Bohemian Rhapsody, Will Rock You! – Bohemian Rhapsody

Prezența, în spatele camerei de filmare, a lui Bryan Singer, cineast homosexual, controversat mai abitir decât mișcarea #Metoo, poate fi considerată pertinentă atunci când vrei să ilustrezi viața flamboiantă a unui star de talia lui Freddie Mercury, personaj iconic al cărui testament muzical a devenit un reper în cultura britanică? Răspunsul artistic poate fi rapid întrezărit, fiindcă pelicula nu evită locurile comune, dar distribuirea lui Rami Malek în rolul lui Freddie și dibăcia regizorului reuşesc să reînvie spiritul starului Mercury/Farrokh Bulsara (adevăratul nume al cântărețului).

Destul de rar se-ntâmplă ca o biografie cinematografică, cum este Bohemian Rhapsody, să poată reaprinde flacăra în jurul unor idoli precum a fost Freddie Mercury. Iată că pelicula semnată de Singer (Usual Suspect, X-Men,Walkyrie) a reușit să traseze destinul extraordinar al trupei Queen, îndeosebi, a solistului-„emblemă”, Freddie Mercury, care a sfidat convențiile, dar a revoluționat muzica, devenind unul dintre cei mai iubiți artiști de pe planetă. Succesul unei povești formulate în maniera „electrocardiogramă” se bazează pe succesiunea rapidă a unor episoade vesele despre emanciparea culturală a celui care-a fost „born-to-be-genial” Freddie Mercury (copilul sosit din Zanzibar îşi ducea traiul cărând valize la aeroportul Heathrow, dar serile și le petrecea frecventând cluburile londoneze, îmbrăcat în ţinute fanteziste). Pelicula sugerează, din plin, că Mercury nu avea nevoie decât să se aşeze la pian pentru a compune de îndată un hit exact în forma pe care urma să o aibă următorul album al formaţiei, iar energia acaparatoare a unor „We Will Rock You”, „We Are the Champions” sau „Under Pressure” se regăsește, acolo, neştirbită.

 

Așadar, Bohemian Rhapsody (2018) se transformă într-o celebrare a legendarei trupe Queen, a muzicii rock de calitate și o omagiere a liderului extraordinar al formației, Freddie Mercury. Ca mai toate biografiile cinematografice, Bohemian Rhapsody răspunde unor cerințe punctuale, ținând pasul cu o anumită cronologie – de la concertul din 1985, evenimentul caritabil la care-au participat cele mai mari staruri ale acelei epoci: Bob Geldof, Mick Jagger, Paul McCartney și Madonna, fără să uite de Wham!, U2, Neil Young sau Sade – până la decesul lui Freddie, survenit în 1991, la o zi după ce a recunoscut public că are SIDA.

Pelicula urmărește ascensiunea meteorică a trupei introducând melodiile lor celebre și sunetul revoluționar, dar prezentând și apropierea de colaps a formației pe măsură ce stilul de viață al lui Mercury scăpase de sub control. Piatra angulară a peliculei devine reuniunea din ajunul concertului „Live Aid”, unde Mercury, care se confruntă cu o necruțătoare boală, conduce trupa într-una dintre cele mai puternice performanțe din istoria muzicii rock. Filmul redă cele două apogeuri: artistic și psihologic. Bunăoară, concertul caritabil din 1985 a marcat un vârf al celebrității trupei, iar hituri precum „We Will Rock You” și „Radio Ga Ga” au hipnotizat mulțimile reunite pe stadionul Wembley din Londra. Chiar și în clipele grele, suferințele pricinuite de maladia lui Mercury, trupa a continuat să concerteze și să înregistreze.

Deși sunt prezente, unele subiecte – precum drogurile și sexul – sunt edulcorate, evident, de dragul rock-ului. Încă de la primele secvențe de pe ecran, se simte dorința de-a investi (din nou) în vinil. Este ușor paradoxal modul în care o operă elegiacă – pentru a tinde spre universal – a trebuit să prezinte moartea unui artist în dorința de-a glorifica starul. Totuși, pare surprinzător că un film biografic despre această figură emblematică pentru comunitatea LGBT prezintă un aspect mai puțin cunoscut din viața lui intimă: dragostea din tinerețe pentru femeia care i-a fost un fel de „ghid spiritual” și care-l subjugase cu frumusețea sa. Relaţia lui heterosexuală cu iubita din tinereţe, MaryAustin (Lucy Boynton), ocupă un spaţiu generos în economia scenariului, câtă vreme legăturile homosexuale sunt, mai degrabă, sugerate. Cu toate acestea, filmul nu evită detaliile legate de sănătatea starului. Filmul lui Bryan Singer a urmărit mai toate evenimentele marcante: integrarea în trupa Smile (rebotezată chiar de el), bisexualitatea, excesele de toate tipurile și fatala maladie, redând cu meticulozitate un parcurs excepțional al unei personalități fragile. Povestea de pe ecran pune în valoare talentul artiștilor mistuiți de creație. Chiar dacă aderi sau nu la muzica celor de la Queen, trebuie recunoscut faptul că ea a devenit „planetară”.

În film, muzica este irezistibilă în fantastica reconstituire a concertelor. În rolul lui Freddie Mercury, actorul de origine egipteană – Rami Malek – dă măsura talentului său interpretativ. Este edificatoare, în acest sens, scena concertului Live Aid, când trupa Queen cântă în faţa a peste 70 000 de oameni, într-o transmisiune live, urmărită de un miliard de oameni de pe glob; devine grăitor spiritul artistului dedicat comunicării cu publicul. Fidelă istoriei și muzicii, pelicula Bohemian Rhapsody emoționează și se transformă într-o peliculă necesară tuturor celor care apreciază valoarea autentică.

Regia: Bryan Singer
Scenariul: Anthony McCarten
Muzica: John Ottman
Imaginea: Newton Thomas Sigel
Montajul: John Ottman

Distribuția:
Rami Malek – Freddie Mercury / Farrokh Bulsara
Lucy Boynton – Mary Austin
Gwilym Lee – Brian May
Ben Hardy – Roger Taylor
Joe Mazzello – John Deacon
Aidan Gillen – John Reid
Allen Leech – Paul Prenter
Tom Hollander – Jim Beach
Mike Myers -Ray Foster

Durata: 134 min

Premii, nominalizări:

Premiile Oscar (2019):

Categoria	Rezultatul
Cel mai bun film – Graham King	Nominalizat
Cel mai bun actor in rol principal – Rami Malek	Nominalizat
Cel mai bun montaj – John Ottman	Nominalizat
Cel mai bun mixaj de sunet
Tim Cavagin	Nominalizat
Paul Massey	Nominalizat
John Casali	Nominalizat
Cel mai bun montaj de sunet
Nina Hartstone	Nominalizat
John Warhurst	Nominalizat

Premiile «Globul de Aur » (2019):

Categoria	Rezultatul
Globul de Aur pentru cel mai bun film (drama)	Câștigător
Globul de Aur pentru cel mai bun actor (drama) – Rami Malek	Câștigător

Premiile «BAFTA» (2019):

Categoria	Rezultatul
Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor, rol principal – Rami Malek	Nominalizat
Premiul BAFTA pentru film britanic remarcabil
Anthony McCarten	Nominalizat
Graham King	Nominalizat
Bryan Singer	Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cea mai bună imagine – Newton Thomas Sigel	Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cel mai bun sunet
John Casali	Nominalizat
Nina Hartstone	Nominalizat
John Warhurst	Nominalizat
Tim Cavagin	Nominalizat
Paul Massey	Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cele mai bune costume – Julian Day	Nominalizat
Premiul BAFTA pentru machiaj şi hairstyle
Mark Coulier	Nominalizat
Jan Sewell	Nominalizat
Premiul BAFTA pentru cel mai bun montaj – John Ottman	Nominalizat

 

Articol publicat în revista Catchy

 

Focurile tentației – Spotlight

Spotlight se-nscrie în lunga tradiție americană a filmelor ce vizează anchete jurnalistice (precum capodopera lui Alan J. Pakula, All the President’s Men, 1976). Filmul – realizat de Tom McCarthy, având și nominalizări la premiul Oscar – este la fel de pasionant. Pelicula aduce în prim-plan investigaţia făcută de un grup de jurnalişti de la ziarul The Boston Globe, care a vizat deconspirarea unor cazuri de abuz sexual asupra minorilor în bisericile din Massachusetts. Acest demers jurnalistic, recompensat cu Premiul Pulitzer (în anul 2003), s-a dovedit a fi cu atât mai important, cu cât a condus, în timp, la alte dezvăluiri ale victimelor abuzului sexual în cadrul Bisericii Catolice, atât din SUA, cât şi din Irlanda, Canada sau Australia.

Într-o noapte din 1976, un preot catolic este acuzat de agresiune sexuală și arestat de poliția din Boston, care îl predă autorităților ecleziastice. În iulie 2001, același om (între timp, eliberat) este suspectat că ar fi abuzat mai mult de 80 de băieți. Marty Baron (Liev Schreiber) – proaspăt numit șef al redacției – încredințează această anchetă unei echipe formate din patru jurnaliști, coordonați de Walter („Robby”) Robinson. Jurnaliștii Mike Rezendes și Sacha Pfeiffer, împreună cu Matty Carroll, încep investigațiile. În demersul lor, se izbesc mereu de reticența martorilor și a instituțiilor locale (majoritatea catolice). Atentatul din 9 septembrie le împiedică mereu demersul. Perseverența îi face să nu renunțe și, astfel, scot la iveală o conspirație pusă la cale de arhidieceza din Boston, care avea scopul de-a tăinui abuzurile sexuale comise de peste 80 de preoți catolici. În ianuarie 2002, în ciuda amenințărilor și-a multiplelor presiuni, ancheta îl pune la zid pe cardinalul Bernard Law. Acesta a demisionat la finele anului pentru a fi reînvestit rector al bazilicii Sainte-Marie-Majeure din Roma. Succesorul său – cardinalul Sean O’Malley – este astăzi vârful de lance al Bisericii în lupta contra pedofiliei.

Cu finețe și pudoare, filmul încearcă să afle cum a putut lua naștere un astfel de femonen, fără a aduce acuze Bisericii în general, păstrând distanța necesară. Toți pașii sunt prezentați așa cum au fost: ezitările celor din interiorul redacției, aranjamentele discrete propuse de procurorul orașului, strategia de transferare a preoților acuzați. Spotlight nu se rezumă doar la a face lumină în cazurile de abuz, ci prezintă și drama existențială a victimelor. Subtilitatea interogatoriilor spirituale lasă loc pentru suferință, fără să compromită formele narative și vizuale. Cu o mică excepție (scurtul prolog care explică situația din 1976), filmul expune doar punctele de vedere ale jurnaliștilor, arată munca cotidiană a ziariștilor de dinainte de explozia internetului.Tom McCarthy se-apleacă cu grijă asupra unui subiect delicat, dar – în egală măsură – bulversant. Regia, muzica, costumele și interpretarea evită teatralizarea, care-ar fi în defavoarea acestui subiect. Fără momente de suspans, McCarthy își plimbă spectatorii prin arhive, printre convorbiri telefonice și numeroase întâlniri, având ca suport o trupă de actori talentați și-o poveste tulburătoare. Spotlight a evitat senzaționalismul ieftin relevând precizia „clinică” și calitățile realismului.

Michael Keaton și Mark Ruffalo întrupează, pe ecran, cei doi pioni de bază din echipa de investigații a cotidianului The Boston Globe. Michael Keaton este Walter („Robby”) Robinson, șeful echipei Spotlight. Deși pornește de la unui subiect atât de delicat (pedofilia), pelicula păstrează codurile și nu pică în capcana voyerismului și-a sordidului. Majoritatea scenelor (filmate just) din Spotlight se constituie din momente care surprind personajele scriind sau discutând. Fără intruziuni în viața intimă a protagoniștilor, fără emoții exacerbate, dar cu o pudoare mereu la vedere, victimele sunt prezentate ca supraviețuitori, iar ziariștii precum niște soldați aflați într-o misiune. Luminile terne, costumele bej, mesele de lucru încărcate cu dosare și travelling-urile care urmăresc personajele ridicând vocea într-un birou asediat de apeluri telefonice pun filmul în aceeași linie cu All the President’s Men.

Filmul realizat de Tom McCarthy se concentrează asupra muncii în echipă (adevărat „mușuroi de furnici”). Obligați să analizeze tone de documente, să verifice înregistrări și să redeschidă documente arhivate, toți dau dovadă de răbdare, perseverență, deși sunt permanent conștienți că ar putea să intre în impas și să dea nas în nas cu eșecul. Calitățile rare ale jurnalistului de investigație puse în evidență transformă Spotlight într-un omagiu pentru cei născuți cu această vocație. Munca pe-o perioadă îndelungată, dificilă și adesea ingrată, demontează mecanismul „protecției” (86 de preoți din ținutul Boston se regăseau în acest caz): acuzații erau pedepsiți temporar, apoi mutați în alte parohii. Mecanismul de apărare al acestor slujitori ai Bisericii avea ramificații care se întindeau până la Vatican. În acest film, orașul Boston pare ca un sat iralndez imens, în care enoriașii merg la același preot. Tocmai aici se regăsește una dintre calitățile filmului: descrie maniera în care o redacție (The Boston Globe este un cotidian pro-catolic!) a prezentat amploarea acestei surprinzătoare „afaceri”. Distribuția perfect aleasă contribuie la eficiența acestui film. Niciunul dintre actori – Mark Ruffalo, Michael Keaton, Rachel McAdams și Stanley Tucci –  nu trage spuza pe turta lui, fiecare punctează această „pânză pointilistă”.Toți se supun scenariului sobru și dialogurilor precis alcătuite. Astfel, spectatorul nu se plictisește urmărind povestea (128 minute) unei anchete care-a durat douăsprezece luni, explorează cinema-ul de astăzi. Spotlight captează interesul publicului prin forța subiectului și, mai ales, prin profesionalismul celor care l-au realizat, care și-au diluat individualitățile într-un gest colectiv pus în slujba emoționării spectatorului și trezirii simțului pentru justiția socială.

Regizor: Tom McCarthy
Scenarist: Tom McCarthy, Josh Singer
Muzica: Howard Shore
Producător: Michael Bederman, Steve Golin, Michael Sugar
Monteur: Tom McArdle
Distribuţia:
Rachel McAdams (Sacha Pfeiffer)
Liev Schreiber (Marty Baron)
Mark Ruffalo (Michael Rezendes)
Michael Keaton (Walter ‘Robby’ Robinson)
John Slattery (Ben Bradlee Jr.)
Billy Crudup (Eric MacLeish)
Stanley Tucci (Mitchell Garabedian)

Premii, nominalizări, selecţii:

Premii Veneția 2015, Trofeul Brian – Câștigător: Tom McCarthy
Globurile de Aur (2016) – Cel mai bun regizor, nominalizat: Tom McCarthy
Globurile de Aur (2016) – Cel mai bun film – dramă, nominalizați: Michael Bederman, Steve Golin, Michael Sugar, Blye Pagon Faust
Globurile de Aur (2016) – Cel mai bun scenariu, nominalizați: Tom McCarthy, Josh Singer
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun film, nominalizați: Steve Golin, Michael Sugar
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun actor în rol secundar, nominalizat: Mark Ruffalo
Premiul BAFTA (2016) – Cel mai bun scenariu original, nominalizat: Tom McCarthy, Josh Singer

Premiile Oscar 2016:

Cel mai bun film/dramă, nominalizați: Michael Bederman, Steve Golin, Michael Sugar, Blye Pagon Faust
Cel mai bun regizor, nominalizat: Tom McCarthy
Cel mai bun scenariu, nominalizat: Tom McCarthy, Josh Singer
Cel mai bun actor în rol secundar, nominalizat: Mark Ruffalo
Cea mai bună actriță în rol secundar, nominalizată: Rachel McAdams
Cel mai bun montaj, nominalizat: Tom McArdle

 

Articol publicat în revista Catchy