rău. Cred că schimburile, prin festivaluri și turnee, sunt bine venite pentru că e vorba de școală și asta se poate învăța, iar mediul își pune amprenta. Sunt diferențe în primul rând de realizare și apoi de receptare.

Autor: Andreea Toma

Interviu publicat în cotidianul DC News

 
Comentarii închise la Publicul românesc este prea cumsecade. INTERVIU cu teatrologul Mădălina Dumitrache despre starea actuală a teatrului

Scris de pe aprilie 12, 2020 în Cărţi, Educaţie, Personal, Portrete/Interviuri, Teatru

 

Etichete: , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web