RSS

Arhive pe etichete: Travestire

Matrioșca lui Besson – Anna

“Pardon, dar n-am mai văzut filmul ăsta?” – s-ar putea interoga unii dintre spectatorii care îi urmăresc filmografia lui Luc Besson. Cineastul s-ar putea apăra, parafrazându-l pe Hitchcock: “Auto-plagiatul înseamnă stil”.

Cam așa s-ar putea iniția o discuție despre recenta peliculă, Anna,  semnată de Luc Besson. Argumentele sunt destul de numeroase – noua eroină se numește Anna, nu Nikita, nu lucrează pentru “franțuji”, ci pentru fosta Uniune Sovietică (acțiunea se derulează între 1985-1990), agenții de legătură sunt din sfera KGB sau CIA, cea care o inițiază pe orfelină în „ritul de trecere” spre maturizarea profesională nu mai este Jeanne Moreau, ci inegalabila Helen Mirren.

Desigur, scenariul este deconstruit, uzând din belșug de flashback-uri, dar și de flash-forward, în concordanță cu stilizarea din titlu – ANИA, dar amprenta stilistică e aceeași. Bunăoară, lungmetrajul din 2019 poate fi lesne considerat o versiunea contemporană,  un remake al filmului-cult Nikita, trecând apoi și prin alte producții – Léon: The Professional, The Fifth Element sau Lucy. Pelicula de două ore devine cursă electrizantă, cu ritm incredibil  și cu o explozivă acțiune. Anna/ANИA o aduce în rolul principal pe actrița & top-modelul Sasha Luss, alături de o distribuție impresionantă din care fac parte Helen Mirren, Cillian Murphy și Luke Evans.

Cu puternice filiații în Red Sparow (Francis Lawrence), și aici o fată fragilă, orfană și depresivă, este stereotipul preferat pentru a fi un spion (rus) de succes. Cumplitul incipit, plasat în Moscova anului 1985, indică regulile jocului: cinci spioni americani sunt capturați, iar capetele lor tăiate sunt trimise lui Lenny Miller, contactul din partea CIA de peste ocean. Prin urmare, setea de răzbunare a sovieticilor e mare. Apoi, acțiunea se mută în 1990, când un agent în căutare de modele descoperă un diamant în stare pură: gracila Anna; are un fizic perfect și aerul acela pe care Luc Besson l-a identificat cu mult timp în urmă la (ucraineanca) Milla Jovovich.

Ca și în cazul celorlalte eroine preferate ale lui Besson și Anna e un straniu cumul de forță și fragilitate/vulnerabilitate. În plină mișcare #metoo, actuala eroină, deși nu pare să depășească 50 de kg, doboară cu ușurință veritabili „urși” moscoviți de peste suta de kilograme. “Ritul de trecere” spre maturizare se realizează sub directa coordonare a venerabilei Olga (Helen Mirren), când, în mai puțin de zece minute, lichidează o adunătură de bătăuși reuniți într-un restaurant de tip Carul cu Bere din București, validând stereotipul cinematografic «femme fatale badass». Modesta vânzătoare de păpuși dintr-o piață gri poate fi și un criminal înnăscut, și un top model  de succes. Ea însăși folosește adesea metafora păpușilor Matrioșka pentru a sublinia forța femeiască latentă. Odată recrutată de o agenţie guvernamentală şi transformată într-o “maşină de ucis”, Anna devine arma secretă a celor din KGB. Aflată mereu în cursa contracronometru cu țintele stabilite de alții, Anna se descurcă mereu singură, deși pare susținută de agenție.

Frumoasa belicoasă ajunge și într-un veritabil puzzle emoțional. Pe de-o parte, îl îndrăgește pe atrăgătorul agent KGB-ist Alex Tchenkov (Luke Evans, în cea mai bună formă), care o introduce pe Anna în agenție și care are un interes sincer să o promoveze într-un program în care ea poate supraviețui sau nu, pe de altă parte e Miller (carismaticul Cillian Murphy), care o surprinde pe Anna în flagrant și o întoarce împotriva propriei ei țări. Ambii bărbați o doresc pe Anna. Sub oblăduirea sovieticilor, Anna trece de la un avatar la altul și își îndeplinește cu brio toate sarcinile, mutând piesele/țintele ca într-o uriașă tablă de șah (imaginea alb-negru cu micuța Anna, fiică de ofițer sovietic). Deși viața ei e un carusel, Anna, ca și Nikita sau Liloo, visează la o viață tihnită, în libertate. De la un anumit punct, acest thriller feminin îi oferă șansa eroinei să se transforme din manipulată în manipulatoare. Bărbaților le rămâne doar duelul armat și… oftatul.


Încă o dată, Luc Besson demonstrează că în ultima perioadă e mai mult preocupat de tehnică decât de psihologia personajelor. Motivat mai mult de marketing (“încăsările vorbesc”), livrează un veritabil cocktail de energie, scene de luptă „în coregrafie”, muzică electrizantă perfect acordată cu imaginile: ecran larg (scope), încadraturi la milimetru, luminile la foton (mai ales cele din Paris/ Tour Eiffel, alternanța antitetică Vest-Est). Parcă desprinsă din jocurile video, purtând zeci de ținute una mai colorată decât cealaltă, Anna apare ba în frumoase coregrafii de luptă à la Kill Bill, ba în ședințe foto; întotdeauna este deasupra bărbaților!

Sunt destul de evidente trimiterile către mișcarea #metoo, în cazul acelor prelungite și obositoare #photoshooting (unde, fotografii sunt mereu ocupați, enervanți, libidinoși sau gay, iar fetele stau ca la târgul de animale domestice). Ba cu basma de țărancă, ba cu peruci divers colorate, Anna plătește polițe și nu uită de statutul vulnerabil al “păpușilor vii” din acest imens labirint spațio-temporal. Besson nu uită niciodată  să-și țină spectatorul aproape și aplică, repetitiv, acele du-te-vino! (flashback & flashforward) lămuritoare. În această povestire cinematografică, Războiul Rece și războiul sexelor se întrepătrund, pe motivul faimoasei Matrioșka («It’s a woman inside a woman / În interior, e mereu tot o femeie»). Dacă în Valérian et la Cité des mille planètes, Edenul proiectat de Besson care făcea racordul cu artificialul din spațiul virtual, nici aici nu uită de obsesia pentru paradiziac; de astă-dată, Anna e în Hawaii, dar alături de o altă femeie/Maud (concesie #metoo?).

Forțată sau nu, această reverență în fața feminității (stilizate) nu poate decât să aducă surâsul pe chipul spectatorilor care-au urmărit cu sufletul la gură fiecare mișcare a fascinantei Anna.

Regia: Luc Besson

Scenariul: Luc Besson

Imaginea: Thierry Arbogast

Decorurile: Stéphane Robuchon, Gilles Boillot

Costumele: Olivier Bériot

Montajul: Julien Rey

Muzica: Eric Serra

Distribuția:

Sasha Luss – Anna

Helen Mirren – Olga

Luke Evans – Alex Tchenkov

Cillian Murphy – Lenny Miller

Lea Abova – Maud

Durata: 120 min

Articol publicat în revista Catchy

 
Comentarii închise la Matrioșca lui Besson – Anna

Scris de pe noiembrie 19, 2019 în Blockbuster, Cinema, Feminin, Film, Filme de Cannes

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , ,

Pădurea (shakespeariană)

De-a lungul veacurilor, natura a avut o puternică  influenţă asupra marilor creatori, a stârnit poeţii şi a stimulat dramaturgii.

De la Beowulf la Chaucer, de la Spenser la Wordsworth, elemente ale naturii au sporit întotdeauna percepţiile de viaţă care au fost dramatizate sau prezentate în literatura engleză. În opera lui Shakespeare, natura/pădurea capătă forme diverse (insulă, parc, grădină), variante ce sunt menite a face diferenţa dintre viața de la oraș/Curte şi viața de la ţară. În piesele Titus Andronicus, A Midsummer Night’s Dream, As You Like It, Henry IV Part II, Timon of Athens şi The Two Gentlemen of Verona, pădurea este un cadru special. Ca un element  al naturii, pădurea descrisă  se situează invariabil în antiteză cu “relele” vieţii de la Curte.


Forest în engleză, silva în latină –  cuvântul desemnează un spațiu de construcţie a cuplurilor din comediile de tip elisabethan, pădurea este zona tradițională a dragostei, a delirului erotic şi a onirismului emoțional. Aici, personajele se eliberează de tot ceea ce ar putea desemna “relele” vieţii orăşenești: ambițiile pentru putere, intrigile, trădarea, ipocrizia, găsindu-și liniştea interioară. Aceste aspecte (beneficii ale pădurii) sunt cel mai bine descrise în cele trei piese importante –  As You Like It, The Two Gentlemen of Verona și A Midsummer Night’s DreamFaptul acesta  se poate uşor observadacă citim/urmărim  A Midsummer Night’s Dream. Pădurea este văzută ca un loc de vindecare şi de cunoaştere de sine, în cazul în care sunt experimentate pacea, mulţumirea de sine, libertatea şi veselia.

Personajele trec prin forme de extaz inițiatic și, în unele cazuri, îşi modifică radical comportamentul. Abordarea parabolică a unor teme (ambiguitatea  genului, disoluția autorităţii sociale, evaziunea de tip oniric, nevoia de transcendenţă etc.) se reflectă (simbolic) şi în arhitectura textului dramatic propriu-zis, acesta devenind un adevărat “puzzle”. Piesele lui Shakespeare nu sunt din punct de vedere riguros şi critico-analitic, nici tragedii, nici comedii, ci lucrări de un gen aparte, zugrăvind starea reală a naturii care cunoaşte binele şi răul, bucuria şi întristarea, îngemănate într-o nesfârşită varietate a proporţiei şi a combinaţiilor. Înfăţişând felul  de a fi al lumii, în care paguba unuia înseamnă  câştigul altuia, în care, simultan, chefliul se îndreaptă spre paharul lui de vin, iar nemângâiatul îşi îngroapă prietenul.


Opera lui Shakespeare se adresează cititorului mai pretenţios, a cărui imaginţie funcţionează  pe paliere distincte ale reprezentării semnificaţiilor. Legătura dintre toate nivele inserate în text pare a fi iubirea, cu efectul ei iniţiatic şi transformator de personalitate. Astfel, a fi îndrăgostit înseamnă a fi vrăjit, transferat în spaţii paralele. Shakespeare este întocmai ca o Biblie, el îşi creează propriile sale mituri. Pădurea este punctul de convergență al tuturor acestor mituri; este  reverie şi este trezirea dintr-un vis. Dragostea devine o descătuşare din ghearele istoriei, într-o pădure imaginară. Femeile inteligente ale lui Shakespeare sunt bărbați inteligenţi în travestiu;alteori, aceste femei inteligente devin “băieţi inteligenţi”, în pantaloni. Întâlnit adesea în piesele shakespeariene, travestiul poate fi o întoarcere la haosul din care s-a  născut legea.

Este, de asemenea, un vis de iubire eliberat de impedimentele sexului; este un bun prilej de amăgire asupra identităţii, înlesnind dezvoltarea intrigii. Travestiul poate proteja (fetelor nu le era îngăduit să călătorească singure, conform obiceiurilor vremii), dar poate deveni şi un bun mijloc de atracţie (bărbaţii cărora le plac foarte mult femeile se pricep să descopere o formă feminină chiar şi sub deghizament). Corespondentul metaforic al travestiului este androginul (androginul = semnificaţie a reconcilierii tuturor contradicţiilor).

Pădurea este agentul care mijlocește “regăsirea” lăuntrică a personajelor, căci despuindu-l pe om de prefăcătoriile vieţii sociale, îi dă posibilitatea de a ieşi din închisoarea propriei sale nesincerităţi.


Este nevoie, uneori, să ne lăsăm atraşi cât mai mult de pădure, să ne abandonăm farmecelor sale.

amfiteatru

 

Articol publicat în revista WebCultura

 
 

Etichete: , , , ,

 
Ramona Sandrina Ilie

Bine ați venit în Iubendia! Locul unde povestim despre oameni, întâmplări şi viaţă fără manual de utilizare! Semne de circulație: Iubirea, Bunătatea și Bunul simț!

La Cause Littéraire

True strength is delicate

Philosophy Matters

A practical guide to living the good life

Edito content aufeminin

True strength is delicate

Agenda LiterNet

True strength is delicate

WebCultura

WebCultura | Cultura pe Web